5.Înţelesul noţiunii de prioritate de trecere – art. 6 pct. 26 din oug nr. 195/2002.

In speţă, problema priorităţii se pune între un autovehicul şi pietoni, situaţie care prezintă particularitatea că orice mică neglijenţă din partea conducătorului auto sau apariţia unei defecţiuni tehnice neprevăzute, prezintă un potenţial de risc extrem de ridicat pentru pieton. Aşadar, problema priorităţii pietonilor faţă de vehicule, nu poate fi tratată identic cu problema priorităţii vehiculelor între ele, dată fiind situaţia specială a pietonului, lipsit practic de apărare în faţa unui vehicul care îi poate crea grave probleme chiar şi în cazul unui impact minor.

Din înregistrarea video a abaterii, astfel cum rezultă din suportului magnetic pus la dispoziţie de apelant,  rezultă că petenta nu a redus viteza de deplasare în apropierea trecerii de pietoni, forţând trecerea, circulând cu ignorarea totală a pietonului care traversa drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător în momentul când acesta tocmai intenţiona să străbată ultima parte a carosabilului aflat  pe sensul de mers al autovehiculului. Se observă astfel că, la data de 4 noiembrie 2015, la ora 18:31:20, autovehiculul condus de petentă nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, pe sensul de mers al autovehiculului respectiv, numărul de înmatriculare al acestuia - MM 12 YOA - fiind evidenţiat la ora 18:31:42.

Potrivit art.72 alin.2 din OUG nr. 195/2002 „Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.”

Conform art.6 pct. 26 din OUG nr.195/2002, prin prioritate de trecere se înţelege dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice; ori, pietonul, angajat în traversare regulamentară pe trecerea de pietoni, avea dreptul, conform dispoziţiilor legale invocate mai sus,  de a trece înaintea autoturismului petentului cu care urma să se intersecteze.

Tribunalul, contrar celor reţinute de prima instanţă,  apreciază că numai faptul neîncetinirii vitezei de deplasare a petentei şi forţarea trecerii acesteia a făcut ca pietonul să nu- şi  modifice direcţia sau viteza de deplasare ori să se  oprească , pentru a nu fi accidentat. Oricum, pietonul se afla deja angajat  în traversarea drumului public prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător pe trecerea de pietoni şi urma să se intersecteze cu petenta, având astfel dreptul de a trece înaintea acesteia. Aşadar, susţinerile petentei din cuprinsul plângerii formulate potrivit cărora nu trebuia să se asigure că pietonul respectiv traversează strada în siguranţă, ci acel pieton trebuia să se asigure şi să nu mărească viteza cu care a treversat strada după ce a observat autovehicul antemenţionat, nu pot fi primite, evidenţiind o conduită contrară normelor legale. 

Petenta trebuia să  adapteze viteza în funcţie de condiţiile de drum, să încetinească la trecerea de pietoni, astfel încât să nu pună în pericol pietonii angajaţi în traversare prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător.”.

Prin sentinţa civilă nr. 2946/18.04.2016 pronunţată de Judecătoria Baia Mare s-a admis în parte cererea formulată de petenta P F C, în contradictoriu cu intimatul IPJ MM, cu sediul în municipiul Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr. 37, judeţul Maramureş, având ca obiect plângere contravenţională şi în consecinţă s-a anulat în parte Procesul-verbal seria PMMX nr. 026544 din 4 noiembrie 2015, încheiat de un agent constatator aparţinând intimatului, în ceea ce priveşte reţinerea săvârşirii contravenţiei prevăzute în art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului  nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 100 alin. (3) partea introductivă din acelaşi act normative, aplicarea sancţiunii contravenţionale principale, în cuantum de 420 lei (4 puncte-amendă), şi a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi luarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere auto al petentei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat.

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut că prin  cererea introdusă la data de 18 noiembrie 2015 şi înregistrată la Judecătoria Baia Mare - Secţia Civilă la aceeaşi dată, sub nr. 9678/182/2015, petenta P F C, în contradictoriu cu intimatul IPJ MM, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză, să dispună, în principal, anularea, ca netemeinic, a Procesului-verbal seria PMMX nr. 026544 din 4 noiembrie 2015, încheiat de un agent constatator aparţinând intimatului, pentru comiterea contravenţiilor prevăzute în art. 100 alin. (3) lit. b) şi în art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 100 alin. (3) partea introductivă, respectiv în art. 99 alin. (1) partea introductivă şi alin. (2), precum şi în art. 108 alin. (1) lit. a) partea introductivă din acelaşi act normativ, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale principale a amenzii, aplicată prin  procesul-verbal respectiv, cu sancţiunea contravenţională principală a avertismentului, şi înlăturarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile şi a măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere auto.

Conform dispoziţiilor art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile acestui act normativ referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin ordonanţa de urgenţă amintită nu se dispune altfel.

Privitor la aspectul legalităţii actului atacat (f. 12), s-a reţinut că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 109 alin. (1) teza I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 16 şi următoarele din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, neexistând cauze de nulitate absolută, care pot fi invocate din oficiu de către instanţă.

Sub aspectul temeiniciei aceluiaşi act, din lectura acestuia rezultă că, la data de 4 noiembrie 2015, la ora 18:31, petenta a condus, pe Bd. Bucureşti, din municipiul Baia Mare, autovehiculul marca Volkswagen, având numărul de înmatriculare …, fără a acorda prioritate de trecere unui pieton care traversa strada regulamentar, din stânga, pe sensul de mers al autovehiculului respectiv, şi a utilizat în timpul conducerii autovehiculului respectiv telefonul mobil fără a folosi sistemul ,,mâini libere”, abateri înregistrate pe hard disk-ul XNF-1, montat în autovehiculul având numărul de înregistrare MAI 34713, motive pentru care i s-au aplicat petentei:

1) sancţiunea contravenţională principală a amenzii, în cuantum de 420 lei (4 puncte-amendă), şi sancţiunea contravenţională complementară constând în 2 puncte de penalizare, şi, totodată, s-a luat faţă de aceasta măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului său de conducere auto,  pentru săvârşirea faptei prevăzute în art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 100 alin. (3) partea introductivă din acelaşi act normativ, norme potrivit cărora neacordarea de către conducătorul de autovehicul a priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare al autovehiculului, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, aceste dispoziţii trecând în sfera răspunderii contravenţionale răspunderea juridică pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

2) sancţiunea contravenţională principală a avertismentului şi sancţiunea contravenţională complementară constând în 2 puncte de penalizare, pentru comiterea faptei prevăzute în  art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 99 alin. (1) partea introductivă şi alin. (2), precum şi în art. 108 alin. (1) lit. a) partea introductivă din acelaşi act normativ, norme conform cărora folosirea de către conducătorul de autovehicul a telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculului pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip ,,mâini libere”, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a I de sancţiuni şi cu aplicarea a 2 puncte de penalizare, aceste dispoziţii trecând în sfera răspunderii contravenţionale răspunderea juridică pentru încălcarea prevederilor art. 36 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă amintită.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, expresia ,,acordare a priorităţii” are înţelesul de obligaţie a oricărui participant la trafic de a nu îşi continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalţi participanţi la trafic, care au prioritate de trecere, să îşi modifice brusc direcţia sau viteza de deplasare ori să oprească.

Din vizionarea înregistrării video depuse de către intimat în probaţiune (f. 23) - pentru care s-au depus la dosarul cauzei înscrisurile aflate la f. 20-22, 33 şi 35 - reiese că, la data de 4 noiembrie 2015, la ora 18:31:20, autovehiculul având numărul de înmatriculare MM 12 YOA - a cărui conducere de către petentă la data şi ora mai sus arătate şi în locul indicat în procesul-verbal contestat nu a fost negată de către aceasta, s-a deplasat pe o trecere pentru pietoni, marcată în mod corespunzător, pe care se afla un pieton angajat în traversarea străzii, din partea stângă a direcţiei de deplasare a autovehiculului respectiv, fără, însă, a-l pune pe acel pieton în situaţia de a-şi modifica brusc direcţia sau viteza de deplasare ori de a opri, pentru a nu fi accidentat, autovehiculul mai sus menţionat trecând prin faţa pietonului amintit la o distanţă suficientă în acest sens, astfel că instanţa constată că petenta nu a săvârşit contravenţia prevăzută în art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionată în art. 100 alin. (3) partea introductivă din acelaşi act normative.

Referitor la cea de-a II-a faptă mai sus arătată, instanţa a reţinut că petenta nu a propus dovezi a căror administrare să fie încuviinţate de către instanţă şi cu care să probeze că nu a utilizat telefonul mobil fără a folosi sistemul ,,mâini libere” în timpul conducerii autovehiculului amintit, astfel că, sub acest aspect, petenta nu răsturnat prezumţia relativă de veridicitate de care se bucură procesul-verbal atacat în ceea ce priveşte fapta respectivă.

În acest context, se observă că instanţa europeană a drepturilor omului a apreciat, în cauza Ioan Pop împotriva României, că invocarea de către instanţe a prezumţiei relative de legalitate şi veridicitate a procesului-verbal contravenţional, cu consecinţa obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu are un caracter neaşteptat pentru acesta, având în vedere prevederile normative naţionale incidente în materie contravenţională, reţinând, totodată, că prezumţiile de fapt şi de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare şi că esenţial este ca instanţele naţionale să ofere reclamantului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părţii responsabilitatea modalităţii efective în care înţelege să uzeze de drepturile sale procedurale.

În ceea ce priveşte individualizarea şi aplicarea sancţiunii contravenţionale principale a avertismentului, instanţa a arătat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, avertismentul se aplică în cazul în care fapta contravenţională este de gravitate redusă, chiar dacă actul normativ de stabilire şi sancţionare a faptei respective nu prevede această sancţiune.

Prin raportarea stării de fapt mai sus prezentate - cu luarea în considerare şi a antecedentelor petentului în materie de contravenţii rutiere, potrivit fişei sale de cazier auto (f. 32) - la prevederile art. 5 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare - conform cărora Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.”, - precum şi la dispoziţiile art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ - potrivit cărora ,,Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal’’ -, instanţa a constatat că sancţiunea contravenţională principală a avertismentului a fost corect individualizată şi aplicată faţă de petentă.

Referitor la aplicarea de către agentul constatator, prin procesul-verbal atacat, a sancţiunii contravenţionale complementare constând în 2 puncte de penalizare pentru comiterea celei de-a II-a fapte mai sus mai sus arătate, instanţa reţine că agentul constatator era obligat să aplice sancţiunea respectivă, conform dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. a) partea introductivă din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de cele de mai sus, instanţa, în baza prevederilor art. 34 al Ordonanţei Guvernului  nr. 2/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a admis în parte plângerea formulată, în sensul anulării procesului verbal contestat în ceea ce priveşte reţinerea săvârşirii contravenţiei prevăzute în art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi sancţionate în art. 100 alin. (3) partea introductivă din acelaşi act normative, aplicarea sancţiunii contravenţionale principale, în cuantum de 420 lei (4 puncte-amendă), şi a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi luarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere auto al petentei, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat.

  Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termenul legal, apelantul IPJ MM solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul respingerii plângerii contravenţionale şi a menţinerii în totalitate a procesului verbal de contravenţie contestat în cauză.

Reprezentanta apelantului a arătat că în mod greşit s-a apreciat că gradul de pericol social al faptei săvârşite nu ar fi unul ridicat şi solicită menţinerea contravenţiei prevăzută la art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, faptă dovedită în cauză, instanţa interpretând greşit situaţia de fapt şi de drept.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Prima instanţă a anulat în parte Procesul-verbal seria PMMX nr. 026544 din 4 noiembrie 2015, încheiat de un agent constatator aparţinând intimatului, în ceea ce priveşte reţinerea săvârşirii contravenţiei prevăzute în art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului  nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 100 alin. (3) partea introductivă din acelaşi act normative, aplicarea sancţiunii contravenţionale principale, în cuantum de 420 lei (4 puncte-amendă), şi a sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, precum şi luarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere auto al petentei.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale procesului-verbal atacat.

În speţă prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PMMX nr. 026544 din 4 noiembrie 2015, petenta a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 420 lei (4 puncte-amendă) şi sancţiunea contravenţională complementară constând în 2 puncte de penalizare, luându-se faţă de aceasta măsura tehnico-administrativă a reţinerii permisului său de conducere auto,  pentru săvârşirea faptei prevăzute în art. 100 alin. (3) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi sancţionate în art. 100 alin. (3) partea introductivă din acelaşi act normativ.

S-a reţinut că la data de  4 noiembrie 2015, la ora 18:31, petenta a condus, pe Bd. Bucureşti, din municipiul Baia Mare, autovehiculul marca Volkswagen, având numărul de înmatriculare …, fără a acorda prioritate de trecere unui pieton care traversa strada regulamentar, din stânga, pe sensul de mers al autovehiculului respectiv.

Conform art. 135 lit.h din H.G.  Nr. 1391 din  4 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:” Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere şi în următoarele situaţii:.. pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”. 

Potrivit prevederilor art. 100 al. 3 lit. b din OUG 195/2002, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului.

Aşadar, normele invocate obligă, în mod imperativ, conducătorul de vehicul să acorde prioritate de trecere pietonului în situaţiile arătate.

In speţă, problema priorităţii se pune între un autovehicul şi pietoni, situaţie care prezintă particularitatea că orice mică neglijenţă din partea conducătorului auto sau apariţia unei defecţiuni tehnice neprevăzute, prezintă un potenţial de risc extrem de ridicat pentru pieton. Aşadar, problema priorităţii pietonilor faţă de vehicule, nu poate fi tratată identic cu problema priorităţii vehiculelor între ele, dată fiind situaţia specială a pietonului, lipsit practic de apărare în faţa unui vehicul care îi poate crea grave probleme chiar şi în cazul unui impact minor.

Din înregistrarea video a abaterii, astfel cum rezultă din suportului magnetic pus la dispoziţie de apelant,  rezultă că petenta nu a redus viteza de deplasare în apropierea trecerii de pietoni, forţând trecerea, circulând cu ignorarea totală a pietonului care traversa drumul public, prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător în momentul când acesta tocmai intenţiona să străbată ultima parte a carosabilului aflat  pe sensul de mers al autovehiculului. Se observă astfel că, la data de 4 noiembrie 2015, la ora 18:31:20, autovehiculul condus de petentă nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, pe sensul de mers al autovehiculului respectiv, numărul de înmatriculare al acestuia - fiind evidenţiat la ora ora 18:31:42.

Potrivit art.72 alin.2 din OUG nr. 195/2002 „Pietonii au prioritate de trecere faţă de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajaţi în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate şi semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.”

Conform art.6 pct. 26 din OUG nr.195/2002, prin prioritate de trecere se înţelege dreptul unui participant la trafic de a trece înaintea celorlalţi participanţi la trafic cu care se intersectează, în conformitate cu prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice; ori, pietonul, angajat în traversare regulamentară pe trecerea de pietoni, avea dreptul, conform dispoziţiilor legale invocate mai sus,  de a trece înaintea autoturismului petentului cu care urma să se intersecteze.

Tribunalul, contrar celor reţinute de prima instanţă,  apreciază că numai faptul neîncetinirii vitezei de deplasare a petentei şi forţarea trecerii acesteia a făcut ca pietonul să nu-şi  modifice direcţia sau viteza de deplasare ori să se  oprească , pentru a nu fi accidentat. Oricum, pietonul se afla deja angajat  în traversarea drumului public prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător pe trecerea de pietoni şi urma să se intersecteze cu petenta, având astfel dreptul de a trece înaintea acesteia. Aşadar, susţinerile petentei din cuprinsul plângerii formulate potrivit cărora nu trebuia să se asigure că pietonul respectiv traversează strada în siguranţă, ci acel pieton trebuia să se asigure şi să nu mărească viteza cu care a traversat strada după ce a observat autovehicul antemenţionat, nu pot fi primite, evidenţiind o conduită contrară normelor legale. 

Petenta trebuia să  adapteze viteza în funcţie de condiţiile de drum, să încetinească la trecerea de pietoni, astfel încât să nu pună în pericol pietonii angajaţi în traversare prin loc special amenajat, marcat şi semnalizat corespunzător.

În aceste condiţii, în lipsa altor probe contrare, se constată că prima instanţa, în mod nelegal, a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei reţinute.

Reţinând şi faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţele interne trebuie să fie în măsură să confirme procesul-verbal de contravenţie în cadrul unei proceduri care să respecte principiul contradictorialităţii şi pe baza probelor apreciate ca fiind concludente şi suficiente, doar astfel fiind exclusă apariţia arbitrariului (cauza Neaţa c. României), urmează că, în lipsa altor probe şi faţă de constatările personale ale agentului constatator, confirmate inclusiv prin înregistrarea video, s-a dovedit că intimata-petentă a săvârşit fapta contravenţională reţinută prin procesul verbal contestat, iar agentul constatator a făcut o corectă individualizare a sancţiunii principale şi complementare raportat la pericolul social concret al faptei.

Faţă de cele menţionate mai sus, tribunalul urmează să admită apelul declarat de Inspectoratul de Poliţie al Jud. Maramureş împotriva sentinţei civile atacate, pe care o schimbă în tot, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, în sensul că respinge plângerea contravenţională formulată de petentă.

Domenii speta

Spete similare