Cauză de împiedicare la executare

Prin sentinţa penală nr. 668/12.07.2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 14520/225/2016, a fost calificată cererea petentului Vişan Sever ca fiind cerere privind „ intervenirea unei legi noi”-art 595 C.pr.pen. În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. s-a constatat dezincriminată fapta prevăzută art. 6 din Legea 241/2005 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr. 18365/225/2012 prin sentinţa penală nr. 1836/16.09.2013 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

S-a dispus încetarea executării pedepsei de 3000 de lei amendă penală aplicata prin sentinţa penală nr. 1836/16.09.2013 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

S-au mentinut restul dispozitiilor sentinţa penală nr. 1836/16.09.2013 pronuntata de Judecatoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului.

Judecătorul fondului a reţinut că, la data de 05.12.2016 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, contestaţia la executare, formulată petentul V.S., împotriva sentinţei penale nr. 1836 din data 16.09.2013, definitivă, pronunţată de Judecătoria Dr.Tr.Severin, în dosar l8365/225/2012, pentru motivele prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. C. proc. pen.

În fapt, petentul a arătat că a primit o înştiinţare de la Judecătoria Dr.Tr.Severin, birou executări penale prin care i se aduce la cunoştinţă că are de achitat o amendă de 3000 lei şi cheltuieli de judecată.

Menţionează că, din această sumă, a achitat aşa cum rezultă din sentinţa penală 98/15.01.2016 în dosar 8417/225/2015. Susţine că a formulat cerere de revizuire care la fond i-a fost admisă iar în apel s-a precizat faptul că nu avea vocaţie şi că trebuie să invoce o cauză de împiedicare o pedepsei în procedura contestaţiei la executare.

Având în vedere faptul că infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art.6 din legea 241/2005 a fost declarată neconstituţională, apreciindu-se că nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte legea care nu este clara, previzibilă şi accesibilă, întrucât nu poate fi adaptată conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii.

Având în vedere disp.art.31 ali.3 din Legea 47/1992, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele, şi prin urmare, în cauza de faţă operează o dezincriminare a acestei fapte prevăzute de art.6 din Legea 241/2005.

La dosarul cauzei a fost ataşat dosarul de fond nr. l8365/225/2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:

Conform art.3 C.pen. (Activitatea legii penale) legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

Conform art.4 C.proc.pen. (Aplicarea legii penale de dezincriminare): „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Potrivit art.3 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal „ Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”.

Conform art.595 alin.1 C.proc.pen. (Intervenirea unei legi penale noi): „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal”.

Art. 6 din legea 241/2005-Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Prin Decizia nr.363/2015 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 07 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 495 la data de 06.07.2015 (deci ulterior rămânerii definitive  a hotărârii de condamnare a contestatorului) a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 6 din Legea 241/2005 sunt neconstituţionale.

În considerentele deciziei menţionate se arată următoarele:

24. Având în vedere cele expuse, Curtea constată că,potrivit dispoziţiilor art.6 din Legea nr.241/2005, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, însă nici în cuprinsul acestui articol, nici în cuprinsul legii menţionate sau al altor acte normative, noţiunea de „impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă” nu este definită.

Însă, prin normele infralegale, care au menirea de a aproba modelul şi conţinutul formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor,sunt inventariate impozitele şi contribuţiile colectate prin reţinere la sursă, iar impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal sau impozitul pe alte venituri ale persoanelor fizice este menţionat ca un impozit cu reţinere la sursă.

Aşadar, Curtea reţine că obiectul material al infracţiunii nu este configurat prin lege, ci printr-un act administrativ de aplicare a legii al cărui obiect de reglementare vizează, în realitate,un domeniu distinct, respectiv aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

Or, în ipoteza infracţiunilor, inclusiv cele reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang legal cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii.

25. Raportând cele prezentate mai sus la speţa de faţă, Curtea constată că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, ceea ce determină o lipsă de previzibilitate a acestuia.

Aşa fiind textul supus controlului de constituţionalitate nu respectă condiţiile de calitate a legii, respectiv din modul de definire a infracţiunii prevăzute la art.6 din Legea nr.241/2005 nu poate fi determinată noţiunea de „impozit cu reţinere la sursă”, astfel că destinatarul normei nu poate să îşi ordoneze conduita, în funcţie de ipoteza

normativă a legii.

29 În acest context, Curtea reţine că, potrivit tezei întâi din art.7 Nici o  pedeapsă fără lege – din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a  libertăţilor fundamentale, nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei (paragraful 145), reiterând jurisprudenţa sa anterioară, arată că art.7 din

Convenţia prevede, printre altele, principiul că numai legea poate defini o crimă și prescrie o pedeapsă (nullum crimen, nulla poena sine lege) şi, de asemenea, stabilește principiul că legea penală nu trebuie să fie interpretată extensiv în detrimentul acuzatului.

 Rezultă că infracțiunile si pedepsele relevante trebuie să fie clar definite de lege, cerinţă care este îndeplinită numai în cazul în care individul îşi poate da seama din conţinutul dispoziției legale care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea sa penală.

30. În concluzie, Curtea constată că prevederile criticate nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor în art.1 alin.(5) din Constituţie.

Se impune o precizare a fi făcută în prealabil, aceea că în procedura prevăzută de art.595 alin.1 C.proc.pen. intervenirea sau nu a dezincriminării se verifică exclusiv prin raportare la conţinutul concret al infracţiunii astfel cum a fost reţinut în considerentele hotărârii de condamnare, fără a fi permisă o extindere a temeiurilor de drept indicate în mod expres de instanţele care au judecat fondul cauzei (în primă instanţă şi în apel).

Instanţa a retinut ca, sentinţa penală nr. 1836/8.10.2013 , s-a stabilit că „în fapt, în perioada iunie 2009 - decembrie 2009 inculpatul V.S.administrator la SC ALL STRONG  CONSTRUCT SRL a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat impozite şi taxe cu reţinere la sursă în sumă totală de 6437 de lei. ….

Totodată, instanţa a reţinut că potrivit art.20 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 „Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.”, inculpatul având calitatea de administrator şi, implicit, de reprezentant legal al societăţii S.C. ALL STRONG CONSTRUCT S.R.L.

În drept, fapta inculpatului în această modalitate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p.”

In raport ce cele precizate anterior s-a reținut ca in cauza a intervenit dezincriminarea art 6 din Legea 141/2005 ca urmare a pronunţării deciziei nr 363/2015 a Curţii Constituţionale.

În acest sens, reamintim că în Decizia nr. 847/2008, Curtea Constituţională a reţinut că “decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor“, iar prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, s-a reţinut că “puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta“.

În acelaşi sens, prin Decizia nr. 1415/2009, Curtea Constituţională a mai statuat că “atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii“.

Revenind la prezenta cauză, având în vedere că prin pronunţarea Deciziei nr.363/2015 a Curţii Constituţionale a intervenit o dezincriminare totala a infracţiunii prevăzuta de art 6 din Legea 241/2005 instanţa, a constatat că temeiul corect al cererii formulate de contestator este cel prevăzut de art.595 alin.1 C.proc.pen., negăsindu-si aplicabilitate prevederile cuprinse la contestaţia la executare privind existenta unei împiedicări la executare.

Având în vedere lipsa de predictibilitate a elementelor constitutive ale infracţiunii prev de art 6 din Legea241/2005 în urma pronunţării deciziei nr.363/2015 a Curţii Constituţionale, precum şi prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora „Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii”, instanţa  a constatat că a intervenit o dezincriminare a faptei in baza căreia petentul a fost condamnat prin Sentinţa penala nr. 1836/16.09.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr. 18365/225/2012.

Pe cale de consecinţă, fiind intervenită dezincriminarea faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, instanţa a admis contestaţia formulată de condamnatul V.S. împotriva sentinţei penale nr. 1836/16.09.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin in dosarul nr. 18365/225/2012, pe care o va desfiinţa în parte şi, va proceda la soluţionarea cauzei.

Conform art. 4 C.pen s-au menţinut dispoziţiile privind cheltuielile de judecata si dispoziţiile privind despăgubirile civile la care a fost obligat petentul, întrucât acestea nu fac parte din „ consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la fapte” din Sentinta penala nr. 1836/16.09.2013 pronunţata de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, si decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova .

În baza art.595 alin.1 C.proc.pen. rap.la art.4 teza a II-a C.pen. a constatat dezincriminată fapta prevăzută art 6 din Legea 241/2005 pentru care a fost condamnat contestatorul în dosarul nr. 18365/225/2012 prin sentinţa penală nr. 1836/ 16.09.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi în consecinţă a dispus încetarea executării pedepsei de 3000 de lei amendă penală aplicata prin sentinţa penală nr. 1836/ 16.09.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.

În motivele scrise ale contestaţiei, s-a arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală sub aspectul admiterii contestaţiei la executare, constatarea dezincriminării faptei prev. de ar. 6 din Legea 241/2005 în baza căreia contestatorul V.S.a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1836/16.09.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de  Curtea de Apel Craiova şi dispunerea încetării executării pedepsei de 3000 de lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 1836/16.09.2013.

Prin decizia nr. 363/2015 Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 6 din Legea 241/2005 sunt neconstituţionale

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 495 din data de 06.07.2015, ulterior rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 1836/16.09.2013.

Potrivit art. 147 din Constituţia României deciziile Curţii Constituţionale devin obligatorii după publicarea în Monitorul Oficial. Deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Pentru contestatorul-condamnat V.S.ciclul procesual s-a încheiat la data pronunţării deciziei de admitere a recursului de Curtea de Apel Craiova la 04.12.2013, astfel că decizia instanţei de contencios constituţional nu îi este aplicabilă.

Hotărârile definitive se bucură de autoritate de lucru judecat, acestea fiind susceptibile de modificări numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care nu au fost cunoscute la momentul pronunţării hotărârii sau care au intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii şi care ar conduce la luarea altor măsuri împotriva inculpatului.

Securitatea raporturilor juridice se opune rejudecării definitive a unui litigiu.

Astfel spus, incidenţa deciziei Curţii Constituţionale într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de ex tunc actului jurisdicţional al Curţii şi ar nega autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive, ceea ce, în mod evident, este inadmisibil.

Prin decizia penală nr. 322/22.08.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 14520/225/2016,  în temeiul art. 425 ind. 1 alin.7 pct. 2 lit. a C.p.p. a fost admise contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, împotriva sentinţei penale nr. 668/12.07.2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr. 14520/225/2016, a fost desfiinţată sentinţa şi rejudecând: a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de petentul – condamnat V.S..

Pentru a dispune această soluţie, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că la data de 17.07.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a înţeles să formuleze contestaţia împotriva sentinţei penale nr. 668 din data de 12.07.2017, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 14520/225/2016.

Din actele depuse la dosar rezultă că, prin sentinţa penală nr. 1836/16.09.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, definitivă prin decizia penală nr. 2376/04.12.2013 pronunţată de  Curtea de Apel Craiova contestatorul V.S.a fost condamnat la pedeapsa de 3000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p., reţinându-se că, în perioada iunie 2009 - decembrie 2009 inculpatul V.S.administrator la SC ALL STRONG  CONSTRUCT SRL a reţinut şi nu a virat la bugetul de stat impozite şi taxe cu reţinere la sursă în sumă totală de 6437 de lei.

Prin decizia nr.363/2015 a Curţii Constituţionale, decizie la care a făcut referire şi prima instanţă în sentinţa contestată, s-au declarat neconstituţionale disp. art. 6 din legea nr. 241/2005, întrucât acest text de lege nu întrunea condiţiile de calitate.

Această decizie a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 495 din 06 iulie 2015, iar în termen de 45 de zile de la publicare legiuitorul nu a fost de acord disp. art. 6 din legea nr. 241/2005 cu Constituţia.

În consecinţă, potrivit art. 31 alin.3 din legea nr. 47/1991, disp. art. 6 din legea nr. 241/2005 şi-au încetat efectele.

Intimatul V.S., în cauza în care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din legea nr. 241/2005,  nu a formulat excepţia de constituţionalitate, astfel că, în ceea ce-l priveşte, nu poate invoca existenţa unei legi penale  mai favorabile sau a unei legi de dezincriminare.

Sub acest aspect se reţine că potrivit art. 147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării lor, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Prima instanţă, în mod neîntemeiat a dat putere şi pentru trecut unei decizii pronunţată de Curtea Constituţională, ca urmare a sesizării cu o excepţie de neconstituţionalitate într-o cauză care nu-l privea pe acest intimat.

Ori, aşa cum reiese şi din disp. art. 29 alin.1 din  legea nr. 47/1991, Curtea Constituţională se pronunţă  asupra unei excepţii de neconstituţionalitate, ridicată în faţa instanţei, excepţie care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De altfel, prin decizia nr. 126/2016, Curtea Constituţională a constata că este neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin.1 lit. f Cp.p., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

Acesta a fost şi motivul pentru care, prin decizia nr. 1047/23.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 8417/225/2015, între altele, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de revizuire formulată împotriva sentinţei de condamnare. 

Contrar celor reţinute de prima instanţă, tribunalul apreciază că disp. art. 6 din legea nr. 241/2005 nu sunt dezincriminate, în sensul art. 4 Cod penal, întrucât nu a intervenit o lege care să nu le mai prevadă expres, ci aceste dispoziţii şi-au încetat efectele (pentru viitor), ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr.363/2015 a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, după publicarea în Monitorul oficial  acestei decizii, nici o persoană nu mai poate fi condamnată în temeiul textului declarat neconstituţional.

Potrivit art. 58 alin.1 din legea nr. 24/2000 (privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative) „După intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.”

Abrogarea poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziţie distinctă în finalul unui act normativ care reglementează o anumită problematică, dacă aceasta afectează dispoziţii normative anterioare, conexe cu ultima reglementare.

În cadrul operaţiunilor de sistematizare şi unificare a legislaţiei se pot elabora şi adopta acte normative de abrogare distincte, având ca obiect exclusiv abrogarea mai multor acte normative.

În vederea abrogării, dispoziţiile normative vizate trebuie determinate expres, începând cu legile şi apoi cu celelalte acte normative, prin menţionarea tuturor datelor de identificare a acestora.

Textul art. 64 din legea nr. 24/2000 este foarte clar şi nu lasă loc de interpretare.

De altfel, nici în sentinţa contestată nu a fost indicată o presupusă lege penală nouă, care să nu mai prevadă ca infracţiune fapta pentru care a fost condamnat intimatul V.S.

Cum, potrivit legii nr. 47/1992 şi art. 147 din Constituţie, Curtea Constituţională nu are atribuţii de legiferare, ci, între altele,  doar se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor, nu se poate reţine că decizia nr.  363/2015 a Curţii Constituţionale ar avea valoarea juridică a unei legi penale noi, de dezincriminare.

O altă interpretare, ar avea ca efect desfiinţarea unei sentinţe definitive de condamnare, printr-o cale de atac neprevăzută de lege, iar astfel ar fi afectat în mod nejustificat autoritatea de lucru judecat de care trebuie să se bucure orice hotărâre judecătorească.

Domenii speta

Spete similare