Litigiu privind funcţionarii publici – Legea nr. 188/1999 - Anulare ordin de aplicare sancţiune disciplinară

Cod operator: 11276

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SATU MARE

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1865/CA

Şedinţa publică din 12 Iunie 2014

Pe rol fiind pronunţarea asupra cauzei în Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta X, cu domiciliul în …, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - MINISTRUL AFACERILOR INTERNE, şi PREFECTUL ..., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de azi, părţile nu au răspuns.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează faptul că dezbaterea cauzei a avut loc în şedinţa publică din 15 Mai 2014, când concluziile şi susţinerile părţilor prezente au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, amânându-se pronunţarea hotărârii pentru data de 29 Mai 2014, iar apoi pentru data de azi, când în urma deliberării avute:

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în prezentul dosar la data de 18.10.2013, reclamanta X, prin avocat C.V., a chemat în judecată în calitate de pârâţi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - MINISTRUL AFACERILOR INTERNE Bucureşti, DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE - DIRECTORUL GENERAL şi PREFECTUL …, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună:

- admiterea cererii ca fondată;

- anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. …/19.09.2013 privind respingerea contestaţiei formulate împotriva Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013 şi încheierii Consiliului de disciplină nr. …/06.08.2013 prin care s-a propus sancţionarea cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv ofiţer specialist I":

- anularea Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013 şi Încheierii Consiliului de disciplină nr. …/06.08.2013 prin care s-a propus sancţionarea cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv ofiţer specialist 7", ca operaţiuni administrative interdependente Ordinului nr. …/2013;

- anularea Ordinului Prefectului … nr. …/27.08.2013 privind aplicarea sancţiunii disciplinare cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv în funcţia de ofiţer specialist 7":

- obligarea în solidar a pârâţilor la plata de daune morale în sumă de 20.000 euro.

- cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta arată că, în fapt, solicită verificarea legalităţii actelor administrative şi a operaţiunilor administrative indicate, prin considerarea următoarelor critici:

1. Proporţionalitatea, sub aspectul asigurării unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă.

Pe toată durata activităţii sale, reclamanta, în evaluarea performanţelor profesionale, în activitatea de şef serviciu …, a primit calificativul maxim, fiind apreciată pentru comportamentul în serviciu, pentru exactitatea şi profesionalismul manifestat în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate.

Niciuna din faptele reţinute în sarcina sa nu au fost săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă, fiind cel mult consecinţa atitudinii neprofesionale a unor subordonaţi sau chiar a dorinţei vădite a unora din aceştia de a crea probleme.

Pe de altă parte, niciuna din faptele reţinute nu au fost dovedite deoarece:

a. Reclamanta a desemnat persoane din subordine care să desfăşoare activităţi de îndosariere, arhivare şi scădere din evidenţă a tuturor lucrărilor înregistrate în anul 2011, numai că membri consiliului de disciplină au înlăturat probele propuse în apărare, apreciind că actele întocmite cu privire la desemnarea acestor persoane nu îndeplinesc condiţiile de act de dispoziţie. Cu alte cuvinte, se recunoaşte existenţa actelor de desemnare a persoanelor, numai că nu sunt considerate suficiente pentru a produce efectul juridic de însărcinare a subordonaţilor cu executarea activităţilor respective. Nici o clipă şi niciunde nu se face trimitere în actul de propunere a sancţiunii şi nici în cel de aplicare a sancţiunii la împrejurarea dacă s-a realizat sau nu îndosarierea, arhivare şi scădere din evidenţă a tuturor lucrărilor înregistrate în anul 2011.

b. Reclamanta a întocmit dispoziţia de zi pe unitate la nivel de serviciu numai că, comisia de disciplină, Prefectul, directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte şi Ministrul Afacerilor Interne, fac o confuzie gravă între noţiunea de unitate militară şi cea de serviciu public comunitar, aflat în subordinea Prefectului. Faţă de calitatea de serviciu public comunitar, reclamanta nu putea trece în dispoziţia pe zi pe unitate dispoziţii cu privire la utilizarea autoturismului proprietatea Prefecturii, afectat deservirii serviciului, deoarece autoturismul era folosit numai pe baza ordinelor de serviciu.

c. Cu privire la fapta de a nu fi organizat şi desfăşurat activităţi de primire, evidenţă, examinare şi soluţionarea petiţiilor, reclamanta a fost sancţionată pentru simplu motiv că nu a trecut data actului, petiţiei şi soluţiei la petiţie la o rubrică specială din registru, potrivit Nomenclatorului arhivistic. Pentru pârâţi nu a fost relevant faptul că pentru modul de soluţionare a petiţiilor, serviciul a primit scrisori de mulţumire din partea petiţionarilor, felicitând competenţa şi celeritatea în soluţionarea petiţiilor.

d. Neînregistrarea documentelor clasificate s-a produs în perioada în care reclamanta a fost în concediu medical sau concediu legal de odihnă, perioadă în care atribuţiile erau delegate prin ordin unui înlocuitor. Reclamanta nu poate fi apreciată ca vinovată şi sancţionată pentru o astfel de faptă atât timp cât nu a săvârşit-o ea şi nu poate fi reţinută ca vinovăţie împrejurarea că, din concediul medical sau cel de odihnă, aceasta nu a urmărit modul în care înlocuitorul ei îşi îndeplineşte atribuţiile ce i-au fost delegate.

e. Nu există nici un document neclasificat care să nu fi fost înregistrat în evidenţele serviciului, fapta fiindu-i reţinută reclamantei în baza unor ciorne folosite la întocmirea ultimului raport statistic. Aceste ciorne nu au fost niciodată emise pentru a fi valorificate ca acte, pentru a fi comunicate terţilor, având doar valoarea unor înscrisuri întocmite pentru a putea realiza un raport corect.

f. Reclamanta a organizat pregătirea continuă a personalului din serviciu, diferenţiat pe categorii de personal, acolo unde se impunea, fapt dovedit de împrejurarea că, în cadrul serviciului, nu s-a comis nici o infracţiune, nici un abuz şi nici un rebut. Pentru pârâţi a fost relevant doar faptul că nu s-a realizat o pregătire diferenţiată a personalului, omiţând să considere împrejurarea că în cadrul serviciului se realizează un singur tip de activitate, iar pregătirea de specialitate, faţă de acest specific, este mai eficientă atunci când se face pe colectiv şi nu diferenţiat. Pregătirea diferenţiată se impune doar în cazul pregătirii militare pe grade a cadrelor, neavând nici o legătură cu pregătirea profesională.

g. Reclamanta a asigurat o pregătire corespunzătoare a activităţii la nivelul serviciului, nefiind relevantă împrejurarea că unele din prevederile Planului trimestrial se repetau, atât timp cât această repetare este consecinţa faptului că activitatea serviciului este una singură, aceea cu ...

h. Completarea listelor de difuzare către personalul serviciului a Procedurii privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi conţinut al …, a fost amânată până la avizarea Procedurii de către prefect. În perioada de avizare a Procedurii de către prefect, în calitate de şef serviciu, reclamanta a prelucrat şi a adus la cunoştinţa personalului conţinutul Procedurii.

i. Activitatea de apărare contra incendiilor, nu este de competenţa şefului serviciului, deoarece serviciul este în subordinea Prefecturii, aceasta fiind instituţia obligată de lege să organizeze activitatea de apărare contra incendiilor, pe fiecare serviciu în parte.

j. Reclamantei nu-i poate fi imputată aplicarea necorespunzătoare a metodologiei de identificare a riscurilor şi a vulnerabilităţilor la corupţie în cadrul structurilor M.A.I., atât timp cât în … nu a fost constatat inculpat sau judecat vreun caz de corupţie.

k. Reclamanta, în calitate de şef serviciu, nu are obligaţia de implementare a OMFP nr. 946/2005 pentru aprobarea codului controlului intern, deoarece Registrul de riscuri a fost întocmit la nivelul Instituţiei Prefectului …, unde funcţionează şi serviciul.

1. Este adevărat faptul că fişa posturilor nu a fost actualizată în termen de 30 de zile de la aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a unităţii, numai că pârâţii nu au considerat împrejurarea că R.O.F.-ul nu a adus modificări situaţiei de fapt şi de drept existente înainte.

Actualizarea fişei posturilor se impune doar în situaţia în care prin R.O.F.-ul aprobat apar situaţii de fapt şi de drept noi.

În concluzie, reclamanta arată că:

Este evident faptul că niciuna din faptele componente ale abaterii de neglijenţă în serviciu nu este de natură să confere gravitate faptelor comise sau să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, fiind vorba de mici disfuncţionalităţi generate de rutină, de volumul mare de lucru şi o oarecare reticenţă a unora dintre angajaţi la executare întocmai a ordinelor primite.

Niciuna din aceste fapte nu a produs pagube materiale unităţii sau patrimoniului M.A.I., nu au lezat interesele generale ale instituţiei şi nici pe cele ale societăţii civile, fiind, doar fapte neintenţionale, expresia unor mici disfuncţionalităţi de moment, independente de voinţa şi capacitatea de a reacţiona a şefului de serviciu.

Nu s-au avut în vedere împrejurările în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, cauzele şi consecinţele acesteia, gradul de vinovăţie al reclamantei şi nici conduita poliţistului care, pe toată durata cercetării disciplinare, a dat dovada de o participare activă, serioasă şi cooperantă la finalizarea anchetei.

În acest fel au fost încălcate prevederile art. 14 din Ordinul nr. 400/2004.

Pe de altă parte, reclamanta a fost cercetată şi sancţionată pe considerente preformate, induse, străine de prezumţia de nevinovăţie de care trebuia să se bucure, înlăturându-i-se chiar şi dreptul la apărare, în sensul considerării efective, reale a probelor propuse de aceasta.

Procedându-se astfel, nu a fost asigurat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară aplicată.

Aplicându-se sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului deţinut, respectiv de la funcţia de şef serviciu la funcţia de ofiţer specialist I, sancţiunea disciplinară se relevă ca fiind profund disproporţionată faţă de fapta însăşi.

În aceeaşi situaţie este şi cu privire la abaterea reţinută sub aspectul că reclamanta ar fi dat dovadă de o comportare necorespunzătoare în serviciu, ce aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei.

Pârâţii au căutat şi găsit un ţap ispăşitor pentru situaţia creată în cadrul serviciului prin impunerea şi numirea unor persoane pe alte criterii decât profesionalismul, care, apoi, dat fiind anturajul care le-a impus, au încercat, prin orice mijloace să submineze autoritatea şefului de serviciu şi chiar funcţionalitatea serviciului în sine.

Reclamanta nu poate fi sancţionată cu destituirea din poliţie pe motiv că metodele sale de lucru ar fi generat insubordonarea personalului din serviciu, atât timp cât insubordonarea priveşte doar o fracţie a personalului, iar funcţionalitatea serviciului a fost asigurat în procent de 100%, rezultatele acestuia fiind apreciate instituţional şi social.

Şeful de serviciu, în afara mijloacelor legale, nu are alte modalităţi să subordoneze funcţionarii care preferau să-şi realizeze activitatea prin sesizări, plângeri sau articole de ziar, fiind nevoit să apeleze la şefii unităţii pentru aplanarea situaţiilor conflictuale, pe care nu le-a generat.

Prezenţa prefectului şi subprefectului nu este de natură să pună anatema pe onoarea şi probitatea profesională a poliţistului sau pe prestigiul instituţiei, ci dimpotrivă întăreşte prestigiul acesteia, dovedind capacitatea instituţională de rezolvare a problemelor.

Onoarea şi probitatea profesională a poliţistului este dovedită de devotamentul faţă activitatea pe care o desfăşoară şi nu de comportamentul uman manifestat ca şi consecinţă a unor factori externi onoarei şi probităţii.

Este irelevant faptul că au fost aplicate sancţiuni repetate personalului şi şefului de serviciu, atât timp cât aplicarea de sancţiuni nu este de natură să afecteze onoarea şi probitatea profesională a poliţistului.

Chiar dacă reclamanta s-ar dovedi a fi vinovată de incapacitatea de a struni comportamentul uman al unor poliţişti, o astfel de incapacitate nu constituie o abatere de natură să ducă la destituirea din poliţie, atât timp cât profesional a fost mereu evaluată cu calificativul foarte bine, calificativ care reflectă realitatea modului în care şi-a executat obligaţiile funcţiei.

2. Unicitatea sancţiunii presupune aplicarea unei singure sancţiuni disciplinare pentru o abatere disciplinară, condiţie care trebuie să se realizeze nu doar sub aspectul aplicării unei singure sancţiuni, ci şi asupra posibilităţii ca sancţiunea aplicată să genereze o a doua sancţiune (art. 59 alin. 10 din Legea nr. 360/2002 şi art. 39 lit. f din Ordinul 400/2004).

Aplicarea sancţiunii cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv ofiţer specialist 7" a avut loc în contextul în care, prin OUG nr. 77/2013, din cadrul nomenclatorului cu funcţii a …, a fost desfiinţată funcţia publică de execuţie ofiţer specialist I.

Cu alte cuvinte - susţine reclamanta - în mod voit a fost dispusă sancţiunea cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv ofiţer specialist I”, cunoscându-se faptul că acesta sancţiune va duce la destituirea din poliţie.

Faţă de o astfel de împrejurare, în mod indirect, au fost aplicate, în realitate două sancţiuni disciplinare, fapt evidenţiat de Ordinul nr. … din 19.09.2013 emis de Prefectul … şi de Dispoziţia nr. …/19.09.2013 a directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Ambele acte administrative dispun punerea reclamantei la dispoziţia Instituţiei Prefectului …, în cadrul căreia nu există funcţia de ofiţer specialist I.

Voinţa pârâţilor de a recurge la destituirea din poliţie a reclamantei este dovedită de prevederile art. 22 alin. 8, care, pentru cazurile prevăzute de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, clarifică în sensul că reclamanta poate fi pusă la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, ca urmare a reducerii unor posturi de natura celui pe care ar trebui să-l ocupe aceasta, numai dacă nu există posibilitatea să fie încadrată într-o funcţie similară în alte unităţi.

Reclamanta ca şi comisar şef de poliţie este un cadru calificat, experimentat şi dovedit loial profesiei, motiv pentru care exercitarea unei funcţii conforme gradului profesional deţinut în orice altă unitate aflată în subordinea M.A.I. sau a Direcţiei Generale de Paşapoarte era la îndemâna pârâţilor.

Importantă cu privire la obligativitatea respectării regulii unicităţii sancţiunii este şi aprecierea modului în care pârâţii au încălcat această regulă prin graba deliberativă. Procedând în grabă, aceştia au omis să-şi amintească nu doar de competenţa instituţională în aplicarea sancţiunii, ci mai ales de obligativitatea de a asigura încadrarea ofiţerului de poliţie pe o funcţie de ofiţer specialist în cadrul unei alte unităţi decât Instituţia Prefectului …, în lipsa unui post conform în cadrul acesteia.

3. Competenţa în aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de prevederile art. 57 lit. a, b şi art. 58 lit. c^1 din Legea nr. 360/2002, ale art. 12 alin. l lit. a şi b, art. 17 lit. d, art. 61, art. 62, art. 65 alin. 6 şi Nota din subsolul Anexei nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1, 4 şi 5 din Legea nr. 340/2004 „(1) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

(4) Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine.

(5) Atribuţiile care pot fi delegate potrivit alin. (4) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului**)."

Potrivit art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 460/2006 „Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele atribuţii de conducere şi control, precum:

a) verificarea modului de utilizare a fondurilor publice alocate serviciilor publice deconcentrate;

b) verificarea modului de realizare a obiectivelor cuprinse în strategiile sectoriale;

c) analizarea modului de realizare a acţiunilor cu caracter interministerial care au ca scop creşterea calităţii serviciilor publice;

d) organizarea unor achiziţii publice prin programe comune mai multor servicii publice deconcentrate din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti;

e) reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti, în cazul în care serviciile publice deconcentrate din subordine nu pot fi mandatate;

f) alte atribuţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei ierarhic superioare serviciului public deconcentrat."

Serviciul … este o instituţie de interes judeţean ce funcţionează în subordinea Prefectului Judeţului Satu Mare, care stabileşte organigrama şi statul de funcţii în cadrul serviciului.

Funcţiile în cadrul serviciului sunt ocupate de către poliţişti în grade profesionale corespunzătoare, grade acordate de autorităţile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 360/2002, printre care nu se regăseşte Prefectul.

Cu alte cuvinte, suntem în situaţia unei duble calităţi, aceea de poliţist şi cea de funcţionar public care presupun o subordonare distinctă.

Actele administrative privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului sunt de competenţa autorităţii stabilite prin ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, poliţiştii putând fi puşi, în cazul reducerii unui post de natura celui ocupat de poliţist, în cazul în care nu există posibilitatea ca acesta să fie încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi, la dispoziţia unităţii în care funcţionează pe o perioadă de cel mult 3 luni.

Poliţistul, în contextul normativ de mai sus, are o dublă obligare, respectiv pe aceea de a-şi îndeplinii îndatoririle prevăzute de art. 41 - 44 din Legea nr. 360/2002, urmând ca, în cazul în care nu-şi respectă una sau mai multe din aceste îndatoriri, să răspundă faţă de autoritatea publică competentă să-i acorde grade profesionale.

Pe de altă parte, funcţionarul public poliţist, este obligat, potrivit Legii nr. 188/1999, să-¬şi îndeplinească atribuţiile de serviciu, în cazul de faţă, cele din cadrul Serviciului ….

În concluzie, se arată că:

I) Cercetarea disciplinară a vizat fapta de neglijenţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege, prevăzută de art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002 şi de art. 12 alin. 1 lit. b din O.M.A.I. nr. 400/2004, precum şi fapta constând în comportarea necorespunzătoare în serviciu ce a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau a prestigiului instituţiei, prevăzută de art. 57 lit. a din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 lit. a din O.M.A.I. nr. 400/2004.

II) Abaterile disciplinare reţinute sunt legate de profesia de poliţist şi nu de exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei publice ocupate de reclamantă.

III) Fiind vorba de abateri disciplinare săvârşite faţă de calitatea de poliţist, care au adus atingere onoarei profesiei de poliţist şi prestigiului acestei instituţii, capacitatea emiterii actului administrativ de sancţionare era de competenţa exclusivă a autorităţii publice desemnate în acest sens prin ordin al ministrului afacerilor interne.

Potrivit art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 460/2006, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 340/2002, Ministrul Afacerilor Interne nu poate delega Prefectului atribuţii cu privire la aplicarea unei sancţiuni în legătură cu încălcarea îndatoririlor de poliţist, deoarece Prefectul poate să aplice sancţiuni numai cu privire la faptele rezultate din încălcarea atribuţiilor de serviciu, aşa cum au fost stabilite prin Fişa postului.

Reclamanta se află într-un raport de serviciu direct faţă de Prefect şi acesta este definit de atribuţiile de serviciu trasate funcţiei de şef serviciu prin Fişa postului, ceea ce presupune că Prefectul poate aplica sancţiuni disciplinare numai în baza unei cercetări prealabile întocmite de către persoane anume desemnate de către acesta şi numai în baza unei cercetări disciplinare realizate de consiliul de disciplină organizat la nivelul Instituţiei Prefectului.

Conform art. 23 lit. t din Ordinul 600/2005 Directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte are competenţa exclusivă să aprobe trecerea într-o funcţie inferioară a ofiţerului de poliţie din serviciile publice comunitare la propunerea prefectului.

Acelaşi Ordin 600/2005, la art. 48 teza I, prevede că Prefectul aprobă în domeniul gestiunii resurselor umane ale poliţiştilor din serviciile publice comunitare numirea şi eliberarea din funcţie, delegarea şi detaşarea etc., respectiv, teza II prevede că propune cu avizul directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte acordarea gradelor profesionale şi încetarea raporturilor de serviciu şi, nu în ultimul rând, la teza III prevede că propune trecerea într-o funcţie inferioară.

Faţă de prevederile art. 23 lit. t şi art. 48 din Ordinul 600/2005 Prefectul nu avea competenţa legală să aplice sancţiunea disciplinară de trecere într-o funcţie inferioară, până cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, motiv pentru care nu avea nici capacitatea de a emite Ordinul …/27.08.2013, care faţă de această împrejurare se relevă ca fiind un act ilegal.

Ordinul …/2013 ar fi putut îmbrăca varianta unui act administrativ de propunere, care să stea la baza, - ca şi operaţiune administrativă, - emiterii deciziei directorului Direcţiei Generale de Paşapoarte de trecere într-o funcţie inferioară a ofiţerului de poliţie din serviciul public comunitar.

Avizul dat de directorul Direcţiei Generale de Paşapoarte pe Ordinul …/2013 are cel mult valoarea unei operaţiuni administrative şi nu pe cea de act administrativ de trecere într-o funcţie inferioară, neputând înlătura caracterul nelegal a actului emis de prefect.

4) În egală măsură, potrivit Legii nr. 360/2002, Ordinului nr. 400/2004 şi Ordinului nr. 600/2005, faţă de faptele sesizate şi cercetate de Corpul de control al Ministrului Afacerilor Interne şi Corpului de disciplină constituit la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte, nu există legiferată o triplă competenţă în ceea ce priveşte propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, aplicarea sancţiunii disciplinare şi punerea la dispoziţie.

Potrivit art. 20 din Ordinul 400/2004 „cercetarea prealabilă se poate efectua de către şeful unităţii, sau de către ofiţerul desemnat de acesta".

În condiţiile în care unitatea este Serviciul …, şeful acestei unităţi este Prefectul …, motiv pentru care cercetarea prealabilă şi întocmirea Raportului de cercetare prealabilă nu era de competenta Corpului de control al ministrului afacerilor interne.

Consiliul de disciplină este un organism colectiv de analiză juridică şi profesională a abaterilor comise de poliţişti, care se constituie pentru a fi consultat de şeful abilitat să aplice sancţiunea în legătură cu care s-a dispus cercetarea prealabilă, conform art. 38 din Ordinul 400/2004.

Din conţinutul art. 38 din ordin rezultă fără loc de tăgadă următoarele:

a. consiliul se constituie pentru a fi consultat de şeful abilitat să aplice sancţiunea;

b. consultarea consiliului se realizează de şeful care a dispus cercetarea prealabilă; cercetarea prealabilă s-a realizat de Corpul de control al ministrului afacerilor interne, la solicitarea acestuia, fiind relevată calitatea s-a de şef abilitat să aplice sancţiunea.

Din conţinutul Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. …/19.09.2013, pg. 3, prg. 8, rezultă că soluţionarea contestaţiei împotriva Ordinului …/2013 s-a făcut în baza analizei efectuate şi a Raportului motivat nr. … din 06.09.2013 întocmit de directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, care a propus respingerea contestaţiei.

Potrivit art. 54 din Ordinul 400/2004 „încheierea Consiliului, împreună cu dosar de cercetare prealabilă, se prezintă şefului unităţii care a învestit Consiliul, şeful unităţii urmând să emită dispoziţia de sancţionare a celui în cauză".

Conform art. 55 din acelaşi ordin „în cazul în care sancţiunea disciplinară este una din cele prevăzute la art. 17 lit. c, d şi e din ordin, şeful unităţii va înainta, după caz, un raport motivat persoanei competent să emită ordinul/dispoziţia în acest sens".

Consiliul de disciplină a fost învestit în mod nelegal de ministrul afacerilor interne, deşi competenţa de învestire aparţinea şefului unităţii (prefectului), care, ca urmare a comunicării încheierii Consiliului cu propunerea de aplicare a sancţiunii prevăzute de art. 17 lit. c din Ordinul 400/2004, era obligat, pentru aplicarea unei sancţiuni care nu era în competenţa sa, să înainteze un raport motivat directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Indiferent de perspectiva în care privim legalitatea actelor realizate în faza de cercetare prealabilă, disciplinară şi de aplicare a sancţiunii disciplinare, este evidentă nelegalitatea lor, fiind evidenţiată de împrejurările în care au fost realizate şi emise.

În concluzie, se arată că:

Cercetarea prealabilă şi solicitarea de constituire a Consiliului de disciplină, în cazul de speţă, erau de competenţa exclusivă a Prefectului, în calitate de şef al unităţii în care-şi desfăşura activitatea poliţistul, în timp ce aplicarea sancţiunii disciplinare se putea face, faţă de sancţiunea propusă, doar de directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, în baza unui Raport motivat a Prefectului.

Pe de altă parte, dacă se reţine competenţa prefectului să emită ordinul de sancţionare, atunci acesta are la bază o cercetare prealabilă cerută şi o cercetare disciplinară realizată de un Consiliu constituit la solicitarea unei persoane necompetente, ministrul afacerilor interne.

I. Ordinul …/2013 a fost emis de Prefectul … în considerarea unei cercetări prealabile solicitate de ministrul afacerilor interne şi în baza propunere de sancţionare făcute de un Consiliu de disciplină constituit la solicitarea aceluiaşi ministru, care nu îndeplineşte calitatea de şef al unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea poliţistul vizat.

II. Cercetarea prealabilă şi încheierea comisiei de disciplină nu au fost valorificate de persoana abilitată să aplice sancţiunea, care, în opinia reclamantei, poate fi, pe tipul de sancţiune aplicat, doar directorul Direcţiei Generale de Paşapoarte, aşa cum rezultă din întocmirea Raportului motivat nr. …/06.09.2013.

Este evident faptul că, în timp ce cercetarea prealabilă a fost dispusă de ministru afacerilor interne, care a solicitat şi constituirea consiliului de disciplină la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte, pe de altă parte, verificarea temeiniciei contestaţiei a făcut-o directorul general al direcţiei, ca apoi ministrul, în baza raportului directorului, să respingă contestaţia formulată împotriva Ordinului prefectului.

III. Este evident, din punctul de vedere al legislaţiei valorificate, faptul că cercetarea prealabilă şi constituirea Consiliului de Disciplină trebuiau solicitate de prefect sau de directorul Direcţiei Generale de Paşapoarte (nu de ministrul afacerilor interne), care, în baza Raportului şi încheierii, trebuia să emită actul administrativ de aplicare a sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară.

IV. În baza actului administrativ de sancţionare emis de directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, după soluţionarea cu respingere a contestaţiei formulate de poliţistul sancţionat, Prefectul, ca urmare a trecerii poliţistului într-o funcţie inferioară celei de şef serviciu, era îndreptăţit doar să emită Ordinul de eliberare din funcţia de conducere a poliţistului sancţionat.

V. În lipsa unui regulament aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne cu privire la activitatea consiliilor de disciplină, acestea, deşi pot fi constituite la solicitarea persoanei apte să aplice sancţiunea, nu au temei legal pentru activitatea de cercetare disciplinară, motiv pentru care încheierea emisă este lovită de nulitate absolută, raporta la prevederile art. 62 alin 3 din Legea nr. 360/2002.

5. Ordinul nr. .../2013 nu respectă obligaţia instituită prin art. 62 alin. 2 lit. f din O.M.A.I. nr. 400/2004, în sensul că indică generic instanţa competentă ca fiind instanţa de contencios administrativ, fără să precizeze care este în concret această instanţă.

Este de presupus că obligaţia instituită prin Ordin răspunde cerinţei de a fi asigurat dreptul la apărare a poliţistului sancţionat, prin indicarea instanţei la care urmează să adreseze acţiunea în contencios administrativ, astfel încât să nu-i fie tergiversată soluţionarea cererii prin înregistrarea acţiunii la o instanţă de contencios administrativ necompetentă teritorial.

6. Ordinul nr. … din 19.09.2013 a Ministrului Afacerilor Interne, soluţionează contestaţia împotriva Ordinului Prefectului Judeţului Satu Mare nr. …/27.08.2013 şi nu contestaţia formulată împotriva Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013 şi încheierii Consiliului de disciplină nr. …/06.08.2013.

Reclamantei i-a fost comunicată încheierea Consiliului de disciplină pe data de 24.08.2013, motiv pentru care aceasta a început activitatea de pregătire a contestaţiei împotriva actului respectiv, cunoscând împrejurarea că, potrivit legii, contestaţia trebuie formulată în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.

Pe data de 27.08.2013, la 4 zile de la data receptării prin poştă a încheierii Consiliului de disciplină, reclamanta a fost chemată în faţa Prefectului … pentru a-i fi adus la cunoştinţă Ordinul nr. …/2013 de aplicare a sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, semnând de primirea actului administrativ.

Fiind în termenul de 5 zile de contestare a propunerii de aplicare a sancţiunii disciplinare şi constatând că sancţiunea disciplinară propusă a fost aplicată înainte de împlinirea termenului, reclamanta a formulat contestaţie şi împotriva Ordinului …/2013, fiind înregistrate distinct la Instituţia prefectului … pe data de 29.08.2013, cu solicitarea înaintării contestaţiei împotriva încheierii consiliului de disciplină la Ministerul Afacerilor Interne.

Spre surprinderea sa şi total contrar legii, cu încălcarea celor mai elementare competenţe instituţionale, ministrul afacerilor interne, prin Ordinul nr. …/19.09.2013, soluţionează contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. …/2013 şi nu contestaţia formulată împotriva încheierii Consiliului de disciplină.

Contestaţia împotriva Ordinului nr. …/2013 putea fi soluţionată doar de către emitentul actului, atât timp cât nu există o subordonare instituţională a prefectului faţă de ministru, ca astfel actul emis de acesta să fie emis în temeiul unei astfel de subordonări sau în numele ministrului.

De altfel, nu este posibilă emiterea actului administrativ cu caracter individual de o instituţie în exercitarea atribuţiilor altei instituţii, după cum nu este posibilă verificarea legalităţii actului administrativ emis de o instituţie, în procedura administrativ jurisdicţională, de o altă instituţie, în afara cazurilor expres prevăzute de lege.

7. La data realizării procedurii de cercetare prealabilă şi a celei demarate de consiliul de disciplină cu privire la legalitatea şi temeinicia cercetării prealabile, erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 77/26.07.2013, în baza cărora, din structura organizatorică a Serviciului… au fost radiate funcţiile libere rămase, inclusiv cea de ofiţer specialist I.

Raportat la această împrejurare, este de presupus că atât Corpul de control al Ministrului, cu ocazia întocmirii Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013, cât şi Comisia de disciplină, cu ocazia emiterii Încheierii nr. …/06.08.2013, precum şi Prefectul …, cu ocazia emiterii Ordinului …/27.08.2013, aveau cunoştinţă de împrejurarea că, prin aplicarea sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, în condiţiile în care în structura organizatorică a Serviciului … nu exista funcţia de ofiţer specialist I, se va ajunge la punerea la dispoziţie a poliţistului şi implicit la destituirea din Poliţie.

Această opinie este confirmată de poziţia separată formulată în cadrul Încheierii nr. … de către Preşedintele Consiliului de disciplină, comisare şef de poliţie – D.D.D., care s-a opus aplicării sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, deoarece „există posibilitatea ca ofiţerul cercetat, în situaţia în care la nivelul Serviciului …, au fost radiate funcţiile libere rămase, să nu existe fizic posibilitatea trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut. Acest fapt duce implicit, în termenul lezai de punere la dispoziţie, la aplicarea sancţiunii celei mai drastice de destituire din Poliţie conform art. 17 lit. e, ceea ce ar însemna încălcarea art. 39 lit. e din O.M.A.I. nr. 400/2004 referitor la asigurarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă."

În concluzie, se susţine că nelegalitatea Încheierii nr. …, ca operaţiune administrativă interdependentă cu Ordinul Prefectului … nr. …/27.08.2013, rezidă în cunoaşterea de către Consiliul de disciplină a consecinţelor propunerii aplicării sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv că va duce la destituirea din poliţie a reclamantei, cu încălcarea prevederilor art. 39 din OMAI nr. 400/2004.

În egală măsură, dată fiind interdependenţa actului administrativ de aplicare a sancţiunii cu operaţiunile administrative îndeplinite în faza cercetării prealabile şi cercetării disciplinare, Ordinul Prefectului … nr. …/2013 se relevă ca un act emis în baza unor operaţiuni administrative nelegale, cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 360/2002 şi Ordinului MAI 400/2004.

8. Potrivit art. 60 din Legea nr. 360/2002, aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin Ordin al ministrului afacerilor interne, după expirarea termenului de contestare prevăzut la art. 61 alin. 1, ceea ce înseamnă că Ordinul nr. …/27.08.2013 trebuia să fie emis ulterior Ordinului nr. …/19.09.2013, deoarece reclamanta avea dreptul să conteste sancţiunea disciplinară propusă de Consiliul de disciplină prin Încheierea nr. …/06.08.2013.

Dreptul reclamantei prevăzut de art. 61 alin. 1 a fost exercitat în termenul legal de 5 zile, contestaţia fiind înregistrată la registratura Instituţiei Prefectului  … sub nr. … din 29.08.2013, cu solicitarea de a fi comunicată Ministerului Afacerilor Interne, fiind soluţionată - susţine reclamanta  - în mod greşit, prin O.M.A.I. pe data de 19.09.2013, ceea ce înseamnă că aplicarea sancţiunii disciplinare de trecere într-o funcţie inferioară de ofiţer specialist I se putea face numai după data de 19.09.2013.

Dacă ar fi să interpreteze stricto sensu prevederile art. 60 alin. 1, chiar şi în cazul în care nu este formulată o contestaţie, aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi dispusă numai după împlinirea termenului de 5 zile de la data luării la cunoştinţă de către poliţist a sancţiunii disciplinare propuse.

Ordinul nr. …/27.08.2013 şi sub acest aspect a fost emis înainte de a se împlini termenul de contestare a actului prin care s-a făcut propunerea de sancţionare.

Contestatoarea a luat la cunoştinţă despre Încheierea nr. …./06.08.2013 în data de 24.08.2013, fiindu-i comunicată prin poştă.

Faţă de această împrejurare este evident faptul că sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. 1 raportat la prevederile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, în sensul că i s-a încălcat dreptul la contestare.

Concluzionând, se arată că:

I) Aplicarea sancţiunii disciplinare se poate face numai după expirarea termenului de contestare prevăzut de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, ceea ce presupune că, contestaţia, se formulează împotriva actelor prin care s-a propus aplicarea sancţiunii disciplinare, respectiv împotriva Raportului rezultat din cercetarea prealabilă şi a încheierii emise de Consiliul de disciplină.

II) În timp ce Raportul Corpului de Control al Ministrului, cel pretins a fi realizat cercetarea prealabilă, nu a fost comunicat niciodată cu contestatoarea, Încheierea nr. …/06.08.2013 a Consiliului de disciplină a fost comunicată cu contestatoarea pe data de 24.08.2013. În condiţiile în care termenul de contestare era de 5 zile de la data comunicării, acesta se împlinea pe data de 30.08.2013, fapt ce obliga autoritatea să aplice sancţiunea cel mai devreme pe data de 30.08.2013. Prefectul Judeţului … a aplicat sancţiunea prin Ordinul nr. … pe data de 27.08.2013, cu 3 zile înainte de împlinirea termenului expres prevăzut de lege pentru o astfel de situaţie, fiind astfel încălcat dreptul apărare în general, în procedura administrativ-jurisdicţională şi implicit dreptul la un proces echitabil în sens special.

III) Pe de altă parte, în condiţiile în care persoana vizată de aplicarea sancţiunii disciplinare a formulat contestaţia în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, aplicarea sancţiunii disciplinare, raportat la prevederile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, se va face numai după pronunţarea şefului ierarhic superior prin decizie motivată asupra contestaţiei. Astfel că aplicarea sancţiunii disciplinare se poate face la împlinirea termenului de 5 zile, în cazul în care poliţistul vizat nu formulează contestaţie, sau în termen de 15 zile, în cazul în care şeful ierarhic, prin decizie motivată, a respins contestaţia. În cazul de faţă, contestaţia a fost depusă pe data de 29.08.2013, atât împotriva Încheierii nr. …, cât şi împotriva Ordinului nr. …/2013, iar contestaţia a fost soluţionată pe data de 19.09.2013 prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. …

Opinând, în contextul prevederilor art. 60 şi art. 61 din Legea nr. 360/2002, Ordinul nr. … putea fi emis numai după data de 19.09.2013.

IV) Această abordare este corectă, în opinia reclamantei raportat Ia prevederile art. 61 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 360/2002, care reglementează asupra dreptului poliţistului nemulţumit de sancţiunea aplicată şi decizia nefavorabilă de soluţionare a contestaţiei de a se adresa instanţei de contencios administrativ, cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor.

9. Încheierea nr. …/06.08.2013, exemplarul comunicat cu reclamanta, nu conţine elementele cerute de art. 53 din Ordinul 400/2002, respectiv numărul şi data de înregistrare a sesizării, aspect care, din perspectiva normei imperative a textului de lege, care foloseşte expresia „trebuie", este de natură să atragă nulitatea absolută a actului.

Ancheta a fost efectuată în lipsa reclamantei, fiind privată practic de posibilitatea să-şi exercite dreptul la apărare în mod eficient, în condiţiile în care membri comisiei au intrat în biroul reclamantei, au verificat dulapurile şi sertarele, ridicând documentele pe care le-au considerat relevante, invitând-o abia apoi la Bucureşti, în repetate rânduri, pentru a-şi formula apărări.

10. În susţinerea cererii de acordare a daunelor morale, se arată:

În materia contenciosului administrativ pretenţia la daune morale este apanajul reclamantului, solicitantului cererii de anulare a actului administrativ, atunci când leziunea morală este consecinţa emiterii actului şi urmează să fie admisă numai dacă este dispusă anularea.

Reclamanta este comisar şef de poliţie, cu o vechime considerabilă în profesia de poliţist, evaluată pe tot parcursul carierii cu calificative de „bine" şi „foarte bine", care au dus la acordarea acestui grad profesional.

În condiţiile în care aceasta, prin comportamentul ei profesional, social şi familial, trebuie să argumenteze onoarea şi probitatea profesională a poliţistului, respectiv să crească prestigiul instituţiei în care-şi desfăşoară activitatea, în egală măsură are dreptul să pretindă o atitudine corectă a instituţiilor faţă de care este subordonată.

Cercetarea prealabilă şi cercetarea disciplinară au fost solicitate de ministrul afacerilor interne şi executate printr-o activitate excesivă şi agresivă, care a fost de natură să umilească poliţistul, să-l înjosească în cadrul serviciului pe care-l conduce, generând, prin repetabilitatea lor, insubordonarea personalului şi transmiterea în societatea a mesajului de incompetenţă şi neseriozitate a poliţistului.

Prin actele emise pârâţii urmăresc destituirea din poliţie a reclamantei, urzind strategii instituţionale coordonate, încercând să-i bulverseze sistemul de valori şi credinţa în autoritate şi lege.

Umilinţa publică la care a fost supusă i-a generat o lezare fizică şi psihică, apariţia unor boli, care presupun tratament şi îngrijiri medicale (a se vedea Decizia Î.C.C.J. nr. 2042/2007)

În drept, acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 360/2000, Ordinului nr. 400/2004 şi Ordinului nr. 600/2005

În probaţiune s-au depus înscrisuri – filele 15-104 de la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17.12.2013 (filele 118-123), DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE din Ministerul Afacerilor Interne Bucureşti, solicită respingerea acţiunii reclamantei.

În principal, în temeiul art. 130 C.proc.civ., pârâta invocă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Satu Mare, arătând că, potrivit art. 99 alin.(2) „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

De asemenea, în temeiul art. 36 C.proc.civ., pârâta invocă lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Paşapoarte pentru următoarele considerente:

- actele administrative a căror anulare se solicită nu au fost emise de către Direcţia Generală de Paşapoarte, după cum urmează:

• Ordinul nr. …/19.09.2013 a fost emis de către ministrul afacerilor interne;

• Raportul nr. … din 28.06.2013 a fost întocmit de către Corpul de Control al Ministrului, structură operativă centrală constituită la nivel de direcţie generală, aflată în subordinea directă a ministrului afacerilor interne, care are competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor la entităţile MAI (conform art. 7 alin. 1 din O.ma.i. nr. 118/2011 privind organizarea şi executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne);

• Încheierea nr. … din 06.08.2013 a fost emisă de către Consiliul de Disciplină, constituit în temeiul art. 44 din O.m.a.i. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a analiza legalitatea şi temeinicia cercetării prealabile a comisarului-şef de poliţie X. Într-adevăr, persoanele desemnate să facă parte din Consiliu sunt ofiţeri de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte în considerarea competenţelor acesteia de control şi coordonare a serviciilor publice comunitare pentru …, dar nu Direcţia Generală de Paşapoarte ca instituţie s-a pronunţat asupra legalităţii şi temeiniciei cercetării prealabile, astfel încât nu se poate considera că este subiectul raportului juridic litigios;

• Ordinul nr. …/27.08.2013 a fost emis de către Prefectul …, între Direcţia Generală de Paşapoarte şi Instituţia Prefectului neexistând raporturi de coordonare, control sau subordonare;

- calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

- potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 83/2001, serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple se organizează şi funcţionează în cadrul aparatului propriu al prefecturilor judeţene şi al Prefecturii municipiului Bucureşti, de unde rezultă că nu există raporturi ierarhice de subordonare între Direcţia Generală de Paşapoarte şi serviciile publice comunitare. Instituţia pârâtă asigură, potrivit O.G. nr. 83/2001, numai coordonarea şi controlul metodologic al serviciilor publice comunitare de paşapoarte. Reclamanta X nu a avut, aşadar, nicidecum raporturi de serviciu cu Direcţia Generală de Paşapoarte, ci cu Serviciul Public Comunitar … din cadrul Instituţiei Prefectului ...

În fapt, pârâta arată că din luna iulie a anului 2005 comisarul-şef X a asigurat conducerea Serviciului …, ca urmare a promovării concursului de ocupare a funcţiei de şef serviciu. Serviciul … este organizat în cadrul Instituţiei Prefectului …, înfiinţat şi funcţionând în temeiul art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, cu modificările şi completările ulterioare şi H.G. nr. 1693/2004 privind modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, cu modificările şi completările ulterioare. Conform art. 2 din O.G. nr. 83/2001, „coordonarea şi controlul metodologic al serviciilor publice comunitare se asigură de Direcţia Generală de Paşapoarte".

La data de 19.01.2013 conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Corpului de Control al ministrului afacerilor interne efectuarea unui control la nivelul Serviciului …, fiind constatate aspectele ce ţin de neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu de către comisar-şef de poliţie X, context în care, prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. … din 08.02.2013, ministrul afacerilor interne a dispus cercetarea prealabilă a reclamantei, în condiţiile O.m.a.i. nr. 400/2004, de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Corpului de Control al ministrului.

În urma cercetării prealabile, din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei şi a probelor administrate, prin Raportul nr. … din 28.06.2013, a fost reţinută în sarcina reclamantei comiterea abaterilor disciplinare de „comportare necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei" şi „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege". În acest context, ministrul afacerilor interne a dispus constituirea Consiliului de Disciplină, în conformitate cu prevederile art. 44 din O.ma.i. nr. 400/2004, potrivit cărora „după primirea raportului de cercetare prealabilă, şeful unităţii care a dispus-o solicită Consiliului să se pronunţe cu privire la legalitatea şi temeinicia cercetării, precum şi cu privire la pertinenţa soluţiilor formulate". Consiliul de disciplină este un organism colectiv de analiză juridică şi profesională a abaterilor comise de poliţişti şi a modului în care acestea au fost cercetate, constituit pentru consultarea de şeful abilitat să aplice sancţiunea în legătură cu care a dispus cercetarea prealabilă. Consiliul se constituie pentru fiecare caz ce urmează a fi analizat, cu respectarea normelor de competenţă privind numirea în funcţie şi are caracter consultativ (art. 38 din acelaşi act normativ).

În urma analizării materialului de cercetare prealabilă, a faptelor care constituie abateri disciplinare, a probelor aflate la dosarul de cercetare, a celor propuse în apărare, precum şi în urma audierii reclamantei, prin Încheierea nr. … din 06.08.2013, membrii Consiliul au confirmat existenţa abaterilor disciplinare reţinute prin Raportul nr. … din 28.06.2013 şi au propus sancţionarea comisarului-şef X cu „trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut" şi anume, în funcţia de ofiţer specialist I.

Ministrul afacerilor interne a fost de acord cu această propunere, urmând ca, în condiţiile art. 55 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 400/2004 – „În cazul în care sancţiunea disciplinară este una din cele prevăzute la art. 17 lit. c), d) sau e) din prezentul ordin şeful unităţii va înainta, după caz, un raport motivate, persoanei competente să emită ordinul/dispoziţia în acest sens." – Prefectul judeţului Satu Mare să emită ordinul de sancţionare. Potrivit prevederilor Notei din subsolul Anexei nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004, competenţa de aplicare a sancţiunii „trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, pentru poliţiştii încadraţi la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple este atribuită persoanelor care au competenţa de numire a acestor categorii de personal, în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005” (art. 46), în speţă Prefectului.

Prin Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013, reclamanta a fost sancţionată cu „trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", respectiv în funcţia de ofiţer specialist I, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de:

• art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 alin. (1) lit. b) din O.m.a.i. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, „neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege";

• art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 alin. (1) lit. a) din O.m.a.i. nr. 400/2004, „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei".

Poliţistului i s-a respins contestaţia împotriva Ordinului prefectului nr. …/27.08.2013 prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. … din 19.09.2013. De la data de 19.09.2013, suspendarea aplicării sancţiunii a încetat, faţă de prevederile art. 65 alin. (3) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004, sens în care sancţiunea dispusă prin Ordinului prefectului nr. …/2013 a trebuit să fie pusă în aplicare (a produs efecte) de la această dată.

În acest sens, Serviciul Resurse Umane din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte a procedat la identificarea posturilor vacante din statele de organizare ale structurilor din sistemul de paşapoarte, prevăzute cu funcţii de ofiţer specialist I. Astfel, în urma analizei efectuate, materializată prin Nota-Raport nr. … din 19.09.2013 privind situaţia posturilor vacante, a rezultat faptul că, la data de 19.09.2013, în statele de organizare ale structurilor din sistemul de paşapoarte nu s-au regăsit funcţii vacante de ofiţer specialist I care să poată fi ocupate de ofiţerul în cauză, potrivit cerinţelor din fişele posturilor.

Astfel, comisarul-şef de poliţie X s-a aflat într-o situaţie temeinic justificată, menţionată în actul administrativ emis în acest scop (dispoziţia directorului general al Direcţiei Generale  de Paşapoarte nr. … din 19.09.2013), care a obligat la aplicarea măsurii de punere la dispoziţia unităţii a poliţistului, pe o perioadă de 3 luni, timp în care acesta a beneficiat de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, în conformitate cu art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

Prin adresa nr. … din 28.10.2013, în vederea soluţionării legale a situaţiei comisarului-şef de poliţie X, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să comunice existenţa funcţiilor de ofiţer specialist I vacante, pretabile a fi ocupate de ofiţerul în cauză, acestea urmând a-i fi prezentate poliţistului, în vederea obţinerii acordului pentru numirea într-una dintre aceste funcţii. Prin adresa nr. …/14.11.2013, Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis Instituţiei Prefectului … un proces verbal de informare privind situaţia posturilor de ofiţer specialist I vacante la nivelul structurilor M.A.I. (un număr de 39 de posturi) care pot fi ocupate de comisarul-şef X.

În situaţia în care poliţistul îşi exprima acordul pentru mutarea şi numirea într-una din aceste funcţii, potrivit art. 41 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, măsura punerii la dispoziţie va înceta la numirea poliţistului în funcţie.

Întrucât poliţistul se află în concediu medical, deşi au fost întreprinse demersuri în acest sens aceasta nu a putut fi informată cu privire la posturile vacante la nivelul M.A.I. pe care le poate ocupa. De altfel, de la data aplicării sancţiunii, respectiv a aplicării măsurii de punere la dispoziţia Instituţiei Prefectului …, comisarul-şef de poliţie X s-a aflat în concediu medical/ internată în spital, fapt ce a determinat ca pentru moment, rezolvarea situaţiei profesionale a acesteia să fie ţinută de reluarea activităţii de către ofiţerul în cauză.

Având în vedere aceste aspecte, directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (2) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, aprobarea de către ministrul afacerilor interne a prelungirii cu trei luni a perioadei de aplicare a măsurii de punere la dispoziţie a comisarului-şef X, respectiv până la data de 18.03.2014 (inclusiv).

- Cu privire la aspectele invocate de reclamanta la punctul 1 al cererii, pârâta precizează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 14 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004, sancţiunea disciplinară a fost aplicată luând în considerare: caracterul şi gravitatea faptei comise;  activitatea desfăşurată anterior; împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită; cauzele şi consecinţele acesteia; gradul de vinovăţie; preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise; conduita poliţistului în perioada cercetării disciplinare.

Sub aspectul asigurării unui raport corect între gravitatea abaterilor disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea propusă şi aplicată, se observă faptul că reclamanta, în motivarea cererii, încearcă să minimizeze faptele ce au fost constatate ca fiind abateri disciplinare, catalogându-le drept „mici disfuncţionalităţi generate de rutină, de volumul mare de lucru şi o oarecare reticenţă a unora dintre angajaţi la executarea întocmai a ordinelor primite". Or, faptele ce constituie abateri disciplinare au fost săvârşite de ofiţer în calitatea sa de şef serviciu, funcţie ce presupune nu numai respectarea întocmai a sarcinilor de serviciu de către acesta şi luarea tuturor măsurilor pentru ca întregul personal al serviciului să îndeplinească atribuţiile cu respectarea cadrul legal incident.

Reclamanta, în calitate de şef serviciu la Serviciul …, la evaluarea performanţelor profesionale, nu a fost apreciată cu calificativul maxim pe toată durata activităţii sale, aşa cum afirmă aceasta în mod voit pentru a induce în eroare instanţa de judecată. Astfel, urmare a contestaţiei înregistrată cu nr. … din 07.01.2011, pe care poliţistul a depus-o cu privire la calificativul aprobat de prefectul judeţului … pentru anul 2010, respectiv „Satisfăcător", secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului a admis parţial contestaţia formulată şi a aprobat calificativul general „Bun" pentru activitatea, pregătirea şi conduita celei în cauză.

Totodată, pârâta precizează faptul că doamna comisar-şef de poliţie X a fost sancţionată anterior, pentru abateri disciplinare săvârşite în exercitarea funcţiei de şef serviciu la Serviciul …, după cum urmează:

* 20.10.2010 „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5% pe o perioadă de 1 lună";

* 23.05.2012 „mustrare scrisă";

* 05.12.2012 „mustrare scrisă".

În privinţa faptelor ce au fost constatate ca fiind abateri disciplinare, pârâta precizează faptul că, acestea au fost dovedite în raport atât cu probele existente în dosarul de cercetare, cât şi cu cele propuse în apărare de către ofiţerul cercetat, fiind asigurat ofiţerului în cauză dreptul la apărare. În acest sens, pârâta menţionează că, în cadrul Consiliului de Disciplină au fost stabilite patru termene la care ofiţerul a depus probe în apărare.

Astfel, faptele reţinute în sarcina ofiţerului cercetat, prin Raportul nr. … din 28.06.2013 şi pentru care a fost sancţionat vizează însăşi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în calitatea sa de şef de serviciu, astfel cum sunt prevăzute de fişa postului şi de actele normative aplicabile unei anumite activităţi. În acest sens, în privinţa faptelor ce constituie neglijenţă manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, se evidenţiază faptul că ofiţerul, în calitatea sa de şef serviciu:

- nu a desemnat prin dispoziţie una sau mai multe persoane din subordine care să desfăşoare activităţi de îndosariere, arhivare şi scădere din evidenţă a tuturor lucrărilor înregistrate în anul 2011, fiind astfel încălcate prevederile art. 3 alin. 1) lit. b) din O.m.a.i. nr. 650/2005 privind organizarea şi administrarea fondului arhivistic al M.A.I.;

- nu a organizat în mod corespunzător activitatea de întocmire a dispoziţiei de zi pe unitate la nivelul serviciului, documentul fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor O.m.a.i. nr. 382/2003 privind redactarea „Dispoziţiei zilnice a şefului unităţii" deşi aceasta, în calitate de şef serviciu, avea responsabilitatea organizării activităţii de întocmire a dispoziţiei de zi de unitate potrivit fişei postului;

- nu a urmărit respectarea dispoziţiilor la nivelul serviciului în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I. deşi aceasta, potrivit fişei postului, avea obligaţia de a organiza activitatea de primire şi înregistrare a petiţiilor, având posibilitatea să dispună toate măsurile necesare pentru respectarea întocmai a normelor procedurale în materie; în sarcina reclamantei s-a reţinut faptul că registrul de evidenţă a petiţiilor nu a fost completat corespunzător normelor legale incidente, regulile procedurale privind evidenţa petiţiilor nefiind respectate în toate cazurile;

- nu a îndeplinit atribuţia de urmărire a modalităţii de înregistrare a documentelor clasificate la nivelul serviciului, care a determinat încălcarea prevederilor art. 58-60 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu atât mai mult, cu cât, potrivit fişei postului, aceasta a fost desemnată „funcţionar de securitate la nivelul Serviciului …", context în care, comisarul-şef de poliţie X avea obligaţia de a coordona şi controla activitatea de evidenţă, întocmire, păstrare, procesare, multiplicare, manipulare, transport, transmitere şi distrugere a informaţiilor clasificate desfăşurată la nivelul SERVICIULUI …, responsabilitatea pentru disfuncţiile înregistrate la nivelul serviciului, cu ocazia desfăşurării acestor activităţi, revenindu-i în totalitate; delegarea de competenţe către o altă persoană pe perioada cât şeful serviciului se află în concediu nu înlătură obligaţia impusă şefului serviciului, prin dispoziţiile speciale în materia protecţiei informaţiilor clasificate, de a lua măsurile necesare de evidenţă şi control, astfel încât să se poată stabili, în orice moment, locul în care se află aceste informaţii (art. 58 din H.G. nr. 585/2002);

- a întocmit mai multe documente neclasificate fără a le înregistra în evidenţele deschise la nivelul serviciului contrar prevederilor art. 7 din Legea arhivelor naţionale nr. 16/1996 şi art. 6 din O.m.a.i. nr. 650/2005, normele imperative de nivel superior stabilind în mod expres obligativitatea înregistrării în evidenţe a tuturor documentelor elaborate, inclusiv a celor întocmite pentru uz intern;

- nu a organizat în mod corespunzător pregătirea continuă a personalului serviciului, respectiv pregătirea de specialitate a personalului nu s-a realizat diferenţiat, pe categorii de personal, nefiind respectate prevederile art. 9, art. 17 şi art. 22 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului M.A.I. deşi avea obligaţia şi fiind direct răspunzătoare, atât potrivit art. 9 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 363/2002 cât şi potrivit atribuţiilor stabilite în fişa postului, în ceea ce priveşte organizarea activităţilor de pregătire profesională a personalului din subordine;

- nu a asigurat o planificare corespunzătoare a activităţilor la nivelul serviciului şi nu a analizat în toate cazurile stadiul îndeplinirii activităţilor astfel planificate, deşi potrivit fişei postului aceasta avea obligaţia de a întocmi planurile de muncă ale serviciului, de a analiza modul şi stadiul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, precum şi de a stabili măsuri de eficientizare a întregii activităţi;

- nu a dispus măsuri privind difuzarea „Procedurii privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi conţinut al …" către personalul din subordine, listele de difuzare a acesteia nefiind completate cu datele de identificare ale personalului care pun în aplicare procedura şi nu a fost semnată de luare la cunoştinţă, deşi aceasta, în calitate de şef serviciu, avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru diseminarea, însuşirea şi aplicarea procedurii de către personalul din subordine;

- nu a dispus măsuri pentru organizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, contrar art. 21-36 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin O.m.a.i. nr. 163/2007 deşi, faţă de dispoziţiile art. 23 din O.m.a.i. nr. 163/2007, şeful serviciului, în calitate de conducător al locului de muncă, avea obligaţia de a lua măsurile necesare în materia organizării apărării împotriva incendiilor la locul de muncă astfel încât, cel puţin, la nivelul locului de muncă să fie cunoscute procedurile de intervenţie în caz de incendiu (ex. componenţa echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea persoanelor/bunurilor, stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi alertare în caz de incendiu etc.), toate acestea fiind exclusiv în responsabilitatea conducătorului locului de muncă respectiv, şeful serviciului, comisar şef de poliţie X;

- nu a urmărit aplicarea corespunzătoare la nivelul serviciului a „Metodologiei de identificare a riscurilor şi a vulnerabilităţilor la corupţie în cadrul structurilor M.A.I.”, aprobată prin Dispoziţia directorului general al Direcţiei Generale Anticorupţie nr. 29/15.10.2009, contrar pct. 3.1 alin. 2) lit. a) din Concepţia nr. 1.216.625 din 15.09.2009 privind activitatea de prevenire a faptelor de corupţie în cadrul structurilor M.A.I. pentru perioada 2009-2012, iar cele elaborate au reliefat o serie de deficienţe cu privire la conţinutul acestor documente, în privinţa modalităţii de identificare a riscurilor de corupţie, precum şi a relevanţei şi a completitudinii măsurilor de prevenire şi control a riscurilor dispuse;

- nu a urmărit implementarea corespunzătoare a sistemului de control intern/managerial la nivelul serviciului, contrar dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi Concepţiei nr. 366235 din 06.03.2012 privind dezvoltarea sistemului de control intern/managerial în cadrul M.A.I.; totodată, contrar pct. 4.2.7 şi 5.1 din Standardul SMAI - A nr. 006/2012 „Managementul riscului. Principii generale. Registrul de riscuri", la nivelul SERVICIULUI … nu s-au realizat monitorizări anuale prin evaluarea existenţei şi funcţionării ce compun managementul riscului, precum şi a performanţelor acestuia în timp, nu au fost revizuite procedurile de lucru la nivelul serviciului şi nu au fost realizate actualizări ale riscurilor serviciului, prezentate în registrul de riscuri, deşi potrivit fişei postului, şeful serviciului avea obligaţia de a asigura revizuirea procedurilor de lucru la nivelul serviciului şi de a asigura actualizarea registrului de riscuri la nivelul serviciului;

- nu a urmărit în mod corespunzător modalitatea de înregistrare şi circuitul documentului intitulat Regulament de Organizare şi Funcţionare al serviciului fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 13 şi Anexa nr. 3 din Instrucţiunile Ministerului Afacerilor Interne, nr. 1000/2005 privind redactarea, gestionarea documentelor neclasificate şi activitatea de secretariat a M.A.I.;

- nu a modificat sau completat fişele posturilor personalului serviciului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a R.O.F.-ului unităţii, contrar prevederilor art. 4 din O.m.a.i. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I., deşi şeful serviciului, în calitate de şef nemijlocit al titularilor posturilor din cadrul serviciului, avea obligaţia, potrivit art. 4 alin. (2) din O.m.a.i. nr. 665/2008, să întocmească sau după caz să modifice şi/sau să completeze fişele posturilor personalului serviciului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii.

Astfel cum mai sus a precizat, pârâta arată că faptele reţinute ce ţin de neglijenţă manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au fost săvârşite de ofiţer în calitatea sa de şef serviciu, funcţie ce presupune nu numai respectarea întocmai a sarcinilor de serviciu de către acesta, ci şi luarea tuturor măsurilor pentru ca întregul personal al serviciului să îndeplinească atribuţiile cu respectarea cadrul legal incident. Or, situaţia de fapt arată că în perioada 2010 - 2012 în urma activităţilor de verificare/control/cercetare prealabilă, atât şeful serviciului comisar-şef de poliţie X, cât şi aproape toţi lucrătorii serviciului au fost sancţionaţi pentru nerespectarea normelor/dispoziţiilor/procedurilor în materie.

Totodată, faptele care au fost reţinute în sarcina ofiţerului cercetat (ex. deficienţe în întocmirea planurilor de muncă, nerespectarea dispoziţiilor legale în materia protecţiei informaţiilor clasificate, nerespectarea prevederilor în materia gestionării petiţiilor) au mai făcut obiectul verificărilor/cercetărilor prealabile şi cu alte ocazii, iar pentru aceste fapte ofiţerul cercetat a fost şi sancţionat în repetate rânduri.

În ceea ce priveşte comportarea necorespunzătoare în serviciu dacă aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei la reţinerea acestor fapte în sarcina ofiţerului cercetat s-au avut în vedere următoarele aspecte:

- implicarea directă a ofiţerului cercetat în diferite scandaluri cu anumiţi angajaţi ai SERVICIULUI …, care au făcut obiectul unor numeroase cercetări disciplinare, plângeri penale, articole de presă defăimătoare pentru instituţie, precum şi a unei interpelări parlamentare care a fost analizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne;

- management-ul defectuos al resurselor umane, constând în repartizarea inechitabilă a sarcinilor de serviciu către angajaţii SERVICIULUI …, în ceea ce priveşte activitatea de ghişeu, aspect care a condus la acutizarea atmosferei tensionate existente în cadrul serviciului întrucât pentru desfăşurarea acestei activităţi au fost desemnate doar persoanele cu care ofiţerul cercetat se afla în conflict.

Totodată, s-a reţinut şi faptul că prin comportamentul adoptat a încălcat şi prevederile art. 41 lit. d) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora poliţistul este dator să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate, iar prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţie şi încrederea impuse de profesia de poliţist.

Potrivit art. 12 din Codul de etică şi deontologie al poliţistului aprobat prin H.G. nr. 991/2005 „Poliţistul (...) evită comportamentul care ar putea afecta încrederea populaţiei, este disciplinat şi apără prestigiul instituţiei şi profesiei, exercitând toate prerogativele şi îndatoririle specifice funcţiei publice pe care o deţine”, iar potrivit art. 13 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Poliţistul trebuie să dovedească (...) abilităţi de gestionare a situaţiilor conflictuale, dezvoltându-şi prin sistemul de formare continuă puterea de înţelegere a problemelor sociale, culturale şi educaţionale specifice colectivităţii în care îşi exercită profesia, precum şi, după caz, capacităţile manageriale".

Astfel, s-a evidenţiat faptul că, metodele de lucru aplicate şi comportamentul comisarului şef de poliţie X au condus la insubordonarea personalului din serviciu, parte din acesta nerecunoscând autoritatea acestuia, situaţie de insubordonare susţinută şi de starea conflictuală existentă între reclamantă şi o parte dintre angajaţi, precum şi de practica disciplinară existentă la nivelul SERVICIULUI … care rezultă din numeroasele sesizări administrative, disciplinare şi penale formulate în perioada 2010-2012 de personalul serviciului, unii împotriva celorlalţi, inclusiv de reclamantă, precum şi de abaterile disciplinare constatate de-a lungul timpului, pentru care au fost aplicate foarte multe sancţiuni disciplinare întregului personal.

- Referitor la punctele 2 şi 7 - unicitatea sancţiunii, care presupune aplicarea unei singure sancţiuni disciplinare pentru o abatere disciplinară, condiţie care trebuie să se realizeze nu doar sub aspectul aplicării unei singure sancţiuni, ci şi asupra posibilităţii ca sancţiunea aplicată să genereze o a doua sancţiune, pârâta arată că:

Aplicarea sancţiunii nu echivalează cu trecerea poliţistului în rezervă, deoarece în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, comisarul-şef de poliţie X poate ocupa funcţii prevăzute în statele de organizare ale serviciilor publice comunitare pentru  …, precum şi ale celorlalte unităţi din Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, prevăzută la lit. c1) şi destituirea din poliţie, prevăzută la lit. d), sunt două sancţiuni disciplinare diferite, iar aplicarea primei, chiar şi în situaţia inexistenţei, la un moment dat, a unei funcţii corespunzătoare, nu poate duce la raţionamentul că acest fapt generează o a doua sancţiune, cea de destituire din poliţie.

La data de 19.09.2013, a încetat suspendarea aplicării sancţiunii, faţă de prevederile art. 65 alin. (3) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004, sens în care sancţiunea dispusă prin Ordinul Prefectului nr. …/2013 a trebuit să fie pusă în aplicare (a produs efecte) de la această dată. Întrucât în statele de organizare ale structurilor din sistemul de paşapoarte nu s-au regăsit funcţii vacante de ofiţer specialist I care să poată fi ocupate de ofiţerul în cauză, potrivit cerinţelor din fişele posturilor, comisarul-şef de poliţie X s-a aflat într-o situaţie temeinic justificată, menţionată în actul administrativ emis în acest scop (dispoziţia directorului general nr. … din 19.09.2013), care a obligat la aplicarea măsurii de punere la dispoziţia unităţii a poliţistului, pe o perioadă de 3 luni.

Direcţia Generală de Paşapoarte a întreprins demersuri privind identificarea funcţiilor de ofiţer specialist I vacante la nivelul M.A.I., pretabile a fi ocupate de ofiţerul în cauză, iar la data de 14.11.2013 a transmis Instituţiei Prefectului … un proces verbal de informare privind situaţia posturilor de ofiţer specialist I vacante la nivelul structurilor M.A.I. (un număr de 39 de posturi) care pot fi ocupate de comisarul-şef X. În situaţia în care poliţistul îşi exprima acordul pentru mutarea şi numirea într-una din aceste funcţii, potrivit art. 41 alin.(l) din O.m.a.i. nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, măsura punerii la dispoziţie încetează la numirea poliţistului în funcţie.

De asemenea, se observă faptul că reclamanta încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată cu privire la efectele sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară aplicată acesteia, în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2013. Această afirmaţie nu este adevărată şi are un caracter vădit tendenţios. Astfel, prin Ordinul prefectului nr. … din 29.07.2013 pentru aprobarea Organigramei şi Statului de organizare al Serviciului … nu a fost radiat nici un post de ofiţer de poliţie, ci un post de agent principal (din categoria agenţilor de poliţie, categorie din care nu face parte ofiţerul în cauză).

- Cu privire la punctele 3 şi 4 din cerere, pârâta apreciază că reclamanta este în eroare faţă de cadrul normativ incident, sens în care face următoarele precizări:

În urma controlului efectuat de către Corpul de Control al ministrului afacerilor interne la nivelul Serviciului …, dispus de conducerea Ministerului Afacerilor Interne la data de 19.01.2013, au fost constatate aspectele ce ţin de neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu de către comisar-şef de poliţie X, context în care, prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. …/2361 din 08.02.2013, s-a dispus cercetarea prealabilă a reclamantei, în condiţiile O.m.a.i. nr. 400/2004, de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Corpului de Control al ministrului.

Potrivit art. 7 alin. (5) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 118/2011, la ordinul ministrului administraţiei şi internelor, controale tematice se efectuează la orice entitate MAI, iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, Corpul de Control al ministrului are competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor la entităţile MAI.

Totodată, potrivit alin. (1) al art. 37 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 „sancţionarea poliţistului se poate face şi la propunerea Corpului de Control al ministrului, a corpului de control al inspectoratelor generale (similare) pentru structurile din subordine sau a unităţilor care coordonează la nivelul aparatului central domeniul de activitate specific funcţiei respective, în urma evaluării pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice, precum şi a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „actele întocmite de ofiţerii care fac parte din structurile prevăzute la alin. (1) constituie acte de cercetare prealabilă în sensul prezentului titlu, dacă sunt întocmite cu respectarea procedurii cercetării prealabile".

În acest context, rezultă faptul că, Corpul de Control al ministrului are competenţa materială şi teritorială generală atât în executarea controalelor la orice structură a ministerului, cât şi efectuarea cercetării prealabile a oricărui cadru al ministerului.

Conform art. 45 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 400/2004 „Consiliul (de disciplină) se constituie prin dispoziţie a şefului unităţii care a dispus cercetarea prealabilă sau, după caz, din care face parte poliţistul cercetat", ministrul afacerilor interne având astfel competenţa de a dispune constituirea Consiliului de disciplină.

Referitor la competenţa de aplicare a sancţiunii disciplinare, pârâta precizează faptul că, potrivit prevederilor Notei din subsolul Anexei nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004, competenţa de aplicare a sancţiunii „trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", pentru poliţiştii încadraţi la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple este atribuită persoanelor care au competenţa de numire a acestor categorii de personal, în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005 (art. 46), în speţă Prefectului

Astfel, în privinţa competenţelor de emitere a actelor administrative de sancţionare a poliţiştilor, dispoziţiile art. 18 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 400/2004, stabilesc faptul că, drepturile şefilor privind aplicarea sancţiunilor sunt prevăzute în anexa 2 din prezentul ordin.

Este adevărat că, potrivit art. 23 lit. t) din Anexa la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului afacerilor interne, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor M.A.I, cu modificările şi completările ulterioare, aceeaşi competenţă revine directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, însă, întrucât Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 este cel care stabileşte principiile, termenele şi condiţiile în care se desfăşoară procedura cercetării prealabile în cazul poliţiştilor care au comis abateri disciplinare, sancţiunile care se aplică acestora, activitatea consiliilor de disciplină, precum şi aplicarea şi contestarea sancţiunilor în cazul poliţiştilor, pârâta apreciază că, în cazul de faţă, competenţa de aplicare a sancţiunii este cea prevăzută de acest act normativ, respectiv a persoanei care are competenţa de numire a poliţistului, în speţă Prefectul judeţului Satu Mare.

- În ceea ce priveşte punctele 6 şi 8 ale cererii, pârâta menţionează că reclamanta face o interpretare greşită a prevederilor art. 60 şi art. 61 din Legea nr. 360/2002 raportat la Raportul de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013, încheierea Consiliului de Disciplină din data de 06.08.2013 şi Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013.

Conform art. 53 din O.m.a.i. nr.400/2004, după redactarea şi semnarea încheierii de către membrii Consiliului de disciplină, un exemplar al acesteia este înmânat/expediat poliţistului cercetat care poate formula alte cereri în apărarea sa. Acestea vor fi analizate de Consiliu într-un termen fixat de preşedinte, care nu poate depăşi 3 zile lucrătoare de la înregistrarea lor, obiecţiile putând fi admise sau respinse. „Încheierea împreună cu dosarul de cercetare prealabilă se prezintă şefului unităţii care a învestit Consiliul, de către preşedintele acestuia, şeful unităţii urmând să emită, dacă este cazul, dispoziţia de sancţionare a celui în cauză" (art. 54 alin. 1 din O.m.a.i. nr. 400/2004).

Prin urmare, actul normativ incident în materie nu reglementează posibilitatea de a contesta încheierea Consiliului de Disciplină prin care se formulează un punct de vedere cu privire la situaţia analizată şi se fac propuneri, ci doar posibilitatea poliţistului cercetat de a formula alte cereri în apărarea sa, posibilitate pe care o poate exercita în momentul în care i se comunică încheierea. Întrucât poliţistul nu a fost prezent la ultimul termen al şedinţei Consiliului, secretarul Consiliului de Disciplină a expediat o copie a încheierii ofiţerului cercetat prin scrisoare recomandată la sediul serviciului (str. …), pentru a asigura întocmai dreptul la apărare al ofiţerului, acesta având posibilitatea să propună în completare alte probe în apărare, drept pe care poliţistul nu l-a exercitat. Astfel, eventualele obiecţii referitoare la încheiere trebuiau adresate Consiliului de Disciplină, care le-ar fi analizat în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea lor, potrivit prevederilor art. 53 alin. (6) din O.m.a.i. nr. 400/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât reclamanta, la primirea încheierii, nu a formulat obiecţii, s-a urmat procedura legală pentru emiterea actului administrativ de sancţionare, respectiv Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013.

Împotriva acestui ordin, şi nu împotriva încheierii emise de Consiliul de Disciplină, conform art. 61 alin. (1) din Legea nr.360/2002, reclamanta poate depune contestaţie în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă. În conformitate cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, „poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 15 zile".

De asemenea, împotriva raportului de cercetare prealabilă nu se poate formula contestaţie în condiţiile art. 61 alin. (1), aşa cum susţine reclamanta, acesta fiind adus la cunoştinţa poliţistului cercetat care poate formula alte cereri în apărarea sa (art. 32 din O.m.a.i. nr. 400/2004).

Astfel, reclamanta confundă dreptul de a formula alte cereri cu dreptul de a contesta sancţiunea disciplinară prevăzut de art. 61 din Legea nr. 360/2002. Art. 61 are în vedere situaţia în care sancţiunea disciplinară a fost deja aplicată şi reglementează dreptul de a ataca actul administrativ de sancţionare.

- Referitor la punctul 6 al cererii de chemare în judecată, pârâta arată că susţinerile reclamantei sunt în mod evident tendenţioase şi incorecte. Art. 3 din Ordinul Prefectului nr. 212/27.08.2013 indică, în conformitate cu art. 62 alin. (2) lit. f) din O.m.a.i. nr. 400/2004, instanţa competentă la care poate fi contestat actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea disciplinară, respectiv instanţa de contencios administrativ prevăzută de art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, (...) se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. (…) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

- În ceea ce priveşte punctul 9, pârâta arată că reclamanta afirmă în mod greşit faptul că încheierea Consiliului de Disciplină nr. …/06.08.2013 nu conţine toate elementele prevăzute de art. 53 din O.m.a.i. nr. 400/2004, respectiv numărul şi data de înregistrare a sesizării, ceea ce va atrage nulitatea absolută a actului. Consiliul a fost sesizat prin O.m.a.i. nr. … din 16.07.2013 pentru a analiza din punct de vedere juridic şi profesional faptele comise de comisarul-şef X, astfel cum se menţionează în cuprinsul încheierii, iar cauzele de nulitate absolută sunt expres prevăzute de lege ori rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general, în speţa supusă judecăţii nefiind vorba de un astfel de interes.

- Referitor la daunele morale pretinse de reclamantă, acestea sunt nejustificate, excesive şi nedovedite în raport cu situaţia prezentată de reclamantă. Acordarea acestor daune trebuie să justifice un prejudiciu moral, iar stabilirea să se facă prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere particularităţile fiecărui caz în parte, dacă persoanei în cauză i s-a lezat demnitatea şi reputaţia, provocându-i-se un prejudiciu nepatrimonial ce dă dreptul la daune morale. Astfel, deşi reclamanta invocă Decizia Î.C.C.J. nr. 2042/2007, aceasta a fost pronunţată într-o situaţie anume în care, în funcţie de particularităţile cauzei şi de probele depuse, instanţa a apreciat că daunele morale se justifică; soluţia însă nu poate fi generalizată, ci se va aprecia de la caz la caz. De altfel, reclamanta nu a dovedit în nici un mod că a suferit un prejudiciu moral care să justifice acordarea unor despăgubiri.

Măsurile adoptate împotriva acesteia reprezintă efectul faptelor săvârşite de către aceasta, a comportamentului şi atitudinii adoptate, atât în îndeplinirea sarcinilor ca şef de serviciu, cât şi în raporturile cu personalul subordonat. Faptele săvârşite au fost analizate de organele competente, reclamanta a avut posibilitatea de a solicita reanalizarea acestora de către forurile superioare, dreptul la apărare a fost respectat, întreaga procedură privind cercetarea şi sancţionarea acesteia s-a îndeplinit în conformitate cu prevederile legale.

Pârâta subliniază faptul că sancţionarea nu-i poate fi imputată decât acesteia, iar eventualele consecinţe pe care trebuie să le suporte urmare acestei sancţiuni sunt rezultatul propriilor fapte săvârşite cu vinovăţie şi constatate de comisiile de cercetare.

Activitatea desfăşurată de organele de control şi cercetare nu a fost agresivă, excesivă sau umilitoare, ci, astfel cum s-a arătat şi mai sus, a respectat dispoziţiile legale în vigoare, incidente. Dacă reclamanta a trebuit să formuleze apărări sau să depună probe în sprijinul susţinerile sale, acestea sunt etape legale şi necesare într-o cercetare disciplinară.

De asemenea, este falsă afirmaţia potrivit căreia se urmăreşte destituirea reclamantei din poliţie atâta vreme cât Direcţia Generală de Paşapoarte a întreprins toate demersurile legale în vederea identificării unor posturi vacante ce pot fi ocupate de către aceasta, precum şi pentru prelungirea perioadei de punere la dispoziţie astfel încât situaţia poliţistului să se rezolve într-un mod favorabil.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23.12.2013 (filele 148-160), PREFECTUL …, solicită:

- respingerea acţiunii, ca nefondată şi menţinerea ca temeinic şi legal a ordinului M.A.I. nr. ../19.09.2013;

- respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea încheierii Consiliului de disciplină nr. … din data de 06.08.2013;

- respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind anularea Raportului nr. … din 28.06.2013;

- respingerea cererii de acordare de daune morale;

- respingerea cererii de acordare de cheltuieli de judecată.

Cu privire la legalitatea actelor administrative a căror anulare se solicită prin acţiunea introductivă, pârâtul arată:

În ceea ce priveşte critica reclamantei, în sensul că nu a fost asigurată proporţionalitatea, sub aspectul asigurării unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă pârâtul arătă următoarele:

- În privinţa faptelor ce au fost constatate ca fiind abateri disciplinare, precizează faptul că, acestea au fost dovedite în raport atât cu probele existente în dosarul de cercetare, cât şi cu cele propuse în apărare de către ofiţerul cercetat, fiind asigurat ofiţerului în cauză dreptul la apărare. În acest sens, menţionează că, în cadrul Consiliului de Disciplină au fost stabilite patru termene la care ofiţerul a depus probe în apărare. Astfel, faptele reţinute în sarcina ofiţerului cercetat, reclamanta în cauză, prin Raportul nr. … din 28.06.2013 şi pentru care a fost sancţionată vizează însăşi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în calitatea sa de şef de serviciu, astfel cum sunt prevăzute de fişa postului şi de actele normative aplicabile unei anumite activităţi.

- În acest sens, în privinţa faptelor ce constituie neglijenţă manifestată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, se evidenţiază faptul că ofiţerul, în calitatea sa de şef serviciu:

a) Nu a desemnat una sau mai multe persoane din subordine care să desfăşoare activităţi de îndosariere, arhivare şi scădere din evidenţă a tuturor lucrărilor înregistrate în anul 2011, fiind astfel încălcate prevederile art. 3 alin. 1) lit. b) din O.m.a.i. nr. 650/2005 privind organizarea şi administrarea fondului arhivistic al M.A.I. Ca atare, nu pot fi primite argumentele reclamantei prin care combate această abatere disciplinară, în sensul că aceasta ar fi desemnat persoane din subordine care să desfăşoare activităţile enumerate mai sus, „actele de desemnare" trebuie să fie întocmite de aşa natură încât să producă efecte juridice, reclamanta nu poate să pretindă că un act juridic lovit de nulitate, pentru nerespectarea condiţiilor cerute „ad validitatem", să producă efecte juridice şi anume desemnarea persoanelor din subordine pentru îndeplinirea respectivelor activităţi.

b) Nu a organizat în mod corespunzător activitatea de întocmire a dispoziţiei de zi pe unitate la nivelul serviciului, documentul fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor O.m.a.i. nr. 382/2003 privind redactarea „Dispoziţiei zilnice a şefului unităţii" deşi aceasta, în calitate de şef serviciu, avea responsabilitatea organizării activităţii de întocmire a dispoziţiei de zi de unitate potrivit fişei postului. Nu există nici o confuzie de natura celei evidenţiate de reclamantă, dispoziţia pe zi pe unitate se întocmeşte conform ordinului arătat la alineatul precedent chiar şi în cazul serviciului public comunitare al cărei şef era reclamanta, autoturismul la care reclamanta face referire este în proprietatea M.A.I. şi nu a Instituţiei Prefectului, respectiv în folosinţa serviciului public comunitar, pentru care aceasta are obligaţia de a întocmi toate documentele legale în vederea utilizării lui.

c) Nu a urmărit respectarea dispoziţiilor la nivelul serviciului în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I. deşi aceasta, potrivit fişei postului, avea obligaţia de a organiza activitatea de primire şi înregistrare a petiţiilor, având posibilitatea să dispună toate măsurile necesare pentru respectarea întocmai a normelor procedurale în materie. Sunt irelevante „scrisorile de mulţumire din partea petiţionarilor" cu care înţelege reclamanta să se apere, petiţionari care nu cunosc dispoziţiile ordinului arătat la alineatul precedent, realizarea unui serviciu public de calitate depinzând în foarte mare măsură de respectarea întocmai a reglementărilor legale în domeniu.

d) Nu a îndeplinit atribuţia de urmărire a modalităţii de înregistrare a documentelor clasificate la nivelul serviciului, care a determinat încălcarea prevederilor art. 58-60 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002., cu atât mai mult, cu cât, potrivit fişei postului aceasta a fost desemnată „funcţionar de securitate la nivelul SERVICIULUI …", context în care, comisarul-şef de poliţie X avea obligaţia de a coordona şi controla activitatea de evidenţă, întocmire, păstrare, procesare, multiplicare, manipulare, transport, transmitere şi distrugere a informaţiilor clasificate desfăşurată la nivelul SERVICIULUI …, responsabilitatea pentru disfuncţiile înregistrate la nivelul serviciului, cu ocazia desfăşurării acestor activităţi, revenindu-i în totalitate. În calitatea reclamantei de şef serviciu SERVICIULUI …poartă responsabilitatea legală alături de persoana pe care o desemnează să o înlocuiască pentru faptele săvârşite de către aceasta din urmă, prin actul de desemnare a înlocuitorului asumându-şi şi responsabilitatea prestaţiei acesteia.

e) A întocmit mai multe documente neclasificate fără a le înregistra în evidenţele deschise la nivelul serviciului contrar prevederilor art. 7 din Legea arhivelor naţionale nr. 16/1996 şi art. 6 din O.m.a.i. nr. 650/2005 privind organizarea şi administrarea fondului arhivistic al M.A.I., normele imperative de nivel superior stabilind în mod expres obligativitatea înregistrării în evidenţe a tuturor documentelor elaborate, inclusiv a celor întocmite pentru uz intern. În actul normativ citat nu este reglementată posibilitatea întocmirii unor „ciorne", care totuşi s-au găsit printre actele oficiale ale serviciului, nefiind înregistrate conform legii, chiar dacă sunt acte de uz intern. Dacă nu ar exista obligativitatea înregistrării lor, doar arbitrariul celor care gestionează respectivele acte ar stabili care documente sunt acte oficiale şi care sunt „ciorne".

f) Nu a organizat în mod corespunzător pregătirea continuă a personalului serviciului, respectiv pregătirea de specialitate a personalului nu s-a realizat diferenţiat, pe categorii de personal, nefiind respectate prevederile art. 9, art. 17 şi art. 22 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului M.A.I. deşi avea obligaţia şi fiind direct răspunzătoare, atât potrivit art. 9 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 363/2002, cât şi potrivit atribuţiilor stabilite în fişa postului, în ceea ce priveşte organizarea activităţilor de pregătire profesională a personalului din subordine. Pregătirea continuă, respectiv diferenţiată pe categorii de personal se impune potrivit reglementărilor de mai sus, deoarece, spre exemplu un debutant nu poate urma aceleaşi cursuri de pregătire ca şi un comisar şef, prin urmare nici această critică nu poate fi reţinută, în opinia pârâtului. Mai mult, în întreg sistemul public există pregătire diferenţiată în funcţie de gradele profesionale, la fel ca şi în sistemul privat.

g) Nu a asigurat o planificare corespunzătoare a activităţilor la nivelul serviciului şi nu a analizat în toate cazurile stadiul îndeplinirii activităţilor astfel planificate, deşi potrivit fişei postului aceasta avea obligaţia de a întocmi planurile de muncă ale serviciului, de a analiza modul şi stadiul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu precum şi de a stabili măsuri de eficientizare a întregii activităţi.

h) Nu a dispus măsuri privind difuzarea „Procedurii privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi conţinut al …" către personalul din subordine, listele de difuzare a acesteia nefiind completate cu datele de identificare ale personalului care pun în aplicare procedura şi nu a fost semnată de luare la cunoştinţă, deşi aceasta, în calitate de şef serviciu, avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru diseminarea, însuşirea şi aplicarea procedurii de către personalul din subordine. Este inadmisibilă încercarea de pasare a responsabilităţii neîndeplinirii activităţilor mai sus arătate în sarcina prefectului deoarece aceasta nu a completat listele de difuzare cu toate elementele, prin urmare nu puteau fi avizate (aprobate) de către prefect.

i) Nu a dispus măsuri pentru organizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, contrar art. 21-36 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin O.m.a.i. nr. 163/2007 deşi, faţă de dispoziţiile art. 23 din O.m.a.i. nr. 163/2007, şeful serviciului, în calitate de conducător al locului de muncă, avea obligaţia de a lua măsurile necesare în materia organizării apărării împotriva incendiilor la locul de muncă astfel încât, cel puţin, la nivelul locului de muncă să fie cunoscute procedurile de intervenţie în caz de incendiu (ex. componenţa echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea persoanelor/bunurilor, stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi alertare în caz de incendiu etc.), toate acestea fiind exclusiv în responsabilitatea conducătorului locului de muncă respectiv, şeful serviciului, comisar şef de poliţie X. Normele de apărare contra incendiilor trebuiau să fie prelucrate de şeful de serviciu şi însuşite prin semnătură de către fiecare salariat, prin urmare responsabilizarea prefectului pentru neîndeplinirea atribuţiilor şefului de serviciu nu poate fi primită.

j) Nu a urmărit aplicarea corespunzătoare la nivelul serviciului a Metodologiei de identificare a riscurilor şi a vulnerabilităţilor la corupţie în cadrul structurilor M.A.I., aprobată prin Dispoziţia directorului general al Direcţiei Generale Anticorupţie nr. 29/15.10.2009, contrar pct. 3.1 alin. 2) lit. a) din Concepţia nr. 1.216.625 din 15.09.2009 privind activitatea de prevenire a faptelor de corupţie în cadrul structurilor M.A.I. pentru perioada 2009-2012, iar cele elaborate au reliefat o serie de deficienţe cu privire la conţinutul acestor documente, în privinţa modalităţii de identificare a riscurilor de corupţie, precum şi a relevanţei şi a completitudinii măsurilor de prevenire şi control a riscurilor dispuse. Doar datorită faptului că SERCVICIUL … nu a fost constatat inculpat sau judecat în vreun caz de corupţie, este inadmisibil a se susţine neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu care tind să prevină realizarea acestor riscuri.

k) Nu a urmărit implementarea corespunzătoare a sistemului de control intern/managerial la nivelul serviciului, contrar dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi Concepţiei nr. 366235 din 06.03.2012 privind dezvoltarea sistemului de control intern/managerial în cadrul M.A.I. Totodată, contrar pct. 4.2.7 şi 5.1 din Standardul SMAI - A nr. 006/2012 „Managementul riscului. Principii generale. Registrul de riscuri", la nivelul SERVICIULUI … nu s-au realizat monitorizări anuale prin evaluarea existenţei şi funcţionării ce compun managementul riscului, precum şi a performanţelor acestuia în timp, nu au fost revizuite procedurile de lucru la nivelul serviciului şi nu au fost realizate actualizări ale riscurilor serviciului, prezentate în registrul de riscuri, deşi potrivit fişei postului, şeful serviciului avea obligaţia de a asigura revizuirea procedurilor de lucru la nivelul serviciului şi de a asigura actualizarea registrului de riscuri la nivelul serviciului.

l) Nu a urmărit în mod corespunzător modalitatea de înregistrare şi circuitul documentului intitulat Regulament de Organizare şi Funcţionare al serviciului fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 13 şi Anexa nr. 3 din Instrucţiunile Ministerului Afacerilor Interne, nr. 1000/2005 privind redactarea, gestionarea documentelor neclasificate şi activitatea de secretariat a M.A.I.

m) Nu a modificat sau completat fişele posturilor personalului serviciului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ROF-ului unităţii, contrar prevederilor art. 4 din O.m.a.i. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I., deşi şeful serviciului, în calitate de şef nemijlocit al titularilor posturilor din cadrul serviciului, avea obligaţia, potrivit art. 4 alin. (2) din O.m.a.i. nr. 665/2008, să întocmească sau după caz să modifice şi/sau să completeze fişele posturilor personalului serviciului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii.

Cu privire la aspectele invocate, pârâtul precizează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 14 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, sancţiunea disciplinară a fost aplicată luând în considerare: caracterul şi gravitatea faptei comise; activitatea desfăşurată anterior; împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită; cauzele şi consecinţele acesteia; gradul de vinovăţie; preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise; conduita poliţistului în perioada cercetării disciplinare.

Ordinul prefectului nr. …/27.08.2013, privind aplicarea sancţiunii disciplinare cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv în funcţia de ofiţer specialist I”, a fost emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în baza Raportului de cercetare prealabilă nr. … din 28.06.2013, întocmit de Corpul de Control al Ministrului şi a încheierii Consiliului de disciplină nr. … din data de 06.08.2013, prin care ministrul afacerilor interne a aprobat aplicarea sancţiunii propuse.

Nu pot fi primite argumentele reclamantei prin care minimalizează gravitatea abaterilor disciplinare săvârşite atunci când acestora le acordă calificative de „mici disfuncţionalităţi generate de rutină", abaterile disciplinare săvârşite de reclamantă fiind numeroase şi de o gravitate deosebită, sancţiunea disciplinară propusă şi aprobată de ministrul afacerilor interne fiind evident corelată cu abaterile disciplinare reţinute în sarcina acesteia.

Afirmaţiile reclamantei trebuie analizate în raport de atribuţiile excepţionale de putere publică cu care era investită cu calitatea pe care a deţinut-o şi trebuie analizate în raport de calitatea de funcţionar public cu statut special, calitate care a avut-o tocmai datorită atribuţiilor de serviciu excepţionale în domeniul în care a activat.

Totodată, faptele care au fost reţinute în sarcina ofiţerului cercetat (ex. deficienţe în întocmirea planurilor de muncă, nerespectarea dispoziţiilor legale în materia protecţiei informaţiilor clasificate, nerespectarea prevederilor în materia gestionării petiţiilor) au mai făcut obiectul verificărilor/cercetărilor prealabile şi cu alte ocazii, iar pentru aceste fapte ofiţerul cercetat a fost şi sancţionat în repetate rânduri.

Cu privire la activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul SERVICIULUI … şi că „pe toată durata activităţii sale a primit calificativul maxim" pârâtul învederează că nu corespunde adevărului această afirmaţie, pentru anul 2010, conform fişei de evaluare anuală calificativul obţinut a fost „Satisfăcător", fapt indicat în Raportul cu nr. …/2013 al Direcţiei Generale de Paşapoarte, aprobată de Secretarul de Stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, din care reiese: „ca urmare a admiterii parţiale a contestaţiei formulate de ofiţer, a fost aprobat calificativul general „Bun" pentru activitatea şi conduita individuală din anul 2010.", faţă de calificativul maxim „Foarte bun”.

Totodată, pârâtul precizează faptul că doamna comisar-şef de poliţie X a fost sancţionată anterior, pentru abateri disciplinare săvârşite în exercitarea funcţiei de şef serviciu la SERVICIULUI …, după cum urmează:

* 20.10.2010 „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5% pe o perioadă de 1 lună";

* 23.05.2012 „mustrare scrisă";

* 05.12.2012 „mustrare scrisă".

În ceea ce priveşte comportarea necorespunzătoare în serviciu dacă aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei la reţinerea acestor fapte în sarcina ofiţerului cercetat s-au avut în vedere următoarele aspecte:

- implicarea directă a ofiţerului cercetat în diferite scandaluri cu anumiţi angajaţi ai SERVICIULUI …, care au făcut obiectul unor numeroase cercetări disciplinare, plângeri penale, articole de presă defăimătoare pentru instituţie, precum şi a unei interpelări parlamentare care a fost analizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne;

- management-ul defectuos al resurselor umane, constând în repartizarea inechitabilă a sarcinilor de serviciu către angajaţii SERVICIULUI …, în ceea ce priveşte activitatea de ghişeu, aspect care a condus la acutizarea atmosferei tensionate existente în cadrul serviciului întrucât pentru desfăşurarea acestei activităţi au fost desemnate doar persoanele cu care ofiţerul cercetat se afla în conflict.

Totodată, s-a reţinut şi faptul că prin comportamentul adoptat a încălcat şi prevederile art. 41 lit. d) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora poliţistul este dator să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate, iar prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţie şi încrederea impuse de profesia de poliţist.

Potrivit art. 12 din Codul de etică şi deontologie al poliţistului aprobat prin H.G. nr. 991/2005 „Poliţistul (...) evită comportamentul care ar putea afecta încrederea populaţiei, este disciplinat şi apără prestigiul instituţiei şi profesiei, exercitând toate prerogativele şi îndatoririle specifice funcţiei publice pe care o deţine”, iar potrivit art. 13 alin. (2) din acelaşi act normativ, „Poliţistul trebuie să dovedească (...) abilităţi de gestionare a situaţiilor conflictuale, dezvoltându-şi prin sistemul de formare continuă puterea de înţelegere a problemelor sociale, culturale şi educaţionale specifice colectivităţii în care îşi exercită profesia, precum şi, după caz, capacităţile managerială”.

Astfel, s-a evidenţiat faptul că, metodele de lucru aplicate şi comportamentul comisarului şef de poliţie X au condus la insubordonarea personalului din serviciu, parte din acesta nerecunoscându-i autoritatea, situaţie de insubordonare susţinută şi de starea conflictuală existentă între reclamantă şi o parte dintre angajaţi, precum şi de practica disciplinară existentă la nivelul SERVICIULUI …, care rezultă din numeroasele sesizări administrative, disciplinare şi penale formulate în perioada 2010-2012 de personalul serviciului, unii împotriva celorlalţi, inclusiv de reclamantă, precum şi de abaterile disciplinare constatate de-a lungul timpului, pentru care au fost aplicate foarte multe sancţiuni disciplinare întregului personal.

Prin prisma funcţiei pe care reclamanta a îndeplinit-o şi anume Şef serviciu în cadrul SERVICIULUI …, aceasta avea obligaţia asigurării unui serviciu public bazat pe legalitate şi asigurarea unui climat propice desfăşurării activităţii colectivului pe care l-a condus, ceea ce în mod regretabil nu s-a întâmplat, după cum rezultă din încheierea consiliului de disciplină.

În privinţa faptelor ce au fost constatate ca fiind abateri disciplinare, pârâtul precizează faptul că, acestea au fost dovedite în raport atât cu probele existente în dosarul de cercetare, cât şi cu cele propuse în apărare de către ofiţerul cercetat, fiind asigurat ofiţerului în cauză dreptul la apărare.

Mai mult, împotriva Ordinului prefectului nr. …/27.08.2013, reclamanta a formulat contestaţie, contestaţie respinsă prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. … din 19.09.2013, tocmai datorită faptului că ordinul prin care a fost aplicată sancţiunea are la bază concluziile Consiliului de disciplină aprobate de ministru.

Pârâtul arată că sancţiunea aplicată este una prevăzută de lege, în armonie cu abaterile disciplinare constatate în sarcina ei, abateri de la îndatoririle poliţistului prevăzute în art. 41-44 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, modificată şi completată.

Aplicarea sancţiunii nu echivalează cu trecerea poliţistului în rezervă, deoarece în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, comisarul-şef de poliţie X poate ocupa funcţii prevăzute în statele de organizare ale serviciilor publice comunitare …, precum şi ale celorlalte unităţi din Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, prevăzută la lit. c1) şi destituirea din poliţie, prevăzută la lit. d), sunt două sancţiuni disciplinare diferite, iar aplicarea primei, chiar şi în situaţia inexistenţei, la un moment dat, a unei funcţii corespunzătoare, nu poate duce la raţionamentul că acest fapt generează o a doua sancţiune, cea de destituire din poliţie.

În acest sens, se observă faptul că reclamanta încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată cu privire la efectele sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară aplicată acesteia, în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2013.

Această afirmaţie nu este adevărată şi are un caracter vădit tendenţios. Astfel, prin Ordinul prefectului nr. … din 29.07.2013 pentru aprobarea Organigramei şi Statului de organizare al SERVICIULUI … nu a fost radiat nici un post de ofiţer de poliţie, ci a fost radiat un post de agent principal (din categoria agenţilor de poliţie, categorie din care nu face parte ofiţerul în cauză).

Pârâtul precizează faptul că la data de 19.09.2013, dată la care suspendarea aplicării sancţiunii nu a mai avut temei legal, nemaifiind incidente prevederile art. 65 alin. (3) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a respingerii contestaţiei împotriva Ordinului prefectului nr. …/27.08.2013, prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. … din 19.09.2013, Serviciul Resurse Umane a analizat doar situaţia posturilor vacante din statele de organizare din sistemul de paşapoarte, la care are acces, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, stabilite în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare. Posturile vacante prevăzute în alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne pot fi prezentate poliţistului nominalizat doar ca urmare a comunicării acestora de către structurile în cauză.

Astfel, prin adresa nr. … din 28.10.2013, în vederea soluţionării legale a situaţiei comisarului-şef de poliţie X, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să comunice existenţa funcţiilor de ofiţer specialist I vacante, pretabile a fi ocupate de ofiţerul în cauză, acestea urmând a-i fi prezentate poliţistului, în vederea obţinerii acordului pentru numirea într-una dintre aceste funcţii.

Ca urmare a acestui demers Direcţia Generală de Paşapoarte comunică Instituţiei Prefectului prin adresa cu nr. …/14.11.2013 faptul că au fost identificate un număr de 39 de posturi vacante, ce pot fi ocupate de ofiţerul în cauză.

Pârâtul menţionează că de la data aplicării sancţiunii, respectiv a aplicării măsurii de punere la dispoziţia Instituţiei Prefectului …, comisarul-şef de poliţie X nu a desfăşurat activitate profesională, fiind în concediu medical, motiv pentru care Prefectul …, prin adresa cu numărul …/19.11.2013, o invită pe doamna X, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul instituţiei, în vederea exprimării opţiunii în ceea ce priveşte numirea într-o funcţie dintre cele identificate, însă la data stabilită aceasta nu s-a prezentat.

Reclamanta face confuzie între destituirea din poliţie şi sancţiunea aplicată. Prin ordinul care face obiectul prezentei cauze reclamanta a fost sancţionată disciplinar, nicidecum destituită din poliţie, dovadă fiind art. 2-4 din Dispoziţia Directorului General nr. … din 19.09.2013, prin care este stipulat faptul că „pe perioada punerii la dispoziţie poliţistul (...) beneficiază de salariul funcţiei de bază avut, cu excepţia salariului de comandă, precum şi de celelalte drepturi salariate avute (...)".

Aplicarea sancţiunii nu echivalează cu trecerea poliţistului în rezervă, deoarece în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, comisarul-şef de poliţie X poate ocupa funcţii prevăzute în statele de organizare ale serviciilor publice comunitare pentru …, precum şi ale celorlalte unităţi din Ministerul Afacerilor Interne.

Prin urmare este indubitabil că reclamanta şi-a pierdut doar calitatea de şef serviciu, nebeneficiind de salariul de comandă, având dreptul în continuare la salariul de bază şi toate celelalte drepturi salariale.

Prin prisma celor de sus, rezultă că nu suntem în prezenţa unui prejudiciu material, deoarece pierderea salariului de comandă este rezultatul direct, nemijlocit al săvârşirii abaterilor disciplinare constatate în sarcina reclamantei, care a atras sancţiunea aplicată. Nu se poate susţine în mod obiectiv că suferă un prejudiciu material ca urmare a aplicării unei sancţiuni disciplinare, deoarece aplicarea sancţiunii este rezultatul propriilor abateri.

În ceea ce priveşte argumentaţia reclamantei în sensul că sancţiunea disciplinară ar fi fost aplicată de o autoritate necompetentă, pârâtul nu este de acord cu această afirmaţie, apreciind că reclamanta este în eroare faţă de cadrul normativ incident, aplicabil în speţa dată, pentru următoarele considerente:

- În urma controlului efectuat de către Corpul de Control al ministrului afacerilor interne la nivelul SERVICIULUI …, dispus de conducerea Ministerului Afacerilor Interne la data de 19.01.2013, au fost constatate aspectele ce ţin de neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu de către comisar şef de poliţie X, context în care, prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. …/2361 din 08.02.2013, ministrul afacerilor interne a dispus cercetarea prealabilă a reclamantei, în condiţiile O.m.a.i. nr. 400/2004, de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Corpului de Control al ministrului.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (5) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 118/2011, la ordinul ministrului administraţiei şi internelor, controale tematice se efectuează la orice entitate M.A.I., iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, Corpul de Control al ministrului are competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor la entităţile MAI.

Totodată, potrivit alin. (1) al art. 37 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare „sancţionarea poliţistului se poate face şi la propunerea Corpului de Control al ministrului, a corpului de control al inspectoratelor generale (similare) pentru structurile din subordine sau a unităţilor care coordonează la nivelul aparatului central domeniul de activitate specific funcţiei respective, în urma evaluării pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice, precum şi a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „actele întocmite de ofiţerii care fac parte din structurile prevăzute la alin. (1) constituie acte de cercetare prealabilă în sensul prezentului titlu, dacă sunt întocmite cu respectarea procedurii cercetării prealabile”.

În acest context, rezultă faptul că, Corpul de Control al ministrului are competenţa materială şi teritorială generală atât în executarea controalelor la orice structură a ministerului cât şi efectuarea cercetării prealabile a oricărui cadru al ministerului.

Referitor la competenţa de aplicare a sancţiunii disciplinare, pârâtul precizează faptul că, potrivit prevederilor Notei din subsolul Anexei nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de aplicare a sancţiunii „trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, pentru poliţiştii încadraţi la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple este atribuită persoanelor care au competenţa de numire a acestor categorii de personal. În conformitate cu prevederile art. 46 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005, în speţă Prefectului, coroborate cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 400/2004 care stabilesc faptul că, drepturile şefilor privind aplicarea sancţiunilor sunt prevăzute în anexa 2 din prezentul ordin.

Textele de lege mai sus arătate trebuie coroborate şi cu prevederile art. 5 din H.G nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului coroborat cu art. 6 din H.G. nr. 1693/2004 privind modul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, Anexa 2, Nota subsol, „Personalul din cadrul instituţiei prefectului este format din funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special şi personal contractual.

Numirea, respectiv încadrarea, precum şi modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei prefectului se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii.

Încadrarea şi eliberarea din funcţie a personalului serviciilor publice comunitare pentru … se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii, cu avizul Direcţiei generale de paşapoarte."

Astfel, prefectul este abilitat de lege să emită actul administrativ unilateral de sancţionare a reclamantei ca urmare a comiterii unor abateri disciplinare.

Pârâtul nu este de acord nici cu critica legalităţii actului administrativ care face obiectul prezentei, motivat pe nerespectarea termenului de contestare împotriva încheierii Consiliului de disciplină, potrivit reclamantei fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, întemeiat pe art. 60 şi 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 şi Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, apreciind că reclamanta face o interpretare greşită a prevederilor legale arătate, raportat la încheierea Consiliului de Disciplină din data de 06.08.2013 şi Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013.

Textele de lege invocate de reclamantă şi arătate de pârât mai sus nu reglementează posibilitatea contestării încheierii Consiliului de disciplină prin care se formulează un punct de vedere cu privire la situaţia analizată şi se fac propuneri, ci doar posibilitatea poliţistului cercetat de a formula alte cereri în apărarea sa, posibilitate pe care o poate exercita în momentul în care i se comunică încheierea, întrucât poliţistul nu a fost prezent la ultimul termen al şedinţei Consiliului, secretarul Consiliului de Disciplină a expediat o copie a încheierii ofiţerului cercetat prin scrisoare recomandată la sediul serviciului (…), pentru a asigura tocmai dreptul la apărare al ofiţerului, acesta având posibilitatea să propună în completare alte probe în apărare, drept pe care poliţistul nu l-a exercitat. Astfel, eventualele obiecţii referitoare la încheiere trebuiau adresate Consiliului de Disciplină, care le-ar fi analizat în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea lor, potrivit prevederilor art. 53 alin. (6) din O.m.a.i. nr. 400/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât reclamanta, la primirea încheierii, nu a formulat obiecţii, s-a urmat procedura legală pentru emiterea actului administrativ de sancţionare, respectiv Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a capetelor de cerere de anulare a încheierii şi a Raportului Consiliului de Disciplină, pârâtul arată că împotriva actului de sancţionare (ordin) reclamanta poate depune contestaţie, respectiv cerere de anulare şi nu împotriva acestora, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002.

Astfel, reclamanta confundă dreptul de a formula alte cereri cu dreptul de a contesta sancţiunea disciplinară prevăzut de art. 61 din Legea nr. 360/2002. Art. 61 are în vedere situaţia în care sancţiunea disciplinară a fost deja aplicată şi reglementează dreptul de a ataca actul administrativ de sancţionare. Ori, prin încheierea Consiliului de Disciplină din data de 06.08.2013 s-a făcut propunerea de sancţionare a poliţistului cercetat, nu s-a aplicat sancţiunea.

Art. 60 alin. 1 din legea citată reglementează că „Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin. (1).".

Potrivit art. 61 alin. 1 „Poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 15 zile."

După cum rezultă din cele de mai sus, se putea contesta Ordinul prefectului de aplicare a sancţiunii disciplinare, nicidecum încheierea Consiliului de disciplină, acesta din urmă având doar valoare de propunere de sancţionare în raport de gravitatea faptelor reţinute în sarcina reclamantei. În acest sens reglementează şi art. 54 alin. 2 din Ordinul M.A.I. 400/2004, cu deosebirea că aplicarea sancţiunii în acest caz se face de către prefect, conform celor stipulate mai sus.

Conform art. 53 din O.m.a.i. nr.400/2004, după redactarea şi semnarea încheierii de către membrii Consiliului de disciplină, un exemplar al acesteia este înmânat/expediat poliţistului cercetat care poate formula alte cereri în apărarea sa. Acestea vor fi analizate de Consiliu într-un termen fixat de preşedinte, care nu poate depăşi 3 zile lucrătoare de la înregistrarea lor, obiecţiile putând fi admise sau respinse. „Încheierea împreună cu dosarul de cercetare prealabilă se prezintă şefului unităţii care a învestit Consiliul, de către preşedintele acestuia, şeful unităţii urmând să emită, dacă este cazul, dispoziţia de sancţionare a celui în cauză" (art. 54 alin. 1 din OMAI nr. 400/2004).

Ordinul ministrului afacerilor interne nr. …, prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva Ordinului prefectului nr. …/2013, a fost emis la data de 19.09.2013, în calitatea ministrului afacerilor interne de şef ierarhic superior, reglementat de art. 61 din Legea nr. 360/2002.

Sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, şi anume în funcţia de ofiţer specialist I a fost aplicată urmare a faptelor săvârşite de poliţistul cercetat, a stabilirii vinovăţiei, ţinând seama de probele existente la dosar, de apărările acestuia, dar şi de faptul că a mai fost sancţionat anterior. În raport de cele constatate, având în vedere criteriile pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 14 din O.m.a.i. nr. 400/2004, prin aplicarea sancţiunii s-a respectat principiul proporţionalităţii, gravitatea, circumstanţele şi consecinţele săvârşirii abaterilor disciplinare justificând stabilirea unei astfel de sancţiuni.

Astfel, în contextul cercetării efectuate, a faptelor săvârşite şi a vinovăţiei stabilite în sarcina poliţistului, eventualitatea de a nu putea trece efectiv într-o funcţie inferioară din cauza radierii funcţiilor rămase libere nu este suficienta pentru a justifica aplicarea unei sancţiuni mai uşoare.

Prin Dispoziţia Directorului General al D.G.P. nr. …/19.09.2013, reclamanta a fost pusă la dispoziţia Instituţiei Prefectului …, în conformitate cu prevederile art. 38-40 din O.m.a.i. nr. 298/2011. Conform art. 38 alin.(l) „Poliţistul aflat în activitate poate fi pus la dispoziţia unităţii (...)", fiind vorba de unitatea cu care poliţistul se află în raporturi de serviciu, nu de orice unitate a Ministerului Afacerilor Interne, cum, în mod eronat, susţine reclamanta. Punerea la dispoziţie nu va duce obligatoriu la destituirea din poliţie la împlinirea termenului de 3 luni deoarece, în acest interval, poliţistul poate fi numit într-o funcţie corespunzătoare (art. 41 alin. 1 din OMAI nr. 298/2011) sau perioada poate fi prelungită cu cel mult 3 luni (art. 38 alin. 2 din acelaşi act normativ).

Totodată, pârâtul reiterează că de la data aplicării sancţiunii, respectiv a aplicării măsurii de punere la dispoziţia Instituţiei Prefectului …, comisarul-şef de poliţie X nu a desfăşurat activitate profesională, fiind în concediu medical/internat în spital, fapt ce face, pentru moment, imposibilă rezolvarea situaţiei profesionale a acestuia.

Nu se poate vorbi de o pagubă financiară deoarece, pe perioada punerii la dispoziţie, poliţiştii vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz (art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002).

Doctrina de specialitate statuează în mod unitar că daunele morale se pot acorda numai pentru prejudicii nepatrimoniale, fiind consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani şi rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale, fără conţinut economic, arătate mai sus. Drepturile personale extrapatrimoniale definesc personalitatea umană. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii, ceea ce nu s-a întâmplat în cauza de faţă.

Mai mult şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 2037/2005 a statuat că termenul de daune morale sau prejudiciu moral sugerează o lezare adusă drepturilor extrapatrimoniale, neeconomice ale persoanei, provenind din atingerea adusă acelor valori sau atribute ale individului care ii definesc personalitatea.

Acordarea sau după caz neacordarea daunelor morale se întemeiază pe reglementările care ţin de răspunderea civilă delictuală.

Potrivit dispoziţiilor art. 1357 alin. 1 din Legea nr. 287/ 2009 privind Codul civil, republicată, modificată şi completată, „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare."

Din analiza acestui text de lege (art. 998-999 din vechiul Cod civil) rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi implicit, pentru a putea fi admisă cererea de plată de daune morale, este necesar a fi întrunite cumulativ, cele patru condiţii şi anume prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

În cazul de faţă este evident că reclamanta nu probează producerea vreunui prejudiciu adus existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, cum nu probează vreo faptă ilicită a pârâtului, practic neavând cum să o probeze, pârâtul exercitându-şi prerogativa de putere publică, în limitele competenţelor sale prevăzute de legislaţia în vigoare. În lipsa prejudiciului şi a faptei ilicite, nu poate exista raport de cauzalitate între cele două elemente ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Nici vinovăţia pârâtului nu poate fi reţinută, deoarece Ordinul prefectului nr. …/27.08.2013, privind aplicarea sancţiunii disciplinare cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut”, respectiv în funcţia de ofiţer specialist I, a fost emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în baza Raportului de cercetare prealabilă nr. … din 28.06.2013, întocmit de Corpul de Control al Ministrului şi a încheierii Consiliului de disciplină nr. … din data de 06.08.2013, prin care ministrul afacerilor interne a aprobat aplicarea sancţiunii propuse.

Practica instanţelor de judecată este unanimă în ceea ce priveşte respingerea cererilor care au ca obiect plata daunelor morale, atunci când instituţiile sau după caz, autorităţile publice îşi exercită competenţele prevăzute de lege, sens în care pârâtul exemplifică: Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 411/ R-CM/ 2007 şi Decizia civilă nr. 536/ R-CM/ 2007.

În drept, invocă art. 205 alin. 2 din Legea nr. 134/2010, art. 41- 44, art. 22 alin. 8, art. 60 şi art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, art. 14, art. 18 alin. 1, art. 37 alin. 1, art. 53 alin. 6, art. 54 alin. 2 din Ordinul M.A.I. 400/2004, art. 5 din H.G nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului coroborat cu art. 6 din H.G. nr. 1693/2004 … şi Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, Anexa 2, Nota subsol, art. 7 alin. 5 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 118/2011, art. 38 alin. 2, art. 40, art. 41 alin. 1 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 298/2011, art. 46 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005

Prin adresa nr. …/04.11.2013 pârâtul a înaintat preşedintelui instanţei Raportul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne, nr. ../28.28.06.2013.

Prin întâmpinarea depusă la data de 30.12.2013 (filele 161-172) MINISTERUL AFACERILOR INTERNE reprezentat legal prin Direcţia Generală Juridică, potrivit art. 4 alin. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale Juridice, aprobat prin Ordinul m.a.i. nr. 100/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

I. Faţă de solicitarea privind anularea Ordinului Prefectului Judeţului Satu Mare nr. …/27.08.2013, înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne pentru următoarele considerente:

Pentru a fi parte în proces trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: calitate procesuală, capacitate procesuală şi existenţa unui interes. Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului (M.A.I.) şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Aflându-se în situaţia în care se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică, într-un astfel de litigiu calitate procesuală pasivă nu poate avea decât persoana juridică care a emis actul respectiv.

Se solicită a se constata faptul că, la momentul emiterii ordinului, între reclamantă şi Ministerul Afacerilor Interne nu s-a născut vreun raport juridic de drept administrativ, întrucât nu această instituţie a emis actul administrativ atacat.

Aşa cum rezultă din cuprinsul acţiunii şi chiar din titlul actului administrativ, Ordinul Prefectului …, a cărei anulare este solicitată de către reclamantă şi, în realitate, singurul act administrativ dintre cele contestate, a fost emis de către Instituţia Prefectului ...

În context, pârâtul subliniază faptul că, în conformitate cu prevederile dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, cu modificările şi completările ulterioare, „instituţia prefectului este o instituţie publică cu personalitate juridică, cu patrimoniu şi buget propriu".

În această situaţie, apreciază că participarea M.A.I. în litigiu nu se justifică, întrucât, la momentul emiterii ordinului contestat, nu a fost necesară aprobarea sau avizarea acestuia de către M.A.I.

În acelaşi timp, Ordinul m.a.i. nr. …/2013 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de către reclamantă, de asemenea contestat, este un act ulterior emiterii ordinului de sancţionare, (singurul act administrativ care a dat naştere raporturilor juridice considerate vătămătoare) care nu a modificat efectele juridice produse de acesta, neputând fi apreciat ca un act administrativ în sensul prevederilor art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

De altfel, o eventuală anulare a ordinului de sancţionare ar determina implicit, atât anularea actelor premergătoare acestuia, cât şi lipsirea de efecte a Ordinului m.a.i. nr. …/2013 prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva ordinului de sancţionare.

În aceste condiţii, în considerarea aspectelor prezentate, în cauza dedusă judecăţii nu poate fi stabilită îndeplinirea cumulativă a celor trei condiţii - calitate procesuală, capacitate procesuală şi existenţa unui interes, necesare pentru ca instituţia pârâtă să poată sta ca parte în proces, neexistând identitate între pârâtul M.A.I. şi persoana pretins a fi obligată în raportul juridic dedus judecăţii, situaţie în care se solicită admiterea excepţiei aşa cum a fost formulată şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii faţă de Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

II. De asemenea, pârâtul înţelege să invoce excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere privind anularea Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013, a încheierii Consiliului de Disciplină nr. …/06.08.2013 şi a O.m.a.i. nr. …/19.09.2013 pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Astfel, prin Raportul de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013, urmare a verificărilor efectuate cu ocazia cercetării prealabile a reclamantei, au fost constatate şi reţinute abaterile disciplinare săvârşite de aceasta, fiind deci un act premergător ordinului de sancţionare a acesteia, iar prin O.m.a.i. nr. …/19.09.2013 a fost soluţionată doar, prin respingere, contestaţia reclamantei împotriva Ordinului prefectului judeţului Satu Mare prin care a fost sancţionată cu „trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", având regimul juridic al recursului ierarhic, ca procedură prealabilă impusă anterior sesizării instanţei de contencios administrativ.

Aşadar, în privinţa contestării raportului şi ordinului menţionate pârâtul solicită a se observa că acestea nu au caracterul unor acte administrative în accepţiunea Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ fiind definit - în art. 2 lit. c al legii - ca „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinse raporturi juridice". Or, actul prin care au fost constatate abaterile disciplinare săvârşite de reclamantă, precum şi răspunsul M.A.I. la contestaţia reclamantei, în recursul ierarhic, nu constituie acte administrative susceptibile a produce efecte juridice, deci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată, atâta timp cât nu sunt acte administrative jurisdicţionale emise în cadrul unei proceduri administrativ jurisdicţionale, de o jurisdicţie administrativă.

Mai mult decât atât, pârâtul solicită a se observa că prin emiterea actelor respective, reclamanta nu a suferit o vătămare care să o determine să ceară concursul justiţiei în vederea anulării acestora.

Prin urmare, raportul de cercetare prealabilă reprezintă doar un act de constatare, iar ordinul nu constituie decât răspuns la plângerea prealabilă adresată de reclamantă, astfel că, pentru considerentele expuse, pârâtul solicită respingerea ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013 şi a O.m.a.i. nr. …/19.09.2013 şi, prin urmare, acţiunea reclamantei faţă de pârâtul M.A.I., acestea fiind de altfel singurele capete de cerere formulate în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne.

III. În situaţia respingerii excepţiilor invocate, faţă de acţiunea dedusă judecăţii, pârâtul învederează următoarele aspecte:

Conform dispoziţiilor art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim ...".

În temeiul prevederilor actului normativ anterior menţionat, reclamanta a învestit instanţa de judecată pentru anularea Ordinului Prefectului … nr. …/27.08.2013, prin care aceasta fost sancţionată disciplinar şi a Ordinului m.a.i. nr. … din 19.09.2013 prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva ordinului de sancţionare.

Pârâtul învederează că art. 1 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instituie obligaţia reclamantei, ca o condiţie prealabilă, să dovedească vătămarea drepturilor sale, recunoscute de lege. Această cerinţă decurge, în mod firesc, din însuşi scopul legii, acela de a proteja drepturile subiective ale reclamantei.

Dreptul recunoscut de lege, statuat de prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, este un drept subiectiv şi constă în facultatea recunoscută de lege unei persoane fizice sau juridice de a cere din partea altora adoptarea unei anumite atitudini, aducerea la îndeplinire a unei acţiuni sau, după caz, abţinerea de la anumite acţiuni ori atitudini, cu garanţia, prevăzută de lege, de a solicita intervenţia instanţei de judecată pentru a impune respectarea dreptului încălcat.

Pentru a se putea pretinde protecţia unui drept subiectiv în faţa instanţei de contencios administrativ, este necesar să existe în sarcina autorităţii administrative, în calitate de subiect pasiv, o obligaţie prevăzută de lege pentru a întreprinde ceva în beneficiul titularului dreptului subiectiv.

În dreptul administrativ, accepţiunea dată noţiunii de drept subiectiv este deci aceea care defineşte situaţiile juridice, personale sau individuale, garantate de lege prin obligaţia administraţiei de a le respecta şi prin sancţiunea anulării actelor administrative emise cu încălcarea acestei obligaţii.

În considerarea aspectelor prezentate, pârâtul susţine că reclamanta nu a arătat care este dreptul subiectiv prevăzut de lege care a fost încălcat şi nici nu a menţionat şi dovedit vătămarea acestuia, prin emiterea ordinului de sancţionare şi a ordinului m.a.i. de a soluţionare a contestaţiei.

Pentru a dovedi că nu ne aflăm în situaţia unui act administrativ nelegal ce trebuie sancţionat cu anularea sa, pârâtul apreciază ca fiind necesar a prezenta situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente care au determinat emiterea ordinului de sancţionare şi a ordinului m.a.i. contestat.

În fapt, pârâtul arată că în urma controlului efectuat de către Corpul de Control al ministrului afacerilor interne la nivelul SERVICIULUI …, dispus de conducerea Ministerului Afacerilor Interne la data de 19.01.2013, au fost constatate aspectele ce ţin de neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu de către comisar şef de poliţie X, context în care, prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. … din 08.02.2013, s-a dispus cercetarea prealabilă a reclamantei, în condiţiile O.m.a.i. nr. 400/2004, de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Corpului de Control al ministrului.

Prin Raportul de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013, întocmit de ofiţeri din cadrul Corpului de Control al ministrului afacerilor interne, s-a stabilit că, prin acţiunile sale, comisarul şef de poliţie X se face vinovată de comiterea abaterilor disciplinare de „neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege" şi „comportare necorespunzătoare în serviciu dacă aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei", fapte prevăzute de art. 12 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul m.a.i. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I. şi art. 57 lit. a) şi b) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul poliţistului, ambele cu modificările şi completările ulterioare, abateri ce au fost confirmate şi prin încheierea Consiliului de Disciplină nr. …/06.08.2013 din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte, constând în următoarele fapte săvârşite astfel:

1. Nu a desemnat persoane din subordine care să desfăşoare activităţi de îndosariere, arhivare şi scădere din evidenţă a tuturor lucrărilor înregistrate în anul 2011, fiind astfel încălcate prevederile art. 3 alin. 1) lit. b) din O.m.a.i. nr. 650/2005 privind organizarea şi administrarea fondului arhivistic al M.A.I.;

2. Nu a organizat în mod corespunzător activitatea de întocmire a dispoziţiei de zi pe unitate la nivelul serviciului, documentul fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor O.m.a.i. nr. 382/2003 privind redactarea „Dispoziţiei zilnice a şefului unităţii".

3. Nu a urmărit respectarea dispoziţiilor la nivelul serviciului în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 190/2004 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor precum şi de primire a cetăţenilor în audienţă în structurile M.A.I.

4. Nu a îndeplinit atribuţia de urmărire a modalităţii de înregistrare a documentelor clasificate la nivelul serviciului, care a determinat încălcarea prevederilor art. 58-60 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002.

5. A întocmit mai multe documente neclasificate fără a le înregistra în evidenţele deschise la nivelul serviciului contrar prevederilor art. 7 din Legea arhivelor naţionale nr. 16/1996 şi art. 6 din O.m.a.i. nr. 650/2005 privind organizarea şi administrarea fondului arhivistic al M.A.I.

6. Nu a organizat în mod corespunzător pregătirea continuă a personalului serviciului, respectiv pregătirea de specialitate a personalului nu s-a realizat diferenţiat, pe categorii de personal, nefiind respectate prevederile art. 9, art. 17 şi art. 22 din Instrucţiunile M.A.I. nr. 363/2002 privind pregătirea continuă a personalului M.A.I.

7. Nu a asigurat o planificare corespunzătoare a activităţilor la nivelul serviciului, respectiv în cuprinsul planurilor de muncă aferente trimestrelor III-IV 2012 la rubrica „Obiective, măsuri şi sarcini planificate" au fost prezentate acţiuni identice, ce se repetă de la un trimestru la altul, diferenţiindu-se doar termenele de implementare a acestora şi nu a analizat în toate cazurile stadiul îndeplinirii activităţilor astfel planificate, în sensul că rubrica aferentă col. 5 „Observaţii" nu a fost completată pentru fiecare acţiune programată.

8. Nu a dispus măsuri privind difuzarea „Procedurii privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi conţinut al …" către personalul din subordine, listele de difuzare a acesteia nefiind completate cu datele de identificare ale personalului care pun în aplicare procedura şi nu a fost semnată de luare la cunoştinţă, contrar cerinţelor generale ale Standardului de control intern/managerial nr. 17 - „Proceduri", prevăzut în Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial şi dispoziţiilor Standardului SMAI - A nr. 005/2011 „Control intern/managerial. Proceduri formalizate. Conţinut şi formă de redactare".

9. Nu a dispus măsuri pentru organizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, contrar art. 21-36 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin O.m.a.i. nr. 163/2007, astfel că nu a afişat instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor, organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor de protecţie specifice, elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă şi verificarea efectuării acesteia, precum şi marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare.

10. Nu a urmărit aplicarea corespunzătoare la nivelul serviciului a Metodologiei de identificare a riscurilor şi a vulnerabilităţilor la corupţie în cadrul structurilor M.A.I., aprobată prin Dispoziţia directorului general al Direcţiei Generale Anticorupţie nr. 29/15.10.2009, contrar pct. 3.1 alin. 2) lit. a) din Concepţia nr. 1.216.625 din 15.09.2009 privind activitatea de prevenire a faptelor de corupţie în cadrul structurilor M.A.I. pentru perioada 2009-2012 iar verificările efectuate în timpul cercetării prealabile au reliefat o serie de deficienţe cu privire la conţinutul acestor documente, în privinţa modalităţii de identificare a riscurilor de corupţie, precum şi a relevanţei şi a completitudinii măsurilor de prevenire şi control a riscurilor dispuse.

11. Nu a urmărit implementarea corespunzătoare a sistemului de control intern/managerial la nivelul serviciului, contrar dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzând standardele de control intern/managerial la entităţile publice şi pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial, republicat, cu modificările şi completările ulterioare şi Concepţiei nr. 366235 din 06.03.2012 privind dezvoltarea sistemului de control intern/managerial în cadrul M.A.I., sens în care, în urma verificărilor efectuate a fost identificat Registrul de riscuri al Instituţiei Prefectului …, document neînregistrat din 04.07.2011, aprobat de către prefect …, în care au fost prezentate 9 obiective specifice ale compartimentului, pentru care au fost identificate 18 riscuri. Totodată, contrar pct. 4.2.7 şi 5.1 din Standardul SMAI - A nr. 006/2012 „Managementul riscului. Principii generale. Registrul de riscuri", la nivelul SERVICIULUI … nu s-au realizat monitorizări anuale prin evaluarea existenţei şi funcţionării ce compun managementul riscului, precum şi a performanţelor acestuia în timp, nu au fost revizuite procedurile de lucru la nivelul serviciului şi nu au fost realizate actualizări ale riscurilor serviciului, prezentate în registrul de riscuri.

12. Nu a urmărit în mod corespunzător modalitatea de înregistrare şi circuitul documentului intitulat Regulament de Organizare şi Funcţionare al serviciului fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 13 şi Anexa nr. 3 din Instrucţiunile ministrului afacerilor interne, nr. 1000/2005 privind redactarea, gestionarea documentelor neclasificate şi activitatea de secretariat a M.A.I.

13. Nu a modificat sau completat fişele posturilor personalului serviciului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ROF-ului unităţii, contrar prevederilor art. 4 din O.m.a.i. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I.

14. S-a implicat direct în diferite scandaluri cu anumiţi angajaţi ai SERVICIULUI …, care au făcut obiectul unor numeroase cercetări disciplinare, plângeri penale, articole de presă defăimătoare pentru instituţie, precum şi a unei interpelări parlamentare care a fost analizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

15. A dezvoltat un management defectuos al resurselor umane, prin repartizarea inechitabilă a sarcinilor de serviciu către angajaţii SERVICIULUI …, în ceea ce priveşte activitatea de ghişeu, aspect care a condus la acutizarea atmosferei tensionate existente în cadrul serviciului întrucât pentru desfăşurarea acestei activităţi au fost desemnate doar persoanele cu care ofiţerul cercetat se afla în conflict.

În sarcina reclamantei s-a reţinut faptul că prin comportamentul adoptat a încălcat prevederile art. 41 lit. d) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora poliţistul este dator să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate, iar prin întregul său comportament, să se arate demn de consideraţie şi încrederea impuse de profesia de poliţist.

Din analiza actelor existente în dosarul de cercetare, a rezultat faptul că au fost încălcate şi principiile care guvernează conduita poliţistului, respectiv, respectul şi integritatea morală, prevăzute de lit. i) şi j) ale art. 6 din Codul de etică şi deontologie al poliţistului, aprobat prin H. G. nr. 991/2005, în sensul că acesta trebuie să adopte un comportament conform normelor etice acceptate şi practicate în societate, să adopte un comportament caracterizat prin consideraţia pe care poliţistul o acordă persoanelor, colegilor, superiorilor, subordonaţilor, drepturilor şi libertăţilor acestora, instituţiilor, legilor, valorilor sociale, normelor etice şi deontologice.

Totodată, prin conduita sa, reclamanta a încălcat şi prevederile art. 12 din Codul de etică şi deontologie al poliţistului, conform cărora „Poliţistul (...) evită comportamentul care ar putea afecta încrederea populaţiei, este disciplinat şi apără prestigiul instituţiei şi profesiei, exercitând toate prerogativele şi îndatoririle specifice funcţiei publice pe care o deţine”, precum şi ale art. 13 alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora „poliţistul trebuie să dovedească (...) abilităţi de gestionare a situaţiilor conflictuale, dezvoltându-şi prin sistemul de formare continuă puterea de înţelegere a problemelor sociale, culturale şi educaţionale specifice colectivităţii în care îşi exercită profesia, precum şi, după caz, capacităţile manageriale”.

Contestaţia formulată de reclamanta X împotriva ordinului de sancţionare a fost respinsă ulterior, ca neîntemeiată, prin Ordinul m.a.i. nr. … din 19.09.2013, fiind astfel menţinută sancţiunea disciplinară dispusă la nivelul Instituţiei prefectului …, actul respectând cu stricteţe condiţiile de formă şi de fond impuse de Ordinul m.a.i. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului M.A.I., cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la criticile formulate de reclamantă în cuprinsul acţiunii, pârâtul învederează următoarele:

1. Cu privire la aspectele invocate la punctul 1, precizează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 14 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004, sancţiunea disciplinară a fost aplicată luând în considerare: caracterul şi gravitatea faptei comise; activitatea desfăşurată anterior; împrejurările în care abaterea disciplinară a fost săvârşită; cauzele şi consecinţele acesteia; gradul de vinovăţie; preocuparea pentru înlăturarea urmărilor faptei comise; conduita poliţistului în perioada cercetării disciplinare.

Sub aspectul asigurării unui raport corect între gravitatea abaterilor disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea propusă şi aplicată, este evident faptul că reclamanta, în motivarea cererii, încearcă să minimizeze faptele ce au fost constatate ca fiind abateri disciplinare, catalogându-le drept „mici disfuncţionalităţi generate de rutină, de volumul mare de lucru şi o oarecare reticenţă a unora dintre angajaţi la executarea întocmai a ordinelor primite". Or, faptele ce constituie abateri disciplinare au fost săvârşite de reclamantă în calitatea sa de şef serviciu, funcţie ce presupune nu numai respectarea întocmai a sarcinilor de serviciu de către acesta, ci şi luarea tuturor măsurilor pentru ca întregul personal al serviciului să îndeplinească atribuţiile cu respectarea cadrului legal incident.

Reclamanta, în calitate de şef serviciu la SERVICIULUI …, la evaluarea performanţelor profesionale, nu a fost apreciată cu calificativul maxim pe toată durata activităţii sale, aşa cum afirmă aceasta în scopul de a induce în eroare instanţa de judecată. Astfel, urmare a contestaţiei înregistrate cu nr. … din 07.01.2011, pe care poliţistul a depus-o cu privire la calificativul aprobat de prefectul judeţului Satu-Mare pentru anul 2010, respectiv „Satisfăcător", secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului a admis parţial contestaţia formulată şi a aprobat calificativul general „Bun" pentru activitatea, pregătirea şi conduita celei în cauză.

Totodată, pârâtul precizează faptul că reclamanta a fost sancţionată anterior, pentru abateri disciplinare săvârşite în exercitarea funcţiei de şef serviciu la SERVICIULUI …, după cum urmează:

* 20.10.2010 „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5% pe o perioadă de 1 lună";

* 23.05.2012 „mustrare scrisă";

* 05.12.2012 „mustrare scrisă".

În privinţa faptelor ce au fost constatate ca fiind abateri disciplinare de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, pârâtul precizează faptul că, acestea au fost dovedite în raport atât cu probele existente în dosarul de cercetare, cât şi cu cele propuse în apărare de către ofiţerul cercetat, fiind asigurat ofiţerului în cauză dreptul la apărare.

În acest sens, menţionează că, în cadrul Consiliului de Disciplină au fost stabilite patru termene la care ofiţerul a depus probe în apărare. Astfel, faptele reţinute în sarcina ofiţerului cercetat, prin Raportul nr. … din 28.06.2013, şi pentru care a fost sancţionat, vizează însăşi îndeplinirea atribuţiilor de serviciu în calitatea sa de şef de serviciu, astfel cum sunt prevăzute de fişa postului şi de actele normative aplicabile unei anumite activităţi. Pârâtul reiterează faptul că funcţia de şef serviciu presupune nu numai respectarea întocmai a sarcinilor de serviciu de către acesta, ci şi luarea tuturor măsurilor pentru ca întregul personal al serviciului să îndeplinească atribuţiile cu respectarea cadrului legal incident. Or, situaţia de fapt arată că în perioada 2010-2012 în urma activităţilor de verificare/control/cercetare prealabilă, atât şeful serviciului comisar-şef de poliţie X, cât şi aproape toţi lucrătorii serviciului au fost sancţionaţi pentru nerespectarea normelor/dispoziţiilor/procedurilor în materie.

Totodată, faptele care au fost reţinute în sarcina ofiţerului cercetat (ex. deficienţe în întocmirea planurilor de muncă, nerespectarea dispoziţiilor legale în materia protecţiei informaţiilor clasificate, nerespectarea prevederilor în materia gestionării petiţiilor) au mai făcut obiectul verificărilor/cercetărilor prealabile şi cu alte ocazii, iar pentru aceste fapte ofiţerul cercetat a fost şi sancţionat în repetate rânduri.

În ceea ce priveşte abaterea de comportare necorespunzătoare în serviciu dacă aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, la reţinerea acestei fapte în sarcina reclamantei s-au avut în vedere următoarele aspecte:

- implicarea directă a reclamantei în diferite scandaluri cu anumiţi angajaţi ai SERVICIULUI …, care au făcut obiectul unor numeroase cercetări disciplinare, plângeri penale, articole de presă defăimătoare pentru instituţie, precum şi a unei interpelări parlamentare care a fost analizată de conducerea Ministerului Afacerilor Interne;

- managementul defectuos al resurselor umane, constând în repartizarea inechitabilă a sarcinilor de serviciu către angajaţii SERVICIULUI …, în ceea ce priveşte activitatea de ghişeu, aspect care a condus la acutizarea atmosferei tensionate existente în cadrul serviciului întrucât pentru desfăşurarea acestei activităţi au fost desemnate doar persoanele cu care ofiţerul cercetat se afla în conflict.

2. Referitor la susţinerile reclamantei de la punctele 2 şi 7 cu privire la unicitatea sancţiunii, care presupune aplicarea unei singure sancţiuni disciplinare pentru o abatere disciplinară, condiţie care trebuie să se realizeze nu doar sub aspectul aplicării unei singure sancţiuni, ci şi asupra posibilităţii ca sancţiunea aplicată să genereze o a doua sancţiune, se impune ca acestea să fie înlăturate pentru următoarele considerente:

Aplicarea sancţiunii în discuţie nu echivalează cu trecerea poliţistului în rezervă, deoarece în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, comisarul-şef de poliţie X poate ocupa funcţii prevăzute în statele de organizare ale serviciilor publice comunitare …, precum şi ale celorlalte unităţi din Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit art. 58 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, prevăzută la lit. c1) şi destituirea din poliţie, prevăzută la lit. d), sunt două sancţiuni disciplinare diferite, iar aplicarea primei, chiar şi în situaţia inexistenţei, la un moment dat, a unei funcţii corespunzătoare, nu poate duce la raţionamentul că acest fapt generează o a doua sancţiune, cea a destituirii din poliţie.

În acest sens, pârâtul consideră că se impune să face următoarele precizări:

Urmare a respingerii contestaţiei împotriva Ordinului prefectului nr. ../27.08.2013 prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. … din 19.09.2013, sancţiunea dispusă prin Ordinul prefectului nr. …/2013 a trebuit să fie pusă în aplicare de la această dată.

În acest sens, Serviciul Resurse Umane din Direcţia Generală de Paşapoarte a procedat la identificarea posturilor vacante din statele de organizare ale structurilor din sistemul de paşapoarte, prevăzute cu funcţii de ofiţer specialist I. Astfel, în urma analizei efectuate, materializată prin Nota-Raport nr. … din 19.09.2013 privind situaţia posturilor vacante, a rezultat faptul că, la data de 19.09.2013, în statele de organizare ale structurilor din sistemul de paşapoarte nu s-au regăsit funcţii vacante de ofiţer specialist I care să poată fi ocupate de ofiţerul în cauză, potrivit cerinţelor din fişele posturilor.

Conform art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, „În situaţii temeinic justificate, menţionate în actele administrative emise în acest scop, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, după caz. în cazuri excepţionale, cu aprobarea ministrului administraţiei şi internelor, acest termen poate fi prelungit cu încă cel mult 3 luni".

Astfel, comisarul-şef de poliţie X s-a aflat într-o situaţie temeinic justificată, menţionată în actul administrativ emis în acest scop (dispoziţia directorului general nr. … din 19.09.2013), care a obligat la aplicarea măsurii de punere la dispoziţia unităţii a poliţistului, pe o perioadă de 3 luni, timp în care aceasta a beneficiat de drepturile băneşti avute, cu excepţia indemnizaţiei de conducere, în conformitate cu art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.

Prin adresa nr. … din 28.10.2013, în vederea soluţionării legale a situaţiei comisarului-şef de poliţie X, Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne să comunice existenta funcţiilor de ofiţer specialist I vacante, pretabile a fi ocupate de ofiţerul în cauză, acestea urmând a-i fi prezentate poliţistului, în vederea obţinerii acordului pentru numirea într-una dintre aceste funcţii. Prin adresa nr. …/14.11.2013, Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis Instituţiei Prefectului … un proces verbal de informare privind situaţia posturilor de ofiţer specialist I vacante la nivelul structurilor M.A.I. (un număr de 39 de posturi) care pot fi ocupate de comisarul-şef X.

În situaţia în care poliţistul îşi va exprima acordul pentru mutarea şi numirea într-una din aceste funcţii, potrivit art. 41 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, măsura punerii la dispoziţie va înceta la numirea poliţistului în funcţie.

Întrucât poliţistul se află în concediu medical până la data de 12.12.2013, deşi au fost întreprinse demersuri în acest sens, aceasta nu a putut fi informată cu privire la posturile vacante la nivelul M.A.I. pe care le poate ocupa. De altfel, de la data aplicării sancţiunii, respectiv a aplicării măsurii de punere la dispoziţia Instituţiei Prefectului …, comisarul-şef de poliţie X este în concediu medical/internată în spital, fapt ce determină ca pentru moment, rezolvarea situaţiei profesionale a acesteia să fie ţinută de reluarea activităţii de către ofiţerul în cauză.

Având în vedere aceste aspecte, directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (2) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, aprobarea de către ministrul afacerilor interne a prelungirii cu trei luni a perioadei de aplicare a măsurii de punere la dispoziţie a comisarului-şef X, respectiv până la data de 18.03.2014 (inclusiv).

De asemenea, se observă faptul că reclamanta încearcă să inducă în eroare instanţa de judecată cu privire la efectele sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară aplicată acesteia, în contextul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2013.

Această afirmaţie nu este adevărată şi are un caracter vădit tendenţios.

Astfel, prin Ordinul prefectului nr. … din 29.07.2013 pentru aprobarea Organigramei şi Statului de organizare al SERVICIULUI … nu a fost radiat nici un post de ofiţer de poliţie, ci un post de agent principal.

3. Cu privire la punctele 3 şi 4 din cererea de chemare în judecată, pârâtul apreciază că reclamanta este în eroare faţă de cadrul normativ incident, sens în care face următoarele precizări:

În urma controlului efectuat de către Corpul de Control al ministrului afacerilor interne la nivelul SERVICIULUI …, dispus de conducerea Ministerului Afacerilor Interne la data de 19.01.2013, au fost constatate aspectele ce ţin de neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu de către comisar şef de poliţie X, context în care, prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. … din 08.02.2013, s-a dispus cercetarea prealabilă a reclamantei, în condiţiile O.m.a.i. nr. 400/2004, de către lucrători anume desemnaţi din cadrul Corpului de Control al ministrului.

Potrivit art. 7 alin. (5) din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 118/2011, la ordinul ministrului afacerilor interne, controale tematice se efectuează la orice entitate M.A.I., iar potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol, Corpul de Control al ministrului are competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor la entităţile MAI.

Totodată, potrivit alin. (1) al art. 37 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare „sancţionarea poliţistului se poate face şi la propunerea Corpului de Control al ministrului, a corpului de control al inspectoratelor generale (similare) pentru structurile din subordine sau a unităţilor care coordonează la nivelul aparatului central domeniul de activitate specific funcţiei respective, în urma evaluării pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice, precum şi a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „actele întocmite de ofiţerii care fac parte din structurile prevăzute la alin. (1) constituie acte de cercetare prealabilă în sensul prezentului titlu, dacă sunt întocmite cu respectarea procedurii cercetării prealabile”.

În acest context, rezultă faptul că, Corpul de Control al ministrului are competenţa materială şi teritorială generală atât în executarea controalelor la orice structură a ministerului, cât şi efectuarea cercetării prealabile a oricărui cadru al ministerului.

Conform art. 45 alin. (1) din O.m.a.i. nr.400/2004 „Consiliul (de disciplină) se constituie prin dispoziţie a şefului unităţii care a dispus cercetarea prealabilă sau, după caz, din care face parte poliţistul cercetat", ministrul afacerilor interne având astfel competenţa de a dispune constituirea Consiliului de disciplină.

Referitor la competenţa de aplicare a sancţiunii disciplinare, pârâtul precizează faptul că, potrivit prevederilor Notei din subsolul Anexei nr. 2 la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004, competenţa de aplicare a sancţiunii „trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut", pentru poliţiştii încadraţi la serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple este atribuită persoanelor care au competenţa de numire a acestor categorii de personal, în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005 (a se vedea art. 46), în speţă Prefectului.

Astfel, în privinţa competenţelor de emitere a actelor administrative de sancţionare a poliţiştilor, dispoziţiile art. 18 alin. (1) din O.m.a.i. nr. 400/2004, stabilesc faptul că, drepturile şefilor privind aplicarea sancţiunilor sunt prevăzute în anexa 2 din prezentul ordin.

Este adevărat că, potrivit art. 23 lit. t) din Anexa la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului afacerilor interne, secretarilor de stat, secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor M.A.I, cu modificările şi completările ulterioare, aceeaşi competenţă revine directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, însă, întrucât Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne este cel care stabileşte principiile, termenele şi condiţiile în care se desfăşoară procedura cercetării prealabile în cazul poliţiştilor care au comis abateri disciplinare, sancţiunile care se aplică acestora, activitatea consiliilor de disciplină, precum şi aplicarea şi contestarea sancţiunilor în cazul poliţiştilor, apreciem că, în cazul de faţă, competenţa de aplicare a sancţiunii este cea prevăzută de acest act normativ, respectiv a persoanei care are competenţa de numire a poliţistului, în speţă Prefectul judeţului ...

4. În mod evident, vor fi înlăturate pentru netemeinicie şi susţinerile reclamantei potrivit cărora „Ordinul nr. 212/2013 nu respectă obligaţia instituită prin art. 62 alin. 2 lit. f din 0.m.a.i. nr. 400/2004 în sensul că indică generic instanţa competentă ca fiind instanţa de contencios administrativ, fără să precizeze care este în concret această instanţă", întrucât, din simpla lecturare a presupusei dispoziţii încălcate, se poate constata că la art. 3 din Ordinul prefectului nr. …/2013, contestat de reclamantă, se menţionează instanţa competentă să soluţioneze litigiul care ar fi putut fi determinat de emiterea acestui act administrativ.

Într-adevăr, constatarea legalităţii prevederilor art. 3 din ordinul contestat, ar fi presupus din partea reclamantei un efort suplimentar, acela de a verifica dispoziţiile legale menţionate la acest articol de emitentul actului, respectiv „art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi art. 10 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, ambele cu modificările şi completările ulterioare", însă ignoranţa acesteia nu poate fi imputată emitentului actului.

5. În ceea ce priveşte susţinerile cuprinse la punctele 6 şi 8 ale cererii de chemare în judecată, pârâtul menţionează că reclamanta face o interpretare greşită a prevederilor art. 60 şi art. 61 din Legea nr. 360/2002 cu referire la Raportul de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013, încheierea Consiliului de Disciplină din data de 06.08.2013 şi Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013.

Conform art. 53 din O.m.a.i. nr. 400/2004, după redactarea şi semnarea încheierii de către membrii Consiliului de disciplină, un exemplar al acesteia este înmânat/expediat poliţistului cercetat care poate formula alte cereri în apărarea sa. Acestea vor fi analizate de Consiliu într-un termen fixat de preşedinte, care nu poate depăşi 3 zile lucrătoare de la înregistrarea lor, obiecţiile putând fi admise sau respinse. „Încheierea împreună cu dosarul de cercetare prealabilă se prezintă şefului unităţii care a învestit Consiliul, de către preşedintele acestuia, şeful unităţii urmând să emită, dacă este cazul, dispoziţia de sancţionare a celui în cauză " (art. 54 alin. 1 din O.m.a.i. nr.400/2004).

Prin urmare, actul normativ incident în materie nu reglementează posibilitatea de a contesta încheierea Consiliului de Disciplină prin care se formulează un punct de vedere cu privire la situaţia analizată şi se fac propuneri, ci doar posibilitatea poliţistului cercetat de a formula alte cereri în apărarea sa, posibilitate pe care o poate exercita în momentul în care i se comunică încheierea. Întrucât poliţistul nu a fost prezent la ultimul termen al şedinţei Consiliului, secretarul Consiliului de Disciplină a expediat o copie a încheierii ofiţerului cercetat prin scrisoare recomandată la sediul serviciului (…), pentru a asigura tocmai dreptul la apărare al ofiţerului, acesta având posibilitatea să propună în completare alte probe în apărare, drept pe care poliţistul nu l-a exercitat. Astfel, eventualele obiecţii referitoare la încheiere trebuiau adresate Consiliului de Disciplină, care le-ar fi analizat în termen de 3 zile lucrătoare de la înregistrarea lor, potrivit prevederilor art. 53 alin. (6) din O.m.a.i. nr. 400/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Întrucât reclamanta, la primirea încheierii, nu a formulat obiecţii, s-a urmat procedura legală pentru emiterea actului administrativ de sancţionare, respectiv Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013.

Împotriva acestui ordin, şi nu împotriva încheierii emise de Consiliul de Disciplină, conform art. 61 alin.(l) din Legea nr. 360/2002, reclamanta avea posibilitatea de a depune contestaţie în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă. Astfel, în conformitate cu art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, „poliţistul poate contesta sancţiunea disciplinară, în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, şefului ierarhic superior celui care a aplicat sancţiunea. Acesta se pronunţă prin decizie motivată, în termen de 15 zile".

De asemenea, împotriva raportului de cercetare prealabilă nu se poate formula contestaţie în condiţiile art. 61 alin. (1), aşa cum susţine reclamanta, acesta fiind adus la cunoştinţa poliţistului cercetat care poate formula alte cereri în apărarea sa (art. 32 din O.m.a.i. nr. 400/2004).

Astfel, reclamanta confundă dreptul de a formula alte cereri cu dreptul de a contesta sancţiunea disciplinară prevăzut de art. 61 din Legea nr. 360/2002. Art. 61 are în vedere situaţia în care sancţiunea disciplinară a fost deja aplicată şi reglementează dreptul de a ataca actul administrativ de sancţionare.

6. În ceea ce priveşte afirmaţiile de la punctul 9 al acţiunii, reclamanta apreciază, în mod greşit, faptul că încheierea Consiliului de Disciplină nr. …/06.08.2013 nu conţine toate elementele prevăzute de art. 53 din O.m.a.i. nr. 400/2004, respectiv numărul şi data de înregistrare a sesizării. Astfel, Consiliul a fost sesizat prin O.m.a.i. nr. … din 16.07.2013 pentru a analiza din punct de vedere juridic şi profesional faptele comise de comisarul-şef X, astfel cum se menţionează în cuprinsul încheierii.

Nu în ultimul rând pârâtul învederează faptul că, întregul material al cercetării disciplinare a reclamantei au fost reanalizate şi cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de aceasta împotriva sancţiunii disciplinare dispuse împotriva sa, prin prisma apărărilor pe care a înţeles să le invoce şi prin raportare la aspectele reţinute în sarcina sa, respingerea contestaţiei determinând astfel, menţinerea sancţiunii disciplinare aplicate.

Referitor la daunele morale solicitate de către reclamantă şi faţă de motivarea acestora, pârâtul face următoarele precizări:

Daunele morale sunt apreciate ca reprezentând o atingere adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar potrivit dispoziţiilor art. 249 C.proc.civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale revine reclamantei care trebuie să precizeze în ce constă prejudiciul moral şi care sunt criteriile de evaluare a acestuia, pentru ca instanţa să poată stabili în ce măsură o astfel de cerere este întemeiată.

De asemenea, s-a statuat că este greu de acceptat teza că daunele morale pot fi acordate „în lipsa oricărui element probator" şi „fără nicio motivare".

Pentru acordarea daunelor morale, astfel cum a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 663/2005, este totuşi nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate, de natură să permită instanţei găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera exprimare a instanţei, bazată pe gradul de percepere de către aceasta a universului psihic al fiecărei persoane.

Pârâtul considerăm că, prin afirmaţiile pe care le face reclamanta în cuprinsul acţiunii încearcă să denigreze activitatea personalului din cadrul Corpului de Control al ministrului şi de asemenea, încearcă să obţină un avantaj material nejustificat.

În concluzie, pârâtul apreciază că suma stabilită de către acesta reprezentând daune morale este neîntemeiată, nejustificată şi excesivă.

În consecinţă, având în vedere situaţia de fapt şi dispoziţiile legale invocate, pârâtul apreciază că Ordinul prefectului … nr. … din 27.08.2013, prin care reclamanta X, a fost sancţionată disciplinar şi Ordinul m.a.i. nr. … din 19.09.2013, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva ordinului de sancţionare au fost emise cu respectarea strictă a dispoziţiilor legale în vigoare, neputând fi vorba de încălcarea vreunui drept subiectiv al reclamantei, astfel că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Faţă de toate aspectele prezentate, pârâtul solicită respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Prin „răspuns la întâmpinări” depus la data de 10.01.2014 (filele 180-185), reclamanta X, prin avocat, arată următoarele:

1. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea O.M.A.I nr. …/19.09.2009

 Ordinul nr. … din 19 septembrie 2013 a fost emis în procedura de soluţionare a contestaţiei formulată împotriva Ordinului nr. … din 27.08.2013, act prin care s-a dispus aplicarea sancţiunii trecerii într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut - ofiţer specialist I.

 Ordinul i-a fost comunicat reclamantei pe data de 27.08.2013 şi a fost contestat de aceasta pe data de 29.08.2013, fiind înregistrat la registratura Instituţiei Prefectului … sub nr. … din 29.08.2013, ca apoi să fie înaintat spre competentă soluţionare Ministerului Afacerilor Interne.

În opinia reclamantei, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 65 şi 66 din Ordinul MAI nr. 400/2004, natura administrativă a actului prin care se soluţionează o contestaţie împotriva actului prin care s-a dispus aplicarea unei sancţiuni disciplinare este de necontestat, el fiind rezultat procedurii administrativ-jurisdicţionale de verificare a legalităţii actului de sancţionare.

Vătămarea administrativă a dreptului s-a realizat prin respingerea contestaţiei şi prin nedispunerea anularii actului administrativ de aplicare a sancţiunii, fapt ce incumbă atacării în justiţie actului sancţionator obligativitatea solicitării anulării actului administrativ de soluţionare a contestaţiei.

În cazul de speţă, contestaţia nu are valoarea recursului graţios, a plângerii administrative, ci prin aceasta se generează o veritabilă verificare administrativă a legalităţii actului administrativ contestat, ca o primă etapă a procesului civil, fapt ce face incidentă prevederea de la art. 2 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 554/2004 „act administrativ-jurisdicţional - actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială”.

În condiţiile în care Ministerul prin ministru şi-a asumat calitatea de şef ierarhic superior prefectului şi a soluţionat o contestaţie formulată împotriva unui act administrativ emis de acestea, este de presupus că avea convingerea fermă a atribuţiilor sale de jurisdicţie administrativă specială faţă de actele prefectului.

2. Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Satu Mare

Competenţa, faţă de împrejurarea că Ordinul M.A.I. …/2013 a fost emis în activitatea administrativ jurisdicţională de soluţionare a unei contestaţii depuse împotriva Ordinului nr. …/2013, act administrativ emis de Prefectul …, se stabileşte faţă de actul administrativ principal, cel prin care a fost aplicată sancţiunea disciplinară.

3. Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Paşapoarte

Emiterea Ordinului nr. …/2013 de către Prefectul … este consecinţa interpretării atribuţiilor specificate prin Ordinul MAI nr. 600/2005, care instituie, pe de o parte, competenţa de a aproba şi, pe altă parte, competenţa de a propune la instituţii publice diferite.

Potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 „(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

 (2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.”

Propunerea sau avizul, în opinia reclamantei, are valoarea unei operaţiuni administrative, motiv pentru care, verificându-se legalitatea actului administrativ se verifică şi legalitatea avizului, ca şi operaţiune administrativă aparţinând unei alte instituţii publice decât cea emitentă a actului.

Avizul, în aceste condiţii, dobândeşte valenţe lezatoare prin el însuşi, fiind de presupus necesitatea anulării lui odată cu anularea actului administrativ ce-l poartă.

Fie că sunt anterioare actului administrativ (final), având denumirea de avize, rapoarte, propuneri, acorduri etc., ori ulterioare acestuia - aprobări, confirmări sau operaţiuni de divulgare a conţinutului actului (publicare, respectiv comunicare), acestea sunt simple elemente de procedură angrenate în construirea actului final. Consecinţa acestei constatări este aceea că, principial, controlul contencios asupra operaţiunilor administrative este exclus (dacă acestea sunt atacate în instanţa în mod independent), cu excepţia actelor pregătitoare - operaţiunile administrative anterioare emiterii actului final - a căror legalitate poate fi verificată de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anularea actului final. În schimb, operaţiunea administrativă complexă presupune, pe de o parte, mai multe elemente angrenate în aceeaşi procedură, iar, pe de alta, unele dintre aceste elemente sunt acte administrative veritabile, iar nu operaţiuni material-tehnice reproducătoare de efecte juridice.

4. Cu privire la apărările de fond

a. Prin actul administrativ a fost încălcat principiul proporţionalităţii, sub aspectul că nu a fost asigurat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă

Niciuna din faptele reţinute în sarcina sa nu au fost săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă, fiind cel mult consecinţa atitudinii neprofesionale a unor subordonaţi.

Este evident faptul că niciuna din faptele componente ale abaterii de neglijenţă în serviciu nu este de latură să confere gravitate faptelor comise sau să aducă atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei, fiind vorba de mici disfuncţionalităţi generate de rutină, de volumul mare de lucru şi o oarecare reticenţă a unora dintre angajaţi la executarea întocmai a ordinelor primite.

Niciuna din aceste fapte nu a produs pagube materiale unităţii sau patrimoniului MAI, nu au lezat interesele generale ale instituţiei şi nici pe cele ale societăţii civile, fiind, doar fapte neintenţionale, expresia unor mici disfuncţionalităţi de moment, independente de voinţa şi capacitatea de a reacţiona a şefului de serviciu.

Nu s-au avut în vedere împrejurările în care a fost săvârşită abaterea disciplinară, cauzele şi consecinţele acesteia, gradul de vinovăţie al reclamantei şi nici conduita poliţistului care, pe toată durata cercetării disciplinare, a dat dovadă de o participare activă, serioasă şi cooperantă la finalizarea anchetei.

În acest fel au fost încălcate prevederile art. 14 din Ordinul nr.400/2004.

Pe de altă parte, reclamanta a fost cercetată şi sancţionată pe considerente preformate, induse, străine de prezumţia de nevinovăţie de care trebuia să se bucure, înlăturându-i-se chiar şi dreptul la apărare, în sensul considerării efective, reale a probelor propuse de aceasta.

Procedându-se astfel, nu a fost asigurat un raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară aplicată.

Aplicându-se sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului deţinut, respectiv de la funcţia de şef serviciu la funcţia de ofiţer specialist I, sancţiunea disciplinară se relevă ca fiind profund disproporţionată faţă fapta în sine.

b. Prin actul administrativ a fost încălcat principiul unicităţii sancţiunii, care presupune aplicarea unei singure sancţiuni disciplinare pentru o abatere disciplinară, condiţie care trebuie să se realizeze nu doar sub aspectul aplicării unei singure sancţiuni, ci şi asupra posibilităţii ca sancţiunea aplicată să genereze o a doua sancţiune (art. 59 alin. 10 din Legea nr. 360/2002 şi art. 39 lit. f din Ordinul 400/2004).

În mod indirect, dar evident deliberat, au fost aplicate, în realitate două sancţiuni disciplinare, fapt evidenţiat de Ordinul nr. … din 19.09.2013 emis de Prefectul judeţului Satu Mare şi de Dispoziţia nr. …/19.09.2013 a directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Ambele acte administrative dispun punerea reclamantei la dispoziţia Instituţiei Prefectului - SERVICIULUI …, în cadrul căreia nu există funcţia de ofiţer specialist I.

Voinţa pârâţilor de a recurge la destituirea din poliţie a reclamantei este dovedită de prevederile art. 22 alin. 8, care, pentru cazurile prevăzute de art. 69 alin. 1 lit. j din Legea nr. 360/2002, clarifică în sensul că reclamanta poate fi pusă la dispoziţia unităţii pe o perioadă de cel mult 3 luni, ca urmare a reducerii unor posturi de natura celui pe care ar trebui să-l ocupe aceasta, numai dacă nu există posibilitatea să fie încadrată într-o funcţie similară în alte unităţi.

Este cel puţin neserioasă trimiterea făcută de pârâtă, prin răspunsul la plângerea administrativă, la prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 665/2008, pentru a înlătura critica de nelegalitate a Dispoziţiei nr. …/2013 cu privire la încălcarea normei instituite prin art. 59 alin. 10 din Legea nr. 360/2002 şi art. 39 lit. f din Ordinul 400/2004, atât timp cât ordinul invocat reglementează „prevederi referitoare la: analiza postului, întocmirea şi gestionarea fişei postului, recrutarea şi selecţionarea personalului, exercitarea tutelei profesionale, definitivarea în profesie, acordarea gradelor profesionale/militare şi înaintarea în gradul următor" şi nu posibilitatea ocupării de către reclamantă a unor funcţii prevăzute în statele de organizare ale serviciilor publice comunitare pentru …, precum şi ale celorlalte unităţi din M.A.I., deoarece nu există nicio legătură juridică între situaţia creată prin trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut - ofiţer specialist I, urmată de punerea la dispoziţie a poliţistului ca şi consecinţă a eliberării din funcţia de şef serviciu şi prevederile referitoare la recrutarea şi selecţionarea personalului.

Finalitatea juridică a emiterii Ordinului …/2013, Ordinului …/2013 şi a Dispoziţiei nr. …/2013 este cea a încetării raportului raporturilor de serviciu, ocuparea pe viitor al oricărui post de către reclamantă, conform Ordinului 665/2008, putându-se realiza doar pe bază de concurs sau examen.

În acest sens vine şi poziţia separată formulată în cadrul Încheierii nr. … de către Preşedintele Consiliului de disciplină, comisare şef de poliţie – D.D., care s-a opus aplicării sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, deoarece „există posibilitatea ca ofiţerul cercetat, în situaţia în care la nivelul SERVICIULUI …, au fost radiate funcţiile libere rămase, să nu existe fizic posibilitatea trecerii într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut. Acest fapt duce implicit, în termenul legal de punere la dispoziţie, la aplicarea sancţiunii celei mai drastice de destituire din Poliţie conform art. 17 lit. e, ceea ce ar însemna încălcarea art. 39 lit. e din O.M.A.I. nr. 400/2004 referitor la asigurarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă”.

Propunerea de aplicare a măsurii de punere la dispoziţia instituţiei Prefectului … - SERVICIULUI … s-a făcut fără să se fi procedat în prealabil la o verificare, raportat la împrejurarea că în cadrul nomenclatorului de funcţii al unităţii nu mai exista funcţia de ofiţer specialist I, a posturilor similare existente la nivelul altor unităţi.

Verificarea trebuia să fie prealabilă emiterii actului, ori, solicitarea de comunicare a posturilor similare vacante în cadrul M.A.I. s-a realizat abia prin adresa nr. … din 28.10.2013, respectiv după ce a fost verificată reacţia reclamantei, care nu s-a dovedit a fi una de resemnare.

Trimiterea făcută la prevederile art. 41 alin. 1 din OMAI nr. 298/2011 vine să confirme şi nu să infirme apărarea reclamantei, deoarece acestea reglementează cazul de încetare a măsurii punerii la dispoziţie în contextul normat, acela al aprobării numirii în funcţie.

Raportul de serviciu încetează numai în situaţia în care poliţistul nu poate fi încadrat într-o funcţie similară în aceeaşi unitate sau în alte unităţi, cu precizarea de la art. 22 alin. 8 din Legea nr. 360/2002.

În cazul de faţă punerea la dispoziţie putea fi dispusă în cadrul unităţii, în vederea numirii pe un post similar. Ori, cum la data propunerii de punere la dispoziţia unităţii era lămurită inexistenţa postului similar, trebuia dispusă încetarea raportului de serviciu şi nu punerea la dispoziţie, urmată, firesc, de destituirea din poliţie.

Adresa nr. …/28.10.2013 încearcă să acrediteze ideea că reclamanta s-ar găsi în una din situaţiile reglementate de art. 41 alin. 3-5 din Ordinul 298/2011, care sunt exprese situaţiei condamnării poliţistului prin hotărâre judecătorească definitivă, la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sau amenzii penale pentru infracţiuni săvârşite din culpă, când, la propunerea persoanelor competente să acorde gradele profesionale, se poate aproba menţinerea în activitate a poliţistului, fiind numit în funcţia deţinută anterior, sau, dacă nu este vacantă, să fie numit pe o funcţie echivalentă, cu acordul acestuia.

Posibilitatea numirii funcţionarului public, aflat în una din situaţiile prevăzute de art. 69 alin. 1 lit. j, pe o funcţie similară în cadrul unităţii sau a altor unităţi, poate determina punerea sa la dispoziţia unităţii în cadrul căreia a fost identificată funcţia similară. Cu alte cuvinte, în cazul în care nu există posibilitatea numirii poliţistului, pe motiv că nu există o funcţie similară cu cea rezultată din aplicarea sancţiunii disciplinare, se dispune încetarea raportului de serviciu şi nu punerea la dispoziţie.

În cazul în care, până la data emiterii Ordinului …/2013 şi a Dispoziţiei nr. …/2013, nu au fost identificate funcţiile similare celei de ofiţer superior I din cadrul unităţilor M.A.I., exista, fie posibilitatea legală a spunerii încetării raportului de serviciu, fie ce a amânării dispunerii eliberării de funcţie până la identificarea uitaţii la care se va face punerea la dispoziţie, cea în care se va identifica funcţia similară.

Punerea la dispoziţie în cadrul unei unităţi în care nu exista o funcţie similară echivalează cu încălcarea legii, cu încercarea de a atrage atenţia poliţistului de la scopul urmărit prin sancţiunea aplicată, acela de a fi destituit din poliţie.

c. Prefectul … nu avea competenţa în aplicarea sancţiunii disciplinare faţă de prevederile art. 57 lit. a şi art. 58 lit. c^1 din Legea nr. 360/2002, ale art. 12 alin. 1 lit. a şi b, art. 17 lit. d, art. 61, art. 62, art. 65 alin. 6 şi Nota din subsolul Anexei nr. 2 la Ordinul M.A.I. nr. 400/2004.

Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1, 4 şi 5 din Legea nr. 340/2004 „(1) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

(4) Miniştrii şi conducătorii celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului pot delega prefectului unele dintre atribuţiile lor de conducere şi control cu privire la activitatea serviciilor publice deconcentrate din subordine”.

Conform art. 23 lit. t din Ordinul 600/2005 Directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte are competenţa exclusivă să aprobe trecerea într-o funcţie inferioară a ofiţerului de poliţie din serviciile publice comunitare la propunerea prefectului.

Acelaşi Ordin 600/2005, la art. 48 teza III, prevede că, Prefectul propune trecerea într-o funcţie inferioară.

Nu poate fi primită poziţia exprimată prin întâmpinare, în sensul că s-au respectat competenţele de aplicare a sancţiunii, atât timp cât această apărare se fundamentează pe notele din subsolul Anexei 2 la Ordinul 400/2004, fie şi pentru simplul motiv că o notă de subsol nu constituie normă de drept. Pe de altă parte, acea notă de subsol prevede că aplicarea sancţiunii trecerii într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, se face de către cei care au competenţa de numire a acestor categorii de personal în conformitate cu Ordinul m.a.i. pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale M.A.I, iar aceste competenţe sunt stabilite prin Ordinul 600/2005.

Potrivit art. 46 din Ordinul 600/2005 „conducătorii structurilor din administraţia publică şi prefecţii numesc, definitivează, împuternicesc şi eliberează din funcţie, suspendă şi pun la dispoziţie, personalul din subordine care nu se regăseşte în competenţa superioară”.

Prin art. 48 teza I din actul normativ, prefectul este abilitat cu aprobarea numirii şi eliberării din funcţie a poliţiştilor, nu şi cu cea privind trecerea într-o funcţie inferioară, până cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut.

În schimb, prin art. 48 teza II şi III, prefectul este abilitat cu dreptul de a face propunerea cu privire la încetarea raporturilor de serviciu şi cu trecerea într-o funcţie inferioară, ceea ce echivalează cu împrejurarea că, în ceea ce-i priveşte pe poliţişti, Prefectul nu se află în cazurile prevăzute de Nota din subsolul Anexei 2 la Ordinul 400/2004.

Tocmai în considerarea acestor prevederi, prin Ordinul …/2013, Prefectul nu aprobă punerea la dispoziţie a poliţistului, ci doar propune acest lucru, concretizat prin emiterea Dispoziţiei nr. …/2013 a directorului general al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

În aceeaşi ordine de idei, prin art. 23 lit. t din Ordinul 600/2005, directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte aprobă trecerea într-o funcţie inferioară, ceea ce echivalează cu aprecierea firească a competenţei acestuia de a fi aplicat sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară, atât timp cât o astfel de trecere poate fi doar consecinţa aplicării unei sancţiuni.

De altfel, aşa cum este reglementat prin art. 18 din Ordinul 400/2004, aplicarea sancţiunilor este de competenţa şefilor indicaţi prin Anexa 2, în care nu se regăseşte Prefectul.

d) Actul administrativ este consecinţa încălcării prevederilor exprese ale Legii nr. 360/2002, Ordinului nr. 400/2004 şi a Ordinului nr. 600/2005, cu privire la sesizarea Consiliului de disciplină, propunerea de aplicare a unei sancţiuni disciplinare, aplicarea sancţiunii disciplinare şi punerea la dispoziţie.

Potrivit art. 20 din Ordinul 400/2004 „cercetarea prealabilă se poate efectua de către şeful unităţii, sau de către ofiţerul desemnat de acesta".

Cercetarea prealabilă şi solicitarea de constituire a Consiliului de disciplină, în cazul de speţă, erau de competenţa exclusivă a Prefectului, în calitate de şef al unităţii în care-şi desfăşura activitatea poliţistul, în timp ce aplicarea sancţiunii disciplinare se putea face, faţă de sancţiunea propusă, doar de directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, în baza unui raport motivat al Prefectului.

Pe de altă parte, dacă se reţine competenţa prefectului să emită ordinul de sancţionare, atunci acesta are la bază o cercetare prealabilă cerută şi o cercetare disciplinară realizată de un Consiliu constituit la solicitarea unei persoane necompetente, ministrul afacerilor interne.

Ordinul …/2013 a fost emis de Prefectul … în considerarea unei cercetări prealabile solicitate de ministrul afacerilor interne şi în baza propunere de sancţionare făcute de un Consiliu de disciplină constituit la solicitarea aceluiaşi ministru, care nu îndeplineşte calitatea de şef al unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea poliţistul vizat.

Cercetarea prealabilă şi încheierea Comisiei de disciplină nu au fost valorificate de persoana abilitată să plice sancţiunea, care, în opinia reclamantei, poate fi, pe tipul de sancţiune aplicat, doar directorul Direcţiei Generale de Paşapoarte, aşa cum rezultă din întocmirea Raportului motivat nr. …/06.09.2013.

Este evident faptul că, în timp ce cercetarea prealabilă a fost dispusă de ministru afacerilor interne, care a solicitat şi constituirea consiliului de disciplină la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte, pe de altă parte, verificarea temeiniciei contestaţiei a făcut-o directorul general al direcţiei, ca apoi ministrul, în baza raportului directorului, să respingă contestaţia formulată împotriva Ordinului prefectului.

Este evident, din punctul de vedere al legislaţiei valorificate, faptul că cercetarea prealabilă şi constituirea Consiliului de Disciplină trebuiau solicitate de prefect sau de directorul Direcţiei Generale de Paşapoarte (nu de ministrul afacerilor interne), care, în baza Raportului şi încheierii, trebuia să emită actul administrativ de aplicare a sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară.

În baza actului administrativ de sancţionare emis de directorul general al Direcţiei Generale de Paşapoarte, după soluţionarea cu respingere a contestaţiei formulate de poliţistul sancţionat, Prefectul, ca urmare a trecerii poliţistului într-o funcţie inferioară celei de şef serviciu, era îndreptăţit doar să emită Ordinul de eliberare din funcţia de conducere a poliţistului sancţionat.

În lipsa unui regulament aprobat prin Ordinul ministrului afacerilor interne cu privire la activitatea consiliilor de disciplină, acestea, deşi pot fi constituite la solicitarea persoanei apte să aplice sancţiunea, nu au temei legal pentru activitatea de cercetare disciplinară, motiv pentru care încheierea emisă este lovită de nulitate absolută, raportat la prevederile art. 62 alin 3 din Legea nr. 360/2002.

Nu poate fi primită poziţia exprimată prin întâmpinare, în sensul că s-au respectat procedurile de cercetarea disciplinară, atât timp cât această apărare se bazează pre prevederile Ordinului 118/2011, deoarece cercetarea disciplinară nu are nici o legătură cu inspecţia, controlul de fond sau controlul tematic, acestea din urmă pot fi doar temei pentru sesizarea şefului instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul, cel care are calitatea de angajator în sensul legii, pentru a demara procedurile prevăzute de Legea nr. 360/2002, aşa cum au fost reglementate prin Ordinul 400/2004.

În condiţiile în care s-a ales procedura constituirii Consiliului de disciplină pentru a realiza cercetarea disciplinară şi a întocmi propunerea de sancţionare a poliţistului, este evident faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 37 alin. 1 din Ordinul 400/2004, ci cele ale art. 38-57 din acelaşi act normativ, deoarece sancţiunea nu a fost aplicată la propunerea Corpului de Control al Ministrului, ci la propunerea Consiliului de disciplină, conform Încheierii nr. …/2013.

5. Ordinului Prefectului Judeţului Satu Mare nr. …/27.08.2013 a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 60 din Legea nr. 360/2002, coroborat cu dispoziţiile art. 61 alin. 1din acelaşi act normativ

Dreptul reclamantei prevăzut de art. 61 alin. 1 a fost exercitat în termenul legal de 5 zile, contestaţia fiind înregistrată la registratura Instituţiei Prefectului … sub nr. … din 29.08.2013, cu solicitarea de a fi comunicată Ministerului Afacerilor Interne, fiind soluţionată, - susţine reclamanta -, în mod greşit, prin O.M.A.I. pe data de 19.09.2013, ceea ce înseamnă că aplicarea sancţiunii disciplinare de trecere într-o funcţie inferioară de ofiţer specialist I se putea face numai după data de 19.09.2013.

Dacă ar fi să se interpreteze stricto sensu prevederile art. 60 alin. 1, chiar şi în cazul în care nu este formulată o contestaţie, aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi dispusă numai după împlinirea termenului de 5 zile de la data luării la cunoştinţă de către poliţist a sancţiunii disciplinare propuse.

Ordinul nr. …/27.08.2013 şi sub acest aspect a fost emis înainte de a se împlini termenul de contestare a actului prin care s-a făcut propunerea de sancţionare.

Reclamanta arată că a luat la cunoştinţă despre Încheierea nr. 1916026/6/06.08.2013, în data de 24.08.2013, fiindu-i comunicată prin poştă. Faţă de această împrejurare, este evident faptul că sancţiunea disciplinară a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. 1 raportat la prevederile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, în sensul că i s-a încălcat dreptul la contestare.

Aplicarea sancţiunii disciplinare se poate face numai după expirarea termenului de contestare prevăzut de art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, ceea ce presupune că, contestaţia, se formulează împotriva actelor prin care s-a propus aplicarea sancţiunii disciplinare, respectiv împotriva Raportului rezultat din cercetarea prealabilă şi a încheierii emise de Consiliul de disciplină.

În timp ce Raportul Corpului de Control al Ministrului, cel pretins a fi realizat cercetarea prealabilă, nu a fost comunicat niciodată cu reclamanta, Încheierea nr. …/06.08.2013 a Consiliului de disciplină a fost comunicată cu aceasta pe data de 24.08.2013.

În condiţiile în care termenul de contestare era de 5 zile de la data comunicării, acesta se împlinea pe data 130.08.2013, fapt ce obliga autoritatea să aplice sancţiunea cel mai devreme pe data de 30.08.2013.

Prefectul Judeţului … a aplicat sancţiunea prin Ordinul nr. … pe data de 27.08.2013, cu 3 zile înainte de împlinirea termenului expres prevăzut de lege pentru o astfel de situaţie, fiind astfel încălcat dreptul la apărare în general, în procedura administrativ-jurisdicţională şi implicit dreptul la un proces echitabil în sens special. Pe de altă parte, în condiţiile în care persoana vizată de aplicarea sancţiunii disciplinare a formulat contestaţia în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, aplicarea sancţiunii disciplinare, raportat la prevederile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, se va face numai după pronunţarea şefului ierarhic superior prin decizie motivată asupra contestaţiei.

Astfel că aplicarea sancţiunii disciplinare se poate face la împlinirea termenului de 5 zile, în cazul în care poliţistul vizat nu formulează contestaţie, sau în termen de 15 zile, în cazul în care şeful ierarhic, prin decizie motivată, a respins contestaţia.

În cazul de faţă, contestaţia a fost depusă pe data de 29.08.2013, atât împotriva Încheierii nr. …, cât şi împotriva Ordinului nr. …/2013, iar contestaţia a fost soluţionată pe data de 19.09.2013 prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. ...

Reclamanta opinează, că în contextul prevederilor art. 60 şi art. 61 din Legea nr. 360/2002, Ordinul nr. … putea fi emis i numai după data de 19.09.2013. Această abordare este corectă, în opinia sa raportat la prevederile art. 61 alin. 2 şi 3 din Legea  nr. 360/2002, care reglementează asupra dreptului poliţistului nemulţumit de sancţiunea aplicată şi decizia nefavorabilă de soluţionare a contestaţiei de a se adresa instanţei de contencios administrativ, cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiştilor.

Pentru termenul din 27.04.2014, reclamanta X, prin avocat, depune precizare de acţiune (fila 192) referitor la capătul de cerere pretenţional privind obligarea la dune morale în sumă de 20.000 euro, prin care solicită instanţei să ia act de faptul că, îl susţine numai faţă de pârâtul de ordin I, respectiv MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - MINISTRUL AFACERILOR INTERNE. Celelalte capete din cererea iniţială, le menţine astfel cum au fost formulate.

În drept, invocă dispoziţiile art. 204 C.proc.civ.

La data de 10.04.2014,  pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, depune la dosarul cauzei „PUNCT DE VEDERE referitor la citarea Ministerului Afacerilor Interne ca fiind reprezentat de ministrul afacerilor interne” (filele 198-199), învederând că, în conformitate cu actele normative mai jos citate, în faţa instanţelor de judecată, Ministerul Afacerilor Interne este reprezentat prin Direcţia Generală Juridică şi nu prin ministrul afacerilor interne.

Potrivit art. 7 alin. (4) şi (5) din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul afacerilor interne reprezintă şi angajează ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare persoanelor din subordine.

În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul afacerilor interne emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.

Dispoziţii similare se regăseau şi în cuprinsul O.U.G. nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, act normativ care a fost abrogat şi înlocuit de O.U.G. nr. 30/2007.

În temeiul prevederilor art. 9 alin.(l), (2) şi (4) din O.U.G. nr. 63/2003, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere dispoziţiile Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi .exercitarea profesiei de consilier juridic, au fost emise Instrucţiunile m.a.i. nr. 1111 din 20.12.2005 privind activitatea de asistenţă juridică în M.A.I., în vigoare începând cu data de 01.01.2006.

Art. 16 alin. (1) din acest act cu caracter normativ prevede că Direcţia Generală Juridică este împuternicită să reprezinte şi să angajeze Ministerul Afacerilor Interne în raporturile cu instanţele de judecată şi alte organe de jurisdicţie.

Potrivit art. 18 din Instrucţiunile m.a.i. nr. 1111/2005, directorul general şi directorii generali adjuncţi ai Direcţiei Generale Juridice semnează în numele ministrului şi pentru acesta acţiuni în justiţie, căi de atac şi orice mijloace legale de apărare a intereselor Ministerului Afacerilor Interne în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe de jurisdicţie.

În acelaşi context, pârâtul invocă şi prevederile art. 1 din Ordinul m.a.i. nr. 100/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a direcţiei generale juridice, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 400 din data de 8 iunie 2011, conform cărora „Direcţia generală juridică, denumită în continuare direcţie generală, este unitatea centrală de specialitate a Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare minister, fără personalitate juridică, cu competenţă materială şi teritorială generală în domeniul asistenţei juridice, care este organizată şi funcţionează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului afacerilor Interne (...) privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare".

De asemenea, la art. 4 alin. (1) din acelaşi act administrativ se prevede că „Direcţia generală, prin directorul general, directorii generali adjuncţi, sau personalul desemnat de către aceştia, reprezintă şi angajează ministerul în raporturile cu instanţele de judecată şi a altor organe de jurisdicţie şi îndrumă, coordonează, controlează şi monitorizează activităţile din domeniul său de competenţă desfăşurate de către structurile de profil ori de personalul desemnat în acest scop la nivelul unităţilor din aparatul central al ministerului, al instituţiilor şi structurilor aflate în subordinea ministerului şi al unităţilor din subordinea acestora, în limitele şi în condiţiile stabilite potrivit reglementărilor în vigoare".

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Ordinul m.a.i. nr. 100/2011, cu modificările şi completările ulterioare, „Directorul general, precum şi directorii generali adjuncţi ai direcţiei generale sunt împuterniciţi să semneze acţiuni în justiţie, căi de atac, renunţarea la acţiuni şi căi de atac, precum şi orice mijloace legale de apărare a intereselor ministerului în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe de jurisdicţie."

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, „Directorul general este împuternicit să semneze, în numele şi pentru ministrul afacerilor interne, orice act de procedură necesar pentru soluţionarea dosarelor, aflate pe rolul instanţelor de judecată, în care ministrul afacerilor interne are calitate procesuală."

Aşadar, în faţa instanţelor de judecată, Ministerul Afacerilor Interne este reprezentat de Direcţia Generală Juridică, şi nu de către ministrul afacerilor interne.

Analizând cererea formulata de către reclamanta prin prisma dispoziţiilor de drept material incidente în cauză, a normelor de procedură civilă care guvernează administrarea probelor în cauza dedusă judecăţii, precum şi a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care garantează dreptul oricărui justiţiabil la un proces echitabil, instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţiile invocate pe parcursul derulării litigiului, Tribunalul reţine că în şedinţa publică din data de 27.03.2014 (filele nr. 193-194) a respins motivat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Satu-Mare, a admis motivat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Paşapoarte, respectiv a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne exclusiv faţă de capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Prefectului.

Cu privire la fondul acţiunii în contencios administrativ, instanţa apreciază demersul dedus judecăţii ca neîntemeiat, deoarece actele administrative atacate sunt pe deplin legale şi temeinice, iar sancţiunea aplicată este corect individualizată, pentru următoarele:

Primul argument invocat de către reclamantă se referă la faptul că actele administrative atacate nu respectă proporţionalitatea, sub aspectul asigurării unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea disciplinară.

Abaterile disciplinare reţinute în sarcina reclamantei iniţial prin Raportul de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013 întocmit de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne vizează neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în calitatea sa de sef serviciu la SERVICIULUI …, atribuţii stabilite prin fişa postului şi de actele normative aplicabile activităţii respective, după cum urmează:

1)Nu a desemnat una sau mai multe persoane din subordine care să desfăşoare activităţi de îndosariere, arhivare şi scădere din evidenţă a tuturor lucrărilor înregistrate în anul 2011 (pentru această abatere reclamanta nu a depus dovada actului de desemnare în acest sens care să producă efecte juridice);

2)nu a organizat în mod corespunzător activitatea de întocmire a dispoziţiei de zi pe unitate la nivelul serviciului (în acest sens, reclamanta nu a dovedit că a întocmit documentaţia în vederea utilizării autoturismului proprietatea MAI aflat în folosinţa serviciului public comunitar);

3)nu a urmărit respectarea dispoziţiilor la nivelul serviciului în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea de activităţi de primire, evidenţă, examinare şi soluţionare a petiţiilor (simpla depunere a scrisorilor de mulţumire din partea unor petiţionari nefiind în măsură să atragă o altă concluzie);

4)nu a îndeplinit atribuţia de urmărire a modalităţii de înregistrare a documentelor clasificate la nivelul serviciului;

5)a întocmit mai multe documente neclasificate fără a le înregistra în evidenţele deschise la nivelul serviciului;

6)nu a organizat în mod corespunzător pregătirea continuă a personalului serviciului, respectiv pregătirea de specialitate a personalului nu s-a realizat diferenţiat, pe categorii de personal;

7)nu a asigurat o planificare corespunzătoare a activităţilor la nivelul serviciului şi nu a analizat în toate cazurile stadiul îndeplinirii activităţilor astfel planificate;

8)nu a dispus măsuri privind difuzarea procedurii privind verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă şi conţinut al … de către personalul din subordine (referitor la această atribuţie, prefectul nu are decât responsabilitatea avizării unor liste de difuzare care să conţină toate elementele);

9)nu a dispus măsuri pentru organizarea corespunzătoare a activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă;

10) nu a urmărit aplicarea corespunzătoare la nivelul serviciului a Metodologiei de identificare a riscurilor şi a vulnerabilităţilor la corupţie în cadrul structurilor M.A.I. (referitor la această atribuţie, este lipsit de relevanţă aspectul invocat de reclamantă în sensul că în cadrul serviciului nu a fost judecat vreun caz de corupţie);

11) nu a urmărit implementarea corespunzătoare a sistemului de control intern/managerial la nivelul serviciului;

12) nu a urmărit în mod corespunzător modalitatea de înregistrare şi circuitul documentului intitulat Regulament de Organizare şi Funcţionare al serviciului;

13) nu a modificat sau completat fişele posturilor personalului serviciului în termen de 30 de zile de intrarea în vigoare a ROF-ului unităţii.

Aceste abateri disciplinare sunt prevăzute de art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 alin. 1 lit. b din O.MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, care reglementează „neglijenţa manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau de la autorităţile anume abilitate de lege.”

De asemenea, reclamatei i s-a reţinut fapta care constă în comportarea necorespunzătoare în serviciu, prin implicarea directă a ofiţerului cercetat în diferite scandaluri cu anumiţi angajaţi ai SERVICIULUI …, care au făcut obiectul unor numeroase cercetări disciplinare, plângeri penale, articole de presă defăimătoare pentru instituţie, interpelări parlamentare, respectiv management defectuos al resurselor umane, constând în repartizarea inechitabilă a sarcinilor de serviciu către angajaţi, în ceea ce priveşte activitatea de ghişeu.

Aceasta abatere disciplinara este prevăzută de art. 57 lit. a din Legea nr. 360/2002 şi art. 12 alin. 1 lit. a din O.MAI nr. 400/2004 şi constă în „comportarea necorespunzătoare, în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului sau prestigiului instituţiei.”

Trebuie menţionat că reclamanta a mai fost sancţionata anterior de trei ori pentru abateri disciplinare săvârşite în exercitarea funcţiei de şef serviciu, o data cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5% pe o perioada de 1 lună (20.10.2010), respectiv de două ori cu mustrare scrisă (23.05.2012, 05.12.2012).

Ca urmare a emiterii Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013 întocmit de Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne, prin Încheierea nr. … din 06.08.2013 emisă de Consiliul de Disciplină, organism colectiv de analiză juridică şi profesională a abaterilor comise de poliţişti, cu caracter consultativ, s-a confirmat existenţa abaterilor disciplinare reţinute în raport şi s-a propus sancţionarea comisarului şef X cu „trecerea într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de baza al gradului profesional deţinut şi anume în funcţia de ofiţer specialist I”.

Sancţiunea de mai sus a fost aplicată la modul efectiv prin Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013 (filele nr. 15-17 de la dosar). Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestui ordin, soluţionat prin respingerea acesteia prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. …/19.09.2013.

Analizând prima critică a reclamantei, raportat la factorii de individualizare a sancţiunii disciplinare prevăzuţi de art. 14 din Ordinul MAI nr. 400/2004 (caracterul şi gravitatea faptelor comise, activitatea desfăşurată anterior, împrejurările în care au fost săvârşite abaterile disciplinare, cauzele şi consecinţele acestora, gradul de vinovăţie, preocuparea pentru înlăturarea faptelor comise, conduita poliţistului în perioada cercetării disciplinare), Tribunalul apreciază că abaterile disciplinare comise pe lângă că sunt numeroase, prezintă şi o gravitate deosebită, nereprezentând doar „mici disfuncţionalităţi generate de rutina”, astfel cum susţine reclamanta. Aceasta cu atât mai mult cu cât, având în vedere funcţia sa de şef serviciu, reclamanta era datoare să asigure un climat propice desfăşurării activităţii colectivului pe care l-a condus. În acest sens, trebuie menţionat că potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, poliţistul este dator să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate, iar prin comportamentul său să se arate demn de consideraţie şi încredere impuse de această profesie.

Raportat la criticile formulate de reclamantă la punctele 2 şi 7 care sunt în strânsă legătură, care vizează faptul că actele administrative contestate încalcă principiul unicităţii sancţiunii, care presupune aplicarea unei singure sancţiuni disciplinare pentru o abatere disciplinară (reclamanta considerând că prin aspectul inexistenţei funcţiei publice de execuţie ofiţer specialist I ca urmare a desfiinţării acesteia din cadrul nomenclatorului cu funcţii a SERVICIULUI …, prin OUG nr. 77/2013, această sancţiune ar duce la o alta şi mai gravă, respectiv destituirea din poliţie), Tribunalul reţine că sunt nefondate, pentru următoarele argumente:

Direcţia Generală de Paşapoarte a transmis Instituţiei Prefectului … un proces verbal de informare privind situaţia posturilor de ofiţer specialist I vacante la nivelul structurilor M.A.I. (un număr de 39 de posturi) care pot fi ocupate de reclamantă. Ca atare, în condiţiile în care aceasta are posibilitatea de a-şi exprima acordul pentru mutarea şi numirea într-una din aceste funcţii, conform art. 41 alin. 1 din Ordinul MAI nr. 298/2011, nu se poate reţine că aplicarea sancţiunii generează o altă sancţiune a destituirii.

Ca atare, este evident că reclamanta şi-a pierdut doar calitatea de şef serviciu, nemaibeneficiind de salariul de comandă, având dreptul în continuare la salariul de bază şi la toate celelalte drepturi salariale.

Raportat la criticile formulate de reclamanta la punctele 3 şi 4 care sunt în strânsă legătură, care vizează lipsa de competenţă a organelor emitente în aplicarea sancţiunii disciplinare, Tribunalul reţine că sunt neîntemeiate, de asemenea, având în vedere următoarele raţiuni:

Potrivit art. 7 alin. 5 din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 118/2011, la ordinul Ministrului MAI, la orice entitate M.A.I. se pot efectua controale tematice, iar potrivit alin. 1 al aceluiaşi articol, Corpul de control al Ministrului are competenţa materială şi teritorială generală în executarea controalelor la entităţile M.A.I.

De asemenea, conform art. 37 alin. 1 din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004, „sancţionarea poliţistului se poate face şi la propunerea Corpului de Control al ministrului, a corpului de control al inspectoratelor generale similare pentru structurile din subordine sau a unităţilor care coordonează la nivelul aparatului central domeniul de activitate specific funcţiei respective, în urma evaluării pe timpul inspecţiilor, controalelor de fond şi tematice, precum şi a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa personalului”.

Acest din urma Ordin la Nota din subsolul Anexei nr. 2, reglementează că competenţa de aplicare a sancţiunii de trecere într-o funcţie inferioară, până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut pentru poliţiştii încadraţi la SERVICIULUI … este atribuită persoanelor care au competenţa de numire a acestor categorii de personal.

Or, potrivit art. 6 din HG nr. 1693/2004 şi Anexei 2 Nota subsol din Ordinul MAI nr. 400/2004, „numirea, respectiv încadrarea, precum şi modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă ale personalului din cadrul instituţiei prefectului se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii”, respectiv „încadrarea şi eliberarea din funcţie a personalului serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa … se efectuează prin ordin al prefectului, în condiţiile legii, cu avizul Direcţiei generale de paşapoarte.”

Raportat la critica formulată de reclamantă la punctul 5, care vizează faptul că Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013 nu respectă obligaţia instituită prin art. 62 alin. 2 lit. f din Ordinul MAI nr. 400/2004, în sensul că indică generic instanţa competentă ca fiind instanţa de contencios administrativ, fără să precizeze care este în concret această instanţă, Tribunalul reţine că acest aspect nu este de natură a atrage nelegalitatea actului administrativ, în condiţiile în care instanţa competentă la modul concret poate fi determinată în funcţie de actele normative incidente speţei. În acest sens, reţine că în şedinţa publică din data de 27.03.2014 (filele nr. 193-194) a fost respinsă motivat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Satu-Mare.

Ba mai mult, Tribunalul reţine că la art. 3 din acest ordin (fila nr. 16 verso) se precizează instanţa de contencios administrativ prevăzută de art. 10 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Raportat la criticile formulate de reclamanta la punctele 6 şi 8 care sunt în strânsă legătură, care vizează legalitatea actului administrativ din speţă, instanţa reţine că sunt nefondate, în condiţiile în care dispoziţiile art. 53, respectiv art. 32 din Ordinul MAI nr. 400/2004 reglementează exclusiv posibilitatea poliţistului cercetat de a formula alte cereri în apărarea sa, din momentul comunicării Încheierii Consiliului de Disciplină şi nicidecum de a contesta Încheierea Consiliului de disciplină sau a raportului de cercetare prealabilă, acestea din urma având doar valoare de propunere de sancţionare în raport de gravitatea faptelor reţinute în sarcina sa. În speţă, comunicarea încheierii s-a făcut prin scrisoare recomandată la sediul serviciului, în vederea asigurării dreptului de apărare al poliţistului. Potrivit aceluiaşi articol, reclamanta putea formula eventualele obiecţii referitoare la Încheiere, procedură de care nu a uzat (ex. propunerea de alte probe în apărare). În această situaţie, a fost urmată procedura legală pentru emiterea actului administrativ de sancţionare, respectiv Ordinul Prefectului nr. …/27.08.2013.

Ca atare, împotriva acestui ordin şi nicidecum împotriva încheierii emise de Consiliul de Disciplină, reclamanta poate depune contestaţie în termen de 5 zile de la luarea la cunoştinţă, potrivit art. 61 alin. 1 din Legea nr. 360/2002.

Or, având în vedere că atât Încheierea Consiliului de disciplină, cât şi Raportul de cercetare prealabilă au valoare doar de propunere de sancţionare şi nu reprezintă acte de aplicare a sancţiunii, va constata că este inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea acestora, inadmisibilitate unită cu fondul în şedinţa publică din data de 27.03.2014..

Raportat la critica formulată de reclamantă la punctul 9 care vizează faptul că Încheierea Consiliului de Disciplină nr. …/06.08.2013 nu conţine toate elementele prevăzute de art. 53 din Ordinul MAI nr. 400/2004, respectiv numărul şi data de înregistrare a sesizării, aspect care ar atrage nulitatea absolută a actului, Tribunalul o găseşte nefondată în condiţiile în care legea nu prevede expres o atare sancţiune pentru lipsa acestor elemente. Or, în situaţia unei potenţiale nulităţi relative a actului, reclamanta trebuia să dovedească o vătămare, care nu a fost probată în speţă.

Faţă de capătul de cerere având ca obiect acordarea de daune morale, instanţa apreciază că despăgubirea care se acordă în acest caz este întotdeauna patrimonială.

În legătură cu criteriile de stabilire a daunelor morale, în jurisprudenţă s-a decis că „nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suferit de parte, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru parte ceea ce îi lipseşte ca urmare a faptei săvârşite.” (Trib. Jud. Brasov, dec. pen. nr. 762/1992 în D. nr. 5-6/1994, p. 173).

Or, în cauză, instanţa apreciază că nu s-a dovedit existenţa unui prejudiciu moral al reclamantei rezultat în mod direct din adoptarea actelor administrative contestate, în condiţiile în care acestea sunt legale şi temeinice.

Pentru toate aspectele anterior enunţate, acţiunea în contencios administrativ a reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată, respectiv inadmisibilă cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea Încheierii Consiliului de disciplină nr. …/06.08.2013, cât şi a Raportului de cercetare prealabilă nr…/28.06.2013, conform dispozitivului prezentei sentinţe.

Văzând dispoziţiile art. 453 Noul Cod proc. civ., va respinge cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, ca fiind neîntemeiate, având în vedere că nu pârâţii au pierdut procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea în contencios administrativ astfel cum a fost precizată, introdusă de către reclamanta X, domiciliată în …, împotriva pârâţilor MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, … şi PREFECTUL …, , cu sediul în …, având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. …/19.09.2013 privind respingerea contestaţiei formulate împotriva Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013 şi a Încheierii Consiliului de disciplină, respectiv anularea Ordinului Prefectului … nr. …/27.08.2013, ca fiind neîntemeiată.

Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea Încheierii Consiliului de disciplină nr. …/06.08.2013, cât şi a Raportului de cercetare prealabilă nr. …/28.06.2013, ca fiind inadmisibil.

Respinge cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, ca fiind neîntemeiate.

 Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronunțată în ședința publică din 12.06.2014.

Domenii speta

Spete similare