Deţinere de droguri de risc si mare risc, fara drept

Sentinţă penală 23 din 18.09.2018


Dosar nr. ………

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINŢA PENALĂ NR. 23

Şedinţa publică din 18 septembrie 2018

PREŞEDINTE : ……………….

GREFIER : ………………………..

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …………….. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Covasna.

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii penale pornită împotriva inculpatului B. C., trimis în judecată, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 1 C.pen. şi art. 96 alin. 4 şi 5 C.pen.

Desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform art. 369 al. 1 C.pr.pen.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi se constată lipsa inculpatului B. C. şi al apărătorilor aleşi ai acestuia.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanţa constată că inculpatul B. C., prin apărătorul ales, av. I. I., a depus la dosar concluzii scrise.

Dezbaterile în fond asupra cauzei de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 03 septembrie 2018, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

T R I B U N A L U L

Asupra procesului penal de faţă.

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna cu nr. 14/D/P/2016 din 27 iulie 2017, înregistrat la această instanţă la data de ……, sub nr. de mai sus, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, inculpatul B. C., cu datele personale din dispozitivul prezentei sentinţe, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen., art. 43 al. 1 C.pen. şi art. 96 al. 4 şi 5 C.pen.

Prin actul de sesizare al instanţei, s-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpatului B. C. faptul că, la data de 11.05.2017, a deținut fără drept, cantitatea de 13,33 grame Cannabis, 0,05 grame pulbere care conține Amfetamină şi 542,31 grame substanță umedă, care conține Amfetamină, reprezentând droguri de risc și de mare risc, identificată cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la domiciliul său, situat în ……………., jud. Covasna, cantitate de droguri ce era destinată a fi distribuită cu orice titlu altor persoane, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al. 1 C.pen., art. 43 al. 1 C.pen. şi art. 96 al. 4 şi 5 C.pen., săvârşită de inculpat în stare de recidivă şi în termenul de supraveghere.

Starea de fapt mai sus descrisă a fost reţinută, pe baza actelor întocmite şi probele administrate în faza urmăririi penale, respectiv:

- procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Covasna la data de 20.04.2016, de sesizare din oficiu (f. 4 vol.I);

- procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna la data de 11.05.2017, de identificare locaţii (filele 32-33 vol. I)

- procesele-verbale întocmite de către lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Covasna, de analiză a datelor rezultate din interceptările comunicațiilor telefonice, din 17.06.2016, 20.07.2016 (f. 169-193 vol. IV);

- procesul-verbal de percheziţie domiciliară din data de 11.05.2017, efectuat la domiciliul inculpatului, cu planșa foto aferentă, schiță, DVD cu selecție imagini percheziție domiciliară şi procesul-verbal îndreptare eroare materială din procesul-verbal de percheziție domiciliară;

- încheierea de încuviinţare a percheziţiei domiciliare din data de 11.05.2017  a Tribunalului Covasna  pronunţată în dosarul nr. …../119/2017 (f.46-53, 59-65, 67-83 vol.I);

- Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3171640/31.05.2017 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil Droguri – I.G.P.R.  (f. 96-102, 103 vol.I);

- procesul-verbal încheiat la data de 15.05.2017 de către procuror împreună cu specialistul A.N.A.F. detașat în D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, cu anexele aferente (f.69-142 vol.II);

- procesele-verbale încheiate la datele de 05 și 06.07.2017 de către procuror, urmare accesării bazelor de date, privind inculpatul și firma acestuia, cu anexele aferente (f.56-82 vol.III);

- Raportul de Expertiză Criminalistică nr. 603626 din 06.06.2017 emis de M.A.I. -I.G.P.R.  Institutul Național De Criminalistică, Serviciul Biocriminalistică (f.113-122 vol.I);

- notele de redare a comunicațiilor interceptate în temeiul încuviințării judecătorului de drepturi și libertăți (vol.IV-V);

- Buletinul de analiză toxicologică nr. 1061-A12/15-t întocmit de S.M.L. Covasna, care atestă că în probele biologice recoltate de la martorul J. R., în 11.05.2017, s-a pus în evidenţă prezenţa Amfetamin, metamfetamin și ecstasy (f.135 vol.I);

- procesul-verbal de percheziție informatică încheiat de S.C.C.O. Covasna în 30.05.2017 (cu DVD-ul aferent) și procesele-verbale încheiate de S.C.C.O. Covasna și de procuror în 12.06.2017, 13.06.2017, 14.06.2017, de analiză a datelor rezultate din percheziția informatică şi  încheierea de încuviinţare a percheziţiei informatice din data de 23.05.2017  a Tribunalului Covasna dată în dosarul nr. ……/119/2017 (f.141-193 vol.I);

- declaraţiile martorilor ”XXXX” – cu statut de martor ameninţat  (f.9-11 vol.II), J. B.  (f.17-19 vol.II), J. R. (f.5-7 vol.II), H. R. (f.22-24 vol.II), F. L. (f.13-15 vol.II) şi A. S. (f.26-28 vol.II), şi

- fişa de cazier judiciar al inculpatului (f.29 vol.III)

Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul B. C. nu a recunoscut comiterea faptei imputate, prevalându-se de dreptul la tăcere (f. 166-167, 170-171, 177-178 vol. III).

După înregistrarea şi repartizarea aleatorie a dosarului, judecătorul de cameră preliminară a dispus comunicarea cu inculpatul B. C. a copiei certificată a rechizitoriului, aducându-se la cunoştinţa acestuia obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja apărător şi faptul că, în termen de 30 de zile de la comunicarea rechizitoriului poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (f.2)

În termen legal, inculpatul B. C. a formulat cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării unor probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, respectiv cu privire la încuviinţarea şi efectuarea percheziţiei domiciliare din data de 11.05.2017 (f.5-6 d.f.a1), solicitând anularea procesului-verbal de percheziţie domiciliară din data de 11.05.2017 şi excluderea acestei probe obţinută în mod nelegal, însă, prin încheierea nr. 21/CP din data de 3 octombrie 2017 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …./119/2017/a1, în temeiul art. 345 al. 1 şi 2 C.pr.pen., acestea au fost respinse şi prin aceeaşi încheiere, în baza art. 346 al. 2 C.pr.pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 14/D/P/2016 din 27 iulie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna privind pe inculpatul B. C., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecăţii cauzei. 

Încheierea judecătorului de cameră preliminară a fost contestată de inculpat, însă contestaţia acestuia a fost respinsă prin încheierea nr. 101/CP/16.11.2017 a Curţii de Apel Braşov şi în consecinţă,  completul de judecată a fixat primul termen de judecată pentru data de 13 decembrie 2017, dispunând citarea inculpatului, precum şi celelalte măsuri pentru pregătirea judecăţii, în condiţiile legii, termen la care, apărătorul ales al inculpatului a solicitat acordarea unui nou termen, deoarece din motive medicale nu s-a putut prezenta în instanţă, astfel s-a fixat un nou termen pentru data de 15.01.2018, când s-a prezentat în instanţă, un alt apărător ales al inculpatului, care la rândul său a solicitat acordarea unui nou termen, pentru pregătirea apărării, astfel că, după punerea în discuţie a cererii, văzând şi dispoziţiile art. 356 al. 3 C.pr.pen., instanţa  a admis cererea acestuia şi a stabilit un nou termen de judecată, pentru data de 12.02.2018.

La termenul de judecată din data de 12.02.2018, inculpatul prezent fiind în instanţă, s-a dat citire actului de sesizare al instanţei, după care s-a procedat conform art. 374 al. 2-4 C.pr.pen., ocazie cu care inculpatul a arătat că nu recunoaşte săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa şi, în consecinţă, a solicitat ca judecata să se facă potrivit procedurii de drept comun şi totodată a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în cauză (f.43 d.f.), astfel că instanţa a întrebat procurorul şi pe inculpat dacă propun administrarea de probe şi dacă inculpatul contestă probele administrate în faza urmăririi penale. Aşa fiind, în urma punerii în discuţie a probelor propuse, instanţa s-a pronunţat asupra acestora şi a dispus efectuarea cercetării judecătoreşti.

Astfel, cu ocazia cercetării judecătoreşti a fost administrată proba testimonială cu martorii H. R., A. S., J. R., F. L., J. B. şi martorul sub acoperire „XXXX” (f.57-58,59-60,91,92,93,123 d.f.), propuşi prin rechizitoriu şi însuşit de inculpat, şi martorii I. L. L. şi C. O. I. (f.94,114-115 d.f.) propuşi de inculpat, instanţa respingând celelalte probe propuse de acesta, respectiv: proba cu expertiza de laborator, prin care să se determine cantitatea de droguri de mare risc existentă în substanţele ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, datorită imposibilităţii efectuării acesteia, potrivit art. 100 al. 4 lit. d C.pr.pen. (f.89,107 verso d.f), proba cu analiza toxicologică privind pe inculpatul B. C., ca  nerelevantă, în raport de obiectul probaţiunii din cauză, potrivit art. 100 al. 4 lit. a C.pr.pen.(f.99, 116 verso d.f.), solicitarea inculpatului de a se emite adresă către I.G.P.R. – Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, pentru a se clarifica diferenţa de cantitate şi împrejurările de timp şi temperatură la care s-a făcut uscarea substanţei umede găsite cu ocazia percheziţiei, având în vedere că aceste aspecte rezultă din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 3171640/31.05.2017 aflată la filele 96-101 vol.I d.u.p., proba cu contraexpertiza la Raportul de expertiză criminalistică nr. 603626/6.06.2017 al I.G.P.R. – Institutul Naţional de Criminalistică – Serviciul Biocriminalistică, pentru a se stabilii dacă inculpatul B. C. a avut sau nu contact cu substanţa umedă sau cu pungile ce conţineau substanţa, deoarece aceste aspecte rezultă din expertiza efectuată în cauză aflată la filele 113-122 vol.I d.u.p., cererea  inculpatului privind solicitarea autorizaţiilor pentru cei trei experţi criminalişti care au întocmit raportul de expertiză criminalistică menţionat, având în vedere că acesta rezultă din raportul de expertiză efectuată şi poate fi verificată şi pe site-ul I.N.C.- lui, şi proba testimonială cu martorul B. I., pentru a se dovedii că inculpatul nu a consumat droguri, neavând nerelevantă, în raport de obiectul probaţiunii din cauză (f.126 d.f.), precum şi solicitarea inculpatului privind audierea celor trei experţi care au întocmit Raportul de expertiză criminalistică, instanţa apreciind că, faţă de conţinutul expertizei, nu este necesară audierea acestora.

Totodată, se constată că, deşi la începerea cercetării judecătoreşti inculpatului a arătat că nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei (f.43 d.f.), după administrarea probatoriului, acesta a arătat că înţelege să dea declaraţie în cauză, astfel că inculpatul B. C. a fost audiat la termenul de judecată din data de 3.09.2018 (f.189 d.f.).

Din actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prezentul dosar penal a fost constituit la data de 20.04.2016, ca urmare a declinării cauzei de către Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna în favoarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul infracţiunilor de  „trafic de droguri de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000 şi „deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept”, prev. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000.

Astfel, se constată că, prin procesul - verbal din data de 20.04.2016, întocmit de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Covasna,  în cadrul activităţilor specifice de căutare şi identificare a persoanelor cu preocupări pe linia traficului şi consumului ilicit de droguri, s-a reţinut că, numitul F. R., fiul lui I. și A., născut la data de ……. în …………., cu domiciliul în ………….., posesor al CI seria … nr. … emisă la data de …. de către SPC. Sf. Gheorghe, CNP …….., ar avea preocupări pe linia traficului şi consumului de droguri de mare risc, respectiv: procurare, cumpărare, distribuirea, punere în vânzare, livrarea cu orice titlu, trimiterea,  transportul de astfel de substanţe, etc. Din datele obţinute a rezultat faptul că susnumitul ar procura drogurile de mare risc, respectiv comprimate de MDMA, pe care le-ar comercializa tinerilor din municipiile Sf. Gheorghe și Brașov, cu prețuri cuprinse între 40 și 60 lei/comprimat. De asemenea, susnumitul ar oferi astfel de comprimate apropiaţilor din anturajul său cu ocazia petrecerilor private la care participă şi totodată şi-ar  păstra o anumită cantitate de droguri de mare risc şi pentru consumul propriu.

În consecinţă, prin ordonanţa din data de 21.04.2016 (f.1-2 vol.III d.u.p.), în temeiul art. 305 alin. 1 şi 2 C.pr.pen., procurorul a dispus începerea urmăririi penale in rem în cauză cu privire la infracţiunile de „trafic de droguri de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 şi „deţinere de droguri de mare risc, pentru consum propriu, fără drept”, prev. de art. 4 alin. 1, 2 din Legea nr.143/2000.

Din investigațiile efectuate în continuare de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Covasna a rezultat că inculpatul B. C. are preocupări în materia traficului și consumului ilicit de droguri, figurând activ în mai multe spețe instrumentate de către D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna. Mai mult, inculpatul B. C. a fost condamnat, pentru infracțiunea de „deținere de droguri de risc, fără drept”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, faptă comisă la data de 30.04.2015, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere a pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani, prin sentința penală nr. 9/15.04.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul penal nr. …..119/2015, definitivă prin neapelare (f.30-55 vol.III d.u.p.), dând dovadă astfel de perseverenţă infracţională în materia traficului de droguri de risc. 

Aşa fiind, potrivit procesului-verbal din data de 11.05.2017 (f.32 vol.I d.u.p.), ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate, lucrătorii din cadrul S.C.C.O. Covasna au stabilit posibilele locaţii unde persoanele aflate în atenţia organelor de urmărire penală ar putea depozita droguri şi, în consecinţă, prin referatul din data de 11.05.2017 (f.35-45 vol.I d.u.p.), procurorul de caz a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna încuviinţarea unor percheziţii domiciliare la mai multe imobile.  Astfel, prin încheierea nr. 11/UP din 11.05.2017, pronunţată în dosarul nr. …./119/2017, s-a admis cererea formulată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, în dosarul nr. 14/D/P/2016, şi s-a încuviinţat efectuarea unor percheziţii domiciliare, pentru perioada 11-22.05.2017, la următoarele imobile:

- imobil - casă de locuit, ………….., situat …………………,  la ieşirea din mun. Sf. Gheorghe, jud. Covasna, spre com. Ilieni, vis-a-vis de ………………., înscris, potrivit adresei nr. 726/08.02.2013 a O.C.P.I. Covasna, în Cartea Funciară nr. …. Simeria, nr. top …………. cu suprafaţa de 656 mp, nr. top ……….. cu suprafaţă de 642 mp, respectiv Cartea Funciară cu nr. ……… Simeria, nr. top ………….. cu suprafaţă de 645 mp, nr. top ………….. cu suprafaţă de 631 mp, proprietar tabular fiind K. K. (născută T.), căsătorită cu K. G. - unde locuiește numita N.- G. R.-B., fiica lui T. si E., născută la data de …., in mun. ……, cu acelaşi domiciliu str. ……., posesoare a CI, seria …., nr……, CNP …………………;

- imobilul situat în mun. Sf. Gheorghe, str. …………, nr. …., jud. Covasna,  domiciliul numitului B. C., fiul lui G. si K., născut la data de ……….., în mun. Sf. Gheorghe, posesor al CI, seria …., nr. ….., CNP ………………, şi

- imobilul situat în mun. Sf. Gheorghe, str. …………………………, jud. …………., domiciliul numitului J. R., fiul lui A. şi E., născut la data de ………., în mun. …….., posesor al CI, seria …., nr. ….., CNP ………….., fiind emise mandatele de percheziţie 43/UP, 44/UP şi 45/UP din 11.05.2017 (f.51-553 vol.I d.u.p.).

Percheziţiile domiciliare au fost efectuate la data de 11.05.2017, ocazie cu care, potrivit procesului-verbal de percheziţie din 11.05.2017 şi planşa foto aferentă (f.59-64,67-80 vol.I d.u.p.), au fost identificate și ridicate, de la domiciliul inculpatului B. C., situat în mun. Sf. Gheorghe, str. ……….., nr. ……..,  jud. Covasna, următoarele bunuri:

- în corpul de clădire cu destinaţie de bar, situat în faţa casei de locuit, pe exterior, sub burlanul de scurgere a apei, între ţigle şi folia de izolaţie, a fost identificată o pungă de plastic ce conţine aprox. 590 grame de substanţă tip pastă de culoare bej, ce a fost ambalată şi ridicată în pungă de plastic „POLIŢIA ROMÂNĂ” – PROBA 2. De asemenea, a fost ridicat COLET NR. 1, sigilat cu sigiliul MAI 19543 (semnat de către inculpat şi avocatul său ales), ce conţine ambalajul pungii din plastic cu substanţă tip pastă de culoare bej;

- în același loc, au fost identificate trei pungi de hârtie cu inscripția CAFÉ JOVIAL, ce conțin substanțe vegetale uscate de culoare verde olive – PROBA 3;

- în garajul din curtea imobilului, a fost identificată o linguriță metalică cu urme de substanță pulverulentă – PLIC NR. 1, şi

- la controlul corporal efectuat asupra inculpatului B. C., în buzunarul pantalonilor, dreapta față, au fost identificate două bucăți de hârtie dictando cu urme de materie – PROBA NR. 1.

Potrivit rezultatelor testelor rapide a substanţelor identificate la domiciliul inculpatului B. C. (f.94 vol.I d.u.p.), a rezultat că acestea conţin Amfetamină şi Cannabis, motiv pentru care, prin ordonanţa din data de 11.05.2017 (f.90 vol.I d.u.p.), s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de natură fizico-chimică a probelor ridicate.

De asemenea, văzând probele administrate, din care se contura o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi mare risc, fără drept”, prin ordonanţa din 11.05.2017 (f.3-14 vol.III d.u.p.), procurorul de caz a dispus extinderea urmăririi penale în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, şi prin aceeaşi ordonanţă, a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de B. C., pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 42 al. 1, art. 43 al. 1 C.pen. şi art. 93 al. 4 şi 5 C.pen., acesta dobândind calitatea de suspect, apoi prin ordonanţa din aceeaşi dată (f.15-22 vol.III d.u.p.), a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului B. C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii mai sus menţionate.

Ulterior, prin ordonanţa din data de 06.07.2017 (f.23-28 vol.III d.u.p.), procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului B. C., în infracţiunea de „deţinere de droguri de risc şi mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 42 al. 1, art. 43 al. 1 C.pen. şi art. 96 al. 4 şi 5 C.pen., infracţiune pentru care, la data de 01.08.2017, inculpatul a şi fost trimis în judecată.

Din Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 3171640/31.05.2017 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor, din cadrul I.G.P.R., rezultă că probele ce au fost găsite și ridicate, la data de 11.05.2017, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la domiciliul lui B. C., sunt constituite din:

- proba nr. 1 (2 bucăți de hârtie tip dictando, care conțin o substanță pulverulentă de culoare albă), este constituită din 0,05 grame pulbere care conține Amfetamină;

- proba nr. 2:  542,31 grame substanță umedă, care conține Amfetamină (219,38 grame pulbere, după uscare la temperatura camerei, câteva zile);

- proba nr. 3 (3 punguțe din hârtie cu inscripția ”CAFE JOVIAL”, care conțin fragmente vegetale de culoare verde-oliv (inflorescențe), este constituită din 13,33 grame Cannabis;

- proba nr. 4 (o linguriță din metal pe care se observă urme de materie), este constituită dintr-o linguriță,  pe care s-a pus în evidență Amfetamină.

În acelaşi raport, s-a arătat că Amfetamina face parte din Tabelul nr. II - anexă la Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare şi Cannabis-ul face parte din Tabelul nr. III - anexă la Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu completările și modificările ulterioare.

De asemenea, din acelaşi raport de constatare, rezultă că proba nr. 3 conține delta 9 Tetrahidrocannabinol (THC), substanță biosintetizată de planta Cannabis, precum şi faptul că, 9,4 grame pulbere care conține Amfetamină (proba nr. 2), prelevată drept contraprobă; 209,95 grame pulbere care conține Amfetamină (proba nr. 2), 13,03 grame Cannabis (proba nr. 3), o linguriță pe care s-a pus în evidență Amfetamină (proba nr. 4), rămase după efectuarea examenelor de laborator, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul MAI nr. 18439 și predate organului de cercetare penală, fiind apoi predate la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, cu dovada seria H nr. 0251802/04.07.2017, iar proba nr. 1 a fost consumată în procesul analizelor de laborator.

Atât, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, dar şi în calea contestaţiei, cât şi în camera preliminară, inculpatul B. C., prin apărătorul său ales, a susţinut că percheziţia domiciliară, din data de 11.05.2017, efectuată de D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, a fost ilegală, arătând, în esenţă, că drogurile au fost găsite la barul din faţa domiciliului inculpatului şi nu la domiciliul acestuia, cu un alt număr de carte funciară, iar percheziţia a fost încuviinţată doar pentru domiciliul inculpatului.

Această apărare al inculpatului a fost înlăturată, atât în faza urmăririi penale de către judecătorii de drepturi şi libertăţi, cât şi în procedura camerei preliminare, însă fiind reiterată şi cu ocazia dezbaterii în fond, urmează ca, pentru aceleaşi motive, instanţa să o înlăture, ca nefondată.

Astfel, văzând sensul noţiunii de „domiciliu”, definit în art. 157 al. 2 C.pr.pen., potrivit căreia „prin domiciliu se înţelege o locuinţă sau orice spaţiu delimitat în orice mod ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică”, se constată că, în cauză percheziţia domiciliară nu s-a efectuat în locuri învecinate imobilului pentru care s-a încuviinţat percheziţia, aceasta  fiind efectuată la imobilul unde locuieşte inculpatul, casă particulară, compusă dintr-o locuinţă cu 4 camere, o bucătărie, o baie şi debara. În curtea imobilului se găseşte o construcţie cu destinaţie de garaj şi atelier, iar în faţa casei de locuit, lângă poarta de acces în curte, se află un imobil cu destinaţie de bar, însă drogurile au fost găsite pe exteriorul construcţiei cu destinaţie de bar, sub burlanul de scurgere a apei, între ţigle şi folia de izolare şi nu în interiorul barului. Or, spaţiul unde se află barul este în continuarea curţii locuinţei, nefiind îngrădit, astfel că este folosit în mod obişnuit atât de inculpat cât şi de membrii familiei acestuia, mai ales că inculpatul lucrează în barul respectiv, având acces direct din curtea locuinţei.

Pe de altă parte, atât în încheierea de încuviinţare a percheziţiei, cât şi în mandatul de percheziţiei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus ca percheziţia să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor art. 159 – 163 C.pr.pen. Astfel, art. 159 al. 7 C.,pr.pen., prevede că, în cazul în care efectuarea percheziţiei este extinsă în locuinţele învecinate, în condiţiile art. 185  alin. 3 C.pr.pen., persoanele din aceste spaţii vor fi înştiinţate cu privire la extinderea efectuării percheziţiei, iar în conformitate cu art. 158 al. 3 C.pr.pen., în cazul în care, în timpul efectuării percheziţiei, se constată că au fost transferate probe, date sau că persoanele căutate s-au ascuns în locuri învecinate, mandatul de percheziţie este valabil, în condiţiile legii, şi pentru aceste locuri, continuarea efectuării percheziţiei în această situaţie fiind încuviinţat de către procuror. Însă, în speţă, astfel cum rezultă din procesul-verbal de percheziţie şi planşa fotografică (f.59-64, 67-81 vol.I d.u.p.), nu a fost nevoie de extinderea şi continuarea percheziţiei în locuinţe sau locuri învecinate imobilului pentru care s-a încuviinţat percheziţia, drogurile fiind găsite, după cum s-a arătat mai sus, în interiorul curţii casei de locuit, pe exteriorul construcţiei cu destinaţie de bar. 

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al inculpatului a mai invocat şi faptul că nici percheziţia corporală nu ar fi fost legal efectuată, deoarece nu se regăseşte în nici un act al judecătorului de drepturi şi libertăţi, prin care să se permită percheziţia corporală, iar aceasta trebuia să se facă în prezenţa apărătorului şi inculpatul trebuia să fie apt să înţeleagă despre ce este vorba, întrucât, potrivit susţinerii sale, acesta băuse o noapte întreagă.

Nici această apărare al inculpatului nu poate fi reţinută, având în vedere, pe de o parte faptul că, potrivit art. 165 şi 166 C.pr.pen., percheziţia corporală nu trebuie autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi aceasta se efectuează de către organele judiciare sau de orice autoritate cu atribuţii în asigurarea ordinii şi securităţii publice, atunci când există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea percheziţiei corporale vor fi descoperite urme ale infracţiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, fără ca textul legal să condiţioneze efectuarea ei, doar în prezenţa unui avocat, iar pe de altă parte, despre percheziţia corporală s-a făcut menţiune în procesul-verbal de percheziţie domiciliară, care a fost semnat atât de inculpat cât şi de apărătorul ales al acestuia, care nu au formulat obiecţii cu privire la modul în care s-a desfăşurat activitatea de percheziţie, inculpatul primind şi o copie a procesului-verbal.

Audiat fiind, la termenul de judecată din data de 3.09.2018 (f.189 d.f.), inculpatul B. C. a negat săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa. Astfel, în declaraţia dată, inculpatul a arătat că el niciodată nu a deţinut şi nu a dat nimănui droguri de nici un fel, iar despre drogurile ce se reţin în actul de sesizare, nu ştie cum au ajuns acolo şi că el nici nu a văzut când au fost găsite. Astfel, inculpatul a declarat că el nu avea cunoştinţă de existenţa vreunui pachet sub ţiglele casei şi, ca explicaţie la acest fapt, a arătat că, pe data de 8 mai 2017, deci cu două zile anterior percheziţiei, a fost spart barul unde lucrează, de unde s-au sustras ţigări în valoare de 100 lei şi nişte pahare, despre care a anunţat poliţia, însă dosarul a fost închis cu „autor necunoscut”. Inculpatul a mai arătat că, pe data de 10 mai 2017, au sărbătorit naşterea fiului prietenului său J. R., la Restaurantul ….., până la orele 23,00 – 24,00, după care s-au deplasat la Restaurantul ….. din Sf. Gheorghe, unde  au continuat petrecerea, însă aici, la un moment dat, au apărut partu-cinci persoane, pe care nu le cunoştea şi care au stat la o altă masă şi unul dintre bărbaţi s-a oferit să aducă un muzicant care să cânte, astfel a venit unul, care a adus boxele şi a cântat la sintetizator, timp în care au consumat băuturi alcoolice, în cantităţi mari, respectiv wisky cu sticla, astfel că, la un moment dat i s-au terminat banii, motiv pentru care a spus că pleacă acasă cu taxiul, să aducă bani, dar s-a oferit unul dintre bărbaţii din grupul celălalt, care l-a dus cu maşina până în faţa barului …., apoi au intrat în bar şi i-a cerut persoanei respective să aştepte în bar, până el merge acasă să ia bani, ce a durat aproximativ 3-5 minute, apoi s-au întors la Restaurantul ….., unde au continuat cheful, până dimineaţa, când, crede că tot aceea persoană l-a dus acasă, apoi s-a culcat şi, la ora 14,00, s-a dus la Barul …… să o schimbe pe cealaltă angajată, însă la scurt timp au venit cu percheziţia. Inculpatul a mai arătat că, are o suspiciune în legătură cu aceea persoană, în sensul că, deşi nu o cunoştea, s-a oferit să-l ducă acasă să ia banii, apoi dimineaţa din nou să-l ducă acasă, şi nu numai că s-a oferit, dar a şi insistat, cu toate că el era beat, iar a doua zi s-a venit cu percheziţia. În final, inculpatul a arătat că, i s-a spus de cei care au auzit că, în timpul percheziţiei, poliţistul a ieşit din curte şi vorbea cu cineva şi nervos a întrebat „Unde e, am venit degeaba ?”

Prin această declaraţie inculpatul, chiar dacă nu spune în mod expres, încercă să inducă ideea că, drogurile găsite la domiciliul său ar fi fost puse acolo de altcineva, respectiv de persoana/persoanele, care la data de 8 mai 2017, i-au spart barul, ori de persoana care, în noaptea de 10/11.05.2017, respectiv în dimineaţa de 11.05.2017, l-a transportat până la domiciliu,  şi care i-ar fi plasat drogurile şi în buzunar, în condiţiile în care el „era beat”, însă această apărare al inculpatului va fi înlăturată, fiind combătută de probele administrate în cauză.

Astfel, cât priveşte cantitatea de 542,31 grame de substanţă umedă, ambalată într-o pungă din material plastic transparent, care conţinea Amfetamină, a cărei masă netă după uscare este de 219,38 gr., identificată cu ocaziei percheziţiei la domiciliul inculpatului, sub burlanul de scurgere a apei, între ţigle şi folia de izolare de pe exteriorul construcţiei cu destinaţie de bar şi despre care inculpatul a arătat că nu avea cunoştinţă de existenţa ei, instanţa constată, pe de o parte că, inculpatul nu a făcut dovada spargerii de către hoţi a barului, din moment ce, din încheierea nr. 218/C/18.09.2017 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, pronunţată în dosarul nr. …../305/2017, prin care s-a confirmat soluţia de renunţare la urmărire penală dispusă prin ordonanţa nr. 879/P/2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe, sub aspectul săvârşirii a infracţiunii de furt de către autori necunoscuţi, la plângerea persoanei vătămate B. C. (f.61-62 d.f.), depusă la dosar de către apărătorul inculpatului, rezultă că, imediat după reclamarea faptei, organele de cercetare au întreprins cercetări la faţa locului, însă nu au fost identificate urme de interes operativ.

Pe de altă parte, această susţinere este combătută chiar şi de atitudinea inculpatului în momentul descoperirii substanţei, fiind surprins în imaginile captate cu acea ocazie și transpuse pe DVD-ul anexat dosarului cauzei, din care nu rezultă ca, vreun moment, inculpatul ar contesta apartenența drogurilor. Astfel, din imaginile filmate dar și din foto nr. 4 atașată procesului-verbal de percheziție domiciliară (f.71 vol.I d.u.p.), rezultă că inculpatul B. C. avea o atitudine resemnată, fumând agitat, dar fără a pretinde că drogurile nu-i aparțin. La întrebarea organelor de urmărire penală ”spune ce reprezintă asta”, arătându-i-se punga cu drogurile găsite sub burlanul de scurgere a apei, între ţigle şi folia de izolaţie, inculpatul a răspuns ”nu știu”, fără a invoca vreo înscenare. Apoi, din procesul-verbal de percheziţie pag. 4 (f.62 vol.I d.u.p.), rezultă că, persoana percheziţionată, respectiv inculpatul B. C., „nu doreşte să facă vreo declaraţie cu privire la substanţa identificată.”

De asemenea, netemeinicia tezei avansate de inculpat, în sensul că, drogurile nu-i aparţin şi că, acestea ar fi fost plasate/ascunse acolo de persoane necunoscute, rezultă și din împrejurarea că, la controlul corporal efectuat asupra inculpatului B. C., în buzunarul pantalonilor, dreapta față, au fost identificate două bucăți de hârtie dictando, cu urme de materie, care, potrivit Raportului de constatare tehnico-științifică nr. 3171640/31.05.2017 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil de Droguri, reprezintă 0,05 grame pulbere, care conține Amfetamină, iar în garajul din curtea imobilului, a fost identificată o linguriță metalică, cu urme de substanță pulverulentă, ce constituie Amfetamină, faţă de care se apreciază că, este absolut de neconceput  ca hoții să-i fi ”plasat” substanțe stupefiante atât în buzunarul pantalonilor, cât și în garajul imobilului, dar și neverosimil ca anumite persoane, străine inculpatului și fără acordul acestuia, să-i ”plaseze”  marfă care, pe piața neagră a drogurilor, au o valoare cca. 55.000 de lei.

 O altă probă, imbatabilă, cu privire la susţinerea inculpatului că nu avea cunoştinţă de existenţa drogurilor identificate sub burlanul de scurgere a apei, este și Raportul de expertiză criminalistică nr. 603626 din 06.06.2017 întocmit de Institutul Național de Criminalistică, Serviciul Biocriminalistică, din cadrul I.G.P.R. (f.113-122 vol.I d.u.p.), din a cărui concluzii rezultă că, pe ambalajul pungii din plastic cu substanţă tip pastă de culoare bej, identificată cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată, la data de 11.05.2017, la domiciliul inculpatului B. C., atât în microurmele prelevate de pe cele două părți ale foliei, cât și în cele prelevate de pe interiorul benzilor de scotch, s-a pus în evidență un profil genetic majoritar identic cu profilul genetic al inculpatului B. C..

În sensul preocupărilor inculpatului B. C. în domeniul traficului de droguri sunt şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, atât în faza urmăririi penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti.

Astfel, martorul cu identitate protejată ”XXXX” (f.9-11 vol.II d.u.p.) a declarat că, are cunoştinţă de faptul că B. C. a fost condamnat pentru droguri şi a observat că acesta a avut asupra lui o pastă de culoare gălbuie şi a văzut cum o  întindea pe o bucată de hârtie cu un card, a aşteptat 5 minute, iar pasta  a devenit praf şi B. C. a prizat acest praf şi i-a dat şi lui să încerce, însă el a refuzat pentru că el crede că nu e sănătos să consumi groguri. Tot acest martor, a mai arătat că are cunoştinţă că inculpatul B. C. a remis mai multor persoane cantități de droguri. În acest sens, martorul cu identitate protejată a declarat, la data de 11.05.2017, următoarele:  ”Cunosc în mod direct faptul că, în cursul zilei de 11.05.2017, numitul B. C. din Sfântu Gheorghe a dat gratuit cantități mici din pasta de culoare gălbuie  unor persoane la o petrecere la restaurantul din benzinăria Lukoil din Sfântu Gheorghe, în condiții pe care nu le pot dezvălui. Nu pot da alte amănunte suplimentare pentru că mi-aș divulga identitatea.”

Audit fiind, în faţa instanţei de judecată, la termenul din data de 01.08.2018 (f.123 d.f.), martorul cu identitate protejată „XXXX”, a arătat că, îşi menţine declaraţia dată în faza urmăririi penale, ocazie cu care a spus adevărul. De asemenea, martorul a arătat că îl cunoaşte pe B. C. de mult timp şi anul trecut, pe data de 11 mai, l-a văzut în Barul ….. din Sf. Gheorghe, cum acesta întindea o pastă de culoare galbenă pe hârtie, cu un card, apoi a aşteptat un pic să se usuce, după care trăgea pe nas de pe hârtie. Tot acest martor, a mai arătat că B. C. dădea din aceea substanţă de pe hârtie şi prietenilor din gaşca lui, prezenţi în bar, însă nu ştie câte persoane au fost, oferindu-i şi lui, însă martorul nu a tras.

Apoi, martora F. L., audiată fiind de procuror, în data de 12.05.2017 (f.13-15 vol.II d.u.p.), a arătat că, ”… La noi în restaurant obișnuiesc să vină clienții după orele 3,00-4,00 dimineața, adică după ce se închid ”…..”, ”…..”, etc. din Sf. Gheorghe ca să mănânce ceva după chef sau să continue să consume alcool și să se distreze. B. C. era și el un astfel de client, rar venea singur, de regulă venea cu cei din gașca lui sau cu fete. Din ce am văzut pe tura mea el venea poate o dată la două luni. De multe ori am auzit clienții din restaurant spunând cum de rezistăm să lucrăm cu asemenea clienți, drogați, referindu-se și la gașca lui B. C.. Eu nu știu care dintre ei aduceau droguri, eu nu am văzut. Oricum, eu bănuiesc că s-ar ascunde, ca noi să nu-i vedem.…”, declaraţie pe care a menţinut-o şi în faţa instanţei (f.92 d.f.).

Au mai fost audiaţi atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei şi martorii J. R., J. B., H. R. şi A. S. (f.5-7,17-19,22-24,26-28 vol.II d.u.p., 57-58,59-60,91,93 d.f.) şi la propunerea inculpatului a fost audiat în instanţă şi martorul J. L. L. (f.94 d.f.), însă toţi aceşti martori, au arătat, în esenţă, faptul că îl cunosc pe inculpatul B. C., dar nu ştiu ca acesta să consume droguri şi nici nu l-au văzut pe acesta să consume droguri, aspecte din care rezultă că inculpatul B. C. a deținut droguri de risc și de mare risc, pentru a fi distribuite altor persoane, cu orice titlu.

Faptul că, la petrecerea organizată în noaptea de 10/11.05.2017, la care au participat mai multe persoane, printre care şi inculpatul B. C., dar şi martorul J. R., s-au consumat droguri, rezultă şi din faptul că în probele biologice recoltate de la acest martor, în data de 11.05.2017, s-a pus în evidenţă prezenţa drogurilor de mare risc Amfetamin, metamfetamin și ecstasy, astfel cum rezultă din Buletinul de analiză toxicologică nr. 1061-A12/15-t din 12.05.2017, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Covasna (f.135 vol.I d.u.p.).

Mai mult, preocupărilor inculpatului B. C. de manipulare și distribuire cu orice titlu a drogurilor, prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000, rezultă şi din rezultatul percheziției informatice efectuată asupra telefonului mobil aparținând inculpatului, percheziţie încuviinţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, la solicitarea procurorului (f.139-140, 141-142,145,148-149,152-193 vol.I d.u.p.).

Astfel, percheziția informatică a fost efectuată, la data de 30.05.2017, de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Covasna, în temeiul delegării procurorului de caz, iar informațiile rezultate, stocate pe DVD-ul atașat cauzei, au fost exploatate în cuprinsul proceselor-verbale încheiate de S.C.C.O. Covasna, la data de 12.06.2017, respectiv de către procuror, în datele de 13 și 14.06.2017.

Din aceste procese-verbale rezultă că, în folderul Contacts se află salvat un contact S. P., cu numărul de telefon ……………, post telefonic de Ungaria, un contact ………., cu numărul de telefon ………. şi  un contact …………, cu numărul de telefon ……………, de asemenea posturi telefonice de Ungaria.

În folderul Messages, au fost identificate mai multe comunicații purtate de către inculpatul B. C. cu două persoane, neidentificate în anchetă, având ID ….. şi ….. ….., din care rezultă că, în perioada 01.04-02.04.2017,  inculpatul B. C. s-a aflat în Budapesta, Ungaria, iar persoana cu apelativul ………….. i-a intermediat o întâlnire cu o persoană de sex masculin, posibil furnizor de droguri. Aceste comunicații au fost cuprinse în cadrul procesului-verbal încheiat de S.C.C.O. Covasna, la data de 12.06.2017 și au fost traduse din limba maghiară în limba română prin interpret autorizat (f.152-177, 179-189 vol.I d.u.p.).

 În plus, în folderul denumit DCIM, respectiv în folderul  107APPLE, la pozițiile IMG_7372, IMG_7373, IMG_7374, IMG_7375, a fost identificată o comunicație din data de 02.05.2017, purtată pe Facebook Messenger, între B. C. și o persoană, rămasă neidentificată, cu ID-ul S. P., din care rezultă că acesta din urmă îi transmite inculpatului că ”a primit ceva care este adorat de toți, jucăria oamenilor bogați, la un preț bun și de calitate bună”, propunându-i inculpatului să-i trimită printr-un șofer, ascuns într-un pachet de cafea, astfel ca inculpatul să-și recupereze rapid banii și să iasă profitabil. Din această comunicaţie, rezultă faptul că inculpatul B. C. urma să primească o cantitate de droguri disimulată într-un pachet de cafea, metodă practicată frecvent de infractori, în cadrul comunicației inculpatul afirmând:  ”… tare m-aș bucura dacă ar fi o rezolvare pentru treaba asta ….”. Aceste fișiere -  IMG_7372, IMG_7373, IMG_7374, IMG_7375, au fost create la data de 02.05.2017 orele 21:45:56, 21:46:04, 21:46:11, 21:46:20, ceea ce coincide cu capturile de imagini regăsite în folderul denumit DCIM, respectiv în folderul  107APPLE, prezentate în procesul-verbal încheiat de S.C.C.O. Covasna, la data de 12.06.2017.

Redăm în continuare, întreaga comunicație invocată mai sus, tradusă din limba maghiară în limba română:

-S. P.

Nu eu am făcut, au spus că i-am trombonit, de aceea ne-au păcălit pe amândoi ….

Îți propun ceva

Am primit ceva care este adorat de toți, jucăria oamenilor bogați

La un preț bun și de calitate bună

Lucrez gratis două săptămâni

Ăștia nu glumesc, nu fac excepții nici cu mine …

-B. C.

Eu chiar nu am mers la el ca la un străin, ci ca prieten !

Asta m-a costat destul de mulți bani,

nici nu a fost totul al meu

în drum spre casă mi s-a stricat și mașina pe autostradă,

am ajuns acasă cu trailer, stres full

mă întreb cu ce-am păcălit eu pe orișicine ?

-S. P.

Scuză-mă că așa s-a întâmplat

ce părere ai dacă trimit printr-un șofer

un pachet de cafea, în aia va fi ceva, uită-te,

Fac în așa fel, încât să ieși profitabil

și să-ți recuperezi banii repede.

-B. C.

Plus că, și aici acasă totul este cald,

Eu dacă sunt afară, te caut, mergem acolo sau bem o cafea, tare m-aș bucura dacă ar fi o rezolvare pentru treaba asta, fiindcă am fost tare supărat și nu te supăra că spun asta, dar chiar că așa te-am privit, și așa au zis și alții că ești un om în care poți avea încredere !!! De aceea nu mi-a venit să cred 

-S. P.

Rezolvăm

Ești aici, să-mi scrii.

-B. C.

Pe de altă parte mă simt și prostănac.

Eu îți scriu dacă sunt afară !

Văzând aceste comunicaţii, privind preocupările inculpatului B. C. în sfera traficului ilicit de droguri, la data de 11.05.2017, acesta a deținut o cantitate de droguri de risc și de mare risc, destinată a fi distribuită altor persoane cu orice titlu, acestea fiind identificate cu ocazie percheziţiei domiciliare efectuate la aceeaşi dată.

Nu este de neglijat nici anturajul frecventat de inculpatul B. C., din probele dosarului rezultând identitatea mai multor persoane care compun cercul relațional al acestuia, printre apropiaţii inculpatului fiind numiţii H. R., J. L. L., N.-G. R.- B., U. C., B. H. B., J. R., J. B., H. A.(sora lui H. R.), etc., primii patru fiind cunoscuți ca având preocupări în domeniul traficului și consumului ilicit de droguri.

Astfel, U. C. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, pentru infracțiuni de trafic de droguri de risc și de mare risc, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea 143/2000, prin sentința penală nr. 47/17.11.2014 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul penal nr. …./119/2014), definitivă prin decizia penală nr.  178/06.03.2015 a Curții de Apel Brașov. La rândul său, J. L. L. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendare sub supravegherea executării pedepsei, pe un termen de încercare 4 ani, prin sentința penală nr. 31/18.06.2013 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul penal nr. ……, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 123/25.10.2013 a Curții de Apel Brașov, pentru infracțiunile de „deținere de droguri de risc, fără drept”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, „deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu”, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr.143/2000, iar H. R. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul nr. 71/D/P/2016 din data de 13.02.2017 al D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, pentru comiterea infracțiunilor de ”trafic internațional de droguri de mare risc”, în forma tentativei, ”trafic de droguri de mare risc”, cauză ce a fost soluţionată de Tribunalul Covasna.

 Tot astfel, N.-G. R.-B.a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 3/D/P/2017 din data de 12.06.2017 al D.I.I.C.O.T. – B.T. Covasna, pentru comiterea infracțiunii de ”deținere de droguri de risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, iar B. H. B. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de ”constituire de grup infracțional organizat” și ”contrabandă”. 

Şi nu în ultimul rând, preocupările inculpatului B. C. privind traficul de droguri rezultă şi din faptul că acesta nu este la prima faptă de acest gen, având în vedere că, prin sentinţa penală nr. 9 din 15.04.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …….., rămasă definitivă prin neapelare, la data de 04.05.2016, acesta a fost condamnat,  pentru săvârşirea, la data de 30.04.2015, a infracţiunii de „deţinere de droguri de risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 67 al. 1 şi 2 C.pen., la pedeapsa de  2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 1 an, a cărei executare a fost suspendat sub supraveghere, cu termen de supraveghere de 2 ani. 

În şedinţa publică din data de 03.09.2018, cu ocazia dezbaterilor, apărătorii aleşi ai inculpatului B. C. au arătat că, fapta de deţinere de droguri de către inculpat nu este dovedită, motiv pentru care, au solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 16 al. 1 lit. a C.pr.pen., în sensul că fapta nu există, ori în conformitate cu art. 16 al. 1 lit. b C.pr.pen.

Văzând aceste considerente, contrar susţinerilor inculpatului şi ale apărătorilor acestuia, instanţa constată că, din probele dosarului, prezentate anterior, rezultă atât existenţa faptei, cât şi vinovăţia inculpatului B. C..

Faţă de cele de mai sus şi starea de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat, instanţa constată că, în drept, fapta inculpatului B. C., care, la data de 11.05.2017, a deținut fără drept, cantitatea de 13,33 grame Cannabis, 0,05 grame pulbere care conține Amfetamină şi 542,31 grame substanță umedă, care conține Amfetamină, reprezentând droguri de risc și de mare risc, toate identificate cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la domiciliul său, situat în ………………………………., cantitate de droguri ce era destinată a fi distribuită cu orice titlu altor persoane, întruneşte elelemtele constitutive ale infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere că această faptă a fost săvârşită, în stare de recidivă, respectiv după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii de 2 ani şi anterior reabilitării acestuia sau a împlinirii termenului de reabilitare, dar şi în termenul de supraveghere, urmează ca instanţa să reţină şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 al. 1 C.pen., art. 43 al. 1 C.pen. şi art. 96 al. 4 şi 5 C.pen.. 

Pentru fapta sa inculpatul B. C. va răspunde penal, iar la dozarea şi individualizarea pedepsei, potrivit art. 74 C.pen., instanţa va avea în vedere, natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, pericolul social al faptei comise, care rezultă din încălcarea acelor relaţii sociale care combat traficul şi consumul ilicit de droguri, dar şi din starea de pericol creată asupra organismul consumatorilor - persoane tinere, precum şi persoana inculpatului, care are vârsta de 27 de ani, nu este căsătorit şi are loc de muncă, însă din fişa de cazier judiciar a acestuia (f.29 vol.III d.u.p.), rezultă că nu este la primul contact cu legea penală, fiind condamnat anterior prin sentinţa penală nr. 9/15.04.2016 a Tribunalului Covasna, definitivă la 4.05.2016 prin neapelare, tot pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 2 ani, iar fapta pentru care este trimis în judecată a fost săvârşită în termenul de supraveghere a acestei pedepse, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a acestuia în comiterea de fapte de acelaşi gen, şi nu în ultimul rând, atitudinea nesinceră manifestată de acesta, atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, negând săvârşirea faptei, încercând să construiască diferite apărări, pentru a se sustrage răspunderii penale.

Însă, văzând împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cantitatea de droguri de risc şi de mare risc deţinute de acesta, care raportat la alte capturi, este una redusă, dar şi faptul că, în speţă, nu s-a putut dovedii în mod indubitabil că inculpatul B. C. ar fi remis din aceste droguri persoanelor cu care s-a distrat în noaptea de 10/11 mai 2017, contra unor sume de bani, instanţa apreciază că, aceste împrejurări diminuează atât gravitatea infracţiunii, cât şi periculozitatea inculpatului. Aşa fiind, instanţa va reţine aceste împrejurări ca şi circumstanţe atenuante judiciare, prev. de art. 75 al. 2 lit. b C.pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de către inculpat. 

În consecinţă, la individualizarea pedepsei instanţa va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pentru infracţiunea săvârşită, respectiv închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, redusă cu o treime, conform art. 76 al.1 C.pen., respectiv  închisoare de la 3 ani şi 4 luni la 8 ani, apreciind că, o pedeapsă, stabilită la acest minim va fi de natură a satisface atât cerinţele prev. de art. 74 C.pen., cât şi scopul pedepsei, acela de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială, în vederea reintegrării în societate a  inculpatului.

Aşa fiind, instanţa apreciază ca fiind necesară condamnarea inculpatului B. C. la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 2 ani, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al.1 C.pen., art. 43 al. 1 C.pen., art. 67 al. 1 şi 2 C.pen., art. 75 al. 2 lit. b şi art. 76 al. 1 C.pen.

În baza art. 65 al. 1 C.pen., va aplica inculpatului B. C. şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen.

Având în vedere că, inculpatul a săvârşit fapta în termenul de supraveghere a pedepsei anterioare, în baza art. 96 al. 4 şi 5 C.pen., cu aplicarea art. 43 al. 1 C.pen. şi art. 45 al. 3 lit. b C.pen., rap. la art. 68 al. 3 C.pen., instanţa va  revoca suspendarea executării sub supreveghere a pedepsei de  2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 1 an, cu termen de supraveghere de 2 ani, aplicată inculpatului B. C. prin sentinţa penală nr. 9 din 15.04.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. 807/119/2015, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 04.05.2016, şi va adăuga această pedeapsă la pedeapsa ce se va aplica în cauză, arătat mai sus, şi în final inculpatul va executa pedeapsa de 5(cinci) ani şi 4(patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani,  în regim de detenţie.

În consecinţă, potrivit art. 68 al. 1 lit. c C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., va începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

De asemenea, în temeiul art. 45 al. 5 C.pen., cu aplicarea art. 45 al. 3 lit. b C.pen., se va adăuga la pedeapsa accesorie aplicată în cauză şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., aplicată inculpatului B. C. prin sentinţa penală nr. 9 din 15.04.2016 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 04.05.2016, şi în baza art. 65 al. 3 C.pen., se va dispune ca pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., să se execute din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

Totodată, instanţa constată că inculpatul B. C. a fost reţinut şi arestat în cauză, de la data de 11 mai 2017 şi până la data de 17 mai 2017 (f.89-97 vol.III d.u.p.), astfel că, în baza art. 404 al. 4 lit. a C.pr.pen., cu aplicarea art. 72 al. 1 C.pen., se va scade din durata pedepsei închisorii ce se va aplica, perioada reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului, de la data de 11 mai 2017 şi până la data de 17 mai 2017.

Având în vedere că, de la data punerii în libertate al inculpatului, acesta s-a aflat sub control judiciar, apreciindu-se totodată că, şi la acest moment, se menţin temeiurile avute în vedere la luarea şi menţinerea acestei măsuri faţă de inculpat, în baza art. 399 al. 1 C.pr.pen., rap. la art. 362 al. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 208 al. 2 şi 5 C.pr.pen. şi art. 207 al. 4 C.pr.pen., instanţa va menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul B. C., prin încheierea nr. 39/CC/U din 17.05.2017 a Curţii de Apel Braşov – Secţia penală, cu măsurile şi obligaţiile stabilite ulterior prin ordonanţa procurorului din data de 10.07.2017, dată în dosarul nr. 14/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna. 

Văzând modalitatea de executare a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului şi dispoziţiile art.  7 al. 1 din Legea nr. 76/2008, instanţa va dispune prelevarea de la inculpatul B. C. a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J, care se va realiza la introducerea în penitenciar a acestuia, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată, potrivit art. 7 al. 2 din Legea nr. 76/2008.

Totodată, în baza art. 112 al. 1 lit. f C.pen., cu aplicarea art. 16 al. 1 din Legea nr. 143/2000, se va dispune confiscarea specială de la inculpatul B. C. a cantităţii de 9,4 grame pulbere care conține Amfetamină (proba nr. 2), prelevată drept contraprobă, a cantităţii de 209,95 grame pulbere care conține Amfetamină (proba nr. 2) şi a cantităţii de 13,03 grame Cannabis (proba nr. 3), rămase după efectuarea examenelor de laborator, ambalate în plicurile nr. 1, 2 şi 4 şi sigilate cu sigiliul tip MI nr. 18439, aflate în Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, în baza dovezii seria H nr. 0251802/04.07.2017 (f. 103 vol.I d.u.p.).

În baza art. 17 al. 1 din Legea nr. 143/2000, se va dispune distrugerea drogurilor confiscate, potrivit art. 574 lit. d C.pr.pen, cu păstrarea de contraprobe.

De asemenea, în baza art. 112 al. 1 lit. b C.pen., se va dispune confiscarea specială de la inculpatul B. C. a unei lingurițe, pe care s-a pus în evidență Amfetamină (proba nr. 4), ambalată în plicul nr. 3 şi sigilată cu sigiliul tip MI nr. 18439, aflată în Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, în baza dovezii seria H nr. 0251802/04.07.2017 (f.103 vol.I d.u.p.), precum şi a unui telefon mobil marca IPHONE 6S, serie IMEI ………… și cartelă ORANGE cu nr. ……………, aflată în  camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, într-un plic de culoare maro, inscripţionat „proba nr. 1”, sigilat cu sigiliul „MAI 19546”, înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 39/201 (f.3 d.f.).

Totodată, instanţa constată că, la data de 11.05.2017, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului B. C., au fost identificate şi ridicate sumele de 5.808 lei, 360 euro şi 132.000 forinţi, astfel cum rezultă din procesul-verbal de percheziţie (f.59-64 vol.I d.u.p.), asupra cărora, prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna cu nr. 14/D/P/2016 din 16.05.2017, în temeiul art. 249 al. 1, 2, 4 şi 5 C.pr.pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului, pentru a evita ascunderea sau sustragerea de la urmărire a sumelor de bani menţionate, în vederea aplicării măsurii de siguranţă a confiscării extinse, prev. de art. 108 lit. e şi art.112/1 C.pen., respectiv pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare (f.150-154 vol.II d.u.p.)., măsură ce a fost aplicată prin procesul-verbal din data de 22 mai 2017 (f.167 vol.II d.u.p.).

Însă, împotriva acestei ordonanţe a formulat contestaţie S.C…….. S.R.L., prin administrator B. K., care a fost admisă prin încheierea nr. 9/JDL din 29.05.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. ……., definitivă (f.178 vol.II d.u.p.), ordonanţa fiind desfiinţată parţial, în ceea ce priveşte suma de 1.000 lei, care a fost restituită contestatoarei, şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale ordonanţei atacate, în consecinţă, au rămas supuse măsurii asigurătorii sumele de 4.808 lei, 360 euro şi 132.000 forinţi, propunându-se prin actul de sesizare aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse, apreciindu-se că inculpatul B. C. nu poate justifica sursa licită a acestora.

Aşa fiind, văzând procesul-verbal din data de 15.05.2017, încheiat de procurorul de caz, împreună cu specialistul antifraudă din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, pe baza verificării evidenţelor fiscale computerizate ale A.N.A.F. şi celelalte baze de date (f.69-79, 80-149 vol.II d.u.p.), se constată că inculpatul B. C. a obţinut venituri la limita subzistenţei, care conduc la concluzia că sumele de bani ridicate de la acesta provin din activităţi infracţionale de natura celei deduse judecăţii.

Astfel, din procesul-verbal menţionat mai sus, rezultă că inculpatul B. C. a obţinut,  în anul 2016, venituri în cuantum de 7.903 lei (aproximativ 658 lei/lună) și de 2.860 lei în perioada ianuarie-aprilie 2017 (deci aproximativ 715 lei/lună), precum şi faptul că nu deţine casete de valori închiriate la instituţiile financiar bancare şi deţine conturi bancare (curent, depozit) la Banca Comercială Română S.A., Banca Transilvania S.A., ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, însă, conform celor comunicate de unitățile bancare, urmare a aplicării sechestrului asigurător, soldul acestora este aproape zero şi potrivit adresei nr. 27716/R/17.05.2017 a Direcției Finanțe Publice Municipale – Primăria Sf. Gheorghe, inculpatul nu figurează în evidențele direcției cu bunuri impozabile declarate.

Totodată, se constată că inculpatul B. C. s-a angajat la firma mamei sale, S.C. …………. S.R.L. (CUI ..........), la data de 02.03.2016, ca manipulant mărfuri (conform aplicaţiei REVISAL), chiar în timpul derulării procesului penal ce a făcut obiectul dosarului penal nr. …./119/2015 al Tribunalul Covasna, sentința în cauza respectivă fiind pronunțată la data de 15.04.2016, însă anterior datei de 02.03.2016, precum și în cursul anului 2015, inculpatul nu a avut loc de muncă. 

Pe de altă parte, inculpatul nu poate justifica venituri financiare licite, nici prin raportare la activitatea comercială a firmei la care avea calitatea de asociat și administrator, pentru că aceasta a înregistrat pierderi, nerealizând profit. Astfel, din verificările efectuate, în  evidenţele fiscale computerizate ale A.N.A.F. şi ale O.N.R.C., B. C. a deţinut calitatea de asociat (în cotă de 50%) şi administrator la S.C. K........ S.R.L. (CUI – ..........) , începând cu data de 02.06.2014, fiind asociat cu B. B. (CNP – ..................), care a deţinut 50% din capitalul social, începând cu data de 17.06.2014. Capitalul social al S.C. K............. S.R.L. fiind de 400 lei, subscris şi vărsat de către B. C.  şi B. B. în cuantum de câte 200 lei.  Totodată, se constată că această  societate având CUI – ........., a fost înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. .........., având sediul social în ................., judeţul Covasna (care coincide şi cu adresa de domiciliu a asociatului B. B.). Obiectul principal de activitate al societătii este cod CAEN 9329 – respectiv alte activităţi recreative şi distractive. Societatea are înregistrat un singur punct de lucru, situat la adresa din .........................., însă  dovada de sediu a expirat la 01.06.2015, întrucât contractul de închiriere a spaţiului a fost încheiat pe durata de 1 an. Activitatea declarată la punctul de lucru este cod CAEN 5630 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor.  S.C. K.......... S.R.L. a depus, în data de 30.01.2015, Declaraţia 392B, ce reprezintă Declaraţia informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul 2014, de unde rezultă faptul că cifra de afaceri pe anul 2014 a fost de 41.203 lei, iar achiziţiile totale declarate de la diverşi furnizori (plătitori de TVA şi neplătitori) au fost de 105.277 lei, rezultând astfel o diferenţa  negativă dintre încasări şi plăţi, în cuantum de 64.074 lei, la care se adaugă suma totală netă plătită salariaţiilor, de 3.813 lei, astfel, diferenţa  negativă rezultată între încasări şi plăţi mărindu-se la cuantumul total de 71.855 lei, cei doi asociați nedispunând de resursa financiară licită de creditare a firmei.

În aceste împrejurări, procurorul a dispus, prin ordonanța din 22.05.2017, în temeiul art. 7 pct. B7, D a) 4, 8, 11, 12, 14, b) din H.G. nr. 520/2013, art. 14 şi 15 din O.U.G. nr. 74/2013 şi art. 350 din Legea nr. 207/2015, efectuarea inspecției fiscale de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna la S.C. K............. S.R.L. , pentru perioada 02.06.2014 la zi, dar și la firma mamei inculpatului B. C., respectiv la S.C. ……………. S.R.L. (CUI - .........), pentru perioada 01.01.2012 la zi, și, ulterior, prin ordonanța din data de 10.07.2017, în temeiul  art. 46 alin. 1, art. 63 alin. 1, 2, art. 50, art. 36 alin. 1 lit. c/1 C.pr.pen., procurorul D.I.I.C.O.T. a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei materiale de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, pentru continuarea cercetărilor penale sub aspectul infracțiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 și spălare de bani, prev. de art. 29 alin.1 lit. b şi c din Legea nr. 656/2002, prezumtiv a fi comise de către B. C., CNP …………., B.  K., CNP ………….., S.C. K........... S.R.L. (CUI – ................) şi S.C. ………….. S.R.L. (CUI ................).

Văzând cele prezentate mai sus, raportat la faptul că infracţiunea de „deţinere de droguri de risc și de mare risc, fără drept”, prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, reţinută în sarcina inculpatului B. C., este susceptibilă să îi procure un folos material, iar sumele de 4808 lei, 132.000 forinți şi 360 euro, ridicate cu prilejul percheziţiei domiciliare, din data de 11.05.2017, nu pot fi justificate de inculpat ca având provenienţă licită, din moment ce inculpatul obține venituri la limita subzistenței, instanţa apreciază că aceste sume de bani provin din activităţi infracţionale de natura celei dedusă judecăţii.

Sub acest aspect, susţinerea inculpatului B. C., formulată în ultimul cuvânt, în sensul că banii identificaţi cu ocazia percheziţiei îi avea de la părinţi, respectiv de la tatăl său, care lucrează în Austria şi îi trimitea bani, la fel şi fratele său din Ungaria, iar de la bunica sa, de la vârsta de 18 ani, în fiecare lună, primeşte 500 de lei, va fi înlăturată, având în vedere că acesta nu a făcut dovada aspectelor susţinute. Mai mult, inculpatul a arătat că, are o prietenă în Ungaria şi, aproape în fiecare weekend sau când putea, era în Ungaria, ceea ce implica şi cheltuieli însemnate.

 În consecinţă, văzând că, valoarea bunurilor dobândite de inculpat, în perioada 02.06.2014 – aprilie 2017, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de acesta în mod licit, în condiţiile în care veniturile arătate mai sus erau necesare traiului de zi cu zi, dar şi pentru plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.900 lei, la care a fost obligat prin sentinţa penală nr. 9 din 15.04.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …./119/2015, definitivă (f.137-144 d.f.), iar asupra sumelor găsite la percheziţia domiciliară din data de 30.04.2015, s-a dispus confiscarea extinsă, prin aceeaşi sentinţă, urmează ca, în baza art. 112/1 al. 1 lit. a, al. 2 şi 4 C. pen., instanţa să dispună confiscarea extinsă de la inculpatul B. C. a sumelor de 4.808 lei, 360 euro şi 132.000 forinţi, asupra cărora s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna cu nr. 14/D/P/2016 din 16.05.2017, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 9/JDL din 29.05.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. ……/119/2017, definitivă, sumele de 4.808 lei şi 360 euro fiind consemnate pe numele inculpatului la CEC Bank – Sucursala Sf. Gheorghe, iar suma de 132.000 forinţi se află în  camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, într-un plic de culoare albă, sigilat, care poartă inscripţia „DIICOT 20614 CV”, înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 39/2017 (f3 d.f.).

Aşa fiind, în temeiul art. 404 al. 4 lit. c C.pr.pen., rap. la art. 249 C.pr.pen., instanţa va menţine sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna cu nr. 14/D/P/2016 din 16.05.2017 (f.150-154 vol.II d.u.p.), astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 9/JDL din 29.05.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. ……/119/2017, definitivă (f.178 vol.II d.u.p.), asupra sumelor de 4.808 lei, 360 euro şi 132.000 forinţi, măsură aplicată prin procesul-verbal din data de 22 mai 2017 (f.167 vol.II d.u.p.), sumele de 4.808 lei şi 360 euro fiind consemnate pe numele inculpatului la CEC Bank – Sucursala Sf. Gheorghe, prin recipisele de consemnare nr. 367897/1 din 18.05.2017, cu chitanţa nr. 3392110/1/18.05.2017, respectiv recipisa de consemnare nr. 369316/1 din 25.07.2017, precum şi recipise nr. 367895/1 din 18.05.2017, cu chitanţa nr. 3392099/1/18.05.2017 (f.170-173,193), iar suma de 132.000 forinţi  se află în  camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, într-un plic de culoare albă, sigilat, care poartă inscripţia „DIICOT 20614 CV”, înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 39/2017 (f.3 d.f.).

Totodată, în baza art. 146 al. 3 C.pr.pen., instanţa va dispune ca, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se conserve prin arhivare, odată cu dosarul cauzei, la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, a unui plic sigilat, care poartă inscripţia „DIICOT CV 20614”, care conţine un număr de 11 DVD-uri, marca Maxwell, cu capacitatea de 4,7 GB fiecare, pe care sunt stocate comunicaţiile interceptate şi înregistrate în urma punerii în aplicare a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor încuviinţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi,  aflată în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul mijloacelor materiale de probă la poziţia 39/2017 (f.4 d.f.).

În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen., inculpatul B. C. va fi obligat să plătească statului 10.450 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 10.000 lei cheltuieli din faza urmăririi penale şi 450 lei din faza judecăţii.

În temeiul art. 399 al. 4 C.pr.pen., prezenta sentinţă este executorie cu privire la măsura preventivă. 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

În baza art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 al.1 C.pen., art. 43 al. 1 C.pen., art. 67 al. 1 şi 2 C.pen., art. 75 al. 2 lit. b şi art. 76 al. 1 C.pen., condamnă pe inculpatul B. C., născut la data de ……… în mun. ……., jud. ……….., CNP ……….., fiul lui G. şi K., cu dublă cetăţenie – română şi maghiară, necăsătorit, fără copii minori, studii 12 clase, cu bacalaureat şi 3 ani Facultatea de Sport şi Performanţă Braşov, fără licenţă, barman la S.C. ………..S.R.L. Sf. Gheorghe, stagiul militar nesatisfăcut, C.M.J. Covasna, domiciliat în …………………, posesor al CI seria …. nr. ….. emisă de SPCLEP Sf. Gheorghe la data de 20.04.2015, recidivist, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 2 ani, respectiv, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc şi de mare risc, fără drept”.

În baza art. 65 al. 1 C.pen., aplică inculpatului B. C. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen.

În baza art. 96 al. 4 şi 5 C.pen., cu aplicarea art. 43 al. 1 C.pen. şi art. 45 al. 3 lit. b C.pen., rap. la art. 68 al. 3 C.pen., revocă suspendarea executării sub supreveghere a pedepsei de  2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., pe o perioadă de 1 an, cu termen de supraveghere de 2 ani, aplicată inculpatului B. C. prin sentinţa penală nr. 9 din 15.04.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …../119/2015, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 04.05.2016, pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere de droguri de risc, fără drept”, prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 67 al. 1 şi 2 C.pen., şi adaugă această pedeapsă la pedeapsa de mai sus, aplicată în cauză, şi în final inculpatul execută pedeapsa de 5(cinci) ani şi 4(patru) luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen. pe o perioadă de 3 ani,  în regim de detenţie.

În baza art. 68 al. 1 lit. c C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În baza art. 45 al. 5 C.pen., cu aplicarea art. 45 al. 3 lit. b C.pen., adaugă la pedeapsa accesorie aplicată în cauză şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., aplicată inculpatului B. C. prin sentinţa penală nr. 9 din 15.04.2016 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă prin neapelare, la data de 04.05.2016.

În baza art. 65 al. 3 C.pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a şi b C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 al. 4 lit. a C.pr.pen., cu aplicarea art. 72 al. 1 C.pen., scade din durata pedepsei închisorii aplicate inculpatului B. C., perioada reţinerii şi a arestării preventive a acestuia, de la data de 11 mai 2017 şi până la data de 17 mai 2017.

În baza art. 399 al. 1 C.pr.pen., rap. la art. 362 al. 2 C.pr.pen., cu aplicarea art. 208 al. 2 şi 5 C.pr.pen. şi art. 207 al. 4 C.pr.pen., menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul B. C., prin încheierea nr. 39/CC/U din 17.05.2017 a Curţii de Apel Braşov – Secţia penală, cu măsurile şi obligaţiile stabilite ulterior prin ordonanţa procurorului din data de 10.07.2017, dată în dosarul nr. 14/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna. 

În baza art. 7 al. 1 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de la inculpatul B. C. a probelor biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J, care se va realiza la introducerea în penitenciar a acestuia, de personalul medical al penitenciarului, cu sprijinul personalului de pază şi în prezenţa unui poliţist, fără nicio altă notificare prealabilă din partea instanţei de judecată, potrivit art. 7 al. 2 din Legea nr. 76/2008.

În baza art. 112 al. 1 lit. f C.pen., cu aplicarea art. 16 al. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială de la inculpatul B. C. a cantităţii de 9,4 grame pulbere care conține Amfetamină (proba nr. 2), prelevată drept contraprobă, a cantităţii de 209,95 grame pulbere care conține Amfetamină (proba nr. 2) şi a cantităţii de 13,03 grame Cannabis (proba nr. 3), rămase după efectuarea examenelor de laborator, ambalate în plicurile nr. 1, 2 şi 4 şi sigilate cu sigiliul tip MI nr. 18439, aflate în Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, în baza dovezii seria H nr. 0251802/04.07.2017.

În baza art. 17 al. 1 din Legea nr. 143/2000, dispune distrugerea drogurilor confiscate, potrivit art. 574 lit. d C.pr.pen, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 112 al. 1 lit. b C.pen., dispune confiscarea specială de la inculpatul B. C. a unei lingurițe pe care s-a pus în evidență Amfetamină (proba nr. 4), ambalată în plicul nr. 3 şi sigilată cu sigiliul tip MI nr. 18439, aflată în Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă, în baza dovezii seria H nr. 0251802/04.07.2017, precum şi a unui telefon mobil marca IPHONE 6S, serie IMEI ………… și cartelă ORANGE cu nr. ………….., aflată în  camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, într-un plic de culoare maro, inscripţionat „proba nr. 1”, sigilat cu sigiliul „MAI 19546”, înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 39/2017.

În baza art. 112/1 al. 1 lit. a, al. 2 şi 4 C. pen., dispune confiscarea extinsă de la inculpatul B. C. a sumelor de 4.808 lei, 360 euro şi 132.000 forinţi, asupra cărora s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna cu nr. 14/D/P/2016 din 16.05.2017, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 9/JDL din 29.05.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …../119/2017, definitivă, măsură aplicată prin procesul-verbal din data de 22 mai 2017, sumele de 4.808 lei şi 360 euro fiind consemnate pe numele inculpatului la CEC Bank – Sucursala Sf. Gheorghe, prin recipisele de consemnare nr. 367897/1 din 18.05.2017, cu chitanţa nr. 3392110/1/18.05.2017 şi 367895/1 din 18.05.2017, cu chitanţa nr. 3392099/1/18.05.2017, iar suma de 132.000 forinţi se află în  camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, într-un plic de culoare maro, sigilat, care poartă inscripţia „DIICOT 20614 CV”, înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 39/2017.

În baza art. 404 al. 4 lit. c C.pr.pen., rap. la art. 249 C.pr.pen., menţine sechestrul asigurător dispus prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna cu nr. 14/D/P/2016 din 16.05.2017, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 9/JDL din 29.05.2016 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul nr. …./119/2017, definitivă, asupra sumelor de 4.808 lei, 360 euro şi 132.000 forinţi, măsură aplicată prin procesul-verbal din data de 22 mai 2017, sumele de 4.808 lei şi 360 euro fiind consemnate pe numele inculpatului la CEC Bank – Sucursala Sf. Gheorghe, prin recipisele de consemnare nr. 367897/1 din 18.05.2017, cu chitanţa nr. 3392110/1/18.05.2017 şi 367895/1 din 18.05.2017, cu chitanţa nr. 3392099/1/18.05.2017, iar suma de 132.000 forinţi aflată în  camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, într-un plic de culoare maro, sigilat, care poartă inscripţia „DIICOT 20614 CV”, înregistrat în Registrul de mijloace materiale de probă la poziţia 39/2017.

În baza art. 146 al. 3 C.pr.pen., la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dispune conservarea prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, a unui plic sigilat, care poartă inscripţia „DIICOT CV 20614”, care conţine un număr de 11 DVD-uri, marca Maxwell, cu capacitatea de 4,7 GB fiecare, pe care sunt stocate comunicaţiile interceptate şi înregistrate în urma punerii în aplicare a autorizaţiilor de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor încuviinţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi,  aflată în camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna, înregistrat în Registrul mijloacelor materiale de probă la poziţia 39/2017.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpatul B. C. să plătească statului 10.450 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 10.000 lei cheltuieli din faza urmăririi penale şi 450 lei din faza judecăţii.

În temeiul art. 399 al. 4 C.pr.pen., prezenta sentinţă este executorie cu privire la măsura preventivă. 

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2018.

PREŞEDINTE GREFIER