Obligare cheltuieli de judecata in solidar

Asupra apelului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. X/07.11.2017, pronunţată de Judecătoria S, în dosar nr. X/104/2017, s-a admis acţiunea in pretenţii formulata de reclamantul DI, în contradictoriu cu pârâtele Casa Judeţeană de Pensii O cu sediul în S şi Casa Naţională de Pensii, şi în consecinţă s-a dispus obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 1000 lei cu titlu de pretenţii reprezentând c/v cheltuieli de judecată din dosarul cu nr. X/104/2016.

Au fost obligate cele două pârâte în solidar şi la plata sumei de 775 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul proces către reclamant.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.X/14.09.2016 pronunţată în dosarul nr.X/104/2016 Tribunalul Olt a fost respinsa contestaţia formulată de reclamantul din speţa de fata împotriva Casei Judeţene de Pensii O iar prin decizia cu nr.X/09.01.2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost admis apelul reclamantului, a fost modificată sentinţa Tribunalului Olt în sensul că a fost admisă contestaţia şi s-a dispus recalcularea pensiei în raport de stagiul de cotizare de 20 de ani.

Se mai reţine că reclamantul în ambele faze ale procesului a efectuat cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de fond a cauzei, respectiv suma de 500 lei ce a fost achitată cu chitanţa nr. X/21.12.2015 şi 500 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de apel, achitat cu chitanţa nr. X/09.01.2017, înscrisuri ce se află, în original, ataşate la dosarul de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 452 din Codul de Procedura Civila, partea care pretinde cheltuielile de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

 Totodată potrivit art.453 din CPCIV partea care pierde procesul va fi obligata la cererea părţii, care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Prin urmare cererea prin care se solicită pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată este considerată o cerere principală şi este supusă taxei judiciare de timbru, fiind achitată taxa de timbru de către petent care se afla anulată la dosar fila 17 în sumă de 75 lei.

Instanţa a apreciat că acţiunea formulată de către reclamantul DI in contradictoriu cu piritele Casa Judeţeană de Pensii O şi Casa Naţională de Pensii cu sediul în Bucureşti, este întemeiată şi în consecinţa a dispus obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 1000 lei cu titlu de pretenţii reprezentând c/v cheltuieli de judecată din dosarul cu nr. X/104/2016.

Totodată instanţa în conformitate cu disp.art.453 din codul de procedură civilă a obligat pe cele doua pârâte în solidar şi la plata sumei de 775 lei cu titlu de cheltuieli de judecata ocazionate de prezentul proces către reclamant, reprezentând onorariu avocat în suma de 500 lei, taxa judiciara de timbru in suma de 75 lei, precum şi cheltuieli de transport în suma de 150 lei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Casa Judeţeană de Pensii O, considerând-o netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.

 S-a menţionat că, în dosarul X/104/2016, reclamantul, pana la încheierea dezbaterilor, nu a dovedit si nici nu a solicitat instanţei de fond plata unor cheltuieli de judecata.

În apel, reclamantul a solicitat plata unor cheltuieli (fără a preciza in concret suma) însa, instanţa de apel a înţeles sa nu acorde cheltuieli de judecata. Daca reclamantul ar fi fost nemulţumit de neacordarea acestora, si implicit, de hotărârea instanţei de apel, ar fi avut la dispoziţie alte cai prevăzute in procedura civila pentru a le solicita.

S-a menţionat că pe rolul instanţelor judecătoreşti, reclamantul (prin avocatul sau, întotdeauna acelaşi) a depus spre soluţionare mai multe dosare privind acordarea unor drepturi de pensie, însă, de fiecare data, acesta alege sa nu solicite si sa nu dovedească plata unor cheltuieli de judecata pana la finalizarea dezbaterilor la instanţa de fond (la interpelarea instanţei susţine ca nu solicita cheltuieli de judecata), însa, ulterior, le solicita, pe cale separata, folosindu-se de acte care nu sunt chiar veridice. ( a se vedea sentinţa nr.X/2013 a Tribunalului Olt si decizia nr.X/2016 a Curţii de Apel Craiova pronunţate in dosar nr. X/201/2016 privind de reclamant).

În dosarul nr.X/104/2017, a depus o chitanţa nr.X/21.12.2015, in condiţiile in care dosarul nr.X/104/2016 a intrat pe rolul Tribunalului Olt nu in anul 2015, ci la jumătatea anului 2016, existând astfel dubii cu privire la veridicitatea presupuselor cheltuieli menţionate în aceasta chitanţa, asta in condiţiile in care, aşa cum am arătat, la instanţa de fond, pana la încheierea dezbaterilor în acest dosar, a declarat ca, nu dovedeşte si nu solicita plata vreunor cheltuieli de judecata.

A mai arătat apelanta că, instanţa, in baza rolului activ, ar fi trebuit sa solicite dovezi suplimentare din care sa rezulte fără dubiu ca acea chitanţa priveşte cheltuieli făcute chiar in dosarul nr.X/104/2017 si nu cu alta ocazie (ex. contractul de asistenta juridica).

S-a arătat că litigiile de asigurări sociale sunt scutite de plata taxei de timbru, aşa încât, ar fi fost mult mai convenabil pentru reclamant sa le dovedească si sa le solicite in cadrul procesului si nu pe cale separata, daca acesta ar fi avut un interes licit si moral.

De asemenea, în litigiul la care se refera aceasta speţa, nu se poate dovedi si nu se poate vorbi de o culpa a CJ.P. Olt si CNPP in acordarea unor drepturi de pensie, câta vreme aceste instituţii sunt obligate sa respecte si sa aplice întocmai actele normative in vigoare in materia pensiilor.

Judecătoria, ca instanţa de fond, in mod eronat, încălcând voinţa instanţelor superioare - Tribunalul Olt si Curtea de Apel Craiova - care s-au pronunţat anterior in litigiul pentru care se cere, pe cale separata, plata unor cheltuieli de judecata si a unor „cheltuieli la cheltuieli,, interpretează absolut eronat actul juridic dedus judecaţii pronunţând, astfel, o hotărârea vădit nelegala.

Potrivit dispoziţiilor art. 452 din Codul de procedura civilă, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Din hotărârile judecătoreşti pronunţate (fond si apel) in dosarul nr.X/104/2016 (sentinţa nr.485/2016 si decizia nr.7/2017) nu rezulta ca reclamantul, prin avocatul sau, prezent la dezbateri, ar fi solicitat, ar fi dovedit (înainte de închiderea dezbaterilor) - la instanţa de fond, ori, i s-ar fi admis de către instanţa de apel solicitările privind plata unor cheltuieli de judecata.

Reclamantul nu poate invoca şi nici nu poate dovedi vreo culpa a CJ.P. Olt in emiterea actelor sale (pe baza unor documente pe care le-a avut la dispoziţie la momentul emiterii si a temeiurilor legale in vigoare in materia pensiilor), acte contestate in dosarul nr. X/104/2016 aflat pe rolul instanţelor, care sa-i justifice o astfel de pretenţie.

Daca instanţa de fond si cea de apel, din probele administrate, ar fi ajuns la concluzia ca, exista o culpa a CJ.P Olt si daca ar fi fost dovedite, ar fi aprobat prin hotărâre obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata.

În fapt, reclamantul a fost pensionat iniţial pentru limita de vârsta in baza Legii nr. 19/2000, prin decizia nr. X/29.06.2004, pentru un stagiu de cotizare total realizat de 48 ani, 11 luni, 23 zile din care 29 ani, 11 luni, 3 zile lucraţi in grupa I de munca, 2 ani, 9 luni, 26 zile in condiţii normale, 14 ani, 6 luni spor aferent grupei de munca si 1 an, 5 luni, 6 zile stagiu asimilat.

Pentru perioada lucrata in grupa I de munca (29 ani, 11 luni, 3 zile), reclamantului i s-a acordat punctaj suplimentar la pensie conform OUG nr. 100/2008 si conform art.169 din Legea nr. 263/2010, dar si o reducere a vârstei standard de pensionare cu cel puţin 10 ani.

În cadrul dosarului nr.X/104/2016, reclamantul a solicitat stabilirea drepturilor sale de pensie, nu in raport de dispoziţiile Legii nr. 19/2000, in vigoare la data formulării cererii de pensionare (aşa cum in mod corect si de buna credinţa a procedat casa de pensii), ci, avându-se in vedere Decizia ICCJ nr.11/2015 prin care s-a admis recursul în înţelesul legii care a avut in vedere situaţia persoanelor pensionate in perioada 1977-2001, pana la intrarea in vigoare a Legii nr.19/2001, in baza legii nr.3/1977 (abrogata la data intrării in vigoare a Legii nr.19/2000).

Instanţa de apel, analizând cauza, a interpretat in mod eronat act juridic dedus judecaţii', considerând ca ,,apelantului-reclamant ii este aplicabila Decizia ICCJ nr.11/2015,, ,deşi, acesta nu a fost niciodată pensionat conform dispoziţiilor Legii nr.3/1977, ce a făcut obiectul recursului in interesul legii, ci, conform Legii nr. 19/2000 prin decizia nr.X/29.06.2004.

De asemenea, în mod eronat, instanţa de apel in considerente, arata ca, reclamantul a fost pensionat prin decizia nr.X/1994 care, in nici un caz, nu ii aparţine reclamantului.

 Pentru aceste motive, pe rolul instanţei superioare este in curs de soluţionare o contestaţie in anulare formulata de CJP Olt.

Întrucât la instanţa de fond s-a respins cererea petentului, iar reclamantul nu a cerut si nu a dovedit, in mod corect, nu s-au acordat cheltuielile de judecata, iar in apel, instanţa de apel nu a făcut nici o referire la obligarea la plata unor cheltuielile de judecata, casa de pensii, in mod corect, a pus in executare întocmai decizia nr. X.01.2017 pronunţata de Curtea de Apel.

Plata cheltuielilor de judecata este o cerere care este admisibila în situaţia în care petentul poate face dovada acestor cheltuieli efectuate cel târziu pana la închiderea dezbaterilor, potrivit art.452 din NCPC.

De asemenea, partea care a pierdut procesul poate fi obligata la cheltuieli doar daca se dovedeşte o culpa a sa si daca cererea privind restituirea unor cheltuieli este rezonabila, necesara si întemeiata legal (Hotărârea CEDO din 17 decembrie 2004 in cauza,,Cumpăna si Mazăre împotriva României).

Faţă de cele precizate mai sus, s-a arătat, nu se poate reţine şi nu se poate dovedi vreo culpa a C.J.P. Olt in prezenta cauza, culpa care nu a fost reţinuta nici de către instanţa de fond si cea de apel, cheltuielile nu au fost dovedite si cerute pana la finalizarea procesului la instanţa de fond, situaţie in care, a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat şi respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile Legii nr. 134/2010 (republicată, cu modificările şi completările ulterioare) privind apelul, ale Legii nr. 263/2010 si dispoziţii legale mai sus precizate.

Faţă de apelul promovat, intimatul reclamant DI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului şi menţinerea sentinţei apelate de obligare a pârâtelor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, apelul este nefondat pentru următoarele considerente :

În limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat, Tribunalul reţine în fapt că, prin decizia civilă nr.X/09.01.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.X/104/2016 a fost admis apelul formulat de reclamantul DI, fiind schimbată în totalitate sentinţa civilă apelată, în sensul admiterii contestaţiei formulate şi obligării CJP Olt la a emite o nouă decizie cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani la calculul punctajului mediu anual.

Deşi prin cererea formulată apelantul DI a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată, astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei civile menţionate, instanţa de apel, admiţând calea de atac, nu s-a pronunţat şi asupra cheltuielilor de judecată solicitate.

În drept, art.451 Cpc prevede că (1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Art. 453 privind acordarea cheltuielilor de judecată stipulează că (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Potrivit art. 452 Cpc, partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor în dosarul în legătură cu care se solicită cheltuieli de judecată.

Contrar apărărilor formulate în apel de CJP Olt, dispozițiile art. 452 Cpc fac vorbire despre cheltuielile de judecată solicitate printr-un petit accesoriu cererii de chemare în judecată, astfel încât, doar în această împrejurare dovada cheltuielilor trebuie făcută cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor, nu și în situația în care nu s-au solicitat cheltuieli de judecată sau instanţa nu s-a pronunţat asupra lor, în acest din urmă caz neexistând obligația de a dovedi aceste cheltuieli până la închiderea dezbaterilor.

Din analiza sentinţei civile nr.X/07.11.2017 rezultă că au fost acordate următoarele cheltuieli de judecată: 1000 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de fond a cauzei, respectiv suma de 500 lei ce a fost achitată cu chitanţa nr. X/21.12.2015 (contestaţie Comisia Centrală) şi cu chitanţa nr.X/23.05.2016 (contestaţie faza de judecată) şi 500 lei reprezentând onorariu de avocat achitat în faza de apel, achitat cu chitanţa  nr. X/09.01.2017.

Dacă s-ar accepta, astfel cum solicită apelanta, ca spezele făcute în faza premergătoare contestaţiei împotriva deciziei să nu fie incluse în cheltuielile de judecată, s-ar ajunge la concluzia că, deşi legiuitorul obligă contestatorul să parcurgă anumite etape prealabile, cu toate acestea, cheltuielile ocazionate de demers să rămână în sarcina contestatorului, deşi contestaţia acestuia la Comisia Centrală de Contestaţii a fost în mod nelegal respinsă.

Mai reţine Tribunalul că apelanta formulează apărări împotriva deciziei prin care a fost finalizat dosarul nr.X/104/2016, or, în considerarea disp. art.457 alin.1 Cpc privind legalitatea căii de atac, acestea nu pot fi avute în vedere de către instanţa de apel în cadrul unui litigiu ce vizează cheltuieli de judecată aferente unei cauze definitiv soluţionate.

În ceea ce priveşte lipsa culpei procesuale a apelantei C.J.P. Olt, tribunalul are în vedere că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii, iar obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată se fundamentează în mod exclusiv pe ideea de culpă procesuală care aparţine acelei părţi care a ocazionat în mod nelegal declanşarea unei proceduri judiciare, pierderea procesului dovedindu-se cu hotărârea judecătorească care a finalizat-o.

În considerarea argumentelor expuse şi în temeiul art. 480 din Noul Cod de procedură civilă, neexistând motive temeinice pentru modificarea hotărârii primei instanţe în sensul pretins de apelantă, se va respinge apelul formulat, ca nefondat.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, în temeiul art.482 Cpc privind completarea cu alte norme coroborat cu disp. art.451 alin.1 Cpc privind cuantumul cheltuielilor de judecată şi art. 453 Cpc privind acordarea cheltuielilor de judecată, în considerarea faptului că apelantul, care a generat demersul judiciar prin formularea căii de atac, a căzut în pretenţii, instanţa va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 879,99 lei reprezentând onorariu de avocat (750 lei, chitanţa 192/09.03.2018) şi cheltuieli de transport (60 lei şi 69,99 lei).

Data publicarii pe portal:04.06.2018

Domenii speta

Spete similare