Cerere pentru acordarea tichetelor de masă prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Lipsa fondurilor cu această destinaţie. Legalitatea cererii

Prin acţiunea înregistrată sub nr. XXXXX din data de 28.07.2017, reclamantul Sindicatul „XXXXX”  şi Sindicatul XXXXX şi Muncitorii din Spitalul Municipal „XXXXX” XXXXX, în numele şi pentru membrii  săi de sindicat: XXXXX în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal „XXXXX” XXXXX a  solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa acesta să fie obligat la plata către membrii de sindicat a contravalorii tichetelor de masa  aferente perioadei: 01.07.2014-până la data pronunţării sentinţei şi în continuare atâta timp cat membrii de sindicat îşi vor păstra calitatea de salariaţi ai Spitalului  Municipal „XXXXX” XXXXX si cat timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

 În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat  în numele şi pentru care s-a promovat acţiunea de faţă sunt salariaţii  paratului Spitalul  Municipal „XXXXX” XXXXX si, deşi in conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 si art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015 , aceştia  aveau dreptul sa primească lunar cate 20 tichete de masa, în perioada  iulie 2014 şi până în decembrie 2016  angajatorul nu si-a îndeplinit obligaţia de acordare a tichetelor de masă , refuzul pârâtului fiind justificat pe împrejurarea ca instituţia publica are datorii ia bugetul de stat situaţie în care nu poate acorda tichetele de masa.

De asemenea, reclamantul a arătat că refuzul angajatorului de a acorda salariaţilor tichetele de masa in perioadele amintite este unul nejustificat, dreptul salariaţilor de a primi tichete de masa având o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015, astfel că în condiţiile în care tichetele de masa au natura juridica a unui drept salarial, susţinerile angajatorului că acordarea tichetelor de masa ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea in capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare sunt lipsite de fundament juridic.

În plus, reclamantul a arătat că prevederea din art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate este imperativa si nu condiţionează acordarea tichetelor de masa de prevederile bugetare astfel ca nu se poate susţine ca acordarea tichetelor de masa s-ar putea face numai in limita bugetelor existente după cum pretinde paratul.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1 din Legea numărul 142/1998, art. 23 din O.U.G. 115/2004, art 140 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate , art. 40 alin. 2 lit. c şi art. 161 alin. 5 din Codul Muncii, art. 1530 şi următoarele din Codul Civil, iar în dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei în copie înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2014-31.07.2014 , perioada excedând termenului general de prescripţie de 3 ani,  faţă de data introducerii acţiunii.

Pe fondul cauzei a solicitat  respingerea acţiunii ca nefondată, susţinând că tichetele de masă se acordă în baza criteriilor stabilite prin Legea nr.142/1998, prin dispoziţiile căreia se stabilesc clauze concrete privind tichetele de masă, în funcţie de resursele financiare ,prin contractele individuale de muncă.

Susţine că acordarea alocaţiei sub forma tichetelor de masă reprezintă o opţiune a angajatorului şi nu o obligaţie a acestuia, iar potrivit Normelor de aplicare a acestei legi, la art.8 pct. 5, tichetele de masă se acordă numai pentru achitarea mesei sau achiziţionarea de produse alimentare , iar nu contravaloarea acestora.

Pentru a putea beneficia de aceste drepturi este necesar a fi îndeplinită condiţia prevăzută la art. 1 din  Legea nr.142/1998, potrivit căreia, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului pârâtei.

Invocă pârâtul Decizia ICCJ nr.14/18.02.2008 - Recurs în Interesul Legii, prin care s-a dispus că alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda personalului contractual deoarece aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza doar în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.

În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr.142/2008 şi a Normelor de aplicare a acesteia şi Decizia ICCJ nr.14/18.02.2008.

Soluţionând cauza, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Tribunalul a constat că acţiunea reclamantului este întemeiată, însă în parte.

Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.07.2014-31.07.2014, invocată de pârât, excepţie ce urmează a fi admisă pentru perioada 01.07.2014-28.07.2014, în cauză devenind incidente dispoziţiile  art. 268 alin 1  lit. c CM, care stipulează că, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă constând în plata unor drepturi salariale pot fii formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune. Cum acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei după depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani – respectiv la data de 28.07.2017, pretenţiile aferente  acestei perioade sunt prescrise.

Ca urmare a admiterii excepţiei, urmează ca acţiunea pentru perioada 01.07.2014-28.07.2014  să fie respinsă ca prescrisă.

Pe fondul cauzei:

Prin cererea formulata, reclamantul a solicitat instanţei ca pârâtul să fie obligat la plata către reclamanţii membrii  săi de sindicat: XXXXX, a contravalorii tichetelor de masa  aferente perioadei: 01.07.2014-până la data pronunţării sentinţei şi în continuare atâta timp cat membrii de sindicat îşi vor păstra calitatea de salariaţi ai Spitalului  Municipal „XXXXX” XXXXX si cat timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

Reclamanţii, membri de sindicat, sunt salariaţii pârâtului, şi, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 si art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015 aveau dreptul sa primească lunar cate 20 tichete de masa, de la data de 01.09.2012  şi până în prezent.

 Angajatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de acordare a tichetelor de masa, pârâtul, justificându-şi refuzul pe împrejurarea ca instituţia publica are datorii ia bugetul de stat, situaţie în care nu poate acorda tichetele de masă.

Dreptul salariaţilor de a primi tichete de masa are o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015.

Astfel, potrivit art. 93 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012 – 2015, în bugetul de venituri şi cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale şi sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislaţiei în vigoare.

Conform art. 140 din  Contractul Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate valabil pentru perioada  2015, în bugetul de venituri şi cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale şi sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislaţiei în vigoare.

Date fiind prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul Muncii, angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă, iar din dispoziţiile art. 148 din Legea numărul 62/2010 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părţi, neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin Contractul Colectiv de Muncă atrăgând răspunderea părţilor care se fac  vinovate de aceasta.

Din cele expuse rezultă că angajatorul avea obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă şi să cuprindă în bugetul de venituri şi cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligaţie îndeplinită de altfel.

Legislaţia în vigoare la care se face trimitere prin art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă este Legea numărul 142/1998, care prin art. 1 alin. 2 prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum şi prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.

Dispoziţiile speciale ale art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalţi salariaţi, Legea numărul 142/1998, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligaţia de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.

Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menţionate, reiese că în sarcina angajatorului a fost instituită obligaţia acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca această acordare să fie condiţionată de existenţa fondurilor necesare plăţii prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli sau de existenţa altor obligaţii ale pârâtului, aşa încât obligaţia de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.

În legătură cu ultima condiţie, se impune şi precizarea că distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislaţia aplicabilă, adică la O.U.G. nr. 115/2004 care se referă strict la unităţile sanitare finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînţeles cum pârâtul, deşi şi-a asumat obligaţiile prevăzute la art. 140 din Contractul Colectiv de Muncă, şi era ţinut de respectarea obligaţiei de bună – credinţă în îndeplinirea obligaţiei asumate, nu şi-a îndeplinit-o decât parţial, respectiv pentru lunile noiembrie şi decembrie 2014.

Mai mult, chiar şi în situaţia în care angajatorul avea alte priorităţi,  această împrejurare nu poate fi imputată reclamanţilor şi nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaţilor drepturile stabilite prin prevederile legale menţionate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria sa greşeală.

Existenţa priorităţilor şi invocarea faptului că acordarea tichetelor de masă este doar o vocaţie şi nu un drept, o opţiune a angajatorului şi nu o obligaţie a acestuia,  nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariaţi întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale de vreme ce în cauză dreptul salariaţilor de a primi tichete de masa avea o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 140 din CCM la nivel de sector de activitate  valabil in  anul 2015.

Întrucât dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuţie a fost stabilit atât legal, cât şi convenţional, iar dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, se apreciază că pretenţiile reclamantului sunt întemeiate, proporţional cu perioada de timp lucrată.

De altfel, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunţat prin minuta deciziei nr. 5 Dosar nr. 4296/1/2015 în Şedinţa de la 28 martie 2016 în sensul „Admite sesizările formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 1186/87/2015, nr. 1079/87/2015 şi nr. 1295/87/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

„ În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 125/2005, cu modificările şi completările ulterioare, alocaţia individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate reprezintă un drept, iar nu o vocaţie.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2016.”

Prin cererea formulata reclamantul a solicitat  acordarea  tichetelor de masă  şi în continuare, cât timp reclamanţii membri de sindicat au calitatea de salariaţi ai pârâtului  şi cadrul legal rămâne neschimbat.

Aceasta cerere este nefondată, fiind pe de o parte condiţionată de existenţa pe viitor de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, de impedimente ivite în derularea contractului individual de muncă – concediu de odihnă, concediu fără plată, schimbarea legislaţiei, etc iar pe de alta parte de refuzul pârâtului de a acorda aceste drepturi.

Nu  poate fi promovată  o astfel de cerere în justiţie, preventiv, pentru simplul motiv că există o prezumţie neîntemeiată că pârâta va refuza pe viitor să acorde salariaţilor tichetele de masă cuvenite.

În ceea ce priveşte cererea privind actualizarea  cu indicele de inflaţie şi  dobânda legală a sumelor cuvenite pentru neplata tichetelor de masă,  având în vedere prevederile art. 278 alin. 1 din Codul Muncii, Tribunalul  apreciază că în cauză legislaţia civilă se aplică în toate cazurile în care legislaţia muncii nu conţine dispoziţii îndestulătoare.

Astfel, potrivit art. 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar art. 1530 din acelaşi cod statuează: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei.”

Art. 1531 Cod civil,  referitor la repararea integrală conţine prevederea potrivit căreia creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită de creditor. cât şi beneficiul de care acesta a fost lipsit.

La  art. 1535 alin. 1 se prevede expres că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Totodată, conform alin. 2 al aceluiaşi text de lege, dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă, iar potrivit alin. 3 dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

Din interpretarea dispoziţiilor legale anterior expuse, rezultă dreptul creditorului salariat de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care a fost lipsit în concret (contravaloarea tichetelor de masă), cât şi actualizarea acestui debit cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care se adaugă dobânda legală aferentă.

 Capătul de cerere privind plata contravalorii tichetelor de masă şi în continuare cât timp reclamantul are calitatea de salariat al pârâtului şi cadrul legal rămâne neschimbat urmează să fie respins ca nefondat.

 Din  considerentele arătate, se va admite în parte  acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul  „XXXXX” şi Sindicatul XXXXX şi Muncitorii din Spitalul Municipal XXXXX, în numele şi pentru membrii  săi de sindicat:  XXXXX  în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Municipal „XXXXX” XXXXX, conform dispozitivului sentinţei.

Domenii speta

Spete similare