Admiterea cererii de judecată în procedura simplificată (art. 374 – 375 cod pr. penală raportat la art. 396 alin. 2,3 şi 4 cod pr. penală). Pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 lit. c Cod procedură penală (art. 396 alin. 5 cod pr. penal

Inculpatul  prin declaraţia din faza cercetării judecătoreşti, a precizat că recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi a solicitat să fie judecat conform procedurii speciale  de recunoaştere a învinuirii.

În şedinţa din aceeaşi dată, instanţa a admis cererea inculpatului şi a dispus ca cercetarea judecătorească să se desfăşoară conform procedurii abreviate de recunoaştere a învinuirii prev. de art.375-377 C.p.p. 

Una dintre condiţiile esenţiale pentru încuviinţarea judecării conform procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii, constă în aprecierea instanţei de judecată asupra existenţei probelor suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, astfel cum rezultă din dispoz.art.349 alin.2 C.p.p.

În cazul în care instanța ar aprecia că nu sunt probe suficiente pentru aflarea adevărului – astfel cum rezultă din argumentele expuse în sentinţa primei instanţe, făcându-se referire la rezumarea părţii civile la efectuarea unor calcule retroactive şi la lipsa oricăror probe pentru determinarea pentru fiecare  unitate de timp în parte a consumului ilicit de energie electrică – s-ar impune respingerea cererii de judecare în procedură simplificată, întemeiată pe recunoaşterea învinuirii, urmată de parcurgerea cercetării judecătoreşti de drept comun.

În cazul în care instanţa, cu ocazia deliberării, conform art.393 C.p.p., nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei, nu va dispune achitarea ci, conform art.395 C.p.p., va dispune reluarea cercetării judecătoreşti, caz în care procesul va urma regulile procedurii de drept comun.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 164/31.01.2018 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul I.P. pentru infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 şi alin. 3 C. pen.

În baza art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, art. 41 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul I.P. la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 şi a art. 83 alin. 1 C. pen. din 1968, s-a revocat suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1417 din 27.06.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. 7613/225/2013, definitivă prin nerecurare la data de 23.07.2013.

În baza art. 41 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 s-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost judecat este săvârşită în condiţiile recidivei postcondamnatorii în raport de infracţiunea pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1417 din 27.06.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. 7613/225/2013, definitivă prin nerecurare la data de 23.07.2013.

În baza art. 43 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 şi a art. 83 alin. 1 C. pen. din 1968, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare aplicată prin sentinţă a fost cumulată pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1417 din 27.06.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. 7613/225/2013, definitivă prin nerecurare la data de 23.07.2013, urmând ca inculpatul I.P. să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare

S-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1968 dispusă prin sentinţa penală nr. 1417 din 27.06.2013 pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. 7613/225/2013, definitivă prin nerecurare la data de 23.07.2013.

S-a dispus executarea pedepsei principale în condiţiile art. 60 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă perioada executată de la 09.05.2013 la 27.06.2013.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA (fosta CEZ DISTRIBUŢIE SA), fiind obligat inculpatul I.P. să plătească părţii civile DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA (fosta CEZ DISTRIBUŢIE SA), suma de 376,81 lei cu titlul de daune materiale. A fost respinsă în rest acţiunea civilă ca nefondată.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca suma de 260 lei reprezentând onorariul pentru avocat Rosca Sorin, apărător desemnat din oficiu pentru faza procesuală de judecată potrivit delegaţiei nr. 2019 emisă de Baroul Mehedinţi la data de 27.06.2017, să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul  nr.322/P/2016  din  data de 19.04.2017  al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin înregistrat pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin sub nr. 4339/225/2017 la data de 25.0.2017, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul I.P., sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „furt de energie electrică”, faptă prev. şi ped. de art. 228 al. 1 şi 3 Cp şi „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, faptă prev. şi ped. de art. 92 al.2 din Legea 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cp şi art. 41 al. 1 Cp.

 În fapt, s-a reţinut de procuror că, la data 22.01.2016 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dr.Tr.Severin procesul verbal de sesizare întocmit la data de 15.01.2016 de către lucrători din cadrul I.J.J. Mehedinţi ce avea ataşată nota de constatare nr. CD 105036/15.01.2016 , întocmită de către reprezentanţii SC Cez Distribuţie SA din care rezultă că la data de 15.01.2016, lucrători din cadrul I.J.J. Mehedinţi împreună cu angajaţi ai SC CEZ DISTRIBUŢIE SA, au depistat la locuinţa inculpatului lonescu Paul, din mun. Dr.Tr.Severin, str. ..., o instalaţie clandestină branşată ilegal la reţeaua operatorului de energie electrică, pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din locuinţa inculpatului.

Potrivit notei de constatare nr. CD 105036/15.01.2016, întocmită de reprezentanţii CEZ DISTRIBUŢIE SA, cu ocazia controlului efectuat cu acordul şi în prezenţa inculpatului lonescu Paul şi a organelor de jandarmi, s-a găsit la imobilul din mun. Dr.Tr.Severin, str. …., o instalaţie electrică clandestină şi improvizată, racordată direct din FDCP aflat pe casa scării, fără a avea contor electric şi nici contract de furnizare energie electrică cu operatorul de distribuţie, în urma unei intervenţii neautorizate, prin intermediul a două conductoare (fază şi nul) de culoare albastru  din cupru cu secţiunea de 6mm2, iar celelalte capete ale conductoarelor fiind conectate la tabloul electric interior al imobilului, respectiv receptorii electrici, fapt ce făcea ca energia electrică consumată să nu fie facturată de furnizor.

Nota de constatare menţionata a fost semnată de inculpatul l. P. fără obiecţiuni.

Fiind audiaţi martorii C.M. şi V.V., în calitate de angajaţi ai SC CEZ DISTRIBUŢIE SA, au declarat că în data de 15.01.2016, împreună cu lucrători din cadrul I.J.J. Mehedinţi au efectuat un control pe linia consumului de energie electrică consumată şi neînregistrată în cartierul Gura Văii din mun. Dr.Tr.Severin la imobilul de pe str. ..

La adresa respectivă au găsit pe inculpatul I.P., în calitate de locatar, unde în prezenţa şi cu acordul acestuia au identificat o instalaţie clandestină improvizată aşa cum aceasta a fost descrisă în nota de constatare nr. CD 105036/15.01.2016.

Au fost inventariaţi consumatorii electrici de la locuinţa menţionată, rezultând că inculpatul deţinea la domiciliul următoarele receptoare electrice: bec, frigider, rezistenţă electrică, televizor, combină muzicală, aerotermă şi au fost efectuate fotografii.

Prin adresa înregistrată la Poliţia Mun. Dr.Tr.Severin cu nr. 287360/00.07.2016, CEZ DISTRIBUŢIE SA a precizat că prejudiciul este de 9971,60 lei din care 9594,79 lei contravaloare energie electrică de recuperat şi 376, 81 lei taxe şi servicii, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.

Fiind audiat atât în calitate de suspect cât şi de inculpat cu respectarea drepturilor procesuale,  I.P. a declarat că locuieşte de mai bine de nouă ani la adresa din mun. Dr.Tr.Severin, str. .. împreună cu concubina sa U.I.M. şi cei doi copii minori, dar de cinci ani nu a mai prelungit contractul de închiriere cu Primăria Mun. Dr.Tr.Severin întrucât nu a mai avut bani să achite chiria.

Inculpatul a menţionat faptul că instalaţia electrică improvizată a fost efectuată de un anume I.M., cetăţean sârb, care a locuit la parterul imobilului din blocul cu nr. 1, la solicitarea inculpatului, iar în perioada respectivă concubina sa nu se afla la domiciliu fiind plecată în străinătate .

De asemenea, inculpatul I.P. a precizat că regretă fapta comisă, a luat la cunoştinţă de prejudiciul cauzat în cuantum de 9.971, 60 lei şi este de acord cu achitarea acestuia, dar nu are posibilităţi să achite suma integral ci doar în rate.

Organele de cercetare penală l-au identificat pe numitul I.M., acesta declarând că nu are nicio implicare, nu înţelege de ce numele său a fost menţionat în legătură cu faptele constatate şi nu poate să consemneze o declaraţie scrisă întrucât are probleme medicale urmând a efectua o intervenţie chirurgicală pentru o tumoră la cap.

Ulterior, la data de 02.03.2016, acesta a părăsit teritoriul României conform adresei nr. 1556/26.10.2016 a STPF Mehedinţi,

Din actele de cercetare penală nu au rezultat probe care să dovedească dincolo de orice îndoială că numitul I.M.  a săvârşit infracţiunea de executare de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapta prev. si ped. de art. 92 alin. 2 din legea 123/2012 privind energia electrică si gazele naturale, fiind incident temeiul de drept care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. 1 lit. c Cod proc. penală.

Starea de fapt expusă a rezultat din procesul-verbal de sesizare întocmit la data de 15.01.2016, procesul-verbal de stabilire identitate, nota de constatare nr. CD 105036 /15.0L2016 şi bon de mişcare/resigilare, declaraţii martori, adresa Primăriei Mun. Dr.Tr.Severin nr. 731/02.03.2016, contractul de închiriere suprafeţe locative şi act adiţional, declaraţie suspect I.P., declaraţie inculpat I.P., fişă cazier judiciar şi alte înscrisuri.

S-a precizat că declaraţia dată în calitate de martor de inculpatul I.P. nu a fost avută în vedere la aprecierea probatoriului administrat în cauză.

Conform prevederilor art. 20 din C. proc, pen, persoana vătămată DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA fostă SC CEZ DISTRIBUŢIE SA CEZ DISTRIBUŢIE SA prin adresa înregistrata la Poliţia Mun. Dr.Tr.Severin cu nr. 287360/06.07.2016 a precizat că prejudiciul este de 9971.60 lei din care 9594,79 lei contravaloare energie electrică de recuperat şi 376, 81 lei taxe şi servicii, sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal.

Prin încheierea nr. 345/06.06.2017 pronunţată în dosarul nr. 4339/225/2017/a1, definitivă prin necontestare, judecătorul de cameră preliminară a constatat competenţa materială, teritorială şi personală a instanţei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în cauză.

Deşi legal citat pentru termenele de judecată acordate la data de 08.09.2017 şi 11.10.2017, inculpatul nu s-a prezentat în instanţă, motiv pentru care instanţa a dispus emiterea unor mandate de aducere pentru acesta.

La termenul de judecată acordat la data de 08.11.2017, instanţa a procedat la audierea inculpatului care a arătat că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, precum şi că a este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în cazul în care se va stabili vinovăţia acestuia şi cu repararea prejudiciului în măsura dovedirii, cererea inculpatului fiind încuviinţată de instanţă.  Instanţa a încuviinţat pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanţiere.

La solicitarea instanţei, IPJ Mehedinţi a comunicat fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului şi Biroul Eexecutări Penale din cadrul instanţei a comunicat o copie a sentinţei penale nr. 1417/2013 cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive cu privire la inculpatul I.P..

Instanţa a dispus şi întocmirea unui referat de evaluare a inculpatului de către Serviciul de Probaţiune Mehedinţi,care, a comunicat, la data de 22.01.2018, cu adresa nr. 1273/SP/19.01.2018 faptul că inculpatul nu s-a prezentat la datele la care a fost convocat în acest sens, fiind astfel în imposibilitate de a efectua referatul de evaluare dispus de instanţă.

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală, prima instanţă a constatat că starea de fapt reţinută prin actul de sesizare este corectă, fiind probată cu ajutorul mijloacelor de probă administrate în cauză.

Din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală a rezultat că, la data de 15.01.2016, lucrători din cadrul I.J.J. Mehedinţi împreună cu angajaţi ai SC CEZ DISTRIBUŢIE SA, au depistat la locuinţa inculpatului lonescu Paul, din mun. Dr.Tr.Severin, str. ..., o instalaţie clandestină branşată ilegal la reţeaua operatorului de energie electrică, pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor din locuinţa inculpatului.

În drept, pentru faptele inculpatului în modalitatea mai sus expusă, acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „furt”, prev. şi ped. de art. 228 al. 1 şi 3 Cp şi „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare” prev. de art. 92 al. 2 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu aplicarea art. 38 al.1 Cp şi art. 41 al. 1 Cp.

În raport de starea de fapt constatată mai sus, în baza art. 396 alin. 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c) C. proc. pen., instanţa a achitat pe inculpatul I.P. pentru infracţiunea de furt prevăzută de art. 228 alin. 1 şi alin. 3 C. pen.

Instanţa de fond a avut în vedere conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt, respectiv elementul material al infracţiunii – activitatea incriminată constând în luarea bunului mobil pe nedrept – sens în care este obligatoriu a se fi constatat un prejudiciu în dauna titularului dreptului asupra bunului sustras, în cazul de faţă chiar partea civilă.

Deşi producerea unui prejudiciu nu ţine de esenţa infracţiunii de furt, ci numai de natura acesteia, putând fi întâlnite situaţii în care infracţiunea a fost consumată, însă persoana vătămată nu a suferit nicio pagubă (cum este ipoteza în care bunul este imediat restituit persoanei îndreptăţite, fără nicio deteriorare), totuşi regula este aceea că patrimoniul victimei infracţiunii sărăceşte tocmai cu valoarea pierdută ca urmare a comiterii infracţiunii de furt asupra sa. Astfel, valoarea ce reprezintă bunul sustras iese fără temei juridic şi fără a fi înlocuită de o altă valoare (cum este cazul subrogaţiei reale cu titlu universal, spre exemplu în cazul vânzării), motiv pentru care patrimoniul persoanei vătămate se diminuează cu pierderea suferită, în timp ce autorul infracţiunii îşi sporeşte patrimoniul prin însuşirea bunului sustras.

În cazul de faţă ar fi trebuit să se producă aceeaşi operaţiune în plan patrimonial, respectiv infracţiunea de furt ce formează obiectul prezentei cauze ar fi trebuit să conducă la păgubirea patrimoniului părţii civile cel puţin cu valoarea bunului mobil (energia electrică) sustras în condiţiile în care nici nu a existat o subrogaţie reală cu titlu universal care să fi înlocuit respectiva valoare (cum ar fi efectuarea unei plăţi valabile), dar nici nu s-a restituit bunul sustras, astfel încât paguba să fi fost acoperită, deşi ar exista infracţiunea de furt.

Pe cale de consecinţă, se ridică problema dovedirii în cauză a producerii consecinţei materiale – prejudicierea partimoniului părţii civile prin pierderea suferită ca urmare a sustragerii valorii patrimoniale prin săvârşirea infracţiunii de furt. Totuşi, în ceea ce priveşte această urmare, instanţa observă că dovedirea infracţiunii de furt se face prin raportarea la anumite norme administrative prin care se efectuează anumite calcule estimative pentru determinarea, pe cale retroactivă şi pur ipotetică, a unui consum de energie electrică eventual, care ar fi putut fi realizat în funcţie de aparatele electrice deţinute în imobil de către autorul infracţiunii.

Dacă în materie civilă un asemenea raţionament nu este contrar legii, normele civile cunoscând chiar şi prezumţia de culpă (cum este cazul răspunderii civile contractuale, unde simpla împlinire a termenului prezumă culpa debitorului), în materie penală este de neconceput. Astfel, aplicarea normelor administrative pentru determinarea estimativă a unui consum trecut eventual şi ipoteticc se poate realiza exclusiv pentru stabilirea unei creanţe, prezumându-se culpa debitorului. Chiar şi în această privinţă însă partea civilă nu a făcut nicio dovadă, în ciuda poziţiei sale contractuale de forţă, fiind evident că are o situaţie privilegiată în raport de un simplu consumator casnic, respectiv partea civilă s-a rezumat a calcula estimativ cantitatea de energie electrică pe care inculpatul ar fi putut să o sustragă, fără a exista vreo constatare, dincolo de orice dubiu rezonabil, că acea energie electrică a şi fost sustrasă în concret. Mai mult, nici nu a făcut un calcul pentru a ajunge la o valoare pecuniară, partea civilă limitându-se a expune cantitatea de energie electrică pe care unilateral o impută inculpatului, după care a realizat o evaluare globală a prejudiciului, în loc să determine pentru fiecare unitate de timp în parte (care ar fi fost perioada de referinţă pentru facturare, în condiţiile unui raport juridic contractual desfăşurat în mod corespunzător între inculpat şi partea civilă) care a fost consumul ilicit de curent electric şi, corespunzător, ce sumă poate fi astfel imputată inculpatului. Tocmai pentru aceste considerente, acţiunea civilă sub acest aspect va fi respinsă ca nefondată.

Revenind însă la latura penală a cauzei, instanţa a observat că mecanismul aplicat (sau care ar fi putut deveni aplicabil) în privinţa prezumţiei de culpă în materie civilă este complet ineficient şi inoperabil în materie penală, fiind interzis expres de art. 4 C. proc. pen. Existenţa infracţiunii nu poate fi probată prin aplicarea unor prezumţii instituite prin norme administrative. Mai mult, lipsa oricărei dovezi din care să reiasă împrejurarea că inculpatul a sustras o anumită cantitate de energie electrică fără drept din patrimoniul părţii civile conduce, sub aspectul laturii penale, la aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. 2 C. proc. pen., fiind un dubiu care obligatoriu profită persoanei acuzate de comiterea infracţiunii.

 Astfel, concluzionând, în condiţiile în care nu se poate face dovada altfel decât cu prezumţia de culpă instituită sub aspect civil prin norme administrative ce estimează retroactiv un posibil consum de energie electrică, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul a sustras energie electrică, fiind astfel un dubiu care îi profită. Or, de aici rezultă incidenţa art. 16 alin. 1 lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care instanţa este ţinută a pronunţa o soluţie de achitare sub aspectul infracţiunii de furt de care este acuzat inculpatul. În atare situaţie, împrejurarea atitudinii procesuale a inculpatului, de a uza de procedura simplificată, nu poate fi apreciată drept o probă relevantă care să acopere lipsa tuturor celorlalte mijloace de probă în susţinerea acuzaţiei, cu atât mai mult cu cât nici măcar inculpatul nu poate determina sau proba utilizarea efectivă a energiei electrice şi cantitatea care ar fi fost astfel consumată. Pe cale de consecinţă, soluţia asupra laturii penale se va reflecta în mod corespunzător şi în ceea ce priveşte latura civilă sub acest aspect, fiind limpede că nu se poate identifica o creanţă certă, lichidă şi exigibilă ce să decurgă din comiterea pretinsei infracţiuni de furt.

În ceea ce priveşte infracţiunea de executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare prevăzută de art. 92 alin. 2 din Legea nr. 123/2012, instanţa a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie astfel că acesta va răspunde penal. Având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului, recunoaşterea în totalitate a faptelor şi solicitarea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 375 şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., sens în care, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul l-a recunoscut şi l-a însuşit, instanţa a constatat ca starea de fapt este cea reţinută prin rechizitoriu.

Analizând toate aspectele de mai sus, instanţa a reţinut că fapta pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză există, este prevăzută de legea penală, este săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, este nejustificată şi îi este imputabilă inculpatului, motiv pentru care în temeiul art. 396 alin. 2 C. proc. pen. urmează a pronunţa o hotărâre de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea constatată.

La individualizarea pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunilor şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

De asemenea, s-a dat eficienţă prevederilor art. 396 alin. 10 C.p.p. Astfel, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 alin. 1 C.p. după cum urmează: limitele de pedeapsă reduse urmare a aplicării art. 396 alin. 10 C.p.p., împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, faptul că nu este la primul contact cu legea penală, precum şi atitudinea sinceră a inculpatului care a recunoscut şi regretat faptele comise, cooperând cu organele judiciare, aspecte care nu sunt însă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul de a reţine circumstanţe atenuante judiciare.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a pronunţat soluţia mai sus expusă.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA (fosta CEZ DISTRIBUŢIE SA) şi as obligat inculpatul plătească părţii civile suma de 376,81 lei cu titlul de daune materiale, urmând a respinge în rest acţiunea civilă ca nefondată.

Instanţa s-a raportat la dispoziţiile art. 19 alin. 5 C. proc. pen. care fac trimitere la normele materiale civile, atât în privinţa reparării prejudiciului material, cât şi a celui moral. Prin urmare, instanţa a avut în vedere, în primul rând, dispoziţiile art. 1357 C. civ., potrivit cărora «cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.» Ca atare, trebuie observate în cauză îndeplinirea condiţiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Referitor la răspunderea civilă a inculpatului, s-a apreciat că fapta penală săvârşită constituie, din punctul de vedere al legii civile, ilicit civil. Ca atare, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii civile delictuale sub aspectul faptei ilicite şi al vinovăţiei. Aici trebuie reţinute dispoziţiile art. 1385 alin. 1 C. civ., respectiv regula potrivit căreia «prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel». Această normă conţine o dublă măsură: pe de o parte, în vederea recuperării pierderii cauzate prin fapta ilicită, recuperarea (despăgubirea) trebuie să fie egală cu valoarea pagubei, adică să nu fie mai mică pentru a nu rămâne parte din pagubă neacoperită. Pe de altă parte, despăgubirea nu poate fi mai mare decât pierderea efectiv suferită deoarece ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză a creditorului (a părţii civile, în speţă).

 Operaţiunea este limpede în cazul daunelor materiale, unde despăgubirea trebuie să acopere integral cuantumul pagubei, fiind o subrogaţie reală cu titlu universal astfel încât, în final, patrimoniul creditorului să nu sufere nicio modificare valorică. Dacă se identifică o diminuare, atunci despăgubirea a fost mai mică decât pierderea suferită, iar dacă se observă o sporire, despăgubirea a fost mai mare decât valoarea pagubei pricinuite prin ilicitul civil. Or, regula instituită prin art. 1385 alin. 1 C. civ. vine tocmai pentru a asigura corectitudinea operaţiunii de reparare a pagubei cauzate prin fapta ilicită, în aşa fel încât nici victima să nu fie din nou victimizată prin lăsarea unei părţi din prejudiciu neacoperite, dar nici autorul faptei (debitorul) să nu fie victimizat la rândul său, obligaţia sa limitându-se la întinderea prejudiciului pe care l-a cauzat în mod efectiv.

Instanţa de fond a constatat că răspunderea civilă delictuală, ca instituţie juridică, are strict un rol patrimonial, reparator, iar nu unul punitiv. Sancţionarea personală a autorului faptei pentru săvârşirea unei fapte ilicite se realizează prin antrenarea răspunderii penale, administrative (contravenţionale), disciplinare etc., dar nu prin intermediul răspunderii civile. Obiectul răspunderii civile delictuale rezultă din lecturarea dispoziţiilor art. 1349 alin. 1 şi alin. 2 C. civ., fiind evident că este avută în vedere repararea prejudiciului cauzat – adică victima să nu fie pusă într-o condiţie, preponderent patrimonială, distinctă de cea avută înainte de comiterea ilicitului civil (o repunere în situaţia anterioară) – iar nu sancţionarea autorului faptei ilicite.

Plata despăgubirilor se face strict pentru repararea unui prejudiciu, iar nu pentru ispăşirea unei sancţiuni (cum este cazul amenzii contravenţionale, spre exemplu). În atare situaţie, instanţa observă că daunele materiale solicitate de către partea civilă, peste limita a ceea ce instanţa va admite deja, constituie atât o îmbogăţire fără justă cauză a părţii civile, cât şi o sancţionare în materie civilă a inculpatului. În plus, inculpatul este ţinut a răspunde doar pentru prejudiciul efectiv cauzat, fiind irelevante – sub acest aspect – alte pretenţii avute de către partea civilă. În condiţiile în care acestea nu sunt în legătură de cauzalitate cu infracţiunea comisă de către inculpat, evident că nu vor putea fi puse în sarcina sa şi nici nu va putea fi obligat a le repara.

Referitor la solicitarea de obligare a inculpatului la plata daunelor materiale, instanţa a apreciat că partea civilă nu a făcut nicio dovadă sub aspectul existenţei vreunei pagube de ordin material ca urmare a celor două infracţiuni săvârşite în afara sumei de 376,81 lei. Ceea ce trebuie observat în materia răspunderii civile delictuale, spre deosebire de cea contractuală, este faptul că părţile nu sunt ţinute de un formalism excesiv în ceea ce priveşte dovada creanţei, instanţa putând constata existenţa acesteia inclusiv prin recurgerea la prezumţii.

Totuşi, pentru a putea proceda astfel (adică inclusiv a se folosi prezumţii judiciare), instanţa trebuia să aibă cel puţin un element probatoriu de la care să poată porni. Or, partea civilă, în ciuda calităţii sale de profesionist (ce s-a bucurat şi de asistenţă juridică din partea avocatului ales), nu a găsit util a propune probe în susţinerea pretenţiilor sale, mai ales că discuţia vizează prejudiciul material. Acest prejudiciu este relativ uşor de probat, fiind vorba despre daunele materiale, patrimoniale efectiv suferite de către partea civilă, adică tocmai pierderile patrimoniale pretins a fi cauzate prin comiterea infracţiunii. Cu privire la acest aspect, instanţa va reţine că principiul disponibilităţii – care se aplică în soluţionarea acţiunii civile – însărcinează partea civilă a face proba celor solicitate (actor incumbit probatio), astfel că rolul activ al instanţei de judecată este vizibil diminuat. În atare situaţie, se observă inexistenţa vreunui prejudiciu indicat sau probat de către partea civilă sub aspectul daunelor materiale, suplimentar celui arătat deja, motiv pentru care această solicitare de obligare a inculpatului la plata despăgubirilor materiale suplimentare este nefondată şi va fi respinsă în mod corespunzător.

Instanţa a avut în vedere calitatea părţii civile de profesionist, dar şi de emitent tocmai a înscrisurilor ce pot conduce la soluţionarea cauzei. Mai mult, aceste înscrisuri sunt posterioare comiterii faptei, punând astfel partea civilă în situaţia de a-şi emite şi produce propriile probe în susţinerea pretenţiilor formulate. O asemenea împrejurare trebuie privită cu atenţie pentru a nu da naştere unui abuz câtă vreme partea civilă, spre deosebire de o situaţie comună în materia răspunderii civile delictuale, are şi calitatea de emitent al actului constatator al prejudiciului. Altfel spus, acelaşi subiect de drept care suferă prejudiciul pretins îl şi constată şi îl estimează. În mod obişnuit, partea civilă pretinde un prejudiciu pe care îl probează prin mijloace de probă ce nu emană chiar de la aceeaşi parte întrucât există riscul constituirii de probe pro causa.

Totuşi, în cauză riscul este limitat prin mai multe măsuri, una fiind de ordin normativ, respectiv existenţa unor Ordine ANRE – cu titlul de act normativ administrativ special în domeniu – stabileşte un cadru legal adecvat, suplimentat cu împrejurarea că estimarea prejudiciului cauzat se realizează în mod obiectiv, prin recurgerea la operaţiuni tehnice şi calcule matematice. În plus, aplicarea acestor mijloace nu a fost contestată în cauză, iar inculpatul a declarat că este de acord cu acoperirea prejudiciului cauzat părţii civile, în măsura posibilităţilor sale. Or, chiar şi cu aplicarea art. 23 alin. 3 C. proc. pen., instanţa nu poate obliga inculpatul la plata unei despăgubiri suplimentare pagubei efectiv cauzat. Ca atare, întreaga discuţie poartă asupra nivelului dovedit al prejudiciului cauzat.

Cu privire la cuantumul pagubei produsă de către inculpat în patrimoniul părţii civile prin comiterea infracţiunii, instanţa a reţinut că partea civilă a efectuat fişele de calcul conform Ordinului ANRE nr. 121/2015 din care rezultă diverse cantităţi de energie electrică recalculată, dar nicio sumă reprezentând costul acestor cantităţi. Drept urmare, instanţa nu a putut verifica dacă evaluarea prejudiciului solicitat de către partea civilă conform precizărilor depuse în faza de urmărire penală reprezintă sau nu corespondentul cantităţilor de energie electrică pretinsă a fi fost consumată de către inculpat fără drept, potrivit calculelor retroactive efectuate, din moment ce lipseşte orice referire la vreo valoare pecuniară avută în vedere.

Altfel spus, deşi partea civilă a întocmit un calcul estimativ retroactiv în aplicarea dispoziţiilor Ordinului ANRE nr. 121/2015 din care rezultă aprecierea unei cantităţi de energie electrică ce ar fi fost consumată, totuşi nu există şi o determinare a costului acestei pretinse cantităţi sustrase. Astfel, în lipsa unei formule de calcul sau a unor determinări exacte din care să rezulte costul aferent fiecărei perioade şi/sau al unei unităţi de măsură multiplicate corespunzător cantităţii estimate a fi fost consumate, instanţa a observat că simpla solicitare a unei sume de bani cu titlul de daune materiale este ineficientă în cauză şi atrage netemeinicia cererii astfel formulate. Se observă că fişa de calcul astfel întocmită nu conţine nicio referire la vreo sumă, nici aferentă unei unităţi de măsură, nici global pentru întregul consum de energie electrică estimat pentru apartamentul în cauză. Ca atare, nici nu se poate urmări modul în care a fost calculat prejudiciul, cum s-a ajuns la sumele solicitate de către partea civilă şi corectitudinea calculelor respective. Altfel spus, simpla indicare a unei sume anume, fără nicio legătură materială cu actele de constatare anterior efectuate în cauză nu poate conduce la dovedirea vreunui prejudiciu efectiv în cauză. Ad absurdum, folosind acest raţionament, ipotetic partea civilă ar fi putut pretinde orice sumă de la inculpat cu acest titlu, fără a fi nevoită a dovedi efectiv cuantumul prejudiciului produs.

De altfel, această situaţie rezultă şi din cele expuse mai sus privitoare la latura penală, incertitudinea prejudiciului fiind numai o reminiscenţă a incertitudinii faptei penale, prejudiciul fiind nesigur în condiţiile în care însăşi activitatea infracţională de sustragere a energiei electrice este, în aceeaşi măsură, incertă. În consecinţă, latura civilă pretins a fi generată de comiterea unei infracţiuni cu privire la care nu sunt probe că ar fi fost comisă de către inculpat nu va putea primi o altă soluţionare decât cea dată laturii penale, respectiv asupra faptei ilicite de natură penală ipotetic cauzatoare de prejudiciu, sens în care este nefondată pretenţia de reparare a unui prejudiciu ipotetic cauzat de o faptă pentru care instanţa dispune achitarea inculpatului în baza art. 16 alin. 1 lit. c) C. proc. pen.

Singura sumă găsită întemeiată este cea privitoare la costul taxelor şi serviciilor ocazionate de aceste intervenţii, respectiv suma de 376,81 lei, motiv pentru care acţiunea civilă va fi admisă numai în parte, exclusiv în cuantumul menţionat. S-a observat astfel că, potrivit aceleiaşi fişe de calcul menţionate mai sus, singurul prejudiciu cert ce se regăseşte în patrimoniul părţii civile şi pe care este datoare inculpatul a-l repara constă tocmai în costul operaţiunilor efectuate, în sumă totală de 376,81 lei.

Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi partea civilă.

Parchetul a precizat, în esenţă, cu privire la soluţia de achitare a inculpatului în temeiul art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen., pentru infracţiunea fort, prev. de art. 228 alin. 1 şi 3 C.pen., instanţa de fond a reţinut că lipsa oricăror dovezi din care să reiasă împrejurarea că inculpatul a  sustras o anumită cantitate de energie electrică fără drept din patrimoniul părţii civile conduce sub aspectul laturii penale, la aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. 2 C.pr.pen., fiind un dubiu care obligatoriu profită persoanei acuzate de comiterea infracţiunii.

Soluţia de achitare dispusă de instanţă este greşită, având în vedere elementul material al infracţiunii de furt. 

Pentru existenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de furt, trebuie să fie îndeplinite trei cerinţe esenţiale: lucru sustras să fie un bun mobil (în cazul în speţă acesta este reprezentat de energia electrică sustrasa de inculpat), acest bun să se fi aflat în posesia sau detenţia altei persoane (energia electrică se afla în posesia distribuitorului de energie electrică Distribuţie Energie Oltenia SA) şi luarea să se fi făcut fără consimţământul celui deposedat (sustragerea energiei electrice din reţeaua de distribuţie a fost făcută inculpat în mod fraudulos şi ilegal, fară acordul societăţii distribuţie).

Instanţa a apreciat că nu există dovezi din care să reiasă împrejurarea că inculpatul a sustras o anumită cantitate de energie electrică fără drept din patrimoniul părţii civile, motivând că partea civilă s-a rezumat a calcula estimativ cantitatea de energie electrică pe care inculpatul ar fi putut să o sustragă, fără a exista vreo constatare, dincolo de orice dubiu rezonabil că energia electrică a şi fost sustrasă în concret.

De asemenea, instanţa a menţionat că partea civilă nu a făcut calcul pentru a ajunge la o valoare pecuniară, limitându-se a expune cantitate de energie electrică pe care unilateral o impută inculpatului, după care a realizat o evaluare globală a prejudiciului, în loc să determine pentru fiecare unitate de timp în parte care a fost consumul ilicit de curent electric şi, corespunzător, ce sumă poate fi astfel imputată inculpatului. Motiv pentru care, instanţa de fond a respins acţiunea civilă ca nefondată.

Este de neînţeles raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia există probe dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţeaua distribuitorului de energie electrică, însă nu există probe că acesta a sustras energie electrică.

Partea civilă a criticat, în esenţă, soluţia de achitare a inculpatului, dar şi soluţia cu privire la latura civilă a cauzei, solicitând admiterea acţiunii civile astfel cum a fost formulată. De altfel, chiar inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi a fost de acord cu achitarea prejudiciului. În mod greşit nu a considerat ca fiind prejudiciu suma reprezentând consumul de energie electrica neînregistrat, acesta neţinând cont de dispoziţiile legale aplicabile in prezenta situaţie, precum nici de materialul probator depus la dosar de subscrisa, acesta obligandu-1 pe inculpat la plata sumei ce reprezintă taxa prestări servicii.

Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru executarea/folosirea de instalaţii clandestine pentru ocolirea echipamentelor de măsurare a energiei electrice livrate (prevăzuta si pedepsita de art.92 alin. 2 din Legea energiei electrice si a gazelor naturale nr. 123/2012) si 1-a obligat pe acesta la plata operaţiunilor efectuate de reprezentanţii Distribuţie, însă, tocmai prejudiciul produs din faptele penale rămâne neacoperit. În mod greşit judecătorul fondului a considerat că nu a exprimat pecuniar valoarea prejudiciului cauzat de inculpat.  Astfel, prejudiciul total cauzat, aferent notei de constatare, este în valoare de 9971,60 lei.

Verificând hotărârea apelată prin prisma motivelor invocate, dar şi a dispoziţiilor art.417 alin.2 C.p.p., instanţa de apel retine  următoarele.

Prin rechizitoriul  nr.322/P/2016  din  data de 19.04.2017  al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dr. Tr. Severin înregistrat pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.Severin sub nr. 4339/225/2017 a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul I.P., sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de „furt de energie electrică”, faptă prev. şi ped. de art. 228 al. 1 şi 3 Cp şi „executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”, faptă prev. şi ped. de art. 92 al.2 din Legea 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale, cu aplicarea art. 38 al. 1 Cp şi art. 41 al. 1 Cp.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul I.P. s-a racordat direct la reţeaua de energie electrică prin folosirea unei instalaţii clandestine improvizate racordată direct la FDCP aflat pe casa scării, fără a avea contor electric şi nici contract de furnizare a energiei electrice cu operatorul de distribuţie, prin intermediul a două conductoare (fază şi nul) de culoare albastră, din cupru, cu secţiunea 6 mm2, iar celalalte capete ale conductoarelor fiind conectate la tabloul electric interior al imobilului şi care alimenta direct toţi consumatorii electrici din locuinţa inculpatului, fără ca energia electrică consumată să fie facturată de furnizor. Inculpatul a sustras alstfel energie electrică din reţeaua Distribuţie Oltenia SA cauzând un prejudiciu în cuantum de 9971,60 lei.

Prin sentinta penală nr. 164/2018 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin  s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de furt, prev.de art.228 alin.1 şi 3 C.p., fiind considerată ca incidentă cauza de împiedicare a exercitării acţiunii penale  prev.de art.16 lit.c C.p. şi anume, nu sunt probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea de furt.

Există o contrarietate juridică între temeiul achitării şi considerentele cuprinse în sentinţa apelată, în sensul că prima instanţă a argumentat îndeosebi asupra urmării imediate a infracţiunii de furt, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru reţinerea consecinţei de ordin patrimonial în ceea ce priveşte persoana păgubită. Astfel, prima instanţă a contestat modalitatea calculului estimativ pentru determinarea consumului de energie electrică, care se susţine că s-ar fi putut realiza în funcţie de aparatele electrice  deţinute în imobil de către autorul infracţiunii.

S-a realizat o interferenţă între considerentele care au stat la baza soluţionării acţiunii penale şi respectiv soluţionării acţiunii civile, procedându-se la respingerea acţiunii civile ca nefondată, reţinându-se că  partea civilă s-a rezumat la efectuarea unui calcul estimativ, fără a exista probe, dincolo de orice dubiu rezonabil, că respectiva energie electrică a şi fost sustrasă în concret, prima instanţă considerând că partea civilă  trebuia să efectueze un calcul pentru fiecare unitate de timp în parte.

Temeiul achitării prev.de art.16 lit.c  C.p.p.  presupune inexistenţa din punct de vedere juridic a probelor care să dovedească săvârşirea infracţiunii de către inculpat. Subsumate acestui caz de împiedicare a exercitării acţiunii penale  sunt cerinţele : să existe o faptă prevăzută de legea penală, prin care se aduce o modificare  lumii înconjurătoare, însă nu există probe că această faptă a fost săvârşită de către persoana deferită justiţiei, putând fi săvârşită de o altă persoană sau cauzată de o modificare a lumii înconjurătoare, de un fenomen natural.

Argumentele privind lipsa probelor care să ateste cantitatea exactă de energie electrică consumată sunt străine de cazul de achitare, prev.de art.16 lit.c  C.p.p., întrucât acestea au în vedere existenţa unei fapte de furt, comiterea ei de către o anumită persoană, dar există incertitudinea întinderii urmării imediate a faptei de furt.

Examinând hotărârea apelată, se constată că prima instanţă nu a formulat îndoieli privind existenţa faptei de furt, adică a unei activităţi de însuşire a energiei electrice, fără îndeplinirea condiţiilor legale pentru aproprierea acestei forme de energie, ci argumentaţia este concentrată asupra întinderii cantităţii de energie electrică însuşită în perioada în care inculpatul s-a racordat nelegal la sursa de energie electrică, imputându-se părţii civile pasivitatea în administrarea probelor pentru a dovedi cantitatea exactă de energie electrică sustrasă.

Contrarietatea existentă între dispozitivul sentinţei prin care s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.16 lit.c C.p.p. şi considerentele care sunt circumscrise lipsei dovezilor privind  cantitatea de energie electrică consumată în mod fraudulos, este evidenţiată chiar din prima parte a considerentelor hotărârii. Astfel, prima instanţă susţine că, analizând materialul probator administrat în cauză, în faza de urmărire penală, starea de fapt reţinută prin actul de sesizare este corectă. Însă, tocmai prin considerentele ulterioare, instanţa înlătură situaţia de fapt  reţinută în actul de sesizare, întrucât  susţine că nu există probe certe privind întinderea  cantităţii de energie electrică sustrasă de inculpat, desi  prin rechizitoriu s-a reţinut existenţa unui prejudiciu determinat, pe care însă prima instanţă nu l-a luat în considerare, respingând acţiunea civilă.

Sesizarea primei instanţe de judecată s-a realizat pentru infracţiunea prev.de art.228 alin.1 şi 3 C.p., însă prima instanţă nu a respectat dispoziţiile prev.de art.393 C.p.p. în sensul deliberării şi verificării următoarelor elemente: chestiunile de fapt cu care a fost sesizată şi respectiv chestiunile de drept; deliberarea  poartă asupra existenţei faptei şi vinovăţiei inculpatului. Prima instanţă nu a analizat în fapt şi în drept infracţiunea prev.de art.228 alin.1 şi 3 C.p., luând în considerare particularităţile infracţiunii având ca obiect consumul de energie electrică. Achitarea în temeiul art.16 lit.c C.p.p. a unei persoane trimisă în judecată pentru această infracţiune, în considerarea lipsei probelor privind întinderea exactă a urmării imediate a faptei, a rezultatului socialmente periculos, reprezintă o soluţie străină de natura cauzei şi aflată în contradicţie cu motivarea soluţiei dispuse, care, potrivit art.403 lit.c C.p.p., trebuie să aibă în vedere analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei şi a celor care au fost înlăturate.

Inculpatul  prin declaraţia din data de 08.11.2017 a precizat că recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi a solicitat să fie judecat conform procedurii speciale  de recunoaştere a învinuirii.

În şedinţa din aceeaşi dată, instanţa a admis cererea inculpatului şi a dispus ca cercetarea judecătorească să se desfăşoară conform procedurii abreviate de recunoaştere a învinuirii prev.de art.375-377 C.p.p. 

Una dintre condiţiile esenţiale pentru încuviinţarea judecării conform procedurii simplificate de recunoaştere a învinuirii, constă în aprecierea instanţei de judecată asupra existenţei probelor suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, astfel cum rezultă din dispoz.art.349 alin.2 C.p.p.

În cazul în care instanța aprecia că nu sunt probe suficiente pentru aflarea adevărului – astfel cum rezultă din argumentele expuse în sentinţa primei instanţe, făcându-se referire la rezumarea părţii civile la efectuarea unor calcule retroactive şi la lipsa oricăror probe pentru determinarea pentru fiecare  unitate de timp în parte a consumului ilicit de energie electrică – s-ar fi impus respingerea cererii de judecare în cazul recunoaşterii învinuirii şi parcurgerea cercetării judecătoreşti de drept comun.

 Tocmai de aceea în doctrină se apreciază că posibilitatea instanţei de a dispune achitarea inculpatului care a recunoscut  fapta reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare  şi a solicitat să fie judecat conform procedurii speciale de recunoaştere a învinuirii, prev.de art.375 – 377 C.p.p.,  se circumscrie cazului de achitare prev.de art.16 lit.b C.p.p. – cum ar fi: fapta constituie contravenţie, a fost dezincriminată, persoana nu întruneşte condiţiile subiectului activ calificat. În cazul în care instanţa cu ocazia deliberării, conform art.393 C.p.p., nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei, nu va dispune achitarea ci conform art.395 C.p.p., va dispune reluarea cercetării judecătoreşti, caz în care procesul va urma regulile procedurii de drept comun.

Se constată incidenţa temeiului de drept, prev.de art.421 pct.2 lit.b C.p.p. şi anume instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în actul de sesizare, nu a soluţionat raportul juridic de drept penal substanţial cu care a fost investită, ci a verificat doar anumite cerinţe ale conţinutului constitutiv al infracțiunii, în contrarietate  cu temeiul de drept al soluţiei de achitare dispuse.

Se vor desfiinţa actele de procedură începând cu cele efectuate din data de 08.11.2017, când a fost audiat inculpatul. Această soluţie se impune, întrucât în rejudecare prima instanţă de judecată va trebui să audieze inculpatul, conform art.378 rap.la art. 374 alin.4 C.p.p., să verifice  în mod profund dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea cererii de judecare în baza procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, inclusiv prin raportare la cerinţa esenţială ca instanţa să aprecieze că există probe suficiente pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, astfel cum prevăd dispoz.art.349 alin.2 C.p.p.

În funcţie de îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru admiterea  cererii de judecare conform procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii, prev.de art.349 alin.2, art.374 alin.4, art.375 – 377 C.p.p., instanţa de judecată va admite sau respinge cererea astfel formulată, va parcurge cercetarea judecătorească specifică şi se va pronunţa asupra faptelor şi persoanei care au format obiectul sesizării, conform.art.371 c.p.p., prin examinarea şi analizarea tuturor cerinţelor  conținutului constitutiv  al infracțiunilor.

Pentru motivele expuse mai sus, în baza art. 421 pct. 2 lit. b C.p.p., se vor admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi partea civilă Distribuţie Energie Oltenia SA.

Va fi desfiinţată în totalitate sentinţa penală nr. 164/31.01.2018 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cheltuielile judiciare din apel vor rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare