Instanța de apel are obligația de a verifica dacă în ipoteza schimbării componenței completului de judecată în primă instanță, noul complet a efectuat cercetarea judecătorească cu respectarea principiului nemijlocirii.

Instanța de apel are obligația de a verifica dacă în ipoteza schimbării componenței completului de judecată în primă instanță, noul complet a efectuat cercetarea judecătorească cu respectarea principiului nemijlocirii.

În ipoteza constatării existenței unei nerespectări a acestui principiu, instanța de control judiciar trebuie să analizeze în ce măsură această restrângere a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului poate fi compensată prin readministrarea nemijlocită a probatoriului în calea de atac astfel încât acest drept să nu fie teoretic și iluzoriu.

Prin urmare, Curtea constată că judecătorul primei instanțe care a pronunțat soluția în cauză nu a efectuat cercetarea judecătorească, în fața sa neadministrându-se probele pe care ulterior le-a evaluat și le-a reținut ca temei al soluției de condamnare a inculpaților.

Având în vedere că probatoriul a fost administrat de un judecător care nu a soluționat cauza pe fond întrucât a fost delegat pentru o perioadă limitată la altă instanță, dar care la data pronunțării deciziei își reluase activitatea la Tribunalul Teleorman, Curtea a dispus ca rejudecarea cauzei să se realizeze de acest judecător.

(Secţia I penală, decizia penală nr. 202/A din data de 8 februarie 2018 )

Prin sentinţa penală nr. 46 din data de 03.04.2017 pronunţată de Tribunalul Teleorman - Secţia penală, în dosarul nr. 2606/87/2014, s-a dispus condamnarea inculpaților la diverse pedepse.

Împotriva sentinţei penale anterior menţionate, în termenul prevăzut de lege, inculpaţii P.G., R.S.B.A., C.M., M.I., P. (fostă A.) I.D., R.I.T.D. şi R.M.N. au declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, sub nr. 2606/787/2014, la data de 15.05.2017.

Inculpatul P.G. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate, motivele de apel fiind structurate în două categorii, respectiv un motiv de apel reglementat de dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen., cu trimitere la dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., precum şi o categorie de motive de apel reglementate de art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., vizând motive de netemeinicie şi nelegalitate ale sentinţei penale apelate, apreciind că, fie s-au aplicat, în mod greşit, texte din Codul penal, fie nu s-au aplicat texte de lege care trebuiau aplicate.

În acest sens, având în vedere practica constantă CED, cât şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a apreciat că este incident motivul de nulitate absolută a sentinţei penale, reglementat de art. 281 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., care conduce la aplicarea dispoziţiilor art.421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen., apreciind că se impune desfiinţarea sentinţei penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, faţă de împrejurarea că sentinţa penală apelată a fost pronunţată de judecătorul G.P., judecător de secţie civilă, care a participat nemijlocit la judecarea cauzei doar la trei termene de judecată, în condiţiile în care judecătorul care a procedat la cercetarea judecătorească în cauză, iniţial, a fost detaşat la Judecătoria Alexandria, apreciind că nu au fost respectate principiile care guvernează materia compunerii şi continuităţii completului de judecată.

În al doilea rând, s-a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen. rap. la art. 16 alin.(1) lit. a) C.pr.pen. achitarea inculpatului pentru majoritatea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, precum şi schimbarea încadrării juridice şi reindividualizarea pedepselor pentru celelalte infracţiuni.

Astfel, cu privire la infracţiunea de înşelăciune în convenţii, s-a solicitat, în baza art.396 alin.(5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., achitarea inculpatului, întrucât infracţiunea de înşelăciune în contractul de împrumut de consumaţie nu se poate săvârşi în maniera descrisă în rechizitoriu, întrucât proba existenţei contractului de împrumut de consumaţie nu poate fi făcută doar cu declaraţii de persoane vătămate ori de martori, legea civilă prevăzând forma autentică a înscrisului sub semnătură privată şi nu încheierea contractului verbal.

În subsidiar, s-a solicitat reţinerea formei continuate a infracţiunii de înşelăciune în convenţii şi nu a concursului de infracţiuni, cu consecinţa reindividualizării pedepsei aplicate, cu orientarea acesteia spre minimul special prevăzut de art. 215 alin. (3) C.pen., apreciind că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 215 alin. (5) C.pen.

Cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen..

În ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., având în vedere declaraţiile persoanelor vătămate date în cauză, care susţin contrariul.

Cu privire la infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) şi (4) C.pen., s-a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., având în vedere declaraţiile persoanei vătămate S.M. şi ale fiului acesteia, S.V..

S-a solicitat achitarea inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C.pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen..

S-a solicitat achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art.194 alin. (1) C.pen. (22 fapte), având în vedere declaraţiile persoanelor vătămate, care şi-au schimbat radical poziţia în faţa instanţei de fond.

De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută. de art. 7 alin. (1) rap. la art. 2 lit. b) pct. 4 şi 5 din Legea nr. 39/2003, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., având în vedere că nu există probe din care să rezulte o eventuală ierarhie a grupului sau a vreunei organizări funcţionale, constând în stabilirea atribuţiilor specifice ale persoanelor despre care se afirmă că ar fi compus grupul.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii civile, având în vedere că prejudiciul nu a fost probat în cauză.

Inculpatul T.D.I. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate, sub aspectul greşitei confiscări a sumei de 16.738 euro şi 4.980 dolari, având în vedere că cele trei persoane vătămate: B,M., N.M.D. şi M.I.B., au trimis prin serviciile de transfer internaţional de bani diverse sume de bani în euro şi în dolari, pe numele lui T., dar în beneficiul inculpatului P.G., care a acordat împrumuturile respective.

În acest context, s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. e) Cod penal 1969, deoarece beneficiarul sumelor de bani respective nu a fost inculpatul T.

Inculpaţii R.S.B.A., M.I. şi C.M., au susţinut motivul de apel vizând trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru nelegala compunere a completului la instanţa de fond, pentru aceleaşi considerente învederate în apelul declarat de către inculpatul P.G..

S-a apreciat că, în raport de jurisprudenţa europeană şi naţională invocată, se impune ca, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. b) C.pr.pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman.

De asemenea, în contextul în care art. 403 alin. (1) lit. c) C.pr.pen. face referire la necesitatea motivării hotărârii, normă imperativă, s-a constatat că motivarea lipseşte, sentinţa reprezentând o copiere a rechizitoriului, iar lipsa motivării conduce la nulitatea acestei hotărâri.

Inculpatul R.M.N. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, rejudecând, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, apreciind că sentinţa penală este nulă, pentru nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea completului de judecată.

Cu privire la motivele de netemeinicie, arată că în sarcina inculpatului R. s-a reţinut săvârşirea a trei infracţiuni: sprijinire a grupului infracţional, abuzul în serviciu şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată, s-a solicitat achitarea inculpatului, având în vedere că nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa.

Inculpata P. (fostă M.I.) I.D. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi, pe fond, rejudecând, achitarea inculpatei, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de art. 269 alin.(3) C.pen. 1969, care se referă la faptul că favorizarea săvârşită de către un membru de familie nu se pedepseşte.

S-a susţinut că în forma art. 177 alin. (1) lit. c) C.pen. 1969 prin membru de familie se înţeleg şi persoane care dezvoltă o relaţie asemănătoare ca acea dintre soţi şi dacă convieţuiesc, inculpata locuind împreună cu inculpatul P., fiind concubina acestuia, iar la acest moment chiar soţia sa, conform certificatului de căsătorie depus la dosar.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatei, în sensul aplicării pedepsei amenzii, apreciind că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului procesului penal.

Cu privire la motivul de apel ce priveşte plata cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata, s-a solicitat reducerea cheltuielilor judiciare la care a fost obligată inculpata, în măsura în care se va dovedi că le-a provocat.

Inculpatul R.I. a solicitat achitarea, apreciind că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia cerută de lege.

În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, în sensul aplicării pedepsei amenzii, apreciind că aceasta este suficientă pentru atingerea scopului procesului penal. De asemenea, s-a solicitat să se reţină că, în mod eronat, instanţa de fond a stabilit 6 fapte pentru favorizarea făptuitorului, în realitate fiind 4 fapte.

A mai solicitat inculpatul şi reducerea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat, în măsura în care se va dovedi că acesta le-a provocat.

Examinând sentinţa penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, Curtea constată că apelurile declarate de inculpaţii T.D.I., P.G., R.S.B.A., C.M., M.I., R.M.N., P. (fostă M.I.) I.D. şi R.I. sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Domnul judecător I.M. a fost învestit să soluționeze în fond prezenta cauză, ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulate de doamna judecător D.L., primul termen de judecată fiind acordat la data de 30.09.2014.

Începând cu termenul de judecată din data de 10.01.2017, domnul judecător G.P. a fost desemnat să soluţioneze cauza întrucât prin decizia nr. 886/21.12.2016 a preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus delegarea domnului judecător I.M. la Judecătoria Alexandria pe perioada 01.01.2017-30.06.2017.

Astfel, cercetarea judecătorească s-a desfășurat în fața domnului judecător I.M., pe parcursul a peste 30 de termene de judecată pe o perioadă de peste 2 ani, timp în care acesta a dispus asupra cererilor de încuviinţare a probatoriului și a audiat persoanele vătămate, inculpații și majoritatea martorilor .

Domnul judecător G.P. a continuat cercetarea judecătorească prin audierea unor martori la termenele de judecată din datele de 10.01.2017, 14.02.2017 şi 06.03.2017, la acest din urmă termen de judecată având loc şi dezbaterile.

Curtea constată că, în speță, judecătorul în fața căruia s-au administrat aproape toate probele nu a fost cel care a pronunțat hotărârea, cel de-al doilea judecător neefectuând readministrarea probatoriului, limitându-se doar la audierea unor martori care nu fuseseră audiați de către primul judecător al cauzei.

Curtea apreciază că, față de jurisprudența CEDO din Cauzele Beraru c. României și Cutean c. României, excepția nemijlocirii parțiale, stipulată de art. 354 alin. (2) C.pr.pen. trebuie privită potrivit standardului impus de CEDO.

Art. 354 alin. (2) C.pr.pen. prevede că, în cazul în care nu este posibil ca un complet de judecată să rămână același în tot cursul judecății cauzei, completul să se poată schimba până la începerea dezbaterilor, iar potrivit standardului convențional, garantarea dreptului la un proces echitabil impune, în principiu, ca judecătorul care pronunță hotărârea în cauză să fie și cel în fața căruia au fost audiați nemijlocit inculpatul și martorii relevanți.

În Cauza Beraru c. României, instanța de contencios european a arătat: ,,Principiul nemijlocirii este o garanție importantă în procesul penal în cadrul căruia observațiile făcute de instanță cu privire la comportamentul și credibilitatea unui martor pot avea consecințe importante pentru inculpat. Prin urmare, o modificare adusă compunerii instanței de judecată ulterior audierii unui martor important ar trebui să determine în mod normal o nouă audiere a martorului respectiv.”

În Cauza Cutean c. României, instanța de contencios european a arătat: ,,...în conformitate cu principiul nemijlocirii, într-o cauză penală hotărârea ar trebui pronunțată de judecătorii care au fost prezenți pe tot parcursul procedurii și administrării probelor. (...) Curtea consideră că disponibilitatea transcrierilor declarațiilor nu poate compensa atingerea adusă principiului nemijlocirii administrării probelor.”

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că nerespectarea principiului nemijlocirii în fața primei instanțe ar putea fi compensată, prin administrarea nemijlocită a probelor de către instanța de apel, însă numai în anumite circumstanțe care să nu afecteze însăși esența dreptului la un proces echitabil.

Pornind de la acest standard convențional, Curtea consideră că instanța de apel are obligația de a verifica dacă în ipoteza schimbării componenței completului de judecată în primă instanță noul complet a efectuat cercetarea judecătorească cu respectarea principiului nemijlocirii. În ipoteza constatării existenței unei nerespectări a acestui principiu, instanța de control judiciar trebuie să analizeze în ce măsură această restrângere a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului poate fi compensată prin readministrarea nemijlocită a probatoriului în calea de atac astfel încât acest drept să nu fie teoretic și iluzoriu.

Prin urmare, Curtea constată că judecătorul primei instanțe care a pronunțat soluția în cauză nu a efectuat cercetarea judecătorească, în fața sa neadministrându-se probele pe care ulterior le-a evaluat și le-a reținut ca temei al soluției de condamnare a inculpaților.

Curtea notează că reaudierea martorilor se impunea întrucât a fost încălcat dreptul inculpaților de a interoga și confrunta martorii în fața judecătorului care soluționează cauza pe fond, iar observațiile noului judecător desemnat cu privire la conduita și credibilitatea martorilor puteau avea consecințe importante pentru inculpați.

Astfel, deşi cel de-al doilea judecător a avut la dispoziţie încheierile şedinţelor de judecată în care au fost audiaţi martorii şi inculpaţii, precum şi declaraţiile acestora, disponibilitatea declaraţiilor în formă scrisă nu poate compensa neîndeplinirea cerinţei nemijlocirii .

Curtea apreciază că situația din speță creează o restrângere disproporționată a dreptului la un proces echitabil, producând efecte similare cu neefectuarea cercetării judecătorești, care nu poate fi compensată prin administrarea probatoriului cu respectarea principiului nemijlocirii doar în calea de atac a apelului, fiind afectat dreptul la dublul grad de jurisdicție stipulat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția Europeană, potrivit căruia persoana declarată vinovată de o infracțiune are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau condamnării de o jurisdicție superioară. Este adevărat că apelul este o cale de atac integral devolutivă, însă efectul devolutiv reglementat de dispozițiile art. 371 C.pr.pen. nu poate fi înțeles ca o readministrare a probatoriului de către instanța de apel, care are competența funcțională a unei instanțe de control judiciar și nu de substituit al primei instanțe.

În consecinţă, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) C.pr.pen. va admite apelurile declarate de inculpaţii T.D.I., P.G., R.S.B.A., C.M., M.I., R.M.N., P. (fostă) M.I. I.D. şi R.I. împotriva sentinţei penale nr. 46/03.04.2017 pronunţată de Tribunalul  Teleorman - Secţia penală în dosarul nr. 2606/87/2014.

Va desfiinţa sentinţa penală apelată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Tribunalul Teleorman - Secţia penală, pentru a fi soluţionată de domnul judecător I.M., care a administrat probatoriul în dosar.

Curtea a stabilit ca domnul judecător I.M. să soluţioneze cauza după rejudecare în vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, domnul judecător I.M. funcţionând la acest moment în cadrul Tribunalului Teleorman .

Va menţine actele procedurale efectuate de către prima instanţă până la termenul de judecată din data de 06.12.2016 inclusiv, acesta fiind ultimul termen de judecată la care a participat domnul judecător I.M..

În baza art. 424 alin. (2) C.pr.pen rap. la art. 208 alin. (5) C.pr.pen. va menţine măsura controlului judiciar luată faţă de apelanţii-inculpaţi P.G., R.S.B.A., C.M. şi M.I. întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri.

Curtea apreciază că pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal este necesară în continuare menținerea măsurii controlului judiciar față de inculpaţii P.G., C.M., M.I. şi R.S.B.A., măsura fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse şi cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia.

În baza art. 275 alin. (3) C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariile parţiale ale avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru apelanţii-inculpaţi C.M., M.I., R.M.N., P. (fostă) M.I. I.D. şi R.I., în cuantum de câte 130 lei fiecare, onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi pentru apelanţii-inculpaţi P.G., R.S.B.A., C.M., M.I., R.M.N., P. (fostă) M.I. I.D. şi R.I., precum şi pentru intimaţii-inculpaţi C.D., N.G.A. şi N.V.A., în cuantum de câte 520 lei fiecare, se vor  avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare