Menținere poprire

Sentinţă civilă 196 din 19.07.2017


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA Dosar nr.416/248/2017

ÎNTORSURA BUZĂULUI

SENTINŢA CIVILĂ NR.196

Şedinţa publică din data de 19 iulie 2017

Instanţa constituită din :

PREŞEDINTE : ...- Judecător

GREFIER : ...

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditor ..., prin reprezentant legal ..., pe debitor ... şi pe  terţul poprit ..., având ca obiect menţinere poprire.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, nu au răspuns părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă prin care s-au evidenţiat părţile, obiectul litigiului, stadiul procesual şi modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Se constată depusă la dosar din partea terţului poprit ...., notă de şedinţă în care se indică adresa unde solicită să le fie comunicate actele de procedură, ca fiind : localitatea ….., judeţul Covasna, cod …..

Instanţa constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, în temeiul art.131 alin.1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea competenţei în soluţionarea pricinii şi constată că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza în temeiul art. 94 pct.3 Cod procedură civilă şi art.237 alin.1 din Legea nr.207/2015.

În temeiul art.238 Cod procedură civilă, instanţa estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată.

Constatând că proba cu înscrisurile depuse la dosar de creditor şi terţul poprit, sunt admisibile potrivit legii, în temeiul art.258 Cod procedură civilă, le încuviinţează.

Instanţa constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei şi o reţine pentru deliberare şi pronunţare.

JUDECĂTORIA,

I. Pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, sub nr.416/248/2017 la data de  29.06.2017,  s-a înregistrat cererea formulată de  ...în contradictoriu cu debitoarea ... şi terţul poprit ... prin care s-a solicitat menţinerea popririi asupra terţului poprit.

În motivarea cererii, s-a arătat că debitoarea ...., figura în evidenţele fiscale cu debite neachitate către bugetul general consolidat al statului, conform titlurilor executorii emise de Serviciul fiscal orăşenesc Pătârlagele, iar pentru aceste debite s-a procedat la înfiinţarea popririi asupra terţului poprit ..., prin comunicarea adresei de înfiinţare a popririi nr.3989 emisă la 12.04.2017, însă, terţul poprit nu a comunicat vreun răspuns.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art.236 şi art.237 alin.1-3 Cod procedură fiscală.

Alăturat cererii s-au anexat următoarele înscrisuri: adresa nr.5449 din 19.05.2017 emisă de D.G.R.F.P. Galaţi adresată A.J.F.P.S. Buzău, adresa de înfiinţare a popririi nr.3989/12.04.2017, dovada comunicării adresei, factura nr.1093/2017, fişa contului terţului poprit.(f.7-11)

II. Terţul poprit ... a depus întâmpinare (f.14) prin care a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce o va pronunţa, arătând că la data de 28.04.2017 s-a înregistrat în evidenţele societăţii adresa de înfiinţare a popririi nr.2989/12.04.2017, iar potrivit adresei nr.72 din 28.04.22017, în calitate de terţ poprit, a comunicat D.G.R.F.P. Galaţi, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, suma datorată debitoarei cu menţiunea că plăţile urmează a se face conform adresei de înfiinţare a popririi.

S-a arătat de către terţul poprit, că susţinerea creditoarei în conţinutul cererii, cum că nu a comunicat vreun răspuns la solicitarea înfiinţării popririi sunt nefondate.

Potrivit art.223 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecata în lipsă.

Alăturat întâmpinării, s-a depus în fotocopie, adresa nr.72 din 28.04.2017 emisă de terţul poprit şi adresată creditoarei cât şi dovada comunicării prin scrisoare recomandată.(f.15-16)

III. Sub aspect probator, în temeiul art.258 Cod procedură civilă, s-a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.

IV. Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.343 Cod procedură fiscală.

V. Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt următoarele:

În fapt, în deplin acord cu creditoarea, la data de 12.04.2017 sub nr.3989,  potrivit art.236 alin.5 Cod procedură fiscală, a înfiinţat poprire asupra sumelor ce le datorează terţul poprit ..., către debitoarea ... cea de pe urmă înregistrând un debit la bugetul consolidat al statului reprezentând amenzi, impozite, C.A.S. angajator, asiguraţi, impozit pe venit, etc.(f.8)

Potrivit alin.5 al art.236, înfiinţarea popririi s-a comunicat terţului poprit ..., primită de către aceasta la data de 18.04.2017 (f.9), împrejurare necontestată de terţ.

Însă, contrar susţinerii creditoarei, terţul poprit, a comunicat către creditoare prin adresa nr.72 din 28.04.2017, că suma de plată ce o are de achitat către debitoarei era de 70785,44 lei, că plăţile către debitoare s-au efectuat în temeiul contractului nr.16 din 01.10.2016 şi că următoarele plăţi le vor efectua în conformitate cu adresa de înfiinţare a popririi.(f.15). S-a ataşat de către terţ şi dovada comunicării adresei către D.G.R.F.P. Galaţi. (f.17)

În drept, potrivit art.237 Cod procedură fiscală, în situaţia în care terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi.

Coroborând starea de fapt conturată de instanţă cu dispoziţiile art.236 – art.237 Cod procedură fiscală, instanţa reţine că cererea de menţinere a popririi formulată de creditoare nu se grefează pe nici o dispoziţie legală incidentă în materia menţinerii popririi creanţelor fiscale.

Astfel, terţul poprit ... nu a comunicat că nu datorează vreo sumă debitorului urmărit ... iar creditoarea avea indicii că datorează, condiţie a promovării unei cereri de menţinere a popririi, în fapt, terţul comunicând cum că datorează către debitoare suma de 70785,44 lei şi se va conforma măsurii dispuse de către creditor, deşi nu avea această obligaţie.

De asemenea, creditoarea nu a invocat în conţinutul cererii vreo neregularitate privind înfiinţarea popririi – prevăzută de teza a II-a a art.237 – pentru a se justifica o cerere de menţinere a popririi, invocând doar lipsa unui răspuns din partea terţului, împrejurare combătută şi dovedită de cel de pe urmă.

Pentru considerentele prezentate, cererea de menţinere a popririi formulată de creditoare şi grefată pe lipsa unui răspuns din partea terţului poprit este neîntemeiată, iar ca şi consecinţă se va respinge.

VI. Se va lua act că terţul poprit şi debitoarea nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea de menţinerea popririi formulată de  creditoarea ... cu sediul în …, strada …, judeţul Galaţi, prin …, cu sediul procesual ales în …, strada …, judeţul Buzău,  în contradictoriu cu debitoarea ... cu sediul în …, …, judeţul Buzău, CIF … şi terţul poprit ... cu sediul în …, strada …, judeţul Covasna şi sediul ale pentru comunicarea actelor de procedură în …, strada …, judeţul Covasna, CIF …, ca neîntemeiată.

Ia act că părţile, nu au solicitat cheltuieli de judecată

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria Întorsura Buzăului.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19 iulie 2017.

PREŞEDINTE GREFIER

... ….

Reactat.Jud….

Tehnored…..

21.07.2017 5 ex

Domenii speta