Anulare incheiere incuvintare

Asupra apelului civil de faţă.

 Prin sentinţa  civilă nr.X  din 05.03.2018  pronunţată de Judecătoria  Slatina  în dosarul civil nr. X/311/2017  s-a admis contestația la executare formulată de contestatoarea D C, în contradictoriu cu intimata S S.a.R.L., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul KRUK ROMÂNIA S.R.L.

 S-a anulat încheierea de încuviințare a executării silite nr. X/09.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017, executarea silită și toate actele de executare silită din dosarul de executare nr. X/E/2017 al B.E.J. C G.

 S-a respins cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

 S-a dispus restituirea către contestatoarea D C a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei, aferentă contestaţiei la executare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

 S-a dispus  ca hotărârea se fie comunicată de îndată, la rămânerea definitivă, către B.E.J. C G.

Executorie.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 13.04.2017, sub nr. X/311/2017, contestatoarea D C în contradictoriu cu intimata S S.a.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii de încuviințare br. X/09.02.2017, executarea silită însăși și toate actele de executare din dosarul nr. X/E/2017 al B.E.J. C G.

În fapt, în esență, contestatoarea a arătat că executarea silită este nelegală deoarece intimata S S.a.R.L. nu are calitatea de creditor, pentru că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită și că nu i-a fost comunicată cesiunea de creanță.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și următoarele din codul de procedură civilă.

Pentru dovedirea cererii de chemare în judecată contestatorul a solicitat să se administreze proba cu înscrisuri. Contestatoarea a atașat la dosarul cauzei înscrisuri (filele nr. 4-10).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată (conform chitanței de la fila nr. 19).

La data de 24.08.2017, intimata S S.a.R.L. a formulat întâmpinare  prin care a invocat excepţia netimbrării contestaţiei la executare, excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, excepția inadmisibilității invocării prescripției dreptului de a cere executarea silită, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată.

În fapt, în esenţă, intimata a arătat că la data de 19.05.2011, a fost încheiat contractul de împrumut pentru nevoi personale FN, intre C B EUROPE PLC, in calitate împrumutător si reclamantul din prezenta cauza in calitate de împrumutat, prin care banca i-a acordat acestuia din urma un credit.

C B EUROPE PLC a cesionat creanţa către subscrisa la data de 17.06.2013 întrucat reclamanta a încetat sa mai achite ratele. Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare conform aviz nr. 2013-X-IZB.

Încercările intimatei de a oferi consiliere si posibilitatea rambursării creditului în mai multe rate avantajoase au fost ignorate de către reclamant, motiv pentru care au început formalităţile de executare silita prin intermediul Bej C G.

Toate documentele întocmite in cadrul procedurii de executare silita au fost transmise la adresa menţionata in Contractul de credit acesta fiind domiciliul declarat de către contestator.

Potrivit dispoziţiilor din contractul de credit - condiţii generale, contestatorul avea obligaţia sa notifice băncii in scris toate schimbările survenite cu privire la domiciliul sau datele sale de identitate, ori contestatorul nu a depus dovezi in acest sens, fiind de rea -credință.

Executarea silita însăși, cat si toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, si au fost dispuse in conformitate cu prevederile legii.

Mai mult decât atât: aplicarea de către instanţa de judecata a unei masuri de natura anularii executării silite înseși, a tuturor formelor de executare, sau a unui act de executare este condiţionată de dovedirea de către contestator a incalcarii dispoziţiilor legale aplicabile in materia executării silite, condiţie ce nu este îndeplinita in prezenta cauza.

Simplul fapt al invocării unor "motive" lipsite de suport real nu sunt de natura a proba existenta unor vicii de procedura care sa ii fi prejudiciat pe contestator.

Executarea silita insesi, cat si toate actele de executare ce au fost întocmite de către executorul judecătoresc au respectat toate regulile de fond si de forma impuse de dispoziţiile Codului de procedura civila, motiv pentru care anularea acestora este lipsita de temei legal.

 Astfel, niciunul dintre motivele invocate de contestator nu pot fi reţinute de către instanţa de judecata drept motive de anulare a executării silite sau a vreunui act de executare silita, atât executarea silita pornita împotriva acestuia, cat si toate actele de executare silita efectuate de BEJ C G respectând toate prevederile legale impuse de legiuitor.

De asemenea, contestatorul nu a indicat si nu  a dovedit in niciun fel incalcarea legii in ceea ce priveşte procedura de executare silita pornita împotriva sa, o contestaţie la executare prin care se invoca simple motive ce tin de aprecierea sau conduita pe care acesta o doreşte a o avea subscrisa, fara a indica vreun temei legal, sunt de natura atât a şicana creditorul, cat si a incarca instanţa de judecata cu „false" cauze de judecata.

Astfel, contestatorul prin contestaţia formulata doreşte sa se sustragă de la plata datoriei. Procedura de executare silita a inceput întrucât contestatorul nu a dorit in niciun fel sa-si achite obligaţiile asumate prin semnarea contractului de credit.

Fata de susţinerile contestatorului, cu privire la intervenirea presupusei prescripţii, acesta se afla intr-o absoluta eroare cu privire la termenul de la care începe sa curgă aceasta prescripţie.

In susţinerea acestor afirmaţii, contractul de credit intervenit intre contestator in calitate de împrumutat si banca in calitate de creditor iniţial, a fost încheiat in data de 19.05.2011. In data de 30.11.2011 contestatorul a mai efectuat o ultima plata parţiala voluntara către C B EUROPE PLC - care a întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

In data de 17.06.2013, a avut loc cesiunea de creanţa dintre banca, in calitate de cedent si intimată, in calitate de cesionar. Ca urmare a intervenirii acestei cesiuni, contestatoarea a fost notificata in data de 05.03.2014 contrar susţinerilor contestatoarei, parata din prezenta cauza, a încercat in nenumărate rânduri soluţionarea pe cale amiabila a diferendului creat, de la acel moment, dovada făcând adresele si notificările trimise in acest sens, observând astfel cu uşurinţa buna credinţa de care parata a dat constant dovada. Toate aceste notificări au întrerupt cursul prescripţiei extinctive.

Cesiunea de creanţa realizată de către  pârâtă a fost înregistrata in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare - fapt care întrerupe prescripţia extinctiva, potrivit dovezilor ataşate la dosar, fiind transmisa calitatea de creditoare a persoanei împrumutate, întrucat este considerat a fi un terţ fata de contractul de cesiune, debitorul cedat poate sa ignore acest contract pana in momentul îndeplinirii formalităţilor prevăzute de art. 1579 NCC,

Cesiunea fata de debitorul cedat începe sa-si producă efecte din momentul in care cesiunea ii devine opozabila, si anume de la data notificării efectuate prin executorul judecătoresc sau de la data acceptării făcute de debitorul cedat prin act autentic sau act sub semnătura privata. Astfel, debitorul cedat poate plaţi in mod valabil cedentului, conform art, 1578 NCC.

Din momentul in care au fost îndeplinite formalităţile notificării sau acceptării, debitorul cedat devine debitorul cesionarului.

Toate precizările de mai sus conduc la concluzia ca, in realitate, lipsa notificării sau a acceptării cesiunii de creanţa de către debitorul cedat nu are nicio influenta asupra validităţii acestei operaţiuni juridice, iar, in ceea ce priveşte opozabilitatea, trebuie analizata exclusiv din perspectiva subiectului/subiecţilor de drept cărora li se poate realiza plata in mod valabil, dar si a celorlalte modalităţi de stingere a creanţei cedate in raporturile cu cedentul sau/si cesionarul.

Practic, in cazul in care debitorul cedat nu a realizat vreun act susceptibil a conduce la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşată de cesionarul devenit creditor.

In acest fel nu s-ar justifica existenta unui interes legitim in derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

In alta ordine de idei, cesiunile drepturilor de creanţa îndeplinesc condiţia de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare, in cauza, fiind realizata aceasta formalitate, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

In data de 20.12.2016 dosarul a fost predat la BEJ, in vederea recuperării, pe calea procedurii executării silite a creanţei datorate de către contestatorul pârâtei creditoare - fapt care a întrerup prescripţia extinctiva.

Ca urmare a predării acestui dosar execuțional la BEJ, executorul judecătoresc a efectuat constant toate demersurile necesare recuperării creanţei, motiv pentru care nu se poate lua in considerare o potenţiala prescripţie.

Prin urmare, in conformitate cu dispoziţiile art. 709 alin. 1 NCPC coroborat cu dispoziţiile art. 2537 NCC, cursul prescripţiei a fost întrerupt de nenumărate ori pe parcursul perioadei 2013-2017 atât de plata voluntara a contestatorului cat si actele prin care aceasta a fost pusa in întârziere. Termenul de presciptie ar fi început sa curgă de la data declarării scadentei anticipate a contractului, numai daca de la acel moment nu ar fi intervenit diverse situaţii prevăzute in mod explicit de legea in vigoare, care sa întrerupă aceasta prescripţie.

Potrivit deciziei nr. 2438/2008 data de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie "Băncile pot efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate automat, fară a fi necesara includerea lor in autorizaţia acordata, deci inclusiv operaţiuni de recuperare a creanţelor, care se pot concretiza si in contracte de cesiune de creanţa prin care se urmăreşte încasarea sau recuperarea unor creanţe neperformante."

Cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor in forma convenţionala, prin care un creditor (cedent) transmite o creanţa a sa unei alte persoane (cesionar), debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fara a i se cere consimţământul.

Banca poate cesiona unui terţ drepturile si obligaţiile sale din prezentul contract, astfel consideră ca atât cesionarul cat si cedentul nu au incalcat nicio clauza contractuala astfel incat, consideră ca cesiunea a acoperit toate cerinţele Legii si prin acest contract de cesiune nu i-au fost încălcate drepturile clientului. Toate scrisorile emise de către pârâtă in atenţia contestatorului, cuprind toate cerinţele Legii 31/1990 si in antetul scrisorilor se regăsesc toate datele de identificare ale societăţii noastre, inclusiv denumire, adresa, CUI, cat si faptul ca societatea noastră este operator de date cu caracter personal, numărul notificării prin care am fost autorizaţi sa prelucram date cu caracter personal.

Ca orice contract, cesiunea de creanţa trebuie sa îndeplinească condiţiile generale de validitate ale oricărui contract, de fond si de forma. Cesiunea de creanţa, fiind un contract, trebuie sa îndeplinească atât condiţiile de fond pentru validitatea oricărui contract {capacitatea de a contracta, capacitatea pârtilor, obiect si cauza), cat si unele condiţii specifice operaţiunii juridice realizate de pârti prin cesiune, cum ar fi: vânzare, donaţie, schimb, etc. Pentru încheierea valabila a contractului este necesar doar consimţământul pârtilor, adică a cedentului si a cesionarului. In actuala reglementare, debitorul cedat având calitatea de terţ fata de acest contract, pentru validitatea cesiunii nu se cere consimţământul acestuia. Prin urmare, se poate spune ca cesiunea de creanţa este o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic, ea producându si efectele si asupra debitorului cedat, care nu participa la încheierea convenţiei.

Potrivit Deciziei nr. 2438/2008 data de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie "Pe de alta parte nu exista nicio prevedere legala sau reglementata care sa instituie numai anumite modalităţi de recuperare a creanţelor sau care sa excludă incheierea unor contracte de cesiune de creanţa, astfel incat creditorul, indiferent ca este sau nu o banca, poate recurge la orice modalitate legala de incasare/recuperare a creanţei sale."

Legislaţia in vigoare prevede, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoana, numita cedent, transmite o creanţa unei alte persoane, numita cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de a incasa creanţa de la debitor, numit si debitorul cedat. Aducem in sprijinul celor de mai sus si Decizia nr. 2852/10.10.2006 a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, in care instanţa a apreciat ca "Cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în forma convenţionala, prin care un creditor - numit cedent - transmite o creanţa a sa unei alte persoane - numit cesionar - debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fara a i se cere consimţământul", prevederi ce se regăsesc in cuprinsul dispoziţiilor art. 1566 -1586 NCC.

In condiţiile in care operaţiunea de cesiunea de creanţa nu este prohibita nici de lege si nici de contractul de credit din care rezulta creanţa deţinuta împotriva contestatorului, iar condiţiile de forma si de fond sunt îndeplinite, nu există niciun motiv de fapt si de drept care sa afecteze contractul de cesiune a cărui valabilitate este contestata de către debitor.

In concluzie, intre banca si actualul creditor s-a încheiat un contract de cesiune cu respectarea condiţiilor de forma si de fond impuse de lege, asa ca toate susţinerile contestatorului privitoare la nulitatea acestui contract sunt neîntemeiate.

Având in vedere toate aceste aspecte, care dă dreptul băncii sa încheie orice acte considera de cuviința pentru recuperarea creanțelor rezultate din contractele de credit neperformante, deci inclusiv contracte de cesiune, nu are absolut nicio relevanta daca cesionarul are sau nu sediul in România, convențiile putând fi liber încheiate intre entităţi juridice aflate in România si străinătate. Mai mult, actualul cesionar are si un reprezentant convenţional in România, respectiv in cazul de fata avocatul semnatar al contractului de asistenta juridica.

Prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice încheiat intre debitorul contestator in calitate de imprumutat, si banca in calitate de creditor, s-au stabilit anumite drepturi si obligaţii intre părţile semnatare, iar una dintre obligaţiile prevăzute in condiţiile generale ale contractelor de credit este: „Daca, in termen de 30 de zile de la data scadentei, împrumutatul si/sau coplatitorii/ garanţii nu achita rata totala de rambursat, intregul credit si toate celelalte obligaţii asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptăţită sa procedeze la recuperarea creantelor sale pe calea executării silite prin valorificarea garanţiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate in proprietatea împrumutatului si/sau coplatitorilor/garanţiilor."

Având in vedere ca cedentul banca a depus toate diligentele pentru a recupera sumele datorate de către debitorul contestator, iar acestea au rămas fara rezultat, a inteles sa cesioneze creanţele către actualul creditor, iar administratorul patrimoniului cesionat cat si reprezentantul legal al creditorului este KRUK România S.R.L

Prin contractul de cesiune de creanţe Banca in calitate de cedent, a cesionat, transmis si vândut către actualul creditor un portofoliu de creanţe pe care cedentul le deţinea pana la acel moment împotriva debitorului sau printre care se afla si creanţa deţinuta impotriva debitorului contestator, impreuna cu toate drepturile principale si accesorii pe care legea si contractul de credit le ofereau creditorului iniţial.

Totodată, in conformitate cu prevederile din condiţiile generale la contractul de credit solicitat, agreat si semnat de către debitorul contestator in calitate de imprumutat „Banca poate cesiona unui terţ drepturile si obligaţiile sale din prezentul contract" astfel consideram ca atât cesionarul cat si cedentul nu au încălcat nicio clauza contractuala, iar cesiunea consideram ca a acoperit toate cerinţele Legii si prin acest contract de cesiune nu au fost incalcate drepturile debitorului.

Astfel, prin insasi contractul de credit al cărui beneficiar a fost debitorul contestator, in calitate de imprumutat, acesta si-a dat acordul cu privire la cesiunea drepturilor si obligaţiilor ce reies din contractul de credit.

Cesiunea de creanţa se încheie valabil prin simplul acord de voinţa al pârtilor, consimţământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte in contractul de cesiune, contractul fiind valabil incheiat prin simpla remitere a titlului astfel cum rezulta si din dispoziţiile art. 1391 Cod civil potrivit cărora "la strămutarea unei creanţe ... predarea intre cedent si cesionar se face prin remiterea titlului";.

Efectul cesiunii de creanţa intre parti este transferul dreptului de creanţa din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarul.

 Cesiunea de creanţa a fost notificata astfel cum este prevăzut de art. 1393 Cod Civil, intimata trimiţând către debitorul contestator notificări privind încheierea contractului de cesiune intre parti.

 Mai mult de atât, cesiunea de creanţe a fost înscrisa in Arhiva Electronica de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile Titlului VI - „Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare" - din LEGEA nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, sub nr. 2013-X-IZB, cesiunea drepturilor fiind definitiva si irevocabila.

Notificarea debitorului a fost impusa de legiuitor in scopul de a-l instiinta pe acesta despre creditor si de faptul ca cedentul nu mai este proprietarul creanţei si deci plata datoriei urmează sa o facă noul creditor. Prin urmare, pentru a invoca lipsa notificării, debitorul cedat trebuie sa justifice un interes, in sensul ca nestiind de cesiune, a plătit primului creditor -cedentul, plata care in aceste condiţii apare ca perfect valabila.

In condiţiile in care debitoarea cedata nu a realizat vreun act susceptibil sa conducă la stingerea creanţei ce a format obiectul cesiunii, acesta nu se poate prevala de inopozabilitatea acestei operaţiuni pentru a paraliza procedura de executare silita declanşată de cesionarul devenit creditor, pentru ca nu ar justifica existenta vreunui interes legitim in derularea unui astfel de demers si ar constitui o valorificare a conduitei sale culpabile de a nu executa de bunăvoie obligaţia pe care si-a asumat-o fata de creditorul iniţial.

În dovedirea aspectelor din întâmpinare intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi următoarele din codul de procedură civilă.

În cursul cercetării judecătorești a fost încuviințată și administrată de instanță proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței a fost atașat dosarul de executare nr. X/E/2017 al B.E.J. C G (filele nr. 47-143).

Prin încheierea din data de 23.02.2018 instanţa a respins ca neîntemeiate excepţia netimbrării contestaţiei la executare, excepţia tardivităţii contestaţiei la executare și excepția inadmisibilității invocării prescripției dreptului de a cere executarea silită invocate de intimată prin întâmpinare (filele nr. 154-155).

De asemenea, la același termen instanţa a calificat excepţiile formulate de contestatoare, respectiv excepţia lipsei calităţii de creditor şi excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită ca fiind aspecte ce ţin de fondul contestaţiei la executare şi nu excepţii procesuale care, conform art. 245 din codul de procedură civilă, reprezintă mijloace procesuale prin care, în condiţiile legii, partea interesată poate invoca, fără să pună în discuţie fondul dreptului, neregularităţi procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instanţei, competenţa instanţei ori la procedura de judecată sau lipsuri referitoare la dreptul la acţiune urmărind, după caz, declinarea competenţei, amânarea judecăţii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii. Or este evident că, în cauză, contestatoarea nu urmăreşte respingerea contestaţiei sale, ci admiterea acesteia astfel că aceste aspecte vor fi analizate pe fondul contestaţiei (filele nr. 154-155).

Analizând cererea de chemare în judecată în considerarea probelor de la dosar şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente, instanţa a reţinut următoarele:

În fapt, intimata S S.a.R.L. a susținut că la data de 19.05.2011 contestatoarea D C a încheiat cu C B EUROPE PLC un contract de credit fără număr.

La data de 29.05.2013 C B EUROPE PLC a cesionat creanța din acest contract către S S.a.R.L. (conform contractului de cesiune de creanţe de la filele nr. 69-80).

Părțile au emis în acest scop la data de 19.06.2013, notificarea de cesiune (filele nr. 62-63) însă la dosarul cauzei nu se regăsește și dovada de comunicare a notificării acestei cesiuni de creanță către contestatoare.

Intimata S S.a.R.L. a formulat cerere de executare silită la data de 23.01.2017 (fila nr. 48), fiind constituit dosarul de executare silită nr. X/E/2017 al B.E.J. C G, în cadrul căruia au fost emise mai multe acte de executare silită care i-au fost comunicate contestatoarei la data de 04.04.2017 (fila nr. 97).

În cererea de executare silită nu s-a indicat niciun număr pentru contractul de credit, ci doar se precizează că a fost încheiat la data de 19.05.2011.

La dosarul de executare silită nu s-a regăsit niciun contract de credit, ci doar o cerere de emitere a cardului de credit citicard formulată de contestatoarea D C,  cerere formulată ,,în vederea analizării și acordării unui card de credit” (filele nr. 49-51).

Deși în această cerere s-a facut mențiunea că i s-a înmânat contestatoarei contractul de credit pentru emiterea cardului de credit Citi Card, la dosarul de executare silită nu s-a regăsit contractul de credit în baza căruia a fost declanșată executarea silită, existând doar o singură filă din acest contract, respectiv ultima filă - nr. 31, din care însă nu se poate stabili perioada pentru care a fost încheiat, sumele acordate, precum și data exigibilității acestui contract (fila nr. 51).

Prin încheierea nr. X/09.02.2017 a Judecătoriei Slatina s-a dispus încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. -/19.05.2011 (fila nr. 89).

În drept, executarea silită este cea de-a doua fază a procesului civil şi reprezintă procedura prin intermediul căreia creditorul, titularul unui drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu ajutorul organelor competente ale statului, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţia corelativă de a o aduce la îndeplinire în mod silit.

Contestaţia la executarea silită reprezintă mijlocul procesual specific procedurii de executare silită prin care părţile raportului execuţional declanşează controlul judecătoresc al legalităţii actelor de executare silită săvârşite în timpul procedurii de executare.

Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cererea de executare silită se depune, personal sau prin reprezentant legal ori convenţional, la biroul executorului judecătoresc competent ori se transmite acestuia prin poştă, curier, telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului şi confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative. Cererea de executare silită, în afara menţiunilor prevăzute la art. 148, va cuprinde: a) numele, prenumele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului şi debitorului; b) bunul sau, după caz, felul prestaţiei datorate; c) modalităţile de executare solicitate de creditor.

La cerere se ataşază titlul executoriu în original sau în copie legalizată, după caz, şi dovada achitării taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum şi, dacă este cazul, înscrisurile anume prevăzute de lege (art. 664 din codul de procedură civilă).

Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu (art. 632 alin. 1 din codul de procedură civilă). Titlul executoriu reprezintă acel înscris, întocmit potrivit prescripțiilor legale de către organul competent și care permite îndestularea creanței creditorului  pe care o constată, prin intermediul mijloacelor procesuale organizate de lege în vederea executării silite.

Având în vedere termenul folosit de legiuitor - ,,numai” – rezultă că art. 632 alin. 1 din codul de procedură civilă este reglementat printr-o normă imperativă, de ordine publică, titlurile executorii care permit declanșarea executării silite interesând societatea în ansamblul său, astfel că lipsa titlului executoriu nu permite pornirea executării silite, iar, dacă, totuși, s-au făcut acte de executare silită se poate obține anularea acestora pe calea contestației la executare.

Constituie titluri executorii: hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum şi orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare (art. 632 alin. 2 din codul de procedură civilă).

Sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: 1. încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 2. înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege; 3. titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de lege; 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie (art. 638 alin. 1 din codul de procedură civilă).

În cauza pendinte s-a constat că executarea silită a fost pornită fără ca la cererea de executare silită să fie atașat înscrisul care constituie titlu executoriu, creditorul cesionar limitându-se a depune la dosar doar cererea formulată de contestatoare pentru emiterea unui card de credit, cerere care în niciun caz nu poate fi considerată titlu executoriu (chiar în această cerere făcându-se mențiune despre contractul de credit încheiat, de altfel la dosarul de executare silită se regăsește doar ultima filă din contractul de credit în care se face mențiune că acesta a fost întocmit în două exemplare, că acesta nu este fără număr de înregistrare, așa cum se arată în cererea de executare silită și cum se precizează în încheierea de încuviințare a executării silite, el având numărul AAI3305 - fila nr. 51), motiv pentru care instanța  a apreciat că executarea silită și toate actele de executare silită dispuse de executorul judecătoresc cât și încheierea nr. X/09.02.2017 prin care s-a dispus încuviințarea executării silite au fost emise în mod nelegal în lipsa unui titlu executoriu (în acestea făcându-se referire la cererea de emitere a cardului de credit citicard formulată de contestatoarea D C și nu la contractul de credit care nu se regăsește la dosarul de executare silită) și s-a impus anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. X/09.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017, executării silite și tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare nr. X/E/2017 al B.E.J. C G.

Față de cele ce preced instanța a admis contestația la executare formulată de contestatoarea D C în contradictoriu cu intimata S S.a.R.L. și a dispus anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. X/09.02.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017, executării silite și tuturor actelor de executare silită din dosarul de executare nr. X/E/2017 al B.E.J. C G.

Partea care pierde procesul a fost obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată (art. 453 alin. 1 din codul de procedură civilă), iar partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei (art. 452 din codul de procedură civilă).

Instanța a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că la dosar nu se regăsește dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.

Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului (art. 451 alin. 1 din codul de procedură civilă).

În cazul contestației la executare sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie proporțional cu admiterea contestației, la cererea petiţionarului, în situaţia în care contestaţia la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă (art. 45 alin. 1 lit. f și alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru).

Având în vedere că în privința sumelor contestate s-a admis în totalitate contestația la executare formulată de contestatoarea D C instanța a dispus restituirea către aceasta a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.000 lei (achitată conform chitanței de la fila nr. 19) după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Hotărârea a fost comunicată de îndată, la rămânerea definitivă, către B.E.J. C G.

Împotriva sentinţei a declarat apel apelantul pârât I LTD, prin care a solicitat  admiterea  apelului, anularea sentinţei şi reţinând cauza spre soluţionare pe fond, să  fie respinsă  contestaţia la executare, pentru următoare  motive:

In fapt,  la  data de 17.06.2013 a fost încheiat contractul de cesiune de creanţe intre C B E PIC, in calitate de cedent, si S SARL, in calitate de cesionar, astfel toate drepturile aferente debitului au fost transferate actualului creditor.

Întrucât debitorul a încetat sa mai achite ratele, instituţia financiar bancara a declarat creditul scadent anticipat si ulterior a cesionat întreaga creanţa subscrisei. Totodată, au fost efectuate formalităţile de înscriere a contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronic de Garanţii Reale Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2013-X-IZB.

Încercările creditorului de a oferi consiliere si posibilitatea rambursării creanţei in mai multe rate avantajoase au fost ignorate de către contestator, motiv pentru care s-au început formalităţile de executare silita prin intermediul Bej C G.

La data de 07.12.2017,  creditoarea a cesionat către I LTD, fiind efectuate formalităţile de înscriere a Contractului de cesiune creanţe in Arhiva Electronic de Garanţi Mobiliare in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, sub avizul nr. 2017-X- ZKB.

Astfel, in cadrul dosarului execuțional nr.X/2017 aflat pe rolul Bej C G I LTD a preluat calitatea de creditor.

Cu privire la caracterul de titlu executoriu al cererii pentru emiterea unui card de credit creditoarea a precizat următoarele:

Cesiunea de creanţa este o modalitate de transmitere a obligaţiilor in forma convenţionala, prin care un creditor - numit cedent - transmite o creanţa a sa unei persona numite cesionar - debitorul creanţei fiind obligat fata de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fara a i se cere consimţământul. In acest sens, s-a afirmat ca instituţia cesiunii de creanţa poarta blazonul operaţiunilor translative asupra, creanţelor.

In baza art. 1568 alin. 1 si 1574 din Noul Cod Civil, prin cesiunea de creanţa, se transferă cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are in legătura cu creanţa cedata, iar cedentul este obligat sa remită cesionarului titlul constatator al creanţei aflat in posesia sa, precum si ori alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis, cesiunea creanţei neafectând caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările s completările ulterioare, coroborat cu art. 1396 din Codul civil de la 1864, rezulta ca poate fi dispusa încuviinţarea executării silite a unui contract de credit la cererea creditorului cesionar ai creanţei.

Cesiunea de creanţa nu schimba caracterul de titlu executoriu al contractului de credit. Legea stipulează ca executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu executoriu, iar in ceea ce priveşte efectuarea executării, legea nu distinge intre deţinătorii titlului executoriu.

Contractele de credit nu au dobândit caracterul de titluri executorii doar de la data de 1 ianuarie 2007, ci il aveau si in reglementarea anterioara, deoarece Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara - care a fost abrogata prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 - stabilea, in art. 56 alin. 2 (devenit art. 79 alin. 2 in urma republicării din anul 2005), caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit bancar, dar si al garanţiilor reale si personale, constituite in scopul garantării creditului bancar - ceea ce impune concluzia ca practica judecătoreasca, in aceasta materie, este, cel puțin din anul 1998, in mod constant conturata.

Mai mult, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, pronunţata de înalta Curte de Casaţie si Justiţie, constituita in Secţii Unite, s-a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa înalta Curte de Casaţie si Justiţie si, in aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara, republicata, s-a stabilit ca au caracter de titlu executoriu si contractele de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor legii menţionate.

Distinct însa de acest aspect, notam si ca Înalta Curte de Casaţie si Justiţie a statuat asupra acestei chestiuni, prin decizia nr. 2852 din data de 10 octombrie 2006, publicata pe site-ul de internet al instanţei supreme, apreciindu-se ca o cerere de încuviinţare a executării silite a unui titlu executoriu poate fi formulata de către creditorul cesionar.

In acest sens, fara a absolutiza criteriul vechimii si fara a-l raporta in mod exclusiv la data adoptării actului normativ supus dezbaterii, se apreciază ca ceea ce este important sub acest aspect este existenta si dezvoltarea unei jurisprudențe continue si constante în aceasta materie.

Aşadar, nu doar in concepţia Noului Cod civil, ci si in viziunea celui de la 1864, funcţia esenţiala a cesiunii este de transmitere a unei creanţe de ia cedent la cesionar, iar o astfel de operaţiune juridica nu afectează flinta obligaţiei, ci are rolul de a o transmite asa cum s-a născut si cum exista in patrimoniul subiectelor iniţiale ale raportului juridic.

In aceste condiţii, consideră util să sublinieze poziţia pe care se afla cesionarul,, aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular, care preia astfel toate drepturile pe care cementul le avea in legătura cu creanţa. Astfel, modificarea pârtilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu cu parţi survenite nu afectează substanţa titlului executoriu.

Totodată, trebuie subliniat ca articolul 120 din Ordonanţa de Urgenta nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Astfel, instituirea pe cale legislativa a acestei caracteristici a ţinut seama de interesul general privind circulaţia capitalului.

Problematica cesiunii de creanţa a primit, la rândul sau, o semnificaţie aparte, in contextul actual al liberalizării comerţului, al liberei circulaţii a persoanelor si bunurilor, ceea ce a determinat o emancipare a creanţelor in raport cu bunurile corporale si dezvoltarea, la nivel legislativ, a unor mecanisme conforme pentru circulaţia rapida acestora.

In acest sens, ar fi contrar intenţiei legiuitorului si dinamicii relaţiilor actuale ca, cesionându-se o creanţa bancara, sa i se piardă acesteia atributul esenţial al executorialităţii.

Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobau cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările si completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusa pentru a permite executarea silita a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective.

Creditoarea subliniază ca, atât timp cat legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa insasi a devenit una executorie, asa incat atributul executorialitatii nu se constituie intr-un aspect de drept procesual, asa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune. Niciun text din Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului nu condiţionează menţinerea caracterului de titlu executoriu de păstrarea creanţei in patrimoniul cedentului.

Astfel, odată stabilita natura de titlu executoriu, aceasta se conserva independent de titularii drepturilor înscrise in cuprinsul sau, fiind in acelaşi interes al capitalului ca o asemenea trăsătura sa nu se piardă (având in vedere ca transmisiunea unei creanţe neperformante s-ar putea face mai lesnicios in ipoteza in care cesionarul ar avea in vedere si faptul ca nu este nevoie sa pornească un proces civil pentru a-si îndestula creanţa).

In atest punct, trebuie reamintit ca din perspectiva convenţionala, dreptul de creanţa este cuprins in noţiunea autonoma de bunuri intrând sub protecţia art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, care garantează in esenţa dreptul de proprietate. Or, a impune unei persoane fizice sau juridice, care este titulara unei creanţe constatate printr-un titlu executoriu si dobândite in mod legal, sa parcurgă o noua procedura judiciara pentru a obţine un alt titlu executoriu ar reprezenta o sarcina disproporţionata, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor.

Din perspectiva aplicabilităţii articolului 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului,jurisprudența instanţei de contencios european a statuat ca natura civila a unui drept se determina la momentul la care el isi găseşte realizarea efectiva, indiferent de natura titlului executoriu care îl constata (cauza Perez de Rada Cavanilles contra Spaniei, hotărârea din 28 octombrie 1998). Pentru determinarea sferei civile a drepturilor supuse Convenţiei, Curtea Europeana a avut in vedere si apărarea unei aparente de drept, fiind suficient ca titularul sa fi putut pretinde ca este titularul' dreptului in legislaţia naţionala, chiar daca acest drept nu-i fusese stabilit inca (cauza Baraona contra Portugaliei, hotărârea din 8 iulie 1987).

Examinând legislaţia actuala, pentru a decela ratio legis, se constata ca Noul Cod civil a prevăzut in art. 1568 alin. 1 pct. 1 ca prin cesiune se transfera cesionarului toate drepturile pe care cedentul le are in legătura cu creanţa cedata - acestea incluzând accesoriile, dar nelimitându-se la ele - întrucât se transmit si toate acţiunile al căror titular era cedentul pana la momentul cesiunii: acţiunea in - plata, in garanţie, cea oblica, cea pauliana, cea in nulitate sau in rezoluțiune si, desigur, dreptul de a cere si obţine încuviinţarea executării silite, titlul executoriu obţinut de cedent înainte de cesiune păstrându-si forţa obligatorie si in favoarea cesionarului.

Aceste dispoziţii din Noul Cod civil nu prezintă însa elemente de noutate legislativa, deoarece ele doar dezvolta dispoziţiile art. 1396 din Vechiul Cod Civil, in lumina evoluţiilor doctrinare si jurisprudențiale.

Se  poate observa ca si legea procesuala are aceeaşi abordare, de vreme ce permite transmiterea cu titlu particular a calităţii de creditor in procedura executării - art. 644 alin. 2 NCPC: „Calitatea de creditor sau de debitor se poate transmite oricând in cursul executării, potrivit legii, in acest caz; actele de executare îndeplinite pana la data transmiterii calităţii procesuale produc efecte, in condiţiile legii, fata de succesorii in drepturi ai creditorului sau ai debitorului, după caz." ceea ce semnifica faptul ca cesionarul, ca succesor in drepturi al cedentului, poate obţine executarea titlului.

Totodată, prin considerentele Deciziei nr. 4/2014 a ICCJ, s-au statuat următoarele: „Consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările si completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituitei de credit, este impusa pentru a permite executarea silita a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. In consecinţa, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare si, atat timp cat legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa insasi a devenit una executorie, astfel incat atributul executorialitatii - nu se constituie intr-un aspect de drept procesual, asa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune”.

Totodată, trebuie subliniat ca art. 120 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările si completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu in considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenţii.

Modificarea pârtilor originare ale actului juridic care constituie titlu executoriu nu

afectează substanţa titlului executoriu, poziţia cesionarului fiind aceea a unui veritabil succesor cu titlu particular care preia astfel, toate drepturile pe care cedentul le avea in legat na cu creanţa.

De asemenea, trebuie reamintite premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicita, si anume asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum si evitarea paralelismului si suprapunerii cu mecanismul recursului in interesul legii."

In acest sens s-a pronunţat si Tribunalul Hunedoara, prin Decizia Civila nr. 823/A/2016 di data de 22.09/2016, Judecătoria Deva, prin Sentinţa Civila nr. 2673/2016 din data de 10.10.20K precum si Judecătoria Alba Iulia, prin încheierea Civila nr. 2257/2016 din data de 13.09.2016.

Fata de aceste considerente solicită onoratei instanţe sa admită apelul, sa modifice în tot încheierea atacata si pe cale de consecinţa să respingă contestaţia la executare o debitorului.

De asemenea  a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata constant in taxa de timbru achitata de subscrisa si orice alte cheltuieli, in cazul admiterii prezente acţiuni.

În finalul  motivelor de  apel , a solicitat judecarea cauzei în lipsă in condiţiile art.411 alin.(l) pct.2 teza a din C.P.C.

La data de 12.06.2018 intimata  debitoare  D C, a formulat întâmpinare  prin care  a solicit respingerea apelului şi păstrarea hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, pentru următoarele motive:

In fapt, apelanta a susţinut că la data de 19.05.2011 contestatoarea D C a încheiat cu C B un contract de credit fără număr, însă în cauză nu s-a făcut dovada că există acest contract.

La data de 29.05.2013 C B a cesionat creanţa din acest contract către S.

Părţile au emis în acest scop la data de 19.06.2013 notificare de cesiune însă, nu s-a făcut dovada în cauză că această notificare a fost comunicată către contestatoare.

În cererea de executare silită nu se indică nici numărul pentru contractul de credit, ci s-a precizat doar că a fost încheiat la 29.05.2011 şi aşa cum a precizai nu se regăseşte nici un contract de credit ci doar o cerere de emitere a cardului de credit.

Prin încheierea nr. X/09.02.2017 a Judecătoriei Slatina, s-a dispus  încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit fără număr din 19.05.2011 şi care nu există la dosar.

Astfel, executarea silită a fost pornită fără ca la cererea de executare silită să fie ataşat înscrisul care constituie titlul executoriu, creditorul cesionar limitându-se a depune la dosar doar cererea formulată de contestatoare pentru emiterea unui card de crdit, cerere care în nici un caz nu poate fi considerată titlu executoriu. Ca atare, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a dispus anularea încheierii de încuviinţare  pronunţată de către Judecătoria Slatina.

În concluzie având în vedere consideraţiile ce preced, a solicitat să fie  respins apelul  şi să se păstreze hotărârea instanţei ca temeinică şi legală. A solicitat să  fie obligată apelanta la cheltuieli de judecată.

 Apelantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la înscrisurile de la dosar, tribunalul constată că apelul  este  nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prev. art. 622 din Codul de Procedură Civilă: „(1) Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel. (3) Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.”

Temeiul executării silite este reglementat prin art. 632 din Codul de Procedură Civilă, prevederi legale ce stabilesc că: „(1) Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. (2) Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Categoriile de titluri executorii sunt reglementate prin art. 638 din Codul de Procedură Civilă, text de lege ce arată că: „(1) Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: 1. încheierile și procesele-verbale întocmite de executorii judecătorești care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 2. înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege; 3. titlurile executorii notariale emise în condițiile prevăzute de lege; 4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie …”.

Un asemenea înscris este și contractul de credit încheiat cu o instituție de credit, deoarece dispoziţiile art.120 din OUG nr.99/2006 privind instituțiile de credit şi adecvarea capitalului, stabilesc: „ Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.”

De asemenea, este reală afirmaţia apelantei, potrivit căreia cesiunea de creanţă nu schimbă caracterul de titlu executoriu al contractului de credit.

Totuși, în speță, titlul executoriu de care se prevalează apelanta pentru a-și susține cererea de executare silită înregistrată în dosarul execuțional nr. X/E/2017 nu există, întrucât creditoarea nu poate prezenta o documentație contractuală căreia Legea nr. 99/2006 să-i recunoască puterea executorie.

Analizând actele dosarului de executare nr.X/E/2017 al BEJ C G, Tribunalul constată, în acord cu judecătorul fondului, că executarea silită a fost pornită împotriva intimatei D Cristina, în condiţiile în care creditorul cesionar a depus la dosar doar cererea formulată de intimată pentru emiterea unui card de credit, cerere căreia legea nu-i conferă caracter de titlu executoriu.  Mai mult, în această cerere de emitere a cardului de credit se face referire la contractul de credit încheiat, iar la dosarul de executare se află doar ultima filă a contractului de credit, în care există menţiunea că a fost întocmit în două exemplare, conţine 31 pagini şi are numărul AAI3305.

Prin urmare, corect a reţinut instanţa de fond că executarea silită și toate actele de executare silită dispuse de executorul judecătoresc, precum și încheierea nr. X/09.02.2017 prin care s-a dispus încuviințarea executării silite au fost emise în mod nelegal, în lipsa unui titlu executoriu – contract de credit, dând eficiență disp. art. 178 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă şi anulând încheierea de încuviinţare a executării silite nr.X/09.02.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr.X/311/2017, executarea silită şi toate actele de executare silită din dosarul de executare nr.X/E/2017 al BEJ C G.

Pentru considerentele de fapt si de drept invocate, Tribunalul constată că sentinţa judecătoriei este legală si temeinică si, în temeiul dispoz art.480 al.1 C.pr.civ., va fi păstrată in totalitate, iar apelul declarat va fi respins ca nefondat.

In temeiul dispoz. art.453 C.pr.civ, constatând culpa procesuala a  apelantei si la cererea intimatei, se va dispune obligarea apelantei la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D C, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit cu chitanţa nr.X/19.09.2018.

Data publicarii pe portal:05.12.2018

Domenii speta

Spete similare