Obligarea asiguratorului de servicii medicale la plata cheltuielilor de spitalizare

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă,

Prin sentinţa  civilă nr. X din 25.01.2018, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2017, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă S, împotriva pârâtului R I.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 20.09.2017 sub nr. X/311/2017, reclamantul SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ S în contradictoriu cu pârâtul R I, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1150,00 lei, reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada 21-26.10.2012, in urma vătămării suferite ca urmare a accidentului de circulaţie pe care l-a produs la data de 20.10.2012 si din cauza  faptului ca, pe perioada spitalizării, pârâtul nu a făcut dovada calităţii de asigurat potrivit Lg. 95/2006 (nu figurează ca asigurat in sistemul asigurărilor de sănătate din România ). De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităţilor de intarziere si a dobânzii legale calculate de la data accidentului si pana la data stingerii sumei datorate inclusiv, precum şi la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare, a aratat că în fapt, la data de 21.10.2012, numitul R I a fost internat in cadrul unităţii spitaliceşti, in urma unui accident rutier, beneficiind de 5 zile de îngrijiri medicale, in perioada 21-26.10.2012. In urma acestei internări, susnumitul a figurat ca debitor in evidentele contabile ale reclamantului cu suma de 1150,00 lei, fiind întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 313 din legea 95/2006, privind reforma in domeniul sănătăţii. Ca urmare a producerii accidentului de circulaţie paratul si-a produs propria vătămare si pentru ca nu a fost asigurat in sistemul de asigurări sociale din România pe perioada internării, a atras înregistrarea acestuia in contabilitate cu un debit in suma de 1150,00 lei. Pe perioada spitalizării, pârâtul nu a făcut dovada plaţii contribuţiei la fondul de sănătate potrivit Lg. 95/2006.

Reclamantul a precizat că dacă pârâtul  era asigurat in sistemul national de sănătate, beneficia in baza contribuţiei, in aceasta speţa ( autoaccident, conform art. 313 din Lg.95/2006 ) de servicii medicale gratuite pentru cele 5 zile de spitalizare.

Reclamantul a invocat Ordinul nr. 581/2014 privind aprobarea Normelor metodologice pentru stabilirea documentelor justificative privind dobândirea calităţii de asigurat. Acesta reglementează si modul in care se atesta calitatea de persoana asigurata in sistemul public de sănătate. Ca regula generala, arată că persoanele care nu sunt asigurate din oficiu beneficiază de calitatea de asigurat in baza plaţii contribuţiei de sănătate la fondul de sanatate. Drepturile de asigurare încetează după 3 luni de la ultima plata a contribuţiei. Ordinul publicat reactualizează formularele de declaraţii si adeverinţe pe care le utilizează angajatorul când eliberează o adeverinţa către salariat, ce atesta plata contribuţiei de sănătate.

Fata de cele de mai sus, a aratat că pârâtul nu a putut face nicio dovada in acest sens, iar din  verificările la Casa de Asigurări de Sănătate cu adresa nr. X din 11.09.2017, a reieşit  ca pârâtul nu a fost asigurat ( nici pe perioada spitalizării ).

MenţIează ca demersurile au fost multiple in vederea identificării persoanei vinovate si a stadiul anchetei, deşi nu intra in sarcina sa de a depune diligente pentru a afla informaţii cu privire la numele persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii. Totuşi,a aratat că a înaintat către IPJ Mh.- Serviciul Politia Rutiera adresa nr. X/11.11.2013 şi nr. X/31.07.2017 cu solicitările sale cu privire la stadiul cercetărilor, numele persoanei vinovate de producerea accidentului/agresiunii.

Ca urmare a insistentelor reclamantei, I.PJ M/BIROUL RUTIER i-a comunicat ca in cauza s-a întocmit dosarul penal nr.X/P/2012, din care reiese ca paratul, la data de 20.10.2012, s-a angajat in traversarea neregulamentara a străzii, moment in care a fost lovit de autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare X, condus de T A. Din accident a rezultat doar rănirea uşoara a pârâtului, care a necesitat 5 zile de spitalizare si îngrijiri medicale.

ConcluzIând, din cercetări a rezultat ca vinovăţia pentru producerea accidentului a aparţinut in exclusivitate pârâtului, care, prin acţiunea sa, a încalcat dispoziţiile art. 108 alin.l  lit.b pct.4 din OUG 195/2002.

De asemenea, unitatea reclamantă a aratat că s-a adresat si partii vinovate cu adresă pentru a comunica informaţii despre persoana vinovata de producerea agresiunii/accidentului, ocazie cu care a comunicat acestuia si debitul înregistrat in contabilitate, reprezentând ingrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada internării in unitate.

A considerat că neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului, vinovat de producerea accidentului rutier si de propria vătămare corporala nu împiedica furnizorul de servicii medicale să acţIeze pentru recuperarea prejudiciului, intrucat paratul, pe perioada internării, 21-26.10.2012, nu era asigurat.

Potrivit dispoziţiilor legale, a aratat că sumele ocazIate de spital cu tratamentul acordat partii vătămate nu sunt suportate din Fondul national de asigurări de sănătate. 

 Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost in cuantum de 1150,00 lei, sume ce nu au fost achitate pana in prezent de către pârât.

Potrivit dispoziţiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale de sănătate se subroga in toate drepturile si obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuala a acestora", iar spitalul, in calitate de furnizor de servicii medicale, are obligaţia de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazIate de asistenta medicala acordata.

In cauza dedusa judecaţii, prejudiciului încercat de reclamant - in speţa Spitalul Judeţean de Urgenta Tr.  S ( cheltuieli de spitalizare ) este consecinţa directa a raportului de drept născut in temeiul legii, intre unitatea spitaliceasca reclamanta si parat, raport in baza căruia reclamantul a acordat ingrijiri medicale paratului - pacient/ parte vătămata. Acest raport de drept are la baza dispoziţiile normative prevăzute chiar de legea invocata, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii (art. 91, 92 , 93).

Având in vedere ca legea nu face niciun fel de distincţie între cazurile in care persoanele victime ale accidentelor necesita intervenţii medicale de urgenta ( după cum acestea sunt sau nu asigurate ), obligaţia unităţii spitaliceşti de a acorda asistenta medicala are la baza un temei legal, atât in situaţia in care persoana spitalizata este asigurata, cat si in situaţia in care aceasta nu este spitalizata ( urmând ca prejudiciul sa fie recuperat fie de la terţul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului , fie de la pacient ( autoaccidentat) daca nu a fost asigurat in temeiul Legii nr. 95/2006 ).

A considerat că in speţa sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a vinovatului de producerea accidentului, respectiv existenta unui prejudiciu de ordin material produs ca urmare a agresiunii/accidentului provocat de parat, legătura dintre fapta si prejudiciu, precum si vinovăţia paratului si faptul ca un era asigurat pe perioada spitalizării.

Suma reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ce face obiectul cauzei este datorată bugetului general consolidat si, prin urmare, îi sunt aplicate regulile creanţelor fiscale.

In România, finanţarea asistentei medicale este asigurată în principal din bugetul FNUASS (Fondul NatIal Unic de Asigurări Sociale de Sănătate), completata cu sume de la bugetul de stat si din bugetul asigurărilor sociale de stat, precum si din veniturile proprii ale populaţiei.

Potrivit art. 14 alin. 1 C.pr.fisc., "veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent daca sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale." Prin urmare, apreciază că legiuitorul nu condiţIează obligaţia de plata de existenta unui "raport de drept material fiscal" care sa confere reclamantului dreptul de a solicita achitarea contravalorii zilelor de spitalizare de către parat.

Având in vedere ca Spitalul este finanţat din venituri publice (bugetul Casei Nationale de Sănătate), apreciază că termenul de prescripţie aplicabil in speţa este cel prevăzut de Codul de Procedura Fiscala, respectiv de 5 ani.

Mai arată că atât dobânda  legala,  cât si  penalităţile de  întârziere  reprezintă accesorii ale debitului  solicitat si,  având  in  vedere principiul accesorium sequitur principale, acestea urmează acelasi regim ca şi creanţa principala.

De asemenea, acestea reprezintă drepturi ale creditorului, cu izvoare si scopuri diferite, neexcluzându-se unul pe altul.

In speţa, dobânzile reprezintă prejudiciul creat prin neachitarea debitului la scadenta si sunt datorate in temeiul art. 175 C.pr.fisc., penalitățile reprezintă sancţiunea pentru neachitarea debitului la scadenta si sunt datorate in temeiul art.176 C.pr.fisc., iar art. 176 alin 3 C.pr.fisc. prevede expres ca "Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor".

In dovedirea susţinerilor, in temeiul art. 254 C.pr.civ., solicita proba cu e înscrisuri.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.

Analizând cererea de faţă prin prisma motivelor invocate, a apărărilor formulate şi a probelor administrate, instanţa a reţinut din decontul de  cheltuieli (fila 16) că pârâtul R I a fost internat în perioada  21.10.2012 - 26.10.2012, în Sectia Ortopedie şi Traumatologie,  din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă S, totalul cheltuielilor fiind de 1150 lei.

Din adresa nr. X/18.08.2017 emisă de IPJ Mehedinţi, a reieşit că în ziua de 20.10.2012, pârâtul R I s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, moment în care a fost lovit de autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare , vinovat de producerea accidentului fiind pârâtul R I, fiind vorba despre o autoaccidentare.

În drept, de vreme ce reclamantul a înţeles să îşi întemeieze pretenţiile pe răspunderea civilă delictuală, instanţa de fond a avut în vedere condiţiile răspunderii civile delictuale potrivit art. 1349 C.civ. prin coroborare cu dispoziţiile art. 320 din Legea 95/2006 a căror incidenţă a fost invocată de către reclamantă. În privinţa naturii juridice a răspunderii instituite prin art. 320 din Legea 95/2006, doctrina a reţinut că respectivele norme "nu derogă de la principiile răspunderii civile, ci dimpotrivă constituie o aplicare a reglementărilor care cârmuiesc răspunderea civilă delictuală, privitor la cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată victimelor unor fapte ilicite".

Aplicând aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a constat că în cauza de faţă nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 C.civ. coroborat cu art. 320 din Legea 95/2006, care justifică dreptul persoanei păgubite de a obţine de la pârât plata despăgubirilor.

Astfel, s-a reţinut că potrivit 320 alin. 1 din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazIate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată

Este de reţinut faptul că art. 320 alin. 1 din Legea 95/2006 face referire la persoane, iar nu la asiguraţi. De altfel, însuşi reclamantul susţine, în cuprinsul cererii, că dacă pârâtul ar fi avut calitatea de asigurat în sistemul national de sănătate, acesta beneficia, în caz de autoaccident, în baza contribuţiei, de servicii medicale gratuite pentru cele 5 zile de spitalizare pentru care se solicită contravaloarea cheltuielilor cu îngrijirile medicale acordate.

Din foaia de observaţie clinică generală (fila 12) a reieşit că pârâtul, în perioada internării, a figurat ca asigurat. Astfel, foaia de observaţie clinică generală, care este un tipizat, are bifate rubrica "Asigurat CNAS" şi rubrica "Asig.Oblig. CAS". Aşadar, nu a fost bifată rubrica "Neasigurat". Reclamantul a depus  o adresă din care reiese că pârâtul nu figura ca asigurat în perioada internării, dar adresa este emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, care nu reiese a fi nici Casa de Asigurări de Sănătate de la domiciliul pacientului, nici de la locul de muncă al acestuia. Subzistă, deci, un dubiu privind calitatea de persoană neasigurată a pârâtului, de vreme ce însuşi reclamantul a depus un document, care reflectă perioada de internare a pârâtului şi din care reiese că era asigurat CNAS în perioada internării. În condiţiile în care şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile speciale ale Legii 95/2006, instanţa de fond s-a raportat chiar la foaia de observaţie clinică generală depusă de reclamantă, din care reiese că pârâtul avea calitatea de asigurat în perioada spitalizării.

Potrivit art. 221 - (1) lit. c din Legea 95/2006,  în înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii: c) pachetul de servicii de bază - se acordă asiguraţilor şi cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Pârâtul, fiind asigurat potrivit foii de observaţie clinică generală de la fila 12 din dosar, trebuia, deci, să beneficieze de asistenţă medicală gratuită.

Mai mult decât atât, potrivit art. 221 - (1) lit. d din Legea 95/2006, în înţelesul prezentului titlu, termenii şi noţiunile folosite au următoarele semnificaţii: pachetul minimal de servicii - se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemoepidemic, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, servicii de prevenţie şi îngrijiri de asistenţă medicală comunitară şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Aşadar, chiar dacă ar exista o eroare în foaia de observaţie clinică generală cu privire la rubrica destinată a lămuri dacă pârâtul este sau nu asigurat, acesta ar trebui să beneficieze de pachetul minimal de servicii, pachet de care beneficiază şi persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat.

În ceea ce priveşte argumentul reclamantului potrivit căruia pârâtul nu beneficiază de servicii medicale spitaliceşti din fondul asigurărilor sociale de sănătate, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu disp. art. 98 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 actualizată, acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului. (textul nedistingând între cetăţeanul asigurat şi cel neasigurat).

Potrivit aceluiaşi act normativ serviciile medicale de urgenţă sunt suportate din Fondul NatIal unic, format, potrivit art. 265, din contribuţii ale persoanelor fizice şi juridice; subvenţii de la bugetul de stat; dobânzi, donaţii, sponsorizări, venituri obţinute din exploatarea patrimoniului CNAS şi caselor de asigurări, precum şi alte venituri, în condiţiile legii;  sume din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii.

Astfel, s-a constatat: existenţa unui prejudiciu (echivalentul îngrijirilor medicale acordate pârâtului în sumă de 1150lei), prejudiciu cert, probat cu decontul de cheltuieli de la fila 16 din dosar.

Analizând temeiul de drept invocat de reclamant în susţinerea cererii sale, instanţa de fond a constatat însă că nu se poate reţine o faptă ilicită a pârâtului şi vinovăţia acestuia, prin prisma art. 320 din Legea 95/2006, de vreme ce, pe de o parte, pârâtul figurează ca asigurat  în foaia de observaţie clinică generală, iar pe de altă parte, chiar dacă rubrica ar fi fost bifată în mod greşit, pârâtul beneficia, conform art . 221 - (1) lit. d şi art. 98 alin. 1 din Legea 95/2006 de pachetul minimal de servicii. Aşadar, nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului, prin prisma dispoziţiilor speciale ale art. 320 din Legea 95/2006, reclamantul însuşi depunând un document în care pârâtul este menţIat ca asigurat în perioada 21.10.2012 - 26.10.2012. Mai mult decât atât, chiar cu luarea în considerare a adresei Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi din care reiese că pârâtul nu era asigurat, acesta trebuia să beneficieze de îngrijire medicală, potrivit dispoziţiilor legale menţIate în precedent.

Pentru aceste considerente, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

 Împotriva sentinţei a declarat apel apelantul reclamant SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ S, prin care a solicitat  admiterea  apelului şi pe fond, admiterea cererii de chemare in judecata asa cum a fost formulata si obligarea paratului R I la plata sumelor solicitate cu titlu de cheltuieli de spitalizare, dobânzi si penalităţi.

Arată că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 220 din Legea nr.95/2006, in sensul ca pacientul beneficiază de acest drept doar pentru tratamentul asistentei medicale acordate in regim de urgenta, adică pentru asistenta medicala acordata in Unitatea de Primiri Urgente, doar până când va fi stabilizat, după care, pacientul este externat in aceeaşi zi sau continua spitalizarea şi plăteşte contravaloarea tuturor serviciilor pe care le primeşte în spital.

Casa Nationala de Asigurări nu decontează tratamentele medicale pentru persoanele care s-au accidentat singure in următoarele situaţii: accidente rutiere, accident de munca, boli profesIale sau daca nu au asigurare de sănătate.

Precizează că paratul s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgente unde a fost consultat, investigat si i s-a aplicat tratamentul de urgenta, însa nu a fost externat in aceeaşi zi, fiind internat in secţia Chirurgie Generala unde, 5 zile, a beneficiat de îngrijirile medicale a căror contravaloare o solicita prin cererea de chemare in judecata.

Potrivit art. 220 din Legea 95/2006 :"Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemo - epidemic şi cele prevăzute în Programul national de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială în condiţiile art. 223, în cadrul unui PACHET MINIMAL de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.

Potrivit art. 210 din Legea 95/2006, alin.1, lit.e):"Pachetul minimal de servicii  se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul national de imunizări, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul - cadru"

Având in vedere cele susmenţIate, arată ca nu este vorba de o urgenţă medicală, paratul beneficiind de servicii de spitalizare pentru 4 zile, iar acesta datorează contravaloarea cheltuielilor de spitalizare întrucât, la data spitalizării, nu a fost in sistemul de asigurări de sănătate din România.

Intimatul pârât  R I  nu a formulat întâmpinare.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, în limitele şi pentru considerentele următoare:

În speţă, se pune în discuţie interpretarea dispoziţiilor art. 221 alin. 1 lit. d din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit cu care, în sensul legii, pachetul minimal de servicii  are următoarea semnificaţie „se acordă persoanelor care nu fac dovada calităţii de asigurat şi cuprinde servicii de îngrijire a sănătăţii, medicamente şi materiale sanitare numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al bolilor cu potenţial endemoepidemic, monitorizarea evoluţiei sarcinii şi a lăuzei, servicii de planificare familială, servicii de prevenţie şi îngrijiri de asistenţă medicală comunitară şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului”.

Astfel cum corect a reţinut şi prima instanţă, tribunalul constată că la data de 20.10.2012, pârâtul R I s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, moment în care a fost lovit de autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare , vinovat de producerea accidentului fiind chiar pârâtul. Această stare de fapt nu este contestată în speţă, astfel că în cauza pendinte nu se mai pune problema determinării culpei celui care a vătămat starea sănătăţii pârâtului, cu consecinţa internării sale în spital, fiind nedisputat că aceasta aparţine în mod exclusiv victimei.

Potrivit decontului de cheltuieli, contravaloarea serviciilor medicale asigurate de  reclamant, în Secţia de ortopedie şi traumatologie, în perioada 21.10.2012-26.10.2012, când pârâtul a fost internat, este de 1.150 lei.

 Într-adevăr, potrivit art. 98 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, acordarea asistenţei medicale publice, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului şi un drept al cetăţeanului, însă trebuie observat că această obligaţie a statului, respectiv drept al cetăţeanului, este limitată la acordarea asistenţei medicale de urgenţă.

Ori, în cauza pendinte pretenţia reclamantului nu derivă din acordarea asistenţei medicale de urgenţă, ci e tratamentele şi serviciile prestate ulterior, în perioada în care pârâtul a fost internat în Secţia de ortopedie şi traumatologie, iar nu pentru perioada în care acesta a fost internat în unitatea de primire a urgenţelor.

Cât priveşte calitatea de asigurat a pârâtului, tribunalul constată că adeverinţa nr. X/13.09.2017, emisă de C.N.A.S., atestă că la data internării sale în spital, pârâtul nu era asigurat.

Este drept că în foaia de observaţie clinică generală este bifată rubrica „Asigurat CNAS”, însă, în lipsa documentelor prin care se atestă calitatea de asigurat, astfel cum sunt menţIate la art. 223 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, tribunalul nu va da valoarea probatorie reţinută de prima instanţă acestei menţiuni.

Astfel fiind, în raport de dispoziţiile art. 320 din Legea nr. 95/2006, text de lege special, pârâtul trebuie să răspundă şi să suporte cheltuielile ocazIate de internarea sa medicală, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, şi anume existenţa unei fapte ilicite, săvârşirea cu vinovăţie a acesteia, existenţa unui prejudiciu şi raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

În consecinţă, se impune obligarea sa la plata sumei de 1.150 lei, reprezentând contravaloare îngrijiri medicale, şi la plata dobândii legale, calculate de la  data  procedurii accidentului, 21.10.2012 şi până la data plăţii efective, datorată pentru întârzierea acestuia în executarea obligației.

Cu referire însă la petitul privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere, tribunalul reţine că sunt raporturi de drept material fiscal acele raporturi care cuprind totalitatea drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale.

Suma ce se solicită în prezenta cauză nu se circumscrie nicidecum drepturilor și obligațiilor ce revin părților în aplicarea prevederilor legislației fiscale, ci este rezultată din aplicare prevederilor Legii nr. 95/2006 cu privire la recuperarea prejudiciilor suportate de furnizorii de servicii medicale cu îngrijirile acordate pârâtului, în condițiile art. 320 din Legea nr.95/2006.

Însăși textul dispozițiilor art. 320 din Legea nr. 95/2006 statuează în mod  neechivoc faptul că avem în discuție o sumă destinată acoperii unui prejudiciu rezultat din săvârșirea unei fapte ilicite.

Or, de esența raportului material fiscal este acea trăsătură potrivit căreia faptul juridic generator al unui raport de drept material fiscal constă în dobândirea de către o persoană, numită contribuabil a unui bun, ori în realizarea unui venit, ori săvârșirea unei fapte de consum, în legătura cu care legea stabilește o obligație fiscală pentru contribuabil, afară de cazurile în care legea stabilește în mod expres natura de creanță fiscală a unei sume sau în cazurile în care, în ceea ce privește executare silită, în mod similar, executarea sumei este plasată de lege, în mod expres, sub imperiul reglementărilor din materia executării creanțelor bugetare.

In speta este evident ca dreptul de creanță constând în suma necesară acoperii prejudiciului intră în conținutul unui raport juridic delictual de drept comun și nicidecum a unui raport juridic fiscal,  născut în aplicarea vreunor prevederi fiscale, in conditiile in care actul normativ special - Legea nr. 95/2006 - nu face nicio trimitere expresă la legislația fiscală, nici sub aspectul naturii creanței, nici sub aspectul executării silite, iar pe de alta parte, suma solicitată in prezenta cauza  nu este rezultatul vreunui venit, nu rezultă în urma dobândirii vreunui bun, a unei fapte de consum.

În consecinţă, solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata penalităţilor de întârziere este apreciată de tribunal ca neîntemeiată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul şi va schimba sentinţa în sensul că va admite în parte acţiunea, potrivit celor de mai sus.

Data publicarii pe portal:10.07.2018

Domenii speta

Spete similare