Exercitarea autoritatii parintesti de un singur parinte

Prin sentinţa civilă nr. X/11.01.2017 pronunţată în dosar X/213/2016 de Judecătoria Corabia a fost admisă în parte cererea formulata de reclamanta CTE în contradictoriu cu pârâtul CIF având ca obiect „divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilire domiciliu minor, pensie întreţinere” a fost admisă şi cererea reconvenţională formulata de paratul CIF şi în consecinţă s-a luat act de învoiala părţilor cu privire la capătul de cerere privind divorţul, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti şi reluarea numelui avut anterior căsătoriei, în sensul că:

- s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 17.10.2010, înregistrată la Primăria Comunei R sub nr. X/17.10.2010, prin acordul părţilor;

- s-a dispus ca reclamanta să îşi reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „F”;

- s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minorii CDI, născut la data de si CSL născută la data de 02.08.2013, sa se facă în comun de ambii părinţi;

- s-a stabilit locuinţa minorilor CDI şi CSL,la tată;

- a fost obligată reclamanta la o pensie de întreţinere de câte 100 euro lunar în favoarea minorilor CDI si CSL, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii până la majoratul minorilor;

- s-a dispus compensarea în parte a cheltuielilor de judecată şi a mai fost obligată reclamanta la 300 lei cheltuieli de judecată către pârât;

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a avut în vedere următoarele:

Reclamanta CTE si paratul CIF s-au căsătorit la data de 17.10.2010, căsătoria acestora fiind înregistrata la Primăria Comunei R sub nr. X/17.10.2010, iar din relaţiile de căsătorie au rezultat minorii CDI, nascut la data de si CSL nascuta la data de

1. Cu privire la capătul de cerere privind desfacerea căsătoriei şi numele pe care-l vor purta soţii după divorţ.

La termenul din data de 07.12.2016 părţile s-au prezentat personal în faţa instanţei şi au arătat că solicită divorţul prin acord, că nu solicită motivarea hotărârii de divorţ, precum şi faptul că au căzut de acord asupra capătului accesoriu al cererii de divorţ privind revenirea reclamantei la numele avut anterior casatoriei, acela de „F”, si exercitarea in comun a autoritatii parintsti asupra minorilor.

În art. 373 C. civ. „ Divorţul poate avea loc: a) prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt soţ […]”.

 Potrivit art. 374 alin. 1 C civ., divorţul prin acordul soţilor poate fi pronunţat de către instanţa judecătorească indiferent de durata căsătoriei şi indiferent dacă există sau nu copii minori rezultaţi din căsătorie.

De asemenea, art.926 C.pr.civ. prevede că „hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită aceasta”.

Instanţa având în vedere considerentele expuse, în temeiul disp.art.926 C.pr. civ. şi art.930 C.pr.civ., urmează să admită cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, şi raportat la manifestarea expresă de voinţă a părţilor exprimată în faţa instanţei, în baza art. 930 C.pr.civ.,  va dispune desfacerea căsătoriei încheiată la data de, căsătoria acestora fiind înregistrata la Primăria Comunei R sub nr. X/17.10.2010, prin acordul părţilor.

În ceea ce priveşte numele, părţile şi-au exprimat acordul ca reclamanta CTE  să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „F ”.

Astfel, instanţa,  rap. la dispoziţiile art.383 C.civ. şi art. 930 alin.1 teza a-II-a C.pr.civ, va lua act de acordul părţilor privind numele, urmând să încuviinţeze ca reclamanta CTE  să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de „F”.

Totodata, in temeiul art. 397 coroborat cu art. 504 C. civ. instanţa va dispune ca autoritatea părintească în privinţa copiilor să se exercite in comun de ambii parinti.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind stabilirea domiciliul minorilor CDI si CSL, instanţa reţine că:

Potrivit articolul 496 din NCC „ Copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile. Locuinţa copilului, stabilită potrivit acestui articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege”.

Potrivit articolul 400 din NCC ” În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.

(alin.2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior”.

(alin.3) In mod exceptional si numai daca este in interesul superior al copilului , instanta poate stabili locuinta acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimtamantul acestora. Acestea exercita supravegherea copilului si indeplinesc toate actele obisnuite privind sanatatea, educatia si invatatura sa.

In ceea ce priveste criteriile avute in vedere la stabilirea domiciliului copiilor, instanta retine ca acestea sunt altele decat cele avute in vedere la stabilirea exercitiului autoritatii parintesti.

Spre deosebire de exercitiul autoritatii parintesti, stabilirea locuintei acestora nu inseamna doar asigurarea unui spatiu de locuit pentru si chiar ingrijirea si educarea permanenta de care au nevoie acestia. Persoana la care locuiesc copiii este asadar  cea care ia deciziile ce privesc actele obisnuite,  cu caracter curent privind  supravegherea, cresterea, educatia, sanatatea si ingrijirea minorilor.

In cazul de fata, observand declaratiile martorilor audiati in cauza si rapoartele de ancheta psihosociala efectuate de autoritatea tutelara de la domiciliile partilor, instanta constata ca minorii sunt foarte atasati de parat şi de bunicii paterni. Din referatul de ancheta psihosociala efectuat la domiciliul paratului rezulta ca acesta se ocupa singur de cresterea si ingrijirea celor cinci copii minori, fiind ajutat de parintii sai, si dispune de conditii materiale si morale pentru educarea minorilor. Avand in vedere ca reclamanta pleaca periodic in strainatate, perioade cuprinde intre 6-8 luni, se apreciaza ca este in interesul minorilor sa ramana in grija uniui adintre parinti, respectiv a tatalui, care se poate ocupa indeaproape de supravegherea acestora, si faptul ca minorii au fost crescuti inca de la nastere pana la data despartirii in fapt a sotilor in domiciliul paratului.

In aceste conditii, instanta apreciaza ca este in interesul superior al minorilor, data fiind si varsta acestora, cand au nevoie de o supraveghere si de o atentie foarte mare, ca locuinta acestora sa fie stabilita la tatăl parat si fata de care minorii de altfel sunt foarte atasati.

Cu privire la capătul de cerere privind obligaţia de întreţinere:

Potrivit art. 402 al. 1 NCC „Instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor.”

Potrivit art. 499 alin.1 din NCC” Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

(alin.2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională.

(alin.3) Părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială”.

Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Potrivit articolului 529 alin.1 N.C.C „Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

(alin.2) Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi copii.

(alin.3) Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat”.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere trebuie ca instanţa să aibă în vedere şi posibilităţile celui obligat la plată, numărul persoanelor aflate în întreţinerea acestuia, precum şi nevoile celui care se află în întreţinere.

Având în vedere vârsta minorilor, când cheltuielile pentru creşterea, îngrijirea si sănătatea lor sunt mari,  având în vedere şi faptul ca locuinţa minorilor a fost stabilită la tatăl pârât, prima instanţă a obligat în temeiul art. 402 C. civ. reclamanta la o pensie de întreţinere în funcţie de venitul realizat de aceasta conform actelor depuse la dosar, în cuantum de 200 euro  lunar, câte 100 euro lunar pentru fiecare copil, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii pana la majoratul minorilor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a acesteia în sensul stabilirii domiciliului celor doi minori la aceasta cu consecinţa obligării intimatului pârât l plata pensiei de întreţinere în favoarea acestora.

A solicitat şi obligarea intimatului pârât reclamant reconvenţional la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de apel reclamanta apelantă pârâtă reconvenţional a arătat că în mod greşit prima instanţă a stabilit domiciliul minorilor la pârât deoarece aceştia nu au fost îngrijiţi corespunzător, că minorul CDI nu a început să vorbească deşi împlinise vârsta de cinci ani iar din momentul în care a luat copii la domiciliul ei aceştia au avut rezultate, băiatul putând avea dialog fără dificultate.

A mai susţinut apelanta că intimatul are un comportament agresiv şi consumă excesiv băuturi alcoolice iar în perioada în care minorii locuiesc la ea a venit de foarte puţine ori să-i viziteze.

De asemenea a criticat hotărârea primei instanţe în raport de împrejurarea că în considerentele sentinţei apelate s-a reţinut în mod eronat că pârâtul s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea celor cinci minori, când în realitate sunt doar doi minori.

Totodată a arătat că deşi prima instanţă a reţinut că apelanta pleacă în mod frecvent în străinătate pentru perioade cuprinse între şase şi opt luni fiind deci în interesul minorilor să rămână în grija unuia dintre părinţi, trebuia să se aibă în vedere că părinţii ei se ocupă corespunzător de copii în timp ce tatăl pârât pleacă la muncă dimineaţă şi se întoarce seara.

Referitor la cuantumul pensiei de întreţinere de câte 100 de euro pentru fiecare minor apelanta a arătat că în mod greşit au fost avute în vedere venituri cu caracter temporar, realizate în cadrul unor contracte de muncă încheiate pe durată determinată.

Intimatul pârât în termen legal a depus întâmpinare (filele 20 – 21 dosar apel), respectiv la data de 28.04.2017 prin care a solicitat respingerea apelului formulat şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală şi că la stabilirea domiciliului minorilor a fost avut în vedere interesul superior al acestora iar din probatoriul administrat, respectiv declaraţii martori, anchetă psihosocială a rezultat că tatăl are condiţii de creştere şi îngrijire a copiilor şi că de fapt în locuinţa tatălui copii s-au născut şi au crescut până la despărţirea în fapt a părinţilor lor, aceştia fiind ataşaţi de tată şi de bunicii paterni.

Referitor la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere la câte 100 de euro pentru fiecare minor intimatul a arătat că prima instanţă a avut în vedere înscrisurile depuse de reclamantă şi chiar dacă acestea rezultă din încheierea unor contracte pe durată determinată nu înseamnă că nu trebuiau să fie avute în vedere ca venituri realizate.

În cadrul judecăţii apelului instanţa a dispus realizarea anchetelor psihosociale de autorităţile tutelare de la domiciliul fiecăreia dintre părţile în cauză şi depunerea la dosar de înscrisuri din care să rezulte înscrierea minorilor la grădiniţă şi o caracterizare a acestora în legătură cu rezultatele realizate.

Anchetele sociale au fost realizate (filele 43 şi 44 dosar apel) fişa psihopedagogică a minorului CID fiind de asemenea depusă (filele 46 52 dosar apel) precum şi caracterizarea minorei CTL (fila 54 dosar apel).

De asemenea a fost depusă adeverinţa nr. X/05.09.2017 emisă de SC N D T SRL (fila 53 dosar apel) din cuprinsul căreia rezultă că apelanta este angajata acestei societăţi de la data de 23.08.2017 cu un salariu de încadrare de 1450 lei.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat la fond si a dispoziţiilor legale incidente în cauza, Tribunalul constată că  acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Apelanta şi intimatul au avut în perioada 2008 – 2010 o relaţie de concubinaj după care s-au căsătorit din căsătoria acestora rezultând minorii CDI, născut la data de 11.03.2011 şi CSL, născută la data de 02.08.2013.

Dat fiind situaţia financiară a famIi, în anul 2013 ambele părţi au fost de acord ca apelanta reclamantă să plece în Italia pentru a munci (răspuns la întrebarea 3 interogatoriu – fila 63 dosar fond), astfel că ambii minori au rămas în locuinţa în care s-au născut şi crescuseră, respectiv locuinţa tatălui acesta ocupându-se de creşterea şi îngrijirea minorilor ajutat fiind şi de părinţii lui, în acelaşi timp tatăl ocupându-se şi de agricultură în gospodărie.

Începând cu anul 2016 intimatul pârât nu a mai fost de acord ca apelanta reclamantă să rămână în străinătate pentru a munci motivat de împrejurarea că aceasta şi-ar fi schimbat comportamentul, astfel că despărţirea în fapt a părţilor a survenit în cursul anului 2016, când aceasta a plecat la muncă, în Spania. În tot acest interval d etimp apelanta reclamantă a fost încadrată în muncă având încheiate contracte de muncă pe durată determinată, conform înscrisurilor depuse la dosar ((filele 40 42, 59 - 60 dosar fond)

După despărţirea în fapt a părţilor în cauză copii au rămas la domiciliul intimatului pârât iar la solicitarea reclamantei acesta a fost de acord ca mama să ia copii la domiciliul ei, aceştia rămânând în final la domiciliul acesteia, cu precizarea că iniţial a existat un acord între părinţii copiilor, acord pe care apelanta reclamantă nu l-a mai respectat, fără a exista însă o intervenţie a autorităţilor judiciare, această intervenţie survenind după ce apelanta nu a mai adus copii la domiciliul intimatului pârât şi a iniţiat prezentul demers judiciar prin care pe lângă solicitarea de a se pronunţa divorţul a cerut şi stabilirea domiciliului acestora la locuinţa ei.

Din referatele de anchetă socială a rezultat că minorii locuiesc din anul 2016 în imobilul proprietatea bunicilor materni, situat în comuna B, satul L, compus din patru camere de locuit şi o bucătărie modest mobilată dar îngrijită corespunzător (filele 38 fond şi 43 apel), mama fiind absolventă de opt clase.

A rezultat totodată din cuprinsul acestor înscrisuri (fila 43 dosar fond şi fila 44 dosar apel) că intimatul pârât a declarat că doreşte să-i fie încredinţat spre creştere şi educare unul dintre copii.

A mai rezultat că acesta deţine o casă de locuit acoperită cu ţiglă şi compusă din trei camere de locuit, încălzită cu sobe şi dotată cu instalaţie electrică iar veniturile sale se compun din sumele rezultate din valorificarea produselor agricole şi din muncile ocazionale în construcţii.

După ce copii au fost luaţi de mamă la domiciliul ei, tatăl pârât i-a vizitat pentru a le duce acestora alocaţia de stat iar din răspunsul acestuia la interogatoriu (întrebarea nr. 9) a rezultat că minorii sunt puternic ataşaţi de aceasta şi de bunicii materni (fila 62 fond).

Din declaraţia martorului F I a rezultat că minorii au locuit în locuinţa sa din primăvara anului 2016 (fila 64 dosar fond) şi sunt înscrişi la grădiniţă, lunar fiind vizitaţi de tatăl lor. Martorul a menţionat că atunci când vine în vizită la copii, a observat că fetiţa este ataşată de tată, sare în braţele acestuia, în schimb băiatul este mai retras deoarece de mic a fost ataşat mai mult de mamă.

Din declaraţia martorului CI, unchiul pârâtului (fila 66 dosar fond) a rezultat că apelanta a mers frecvent în străinătate în ultimii trei ani pe perioade cuprinse între 3 – 6 luni timp în care minorii au rămas în grija pârâtului şi a bunicilor paterni, băiatul fiind dus la grădiniţă zilnic de bunicul patern în timp ce tatăl pârât se ocupa cu agricultura, relatând că tatăl are condiţii pentru creşterea şi îngrijirea copiilor şi că este ajutat şi d epărinţii lui, respectiv bunicii paterni. A relatat că de când copii au fost luaţi de mama lor, pârâtul merge lunar să îi viziteze şi le duce dulciuri şi jucării.

Totodată şi din declaraţia martorei DL (fila 67 dosar fond) a rezultat că intimatul pârât s-a ocupat în mod corespunzător de copii.

Deşi apelanta a pretins că pârâtul nu a îngrijit corespunzător minorii şi că aceştia nu au fost înscrişi la grădiniţă, la dosar nu există probe care să confirme această susţinere. Din fişa psihopedagogică a copilului preşcolar rezultând că în perioada în care minorul CID a fost înscris la Grădiniţa R de acesta s-a ocupat „tata şi bunicii” (fila 46 dosar apel), copilul nu are antecedente patologice şi a avut o evoluţie psihofizică bună obţinând rezultate foarte bune la activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar.

Tribunalul are însă în vedere că minorii locuiesc la domiciliul apelantei din luna iunie 2016, că în prezent minora CSL, născută la 02.08.2013 este înscrisă la cursurile Grădiniţei cu program normal L – structura gimnazială B (fila 54 dosar apel), în grupa mică şi s-a integrat destul de bine în colectiv, este comunicativă şi nu refuză să interacţioneze verbal cu persoanele, copii sau adulţi.

Din adeverinţa nr. X/05.09.2017 emisă de SC N – D – T SRL a rezultat că apelanta reclamantă este angajată la această societate din 23.08.2017 cu un salariu de încadrare de 1450 lei (fila 53 dosar apel).

Apelanta nu mai lucrează în străinătate temporar şi deci nu mai părăseşte locuinţa în care locuieşte împreună cu copii săi minori, fiind permanent împreună cu aceştia.

Se reţine aşadar incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 2 alin. 3 din Legea 272/2004 potrivit cu care „principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice, de organismele private autorizate şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti”.

Prin urmare copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, ambii fiind responsabili pentru creşterea şi educarea copiilor lor. În cazul în care părinţii divorţează, instanţa judecătorească este chemată să se pronunţe cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti, prin raportare la interesul superior al copilului, urmărindu-se prin măsura dispusă să se asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului.

Plecând de la aceste dispoziţiile legale care impun instanţei soluţionarea cauzei în mod obligatoriu prin prisma interesului superior al copilului, Tribunalul reţine că această noţiune are un caracter complex, fiind determinată de factori multipli, care se apreciază de instanţă.

Astfel, în cauza de faţă tribunalul apreciază ca fiind relevant sentimentul de siguranţă pe care mama îl oferă copiilor, prin referire nu numai la ajutorul bunicilor materni, de care minorii sunt ataşaţi dar şi la toate celelalte medii, respectiv : şcolar, cel de vecinătate, schimbarea domiciliului copiilor la tată fiind de natură să afecteze sentimentul de stabilitate, în condiţiile în care aceasta aduce după sine ruperea unor relaţii de amiciţie cu copii sau persoanele din vecinătatea unde aceştia locuiesc în prezent, elemente ce configurează în mintea copiilor un sentiment de apartenenţă.

Aşadar, dat fiind că de mai mult de un an şi jumătate minorii se află în locuinţa mamei şi a bunicilor materni, că aceştia s-au integrat bine în mediul şcolar şi în comunitate iar mama acestora este permanent împreună cu ei, nu este în interesul copiilor minori ca, la vârstă relativ fragedă să se intervină în echilibrul deja realizat şi să le fie schimbată locuinţa la domiciliul intimatului pârât, o asemenea schimbare nefiind justificată.

În raport de acest aspect va privi ca întemeiat apelul declarat şi va schimba în parte sentinţa în sensul că va stabili locuinţa minorilor la mamă.

Totodată, faţă de împrejurarea că potrivit art. 402 NCCiv părinţii sunt obligaţi să acorde întreţinere copiilor minori, starea de nevoie prezumându-se în privinţa acestora va obliga intimatul pârât la plata către minori a unei pensii de întreţinere de către 150 lei lunar pentru fiecare, în perioada 07.07.2016 - 31.01.2017 şi la către 175 lei lunar pentru fiecare, începând cu data de 01.02.2017, până la intervenirea unei cauze de modificare sau de stingere a obligaţiei.

Va acorda apelantei reclamantă suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate de aceasta în apel, respectiv onorariu apărător ales.

Data publicarii pe portal:06.03.2018

Domenii speta

Spete similare