Reparare prejudiciu

-acţiune în pretenţii – repararea prejudiciului fizic şi psihic produs prin refuzul de a acorda concediul de risc maternal

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin la data de 15.06.2017 sub nr. 6281/225 /2017 reclamanta Ş (fostă O) I. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.I. M. E. T. să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 20.000 lei cu titlul de daune morale precum şi la cheltuieli de judecată.

În fapt a arătat că este angajată cu contract de muncă la pârâtă din data de 14.09.2016, contract încheiat pe perioadă nedeterminată.

Arată că magazinul societăţii este amplasat în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă T. S. unde se comercializează atât produse de îmbrăcăminte cât şi produse alimentare.

A fost diagnosticată cu iminenţă de avort, infecţie a vezicii urinare în sarcină, precum şi vene varicoase ale extremităţilor inferioare în sarcină, varice voluminoase pe membrele inferioare şi începând cu data de 11.05.2017 şi până pe data de 01.06.2017 inclusiv, a beneficiat de concediu medical iar începând cu data de 02.06.2017 se află în concediu fără plată.

În prezent este însărcinată în 24 de săptămâni, sarcina sa fiind una cu probleme, având risc maternal crescut pe toată perioada sarcinii şi iminenţă de avort, precum şi varice voluminoase pe membrele inferioare.

În drept şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1357 c. civ.

La dosarul cauzei a depus împuternicire, copie c.i., card de sănătate, certificat de căsătorie, contract individual de muncă, bilet de externare, raport on line intermediar, raport de evaluare, informare, raport de evaluare referitor la femeia gravidă, fişa de identificare a factorilor de risc, scrisoare medicală, certificate de concediu medical, reţetă medicală, bon fiscal, adresa nr. 31/09.06. 2017 către reclamantă, cerere adresată pârâtei, adresa nr. 204/31.05.2017.

Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamanta S. I. D. ca neîntemeiată, pe următoarele considerente:

Reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei cu titlul de daune morale, constând în prejudiciu fizic şi psihic pe care i l-a produs prin refuzul nejustificat de a-i fi acordat concediu de risc maternal pentru o perioadă de 120 zile, concediul propus de Medicina Muncii şi pentru faptul că atât sănătatea acesteia cât şi a copilului a fost grav afectată.

La termenul din 20.02.2018, reclamanta a depus la dosar o precizare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tr. Severin este un litigiu de muncă şi solicită declinarea competenţei materiale de soluţionare al acestuia în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Prin sentinţa nr.1207/20.02.2018 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Dr.Tr.Severin, invocată de pârâtă prin apărător şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea  Tribunalului Mehedinţi, Secţia  Conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul, Tribunalului Mehedinţi, Secţia  Conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr.507/101/2018.

La data de 02.04.2018 reclamanta a depus precizare de acţiune prin a arătat că a fost diagnosticată cu iminenţă de avort,  infecţii ale vezicii urinare în sarcină, precum şi vene varicoase ale extremităţilor inferioare în sarcină - varice voluminoase membre inferioare iar Medicina Muncii a recomandat concediu de risc maternal pe perioada de 120 de zile, până la eliminarea riscului existent pentru evoluţia sarcinii, sănătăţii fătului/copilului sau a sănătăţii salariatei gravide/care alăptează, fără a se suprapune pe concediul prenatal, reţinând la punctul 1 din înscrisul intitulat „ Informare,, - privind protecţia maternităţii la locul de muncă, că „la locul dumneavoastră de muncă, şi anume vânzător exista riscuri pentru sănătatea sau securitatea dumneavoastră în perioada de maternitate iar la punctul 2 se arată că riscul este reprezentat de: ortostatism prelungit; expunere la boli aerogene; ridicare greutăţi; lucru în ture.

Potrivit punctului 4 se arată „ perioada de sarcina în care supunerea la risc este total interzisă este: pe toată perioada sarcinii,..

În concluzie, pe toată perioada sarcinii, condiţiile de lucru au fost identificate drept pericole pentru sănătatea sa, în calitate de salariată gravidă acestea fiind: Ortostatisrn prelungit; Ridicare greutăţi; Expunere la boli aerogene, etc.

Apreciază că, cu rea credinţă pârâta a propus reducerea programului de lucru la 6 ore/zi, în condiţiile în care Medicina Muncii a reţinut la punctul 4 că „ perioada de sarcina în care expunerea la risc este total interzisă este: pe toata perioada sarcinii.

În mod corect Medicina Muncii nu a aprobat propunerea pârâtei de reducere a programului de lucru.

Apreciază că i-a fost încălcat dreptul la concediu medical şi că încălcarea dreptului la concediu medical şi refuzul pârâtei de a nu fi de acord cu concediul de risc maternal poate atrage şi răspunderea patrimonială a angajatorului în condiţiile art. 253 alin, 1 CM,, republicat, potrivit căruia angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului.

Arătă că se afla în incapacitate temporară de muncă iar Medicina Muncii a propus un concediu de risc maternal pe o perioadă de 120 zile, însă pârâta nu a fost de acord cu acesta, fapt ce i-a adus prejudicii.

Văzând răspunsul pârâtei, a considerat că instanţa de judecată este singura autoritate în stat care poate obliga pe angajator să răspundă patrimonial.

Medicina Muncii a făcut recomandarea de concediu maternal pe perioada maximă de 120 de zile, urmând a fi acoperită până la intrarea în concediu prenatal.

Prin refuzul pârâtei de a nu fi de acord cu concediul de risc maternal propus de Medicina Muncii a fost lipsită de plata indemnizaţiei de risc maternal.

Concediul de risc maternal se poate acorda pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 zile calendaristice, aşa cum de altfel i-a fost şi recomandat iar calculul şi plata indemnizaţiei de risc maternal trebuia să se facă lunar de către pârâtă, în calitate de angajator, această indemnizaţie suportându-se din bugetul asigurărilor sociale de stat.

În drept a invocat  art.  253 Codul Muncii.

La data de 22.05.2018 pârâta Întreprinderea Individuala M. E. T., prin reprezentant legal M. E. T., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii aşa cum a fost formulată şi precizată de reclamanta,  cu cheltuieli de judecată.

A arătat că în fapt reclamanta S. (fosta O.) I. D. prin cererea sa de chemare în judecată a solicitat instanţei de judecata,' ca prin hotărârea ce o va pronunţa, sa dispună: obligarea la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale, constând in prejudiciu fizic şi psihic, pe care aceasta pretinde ca l-a fost produs, prin refuzul nejustificat de a fi de acord cu concediul de risc maternal pentru o perioada de 120 zile, concediu propus de Medicina Muncii.

Pârâta a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Întreprinderii Individuale M. E. T. deoarece potrivit dispoziţiilor art. 22 din OUG nr. 44/2008, întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului, astfel că nu este legitimată activ sau pasiv să stea în proces, această calitate revenindu-i întreprinzătorului persoană fizică titular al întreprinderii individuale şi nicidecum acesteia.

În ceea ce priveşte răspunderea patrimoniala a angajatorului, aceasta este reglementată de dispoziţiile art. 253 Codul Muncii, care prevăd că angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.

Deci, în cazul în care angajatorul este cel care îşi prejudiciază un salariat, răspunderea sa va fi foarte asemănătoare cu cea de drept comun.

Condiţiile generale pentru angajarea răspunderii angajatorului sunt aceleaşi ca şi în cazul răspunderii salariatului faţă de angajator:

1)Existenta unei fapte ilicite. Poate fi vorba despre o acţiune, cum este

o concediere nelegală sau o suspendare nelegală a contractului de muncă, ori de o

inacţiune, cum ar fi neacordarea unor drepturi băneşti.

2)Salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau moral

Potrivit art. 253 din Codul muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi

principiilor răspunderii civile, contractuale, să îl despăgubească pe salariat în

situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa

angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătura cu

serviciul.

Intre fapta ilicita şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate

Vinovăţia angajatorului în săvârşirea faptei.

Aşa cum se observa din dispoziţiile legale invocate angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

În precizarea de acţiune se susţine de reclamantă că i-a fost încălcat dreptul la concediu medical şi că această încălcare a dreptului la concediu medical şi refuzul de a fi de  acord cu concediul de risc maternal poate atrage şi răspunderea patrimoniala a angajatorului în condiţiile art. 253 alin. Codul Muncii, fără a arăta însă care dispoziţii contractuale au fost încalcate de angajator.

In doctrina si practica juridică s-a stabilit că angajatorul ar putea fi obligat la despăgubiri:

în situaţia în care angajatorul nu şi-a executat obligaţia de informare a persoanei selectate în vederea angajării cu privire la clauzele esenţiale ale contractului, în măsura în care aceasta neexecutare 1-a prejudiciat pe salariat (art. 19 din Codul muncii);

în cazul în care se constata nevinovăţia salariatului suspendat din funcţie pentru săvârşirea unei fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută (art. 52 alin. (2) din Codul muncii);

~ în cazul în care a dispus o concediere nelegală, anulată de către instanţa (art. 78 alin. (1) din Codul muncii);

pentru întârzierea nejustificata a salariului sau neplata acestuia (art. 161 alin. (4) din Codul muncii);

în cazul prejudicierii salariatului prin discriminarea acestuia la locul de munca (art. 21 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările ulterioare) etc.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, acţiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele motive:.

Astfel, este de remarcat faptul că cererea de chemare in judecată, prin petitul formulat, este în contradictoriu cu starea de fapt arată şi temeiul de drept invocat. Cu privire la aşa zisul refuz nejustificat, de a nu fi de acord cu concediul de risc maternal pentru o perioada de 120 zile, concediu propus de Medicina Muncii, învederează că, aceste susţineri nu au suport real, acest aspect rezultând din înscrisul intitulat" Informare privind protecţia maternităţii la locul de muncă" depus la dosar de către reclamantă.

Din analiza acestui înscris, rezulta ca la punctul 7 a făcut următoarea menţiune: "Suntem de acord cu reducerea programului de lucru la 6 ore/zi, dar nu exista riscuri întrucât, nu ridica greutăţi, nu sta numai în picioare, sau pe scaun, având posibilitatea de mişcare lenta".

De asemenea, se poate lesne observa ca pe acest înscris este aplicată stampila subscrisei care atestă faptul că pârâta a fost de acord cu reducerea programului de lucru la 6 ore/zi, aşa cum de altfel a propus şi medicul de la Medicina Muncii, aspect consemnat la rubrica nr. 6. Aşadar, nu există un refuz, fiind de acord cu reducerea programului de lucru la 6 ore/zi, precizând totodată că nu exista riscuri, întrucât nu ridica greutăţi, nu sta numai în picioare sau pe scaun, având posibilitatea de mişcare lenta, aspecte reale ce caracterizează locul de muncă, pe care înţelege  să ăl dovedească cu probatoriul ce a fost solicitat în cauza.

Pentru o mai buna înţelegere a situaţiei de fapt arătă că acest concediu de risc maternal este concediul pe care îl poate solicita salariata dacă se regăseşte în anumite cazuri, atunci când, ca urmare a evaluării riscurilor prezente la locul de muncă al acesteia, nu se poate, din motive justificate în mod obiectiv, să se dispună modificarea condiţiilor şi/sau a programului de muncă al acesteia sau măsura repartizării ei la alt loc de muncă, fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa şi/sau a fătului ori a copilului.

Cazurile în care se află salariata care poate solicita concediul de risc maternal sunt:

- salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare;

În plus, în conformitate cu art. 9 din OUG nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locul de muncă, în cazul în care o salariată se află în una dintre situaţiile menţionate mai sus şi desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alăptării, în sensul celor prevăzute la art 5 alin. (1) din Ordonanţă, angajatorul este obligat să îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, dacă nu este posibil, să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale. In cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligaţia prevăzuta la art. 9 alin. (2), salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) -e) au dreptul la concediu de risc maternal.

Concediul de risc maternal poate fi acordat de medicul de familie sau medicul specialist, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, în baza unui certificat medical. Acesta nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Certificatele de concediu de risc maternal se eliberează de medicul de familie sau medicul de specialitate obstetrica-ginecologie, cu avizul medicului de medicina muncii pe perioade de maximum 30 de zile calendaristice, pe o durata totala de maximum 120 de zile calendaristice,

Aşadar, viza medicului de medicina muncii pe certificatul de concediu medical presupune confirmarea riscului maternal,

După cum se poate observa, este obligatorie anunţarea angajatorului în scris şi prezentarea documentului medical în cazul în care salariatele nu se prezintă la medicul de familie pentru eliberarea documentul medical care să le ateste stare, şi nu informează în scris angajatorul despre starea lor, acesta este exonerat de obligaţiile sale prevăzute OUG nr. 96/2003, cu excepţia celor prevăzute la art. 5, 6, 18, 23 şi 25. Actul normativ de bază stabileşte în anexa 1 o listă neexhaustivă a agenţilor, proceselor şi condiţiilor de muncă care pot prezenta un risc specific de expunere.

In aceste condiţii, arătă că acest concediu de risc maternal se eliberează de medicul de familie sau medicul de specialitate şi nu de angajator şi la eliberarea lui nu este nevoie de acordul angajatorului.

Prin înscrisul intitulat „Informare privind protecţia maternităţii la locul de munca" a arătat condiţiile pe care putea să le ofere angajatei la locul de muncă dar nu s-au opus la acordarea acestui concediu.

Analizând acţiunea în raport de susţinerile părţilor, actele anexate la dosar şi dispoziţiile legale incidente, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta, S. I. D. a fost angajată la pârâta I.I. M. E. T. şi prin acţiunea formulată şi  precizată a solicitat obligarea acesteia la despăgubiri de 20.000 lei ca urmare a faptului că, pârâta, în calitate de angajator, a refuzat să îşi dea acordul pentru concediul de risc maternal pe o perioadă de 120 zile, deşi acesta fusese propus de Medicina Muncii.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă întrucât potrivit copiei contractului individual de muncă al reclamantei (f. 11-12 dosar) angajatorul este a Întreprinderea Individuală M. E. T.

Pe fond se reţine că, reglementarea legală aplicabilă în speţă se află în  Ordonanţa de Urgenţă nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, act normativ care prevede conduita şi obligațiile părţilor.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. h din Ordonanţă de Urgenţă nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă,  concediul de risc maternal este concediul de care beneficiază salariatele prevăzute la lit. c) - e) pentru protecţia sănătăţii şi securităţii lor şi/sau a fătului ori a copilului lor.

 La art. 4 din ordonanţă se prevede că, „angajatorii au obligaţia să adopte măsurile necesare, astfel încât să prevină expunerea salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c) - e) la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea; precum şi interdicţia ca salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) - e), (salariata gravidă este femeia care anunţă în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste această stare) să nu fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătăţii sau stării lor de graviditate ori copilului nou-născut, după caz.

Potrivit art. 5 din acest act normativ este prevăzută obligaţia angajatorului ca pentru toate activităţile care pot prezenta un risc specific de expunere la agenţi, procese sau condiţii de muncă, a căror listă neexhaustivă este prezentată în anexa nr. 1 din ordonanţă să evalueze natura, gradul şi durata expunerii salariatelor în unitatea respectivă şi, ulterior, la orice modificare a condiţiilor de muncă, fie direct, fie prin intermediul serviciilor de protecţie şi prevenire prevăzute la art. 8 şi 9 din Legea nr. 319/2006, cu modificările ulterioare, cu scopul de a evalua orice risc pentru securitatea sau sănătatea salariatelor şi orice efect posibil asupra sarcinii sau alăptării, în sensul art. 2 lit. c) - e) şi de a  decide ce măsuri trebuie luate.

(2) Evaluările prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator, iar rezultatele lor, împreună cu toate măsurile care trebuie luate referitor la securitatea şi sănătatea în muncă, se consemnează în rapoarte scrise.

În ordonanţă se prevede de asemenea obligaţia angajatorului (la art. 6), de a informa în scris salariatele asupra rezultatelor evaluării privind riscurile la care pot fi expuse la locurile lor de muncă, a măsurilor care trebuie luate referitor la securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă.

La articolul 9 se arată că, angajatorul trebuie să ia măsurile necesare pentru ca, printr-o modificare temporară a condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru al salariatei în cauză, să fie evitată expunerea acesteia la riscurile evidenţiate, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.

În cazul în care în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligaţia prevăzută la art. 9 alin. (2), salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) - e) au dreptul la concediu de risc maternal, concediu care potrivit alin. 2 al art. 10 din ordonanţă se acordă de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens.

Din probele administrate, respectiv înscrisurile depuse la dosar şi proba testimonială, reiese că, la solicitarea reclamantei, angajatorul şi-a respectat obligaţiile legale în sensul că a procedat la evaluarea factorilor de risc pentru sănătatea şi starea sarcinii reclamantei, conform art. 5 din ordonanţă, evaluare concretizată în „Raportul de evaluare cu numărul 31 din 15.05.2017 (f.18 dosar).

De asemenea, angajatorul a întocmit „Informarea privind protecţia maternităţii la locul de muncă, (f. 19 dosar), prevăzută de art. 6 din acelaşi act normativ.

  În ambele documente, atât raportul de evaluare cât şi informarea privind protecţia maternităţii la locul de muncă,se specifică de către angajator disponibilitatea acestuia de a reduce programul de lucru al reclamantei la 6 ore precum şi faptul că, locul de muncă al acesteia nu prezintă în concret factori de risc pentru sarcina.

Cele două documente au fost înmânate reclamantei care avea posibilitatea de a se prezenta la medicul de familie sau la medicul specialist pentru acordarea concediului de risc maternal potrivit art. 10 din ordonanţă.

Aşa cum s-a reţinut mai sus, concediu de risc maternal potrivit alin. 2 al art. 10 din ordonanţă se acordă de către medicul de familie sau de medicul specialist, actul normativ nu condiţionează acordarea concediului de risc maternal de poziţia angajatorului, respectiv de acceptul sau refuzul acestuia.

Aşa fiind instanţa, constată că  acţiunea nu este întemeiată şi urmează a o respinge.

Potrivit art.453 (1) Cod procedură civilă va fi obligată reclamanta  la plata cheltuielilor de judecată  în cuantum de 1.000 lei efectuate de pârâtă pe parcursul litigiului (onorariu avocat).

Definitivă prin neapelare.

Domenii speta

Spete similare