Recunoaştere acte judiciare străine

La data de 31.08.2015, s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe, contestaţia la executare formulată de contestatorul V.R., deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 111/2015.

În cuprinsul contestaţiei, contestatorul a arătat că, prin sentinţa penală nr. 77 din 18.05.2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, i-a fost recunoscută sentinţa penală nr. 4KLs-31Js47/12-33/13, pronunţată la data de 11.06.2013, de Tribunalul Landgericht Detmold din Germania, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare.

Contestatorul a arătat că, din această pedeapsă a executat de la data de 04.12.2012 până la data de 20.01.2015, 25 de luni şi 16 zile. A mai arătat că, prin hotărârea dată de Parchetul Detmold din Germania, s-a renunţat la executarea restului de pedeapsă  de 16 luni şi 15 zile din mandatul  emis în baza sentinţei penale nr. 77 din 18.05.2015.

Contestatorul a mai arătat că, se află în situaţia de executa pedeapsa de 16 luni şi 15 zile de 2 ori, întrucât în prezent trebuie să execute 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă care nu mai există.

Instanţa a dispus, la cererea apărătorului contestatorului, ataşarea spre observare, a dosarului nr. 1635/101/2015, în care a fost pronunţată sentinţa penală nr. 77 din 18.05.2015.

Prin sentinţa penală nr. 155/09.10.2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 6355/101/2015 s-a dispus respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare formulată de contestatorul – condamnat V.R.

Pentru a dispune această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 77 din 18.05.2015 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 1635/101/2015, a fost recunoscută sentinţa penală nr. 4KLs-31Js47/12-33/13, pronunţată la data de 11.06.2013, de Tribunalul Landgericht Detmold din Germania, definitivă la data de 19.06.2013, prin care petentul V.R. ( fost L.R.K.), a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, comisă în perioada 2007-2012.

S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 342 din 30.04.2014, a Tribunalului Timiş, definitivă prin neapelare, la data de 10.06.2014, în baza art. art. 360 al. 1,2,3 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., cu aplic. art. 35 al.1 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. şi art.396 al.10 C.p.p., a fost condamnat inculpatul V.R., la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii privind accesul ilegal la un sistem informatic, în baza art. 249 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., cu aplic. art. 35 al.1 C.p., cu aplic. art. 5 C.p., cu aplic. art.374 al.4 C.p.p. şi art.396 al.10 C.p.p., a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii privind frauda informatică, fapte comise în perioada mai - august 2005. În baza art.38 al.1 C.p., raportat la art.39 al.1 lit. b C.p., cu aplic. art.5 C.p., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an şi 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 luni şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an, 9 luni şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă şi repuse în individualitatea lor pedepsele contopite prin sentinţa penală nr. 342 din 30.04.2014, a Tribunalului Timiş, definitivă prin neapelare la data de 10.06.2014.

S-a constatat faptul că infracţiunea pentru care a fost condamnat petentul V.R., prin sentinţa penală nr. 4KLs-31Js47/12-33/13, pronunţată la data de 11.06.2013, de Tribunalul Landgericht Detmold din Germania, definitivă la data de 19.06.2013, la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare şi infracţiunile pentru care a fost condamnat prin  sentinţa penală nr. 342 din 30.04.2014, a Tribunalului Timiş, definitivă prin neapelare, la data de 10.06.2014, sunt concurente.

În temeiul art. 39 alin.1 din Codul penal din 1969  raportat la art. 34 lit. b) din Codul penal din 1969  şi art. 36 alin. 2 şi 3 din Codul penal din 1969  rap. la art. 34 lit. b) din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal, au fost contopite pedepsele de 3 ani şi 6 luni  închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 4KLs-31Js47/12-33/13, pronunţată la data de 28.06.2013, de Tribunalul Detmold din Germania, de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii privind accesul ilegal la un sistem informatic şi de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii privind frauda informatică, aplicate prin sentinţa penală nr. 342 din 30.04.2014, a Tribunalului Timiş, definitivă prin neapelare, la data de 10.06.2014 şi s-a dispus ca petentul V.R. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adaugat sporul de 5 luni şi 10 zile închisoare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, în regim de detenţie.

S-a  dedus din pedeapsa rezultantă de 3 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, perioada executată  de la 04.12.2012,  la zi şi s-a menţinut starea de arest.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 419 din data de 10.06.2014, emis de Tribunalul Timiş, în baza sentinţei penale nr. 342 din 30.04.2014, a Tribunalului Timiş, definitivă prin neapelare, la data de 10.06.2014 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.

 Examinând contestaţia formulată prin prisma motivelor invocate, tribunalul urmează să o respingă, întrucât potrivit art. 140 ind. 1 alin.4 din legea 302/2004  „ actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.”

Pe cale de consecinţă, recunoaşterea unor acte judiciare străine se poate efectua doar în măsura în care aceasta ar putea contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa.

În cauza de faţă contestatorul condamnat a arătat că doreşte să i se recunoască adresa din data de 15.12.2014, emisă de Procuratura Detmold în dosarul nr. 31 Js 47/12 V (ataşată în traducere legalizată la fila 41 din dosarul nr. 1635/101/2015 al Tribunalului Mehedinţi), adresă prin care contestatorul era informat că această unitate de parchet intenţionează executarea ulterioară a pedepsei conform art. 456 Cod procedură penală, iar în situaţia reîntoarcerii de bună voie în Republica Federală s-a dispus deja efectuarea executării.

Pe cale de consecinţă, contrar celor susţinute de contestator, din actele de la dosarul cauzei nu reiese că statul german ar fi renunţat la executarea restului de pedeapsă rămas neexecutat (din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată în perioada 2007-2012), ci doar că această persoană a fost eliberată anticipat din Germania şi expulzată în România. 

Contestatorul a fost eliberat dintr-un penitenciar din Germania ca urmare a expulzării în România, ţară în care se emisese anterior un nou mandat în vederea executării unei alte pedepse pentru o infracţiune concurentă (mandat 419/10.06.2014, emis de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3161/325/2013, ataşat la fila 28  din acelaşi dosar).

Din înscrisul ataşat la fila 39 din dosarul mai sus menţionat (emis de Penitenciarul Gelsenkirchen, Germania) reiese că această persoană a fost arestată în perioada 14.12.2012-20.01.2015, iar din adresa nr. R/23331/PDTSMH/23.03.2015, emisă de Penitenciarul Drobeta Turnu Severin (ataşată la fila 49 din acelaşi dosar) reiese că această persoană se află în custodia autorităţilor române începând cu data de 20.01.2015.

Pe cale de consecinţă, actele a căror recunoaştere se solicită nu sunt în măsură a îmbunătăţi situaţia în care se află acesta (întrucât statul german nu a renunţat la executarea restului rămas neexecutat ca urmare a expulzării în România), motiv pentru care este nefondată contestaţia la executare formulată de contestatorul – condamnat V.R. (întrucât nu există nici o cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei).

Domenii speta

Spete similare