Plangere contraventionala

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ONEŞTI

JUDEŢUL BACĂU

Dosar nr. 1363/270/2013  - plângere contravenţională –

Din: 26.02.2013

SENTINŢA CIVILĂ NR.1348

Şedinţa publică de la 30.04.2013

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: 

GREFIER:

Pe rol  fiind pronunţarea din data de  30.04.2013,  în cauza civilă  formulată de petentul ---,  în contradictoriu cu intimata ---, având ca obiect plângere contravenţională.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 25.04.2013, fiind consemnate în încheierea din aceeaşi dată,  parte integrantă din prezenta sentinţă când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a se depune la  dosar concluzii scrise sau alte înscrisuri,  a amânat pronunţarea la data de 30.04.2013.

INSTANŢA

-deliberând-

Asupra plângerii contravenţionale de faţă:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. 1363/270/26.02.2013, petenta --- a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie nr. 78/20.02.2013 iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că în data de 20.02.2013, inspectorii ANV însoţiţi de lucrători ai Poliţiei s-au prezentat la magazinul unde prestează comerţ cu amănuntul a produselor alimentare, tutun şi băuturi, de faţă fiind şi soţia administratorului, precum şi o vecină. Deşi le-a prezentat inspectorilor contractul de comodat care atestă suprafaţa în care îşi desfăşoară activitatea magazinul, respectiv 40 mp plus o magazie de 8 mp, aceştia nu şi-au limitat percheziţia la aceste încăperi şi au pătruns, fără drept, în sufrageria casei în care locuieşte unde au găsit lângă sobă 5 sticle de ţuică destinată consumului propriu. În zadar a încercat să le explice că ţuica este doar pentru consumul propriu, fiind cantitate mică şi că nu face obiectul comercializării, nu se află în spaţiul magazinului, inspectorii au spus că nu-i interesează scuzele şi că îi vor da amendă ca „să-i înveţe minte”. În subsidiar, chiar dacă s-ar reţine situaţia prevăzută în procesul verbal, amenda aplicată este exagerat de mare faţă de gradul de pericol concret al contravenţiei. În orice situaţie, organul constatator are obligaţia de a aplica sancţiunea respectând principiul proporţionalităţii, principiu statuat în jurisprudenţa europeană dar şi prevăzut de art. 7 din O.G. nr. 2/2001. 

În drept a invocat dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

La plângerea contravenţională a fost anexat în copie procesul verbal contestat cu anexele sale, decizia de impunere pe anul 2013, declaraţia privind veniturile realizate pe anul 2012, contractul de comodat din 29.12.2012, certificatul de înregistrare şi schiţa imobilului. Totodată, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, probe admise la data de 25.04.2013.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 14.03.2013, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât aşa cum reiese din procesul verbal de  contravenţie precum şi din cuprinsul procesului verbal de constatare nr. 42/20.02.2013, inspectorii vamali au identificat în „magazia” alăturată spaţiului destinat comercializării aparţinând reclamantei, băutura spirtoasă (rachiu) cu concentraţie alcoolică necunoscută, pentru care nu existau documente de provenienţă legală şi care nu era marcată corespunzător cu timbre fiscale româneşti conform prevederilor art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003, art. 20661 alin. 3 din Codul fiscal şi art. 20621 din normele metodologice de aplicare a Codului fiscal cuprinse în hotărârea nr. 44/2004. Din aceste dispoziţii rezultă că persoana fizică/juridică care deţine produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal are obligaţia de a face dovada că acestea provin de la una din categoriile  de furnizori menţionate în textul de lege precum şi dovada că acciza aferentă produselor menţionate a fost achitată, neavând relevanţă scopul în care sunt deţinute produsele respective sau destinaţia acestora, fiind incriminată chiar simpla deţinere a produselor accizabile în afara regimului suspensiv. Având în vedere că produsul accizabil a fost identificat în magazia aferentă spaţiului de comercializare (care nu trebuie să comunice cu spaţiul locuibil), creează prezumţia că produsul respectiv era deţinut în vederea comercializării în mod ilicit, aceasta fiind singura explicaţie plauzibilă.  Înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertisment, aşa cum se solicită în plângere, nu se impune întrucât ar conduce practic la anularea rezultatelor obţinute de agenţii constatatori în desfăşurarea activităţii de depistare, stocare sau reducere a frecvenţei faptelor de contrabandă cu produse accizabile.

La data de 26.03.2013, petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că bidoanele cu ţuică au fost găsite în sufrageria locuinţei personale iar nu în magazia spaţiului comercial. De asemenea, s-a mai arătat că nu există nici un indiciu că acele produse erau destinate comercializării cu atât mai mult cu cât  tradiţia poporului român este de a-şi produce în casă cantităţi mici de astfel de produse destinate consumului propriu şi al familiei. În ceea ce priveşte subiectul activ al contravenţiei, prin Decizia nr. 61/24.09.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit pe calea recursului în interesul legii că „persoana care nu are calitatea de antrepozitar sau comerciant nu este subiect activ al contravenţiei de deţinere în afara antrepozitului fiscal ori de comercializare a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, potrivit titlului VII din Codul fiscal”.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie nr. 78/20.02.2013, petenta ---- a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 20000 lei, în temeiul dispoziţiilor art. 2213  alin. 3 din Legea nr. 571/2003, reţinându-se în sarcina sa următoarele: „la controlul efectuat în data de 20.02.2013, ora 1425, în baza Ordinului de Misiune nr. 42/20.02.2013, la punctul de lucru al ---- , s-a constatat că acesta deţinea în magazia aferentă spaţiului de comercializare, cantitatea de zece litri băutură spirtoasă (descrisă în ARB nr. 24A/20.02.2013) fără marcaje care nu au fost introduse în sistemul accizare din România încălcând astfel prevederile art. 20661 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, fapta constituind contravenţia prevăzută la art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003”.

Din procesul verbal nr. 42/1/20.03.2013 încheiat de inspectorii vamali rezultă că urmare a verificărilor efectuate în data de 20.02.2013 la punctul de lucru al --- , în magazia alăturată spaţiului de comercializare a fost găsită cantitatea de 10 litri băutură spirtoasă incoloră cu miros de rachiu cu concentraţie alcoolică necunoscută, fără marcaje, aflată în două sticle de câte doi litri fiecare şi trei peturi de câte doi litri fiecare. Totodată, a fost întocmită adeverinţa de reţinere a bunurilor nr. 24 A/20.02.2013 din care rezultă că s-a procedat la reţinerea cantităţii de 10 litri băutură spirtoasă incoloră cu miros de rachiu cu concentraţie alcoolică necunoscută.

Petenta a depus la dosar contractul de comodat încheiat la data de 29.11.2012 din care rezultă că ---, în calitate de comodant, a acordat ---, în calitate de comodatar, cu titlu de împrumut, spaţiul în suprafaţă de 40 m.p, cu destinaţie „spaţiu comercial” şi o magazie pentru mărfuri în suprafaţă de 8 m.p. în aceiaşi incintă.

În cauză a mai fost audiată şi martora Iordan Georgeta care a declarat că a fost de faţă la efectuarea controlului şi că după ce inspectorii au controlat în magazin s-au dus şi în spate în camera unde doarme --- unde au găsit două bidoane de plastic de 2 L, una cu borş şi alta cu aghiazmă. A mai declarat martora că nu a observat vreo magazie sau depozit unde se ţine marfa destinată comercializării şi că pentru a se merge în camera unde doarme fam. --- din spaţiul comercial se trece printr-un hol, controlul fiind efectuat doar în cele două camere.

Sub aspectul cauzelor de nulitate expresă şi absolută prevăzute de art. 16 şi 17 din O.G. nr. 2/2001, instanţa constată că petenta a invocat faptul că inspectorii vamali au efectuat controlul în afara spaţiului aferent spaţiului comercial şi magaziei aferente acestuia şi faptul că sticlele cu băutură găsite erau destinate consumului propriu.

Cu privire la primul motiv, se constată că în procesul verbal de contravenţie şi în procesul verbal de constatare nr. 42/1/20.02.2013 s-a consemnat că inspectorii vamali au găsit sticlele cu băutura spirtoasă în „magazia alăturată spaţiului de comercializare” iar nu în camera de locuit a fam. ---. Martora audiată în cauză a declarată că în cam. Fam. --- s-au găsit doar două sticle cu borş şi aghiazmă deşi nici prin plângerea formulată şi nici în răspunsul la întâmpinare petentul nu a precizat că în sticlele găsite se găsea borş şi aghiazmă ci ţuică destinată consumului propriu. De asemenea, martora declară că s-au găsit două sticle dar în procesul verbal de contravenţie şi anexele sale se menţionează că s-au găsit 5 sticle. Numărul sticlelor găsite nu  a fost contestat nici de către petentă astfel că fie martora nu a fost de faţă la găsirea celor 5 sticle în magazie, fie declaraţia ei este nesinceră neputând fi coroborată cu înscrisurile depuse la dosar şi nici cu susţinerile petentei din plângere şi răspunsul la întâmpinare. În consecinţă, petenta nu  a dovedit faptul că sticlele respective au fost găsite în alt loc decât cel menţionat în procesul verbal de contravenţie. De altfel, chiar în procesul verbal de contravenţie la rubrica „obiecţiuni” contravenienta a menţionat că „am cumpărat-o pentru consumul propriu şi din greşeală am uitat-o în magazie” astfel încât chiar aceasta recunoaşte că sticlele respective au fost găsite în magazie.

 În ce priveşte cel de-al doilea motiv că sticlele găsite nu erau destinate comercializării ci consumului propriu, aspecte ce privesc temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa constată următoarele:

Potrivit art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003 „constituie contravenţie (...) deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 296^1 alin. (1) lit. l) din titlul IX^1”. Această contravenţie se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei potrivit alin. 3 al aceluiaşi articol.

Petenta a recunoscut că sticlele găsite conţineau o băutură spirtoasă şi că acestea nu erau marcate dar menţionează că ele nu era destinate comercializării ci consumului propriu. Însă, din faptul că aceste produse au fost găsite în magazie instanţa prezumă că acestea aparţineau comerciantului --- şi nu persoanei fizice --- aşa cum susţine petenta. Împrejurarea că produsele respective aparţineau altei persoane decât petenta nu a fost dovedită în cauză, martora audiată în cauză declarând chiar că familia --- nu produce şi nici nu consumă băuturi alcoolice întrucât sunt bolnavi amândoi. Întrucât nu s-a făcut dovada că băutura alcoolică respectivă aparţinea numitului ---, prezumţia este că ea aparţinea utilizatorului magaziei în care a fost găsită, respectiv --- iar aceasta nu putea să o deţină pentru consumul propriu.

Instanţa mai reţine că băutura respectivă reprezenta un produs accizabil întrucât chiar petentul declară că era ţuică iar potrivit art. 20614 din Legea nr. 571/2003 aceasta este considerată alcool etilic care, potrivit art. 2063 este considerat produs accizabil.

Fiind un produs acccizabil, potrivit art. 20621 alin. 2 din Codul fiscal „deţinerea produselor accizabile, atunci când accizele nu au fost plătite, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal”, cu excepţia băuturilor produse în gospodărie pentru consumul propriu, dovadă care nu a fost făcută în prezenta cauză. De asemenea, potrivit art. 20621 alin. 10 din Codul fiscal, „este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută”, deţinătorul având obligaţia de a face dovada provenienţei acestuia (art. 20653 prevăzând că „pentru produsele accizabile care sunt transportate sau sunt deţinute în afara antrepozitului fiscal, originea trebuie să fie dovedită folosindu-se un document care va fi stabilit prin normele metodologice”).

Mai trebuie precizat că Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei nr. 61/24.09.2007 nu îi este aplicabilă petentei care are calitatea de comerciant iar nu de persoană fizică-necomerciant astfel că în această calitate de comerciant poate fi subiect activ al contravenţiei prevăzute de art. 2213 alin. 2 lit. b din Legea nr. 571/2003.

Având în vedere aceste dispoziţii raportat la faptul că nu s-a făcut dovada contrară a deţinerii produselor respective care nu erau marcate pentru consumul propriu, instanţa reţine prezumţia de temeinicie a procesului verbal de contravenţie, prezumţie confirmată şi prin înscrisurile depuse de organul constatator cât şi de declaraţiile contravenientului din procesul verbal de contravenţie. Chiar dacă prin nenumărate decizii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut caracterul „penal” al procedurilor reglementate de O.G. nr. 2/2001 ceea ce implică aplicarea prezumţiei de nevinovăţie instanţa consideră că în cauza de faţă această prezumţie este înlăturată faţă de probele administrate. De altfel, în Cauza Nicoleta Gheorghiu şi Ioan Pop, Curtea  Europeană a Drepturilor Omului a arătat că se poate impune petentului să dovedească cele susţinute şi contrariul celor reţinute în procesul verbal de contravenţie iar impunerea răsturnării prezumţiei de legalitate a procesului verbal de contravenţie este „ justificată de regimul juridic aplicabil în materie contravenţională, care se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, potrivit căruia, în materie de probe, este aplicabil principiul conform căruia sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în faţa instanţei. Curtea a reţinut că orice sistem de drept cunoaşte prezumţii de fapt sau de drept, iar Convenţia nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depăşească o anumită graniţă. În particular, art. 6 par. 2 din Convenţie impune statelor să încadreze aceste prezumţii în anumite limite rezonabile, ţinând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat şi respectând drepturile apărării”.

Prin urmare, instanţa constată că în mod corect a fost reţinută de către organul de control săvârşirea contravenţiei de către petentă astfel că sub aspectul faptei săvârşite acesta este temeinic încheiat.

În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, respectiv amendă contravenţională în sumă de 20000 de lei, instanţa reţine că potrivit art. 5 alin.5 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor: „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite”, iar potrivit art. 21 alin.3 din O.G. 2/2001: „Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul verbal.”

Analizând proporţionalitatea sancţiunii aplicate, prin raportare la faptele săvârşite şi prevederile legale anterior menţionate, instanţa reţine că împrejurările concrete de săvârşire a faptei imprimă acesteia un grad de pericol social redus. Astfel, e adevărat că fapta de a deţine produse supuse accizelor şi care nu au fost marcate în afara antrepozitului fiscal are, în sine, un grad de pericol social ridicat având în vedere fenomenul „contrabandei” dar în raport de împrejurările de fapt dovedite în instanţă, acest grad de pericol de apreciază de la caz la caz. În acest sens instanţa reţine că sticlele respective erau în număr de 5, cantitatea fiind mică, că ele au fost găsite în magazie şi nu în spaţiul comercial şi că petentei nu i-au mai fost aplicate anterior sancţiuni contravenţionale.

În raport de aceste aspecte, având în vedere dispoziţiile coroborate ale art. 34 şi 38 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, care permit instanţei să aprecieze inclusiv natura sancţiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în raport cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, analizând gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, instanţa apreciază că scopul stabilirii şi sancţionării răspunderii contravenţionale poate fi atins si prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 şi art. 5 alin. (5) şi (6) din O.G. nr. 2/2001.

Pentru considerentele anterior arătate, instanţa urmează să admită în parte plângerea contravenţională formulată de petentă împotriva procesului verbal de contravenţie nr. 78/20.02.2013 şi va înlocui sancţiunea amenzii contravenţionale de 20000 lei aplicate acesteia cu sancţiunea avertismentului, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, va atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi va recomanda acesteia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Admite - în parte - plângerea formulată de petenta --- în contradictoriu cu intimata ----, împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei nr. 78 din data de 20.02.2013.

Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicate în sumă de 20000 lei cu sancţiunea „avertisment”.

Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acesteia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate.

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.04.2013

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare