Plângere împotriva ordonanţei procurorului

Sentinţă penală 309 din 08.12.2017


Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.09.2017 sub nr. 1353/179/2017, petenta E.S. a formulat plângere în temeiul art. 340 Cod procedură penală, împotriva ordonanţelor nr. 59/VIII/1/2017 din data de 28.08.2017 şi nr. 77/VIII/1/2017 din data de 18.07.2017, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În motivare, petenta a arătat că ordonanţa nr. 59/VIII/1/2017 din data de 28.08.2017 este nulă de drept, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 din statutul procurorilor şi a dispoziţiilor art. 339 alin.1,2 şi 3.

Petenta a susţinut că s-a adresat cu cerere pentru redeschiderea dosarelor nr. 826/179/2012, 825/179/2014, 990/179/2012, 183/179/2014 ale Judecătoriei Babadag, arătând că sunt pe rolul Parchetului Tribunalului Tulcea dosarele 2364/P/2016 şi 1288/P/2016 care au probe clare şi concludente că în dosarele menţionate ale Judecătoriei Babadag soluţiile sunt nelegale şi netemeinice întrucât existau fapte noi care impuneau redeschiderea dosarelor şi desfiinţarea hotărârilor.

Cererea sa a fost remisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, care nu are prim procuror şi nici procuror şi prin delegaţie îşi desfăşoară aici activitatea procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, iar în perioada soluţionării cererii sale a fost trimisă cu delegaţie d-na prim procuror M.C.care în fapt este prim procuror al Parchetului Tulcea, care a soluţionat cererea sa dând soluţie de respingere cu încălcarea dispoziţiilor art.5,8 , 289, 282, 109 alin.1, 81 alin.1 lit.g, 335 alin.2 din codul de procedură penală. 

Petenta a precizat că a formulat plângere împotriva ordonanţei nr. 77/VIII/1/2017 din data de 18.07.2017 învederând că în perioada în care a formulat plângerea s-a întors ca prim procuror la parchetul de pe lângă tribunalul Tulcea d-na M.C.aşa cum rezultă din comunicare, plângerea fiind analizată de prim procurorul adjunct A-M C.M.care nu este procuror ierarhic pentru prim procurorul Parchetului Tribunalului Tulcea M.C., ci este subaltern d-nei Procuror M.C., în concluzie d-na procuror adjunct A-M C.M. nu avea dreptul legal de a soluţiona plângerea sa deoarece nu poate desfiinţa o ordonanţă dată de prim procurorul Tribunalului Tulcea M.C.dumneaei fiind prim procuror adjunct deci nu ierarhic ci subaltern şi nu poate infirma sau confirma.

Totodată nu s-au efectuat nici cercetările solicitate în cerere, încălcându-se dispoziţiile art.8, 282 alin.1, 81 alin.1 lit.g, 109 alin.1, 289, 335 alin.2 din codul de procedură penală, art.339 alin.1,2 şi 3 din cod procedură penală, art.132 alin.1 din Constituţie, solicitând admiterea cererii şi în te,meiul art.282 alin.1 să se constate nulitatea ordonanţelor şi efectuarea cercetării judecătoreşti care a fost solicitată  şi neefectuată , iar în urma concluziilor, probelor, a cererilor probatorii pe care urmează să le depună, să se dispună ca în temeiul art.332 alin.1 lit.b coroborat  cu art.335 alin.1 punct 4 şi 5 redeschiderea urmăririi penale, completarea cercetărilor care nu au fost efectuate şi care au dus la netragerea la răspundere penală a persoanelor indicate şi care au săvârşit faptele penale.

În susţinerea plângerii, petenta a anexat, în copie, ordonanţele atacate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine următoarele:

În fapt, prin ordonanţa din data de 18.07.2017 nr. 77/VIII/1/2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag a respins solicitarea petentei E.S. de redeschidere a dosarelor nr. 826/179/2012, 825/179/2014, 990/179/2012, 183/179/2014 soluţionate de Judecătoria Babadag. În motivarea acestei soluţii, procurorul a reţinut că potrivit art. 332 alin. 1 Cod procedură penală, urmărirea penală este reluată în caz de redeschidere. Conform alin. 2 al aceluiaşi articol, în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia soluţia, procurorul o revocă şi dispune reluarea urmăririi penale. Procurorul a constatat că o astfel de situaţie nu rezultă din înscrisurile propuse de petentă pentru a proba cererea formulată.

Prin ordonanţa nr. 59/VIII/1/2017 din data de 28.08.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost respinsă plângerea formulată de petentă împotriva ordonanţei menţionate anterior.

Cu titlu prealabil, judecătorul constată că deşi petenta E.S. a arătat în şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2017 că temeiul de drept al cererii sale îl constituie art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, în plângerea formulată în scris aceasta se referă şi la art. 340 Cod procedură penală, motiv pentru care plângerea va fi analizată din perspectiva ambelor dispoziţii legale invocate.

În drept, Capitolul VII, Titlul I al Părţii speciale a Codului de procedură penală reglementează procedura verificării actelor şi măsurilor de urmărire penală.

Din cuprinsul celor şase articole care compun capitolul menţionat, se desprinde concluzia că legiuitorul a instituit o procedură internă, prin care sunt supuse controlului orice acte de urmărire penală efectuate de organele de cercetare penală ori de procuror, precum şi o procedură specială, desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară, ce are ca obiect numai soluţiile de clasare (şi, prin excepţie, alte dispoziţii cuprinse în ordonanţa de clasare, cum sunt, spre exemplu, cele referitoare la măsurile asiguratorii ori restituirea lucrurilor).

În acest sens, art. 340 Cod procedură penală prevede că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Observând cuprinsul ordonanţelor atacate de către petentă, rezultă fără putinţă de tăgadă că acestea nu conţin soluţii de clasare, astfel încât partea nu are deschisă calea plângerii reglementate de articolul citat anterior.

În ceea ce priveşte art. 335 Cod procedură penală, acesta instituie o procedură de confirmare a soluţiei de redeschidere a urmăririi penale, dispusă de procuror.

Această normă legală este incidentă numai în situaţia în care Parchetul emite o soluţie de redeschidere a urmăririi penale, care este necesar a fi confirmată de judecătorul de cameră preliminară. În cazul pronunţării unei soluţii de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale, legea procesual penală nu instituie o procedură de contestare a acesteia la judecător, regimul căilor de atac fiind cel de drept comun, reglementat de art. 339 Cod procedură penală, respectiv pot fi contestate exclusiv la procurorul ierarhic superior.

În consecinţă, în situaţia care face obiectul prezentei cauze, legea nu permite petentei să uzeze de calea procesuală aleasă, motiv pentru care, în acord cu susţinerile Ministerului Public, instanţa urmează a respinge plângerea astfel formulată ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga petenta E.S. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 50 lei, avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 335 alin. 3 şi 4 Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta E.S., domiciliată în ……,  împotriva ordonanţelor nr. 59/VIII/1/2017 din data de 28.08.2017 şi nr. 77/VIII/1/2017 din data de 18.07.2017, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petenta E.S. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 50 lei, avansate de către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.12.2017.