Cerere de anulare a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată şi a raportului de inspecţie fiscală. Inadmisibilitate. Neatacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei de către recurentul-reclamant.

Legea nr. 207/2015 recunoaşte o singură situaţie în care contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ cu acţiune directă împotriva actului administrativ fiscal şi anume  aceea prevăzută de art. 281 alin.5, în care contestaţia administrativă nu a fost soluţionată  în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

 Titlul VIII din Legea nr. 207/2015 nu reglementează plângerea prealabilă împotriva actului administrativ-fiscal, ci o procedură de contestare specială, diferită de aceea a plângerii prevăzută  prin dispoziţii generale prin Legea nr. 554/2004.

Obiectul controlului instanţei de contencios administrativ nu îl poate constitui decât decizia de soluţionare a contestaţiei, instanţa de contencios fiind chemată a verifica dacă, în raport de susţinerile părţilor formulate în cuprinsul contestaţiei administrative, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei, contestaţia a fost corect solu?ionată. Chiar dacă acest control implică şi verificarea legalităţii actului administrativ-fiscal contestat, anularea acestui act nu poate fi dispusă decât ca urmare a anulării, într-un prim capăt de cerere, a deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Art. 281 alin. 2 din Legea nr. 207/2015

 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. [...]/118/2016, reclamanta [...] a chemat în judecată ANAF - DGRFP GALAŢI – AJFP CONSTANŢA, solicitând instan?ei ca prin hotărârea ce va pronun?a să dispună:

- anularea actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspec?ia fiscală pentru persoane juridice nr. [...]/25.02.2016, având număr de ie?ire înregistrat la [...]/29.02.2016;

- anularea Raportului de Inspec?ie Fiscală încheiat la data de 29.02.2016, sub nr. [...]/25.02.2016, cu număr de iesire …/10.03.2016;

- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere prin care să se stabilească legal şi temeinic dreptul societătii de a primi spre rambursare suma de 80.213 lei – TVA solicitat.

 Prin întâmpinare pârâta a invocat excep?ia de inadmisibilitate a ac?iunii întrucât  că reclamanta nu are deschisă calea unei ac?iuni în contestarea actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere, căci art.218 alin.2 Cod procedură fiscală dispune fără echivoc că actul administrativ ce poate fi atacat în instan?ă este decizia de solu?ionare a contesta?iei pe cale administrativă.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea ac?iunii. 

Prin „răspuns la întâmpinare” reclamanta a făcut precizări la obiectul cererii, că nu se contestă şi decizia de solu?ionare a contesta?iei administrative.

Prin sentinta civilă nr. 536 din 15.03.2017 Tribunalul Constanta a admis exceptia inadmisibilitătii actiunii si a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei.

Împotriva acestei hotărârii a formulat recurs recurenta-reclamantă [...], care a criticat-o pentru nelegalitate cu indicarea temeiului de drept prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 NCPC, cu următoarea sus?inere:

 Hotărârea atacată a fost pronun?ată în urma aplicării gre?ite a dispozi?iilor legale incidente, instan?ă de fond, efectuând o interpretare gre?ită a textelor legale, constatând eronat existen?a unei inadmisibilită?i în promovarea ac?iunii.

În condi?iile în care, actul administrativ care generează efectul prejudiciabil pentru recurentă este actul atacat prin cererea initială, anume, actul administrativ reprezentat de decizia de impunere privind obliga?iile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspec?ia fiscală pentru persoane juridice, nr. [...]/25.02.2016 având număr de ie?ire înregistrat la AJFPC …/29.02.2016.

De asemenea, a solicitat si anularea raportului de inspectie fiscală încheiat la data de 29.02.2016 sub nr. [...]/25.02.2016 cu număr de ie?ire …/29.02.2016, acesta din urmă fiind documentul care a stat la baza întocmirii gre?ite ?i nelegale a actului administrativ atacat, act care pentru recurentă produce efectul prejudiciabil, anume respingerea la rambursare a sumelor reprezentând decont de TVA.

Decizia de impunere, este actul administrativ fiscal, unilateral emis de organul fiscal prin care se stabile?te şi se individualizează creanţa fiscală, în două sensuri: (i) datorată către bugetul general consolidat; (ii) de restituit de la bugetul general consolidat. Decizia de impunere este titlu de creanţă pentru creanţe ale contribuabilului către bugetul general consolidat, însă ?i în sens invers de la bugetul general consolidat către contribuabil.

Decizia de impunere este un titlu de creanţă, cu caracter executoriu. Sunt asimilate deciziei de impunere potrivit legii, următoarele acte administrative fiscale: deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată - deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribu?ii şi alte venituri ale bugetului general consolidate; deciziile privind bazele de impunere; deciziile referitoare la obliga?iile de plată accesorii; deciziile privind nemodificarea bazei de impunere etc.

De principiu, este îndreptă?it la contestatie cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal (art. 268 alin. 2 NCPF), obiectul contesta?iei constituindu-l sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat (art. 269 alin. 2 NCPF).

În raport cu reglementarea anterioară, în Noul Cod de Procedura Fiscală sunt introduse două noută?i, ambele referitoare la obiectul ac?iunii în contencios fiscal, prima vizând cazul nesolu?ionării contesta?iei într-un anumit termen, iar cea de-a doua situa?ie a respingerii contesta?iei fără cercetarea fondului, recurenta neregăsindu-se în niciuna dintre aceste doua situa?ii, a?a cum gre?it a interpretat instant de fond.

Conform de art.281 alin.1 şi 2 NCPF, decizia privind solu?ionarea contesta?iei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de solu?ionare a contesta?iei, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat. Decizia (aceea care nu cercetează fondul litigios), împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, poate fi atacată de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de solu?ionare a contesta?iei la instan?a judecătorească de contencios administrativ competentă, în condi?iile legii.

În situa?ia nesolu?ionării contestatiei în termen de 6 luni de la data depunerii contesta?iei contestatorul se poate adresa instan?ei de contencios administrativ competentă pentru anularea actului.

Nu a?a stăteau lucrurile în codul anterior, unde ac?iunea în justi?ie era condi?ionată de existenta unei decizii de solu?ionare a contesta?iei în fond, iar dacă aceasta nu era emisă în termen, contribuabilul nu putea (mai pu?in unele solu?ii jurispruden?iale izolate) decât să introducă o ac?iune prin care să tindă la obligarea pârâtului organ de solu?ionare a contesta?iei să finalizeze procedura prin emiterea deciziei asupra contesta?iei sale administrativ-fiscale.

Interpretând voin?a legiuitorului, odată introdusă ac?iunea direct în instan?ă, continuarea solu?ionării administrative nu mai are sens, astfel încât art.281 alin.6 NCPF prevede că procedura de solu?ionare a contesta?iei încetează la data la care organul fiscal a luat la cuno?tin?ă de ac?iunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor.

Art. 281 alin.7 NCPF, a doua noutate în discu?ie, prevede că în situa?ia atacării la instan?a judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin.(2) a deciziei prin care s-a respins contesta?ia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instan?a constată că solu?ia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronun?a şi asupra fondului raportului juridic fiscal. Situa?ia corespunzătoare codului anterior era cu totul alta. Ac?iunea la contencios fiscal fiind subordonată condi?iei existen?ei unei decizii de solu?ionare a contesta?iei administrative pe fondul acesteia, decizia prin care s-a respins contesta?ia de către organul fiscal fără ca aceasta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal putea fi atacată numai cu scopul limitat de a se demonstra caracterul nejustificat al respingerii sau anulării contesta?iei pentru alte temeiuri decât cele referitoare la fondul raportului juridic de drept fiscal (de ex. respingere gre?ită ca tardivă) iar solu?ia instan?ei nu putea merge mai departe decât obligarea organului fiscal să emită o nouă decizie, de data aceasta pe fondul actului de impunere.

Textele legale în materie nu conferă deciziei de solu?ionare a contesta?iilor, emise de Serviciul de Solu?ionare Contesta?ii, efectele prejudiciabile, care nasc dreptul recurentei de a se adresa instan?ei de contencios administrativ. În aceste condi?ii, cererea cu care instan?a de fond a fost investită nu se love?te de inadmisibilitatea invocată.

Interpretarea in mod eronat a dispozi?iilor art. 281 din Legea nr. 207/2015, în sensul men?ionat în motivarea admiterii excep?iei de inadmisibilitate, nu poate fi primit de către instan?a de control judiciar, în spe?ă recurenta investind instan?a de fond cu o cerere în anularea unei decizii de impunere exclusiv.

Mai arată că recurenta nu a atacat decizia de solu?ionare a contesta?iei, nefiindu-i aplicabile textele de lege men?ionate, neexistând posibilitatea respingerii ca inadmisibile a ac?iunii introduse.

Solicită admiterea recursului  cu consecin?a casării în integralitate a sentin?ei atacate.

Intimata pârâtă legal citată nu a formulat apărări.

 Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta îşi întemeiază recursul pe dispozi?iile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă - Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Normele de drept material apreciate a fi fost aplicate greşit de către instan?a de fond sunt cele prevăzute de art.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 268, 269, 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Se reţine cu caracter prealabil că prin cererea dedusă judecăţii recurentul-reclamant a solicitat anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. [...]/25.02.2016 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. [...]/25.02.2016.

Actele contestate au fost emise în conformitate cu dispoziţiile  O.G. nr. 92/2003 – vechiul Cod de procedură fiscală, fiind întocmite în baza unei proceduri de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 207/2015, au fost contestate de către destinatar potrivit art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 iar în soluţionarea contestaţiei organul competent a emis Decizia nr. 450/21.06.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative, în procedura prevăzută de art. 268 şi următoarele din Legea  nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

ART. 1

Subiectele de sesizare a instanţei

(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

(…).

