Recurs contencios administrativ. Act de constatare drepturi salariale poliţişti

Decizie 1254 din 28.03.2018


Recurs contencios administrativ. Act de constatare drepturi salariale poliţişti

- art. 13 alin. 2 - 8 din O.U.G. nr. 103/2013

- art. II din O.U.G. nr. 37/2014

- art. 3 şi 4 din Ordinul M.A.I. 101/2014

Obiectul pretenţiilor deduse judecăţii de recurentul reclamant în numele membrilor de sindicat pe care îi reprezintă constă în plata orelor prestate de poliţişti în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale şi care nu au beneficiat de alt repaus decât cel prevăzut de art. 137 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, pentru perioada 01.07.2014 - 01.01.2015.

 Cadrul legal aplicabil pretenţiilor ce fac obiectul litigiului îl reprezintă prevederile art. 13 alin. 2-8 din O.U.G. nr. 103/2013, astfel cum au fost acestea modificate şi completate prin O.U.G. nr. 37/2014, respectiv:

 (2) În anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatoare, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2011.

 (3) Prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabileşte în condiţiile prevăzute de art. 15 din cap. II secţiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

 (4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.

 (5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).

 (6) Dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre baza de calcul şi durata normală a timpului de lucru.

 (7) Dispoziţiile alin. (5) şi (6) nu se aplică personalului participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, personalului detaşat în condiţiile Legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene, precum şi poliţiştilor aflaţi în situaţii similare.

 (8) Condiţiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6) se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională."

Potrivit art. II din O.U.G. nr. 37/2014, drepturile prevăzute la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv 01.07.2014.

Acordarea majorării de 75% prevăzută de art. 13 alin. 5 din O.U.G. nr. 103/2013 pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este o derogare de la prevederile art. 9 alin. 1 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

În aplicarea prevederilor art. 13 alin. 8 din O.U.G. nr. 103/2013 a fost emis Ordinul nr. 101/2014.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 101/2014, personalul M.A.I. care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează beneficiază de o majorare de 75% din solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare, dacă timpul astfel lucrat nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.

Potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, majorarea se acordă personalului M.A.I. dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) există o programare în ture sau schimburi a activităţii şi/sau există ordinul/dispoziţia şefului de desfăşurare a activităţii peste durata normală a timpului de muncă, scris/scrisă sau verbal/verbală, dar consemnat/consemnată ulterior în scris, emis/emisă conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi; b) activitatea s-a desfăşurat în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; c) activitatea desfăşurată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform art. 3 alin. (2); d) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri sau compensaţii ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru activităţile desfăşurate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; e) se încadrează în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ordonatorilor de credite.

Din economia textelor legale mai sus redate, rezultă că majorarea de 75% se acordă doar pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.

Or, la dosarul cauzei au fost depuse din partea unităţilor de poliţie adrese prin care se comunică faptul că reclamanţilor care au prestat activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, li s-a acordat în compensare timp liber corespunzător, după cum au existat şi reclamanţi care nici măcar nu au prestat activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse foile colective de prezenţă care atestă timpul efectiv lucrat de fiecare poliţist precum şi timpul liber de care a beneficiat fiecare în perioada ce face obiectul litigiului, înscrisuri pe baza cărora reclamantul-recurent avea posibilitatea să identifice în concret dacă există situaţii în care poliţiştii nu au beneficiat de compensarea integrală cu timp liber a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Prin urmare, nu corespunde realităţii, susţinerea recurentului, în sensul că informaţiile comunicate de unităţile de poliţie nu ar fi însoţite de dovezi, respectiv că probaţiunea administrată de instanţa de fond este insuficientă pentru stabilirea caracterului întemeiat sau neîntemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii.

Solicitarea recurentului de a se depune la dosarul cauzei toate planificările de serviciu întocmite pentru perioada în litigiu la nivelul unităţilor de poliţie în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea a fost apreciată ca fiind neconcludentă soluţionării cauzei inclusiv de instanţa de recurs, în condiţiile în care nu este suficient ca pentru acordarea majorării de 75% să existe o programare în ture sau schimburi a activităţii şi/sau să existe ordinul/dispoziţia şefului de desfăşurare a activităţii peste durata normală a timpului de muncă, scris/scrisă sau verbal/verbală, dar consemnat/consemnată ulterior în scris, emis/emisă conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi, ci acordarea majorării este condiţionată de imposibilitatea acordării în compensare a timpului liber corespunzător.

Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 1254 din 28.03.2018

Prin Sentinţa nr. (...)/CA din 25.09.2017 Tribunalul (...) a respins ca neîntemeiată cererea precizată de reclamantul Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean (...), a respins cererea formulată de reclamant în numele numitului (...), în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean (...), ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a respins cererea formulată astfel cum a fost precizată de reclamantul Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii reclamantul Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie - Biroul Teritorial (...), a solicitat obligarea pârâţilor I.P.J. (...) şi I.G.P.R. să achite sporul de 75 % din salariul de bază pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi zile nelucrătoare, în perioada 01.07.2014 - 01.01.2015, în favoarea membrilor de sindicat, poliţişti-funcţionari publici civili cu statut special, angajaţi ai pârâtului I.P.J. (...), aspect necontestat în cauză.

Examinând cererea în raport cu probele administrate în cauză şi dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată.

În drept, s-a reţinut că, potrivit art. 9 alin. 1 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice „în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.

Art. 13 alin. 5 din acelaşi act normativ stabileşte că „prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), în situaţia în care activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4)”.

Conform art. II din O.U.G. nr. 37/2014, drepturile prevăzute la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv 01.07.2014.

Din ansamblul acestor dispoziţii rezultă că sporul de 75% din salariul de bază pentru munca prestată de poliţişti în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă doar în situaţia în care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător.

În speţă, cu respectarea prev. art. 272 din Codul muncii, pârâtul I.P.J. (...) a făcut dovada că angajaţii acestei instituţii, în numele cărora s-a introdus acţiunea, şi care au prestat activitate în perioada 01.07.2014-01.0.12015, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, au beneficiat de timp liber corespunzător. În acest sens s-au depus la dosar adrese emise de unităţile, subunităţile şi serviciile din cadrul I.P.J. (...) unde îşi desfăşoară activitatea membrii de sindicat în numele cărora s-a formulat acţiune, instituţii care au confirmat că munca prestată în zilele nelucrătoare a fost compensată cu timp liber (filele 29-66 vol. III), precum şi foile colective de prezenţă, din care rezultă că s-au acordat poliţiştilor zile libere după serviciu, acestea fiind menţionate sub codul LS (filele 79 - 241 vol. III).

Din adresele anterior menţionate rezultă că sunt şi poliţişti care nu au prestat activitate în zilele de repaus săptămânal, respectiv numiţii (…) (fila 36, vol. III), (…) (fila 39, vol. III), poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciului Logistic, Serviciului Resurse Umane, Serviciului Financiar Contabilitate, Serviciului Comunicaţii şi Informatică.

Potrivit adresei nr. (...)/06.03.2017 (fila 25 vol. III), emisă de Serviciul Financiar Contabilitate din cadrul I.P.J. (...), rezultă că serviciul financiar nu deţine înscrisuri privind munca prestată de poliţişti în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale. pentru perioada la care se referă litigiu.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 5 din Ordinul M.A.I. nr. 101/2014, conform cărora plata majorării se face pe baza centralizatorului lunar care se întocmeşte de şeful nemijlocit ori de către persoanele desemnate de conducătorul unităţii, se aprobă de conducătorul unităţii sau, după caz, de persoanele delegate potrivit competenţelor şi se comunică structurii financiar-contabile, până la data de 5 a lunii, precum şi împrejurarea că în cauză reclamantul nu a făcut dovada unei situaţii de fapt contrare celei care rezultă din înscrisurile depuse de pârâtul I.P.J. (...), în baza art. 117 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu art. 266 din Codul muncii, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. (...).

Având în vedere că a fost admisă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâului I.G.P.R., în baza art. 40 rap. la art. 36 şi Cod de procedură civilă, instanţa de fond a respins cererea formulată de reclamant, în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Întrucât a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în formularea acţiunii în numele şi în interesul numitului (...), în baza art. 40 rap. la art. 36 şi Cod de procedură civilă, instanţa de fond a respins cererea formulată de reclamant în numele persoanei anterior menţionate ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

În cauză nu s-au acordat cheltuieli de judecată pârâţilor, nefiind solicitate.

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, a declarat recurs recurentul-reclamant Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie – Biroul Teritorial (...), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată, respectiv constatarea existenţei dreptului de a primi sporul prevăzut de art. 137 alin. 3 din Legea 53/2003, pentru orele prestate de către poliţişti-membrii de sindicat, în zilele de Sâmbăta, Duminica şi sărbători legale şi care nu au beneficiat de alt repaus decât cel prevăzut de art. 137 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, pentru perioada 01.07.2014 - 01.01.2015; obligarea pârâtelor la plata pentru fiecare poliţist - membru de sindicat a sumelor cuvenite şi neachitate ce reprezintă valoarea financiara neimpozabila a orelor lucrate în zilele de Sâmbătă, Duminică, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare, în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, pentru perioada 01.07.2014 - 01.01.2015, potrivit dispoziţiilor art. I, pct. 2 alin. 4 şi 5 din O.U.G. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din O.U.G. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, respectiv majorarea cu 75% a salariului de bază, conform prevederilor Ordinului M.A.I. 101/2014; cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că membrii săi sunt angajaţi ai I.P.J. (...) având calitatea de funcţionari publici cu statut special şi au prestat activitate în zilele de sâmbăta şi duminica, sărbători legale şi în celelalte zile în care în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, sau alte zile în care potrivit reglementărilor legale nu se lucrează.

Datorită specificului muncii de politie, aceştia şi-au desfăşurat activitatea inclusiv în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, conform programului stabilit prin dispoziţia şefilor ierarhici, fără a primi în compensare, nici timp liber corespunzător pentru orele lucrate în aceste zile şi nici majorarea salariala în cuantum de 75% din baza de calcul, astfel cum prevăd dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2014 pentru modificarea şi completarea art. 13 din O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Instanţa de fond a respins acţiunea formulată ca neîntemeiată, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada vreunei situaţii de fapt contrară celei ce rezultă din înscrisurile depuse de pârâta I.P.J. (...), motiv pentru care, recurentul consideră că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, prin prisma prevederilor art. 488 pct. 8 Cod de procedură civilă, pentru următoarele critici:

În dovedirea susţinerilor, reclamantul a formulat cereri insistente în probaţiune, pentru ca unitatea angajatoare, să depună, conform obligaţiilor legale pe care aceasta le are, situaţia cu privire la munca prestată de poliţişti în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale, pentru perioada la care se referă litigiul.

Astfel, arată recurentul că a formulat şi depus la pârâta de rd. 2 cererea înregistrată la aceasta sub nr. (...)/31.07.2015, prin care a solicitat să i se comunice dacă pentru perioada iulie 2012 - iunie 2014 membrii de sindicat, care au lucrat în zilele de Sâmbătă şi Duminică, sărbători legale şi celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, au beneficiat de prevederile Ordinului M.A.I. nr. 101/2014, respectiv dacă au beneficiat de compensarea acestor ore cu timp liber corespunzător, altul decât repausul săptămânal, conform art. 137 Codul muncii, sau de majorarea cu 75% a salariului.

Prin Răspunsul nr. (...)/28.08.2015 i s-a comunicat faptul că aceste persoane au beneficiat de compensarea acestor ore cu timp liber corespunzător pe măsură ce au solicitat, însă, nu au fost depuse înscrisuri în acest sens.

De asemenea, a formulat şi depus la I.P.J. (...) cererea înregistrată cu nr. (...)/24.11.2015, prin care a solicitat să i se comunice dacă pentru perioada 01.07.2014 - 01.01.2015 membrii de sindicat cuprinşi în tabelul anexat care au lucrat în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbători legale şi celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, au beneficiat de prevederile Ordinului M.A.I. nr. 101/2014, respectiv dacă au beneficiat de compensarea acestor ore cu timp liber corespunzător, altul decât repausul săptămânal, conform art. 137 Codul muncii, sau de majorarea cu 75 % a salariului.

Nu a primit răspuns la această solicitare, aspect învederat şi instanţei de fond.

Prin Plângerea prealabilă înregistrată la I.P.J. (...) sub nr. (...)/22.12.2016 a solicitat pârâtei de rd. 2 să dispună contabilizarea orelor lucrate, în perioada 01.07.2014 - 01.01.2015, în zilele de sâmbătă sau duminică, în timpul sărbătorilor legale sau în alte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, de către membrii săi, cuprinşi în tabelul anexat, conform prevederilor legale. De asemenea, a solicitat acordarea sumelor cuvenite şi neacordate ce reprezintă valoarea financiară neimpozabilă a orelor lucrate în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare, respectiv majorarea cu 75% a salariului de bază, conform prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 101/2014, precum şi dobânda legală a acestor sume, pentru perioada 01.07.2014 - 01.01.2015, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

Prin Răspunsul înregistrat sub nr. (...)/19.01.2016 i s-a comunicat faptul că nu s-a contabilizat o astfel de situaţie, întrucât nu s-a comunicat existenţa unor astfel de situaţii de acest gen, în care activitatea lucrată în zilele de sâmbătă, duminică sau în timpul sărbătorilor legale sau în alte zile, să nu fie compensată cu zilele libere conform prevederilor normative aflate în vigoare pentru perioada menţionată.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, a solicitat instanţei să dispună efectuarea unei adrese la pârâtă pentru a se comunica cine dintre membrii săi au fost de serviciu în sărbătorile legale şi în zilele de repaus săptămânal, să îi comunice Planificările de serviciu în acest sens.

De asemenea, a solicitat să îi comunice dacă au beneficiat de timp liber corespunzător şi perioada în care au beneficiat, întrucât, compensarea trebuia să fie efectuată în termenul de 30 zile prevăzut de art. 142 din Codul muncii, precum şi situaţia orelor lucrate, zilele şi orele, precum şi situaţia acordării timpului liber corespunzător.

Răspunsul pârâtei a fost în sensul de a se depune la dosarul cauzei adrese emise de fiecare unitate de poliţie, subunitate şi servicii din cadrul I.P.J. (...), prin care, în mod cât se poate de simplist, se răspunde că membrii de sindicat au beneficiat de timp liber corespunzător pentru munca prestată în zilele nelucrătoare, precum şi foile colective de prezenţă.

Totodată, din Adresa nr. (...)/06.03.2017 emisă de Serviciul Financiar Contabilitate din cadrul I.P.J. (...), rezultă că serviciul financiar nu deţine înscrisuri privind munca prestată în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale.

Astfel, a înţeles să insiste în depunerea Planificărilor de serviciu, care trebuie să fie efectuate în mod obligatoriu de către fiecare unitate, însă, instanţa de fond a apreciat inutilă proba solicitată.

Apreciază că instanţa de fond în mod greşit a apreciat ca neîntemeiată acţiunea, câtă vreme din probele administrate nu rezultă susţinerile pârâtei, care sunt în sensul că poliţiştii care au lucrat în perioada din litigiu, au beneficiat de timp liber corespunzător.

Pentru aceste considerente, apreciază că probaţiunea a fost administrată în mod superfluu, iar hotărârea de respingere a acţiunii ca neîntemeiată este netemeinică şi nelegală, motiv pentru care solicită admiterea recursului.

În drept, art. 488 şi următoarele Cod de procedură civilă, art. 137 Codul muncii, Ordinul M.A.I. 101/2014, Legea 554/2004.

Prin întâmpinare, intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (...) a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea în tot a sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

În apărare se arată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, dată cu corecta aplicare şi interpretare a actelor normative în vigoare şi bazată pe materialul probator depus la dosarul cauzei, respectiv pe pontajele şi adresele din care rezultă că persoanele în cauză nu au avut ore neplătite sau necompensate corespunzător, pentru situaţiile în care au efectuat ore suplimentare în zilele de sâmbătă şi duminică, în timpul sărbătorilor legale sau în alte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, în perioada 01.07.2014 - 01.01.2015.

Mai mult decât atât, în cererea de recurs sunt reluate aceleaşi motive ca la fondul cauzei, reclamanta rezumându-se a face doar afirmaţii cu privire la orele suplimentare prestate, fără însă a face în vreun fel dovada celor susţinute, ori, aşa după cum corect se reţine la fond, instituţia pârâtă a depus probe clare cu înscrisuri, (pontaje de la locurile de muncă ale reclamanţilor, foile colective de prezenţă, etc.) care dovedesc timpul lucrat şi eventualele ore suplimentare dacă ar fi existat.

De asemenea, a solicitat instanţei de recurs a avea în vedere că, potrivit prevederilor art. 5 din Ordinul M.A.I. nr. 101/2014, plata orelor şi a majorărilor se face pe baza centralizatorului lunar care se întocmeşte de şeful nemijlocit ori de persoanele desemnate de conducătorul unităţii, se aprobă de conducătorul unităţii sau după caz de persoanele delegate potrivit competenţelor şi se comunică structurii financiar - contabile până la data de 5 a lunii, precum şi de faptul că, recurenta nu a făcut dovada unei situaţii de fapt contrare celei rezultate din înscrisurile pe care instituţia noastră le-a depus, drept pentru care rugăm să constataţi că plata solicitată este nejustificată.

 Corect a reţinut instanţa de fond că, din evidenţele existente la serviciul financiar din cadrul Inspectoratului de Poliţie nu rezultă să se fi plătit astfel de ore, având în vedere faptul că persoanele care s-ar fi aflat în astfel de situaţii au fost compensate cu timp liber corespunzător (în acest sens au fost depuse adrese emise de la unităţile şi subunităţile, serviciile la care reclamanţii în cauză îşi desfăşoară activitatea, precum şi foile colective de prezenţă, din care rezultă acordarea zilelor libere după serviciu poliţiştilor, acestea fiind menţionate sub codul LS.

 Se mai arată că faţă de prevederile legale în vigoare în perioada de referinţă, recurentul-reclamant era obligat să dovedească efectuarea de către funcţionarii publici cu statut special din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (...), a orelor suplimentare ce fac obiectul acţiunii, în baza unor dispoziţii scrise ale ordonatorului terţiar de credite, în condiţiile existenţei unui buget aprobat şi al refuzului instituţiei de a compensa cu timp liber corespunzător, la cererea poliţistului, munca prestată.

Ori, aşa cum se reţine şi de instanţa de fond, acest aspect nu a fost dovedit de către recurent.

Faţă de toate aceste considerente, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentă pentru membrii săi cuprinşi în acţiune.

În drept: a invocat prevederile Codului de procedură civilă, actele normative mai sus menţionate.

Instanţa de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Obiectul pretenţiilor deduse judecăţii de recurentul reclamant în numele membrilor de sindicat pe care îi reprezintă constă în plata orelor prestate de poliţişti în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale şi care nu au beneficiat de alt repaus decât cel prevăzut de art. 137 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, pentru perioada 01.07.2014 - 01.01.2015.

 Cadrul legal aplicabil pretenţiilor ce fac obiectul litigiului îl reprezintă prevederile art. 13 alin. 2-8 din O.U.G. nr. 103/2013, astfel cum au fost acestea modificate şi completate prin O.U.G. nr. 37/2014, respectiv:

 (2) În anul 2014, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, primele, ajutoarele, plăţile compensatoare, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizat pentru luna decembrie 2011.

 (3) Prin excepţie de la prevederile art. 1, începând cu data de 1 iulie 2014, cuantumul drepturilor acordate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de conducătorii acestora, se stabileşte în condiţiile prevăzute de art. 15 din cap. II secţiunea a 2-a din anexa nr. VII - Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, pe baza normelor metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

 (4) Baza de calcul al drepturilor prevăzute la alin. (3) o reprezintă solda lunară/salariul de bază prevăzute de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009.

 (5) Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).

 (6) Dreptul prevăzut la alin. (5) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre baza de calcul şi durata normală a timpului de lucru.

 (7) Dispoziţiile alin. (5) şi (6) nu se aplică personalului participant la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, personalului trimis în misiune permanentă în străinătate, personalului detaşat în condiţiile Legii nr. 105/2012 privind detaşarea experţilor naţionali la instituţiile şi organismele Uniunii Europene, precum şi poliţiştilor aflaţi în situaţii similare.

 (8) Condiţiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (5) şi (6) se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională."

Potrivit art. II din O.U.G. nr. 37/2014, drepturile prevăzute la art. 13 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost modificată şi completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, respectiv 01.07.2014.

Acordarea majorării de 75% prevăzută de art. 13 alin. 5 din O.U.G. nr. 103/2013 pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, este o derogare de la prevederile art. 9 alin. 1 din acelaşi act normativ, potrivit cărora, în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.

În aplicarea prevederilor art. 13 alin. 8 din O.U.G. nr. 103/2013 a fost emis Ordinul nr. 101/2014.

Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 101/2014, personalul M.A.I. care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează beneficiază de o majorare de 75% din solda lunară/salariul de bază prevăzută/prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare, dacă timpul astfel lucrat nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.

Potrivit art. 4 din acelaşi act normativ, majorarea se acordă personalului M.A.I. dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) există o programare în ture sau schimburi a activităţii şi/sau există ordinul/dispoziţia şefului de desfăşurare a activităţii peste durata normală a timpului de muncă, scris/scrisă sau verbal/verbală, dar consemnat/consemnată ulterior în scris, emis/emisă conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi; b) activitatea s-a desfăşurat în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; c) activitatea desfăşurată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, conform art. 3 alin. (2); d) nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri sau compensaţii ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru activităţile desfăşurate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează; e) se încadrează în cheltuielile cu salariile aprobate prin bugetul ordonatorilor de credite.

Din economia textelor legale mai sus redate, rezultă că majorarea de 75% se acordă doar pentru orele prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013.

Or, la dosarul cauzei au fost depuse din partea unităţilor de poliţie adrese prin care se comunică faptul că reclamanţilor care au prestat activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, li s-a acordat în compensare timp liber corespunzător, după cum au existat şi reclamanţi care nici măcar nu au prestat activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse foile colective de prezenţă care atestă timpul efectiv lucrat de fiecare poliţist precum şi timpul liber de care a beneficiat fiecare în perioada ce face obiectul litigiului, înscrisuri pe baza cărora reclamantul-recurent avea posibilitatea să identifice în concret dacă există situaţii în care poliţiştii nu au beneficiat de compensarea integrală cu timp liber a orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează. Prin urmare, nu corespunde realităţii, susţinerea recurentului, în sensul că informaţiile comunicate de unităţile de poliţie nu ar fi însoţite de dovezi, respectiv că probaţiunea administrată de instanţa de fond este insuficientă pentru stabilirea caracterului întemeiat sau neîntemeiat al pretenţiilor deduse judecăţii.

Solicitarea recurentului de a se depune la dosarul cauzei toate planificările de serviciu întocmite pentru perioada în litigiu la nivelul unităţilor de poliţie în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea a fost apreciată ca fiind neconcludentă soluţionării cauzei inclusiv de instanţa de recurs, în condiţiile în care nu este suficient ca pentru acordarea majorării de 75% să existe o programare în ture sau schimburi a activităţii şi/sau să existe ordinul/dispoziţia şefului de desfăşurare a activităţii peste durata normală a timpului de muncă, scris/scrisă sau verbal/verbală, dar consemnat/consemnată ulterior în scris, emis/emisă conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi, ci acordarea majorării este condiţionată de imposibilitatea acordării în compensare a timpului liber corespunzător.

Pentru aceste considerente, criticile aduse de recurent hotărârii instanţei de fond au fost apreciate ca fiind neîntemeiate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010, recursul a fost respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii în întregime a sentinţei recurate, fără cheltuieli de judecată în recurs, acestea nefiind solicitate de partea intimată.