Prescripţia dreptului material la acţiune

DECIZIA CIVILĂ NR. 1169

Data: 19.09.2018

Autor: Pavel-Anton Alina

Domeniu asociat: Răspundere civilă delictuală

Titlu: prescripţia dreptului material la acţiune

Pe rol fiind soluţionarea apelului declarat de apelantul-reclamant Spitalul XXX, împotriva sentinţei civile nr. 6/03.01.2018 a Judecătoriei ---, în contradictoriu cu intimata-pârâtă YYY.

Cerere scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Tribunalul, verificându-şi competenţa, constată că este competent general, material, teritorial şi funcţional să soluţioneze prezenta cale de atac, conform disp. art. 482, art. 131 şi art. 95 pct. 2 Cod proc. civilă, după care, luând act că apelantul-reclamant a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază terminată cercetarea judecătorească şi rămâne în pronunţare asupra apelului.

TRIBUNALUL :

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei --- sub nr.--, la data de --, reclamantul Spitalul XXX, a solicitat obligarea pârâtei YYY la plata sumei de 693,23 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare acordate persoanelor vătămate ZZZ şi pârâtei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Rezoluţia nr. --- a Parchetului de pe lângă Judecătoria --- s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pârâtă, însă acesteia şi lui ZZZ i-au fost acordate îngrijiri medicale de către reclamant la data de 28.01.2013 în cuantum de 693,23 lei, astfel cum rezultă din Fişa de decont.

De asemenea, a arătat reclamantul că furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe  dispoziţiile art. 194 C.proc.civ., art. 1349 alin. (1) şi (2) C.civ., art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar copia rezoluţiei, decontul de cheltuieli şi referatul cu propunere de arestare preventivă.

Cererea a fost scutită de taxa judiciară de timbru potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 21.04.2017, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a prescripţiei dreptului material la acţiune.

În motivare, a arătat că reclamantul, raportat la prevederile art. 311 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, nu are calitate procesuală activă, fiind doar furnizor de servicii medicale. Mai mult, a arătat că sumele au fost decontate de Casa de Asigurări şi urmează a fi restituite acesteia după ce vor fi recuperate.

Referitor la excepţia prescripţiei, a menţionat că de la data producerii accidentului, respectiv data de la care reclamantul a prestat serviciile medicale şi până la momentul introducerii cererii au trecut mai mult de 3 ani. Mai mult, a precizat că, deşi reclamantul a învederat că rezoluţia a fost comunicată abia în 2017, nu a făcut dovada acestui fapt.

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 2528 Cod civil ţi art. 205 Cod procedură civilă.

Odată cu depunerea întâmpinării, a depus şi o cerere de chemare în garanţie a asigurătorului, respectiv Societatea --- Asigurări S.A., prin care a arătat că la momentul producerii accidentului, avea poliţă RCA şi poliţă CASCO, ambele fiind încheiate cu persoana chemată în garanţie, astfel încât consideră că toate cheltuielile trebuie suportate de aceasta.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 Cod procedură civilă.

La data de 12.05.2015, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că solicită respingerea excepţiei prescripţiei, întrucât rezoluţia Parchetului a fost comunicată reclamantului abia la data de 02.03.2017, iar termenul de prescripţie a început să curgă de la acest moment, iar nu de la data la care au fost prestate serviciile medicale.

 De asemenea, a solicitat şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, întrucât furnizorul de servicii se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate.

A mai precizat că nu se opune chemării în garanţie a societăţii de asigurare de către pârâtă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 201 Cod procedură civilă, art. 1349 Cod civil şi cele din Legea nr. 95/2006.

Sub aspectul probatoriului, instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri.

În urma probei cu înscrisuri administrate în cauză la solicitarea părţilor, Judecătoria --- a pronunţat sentinţa civilă nr.--/03.01.2018 prin care a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, invocată de pârâtă şi a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamantul Spitalul XXX în contradictoriu cu pârâta YYY.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în baza dispoziţiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa, mai întâi, asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă.

Potrivit art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.

Conform art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, pentru prejudiciul produs furnizorilor de servicii medicale constând în cheltuielile ocazionate de asistenţa medicală acordată persoanelor vătămate,  furnizorii se subrogă în drepturile şi obligaţiile caselor de asigurări de sănătate, astfel că în prezenta cauză Spitalul XXX are calitatea de a solicita direct de la pârâtă, acoperirea cheltuielilor.

Astfel, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă.

Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei cu privire la care reclamantul s-a subrogat în drepturile Casei de Asigurări a început să curgă de la data la care acesta a cunoscut atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat reclamantul a arătat că i-a fost comunicată rezoluţia nr.--- a Parchetului de pe lângă Judecătoria --- la data de 02.03.2017, fără a se depune în acest sens nicio dovadă.

Din rezoluţia sus menţionată rezultă că aceasta a fost emisă la data de 02.04.2013 şi comunicată în aceeaşi lună pârâtei.

Din rezoluţia de primire a cererii de chemare în judecată, reiese că reclamantul a introdus acţiunea pe data de 14.03.2017, la mai mult de 3 ani de la data la care i-a fost comunicată rezoluţia nr.--- a Parchetului de pe lângă Judecătoria ---.

Faţă de cele arătate, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei invocată de pârâtă şi a respins ca prescrisă acţiunea.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel, în termen legal, reclamantul Spitalul XXX, solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, apelantul reclamant a învederat faptul că eronat instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material (a acţiune în sensul că rezoluţia a fost comunicată la data de 02.04.2013 apelantului, în condiţiile în care acesta a primit copie de pe rezoluţie în data de 02.03.2017 şi ca atare apelantul nu avea cunoştinţă şi nu putea formula acţiune până la comunicarea acesteia.

Astfel, apelantul a apreciat că termenul de prescripţie curge de la data comunicării rezoluţiei Parchetului respectiv 02.03.2017 şi a precizat că în prezenta cauză nu sunt aplicabile prevederile referitoare la gratuitate în acordarea serviciilor medicale ci prevederile art.320 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare.

Intimata pârâta în timp ce se deplasa cu autoturismul a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism.

Apelantul reclamant nu se opunea chemării în garanţie de către pârâtă a societăţii de asigurare la care avea încheiata poliţa RCA şi a precizat că în conformitate cu prevederile art.320 alin. l şi 2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane sau daune propriei sănătăți din culpă, răspund potrivit legii, au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

De asemenea, apelantul-reclamant a precizat că în conformitate cu prevederile art.320 alin. l şi 2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane sau daune propriei sănătăți, din culpă, răspund potrivit legii, au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

Spitalul restituie sumele recuperate în urma introducerii în instanţa a acţiunilor în pretenţii către Casa de Asigurări de Sănătate ---, sume ce se constituie venituri la Fondul National Unic de Asigurări de Sănătate.

Astfel, apelantul a menţionat că decontul de cheltuieli reprezentând cheltuielile de spitalizare se întocmeşte în conformitate cu prevederile OMS nr. 1100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite.

In legătură cu plata taxei de timbru în prezenta acțiune, apelantul a învederat că, în temeiul art.169 alin.(3) lit. a) coroborat cu art.190 alin. l din Legea nr.95/2006 este instituţie publică, aceste prevederi coroborându-se cu art.30 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru în conformitate cu care cererile şi acţiunile formulate de instituţiile publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora sunt scutite de taxa de timbru când au ca obiect venituri publice.

Conform art. 169 alin.3 lit. a) „Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în spitale publice, organizate ca instituţii publice".

Conform art.190 alin. l din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare: „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare."

Pentru aceste motive, apelantul-reclamant a solicitat admiterea apelului formulat de către apelantul-reclamant Spitalul XXX, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

In drept, art.470 alin. l, art.471 alin. l C.proc.civ., coroborat cu art.1349 alin.1,2 C.civ. şi art.320 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare.

Primindu-se dosarul la Tribunalul --- - Secţia I Civilă, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr unic de dosar, la data de 22.05.2018, pricina fiind soluţionată, în faza procesuală a apelului, în condiţii de legală citare a părţilor litigante.

În raport de motivele cererii de chemare în judecată, intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare, nu s-a prezentat la termenul de judecată şi nu a solicitat încuviinţarea vreunui mijloc de probă în apărare.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi dispoziţiile legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Instanţa de control judiciar consideră că soluţia adoptată de prima instanţă este legală, în acord cu prevederile art.2528 C. civ, ce statuează că prescripţia dreptului la acţiune în repararea  unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască  atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Această normă legală instituie două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă şi anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoașterii pagubei şi a celui care răspunde de ea, iar, pe de alta parte, momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască aceste elemente.

Tribunalul consideră că, în raporturile dintre părţile litigante,  termenul de prescripţie de trei ani  a dreptului material la acţiune a început să curgă la data de 31.01.2013, când au

fost întocmite fişele de decont cheltuieli ocazionate de internarea intimatei-pârâta YYY şi a persoanei vătămate ZZZ,  invocate în acţiunea introductivă,  dată la care apelantul-reclamant  a cunoscut paguba (ţinând cont de deconturile de cheltuieli indicate, care se referă în mod explicit la accidentul rutier). De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că spitalul reclamant a cunoscut sau, cel puţin, trebuia să cunoască şi pe cel care răspunde de pagubă, ţinând cont de faptul că, pe de o parte, avea un minim de date privind accidentul rutier în condițiile în care persoanele implicate în accident au fost chiar examinate clinic şi li s-au recoltat şi probe biologice de sânge  în data de28.01.2013 (fila 9 dosar fond).

Pe de altă parte, este de domeniul evidenţei că apelantul avea posibilitatea de a solicita organelor de urmărire penală detalii privind respectivul accident rutier de natură a-i permite să formuleze acţiune în termen.

Faţă de raţiunile expuse anterior, în operaţiunea de determinare a datei de la care a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, nu poate fi luată în calcul eventuala dată a comunicării de către Parchetul de pe lângă Judecătoria ---  a Rezoluţiei date la data de 02.04.2013 în dosarul nr. ---, operaţiune de comunicare care, într-adevăr, nu s-a realizat în cursul anului 2013, cum eronat a susţinut judecătorul fondului. De altfel, din conţinutul acestei rezoluții, se observă că s-a dispus comunicarea doar către ZZZ şi YYY, iar nu şi către Spitalul XXX (fila 8 dosar fond).

Cu toate acestea, potrivit precizărilor de mai sus, din perspectiva momentului de început al prescripţiei dreptului material la acţiune, data comunicării rezoluţiei parchetului nu are nicio relevanţă, neputând fi primit argumentul apelantului-reclamant în sensul că nu a putut formula acţiune deoarece nu a primit de la organul de urmărire penală rezoluţia în cauză, neputând fi justificată pasivitatea în care a stat în toată această perioadă de timp.

Aşa cum s-a statuat în jurisprudența  instanţei supreme, iniţierea acestui mecanism al răspunderii civile delictuale, atunci când nu s-a folosit calea constituirii de parte civilă în procesul penal, este independentă de derularea procesului penal, având în vedere că existenţa prejudiciului şi persoana făptuitorului au fost cunoscute încă de la momentul producerii accidentului şi în condiţiile în care raportul juridic civil este distinct de cel penal, de drept public, în care se urmăreşte stabilirea răspunderii penale a persoanei vinovate de săvârşirea unei infracţiuni. Faptul că anumite elemente din raportul penal se impun cu autoritate de lucru judecat în soluţionarea raportului juridic al răspunderii civile delictuale, conform art. 22 C. proc. pen., respectiv existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, nu înseamnă că dreptul material la acţiune civilă este suspendat până la definitivarea acestor elemente, în lipsa unei norme derogatorii care să prevadă expres această excepţie. Dimpotrivă, legea face referire la posibilitatea suspendării judecăţii unei astfel de acţiuni civile, ceea ce presupune că a fost promovată cu respectarea dispoziţiilor legale, în termenele definite de lege (Decizia nr. 5362/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia I Civilă).

Prin urmare, stabilit fiind că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune al apelantului-reclamant a început să curgă la data de 31.03.2013, rezultă că s-a împlinit la data de 31.01.2016, anterior sesizării primei instanţe cu cererea de chemare în judecată, respectiv 14.03.2017.

Pentru raţiunile expuse prin prezenta decizie, soluţia de admitere a excepției prescripţiei dreptului material la acţiune adoptată de prima instanţă este legală, astfel că, în baza art.480 alin.1 cod procedură civilă cu aplicarea art.2528 C. civil, tribunalul va respinge apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul XXX,  împotriva sentinţei civile nr. 6/03.01.2018 a Judecătoriei ---, ca fiind nefondat

Domenii speta

Spete similare