Stabilire domiciliu minor. conditii

INSTANŢA

Asupra apelului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. X/29.01.2018, pronunţată de Judecătoria Caracal, în dosar nr. X/207/2017, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S V, în contradictoriu cu pârâtul S M C, s-a anulat cererea reconvenţională formulata de pârâtul-reclamant S M C, ca netimbrată.

S-a stabilit domiciliul minorei S A M, născută la 12.12.2011, la mama reclamantă S V.

S-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti a minorei S A M să se facă în comun de ambii părinţi.

S-a obligat pârâtul la plata în favoarea minorei S A M a unei pensii lunare de întreţinere în cuantum de 270 lei, cu începere de la data introducerii acţiunii, 17.07.2017, până la majoratul acesteia sau până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligaţii.

S-a obligat pârâtul la plata sumei de 1.060 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, către reclamantă.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că reclamanta S V a chemat în judecată pe pârâtul S M C, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se stabilească locuinţa minorei S A M, născută la 12.12.2011 la mamă, iar autoritatea părintească să fie exercitată de către reclamantă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei în raport de veniturile lunare realizate de acesta.

A reţinut instanţa, că potrivit probatoriului administrat în cauza, din relaţia de uniune consensuală a părţilor, a rezultat minora S A M, născută la 12.12.2011,  părţile fiind despărţite în fapt din anul 2017.

Din declaraţiile martorilor S F şi B A, instanţa a constatat că reclamanta s-a îngrijit de minoră în mod constant de la despărţirea în fapt, fiind preocupata  să-i  asigure un  trai şi condiţii  decente de creştere şi dezvoltare, în timp ce tatăl nu a contribuit la creşterea şi educarea acesteia.

Totodată a reţinut instanţa din  aceste declaraţii că anterior despărţirii în fapt, pârâtul s-a aflat în executarea unor pedepse privative de liberate pe o perioada mai îndelungată, astfel că acesta nu a avut posibilitatea să contribuie la creşterea şi îngrijirea minorei şi la crearea unei relaţii afective solide tată-fiică.

De asemenea, din referatul de anchetă sociala întocmit în cauză, a rezultat că reclamanta dispune de condiţiile materiale şi morale optime creşterii şi îngrijirii minorei.

Conform art. 496 al. 1 din Cod civil,,copilul minor locuieşte la părinţii săi, iar potrivit art. 2 al aceluiaşi articol ,,dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor hotărî de comun acord, locuinţa copilului.”

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin.3. din Legea nr.272/2004, principiul interesului superior al copilului trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

Faţă de probele administrate, instanţa a constatat că este în interesul copilului să fie încredinţată spre creştere şi educare mamei, instanţa raportându-se de asemenea şi la dispoziţiile art. 6 lit. i. din Legea nr.272/2004 care prevăd ca pentru protecţia copilului să se realizeze respectarea şi garantarea dreptului acestuia prin asigurarea stabilităţii şi continuităţii, în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului.

Referitor la exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte, dispoziţiile art. 398 Cod civil prevăd că dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi, celălalt părinte păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

Pentru  ca instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte trebuie să existe motive întemeiate ca: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

În cazul existenţei unor neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, instanţa judecătorească, după ascultarea ambilor părinţi, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

De altfel, cum ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori, la fel au dreptul de a veghea la îngrijirea copilului şi  supraveghează dezvoltarea lui psihică, fizică şi intelectuală, îndatorire care se realizează numai prin  cooperarea cu copilul.

Constatând inexistenţa nici uneia dintre situaţiile legale care ar putea atrage exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minor doar de către reclamantă,  instanţa a respins acest capăt de cerere, în cauza existând motive temeinice  care  pot fi apreciate că este în interesul superior al minorilor ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

În ceea ce priveşte pensia de întreţinere, instanţa de fond a reţinut că potrivit art.499 cod civil, părinţii sunt obligaţi în solidar să contribuie la întreţinerea copilului minor, iar la stabilirea cuantumului s-au avut în vedere dispoziţiile art.529 Cod civil, luând ca bază de calcul venitul minim pe economia noţională, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că pârâtul realizează venituri permanente din muncă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul S M C criticând-o ca netemeinică şi nelegală sub aspectul stabilirii cuantumului pensiei de întreţinere.

Apreciază că nu se impunea stabilirea pensiei de întreţinere la cuantumul de 270 lei, ci la suma de 200 lei, raportat la nevoia celui care o cere, având în vedere că nu este încadrat în muncă şi nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti pensia de întreţinere în cuantumul stabilit.

Apelul este nefondat.

Din coroborarea dispoziţiilor art.499, art.529, art.524, art.527, art.528, art.530, art.532 din Noul Cod civil, se desprinde concluzia că pensia de întreţinere se stabileşte potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti, criterii se apreciază în raport cu situaţia particulară a fiecărei cauze.

Susţinerea apelantului că nu s-a ţinut cont de nevoile minorei la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere este nefondată pentru că un copil nu are nevoie doar de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alimente, ci are nevoie de condiţii decente şi optime de locuit ceea ce presupune o locuinţă adecvată, are nevoie de o bună pregătire şcolară şi educaţională, de jucării, cărţi potrivite vârstei sale.

Aceste îndatoriri rămân în sarcina părintelui la care s-a stabilit locuinţa, şi aceste „îndatoriri „reprezintă contribuţia exclusivă a acelui părinte – în speţă a apelantului, la creşterea şi întreţinerea minorei.

Şi motivul de apel privind lipsa posibilităţilor concrete de plată a pensiei de întreţinere pentru că nu este încadrat în muncă este nefondat.

Potrivit art. 524 Cod civil, are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine în muncă sau din bunurile sale şi potrivit art. 252 Cod civil, minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

În conformitate cu dispoziţiile art. 31 din Legea 272/2004 ”ambii părinţi sunt responsabili pentru creşterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală  a copilului”.

Pornind de la acest principiu consacrat de lege, privind protecţia şi promovarea interesului copilului, rezultă că interesul minorului este de a primi pensie şi de la părintele căruia nu i-a fost încredinţat.

În cazul în care cel care urmează să plătească pensia de întreţinere nu are venituri sau mijloace materiale, dar este capabil de muncă, în situaţia în speţă  pârâtul, nu poate fi scutit de îndeplinirea obligaţiei de întreţinere, întrucât orice persoană capabilă de muncă are posibilitatea de a realiza un venit din muncă.

Prin urmare lipsa unor venituri, nu scuteşte pe debitor de obligaţia de întreţinere, pârâtul având obligaţia de a depune diligenţe pentru realizarea unor venituri, cel puţin egale cu venitul minim pe economie.

Prin noţiunea de „mijloace” la care se referă Codul civil, se înţelege nu numai mijloacele materiale, dar şi aptitudinea de a munci a celui obligat la întreţinere, care este izvorul obţinerii mijloacelor materiale.

Faţă de aceste considerente, se apreciază că instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 524 şi 529 Cod civil la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere, motiv pentru care în baza art.480 Cod de procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat.

Data publicarii pe portal:10.07.2018

Domenii speta

Spete similare