Contestație creditor legea 77/2016

O asemenea modificare majoră a condiţiilor contractuale se circumscrie unui risc supra-adăugat al contractului, care intră sub incidenţa instituţiei impreviziunii, astfel cum stabileşte chiar Curtea Constituţională prin pct. 97 din Decizia nr. 623/25.10.2016, unde se prevede că „impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului”.

Sentinţa civilă nr. 7034/31.10.2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, contestatoarea ... a formulat, în contradictoriu cu intimaţii ..., contestaţie privind îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în ceea ce priveşte Notificarea formulată conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 77/2016. 

Prin sentinţa civilă nr. 7034/31.10.2017 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul cu nr. .........., instanţa de fond a dispus:

„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea ... în contradictoriu cu intimaţii ... ca neîntemeiată.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 77/2016 pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. 1, astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;

b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;

c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;

d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Art. 1 alin. 1 din Legea nr. 77/2016 prevede: „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor”.

Pentru a beneficia de stingerea obligaţiilor, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 77/2016, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii.

De asemenea, notificarea trebuie să respecte condiţiile de formă şi procedura prevăzută de art. 5 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 77/2016 care prevăd: „(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia”.

În acest context, în termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta numai îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de lege.

Totodată, pentru a limita caracterul discreţionar al dreptului consumatorilor de a solicita darea în plată, prin Decizia nr. 623/25.10.2016, Curtea Constituţională a stabilit că procedura dării în plată (în concret art. 11 teza întâi raportat la art.3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr.77/2016) este constituţională numai în măsura în care instanța judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Referitor la instituţia impreviziunii, în jurisprudenţa şi doctrina vechiului Cod Civil (aplicabil contractului încheiat între părţi), pentru aplicarea acestei instituţii trebuiau îndeplinite următoarele condiţii: să existe un contract cu titlu oneros şi comutativ încheiat între părţi, ulterior încheierii acestuia să apară un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, care să creeze un dezechilibru contractual major, părţile să nu îşi fi asumat riscul contractual cauzat de elementul exterior intervenit.

Condiţii impreviziunii enunţate mai sus se desprind şi din definiţia dată de Curtea Constituţională la pct. 96 din Decizia nr. 623/25.10.2016 unde se prevede că impreviziunea intervine când în executarea contractului a survenit un eveniment excepţional şi exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privinţa amplorii şi efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiilor prevăzute de acesta.

Astfel, raportat la Decizia instanţei de control constituţional, nu trebuie dovedită imposibilitatea de executare a obligaţiilor contractuale de către intimaţi, ci dezechilibrul contractual major cauzat de un eveniment intervenit ulterior încheierii contractului. 

Cu alte cuvinte, trebuie făcută distincţia între cauzele de neexecutare a contractului care pot fi culpabile sau nu debitorului, putând atrage răspunderea sa contractuală, şi cauzele care justifică teoria impreviziunii. Acestea din urmă nu se circumscriu nici răspunderii contractuale, nici unei cauze de neexecutare a contractului care înlătură această răspundere, cum ar fi, de exemplu cazul fortuit.

În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa de fond constată că dovada îndeplinirii acestora poate fi făcută şi în cursul judecăţii chiar dacă nu s-au comunicat dovezi către contestatoare odată cu notificarea de dare în plată, cu atât mai mult cu cât art. 5 impune consumatorului numai detalierea condiţiilor.

Instanţa de fond apreciază că notificarea a fost comunicată în mod corect, în cuprinsul acesteia prevăzându-se toate elementele stabilite de art. 5 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 77/2016 necesare întâlnirii părţilor pentru încheierea acordului de dare în plată.

Din analiza contractului de credit nr. ..., se trage concluzia că intimaţii aveau calitatea de consumatori în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 77/2016, contractul de credit fiind garantat printr-o ipotecă instituită asupra imobilului cu destinaţia de locuinţă, valoarea creditului totalizând o sumă mai mică decât echivalentul în lei al 250.000 euro.

Apartamentul a fost ipotecat fără a fi grevat de vreo sarcină (cum ar fi obligaţia de respectare a sediului social al unei persoane juridice), fapt declarat pe propria răspundere de către reclamanţi în cadrul contractului de ipotecă.

De asemenea, nici pârâta nu face dovada unei alte destinaţii a imobilului decât aceea de apartament de locuit, deşi avea dreptul verificării acestuia astfel cum se prevede în cuprinsul contractului de ipotecă.

Or, imobilul, fiind situat într-un bloc de locuinţe, avea prin natura sa destinaţia de locuinţă, destinaţia contrară a achiziţionării acestuia trebuind să fie dovedită.

Contestatoarea este o instituţie bancară, iar din cazierele judiciare depuse de contestatoare reiese îndeplinirea condiţiei negative prevăzute de art. 4 alin. 1 lit. d din Legea nr. 77/2016.

Condiţia prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 77/2016 este îndeplinită în considerarea tezei a 2-a a textului de lege, având în vedere că asupra locuinţei intimaţilor s-a constituit un drept de ipotecă în favoarea băncii.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, este de observat că evenimentul excepţional şi exterior contractului invocat de către intimaţi în justificarea solicitării dării în plată este reprezentat de faptul notoriu al creşterii excesive a cursului leu/CHF, de la momentul încheierii contractului de credit şi până la cel al solicitării dării în plată.

Instanţa de fond constată că evenimentul invocat nu numai că era imprevizibil, dar a condus la un dezechilibru contractual major, fiind de notorietate că aprecierea monedei CHF a condus la dublarea cursului de schimb.

Nu se poate considera că intimaţii şi-ar fi asumat riscul acestei creşteri, o astfel de asumare trebuind să fi fost făcută printr-o clauză expresă.

În acest sens, nici o clauză de risc valutar nu poate fi apreciată ca reprezentând o astfel de asumare, ea fiind doar o concretizare a principiului nominalismului aplicabil relaţiilor contractuale civile.

Totodată, o asemenea modificare majoră a condiţiilor contractuale se circumscrie unui risc supra-adăugat al contractului, care intră sub incidenţa instituţiei impreviziunii, astfel cum stabileşte chiar Curtea Constituţională prin pct. 97 din Decizia nr. 623/25.10.2016, unde se prevede că „impreviziunea vizează numai riscul supra-adăugat şi, în condiţiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestaţiile la care părţile s-au obligat în condiţiile noii realităţi economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestaţiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părţi la acelaşi moment, fiind, aşadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului”.

Dezechilibrul contractual este evident, intimaţii fiind nevoiţi să suporte obligaţii duble ca valoare patrimonială faţă de cele iniţial contractate.

Chiar dacă o apreciere sau depreciere a cursului de schimb putea fi prevăzută la momentul încheierii contractului, dublarea valorii CHF raportat la leul românesc a fost total imprevizibilă, cu atât mai mult cu cât nu exista niciun indiciu în sensul unei aprecieri atât de dramatice a francului elveţian.

Din contră, este de notorietate faptul că băncile, în calitatea lor de profesionişti, au prezentat francul elveţian ca fiind o monedă foarte sigură, exprimând o încredere totală în stabilitatea acesteia, ceea ce a determinat emiterea de către bănci a unor oferte de creditare în franci elveţieni extrem de avantajoase.

Prin urmare, instanţa de fond constată că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, fiind justificată cererea de dare în plată formulată de intimaţi.

Instanța de apel a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare