Contestaţie acte administrative fiscale emise de Curtea de Conturi. Confundarea de către instan?a de fond a no?iunii de autoritate de lucru judecat cu puterea lucrului judecat.

Urmare controlului Cur?ii de Conturi s-a emis decizia nr.12/29.01.2013 prin care s-a reţinut nerespectarea prevederilor art.33 alin.3 din Legea nr. 94/1992, în sensul că nu au fost aduse la îndeplinire, întru totul, măsurile dispuse prin decizia nr.47/15.02.2012 de recuperare integrală a prejudiciilor, s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite luarea măsurilor legale în vederea stabilirii şi recuperării în totalitate a prejudiciului reprezentând plata unor drepturi de personal care exced prevederilor legale.

Prin încheierea nr.5 din 19.02.2013 Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Camerei de Conturi Constanţa a respins contestaţia reţinându-se că prin dispoziţia nr.161/20.08.2012 primarul a stabilit mărimea prejudiciului la suma de 215.510 lei, dispunând recuperarea acestuia. Că din acest prejudiciu s-a recuperat doar suma de 450 lei.

Aceste două acte administrative au fost contestate la instanţa de contencios administrativ fără a li se putea opune excepţia de autoritate de lucru judecat câtă vreme prin Sentinţa civilă nr.3777/18.10.2012 şi Decizia civilă nr. 1049/05.06.2013 au fost examinate alte acte administrative, respectiv decizia nr. 47/15.02.2012, care a devenit obligatorie, în raport de soluţiile pronunţate prin cele două hotărâri judecătoreşti şi încheierea nr. 21/11.06.2012.

Astfel cum se poate constata, pricina de faţă are ca obiect contestaţia promovată de aceeaşi reclamantă însă împotriva deciziei nr.12/29.01.2013 şi a încheierii nr.5 din 19.02.2013 în care instanţa avea de examinat dacă măsurile stabilite prin decizia nr.47/15.02.2012, astfel cum a rămas definitivă, au fost sau nu duse la îndeplinire de ordonatorul de credite.

Curtea constată că instanţa de fond a confundat autoritatea de lucru judecat cu puterea lucrului judecat, respectiv cu efectul pozitiv al unei hotărâri judecătoreşti, care se poate, eventual, opune reclamanţilor în prezenta cauză şi numai raportat la apărările făcute, efect pozitiv care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Art.33 al.3 din Legea nr. 94/1992

Art.430 şi urm din NCPC

Având în vedere că sesizarea instanţei s-a făcut sub imperiul legii noi de procedură, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.499 din (N) Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art.425 alin.1 lit.b, hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.”

1. Împotriva Sentinţei civile nr.4244/07.11.2013 pronunţată de Tribunalul Constanţa au declarat recurs reclamanţii Comuna Rasova prin Primar şi Primarul Comunei Rasova, care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurenţii reclamanţi au susţinut că in mod eronat instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor ca urmare a admiterii excepţiei de lucru judecat, deşi nu erau îndeplinite cerinţele existenţei aceluiaşi obiect şi al aceleiaşi cauze în cadrul celor două pricini.

Astfel, instanţa de fond s-a aflat în eroare şi când a apreciat că ambele acte administrative dispun asupra aceloraşi chestiuni.

În realitate acestea au vizat aspecte distincte, astfel că nu se poate considera că ar fi echivalente pentru a se putea aprecia că dispun aceleaşi măsuri.

Nici în ceea ce priveşte conţinutul măsurilor dispuse prin cele două decizii nu se poate aprecia că acesta ar fi identic, respectiv de înlăturare a acestora.

Criticile aduse celei de-a doua decizii nu constau în obiectul măsurilor dispuse prin această decizie, ci în faptul că acest obiect este neclar determinat, în timp ce prin contestaţia formulată împotriva Deciziei 47/2012, au fost aduce critici sub aspectul nelegalităţii acesteia pe fond.

În aceste condiţii nu se poate pune semn de egalitate între obiectul celor două contestaţii, aşa cum acestea au fost formulate şi motivate.

Mai mult decât atât, o eventuală soluţie de anulare a Deciziei 12/2013 nu ar avea ca efect înfrângerea autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte legalitatea Deciziei 47/2012, pentru că în mod efectiv ceea ce se discută în prezenta cauză vizează chestiuni legate de modalitatea de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin prima decizie, şi nicidecum chestiuni legate de legalitatea măsurilor dispuse prin prima decizie, 47/2012.

Învederează recurenţii reclamanţi că au criticat Decizia 12/2013 cu privire la aspectul lapidar al acesteia, chestiune care atrage nelegalitatea acesteia prin prisma faptului că nu au fost indicate în concret măsurile care trebuie luate, iar cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei, reţinute în încheierea din 22.10.2013, au făcut trimitere şi la prevederea din Regulamentul din 4.11.2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de conturi, indicând prevederile art. 181 lit.b) din acest regulament care dispun cu privire la maniera în care organul de control trebuie să dispună măsurile. acestea trebuind să fie dispuse în concret, iar nu la modul generic.

Cât timp criticile aduse prin prezenta acţiune nu au vizat legalitatea măsurilor dispuse, ci doar modalitatea defectuoasă (şi deci nelegală) de dispunere a măsurilor prin cea de a doua decizie, consideră recurenţii reclamanţi că nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, nici obiectul şi nici cauza celor două cereri, nefiind identice.

Se mai susţine de către recurenţi că nu au căutat înlăturarea măsurilor dispuse prin Decizia 47/2012, ci a încercat să le ducă la îndeplinire prin măsurile luate pentru recuperarea prejudiciului, fapt dovedit prin probatoriul depus la dosar.

În ultimul rând, dacă nu poate contesta cea de a doua decizie, pentru motiv de autoritate de lucru judecat, recurenţii consideră că sunt lipsiţi de dreptul de a se apăra împotriva unei constatări (precum cea din cadrul celei de a doua decizii) pe care o consideră a fi nelegală şi cu privire la care nu are deschisă o altă cale judiciară.

Pentru motivele arătate, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în vederea pronunţării asupra fondului pricinii.

2. Prin întâmpinare, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor pentru putere de lucru judecat fiind temeinică şi legală, în raport de faptul că măsurile menţinute în sarcina conducerii entităţii verificate prin Decizia nr.12/2013, a cărui anulare se solicită în prezenta cauză, au fost stabilite iniţial prin Decizia nr.47/2012 asupra legalităţii căreia instanţele de judecată s-au pronunţat în cauzele care au făcut obiectul dosarului nr.7373/118/2012.

Pe de altă parte, recurenţii au înţeles să invoce în susţinerea motivelor de recurs aceleaşi argumente ca cele din acţiunea introductivă de instanţă, fără a aduce o reală critică de nelegalitate a hotărârii pronunţată de Tribunalul Constanţa; se critică în continuare Decizia nr.12/2013 cu privire la faptul că nu au fost indicate în concret măsurile care trebuie luate de entitate, susţinând că toate criticile lor nu au vizat legalitatea măsurilor dispuse ci au vizat modalitatea defectuoasă de dispunere a măsurilor prin cea de-a doua decizie, considerând că nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat întrucât nici obiectul şi nici cauza celor două cereri nefiind identice.

Susţinerile recurenţilor ca neîntemeiate, întrucât efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Decizia nr.12/2013 a fost emisă conform dispoziţiilor pct.234 lit.c) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.130/2010, întrucât s-a constatat că prejudiciul nu a fost recuperat în totalitate conform măsurilor dispuse iniţial prin pct. II.1 şi II.2 din Decizia nr.47/2012, in termenul de realizare a măsurii acordat la data de 31.10.2012, astfel că, prin Decizia nr.12/2013 nu se dispun măsuri noi în sarcina conducerii entităţii verificate, măsura dispusă prin această decizie priveşte aceeaşi cauză şi aceiaşi obiect, respectiv luarea măsurilor legale în vederea stabilirii si recuperării in totalitate a prejudiciului reprezentând plata unor drepturi de personal care exced prevederilor legale, acordate.

3. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenţii reclamanţi solicită respingerea apărărilor intimatei, arătând în acest sens că intimata confundă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu autoritatea de lucru judecat, noţiuni care sânt distincte şi care conduc la efecte diferite.

Cât priveşte susţinerile intimatei că pe calea recursului se reiau considerentele din acţiunea introductivă, din lecturarea motivelor de recurs se poate constata că nu se poate reţine o asemenea situaţie.

Nici motivele invocate de intimată cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată nu pot fi reţinute cât timp planul general de conturi are şi un capitol în care se pot prevedea sume cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că nu se impune decât o foarte mică rectificare a bugetului instituţiei pentru a se crea astfel sursele de plată pentru aceste cheltuieli, iar cât despre similitudinea cu Legea 146/1997, aceasta este total neavenită, cât timp avem reglementare specială sub aspectul cheltuielilor de judecată şi dacă legiuitorul ar fi dorit să dispună ceva cu privire la o asemenea chestiune, sigur ar fi făcut-o.

4. Examinând recursul în limitele investirii instanţei, prin prisma criticilor aduse hotărârii de către recurenţii reclamanţi, Curtea constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată sub nr.2683/118/2013 pe rolul Tribunalului Constanta, reclamanţii Comuna Rasova şi Primarul Comunei Rasova au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr.12/29.01.2013 ?i împotriva Încheierii nr.5/19.02.2013 emise de către Curtea de Conturi - Camera de Conturi Constanţa, solicitând anularea acestora ca nelegale şi netemeinice.

Aceste acte administrative au fost emise urmare controlului efectuat de Camera de Conturi Constanţa la data de 16.01.2013 la unitatea administrativ teritorială Rasova, pentru verificarea modului cum au fost aduse la îndeplinire măsurile dispuse prin decizia nr.47/15.05.2012.

Urmare acestui control s-a emis decizia nr.12/29.01.2013 prin care s-a reţinut nerespectarea prevederilor art.33 al.3 din Legea nr. 94/1992 în sensul că nu au fost aduse la îndeplinire, întru-totul, măsurile dispuse prin decizia nr.47/15.02.2012 de recuperare integrală a prejudiciilor, dispunându-se în sarcina ordonatorului de credite luarea măsurilor legale în vederea stabilirii şi recuperării în totalitate a prejudiciului reprezentând plata unor drepturi de personal care exced prevederilor legale.

Această decizie a fost contestată de ordonatorul de credite care invocă, pe de o parte, luarea tuturor măsurilor de recuperare a sumei de 101.260 lei reprezentând drepturi speciale acordate pe anul 2011 prin emiterea dispoziţiei nr.161/20.08.2012 pentru funcţionarii publici şi dispoziţia nr.162/20.08.2012 pentru personalul contractual, iar pe de altă parte incidenţa dispoziţiilor din Legea nr.84/2012.

 Prin încheierea nr.5 din 19.02.2013 Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Camerei de Conturi Constanţa a respins contestaţia reţinându-se că prin dispoziţia nr.161/20.08.2012 primarul a stabilit mărimea prejudiciului la suma de 215.510 lei, dispunând recuperarea acestuia. Că din acest prejudiciu s-a recuperat doar suma de 450 lei.

Aceste două acte administrative au fost contestate la instanţa de contencios administrativ fără a li se putea opune excepţia de autoritate de lucru judecat câtă vreme prin Sentinţa civilă nr.3777/18.10.2012 şi Decizia civilă nr. 1049/05.06.2013  au fost examinate alte acte administrative, respectiv decizia nr. 47/15.02.2012, care a devenit obligatorie, în raport de soluţiile pronunţate prin cele două hotărâri judecătoreşti şi încheierea nr. 21/11.06.2012.

Rezultă deci, că excepţia autorităţii de lucru judecat nu putea fi reţinută, în sensul de excepţie procesuală absolută, de fond şi peremptorie (efectul negativ al autorităţii de lucru judecat), întrucât între cele două pricini - cea de faţă şi cea care a format obiectul dosarului în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr.3777/18.10.2012 nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză,

Astfel cum se poate constata, pricina de faţă are ca obiect contestaţia promovată de aceiaşi reclamantă însă împotriva deciziei nr.12/29.01.2013 şi a încheierii nr.5 din 19.02.2013 în care instanţa avea de examinat dacă măsurile stabilite prin decizia nr.47/15.02.2012, astfel cum a rămas definitivă, au fost sau nu duse la îndeplinire de ordonatorul de credite.

Curtea constată că instanţa de fond a confundat autoritatea de lucru judecat cu puterea lucrului judecat, respectiv cu efectul pozitiv al unei hotărâri judecătoreşti, care se poate, eventual, opune reclamanţilor în prezenta cauză şi numai raportat la apărările făcute, efect pozitiv care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

Cum potrivit art.430 şi urm din NCPC, în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Pentru considerentele arătate, Curtea va admite recursul şi va casa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Domenii speta

Spete similare