Anulare instiintare infiintare poprire

Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele :

Prin sentinţa civilă nr.X/ 02.04.2018, pronunţată de  Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2017 a fost respinsă contestaţia formulată de contestatorul M I J, în contradictoriu cu intimata U P I (L) SA, ca neîntemeiată.

S-a luat act ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. X/311/2017 din data de 21.11.2017, contestatorul M I J a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata U P I (L) SA împotriva formelor de executare silită emise în dosarul de executare nr. X/E/2017 al BEJ F C L, solicitând admiterea contestaţiei si anularea înştiinţării privind înfiinţarea popririi din 02.11.2017 si a tuturor formelor de executare ca netemeinice şi nelegale.

 A mai solicitat cheltuieli de judecata.

  În motivarea cererii, a arătat că actele de executare sunt lovite de nulitate deoarece au fost facute de o persoana fara calitate, contractul de credit fiind incheiat cu P, iar prin cesiunea de creanta acesta si-a pierdut caracterul de titlu executoriu, contractul de cesiune neputând constitui titlu executoriu, astfel ca executarea este nelegala.

 A mai aratat ca a intervenit prescriptia dreptului de a cere executarea silita, avand in vedere ca ultima plata a fost efectuata la data de 04.03.2013, astfel ca dreptul de a obtine executarea silita s-a prescris in anul 2016.

 În drept, si-a întemeiat cererea pe dispoz. art. 712 si urmat. Cod proc. civ.

 În scop probator a solicitat proba cu înscrisuri.

 A depus in xerocopie un set de înscrisuri.

 Legal citata, intimata nu a formulat întâmpinare si nu a solicitat probe in apărare.

 In scop probator, a fost ataşat în xerocopie dosarul de executare nr. X/E/2017 al BEJ F C L.

 Analizând  întregul material probator aflat la dosarul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:

 Potrivit art. 632 noul Cod de proc. civ., executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

 Iar, art. 711 alin. 1 noul Cod de proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Astfel, pe calea contestaţiei la executare se pot invoca neregularităţi privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoştinţarea debitorului, alegerea formei de executare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, urmărirea unor bunuri ce aparţin altor persoane decât debitorului, invocarea compensaţiei legale, precum şi alte motive de nulitate a executării silite. Pe calea contestaţiei la executare nu pot fi invocate apărări de fond de natură a pune în discuţie fondul pricinii, cu excepţia situaţiei în care titlul executoriu a fost emis de un alt organ decât instanţa de judecata.

Aşadar, în speţă, contestatorul a invocat aspecte legate de nelegalitatea executarii silite şi de prescriptia dreptului de a cere executarea silita.

 Instanţa constata ca executarea silita pornita impotriva contestatorului este pornita legal, neexistand motive de anulare a acesteia.

Astfel, observand contractul de credit din 24.09.2012 incheiat cu P F R  IFN SA, instanta retine ca M I J are calitatea de „imprumutat” (debitor). Ulterior, P F R  IFN SA a cesionat creanta in favoarea PF N BV, iar acesta la randul ei a cesionat creanta in favoarea intimatei prin contractul de cesiune din 19.11.2014, creanta inscrisa in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare la pozitia X (fila 72 la dosar).

Instanţa a constatat că nu pot fi retinute afirmatiile contestatorului in sensul ca nu i-a fost notificata cesiunea de creanta, potrivit notificarii de la filele 93-94 din dosar acesta a fost notificat despre cesiunea intervenita la data de 22.01.2015.

Totodata, instanţa a reţinut că intimata are calitate de creditoare si este in drept sa porneasca executarea silita impotriva contestatorului, in cauza fiind vorba de o cesiune de creanta, iar, potrivit art. 1566 alin. 1 Cod civ., cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţă împotriva unui terţ.

Sintetizând practica judiciară constantă în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, cu prilejul soluţionării unei sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, consacrarea, prin art. 120 din OUG nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe) iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei, care se transmite prin cesiune.

Asadar, creanta impotriva contestatorului a fost transmisa intimatei prin contractul de cesiune, astfel ca intimata a inceput executarea silita in baza creantei pe care a cumparat-o prin cesiune, contestatorul aflandu-se in eroare atunci cand invoca partial considerentele retinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul pronunţarii unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

 Referitor la exceptia prescriptiei dreptului de a cere executarea silita,  potrivit art. 705 alin. 1 teza I Cod proc. civ., dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. Iar alin. 2 al aceluiaşi articol prevede ca termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită.

În speţă, prin clauzele contractuale ale Contractului de credit, s-a prevazut la art. 13 dreptul creditorului de a declara creditul exigibil in situatia in care imprumutatul nu respecta oricare din obligatiile ce-i revin potrivit contractului. Avand in vedere ca ultima plata a fost efectuata la data de 04.03.2013, creditul a fost declarat scadent la data de 22.01.2015, data notificarii contestatorului (fila 93 la dosar).

Ori, potrivit înscrisurilor din dosar, cererea de executare silita a fost formulata de intimata la executor la data de 16.03.2017 (fila 46 la dosar), înăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani; data când se naşte dreptul de a obţine executarea silită, - este data cand a fost declarat scadenta creanta conform contractului, nu data ultimei plaţi.

Împotriva acestei soluţii, în termen legal a declarat apel contestatorul M I J,  solicitând, în temeiul art. 480 alin. (2) teza a II - a Cod procedură civilă, admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei civile atacate şi pe cale de consecinţă să se dispună:

1. admiterea contestaţiei la executare şi constatarea intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, constatarea faptului că titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. X din 24.09.2012 şi-a pierdut puterea executorie, precum şi anularea actelor de executare efectuate respectiv: (a) înştiinţare debitor din data de 02.11.2017 privind înfiinţare poprire venituri în dosar de executare nr. X/E/2017; (b) înştiinţare debitor din data de 02.11.2017 privind înfiinţare poprire conturi în dosarul de executare nr. X/E/2017; (c) Adresă din data de 02.11.2017 către N V întreprindere Individuală privind înfiinţare poprire venituri în dosarul de executare nr. X/E/2017; (d) Adresă poprire conturi din data de 02.11.2017 către BRD - Groupe Societe Generale SA. în dosarul de executare nr. X/E/2017; (e) încheiere din data de 02.11.2017 privind stabilirea cheltuielilor de executare în dosarul nr. X/E/2017; (f) încheiere actualizare obligaţii din data de 02.11.2017 în dosarul de executare nr. X/E/2017; (g) încheiere cheltuieli suplimentare din data de 26.06.2017 în dosarul de executare nr. X/E/2017; (f) Contractul de credit nr. X din 24.09.2012; constatarea lipsei caracterului executoriu a contractului de cesiune creanţe, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, în data de 24.09.2012 a încheiat cu P F R  IFN S.A. contractul de credit nr. X cu valoare împrumutată de 1.500 lei si valoare totală de plată în sumă de 2770 lei.

Pentru acest credit a convenit o restituire în 53 de rate a câte 52,29 lei, începând cu data de 07.10.2012. A achitat cu regularitate sumele datorate până în data de 04.03.2013 când, pe fondul unor probleme familiale (probleme de sănătate) a fost în imposibilitatea de a achita ratele săptămânale. Agravarea stării de sănătate, numeroasele crize epileptiforme, manifestările frecvente ale sindromului bronşic cronic l-au pus în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile asumate.

Ca urmare a neplăţii, debitorul Creditorul F R IFN S.A, a încheiat un contract de cesiune de creanţă cu U P I (L) S.A., număr de înregistrare B9$X emis de registrul comerţului şi companiilor - L, cu sediul în, L, având adresa de corespondenţă la G, V N S Partenerii Societate Profesională de avocaţi cu Răspundere Limitată în strada

În cursul lunii noiembrie 2017 i s-a comunicat, înfiinţarea popririi de către Birou Executor Judecătoresc F C - L, conform „înştiinţării de înfiinţare poprire venituri" dosar numărul X/E/2017, ataşată prezentei cereri.

La data de 21.11.2017 a formulat contestaţie la executare iar la data de 02.04.2018 instanţa a respins contestaţia formulată.

În esenţă, pentru a pronunţa sentinţa apelată instanţa de fond a reţinut următoarele:

•creditorul i-ar fi notificat cesiunea de creanţă la data de 22.01.2015, conform notificării existente la filele 93-94 din dosarul cauzei;

•intimata are calitate de creditoare şi este în drept să pornească executarea silită împotriva contestatorului, contractul de credit, chiar cesionat, având caracter executoriu;

•referitor la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, prin clauzele contractului de credit s-a prevăzut la art. 13 dreptul creditorului de a declara creditul exigibil. Ori creditul a fost declarat exigibil la data de 22.01.2015, data notificării contestatorului. Prin urmare, instanţa a reţinut că de la acest moment a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 705 alin. (1) Cod procedură civilă şi nu de la data ultimei plăţi efectuate, respectiv 04.03.2013.

Apreciază astfel că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile legale şi, totodată, a motivat hotărârea făcând trimiteri şi bazându-se pe o serie de probe neconcludente, aşa cum urmează să demonstreze.

Motive de apel:

1) Inopozabilitatea cesiunii de creanţă în lipsa notificării acesteia.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei (fila 94), înscrisuri întocmite de C E-împuternicit al PF N BV-pentru a îndeplini acte juridice şi faptice ce vizează deservirea creanţei în cauză, notificarea de cesiune a creanţelor deţinute de către P şi PF N BV către U P I SA, s-a ataşat la dosar fără dovada comunicării acesteia către debitorul cedat.

Conform prevederilor art. 1578 (N) Cod civil „debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului, în cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii."

Alineatul 4 al aceluiaşi articol prevede posibilitatea suspendării plăţii până la prezentarea înscrisului constatator al cesiunii. Nu se poate acorda unui înscris, întocmit pro causa, forţa de a declara scadenţa anticipată a ratelor unui contract de credit câtă vreme nu s-a făcut dovada comunicării acestuia către debitor.

În mod greşit instanţa de fond reţine că „potrivit notificării de la filele 93-94 din dosar acesta (n.r. debitorul) a fost notificat despre cesiunea intervenită la data de 22.01.2015.

Astfel, analizând înscrisurile la care face trimitere instanţa nu se poate stabili, dincolo de orice dubiu, că acestea au fost aduse la cunoştinţa debitorului. Nu există niciun temei pentru a considera că cele două documente, respectiv „Propunere de soluţionare" şi „ Notificare de cesiune a creanţelor deţinute de către P" au fost comunicate împreună la data de 22.01.2015, sau chiar că au fost vreodată comunicate efectiv.

Dovada comunicării se putea face eventual prin prezentarea documentului poştal care cuprinde data expedierii sau prin procesul-verbal de comunicare întocmit de către executorul judecătoresc. Ori intimata nu a depus niciun document de acest fel.

Investită cu o cauză similară, Judecătoria Slatina, prin Sentinţa civilă nr. X/2015 pronunţată în dosarul X/225/2014, definitivă prin neapelare, reţine că "în lipsa comunicării sau acceptării cesiunii, potrivit dispoziţiilor legale, cesiunea de creanţă nu produce niciun efect, deşi creanţa a fost deja transmisă către cesionar - contractul îşi produce efectele doar între părtile cesiunii, nu şi faţă de debitorul cedat, care reprezintă un terţ specific al cesiunii de creanţă."

Mai mult, potrivit prevederilor art. 13 din contractul de credit intimata „va avea dreptul, la libera sa alegere, printr-o simplă notificare scrisă transmisă la adresa clientului să declare scadente toate sumele datorate de client.

Per a contrario, lipsa comunicării notificării echivalează cu lipsa declarării scadenţei anticipate.

Ori, în condiţiile în care intimata nu a făcut dovada comunicării notificării consideră că nici la acest moment nu a fost declarată scadenţa anticipată motiv pentru care dreptul de a cere executarea silită este prescris.

2) Greşita interpretare a prevederilor privind începutul prescripţiei extinctive:

Potrivit art. 2523 Cod civil: „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui respectiv 04.03.2013, dată de la care P F IFN SA ar fi trebuit să iniţieze executarea silită a obligaţiilor asumate de debitor.

Conform prevederilor art. 6 din contractul de credit nr. X din 24.09.2012 „Prima plată săptămânală va fi scadentă în decurs de 17 zile calendaristice de la data încheierii acestui contract de credit. Următoarele plăţi săptămânale vor deveni scadente în aceeaşi zi din săptămână în care a fost scadentă prima rată, pentru toate săptămânile până la achitarea împrumutului".

Astfel, fiecare rată săptămânală are o scadenţă proprie, conform înţelegerii dintre părţi fără să fie necesară o notificare din partea creditorului pentru a deveni scadentă.

Cu privire la dreptul la acţiunea în executarea prestaţiilor succesive, art. 2526 din Noul Cod civil 4 prevede că „prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă".

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a interpretat prevederile art. 13 din contractul de credit nr. X în sensul în care „creditul a fost declarat scadent la data de 22.01.2015, data notificării contestatorului". A da o astfel de interpretare presupune ca, în fiecare săptămână, creditorul să notifice debitorul cu privire la scadenţa ratei de credit săptămânale. Ori din interpretarea clauzelor contractuale nu reiese o astfel de obligaţie.

Chiar dacă prin absurd s-ar admite că creditorul ar fi declarat scadenţa anticipată a creditului la data de 22.01.2015, această declarare a scadenţei nu poate avea niciun efect cu privire la termenele de scadenţă care au început să curgă odată cu ultima plată efectuată de debitor.

Aceste termene se pot împlini înainte de împlinirea termenului de prescripţie pentru suma totală datorată ca efect imediat al momentului declarării scadenţei anticipate.

Aşadar, declararea scadenţei anticipate schimbă regula curgerii separate a unui termen de prescripţie pentru fiecare rată în parte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut.

Declararea scadenţei anticipate poate produce efecte doar cu privire la ratele a căror scadenţă ar fi fost ulterioară declarării scadenţei anticipate efectuate de creditor, în caz contrar ne-am afla în situaţia absurdă în care creditorul, ar putea declara scadenţa anticipată a unui credit, spre exemplu, la 10 ani de la data ultimei plăţi, pentru ca mai apoi să invoce faptul că de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie a executării silite. Ori o asemenea împrejurare ar pune creditorul în postura de a-şi crea singur un avantaj prin repunerea unilaterală în termenul de prescripţie pentru unele rate, lucru de neacceptat.

Pe baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei solicită să se constate că, în raport cu ultima plată efectuată, respectiv 04.03.2013, dreptul de a obţine executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut numărul X din 24.09.2012 s-a prescris în cursul anului 2016.

În acest sens este şi practica judecătorească, astfel „Potrivit art. 706 C.pr.civilă dreptul de a obţine executarea silită se prescripţia în termenul de 3 ani, de la data ultimei plăţi şi nu de la data scadenţei 2013 aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, astfel încât faţă de 2009 data ultimei plăţi a intervenit prescripţia." (Decizie civilă nr. X/2016 pronunţată de Tribunalul Argeş).

Suma de 635,23 lei reprezintă cheltuieli de executare, având natura unor cheltuieli accesorii în raport cu obligaţia principală. Conform art. 2503 alin (1) Cod civil „Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind iţn drept principal, se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.", în mod întemeiat consideră ca fiind prescris şi dreptul de a obţine executarea silită a acestei sume.

În concluzie, solicită să se constate că a intervenit prescripţia executării contractul de împrumut numărul X din 24.09.2012 şi implicit prescripţia dreptului de a cere executarea silită.

3) Lipsa caracterului executoriu a contractului de cesiune:

Conform art. 71  alin. 2 Cod procedură civilă în cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca in contestaţia la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legătura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiinţarea lui.

Potrivit Codului de procedură civilă, scopul executării silite este acela de a garanta creditorului realizarea drepturilor recunoscute acestuia prin titlul executoriu.

Conform O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.

Legea recunoaşte contractelor de credit încheiate cu instituţiile bancare aptitudinea de a fi titluri executorii, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei alte formalităţi.

Astfel, contractele de credit işi păstrează caracterul de titluri executorii atâta vreme cât parte în contract este o instituţie bancară. Cu alte cuvinte, de îndată ce contractul de credit a fost cesionat către o altă entitate decât o bancă, se pierde caracterul executoriu al titlului de credit, OUG 99/2006 interzicând în mod expres entităţilor juridice care nu sunt instituţii de credit să desfăşoare activităţi cu specific bancar aşa cum va arăta în cele ce urmează.

În contextul în care natura executorie a unui înscris este conferită sine die de lege (precum convenţiile de credit bancar sau actele notariale, cărora le-a fost atribuită forţă executorie de către dispoziţiile O.U.G. nr. 99/2006 şi respectiv de normele procedural civile), un simplu contract de cesiune nu poate constitui titlu executoriu în vederea executării silite a debitorului cedat.

Din această perspectivă, este oportun să se observe că dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 conferă dreptul la executare silită în materia instituţiilor bancare caracter intuitu personae, contractul de credit având la rândul său caracter intuitu personae - în considerarea calităţii persoanei creditorului care trebuie să fie instituţie bancară - şi care nu se răsfrânge şi asupra convenţiei de cesiune a creditului bancar.

Astfel, prin cesiune se pierde caracterul de titlu executoriu al contractului de credit întrucât legiuitorul nu a înţeles să confere caracter de titlu executoriu şi contractelor de împrumut încheiate cu alte entităţi juridice decât unităţi bancare.

Este adevărat că cesiunea de creanţă implică transmiterea creanţei împreună cu accesoriile şi garanţiile sale, dar noţiunea de creanţă, de garanţii, de accesorii priveşte materialitatea, substanţa dreptului dedus judecăţii, iar nu atributul executorialităţii sale, aspect de drept procesual. Este greşit a interpreta că transferul creanţei implică şi transmiterea valorii sale de titlu executoriu, întrucât caracterul de titlu executoriu al creanţei nu este un accesoriu al dreptului cedat, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut expres sau nu pentru un anume contract.

Caracterul executoriu nefiind un accesoriu al creanţei principale, ci un atribut pe care legiuitorul l-a prevăzut în mod expres pentru anumite contracte, nu se transmite cesionarului. Cum legiuitorul nu a conferit contractului de cesiune de creanţă caracterul de titlu executoriu, rezultă că acest contract nu se bucură de beneficiul recunoscut de lege contractelor de credit.

În acest sens este şi practica judecătorescă recentă, reţinându-se în mod neechivoc că: „Cesiunea de creanţă nu transferă titlul executoriu ci doar creanţa atestată de conţinutul său, în limitele stabilite prin contractul de cesiune şi care constituie titlul de creanţă al cesionarului.

Contractul de credit încheiat de o unitate bancară cu debitorul nu stabileşte în favoarea recuperatotului o creanţă certă lichidă si exigibilă, astfel că acesta nu se poate prevala în cadrul unei proceduri de executare silită de faptul că deţine un titlu executoriu împotriva debitorului.

Astfel, pentru a putea demara în condiţii de legalitate procedura de executare silită împotriva debitorului rău-platnic, este imperativ ca recuperatorul să urmeze procedura de drept comun în vederea obţinerii unui titlu executoriu: litigiu în faţa instanţelor de judecată finalizat cu pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care să constate existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a recuperatorului fată de debitor."

În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de fond a respins susţinerile cu privire la lipsa caracterului executoriu al contractului de cesiune.

4) Lipsa calităţii de reprezentant a societăţii recuperatoare:

Conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.9/2016 cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia.

În considerentele acestei decizii s-a reţinut că activităţile juridice de consultanţă, de reprezentare şi asistenţă juridică, precum şi de redactare de acte juridice, inclusiv a acţiunilor introductive în instanţă, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.

În raporturile cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină, constituie, după caz, activităţi specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată (2), cu modificările ulterioare, profesiei de notar public art. 8, 9 şi 10 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată (3)] sau celei de executor judecătoresc (art. 7 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare).

Prin urmare, dreptul de a îndeplini acte juridice şi faptice care vizează creanţa în cauză s-ar fi exercitat de împuternicitul societăţii cesionare PF N BV, C E SRL contrar dispoziţiilor deciziei sus-menţionate. Reprezentarea societăţii cesionare si recuperarea creanţei în raport cu debitorul cedat nu se poate realiza de o altă persoană juridică, motiv pentru care actele prin care s-a solicitat executarea silită au fost efectuate de către o persoană fără calitate de reprezntant.

În drept îşi întemeiază prezenta cerere pe prevederile: (a) art. 706 -719 şi art. 466 şi urm. din Codul de Procedură Civilă, cu modificările şi completările ulterioare, (b) art. 2500, respectiv art. 2503 Cod civil, precum şi pe (c) prevederile tuturor textelor legale şi statutare invocate în prezenta cerere.

In susţinerea prezentei cereri solicită proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Pentru toate considerentele prezentate mai sus solicită în temeiul art. 480 alin. (2) teza a II - a Cod procedură civilă, admiterea apelului, anularea în tot a sentinţei civile nr.X/2018 şi pe cale de consecinţă să se dispună: (a) admiterea contestaţiei la executare şi constatarea intervenirii prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, constatarea faptului că titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. X din 24.09.2012 şi-a pierdut puterea executorie, precum şi anularea actelor de executare efectuate; (b) admiterea contestaţiei la executare şi constatarea lipsei caracterului executoriu a contractului de cesiune creanţe, precum şi anularea actelor de executare efectuate; (c) obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la probatoriul administrat la fond şi la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

1) Referitor la motivul de apel privind greşita interpretare a prevederilor privind începutul prescripţiei extinctive tribunalul apreciază că este fondat.

Astfel apelantul debitor a încheiat cu creditorul P F IFN SA la data de 24.09.2012 contractul de credit nr. X pentru un credit în sumă de 1500 lei, la care se adaugă costul total al creditului în sumă de 535,56 lei (comision de analiză a dosarului în sumă de 80 lei, dobândă fixă totală în sumă de 296,25 lei – reprezentând 36% pe an, comision de administrare a creditului în sumă de 159,31 lei) precum şi un comision de gestionare la domiciliu a creditului în sumă de 735,38 lei, valoarea totală de plată fiind de 2770,94 lei pe o durată de a contractului de 53 de săptămâni, valoarea plăţii săptămânale fiind de 52,29 lei iar pentru ultima plată de 51,86 lei (filele 48 49 dosar fond).

Potrivit art. 6 din contractul de credit nr. X din 24.09.2012 „Prima plată săptămânală va fi scadentă în decurs de 17 zile calendaristice de la data încheierii acestui contract de credit. Următoarele plăţi săptămânale vor deveni scadente în aceeaşi zi din săptămână în care a fost scadentă prima rată, pentru toate săptămânile până la achitarea împrumutului" (fila 48 verso fond).

De asemenea, potrivit art. 13 din contractul de credit nr. X din 24.09.2012 „clientul şi P au convenit că în cazul în care clientul nu achită la timp oricare dintre plăţile săptămânale …sau încalcă oricare dintre obligaţiile cuprinse în acest contract de credit, P va avea dreptul, la libera sa alegere, printr-o simplă notificare scrisă transmisă la adresa clientului, să declare scadente, după expirarea unui termen de graţie de 15 zile calendaristice toate sumele datorate de client în baza prezentului contract de credit.

Din înscrisurile de la dosar a rezultat împrejurarea că apelantul debitor a efectuat ultima plată la data de 05.03.2013 în sumă de 10 lei (filele 28 şi 31 dosar fond).

Conform prevederilor contractuale despre care s-a făcut vorbire în cele de mai sus şi dispoziţiilor art. 2526 NCC „prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă” fiecare rată săptămânală are o scadenţă proprie.

La data de 22.01.2015 creditorul a declarat scadenţa anticipată a creditului, aceasta însemnând că regula curgerii separate a unui termen de prescripţie pentru fiecare rată în parte este doar pentru viitor, nu şi pentru trecut.

În raport cu ultima plată efectuată la data de 04.03.2013 şi dispoziţiile art. 706 alin. 1 NCPCiv, potrivit cu care  dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termenul de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, în speţă, dreptul de a obţine executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut numărul X din 24.09.2012 s-a prescris în cursul lunii martie a anului 2016, când s-a împlinit 3 ani de la data ultimei plăţi.

Pe de altă parte, se reţine că cererea de executare silită a debitorului apelant a fost formulată la data de 16.03.2017 (filele 46 şi 73 dosar fond), din cele mai sus arătate rezultând că la această dată operase deja prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut numărul X/24.09.2012.

Potrivit art. 2523 NCC „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”, în speţă aceasta fiind data de 04.03.2013, când creditorul trebuia să iniţieze executarea silită a obligaţiilor asumate de debitor.

Aşadar, declararea scadenţei anticipate a creditului la data de 22.01.2015 nu poate echivala cu o repunere unilaterală în termenul de prescripţie, în sensul de a se reţine că dreptul de a obţine executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut numărul X din 24.09.2012 se calculează de la data de 22.01.2015.

Prin urmare, fondat fiind motivul de apel privind greşita interpretare a prevederilor privind începutul prescripţiei extinctive, tribunalul apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte motive de apel, intervenirea dreptului de a obţine executarea silită făcând inutilă cercetarea celorlalte critici asupra sentinţei apelate.

Raportat la considerentele ce preced, văzând dispoziţiile art. 480 alin. 2 NCPCiv tribunalul va admite apelul şi va schimba sentinţa apelată în sensul că va admite contestaţia la executare şi va constata intervenită în cauza de faţă prescripţia dreptului de a cerere executarea silită a titlului reprezentat de contractul de credit X/24.09.2012 dispunând totodată anularea tuturor formele de executare silită emise de BEJ F C L în dosarul de executare silită nr. X/E/2017.

Văzând şi dispoziţiile art. 453 NCPCiv va obliga intimata U P I la plata sumei de 552,56 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial la fond, către apelantul contestator M I J.

Totodată va dispune restituirea către apelant a sumei de 204,78 lei taxă judiciară de timbru achitată la fond şi respectiv a sumei de 102,3 lei taxă judiciară de timbru achitată în apel.

Data publicarii pe portal:09.01.2019

Domenii speta

Spete similare