Imposibilitate de executare hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii

La data de 19.02.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat acestui tribunal, cererea formulată de petenta condamnată M.O, spre competentă soluţionare, cererea fiind înregistrată sub nr. 450/101/2018.

Petenta M.O., prin Cabinetul de Avocatură „C.G.”, a formulat contestaţie la executare, arătând că, a fost reţinută abuziv în ziua de 21.12.2017 la punctul de trecere a frontierei Mehedinţi şi încarcerată la Penitenciarul Craiova.

S-a arătat că, deşi a formulat contestaţie împotriva mandatului european de arestare, iar acest mandat a fost retras, în mod abuziv statul român a pus în executare sentinţa penală nr. 12 din 23.01.2013, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi. Curtea de Apel din Milano a dispus respingerea cererii de predare către statul român şi a dispus executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare în Italia.

Urmare a refuzului de predare, procuratura generală a Republicii italiene de pe lângă Curtea de Apel din Milano-Biroul Executări Penale, a dispus încarcerarea petentei prin Ordinul nr. 45/13.02.2017, precum şi suspendarea executării pedepsei, cu posibilitatea petentei de a beneficia de măsuri alternative de detenţie, petenta formulând o cerere în acest sens.

S-a mai arătat că, în mod nelegal, Tribunalul Mehedinţi şi Curtea de Apel Craiova, au  respins contestaţia formulată împotriva sentinţei nr. 113/12.06.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 2257/101/2017, apreciind că, competenţa de soluţionare a cauzei  revenea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de faptul că, începând cu data de 18.02.2016, petenta este rezident în Italia.

În contestaţia formulată, s-a mai arătat că, petenta a optat pentru măsuri alternative de detenţie, însă tribunalul de supraveghere nu a stabilit un termen în acest sens.

În esenţă, petenta a susţinut că, este reţinută în mod abuziv  de statul român, solicitând daune de 17.000 euro pe zi, precum şi faptul că, instanţele române refuză să recunoască procedurile de executare dispuse de Curtea de Apel din Milano şi Tribunalul de Supraveghere a Republicii Italiene, astfel fiind încălcate tratatele internaționale şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, s-a invocat Decizia nr. 26/2015publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 28 ianuarie 2016.

În susţinerea contestaţiei, s-au invocat şi prevederile art. 124 alin. 1 lit. b din Legea nr. 302/2004.

În concluzie, s-a solicitat admiterea contestaţiei la executare, în baza art. 598 alin. 1 lit.c teza a II-a din C.p.p., raportat la Legea nr. 302/2004, republicată, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Mehedinţi, să se constate că, statul italian a dispus procedurile de executare şi de suspendare până la acordarea unui termen de judecată, astfel încât petenta ar trebui să fie liberă.

La prezenta contestaţie, au fost anexate în copie, următoarele acte: cartea de identitate eliberată de Republica Italiană pentru petenta M.O., adresa Curţii de Apel Craiova către procurorul general al Curţii de Apel din Milano-Biroul Executări Penale, privind dosarul nr. 2985/101/2017, decizia Curţii de Apel Craiova din data de 24.08.2017-dosar 2257/101/2017, sentinţa Curţii de Apel din Milano nr. 132/16 MAE în limba italiană şi tradusă în limba română, Ordinul Procurorului general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano-Biroul Executări Penale nr. N. STEP45/2017-Ordin de executare cu închisoarea şi decret de suspendare al acestuia, certificat stare de executare dispus de Procurorul general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano-Biroul Executări-07.08.2017, certificat de grefă din 13.06.2017 emis de Tribunalul Mehedinţi şi sentinţa penală nr.113/2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 2257/101/2017.

Cu ocazia dezbaterilor pe fond, dar şi prin concluziile scrise, contestatoarea, prin apărător, a arătat că doreşte să i se recunoască actele emise de autorităţile judiciare italiene, în special sentinţa Curţii de Apel din Milano nr. 132/16 MAE în limba italiană şi tradusă în limba română, Ordinul Procurorului general al Republicii de pe lângă Curtea de Apel din Milano - Biroul Executări Penale nr. N. STEP45/2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Petenta M.O., se află în executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 12/23.01.2015, emisă de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin decizia penală nr. 1665/16.12.2015 a Curţii de Apel Craiova.

În baza acestei sentinţe penale, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 17/17.12.2015.

Întrucât petenta nu a putut fi încarcerată, nefiind în ţară, pe numele acesteia s-a emis mandatul european de arestare nr. 3/25.01.2016 de către Tribunalul Mehedinţi, iar în baza acestui mandat european petenta a fost arestată de autorităţile judiciare italiene.

Prin sentinţa penală nr. 100/2016  pronunţată de Curtea de Apel din Milano, la data de  29.11.2016, s-a respins solicitarea de predare, s-a revocat măsura arestului la domiciliu şi s-a dispus executarea în Italia a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 12 din 23.01.2013, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 11606/101/2013.

Sub acest aspect, autorităţile judiciare italiene au uzat de un motiv facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare, prevăzut de art. 4 alin.6 din Decizia – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din data de 13.06.2002

Urmare a refuzului de predare, Procuratura Generală a Republicii Italiene de pe lângă Curtea de Apel din Milano – Biroul Executări Penale a emis Ordinul nr. 45/13.02.2017 prin care a dispus încarcerarea contestatoarei – condamnate M.O. pentru executarea restului de pedeapsă (de 2 ani şi 28 de zile), după scăderea duratei arestului la domiciliu.