ART. 7

 Procedura prealabilă

 (1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

(1^1) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluţionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g)*).

(5) În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

(6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;

e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.

(7)  Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.

ART. 8

Obiectul acţiunii judiciare

(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

(1^1) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

(1^2) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), acţiunile întemeiate pe încălcarea unui interes legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului sau obligarea autorităţii pârâte să emită un act sau un alt înscris, respectiv să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2).

(2) Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ.

(3) La solu?ionarea litigiilor prevăzute la alin.(2) se are în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.

Potrivit Legii nr. 207/2015:

ART. 268

Posibilitatea de contestare

(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.

(3) Baza de impozitare şi creanţa fiscală stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4) Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de nemodificare a bazei de impozitare prin care nu sunt stabilite creanţe fiscale.

(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impozitare, reglementate potrivit art. 99 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.

(6) Bazele de impozitare constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impozitare pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.

ART. 269

Forma şi conţinutul contestaţiei

(1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:

 a) datele de identificare a contestatorului;

 b) obiectul contestaţiei;

 c) motivele de fapt şi de drept;

 d) dovezile pe care se întemeiază;

 e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(2) Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat.

(3) În contestaţiile care au ca obiect sume se specifică cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe categorii de creanţe fiscale, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se constată nerespectarea acestei obligaţii, organul fiscal de soluţionare competent solicită contestatorului, în scris, ca acesta să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării, cuantumul sumei contestate, individualizată. În cazul în care contestatorul nu comunică suma, se consideră contestat întregul act administrativ fiscal atacat.

(4) Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat şi nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.

ART. 281

Comunicarea deciziei şi calea de atac

(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

(3) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin.(2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face în termen de 60 de zile în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi în termen de 30 zile în cazul celorlalţi contribuabili, de la data aducerii la cunoştinţa organului fiscal a deciziei de desfiinţare.

(4) În situaţia în care instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) admite, în totalitate sau în parte, acţiunea prevăzută la alin. (3), organul fiscal emitent anulează în mod corespunzător noul act administrativ fiscal, precum şi, după caz, actele administrative subsecvente, iar contestatorul este pus în situaţia anterioară emiterii deciziei de desfiinţare.

(5) În situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ competente potrivit Legii nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. La calculul termenului de 6 luni nu se iau în considerare perioadele prevăzute la art.77 alin. (2) şi nici cele în care procedura de soluţionare a contestaţiei este suspendată potrivit art. 277.

(6) Procedura de soluţionare a contestaţiei încetează la data la care organul fiscal a luat la cunoştinţă de acţiunea în contencios administrativ formulată de contribuabil/plătitor.

(7) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal.

Rezultă cu claritate din dispoziţiile art. 281 alin.2 din Legea nr. 207/2015 că face obiectul sesizării instanţei de contencios-administrativ decizia emisă în solutionarea contesta?iei administrativ-fiscale, împreună cu actele administrative fiscale la care se referă, şi nu actele administrative fiscale la care decizia se referă.

Recurentul-reclamant şi-a îndeplinit obligaţia de a fi formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere, contestaţie care a şi fost solu?ionată pe fond prin Decizia nr.450/21.06.2016.

Or, Legea nr. 207/2015 recunoaşte o singură situaţie în care contestatorul se poate adresa instanţei de contencios administrativ cu acţiune directă împotriva actului administrativ fiscal, şi anume aceea prevăzută de art. 281 alin.5, în care contestaţia administrativă nu a fost soluţionată în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei, ceea ce nu este cazul în prezenta cauză.

Recurentul  nu poate invoca în favoarea sa  dispoziţiile art.1, 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, care permit persoanei vătămate într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral care a primit sau nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut pentru soluţionarea plângerii prealabile să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului.

 Titlul VIII din Legea nr. 207/2015 nu reglementează plângerea prealabilă împotriva actului administrativ-fiscal, ci o procedură de contestare specială,  diferită de aceea a plângerii prevăzută de dispoziţii generale prin Legea nr. 554/2004.

 Dispozitiile speciale ale art. 281 Cod procedură fiscală reglementează o procedură specială de contestare a actului administrativ fiscal, situaţie diferită de aceea a plângerii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul controlului instanţei de contencios administrativ nu îl poate constitui decât decizia de soluţionare a contestaţiei, instanţa de contencios fiind chemată a verifica dacă, în raport de susţinerile părţilor formulate în cuprinsul contestaţiei administrative, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei, contestaţia a fost corect solu?ionată. Chiar dacă acest control implică şi verificarea legalităţii actului administrativ-fiscal contestat, anularea acestui act nu poate fi dispusă decât ca urmare a anulării, într-un prim capăt de cerere, a deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Cum recurentul-reclamant nu a formulat o astfel de cerere, cererea de chemare în judecată în mod legal a fost respinsă ca inadmisibilă,  de către instan?a de fond.

Pentru considerentele expuse, constatându-se că hotărârea recurată este  pronunţată cu respectarea normelor de drept material, urmează a respinge recursul formulat ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare