Acţiune în constatare clauze abuzive contract de credit.Legea nr. 193/2000

Sentinţă civilă 147 din 24.04.2018


Dosar nr. 4722/231/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VRANCEA

SECTIA A II-A CIVILA SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL

DECIZIA CIVILĂ  Nr. 147/2018

Şedinţa publică de la 24 Aprilie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..

Judecător ..

Grefier ..

Pe rol pronunţarea asupra apelurilor declarate de pârâta .., şi  reclamantul .. cu domiciliul în .. împotriva sentinţei civile nr. 4343/13.06.2017 pronunţată de Judecătoria Focşani , având ca obiect acţiune în constatare- clauze abuzive.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică de la 17.04.2018 consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea pentru azi, 24.04.2018, când,

INSTANŢA

Deliberând asupra  apelurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea - Secţia a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 28.08.2017, apelanta  .. în contradictoriu cu intimul .. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr.925/06.04.2015 pronunţată de Judecătoria Focșani în cadrul dosarului nr.16870/231/2014, criticând-o pentru nelegalitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea apelului, apelanta arată că instanţa de fond în mod eronat a apreciat  că  este  abuzivă clauza din contractul de credit încheiat cu intimata privind comisionul de administrare, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Directiva Consiliului 93/13/CEE.

 În drept apelul  se întemeiază pe dispoziţiile art. 196, art. 2566  și urm Cod pr. Civ., art. 1050, art. 1246 și urm Cod Civ, art.4 Legea nr. 193/2000, art. 36 și art. 37 din OUG nr.50/2010.

Legal citat intimatul ..  nu a formulat întâmpinare, dar a înteles să formuleze apel în data de 08.10.2017 prin care a solicitat ca urmare a admiterii căii de atac să se recalculeze ratele la cursul de schimb de la momentul contractării creditului, să fie obligată intimata bancă și la plata dobânzii legale pentru sumele pe care a fost obligată să le restituie prin sentința apelată, precum și a comisionului de acordare credit, să se dispună adaptarea contractului de credit și a graficului de rambursare a creditului anexă la actul adițional pentru a distribui în mod echitabil pierderile și beneficiile ca urmare a constatării clauzelor abuzive.

În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 472 Cod pr. Civ și urm.

Instanţa de apel reţine că prin sentința civilă nr. 4343/13.06.2017 instanța de fond a admis în parte acțiunea formyulată de reclamantul .. în contradictoriu cu pârâta .. , a constatat  existenţa clauzelor abuzive în Contractul de credit NPCG 347/196331 din 29.10.2007 şi Actul adiţional nr. 1/14.12.2009, a constatat caracterul abuziv al dispoziţiilor  art 4.3 din Actul adiţional nr. 1/2009 şi disp. art 5  pct 1 lit c din Contractul de credit 347/196331/29.10.2007, având ca obiect  comisionul de administrare credit de 1% din soldul creditului şi a dispus înlăturarea acestuia din contract, a dispus restituirea  sumelor încasate cu titlu de comision de administrare de către bancă, către reclamant, a respins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al dispoziţiilor art 5.1  lit c din Contractul de credit NPCG 347/196331 din 29.10.2007, ca fiind rămas fără obiect, a respins capătul de cerere având ca obiect caracterul abuziv al  disp. capitolului  IV din contract, având ca obiect modul de calcul al dobânzii, ca neîntemeiat, a respins capătul de cerere având ca obiect recalcularea  ratelor creditului la cursul de schimb de la data contractării creditului, ca neîntemeiat, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de decizia Civilă nr. 320/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut  că în speţă, având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011, raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de Codul civil din 1864 şi de Codul comercial - în vigoare la momentul naşterii obligaţiilor, astfel cum art. prevede 6 alin. (2) din Codul civil din 2009 şi art. 3 şi art. 102 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009.

Instanţa a reţinut că orice contract bancar, cum este şi cel încheiat în cauza de faţă, pe lângă condiţiile de validitate ale oricărui contract, trebuie să fie încheiat cu respectarea exigenţelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianţi şi consumatori şi ale Directivei nr. 93/13/CEE, căci, la încheierea acestui contract, pârâta a acţionat ca un profesionist (comerciant – la data încheierii contractului), iar reclamantul avea calitatea de consumatori, astfel încât, pe lângă cerinţele respectării condiţiilor de validitate ale oricărui contract (legea generală), contractul de credit trebuia să respecte şi cerinţele actelor normative arătate mai sus (legea specială), cu referire la protecţia consumatorului, în speţa de faţă reclamantul având această calitate.

Totodată, a reținut că art. 3 din Directiva 93/13 atribuie caracterul de clauză abuzivă acelor clauze contractuale care nu s-au  negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă,  provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Astfel, atât în dreptul intern - art. 4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, cât şi în legislaţia comunitară se pot distinge aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv. Art. 4 alin. 3 Legea nr.193/2000 instituie o prezumţie relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conţin clauze standard, preformulate, prezumţie ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia. Pe de altă parte, nici legea naţională şi nici Directiva 93/13/CEE nu exclud, de principiu, posibilitatea existenţei unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul, art. 4 alin. 3, teza 1.

Instanţa a reţinut că în momentul încheierii contractului de credit, reclamantul consumator s-a aflat într-o poziţie de inegalitate în raport cu banca, convenţia de credit fiind în realitate un contract de adeziune, în care clauzele sunt prestabilite de către bancă, fiind impuse chiar reclamantilor, acestia din urmă neavând la îndemână posibilitatea de a modifica sau interveni asupra clauzelor din contract, ci doar posibilitatea de a le acepta sau nu. Chiar dacă reclamantii au avut posibilitatea studierii contractului de credit, informarea nu echivalează cu negocierea.

Conform jurisprudenţei constante a C.J.U.E., sistemul de protecţie, pus în aplicare prin Directiva nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau de furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi de nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, rar putând exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 14 iunie 2012, Banco Español de Crédito SA, C-618/10, dispozitiv, nepublicată; Hotărârea din 27 iunie 2000, Océano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98-C-244/98, Rec., p. I-4941, pct. 25; Hotărârea din 26 octombrie 2006, Mostaza Claro, C-168/05, Rec., p. I-10421, pct. 25, precum și Hotărârea din 6 octombrie 2009, Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I-9579, pct. 29), drept pentru care, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, C.J.U.E. a subliniat, în mai multe ocazii, că situaţia de inegalitate care există între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor din contract (Hot. Oceano Editorial).

Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. Judecătorul naţional trebuie să stabilească, prin raportare la criteriile prevăzute la art. 3 alin. 1 şi art. 5 din Directiva 93/13, dacă, în funcţie de împrejurările proprii ale litigiului pendinte, o astfel de clauză îndeplineşte criteriile bunei credinţe, echilibrului şi transparenţei prevăzute de această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Invitel, C 472/10, punctul 22, Hotărârea RWE Vertrieb, C 92/11, punctele 42-48, Hotărârea Árpád Kásler, C 26/13, punct 40).

La analiza echilibrului contractual se au în vedere elemente precum conţinutul drepturilor sau obligaţiilor părţilor, valoarea la care acestea se raportează, precum şi existenţa clauzelor prin care nu se acordă aceleaşi drepturi ambelor părţi contractante.

Contractul trebuie sa prevada expres motivele economice care stau la baza aplicării unei clauze specifice (modul în care pot varia costurile contractului ca o consecinta), relaţia dintre aceasta şi alte clauze din contract si sa descrie explicit prestaţiile esenţiale ale contractului spre a putea fi deosebite de cele care au numai un caracter accesoriu.

Examinând actele dosarului, Instanţa a  constatat că între reclamantul .. şi pârâta .. a fost încheiat contractul de credit NPCG 347/196331/29.10.2007 în sumă de 50000 CHF pe o durată de 180 luni.

Pentru acordarea creditului a fost percepută o dobândă de 4,5% calculată la doldul creditului conform art 4 din contract. Creditorul şi-a rezervat dreptul de a revizui nivelul dobânzii, în  funcţie de  factorii  externi, urmând să notifice împrumutatul. Dacă în termen de 10 zile împrumutatul nu îşi exprimă punctul de vedere cu privire la modificarea nivelului dobânzii şi nu îşi exprimă acordul în vederea rezilierii contractului de împrumut cu restituirea tuturor sumelor  încasate, sau achitarea împrumutlui însoţit de dobânzi şi comisioane, banca urma să considere acceptată tacit modificarea unilaterală a dobânzii.

De asemenea, pentru acordarea creditului în art 5.1 lit c din contractul de credit s-a stabilit un comision de administrare în sumă de 1% din soldul creditului, respectiv 41,65 CHF lunar. De asemenea, a fost stabilit şi un comision de rambursare anticipată de 0,5% pentru ratele achitate în avans.

Prin Actul adiţional nr. 1/14.12.2009  s-a modificat modul de calcul al dobânzii în art 4.1 din contract stabilidu-se că pe viitor dobânda va fi calculată – LIBOR 6 M +4,1% marja băncii; conform art 4.3 penalităţile de întârziere percepute pentru achitarea cu întârziere a ratelor a fost stabilită la 50% pe an , peste dobânda încasată în situaţia în care creditul nu înregistrează restanţe. A fost menţinut comisionul de administrare credit de 1% din soldul creditului şi comisionul de rambursare anticipată de 0,5% pentru sumele achitate în avans.

În dovedirea acţiunii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză contabilă pentru calcularea  dobânzilor şi comisioanelor achitate în perioada 2008 -2016, precum şi verificarea modului de calcul al dobânzii. Pârâta în conttradovadă a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriu pentru a dovedi caracterul  negociat al clauzelor contractuale.

Instanţa a încuviinţat probele solicitate de părţi,  potrivit art 237 cu referire la art 258 N.C.P.C.

Comisionul de rambursare anticipată de 0,5% aplicat la valoarea sumei  rambursate anticipat.

Conform art 5.1 lit d din contractul de credit NPCG 347/196331/29.10.2007 pentru rambursarea anticipată a ratelor scadente banca a stabilit un comision  de 0,5%  din sumele achitate în avans, pentru primii 5 ani de creditare.

Conform expertizei întocmite în cauză de expert Lupu Natalia, nu s-a identificat sume de bani achitate anticipat în perioada 2008 – 2013. La data promovării cererii de chemare în judecată,  perioada de timp pentru care a fost stabilit perceperea unui comision  de rambursare anticipată era deja expirat.

Faţă de aceste considerente, Instanţa a constatat că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.

Comisionul de administrare  credit.

Conform art 5.1 lit c  din contractul de credit NPCG 347/196331/29.10.2007 şi art 4.3 din Actul adiţional nr. 1/14.12.2009 s-a stabilit aplicarea unui comision de administrare credit  de 1% din soldul creditului percepându-se suma de 41,65 CHF lunar.

Instanta a retineut ca procentul de 1 % din valoarea creditului, cu titlu de comision de administrare  credit creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe.

Reclamantul apreciază că prezentul comision, prevăzut în art. 5.1 lit c din contractul reprezintă o clauză nenegociată, care creează un dezechilibru semnificativ înre drepturile şi obligaţiile părţilor, nefiind indicate în contract criteriile avute în vedere de bancă la stabilirea acestuia.

Instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 5.1 lit c din contract, potrivit cărora  pentru monitorizarea de către bancă a utilizării creditului împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 1% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea soldului a creditului.

Instanţa a reţinut că din creditul acordat se reţin comisioanele bancare, respectiv comisionulo de administrare al creditului prev de art 5.1 lit c din contract. De asemenea, sumele percepute pentru comisionul de administrare se regăsesc valoric în graficul de rambursare depus la dosarul cauzei.

 Prin urmare, caracterul semnificativ al dezechilibrului între drepturile şi obligaţile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe rezultă din faptul că, acest comision fiind plătit lunar, pe toată perioada derulării contractului, este purtător de  dobândă, reprezentând, practic, un al doilea cost al creditului.

 Astfel, reclamantul, prin plata acestui comision lunar, măreşte costul efectiv al creditului, întrucât pârâta pretinde şi o dobândă variabilă pentru creditul acordat. În atare condiţii, se disimulează un procent consistent de dobândă, se creează o formă deghizată de dobândă mascată, de natură a crea un avantaj concurenţial pârâtei în raport cu celelalte oferte existente de piaţa bancară din partea diferitelor instituţii bancare. Mai mult, însuşi reclamantul este indus în eroare prin disimularea unei părţi a dobânzii sub denumirea de comision, fiind atras de dobânda avantajoasă în raport cu ofertele altor instituţii bancare. Însă, prin includerea comisionului de administrare, care reprezintă în fapt, o dobândă ascunsă, are loc o mărire artificială a costului total al creditului, imputabilă reclamantului.

Pe de altă parte, pârâta nu a făcut dovada scrisă a negocierii unui astfel de comision de administrare, nici cu ocazia semnării iniţiale a contractului şi nici la data încheierii Actului adiţional nr. 1/2009  . Deşi  pârâta a solicitat proba cu interogatoriu,  pentru a dovedi caracterul negociat al contractului de credit,  din răspunsurile reclamantului la interogatoriu, Instanţa a constatat că nu a fost negociată nici o clauză contractuală, comisioanele şi dobânzile fiind stabilite conform contractelor standard prezentate de bancă, prin consumatorului i s-au impus condiţiile de acordare a creditului, dobânzile şi comisioanele. 

Deşi, pârâta a încercat să justifice contraprestaţia sa legată de perceperea acestui comision, raportat la activitatea de gestionare a creditului, aceasta nu a reuşit să clarifice de ce costurile legate de acordarea împrumutului, precum şi beneficiul pe care şi l-a propus, nu pot fi acoperite prin perceperea dobânzii, mai ales că, potrivit legislaţiei naţionale cât şi legislaţiei UE, băncile sunt obligate să introducă conceptul de dobândă anuală efectivă (DAE), tocmai pentru ca banca să nu mai poată ascunde, sub forma unor diverse comisioane, dobânda reală percepută, cât şi mărimea beneficiului pe care şi l-a propus.

Constatând un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, valoarea creditului mărindu-se disproporţionat de mult prin perceperea comisionului de administrare, întrucât pârâta a despărţit o parte din valoarea dobânzii pentru a crea aparenţa de dobândă mai mică şi, reţinând că acest dezechilibru semnificativ este în defavoarea reclamantului-consumator neavizat, instanţa a constatat caracterul abuziv al acestor clauze. Totodată, reţinând caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 51.1 lit c  din contract, privind comisionul de administrare lunară a creditului şi caracterul nedatorat al sumei de bani achitată cu acest titlu, în temeiul principiului reparării în natură a prejudiciului suportat, instanţa a constatat nulitatea absolută a acestor clauze contractuale, a adispus eliminarea lor din contract şi din Actul adiţional nr. 1/2009 şi a adispus obligarea pârâteei să achite reclamantului suma de bani achitată, cu titlu de comision de administrare lunară a creditului, perceput, în mod abuzivde către bancă.

Prin  contractul de credit  NPCG 347/196331/29.10.2007 încheiat cu .., s-a stabilit un cuantum al dobânzii de 4,5 % calculat la soldul creditului, după formula DS X P% X NRZ 360 din care S  reprezintă soldul creditului P – procentul de dobândă şi NRZ  număr de zile.

Prin Actul adiţional nr. 1/2009, s-au păstrat celelalte dispoziţii referitoare la dobândă, dobândă penalizatoare, dar s-a modificat formula de calcul a acesteia, urmând ca de la data încheierii Actului adiţional, dobânda să fie calculată după formula LIBOR 6 M + 4,1% marja băncii. 

Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de expert Lupu Natalia, Instanţa a constatat că în perioada derulării contractului până la data de 10.05.2016, a fost încasată dobândă în valoare de 14813,62 CHF  respectiv 47617,22 lei. Din raportul de expertiză întocmit în cauză, nu a rezultat faptul că nu a fost respectată formula de calcul a ratei dobânzii, sau că au fost încasate dobânzi suplimentare faţă de dispoziţiile contractuale.

Faţă de aceste considerente, Instanţa a arespins capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al  disp. capitolului  IV din contract, având ca obiect modul de calcul al dobânzii, ca neîntemeiat.

Reclamantul a solicitat  să fie obligată pârâta să recalculeze ratele  la cursul de schimb  de la momentul contractării creditului.

Examinând actele dosarului, Instanţa a constatat că potrivit art 9 pct 1 din contract orice plată efectuată de împrumutat urmează a se face în moneda în care a fost acordat creditul. Banca a oferit posibilitatea  ca rambursarea ratelor să se efectueze atât la  sediul sucursalei unde s-a încheiat contractul cât şi la alte reprezentanţe ale acesteia, cu suportarea comisioanelor necesare efectuării plăţii. Reclamantul nu a motivat  cauzele pentru care solicită recalcularea contractului la  nivelul monedei CHF  la data încheierii creditului şi nu a administrat probe din care să rezulte evoluţia monedei în cadrul creditului contractat, efortul financiar propriu la achitarea ratelor sau  dezechilibrul creat în patrimoniul său.

Faţă de aceste considerente, Instanţa a respins acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.

Pârâta  a invocat la data de 7.03.2017 excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport cu  Hotărârea nr. 320/2017 a Curţii de Apel Bucureşti.  Au fost invocate  disp. art 13 alin 1  din Legea 193/2000 şi a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la comisionul de administrare.

 Potrivit art 138 N.C.P.C.  nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză , acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleaşi instanţe, prin cereri distincte.

Examinând excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă în cursul judecării cauzei, Instanţa a constatat că excepţia este neîntemeiată deoarece  potrivit extrasului de pe portalul instanţelor aflat la fila  7 din  volumul 3 al dosarului, Instanţa constată că dosarul înreg la nr.26515/13/2015* ( 2756/2016)  având ca obiect nulitate act juridic s-a soluţionat apelul  Asociaţiei Române a Băncilor şi CREDITE EUROPE BANK în contradictoriu cu Autorităţii Naţionale  pentru Protecţia Consumatorilor şi a fost  admis apelul şi cererea de intervenţie accesorie fiind anulat procesul verbal seria ANPC nr. 0687097/4.05.2015.

Pârâta nu a depus la dosarul cauzei sentinţa civilă pronunţată în cauză şi Decizia Curţii de Apel, însă din extrasul prezentat rezultă că obiectul cauzei l-a constituit plângere contravenţională împortiva procesului verbal de contravenţie; părţile fiind diferite  faţă de cele din dos. Nr. 4722/231/2015 al Judecătoriei Focşani.

Ca urmare, Instanţa a respins excepţia  autorităţii de lucru judecată, ca neîntemeiată. 

 Împotriva acestei sentințe au declarata apel ambele părți.

Analizând apelul declarat de banca .. prin prisma  limitelor stabilite expres de apelantă potrivit dispoziţiilor art. 477 alin.1 Cod pr. Civ, precum şi având în vedere probele administrate, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Tribunalul reține  în drept: Art. 1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori statuează că:„(1) Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.(2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.(3) Se interzice profesioniştilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”

Art. 4 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori prevede că:„(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionişti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.(…)(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”.

Potrivit art. 6 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori:„Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.”

Conform art. 7 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori:„În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.”

Art. 13 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori prevede că:„(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

Art. 14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori prevede că:„Consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.”

Legea nr. 193 din 2000 transpune Directiva Consiliului nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi potrivit art. 4 alin. 2 din această normă a Uniunii Europene „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici justeţea preţului sau a remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.” Aşadar, legiuitorul european permite analiza obiectului principal al contractului în evaluarea corectitudinii altor condiţii pentru a se putea realiza scopul edictării normei, respectiv protecţia adecvată a intereselor consumatorului.

În Anexa 1 a Legii nr.193/2000, sunt enumerate, cu titlu de exemplificativ, o serie de clauze  considerate ca fiind abuzive fără ca legiuitorul sa restrângă sfera de aplicare a actului normativ la acestea.

Astfel,  în ceea ce priveste comisionul de administrare Conform art 5.1 lit c  din contractul de credit NPCG 347/196331/29.10.2007 şi art 4.3 din Actul adiţional nr. 1/14.12.2009 s-a stabilit aplicarea unui comision de administrare credit  de 1% din soldul creditului percepându-se suma de 41,65 CHF lunar.

În mod just a reținut instanța de fond că,  caracterul semnificativ al dezechilibrului între drepturile şi obligaţile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe rezultă din faptul că, acest comision fiind plătit lunar, pe toată perioada derulării contractului, este purtător de  dobândă, reprezentând, practic, un al doilea cost al creditului.

 Astfel, reclamantul, prin plata acestui comision lunar, măreşte costul efectiv al creditului, întrucât pârâta pretinde şi o dobândă variabilă pentru creditul acordat. În atare condiţii, se disimulează un procent consistent de dobândă, se creează o formă deghizată de dobândă mascată, de natură a crea un avantaj concurenţial pârâtei în raport cu celelalte oferte existente de piaţa bancară din partea diferitelor instituţii bancare. Mai mult, însuşi reclamantul este indus în eroare prin disimularea unei părţi a dobânzii sub denumirea de comision, fiind atras de dobânda avantajoasă în raport cu ofertele altor instituţii bancare. Însă, prin includerea comisionului de administrare, care reprezintă în fapt, o dobândă ascunsă, are loc o mărire artificială a costului total al creditului, imputabilă reclamantului.

Pe de altă parte, pârâta nu a făcut dovada scrisă a negocierii unui astfel de comision de administrare, nici cu ocazia semnării iniţiale a contractului şi nici la data încheierii Actului adiţional nr. 1/2009  . Deşi  pârâta a solicitat proba cu interogatoriu,  pentru a dovedi caracterul negociat al contractului de credit,  din răspunsurile reclamantului la interogatoriu, Instanţa a constatat că nu a fost negociată nici o clauză contractuală, comisioanele şi dobânzile fiind stabilite conform contractelor standard prezentate de bancă, prin consumatorului i s-au impus condiţiile de acordare a creditului, dobânzile şi comisioanele. 

Deşi, pârâta a încercat să justifice contraprestaţia sa legată de perceperea acestui comision, raportat la activitatea de gestionare a creditului, aceasta nu a reuşit să clarifice de ce costurile legate de acordarea împrumutului, precum şi beneficiul pe care şi l-a propus, nu pot fi acoperite prin perceperea dobânzii, mai ales că, potrivit legislaţiei naţionale cât şi legislaţiei UE, băncile sunt obligate să introducă conceptul de dobândă anuală efectivă (DAE), tocmai pentru ca banca să nu mai poată ascunde, sub forma unor diverse comisioane, dobânda reală percepută, cât şi mărimea beneficiului pe care şi l-a propus.

Pentru aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul declarata de banca .. ca nefondat și va fi respins ca atare.

Analizând apelul declarat de .. prin prisma  limitelor stabilite expres de apelant potrivit dispoziţiilor art. 477 alin.1 Cod pr. Civ, precum şi având în vedere probele administrate, Tribunalul apreciază că acesta este fondat în parte pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte clauzele cuprinse la art.9.1 din Contract cu privire la caracterul abuziv a sintagmelor din aceste clauze care transferă integral riscul valutar în sarcina consumatorului, tribunalul apreciază că aceste clauze nu au fost negociate, consumatorul nefiind informat, consiliat în legătură cu posibilitatea unui risc supraadăugat pentru a da posibilitatea acestuia de a-şi asuma contractul, obligaţia cunoscând şi acceptând consecinţele  prezentate.

Având în vedere că reclamantul consumator nu a fost suficient de avizat cu privire la acest aspect şi că lipseşte orice dovadă de consiliere, informare în legătură cu riscul valutar pe care urmează să-l suporte şi că prin aceasta se creează un dezechilibru cert, şi inechitabil în defavoarea consumatorului, Tribunalul va admite acest capăt de cerere şi va constata caracterul abuziv al tezei din clauza contractuală privind suportarea riscului valutar exclusiv de către consumator.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind stabilizarea cursului CHF la momentul încheierii contractului tribunalul notează următoarele:

În primul rând constatăm că acest contract a fost unul standard, performulat iar riscul suportării creşterii exorbitante a valorii CHF nu a fost asumat de consumator, per a contrario, în condiţiile în care ar fi existat o informare completă cu privire la prezumtivă/posibilă creştere  a valorii monezii de contractare în mod rezonabil nu s-ar fi acceptat nici de client încheierea convenţiei şi nici Banca în urma analizei situaţiei financiare a clientului nu ar fi găsit suficiente garanţii de creditare a consumatorului.

Apreciem că raportat la art. 4 din Legea 193/2000 Banca nu a fost de bună credinţă acceptând şi continuând executarea contractului în condiţiile în care moneda elveţiană se aprecia lunar iar la momentul prezentării acestui produs de contractare s-a prezentat contractul de împrumut în CHF ca fiid mai avantajos decât altele.

Sub aspectul informării neadevcate care au determinat apariţia crizei financiare, notăm că impactul a fost majos şi a determinat reacţii europene Comitetul European pentru Risc Sistemic emiţând o recomandare privind informarea adecvată a clienţilor băncilor care obţin împrumuturi în valută în anul 2011. Chiar dacă această Recomandare a fost emisă în 2011 ceea ce se impune a fi precizat este aspectul  că s-a subliniat prin aceasta lipsa unei informări complete a consumatorului înainte de încheierea unui contract de credit.

De asemenea lipsa informării clare şi previzibile rezultă şi din Directiva 17/2014  cu privire la credite bancare ipotecare a  Parlamentul European şi a Consiliului Uniunii Europene şi care notează la pct. 3 din preambulul Directivei că raportat la Criza financiară constatată se relevă un comportament iresponsabil al participanţilor la piaţă poate compromite bazele sistemului financiar ceea ce duce la pierderea încrederii tuturor părţilor în special al consumatorilor şi poate avea consercinţe grave.

Drept urmare s-a solicitat Consiliului pentru stabilitate financiară să stabilească principii pentru standarde solide şi asigurarea unui cadru de reglementare a Uniunii în acest domeniu care să fie solid şi în concordanţă cu principiile internaţionale.

De asemenea (paragraful 6) s-a arătat că prezenta Directivă ar trebui să dezvolte o piaţă internă mai transparentă, eficientă şi competitivă, prin contracte de credit coerente, flexibile  şi echitabile promovând practici sustenabile de împrumut şi incluziune financiară şi asigurând un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor.

Cu privire la analiza şi informarea concretă a consumatorului în paragraful 23 al Directivei se face referire la importanţa tranzactivei şi necesitatea acordării consumatorului a unei perioade de timp de cel puţin 7 zile pentru analizarea implicaţiilor acestora.

Reţinem şi paragraful 30 din Directivă potrivit căruia ca urmare a riscurilor semnificative aferente împrumutatorilor în valută străină este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că consumatorii sunt conştienţi de riscul pe care şi-l asumă şi că, consumatorul are posibilitatea de a-şi limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Riscul ar putea fi limitat fie acordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri, cum ar fi plafoane sau dacă acestea sunt suficiente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar, avertismente.

De asemenea reţinem că Directiva precizează la capitolul 9 art. 23 intitulat Împrumuturile în moneda străină al.6 ,,Aranjamentele aplicabile în temeiul prezentului articol se aduc la cunoştinţă consumatorului în FEIS în contractul de credit.

În cazul în care în contractul de credit nu există  dispoziţii în vederea limitări riscului ratei de schimb valutar căruia i se expune consumatorul la o fluctuaţie a ratei de schimb valutar de sub 20% FEIS include un exemplu ilustriativ al impactului pe care îl are o fluctuaţie valutară de 20%.

Tribunalul notează şi recenta jurisprudenţă a CJUE/cauza Andronic/versus/România C 186/2016 şi prin care se notează că revine instanţei naţionale obligaţia de a aprecia dacă Banca a informat în mod adecvat consumatorul cu privire la toate aspectele şi circumstanţele posibile ce decurg din încheierea acestui contract.

Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctele 66 și 67 din concluzii, pe de o parte, împrumutatul trebuie să fie clar informat cu privire la faptul că, prin încheierea unui contract de împrumut într o monedă străină, se expune unui risc de schimb valutar pe care îi va fi, eventual, dificil din punct de vedere economic să și l asume în cazul devalorizării monedei în care își primește veniturile. Pe de altă parte, profesionistul, în speță instituția bancară, trebuie să prezinte posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină, în special în ipoteza în care consumatorul împrumutat nu își primește veniturile în respectiva monedă. În consecință, revine instanței naționale obligația de a verifica faptul că profesionistul a comunicat consumatorilor respectivi orice informație pertinentă care să le permită să evalueze consecințele economice ale unei clauze, precum cea în discuție în litigiul principal, asupra obligațiilor lor financiare.

Mai precis, revine instanței naționale, atunci când ține seama de toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului, obligația să verifice că, în cauza respectivă, au fost comunicate consumatorului toate elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale și care îi permit acestuia să evalueze, printre altele, costul total al împrumutului său. Joacă un rol decisiv în această apreciere, pe de o parte, aspectul dacă clauzele sunt redactate în mod clar și inteligibil astfel încât să îi permită unui consumator mediu, și anume un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat, să evalueze un astfel de cost și, pe de altă parte, împrejurarea legată de lipsa menționării în contractul de credit a informațiilor considerate, având în vedere natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s a încheiat contractul, drept esențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 iulie 2015, Bucura, C 348/14, nepublicată, EU:C:2015:447, punctul 66).

În final, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru un consumator, informarea, înaintea încheierii unui contract, cu privire la condițiile contractuale și la consecințele respectivei încheieri este de o importanță fundamentală. Acesta decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de către profesionist (Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C 92/11, EU:C:2013:180, punctul 44, precum și Hotărârea din 21 decembrie 2016, Gutiérrez Naranjo și alții, C 154/15, C 307/15 și C 308/15, EU:C:2016:980, punctul 50).

Tribunalul notează şi că  prin OUG 52/2016 s-a încercat transpunerea acestei Directive, ordonanţa vizând contractele de credit pentru consumatori  bunuri imobile precum şi pentru completarea şi modificarea OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori pe  care Guvernul României a adoptat-o pentru a evita declanşarea procedurii de infrigement de către Comisia Europeană a  României, neimplementarea în dreptul intern a prevederilor Directivei 17/2014.

Cu toate acestea prin decizia 62/2017 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu încălcarea principiului bicamerismului.

Judecătorul  de caz este obligat însă să dispună în legătură cu aspectul invocat, respectiv prejudiciul cauzat ca urmare a  unui suprarisc apărut şi nenegociat şi în legătură cu care nu a fost informat în prealabil sau avertizat.

Situaţia juridică care se impune a fi soluţionată este posibilă din perspectiva riscului supra adăugat şi se impune a fi soluţionată deoarece art.29 Cod procedură civilă prevede  posibilitatea deducerii spre judecată nu numai a drepturilor  subiectiv civile a  pretins a fi încălcate, dar şi cu privire la situaţii juridice distincte sau în legătură cu dreptul pretins încălcat.

Prin raportare la principiul echităţii şi bunei credinţe instanţa este chemată să restabilească echilibrul contractual, menţinând contractul dintre părţi.

De asemenea, potrivit principiului solidarismului contractual şi fără a modifica alte prevederi contractuale, apreciem că este suficient ca apelantul-reclamant  în contextul dat, să suporte riscul supra adăugat în procentul de 20% din valoarea  crescută a CHF, procent pe care îl vom dispune în raport şi de cel stabilit pentru contracte bancare ipotecare de Directiva 17/2014 la care am făcut referire anterior.

Pentru aceste argumente  se va admite şi acest capăt de cerere în sensul că  se va dispune stabilizarea cursului CHF la cursul BNR valabil la data când cursul CHF s-a majorat cu 20% faţă de valoarea de la data acordării împrumutului și pe cale de consecință va dispune restituirea sumelor încasate în plus cu tilu de rată, dobânzi și comisioane  ca urmare a tsabilizării cursului valutar.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind  clauzele contractuale prev.de art. 4.3 din contract-creditorul va avea dreptul, fără a fi însă obligat în niciun fel, să revizuiască nivelul dobânzii(...), Tribunalul constată caracatreul abuziv al acesteia având în vedere toate considerentele expuse în cuprinsul prezentei decizii privind caracterul semnificativ al dezechilibrului între drepturile şi obligaţile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar bunei-credinţe si va dispune înlăturarea acesteia din contract. Având în vedere că, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză(f.183-195 vol I, f.122-124 vol III, f. 225-226 vol IV) reiese că a fost încasată o dobândă suplimentară de către bancă în cuantum de 462,02 CHF, Tribunalul va dispune restituirea acestei sume de catre  banca, respectiv suma de 462,02 CHF la cursul BNR.

În ceea ce priveşte  comisionul de acordare  credit prevăzut la art. 5.1 lit. b din contract, Tribunalul apreciază că prin perceprea unei sume de 1000 CHF la suma de 50000 CHF acordată nu se crează un dezechilibru semnificativ în dreptuirle și obligațiile părților contractante în detrimentul consumatorului care să justifice constatarea caracterului abuziv al acestuia. Nu se poate aprcia asupra caracterului abuziv al unei caluze prin prisma prețului pe care consumatorul îl achită pentru serviciul respectiv, raportat la prevederile art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, astfel încât apelul declarat de .. este nefondat sub acest aspect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de .. împotriva sentinţei civile nr. 4343/13.06.2017 pronunţată de Judecătoria Focşani , având ca obiect acţiune în constatare- clauze abuzive, ca nefondat.

Admite în parte apelul formulat de .. cu domiciliul în .. împotriva sentinţei civile nr. 4343/13.06.2017 pronunţată de Judecătoria Focşani , având ca obiect acţiune în constatare- clauze abuzive,.

Schimbă în parte  sentinţa civilă nr. 4343/13.06.017 pronunţată de Judecătoria Focşani în sensul:

Constată caracterul abuziv al clauzei de la punctul 9.1 din contractul de credit în măsura în care transferă riscul valutar asupra împrumutatului şi în consecinţă stabilizează cursul valutar al CHF la cursul BNR valabil la data când cursul CHF s-a majorat cu 20% faţă de valoarea de la data acordării împrumutului.

Dispune restituirea sumelor încasate în plus cu titlu de rată, dobânzi şi comisioane ca urmare a stabilizării cursului valutar.

Constată caracterul abuziv al clauzei de la punctul 4.3 din contract şi dispune înlăturarea acesteia din contract.

Dispune restituirea sumei de 462.02 CHF la cursul BNR reprezentând dobânda suplimentară conform raport expertiză.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

DEFINITIVĂ.

Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2018

Red-Tehnored../24.04.2018

Fond:

4 ex