Prin acelaşi ordin s-a mai dispus suspendarea executării acestei pedepse, condamnata fiind încunoștințată cu privire la posibilitatea de a beneficia de măsuri alternative la detenţie şi fiind totodată avizată cu privire la situaţiile în care, conform legii execuţionale  italiene, se poate dispune executarea imediată a pedepsei în regim privativ de libertate.

În cauza de faţă, petenta a invocat în esenţă existenţa unei imposibilităţi de executare a hotărârii de condamnare emisă de către Tribunalul Mehedinţi, sub pretextul că, în calitate de rezident al statului italian,  s-ar fi preluat executarea de către din urmă stat.

Din verificările efectuate în sistemul informatic Ecris, a rezultat că, în cursul anului 2017 pe rolul Tribunalului Mehedinţi şi apoi al Curţii de Apel Craiova s-au înregistrat 3 cauze în care, în numele petentei, s-au invocat mai multe aspecte legate, între altele,  de faptul că statul român şi-ar fi pierdut calitatea de stat de executare (dosar nr. 2985/101/2017, dosar nr. 2257/101/2017, dosar nr. 5116/101/2017).

Până la data de 12.01.2018, când a rămas definitivă soluţia pronunţată de Tribunalul Mehedinţi prin sentinţa penală nr. 223/15.12.2017, pronunţată în dosarul nr. 2985/101/2017, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat, că statul italian nu a preluat în mod efectiv executarea pedepsei principale, ci doar a refuzat predarea în România.

În consecinţă, statul român nu şi-a pierdut calitatea de stat de executare.

Mai mult chiar, în litigiile anterioare, petenta, beneficiind de apărare calificată, a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, solicitare respinsă în mod definitiv cu aceeaşi argumentaţie, respectiv că, statul român este în continuare stat de executare.

Cu toate acestea, la data de 21.12.2017, petenta a încercat să intre în România, ocazie în care, cum era şi firesc, s-a constatat că împotriva sa era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii şi s-a dispus reţinerea în vederea executării.

În cauza de faţă, contestaţia la executare nu este inadmisibilă, în condiţiile art. 599 alin. 5 C.p.p., întrucât trebuie analizat dacă ulterior rămânerii definitive a  sentinţei penale nr. 223/15.12.2017, pronunţată în dosarul nr. 2985/101/2017 al Tribunalului Mehedinţi (respectiv, după data de 12.01.2018), statul italian a preluat în mod efectiv executarea.

La dosarul cauzei nu există însă nici un document din care să reiese acest aspect.

De altfel, inclusiv în contestaţia formulată, contestatoarea a arătat că a depus o cerere la Curtea de Apel din Milano, în cursul lunii martie 2017, în vederea acordării unei măsuri alternative la detenţie, însă până în prezent nu s-a stabilit termen de soluţionare.

Deşi la dosarul cauzei a fost depus, în copie, un certificat de stare de executare (fila 43), nu se poate reţine că din acel document ar rezulta că statul italian ar fi preluat în mod efectiv executarea, întrucât dobândirea şi pierderea calităţii de stat de executare trebuie dovedită doar cu un certificat al cărui formă şi conţinut sunt redate  în anexele Legii nr. 302/2004 şi ale DECIZIEI-CADRU 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană.

Certificatul de stare de executare, nu atestă că petenta este supusă pe teritoriul statului italian unei măsuri alternative la detenţie, aspect care de altfel a fost reţinut cu autoritate de lucru judecat în decizia penală nr. 11/12.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 2985/101/2017.

Astfel, potrivit art.4 alin.1 din sus-menţionata decizie-cadru:

„Cu condiţia ca persoana condamnată să se găsească în statul emitent sau în statul de executare şi ca respectiva persoană să-şi fi dat consimţământul atunci când acesta i-a fost cerut în temeiul articolului 6, o hotărâre judecătorească, însoţită de certificatul al cărui model figurează în anexa I, poate fi transmisă unuia din următoarele state membre:

(a) statului membru de cetăţenie al persoanei condamnate, pe teritoriul căruia trăieşte aceasta; sau

(b) statului membru de cetăţenie, pe teritoriul căruia, deşi nu este statul membru în care trăieşte, va fi deportată persoana condamnată, de îndată ce este exonerată de executarea pedepsei în temeiul unui ordin de expulzare sau de deportare inclus în hotărârea judecătorească sau într-o decizie judecătorească sau administrativă sau în orice altă măsură luată ca urmare a respectivei hotărâri; sau

(c) oricărui stat membru, altul decât statele membre menţionate la literele (a) şi (b), a cărui autoritate competentă este de acord cu transmiterea hotărârii judecătoreşti şi a certificatului către statul membru respectiv.”

În ceea ce priveşte cererea de recunoaştere pe cale incidentală a unor acte judiciare emise de autorităţile italiene (sentinţa prin care s-a refuzat predarea în România şi ordinul nr. 45/2017 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Milano-Biroul Executări Penale), se apreciază că şi această cerere este neîntemeiată în cauza de faţă, întrucât, o eventuală recunoaştere (pe cale principală sau incidentală) trebuie realizată doar în vederea producerii unor efecte juridice (conform art. 140 indice 1 alin. 1 şi 2 sau art. 147 din Legea nr. 302/2004).

Având în vedere că este neîntemeiată pe fond contestaţia la executare prin care se invocă în esenţă faptul că statul român şi-ar fi pierdut calitatea de stat de executare, este evident că o eventuală recunoaştere pe cale incidentală a actelor judiciare străine, nu ar putea influenţa şi nu ar putea produce efecte juridice în cauza de faţă, dat fiind obiectul dedus judecăţii.

Faţă de toate aceste considerente, urmează a se dispune respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei la executare, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare