Suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare

SPEŢĂ RELEVANTĂ 2018

Domeniu: suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare. Caz bine justificat. Lipsa relei credinţe

Dosar nr. 9021/105/2017

Sentinţa  nr. 349/15.02.2018

Judecător VASILE ALEXANDRU

În fapt, prin Decizia de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) lit d) şi alin (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare nr. 110206 din 24.10.2017, pârâta A.J.F.P. Prahova a decis angajarea răspunderii solidare a reclamantei C.L.C., în vederea realizării, în tot, a creanţelor fiscale restante, în limita sumei de 31.161 lei.

S-a reţinut că, având în vedere caracterul de solidaritate al răspunderii, alături de reclamantă, pentru obligaţiile fiscale ale debitoarei D.S. SRL, mai răspund solidar: P.C., în calitate de asociat majoritar părţi sociale, cu cota de 95% în perioada 06.06.2005-22.06.2012 şi cota de 76% în perioada 23.06.-23.07.2012 al debitoarei D.S. S.R.L., în limita sumei de 32.161 lei şi C.R.J., administrator şi asociat unic, în limita aceleiaşi sume.

În privinţa reclamantei C.L.C., s-a reţinut, în esenţă, că aceasta a avut calitatea de administrator al societăţii debitoare D.S. SRL în perioada 23.12.2006 – 22.06.2012, în privinţa acesteia fiind îndeplinite condiţiile privind angajarea răspunderii solidare pentru debitoarea menţionată, prevăzute de art. 25 alin. (2) lit d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală şi pe cele prevăzute de O.P.A.N.A.F. nr. 127/2014 privind aprobarea Instrucţiunilor privind procedura de angajare a răspunderii solidare.

În drept, conform art. 278 alin. (1) şi (2) Cod pr fisc, “(1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.”.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 ,,(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

(2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.”.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea menţionată, “(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

(2) Dispoziţiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.”

În ceea ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, instanţa reţine că, din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din dispoziţiile Legii nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepţională care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege - suspendarea de drept ope legis -ori, când sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege - suspendarea la cererea persoanei vătămate.

Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor mai sus menţionate, instanţa retine ca un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat, astfel încât caracterul aparent de legalitate va trebui analizat de la caz la caz.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/ sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ si de drept care sunt de natura sa producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis in temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importanta a actului administrativ in calea recursului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, iar în conformitate cu lit t) a aceluiaşi articol, cazurile bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Tribunalul apreciază că, de principiu, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi că actul administrativ  unilateral este  el însuşi titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

În consecinţă, suspendarea actului administrativ ca operaţie juridică de  întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu (executio ex officio).

Tribunalul reţine că în cauză, reclamanta a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, în sensul prevederilor art. 14 alin. (1), raportat la art. 2 lit t) din Legea nr.554/2004.

Astfel, fără a antama fondul cauzei, instanţa învestita cu suspendarea executării actului administrativ procedează la o examinare a aparentei de legalitate a actului administrativ care face obiectul cauzei.

În acest sens, instanţa reţine că, prin decizia contestată, pârâta a instituit răspunderea solidară a reclamantei pentru suma de 32.161 lei, compusă din: debit 15473 lei, dobândă 14328 lei şi penalitate în cuantum de 2360 lei, „conform fişă plătitor editată la 17.10.2017”, fără a se preciza perioada pentru care este datorată această sumă, în condiţiile în care se reţine, în cadrul deciziei menţionate, faptul că reclamanta a deţinut calitatea de administrator în perioada 23.12.2006-22.06.2012.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta „administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”, însă, conform alineatului (5) al aceluiaşi articol, „Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare”.

Raportat la aceste prevederi, instanţa reţine că, din cuprinsul deciziei contestate, nu rezultă că suma de 32.161 lei pentru care a fost atrasă răspunderea solidară a reclamantei cu societatea D.S. SRL reprezintă obligaţii fiscale ale societăţii menţionate, aferente perioadei 23.12.2006-22.06.2012, când se reţine că reclamanta avea calitatea de administrator al societăţii menţionate, din menţiunea „conform fişă plătitor editată la 17.10.2017”, rezultând că reclamantei i-ar fi atrasă răspunderea solidară pentru obligaţiile fiscale ale societăţii până la data de 17.10.2017, cu mult după data de 22.06.2012, când i-a încetat calitatea de administrator, aceasta fiind preluată de C.R.J..

Mai mult, reclamanta contestă şi faptul că în 23.12.2006-22.06.2012 nu a avut specimen de semnătură în bancă şi nu a ridicat sau depus niciodată bani la bancă în numele societăţii debitoare D.S. S.R.L., în acest sens depunând la dosarul cauzei adresa B.C.R. – Sucursala judeţ Prahova nr. 7897/06.12.2017 (f. 29) şi declaraţia pe propria răspundere a administratorului C.R.J.(ulterior datei de 22.06.2012), autentificată de B.I.N.I.V.F. din Ploieşti, sub nr. 1681/24.11.2017 (f. 95).

În limitele acestui probatoriu, instanţa reţine că există îndoială şi asupra relei credinţe a reclamantei, în sensul prevederilor art. 25 alin. (2) lit d) din Legea nr. 207/2015, din moment ce, raportat la aspectele invocate, aceasta nu a avut posibilitatea de a efectua operaţiuni financiare în numele societăţii debitoare, inclusiv în ceea ce priveşte plata obligaţiilor fiscale datorate de aceasta.

În aceste condiţii, faţă de faptul că modalitatea de stabilire a sumei de 32.161 lei nu corespunde întocmai exigenţelor prevăzute de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 207/2015, sub aspectul perioadei pentru care a fost calculată, precum şi în raport de îndoiala care planează asupra relei credinţe a reclamantei reţinută de pârâtă în cadrul deciziei contestate, tribunalul reţine că nu se poate prezuma că suma menţionată a fost corect stabilită, motiv pentru care instanţa reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa reţine că prin executarea silită a sumei pretinse de pârâtă într-un cuantum ridicat, se creează în patrimoniul reclamantei un prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit ş) din Legea nr. 554/2004, raportat la veniturile acesteia în cuantum de 1314 lei net, astfel cum rezultă din adeverinţa depusă la f. 96 dosar, faţă de creditele contractate la R.B. şi B.T. S.A. (conform contractelor depuse la f. 31-70) şi obligaţia de întreţinere faţă de fiul acesteia care urmează cursurile unei facultăţi, conform legitimaţiei de student depusă la f. 83 dosar, astfel că şi această condiţie este îndeplinită în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, tribunalul, în temeiul art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, a admis cererea, precizată şi a suspendat executarea Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) lit d) şi alin (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare nr. 110206 din 24.10.2017, până la soluţionarea definitivă a cauzei care face obiectul Dosarului nr. XXX/105/2018, aflat pe rolul Tribunalului Prahova – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În baza art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, faţă de declaraţia apărătorului reclamantei în cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, în sensul că nu solicită cheltuieli de judecată, tribunalul a luat act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare