Reclamanta a solicitat să se constate inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 în ceea ce priveşte notificarea comunicată la data de 06.07.2017 de către pârâţi

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TIMIŞOARA

Secţia I civilă

S E N T I N Ț A  nr.  9139

Şedinţa publică din data de 21 iulie 2017

Instanţa constituită din:

Pe rol se află cererea având ca obiect acţiune în constatare-contestaţie creditor Legea nr. 77/2016 formulată de reclamantul G B , în contradictoriu cu pârâţii O T S şi S M V.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din 06.07.2017, fiind consemnate în încheierea de şedinţă corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunţarea pentru data de 14.07.2017, după care, pentru data de astăzi.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara în data de 20.02.2017 sub nr. _________, reclamantul  G B., în contradictoriu cu pârâţii O T S şi S M V, a solicitat instanţei:

- să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară transmiterii notificării, aşa cum prevede art. 7 alin. (5) din Legea nr. 77/2016;

- să constate inaplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 în ceea ce priveşte notificarea comunicată la data de 06.07.2017;

- să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

Cu titlu prealabil, s-a arătat că reclamantul are calitatea de creditor, întrucât la data de 14.11.2014,  G B., în calitate de societate absorbantă, a fuzionat prin absorbţie cu __________., în calitate de societate absorbită. Urmare finalizării procesului de fuziune, începând cu data de 14.11.2014, toate drepturile şi obligaţiile  ____________ au fost preluate în integralitate de către  G B., cu sediul în Bucureşti, ______________________, ______________________, cu număr de ordine în Registrul Comerţului ______, cod de înregistrare fiscală ____________. Cu aceeaşi dată, D C____ şi-a încetat existenţa, fiind radiată de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar activele şi pasivele sale au fost preluate, ca efect al fuziunii, de către  G B..

În fapt, s-a arătat că la data de 10.02.2017 către  G B. a fost comunicată notificarea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016. Pe această cale, i s-a solicitat să aplice legea dării în plată şi să constate recuperarea creanţelor izvorâte din contractul de credit _____ din 16.05.2008, prin care a fost acordat pârâţilor un credit în suma de 48.480 euro, garantat cu o ipoteca de rang I asupra imobilului situat în Craiova, ______________________

Notificarea nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ale Legii nr. 77/2016.

Notificarea nu a fost transmisă prin intermediul unui executor judecătoresc/ avocat/notar public. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, „în vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar (...)”. În cazul de faţă, notificarea transmisă de pârâţi nu îndeplineşte cerinţa legală mai sus citată, fiind transmisă de pârâţi personal, nu prin intermediul unui executor judecătoresc/avocat/notar public.

Pârâţii nu au făcut dovada că deţin calitatea de consumator, iar potrivit art. 4 alin. (l) pct. a) din Legea nr. 77/2016, pentru a putea stinge creanţele în temeiul Legii nr. 77/2016, debitorul trebuie să aibă calitatea de consumator, astfel cum acesta este definit prin dispoziţiile art. l alin. (2) din lege. Atât art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, cât şi art. 2 din Legea nr. 193/2000 definesc consumatorul ca fiind „orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”.  În dreptul comunitar, consumatorul a fost definit în Convenţia de la Bruxelles privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială ca fiind persoana ce încheie un contract în afara profesiei sale. Diferite directive, precum cea privind încheierea contractelor la distanţă, de exemplu, au preluat aceasta definiţie, cu limitarea definiţiei la persoanele fizice, nu şi cele juridice cum era prevăzut în Convenţie.

Chiar dacă legea nu prevede în mod expres această condiţie, rezumându-se doar la a indica că debitorul trebuie să deţină calitatea de consumator, notificarea trebuie să conţină detalii cu privire la calitatea de consumator, iar această calitate trebuie dovedită şi menţinută pe întreaga perioadă de la data acordării creditului şi până la data formulării notificării, întreruperea/stingerea calităţii de consumator echivalând cu neîndeplinirea primei condiţii de admisibilitate prevăzută de lege.

Prin urmare, în justificarea calităţii de consumator, debitorul ar fi trebuit ca odată cu notificarea să transmită inclusiv dovezi că, pe parcursul perioadei cuprinsă între data acordării creditului şi cea a formulării notificării, care să ateste că creditul a fost utilizat exclusiv pentru îndeplinirea scopului pentru care acesta a fost acordat, că în baza atributelor conferite de dreptul de proprietate asupra bunului achiziţionat, nu a obţinut alte venituri care să îi poată schimba calitatea în profesionist, etc.

Pârâţii nu au făcut dovada că imobilul cu care s-a garantat creditul şi pe care doresc  să-l dea în plată are destinaţia de locuinţă.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016, fie creditul trebuie să fi fost acordat cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă, fie, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, creditul a fost garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.

Scopul acestei legi este acela de a proteja consumatorii care fie şi-au achiziţionat o locuinţă, fie au garantat creditul acordat cu locuinţa acestora, nu persoanele care au contractat credite în scopul de a-şi mări activul patrimonial. Din expunerea de motive a Legii nr. 77/2016 rezultă că aceasta vizează transpunerea în legea naţională atât a prevederilor Directivei 2014/17/UE, cât şi recomandările C.E.D.O. şi C.J.U.E. cu privire la protejarea locuinţei familiale. În acelaşi sens sunt art. 2 lit. a) din Legea Locuinţei nr. 114/1996. Prin urmare, noţiunea de destinaţie de locuinţă trebuie raportată la ceea ce semnifică locuinţa familială, respectiv locuinţa în care debitorul principal locuieşte cu familia sa.

Prin urmare, ataşat notificării, debitorii trebuiau să depună dovada că imobilului nu i-a fost schimbată destinaţia de locuinţă faţă de prevederile art. 42 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. 

Ca şi în cazul existenţei calităţii de consumator pe toată durata rambursării creditului şi în cazul destinaţiei imobilului ipotecat ca locuinţă, aceasta este necesar să existe pe toată durata rambursării creditului. Din expunerea de motive rezultă că iniţierea legii a avut ca principal scop protejarea consumatorilor de a-şi pierde locuinţa şi reintroducerea rapidă a imobilelor în circuitul civil. Modificarea acestei destinaţii pe parcursul rambursării creditului echivalează cu neîndeplinirea celei de-a treia condiţii de admisibilitate instituită de lege.

Totodată, deoarece bunul este supus unei proceduri de transferare a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, chiar dacă este o altă procedură decât cea a vânzării, şi în cazul dării în plată, în ceea ce priveşte bunul, acesta trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca în cazul unei vânzări respectiv: i) să nu aibă înscrise alte sarcini; ii) certificat fiscal care atestă plata impozitelor; iii) adeverinţa de la asociaţia de proprietari că nu există datorii decurgând din cotele de întreţinere; iv) dovada inexistenţei datoriilor la furnizorii de utilităţi. Neîndeplinirea acestor condiţii echivalează cu nerespectarea dreptului de proprietate a creditorului căruia i se va micşora astfel de două ori patrimoniul, o dată prin pierderea creanţei ce urmă a fi recuperată de la debitori, având în vedere că scopul înfiinţării/existenţei instituţiilor financiare constă în acordarea creditelor pentru recuperarea unei sume mai mari prin aplicare de dobânzi, nu în preluarea bunurilor imobile în contul creanţelor, şi o dată prin faptul că în patrimoniul acestuia ar fi create fără voinţa acestuia datorii decurgând din toate aceste cheltuieli.

Pârâţii nu au făcut dovada că sunt în imposibilitate de plată şi că a intervenit  impreviziunea. Notificarea de dare în plată ar fi trebuit să conţină detalii cu privire la situaţia imprevizibilă sau detalierea motivelor (obiective sau subiective) care au condus la solicitarea pârâţilor. Aşa cum prevede Legea nr. 77/2016, pentru a putea beneficia de efectele legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin convenţiile de credit, pârâţii ar trebui să îndeplinească anumite condiţii imperative. Aşadar, consumatorul poate beneficia de prevederile Legii nr. 77/2016 dacă este îndeplinit scopul acestei legi şi anume echilibrarea riscurilor derivând din contractul de credit.

S-a considerat că legiuitorul nu a înţeles să acorde consumatorilor dreptul de a face alegeri de oportunitate financiară în sensul de a da în plată imobilul, adică să analizeze dacă la momentul deciziei de dare în plata imobilul s-a devalorizat şi, deşi situaţia financiară le permite să plătească în continuare, să decidă dacă doresc să o mai facă. Este de neacceptat ca într-un stat de drept să fie enunţat principiul echilibrului riscurilor dar, de fapt, banca să fie singura care le suportă, fiind obligată să ia în proprietate un imobil în vederea stingerii datoriei unor persoane care, de cele mai multe ori au venituri mai mult decât suficiente pentru acoperirea ratelor şi pentru un trai decent.

Darea în plată este o modalitate de aplicare a impreviziunii, reglementată de art. 1.271 Cod civil. Prima regulă din dreptul civil de care ar trebui să se ţină cont este că „părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei” - art. 1.271 alin. (1) Cod civil. Aşadar, în mod excepţional, instanţa poate dispune adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi beneficiile şi pierderile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor sau încetarea contractului. Analiza situaţiei în care poate interveni instanţa se face ţinând cont de următorii factori: executarea a devenit excesiv de oneroasă, datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor, iar aceste schimbări fac vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei. Deci, simplul caracter oneros al executării obligaţiei contractuale nu are niciun efect în materia impreviziunii. Chiar şi existenţa unei obligaţii excesive nu este suficientă, ci, este necesar ca aceasta să survină ca urmare a apariţiei unor schimbări excepţionale a împrejurărilor. Pentru aceste motive, trebuie analizat şi caracterul excepţional al împrejurărilor ce s-au modificat, adică trebuie să fie evenimente neprevăzute, deosebite. Pe lângă aceste condiţii trebuie ca şi schimbările excepţionale să conducă la o obligaţie vădit injustă. Pentru ca obligaţia să devină vădit injustă trebuie să existe şi o disproporţie între obligaţia iniţială şi cea la care s-a ajuns ca urmare a apariţiei schimbărilor excepţionale.

Darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin contractele de credit trebuie primită numai în cazurile de excepţie, în care se dovedeşte că a intervenit un element imprevizibil de natură să conducă la imposibilitatea debitorilor de a-şi îndeplini obligaţia de plată.

Conform deciziei Curţii Constituţionale, evaluarea situaţiei neprevăzute cade în sarcina instanţei judecătoreşti. Astfel, în alin. 119, s-a arătat că instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia, iar în alin. 120, s-a arătat că instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în contestare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând  în mod obligatoriu teoria impreviziunii.

De asemenea, aplicarea deciziei Curţii Constituţionale are loc în lumina dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, care prevede dreptul la un proces echitabil. Este necesar să se identifice dacă în cursul executării contractului a intervenit un eveniment excepţional ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de părţi la data încheierii contractului, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această analiză ar conduce la restabilirea echilibrului în cadrul procesului civil, al echităţii armelor pe care părţile le au la dispoziţie în vederea formulării apărărilor şi totodată la identificarea condiţiilor nereglementate sub nici un aspect de către legiuitor, dar care stau la baza Legii nr. 77/2016.

În concluzie, verificarea acestor condiţii  revine instanţei judecătoreşti care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, pronunţând fie adaptarea contractului, fie încetarea sa în forma pe care o decide  şi care poate merge până la preluarea de către creditor a imobilului adus în garanţie cu stingerea tuturor accesoriilor.

În cauză, instanţa urmează să ia act că nu sunt înregistrate restanţe la plata creditului.

Raportat la dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/25.10.2016, s-a arătat că pârâţii trebuie să dovedească situaţia neprevăzută şi efectele acesteia cu privire la executarea contractului, anume să aducă adeverinţe emise de ITM cu privire la istoricul locurilor de muncă de la data semnării convenţiei, adeverinţe de venit de la locul de muncă, adeverinţe de la organul fiscal cu privire la veniturile impozabile de la data contractării creditului până în prezent şi cu situaţia bunurilor imobile sau mobile impozabile şi declaraţie autentică pe propria răspundere cu privire la conturile bancare deţinute în prezent şi soldurile acestora.

Reclamantul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei.

În drept, au fost invocate art. 7 din Legea nr. 77/2016 şi art. 1.271 Cod civil.

În probaţiune, a fost propusă proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâţilor şi orice alte probe utile soluţionării cauzei. Au fost depuse copii după înscrisurile: notificare, contract de credit ipotecar, contract de ipotecă şi acte de identitate pârât.

În temeiul art. 411 alin. (2) Cod procedura civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin întâmpinarea din 08.03.2017, pârâta S M V a solicitat instanţei respingerea ca nefondată a contestaţiei formulate de către reclamant.

În fapt, a arătat că notificarea transmisă reclamantului s-a făcut printr-un avocat, iar calitatea sa de consumator decurge din faptul că, în calitate de persoană fizică, acţionând în scopuri din afara activităţii comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, a contractat creditul, potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992. Imobilul cu care s-a garantat creditul şi pe care doreşte să-l dea în plată are destinaţia de locuinţă. Acest fapt rezultă din chiar cuprinsul contractului de ipotecă nr. ____________ din 16.05.2008 - art. 2.1 lit. a) că imobilul asupra căruia s-a constituit ipoteca de rangul întâi are destinaţia de locuinţă.

Pârâta a arătat că la despărţirea de pârâtul Olaru Toni, împreună au convenit ca imobilul situat în Craiova, ___________________, să îi rămână acestuia. Până la acesta dată nu a reuşit să încheie o convenţie de partaj, întrucât pârâtul nu a găsit un coplătitor pentru contractul de credit aşa cum banca îi solicitase. În prezent, este recăsătorită, cu un copil minor în întreţinere şi are contractat un alt credit, astfel că nu are posibilitatea de a achita obligaţiile de plată ce decurg din contractual de credit ipotecar nr. ______________.

În drept, a fost invocate art.  205 Cod procedură civilă.

În probaţiune, a fost propusă proba cu înscrisuri, fără să fie depus vreun înscris.

Prin întâmpinarea din 24.03.2017, pârâtul O T S a ridicat excepţii şi a pus concluzii asupra fondului cererii.

Pârâtul a invocat excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări, precizând că, în condiţiile în care Legea nr. 77/2016 nu a prevăzut un timbraj pentru contestaţiile depuse de către bănci, atunci instanţa trebuie să se raporteze la scopul contestaţiei de dare în plată, acela de a anula efectele notificării de dare în plată, efecte, evident, patrimoniale. Ca atare,  contestaţia se va timbra potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 referitoare la cererea evaluabilă în bani.

De asemenea, pârâtul a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei, susţinând că Judecătoria Craiova este competentă în vederea soluţionării prezentei cauzei, având în vedere că domiciliul unuia dintre debitori se află în Craiova.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată.

În fapt, a arătat că notificarea a fost transmisă băncii prin intermediul avocatului, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Atât el, cât şi pârâta Suinea Maria au calitatea de consumatori conform art. 2 pct. 2 din O.G nr. 21/1992, întrucât au contractat creditul în calitate de persoane fizice care au acţionat în scopuri din afara activităţii comerciale. Creditul a fost contractat pentru cumpărare imobil cu destinaţia de locuinţă şi folosit în acest scop. Chiar din cuprinsul contractului de ipotecă rezultă că imobilul are destinaţia de locuinţă. În timpul căsătoriei şi după divorţ, a suportat cea mai mare parte din cheltuielile imobilului în cauza şi ale creditului contractat, iar, în prezent, rata a crescut foarte mult, împrejurare imprevizibilă la contractarea lui, fapt pentru care se află în imposibilitate de a le mai plăti. Totodată, s-a recăsătorit, are un copil în întreţinere şi a fost nevoit să împrumute diverse sume de bani pentru plata creditului. La contractarea creditului a avut în considerare faptul că împreună cu pârâta îl vor plăti, însă, ulterior s-a aflat în imposibilitate de plată.

În drept, a fost invocat art. 205 Cod procedură civilă.

În probaţiune, a fost propusă proba cu înscrisuri, fără să fie depus vreun înscris.

Prin răspunsul la întâmpinare din 13.04.2017, reclamantul  G B. a solicitat admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

În privinţa excepţiei de netimbrare invocată de către pârât, a solicitat respingerea acesteia ca nelegală, având în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013. Legea 77/2016 nu instituie nici o derogare de la prevederile O.U.G. nr. 80/2013 în ceea ce priveşte taxa de timbru aplicabilă contestaţiei ce urmează a fi formulată de creditori împotriva condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, singurele menţiuni pe care legea le cuprinde cu privire la timbraj, fiind cele aferente acţiunilor formulate de consumatori. Prin urmare, contestaţia urmează a fi analizată în ceea ce priveşte timbrajul prin prisma obiectului acesteia, respectiv contestaţie împotriva unui act privat unilateral neevaluabil în bani.

În privinţa excepţiei necompetenţei materiale, s-a arătat că în fapt pârâtul face apărări pe excepţia necompetenţei teritoriale, faţă de care au fost invocate dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 şi art. 112 Cod procedură civilă, potrivit căruia,  cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

În fapt, s-a arătat că instanţa de control urmează să constate că prin întâmpinare pârâţii doar au reluat condiţiile de admisibilitate a notificării de dare în plată pe care au formulat-o fără a motiva solicitarea în fapt.

Prin notele scrise din 20.06.2017, pârâţii O T S şi S M V au solicitat instanţei respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiate, instanţa urmând să aibă în vedere, pe lângă motivele expuse prin întâmpinare, că sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 77/2016, inclusiv dovada impreviziunii şi imposibilităţii de plată a creanţei.

Reclamantul a formulat demersul judiciar pendinte invocând că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, respectiv condiţia privind destinaţia de locuinţă a imobilului care se doreşte a se da în plată, condiţia calităţii de consumator, cerinţa ca notificarea să fie transmisă prin intermediul unui executor judecătoresc sau avocat, dovada impreviziunii şi dovada din care să reiasă că pârâţii nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 77/2016, trebuie îndeplinite, următoarele condiţii: creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială, cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit, creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă, consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.

Conform art. 5 din Legea nr. 77/2016, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4. La alin. (2) şi (3) se stipulează că notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi. Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia.

Din înscrisurile prezentate şi depuse la dosar, reiese fără putinţă de tăgadă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 4 din Legea 77/2016. Contractul de credit ____________ din 16.05.2008 prin care a fost acordat un credit în sumă de 48.480 USD, garantat cu o ipotecă de rangul I asupra imobilului situat în localitatea Craiova, ___________, înscris în CF nr. __________ Craiova, nr. cadastral __________, a fost încheiat de pârâţi, în calitate de persoane fizice şi în afara oricăror activităţi profesionale, încadrându-se în totalitate în categoria de consumatori aşa cum sunt aceştia definiţi de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 77/2016.

În privinţa cuantumului sumei împrumutate, aşa cum rezultă şi din contractul de credit, valoarea creditului a fost inferioară plafonului de 250.000 euro, creditul fiind în valoare de 48.480 USD. Destinaţia creditului fiind exclusivă în vederea achiziţiei imobilului, având destinaţia de locuinţă, garantat cu ipotecă instituită asupra imobilului, astfel cum rezultă atât din contractul de credit de la art. l pct.1.6.1 în obiectul contractului, dar şi din contractul de ipotecă nr. _____________ din 16.05.2008 încheiat de către părţi, în care este menţionat în mod expres natura imobilului, respectiv apartament.

În privinţa cerinţei instituite de art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 77/2016, în sensul că pârâţii nu au fost condamnaţi printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi, s-a depus la dosarul cauzei dovada îndeplinirii acestei cerinţe, respectiv certificatul de cazier judiciar pentru fiecare pârât.

Nici cerinţa privind echivalenţa între imobilul oferit spre dare în plată şi valoarea în prezent a creditului, nu este prevăzută în mod expres în cuprinsul Legii nr. 77/2016, iar susţinerea privind lipsa numărului cadastral al imobilului sau existenţa unor sarcini asupra imobilului este neîntemeiată, motiv pentru care au solicitat respingerea acesteia,  câtă vreme banca are un drept de ipotecă de rang 1 asupra imobilul ce se află înscris în CF nr. ____________ Craiova, nr. cadastral ____________, instituindu-se, de asemenea, şi interdicţie de înstrăinare, grevare, dezmembrare şi demolare asupra acestui imobil. Imobilul la momentul achiziţiei, avea o valoare de 60.624 USD, conform expertizei efectuată de bancă, fiind îmbunătăţit ulterior achiziţiei, în proporţie de 90%.

Cu privire la intervenţia impreviziunii şi la imposibilitatea de plată a creditului, pârâţii au solicitat instanţei să evalueze situaţia juridică prin prisma consumatorilor care nu pot să plătească în continuare ratele creditului, fiind în situaţia dării forţate în plată (remediu legal).

Prin decizia nr. 623/25.10.2016, Curtea Constituţională a luat în calcul teoria impreviziunii, respectiv prin prisma adoptării unor remedii speciale menite să „reechilibreze” contractele afectate de criza provocată de valorizarea acută şi imprevizibilă la momentul încheierii contractului.

Pe parcursul derulării contractului de credit ipotecar nr. ____________ din 16.05.2008, cursul valutar s-a dublat, având consecinţe grave asupra capacităţii de a putea îndeplini obligaţiile contractuale asumate, determinând astfel o imposibilitate fortuită de executare. Această situaţie a determinat o poziţie de inegalitate între părţile contractante, iar reclamantul nu şi-a respectat obligaţia de informare în mod complet, corect şi precis cu privire la produsul achiziţionat conform art. 18 din O.G. nr. 21/1992 şi implicit cu privire la implicaţiile îndatorării şi la riscurile reprezentate de valabilitatea cursului valutar.

Schimbarea împrejurărilor economice în care a fost încheiat contractul, respectiv valorizarea excesivă a monedei creditului, o creştere exorbitantă a ratei dobânzilor raportată la factori exteriori imprevizibili la momentul încheierii contractului, prin dublarea valorii dolarului (valorizarea USD faţă de RON, de la paritatea 2,3 în 2008 la 4,3 în 2017). În esenţă, survenirea unei valorizări acute a USD în anul 2017 faţă de RON şi faţă de valuta de referinţă, poate fi considerată că are semnificaţia unui eveniment imprevizibil. Dezechilibrul contractual s-a produs prin dublarea valorii ratei lunare şi nicio parte nu putea realmente să prevadă acest eveniment Astfel în anul 2008, a fost stabilită o rată lunară de 298 USD, echivalent a 715 lei, iar în prezent rata lunară de 260 USD este echivalentul a sumei de 1.194 lei. Această alterare a echilibrului fiind una obiectivă, circumstanţele schimbate au generat o schimbare valorică a prestaţiilor contractuale în sensul unei disproporţii valorice, întrucât în cazul în care s-ar fi anticipat riscul valorizării excesive a monedei USD faţă de RON, nu s-ar fi încheiat contractul sau cel puţin nu în condiţiile asumării acestei valorizări. După încheierea contractului, circumstanţele încheierii acestuia s-au schimbat radical şi cu caracter excepţional, astfel încât prestaţiile de a achita ratele lunare se regăseau într-o disproporţie vădită, în consecinţă, fiind imposibilă executarea obligaţiilor asumate prin contract.

Impreviziunea este, potrivit Noului Cod civil, definită ca fiind situaţia în care executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă pentru debitor, ca urmare a unor situaţii excepţionale, neasumate şi ce nu puteau fi prevăzute de acesta la semnarea contractului. 

Pârâţii au mai arătat faptul că la momentul luării creditului în sumă de 48.480 USD erau căsătoriţi şi locuiau împreună în imobilul identificat anterior, achitând împreună ratele lunare ale imobilului. În anul 2012, căsătoria a fost desfăcută prin certificatul de divorţ nr. 12052/20.12.2012, iar din acel moment pârâtul a fost nevoit să suport singur ratele lunare. Din 2015 nu mai locuieşte în imobilul achiziţionat în anul 2008 din loc. Craiova, fiind nevoit să închirieze un apartament în mun. Timişoara, ____________, jud. Timiş, înregistrat sub nr. 62646/27.08.2015, având o chirie lunară de 600 lei, imobil în care locuieşte şi în prezent, alături de fiul său minor Olaru Rareş Mathias, născut în data de 03.03.2016 şi mama acestuia. Ca atare, pârâtul este nevoit să suporte costurile ratelor lunare, contravaloarea chiriei, întreţinerea minorului şi cheltuielile de zi cu zi, dintr-un venit lunar de 1.200 - 1.500 lei.

În drept, au fost invocate art. 205-208 Cod procedură civilă şi Legea nr. 272/2004.

În completarea probaţiunii, au fost depuse copii după înscrisurile: certificat de divorţ, certificat de căsătorie, certificat de naştere, buletine de schimb valutar, chitanţe plată, contract de închiriere, situaţii curs valutar, extras cont şi raport de evaluare imobil.

Ulterior, au fost depuse certificat de cazier judiciar, adeverinţe de la locul de muncă şi informaţii registrul comerţului.

La termenul de judecată din 23.05.2017, instanţa a respins excepţia de necompetenţă teritorială şi excepţia de netimbrare sau a insuficientei timbrări, invocate de către pârâtul O T S, pentru motivele cuprinse în încheierea de şedinţă corespunzătoare.

În cadrul cercetării procesului, instanţa a administrat proba cu înscrisuri, pentru reclamant şi pârât.

Analizând probele administrate, reţine următoarele:

Între Domenia Credit IFN S.A., având calitatea de creditor, şi pârâţii O T S şi Suinea (fostă Olaru) Maria-Valentina, având calitatea de debitori, a fost încheiat contractul de credit ipotecar nr. ____________ din 16.05.2008, având ca obiect acordarea către debitori a unui împrumut în sumă de 48.480 USD, în scopul achiziţionării imobilului constând în apartamentul nr. 14, având destinaţia de locuinţă, situat în loc. Craiova, ____________, compus din 1 cameră şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 30,60 mp, imobil înscris în cartea funciară nr. ____________ Craiova, cu nr. cadastral 2588/1;114.

Rambursarea creditului a fost garantată prin încheierea contractului de ipotecă nr. DOM.07.000053 din 16.05.2008 având ca obiect imobilul menţionat anterior, fiind instituită ipotecă de rang I în favoarea creditorului. 

Domenia Credit IFN S.A. a fost absorbită de reclamantul  G B., astfel că, la data de 14.11.2014, toate drepturile şi obligaţiile Domenia Credit IFN S.A. au fost preluate în integralitate de către  G B., inclusiv cele din contractul de credit ipotecar nr. ____________ din 16.05.2008, iar Domenia Credit IFN S.A şi-a încetat existenţa, fiind radiată din registrul comerţului.

În baza dispoziţiilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, pârâţii O T S şi S M V au notificat creditorul, informându-l că au decis să-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun. Craiova, ____________, înscris în cartea funciară nr. ____________ Craiova, cu nr. cadastral 2588/1;114, în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Totodată, creditorul a fost invitat să se prezinte la biroul notarului public Gageatu Ilie la data şi ora menţionate în notificare, în vederea încheierii actului translativ de proprietate.

Împotriva notificării înregistrate sub nr. 74105/10.02.2017, la Agenţia Craiova II, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, reclamantul  G B. a formulat contestaţie, pe motiv că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a procedurii dării în plată reglementată de Legea nr. 77/2016.

În esenţă, reclamantul a învederat că notificarea nu a fost transmisă prin intermediul unui executor judecătoresc/avocat/notar public, că nu s-a făcut dovada calităţii pârâţilor de consumatori, că nu s-a făcut dovada că imobilul care face obiectul dării în plată are destinaţia de locuinţă şi că nu s-a făcut dovada imposibilităţii de plată sau a impreviziunii.

Raportat la clauzele din contractul de credit ipotecar şi probele administrate în cauză, instanţa arată că sunt îndeplinite cerinţele socotite de reclamant a nu fi îndeplinite.

Astfel, pârâţii au înţeles să apeleze la serviciile unui avocat pentru comunicarea notificării, dovadă fiind atestarea notificării realizată de av. Cergă Dorel, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, prin înregistrarea actului în Registrul de înregistrare a actelor juridice atestate de avocat cu privire la identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor, întocmit conform Statutului profesiei de avocat. Ca atare, cerinţa comunicării notificării prin avocat este îndeplinită, fiind fără relevanţă modalitatea efectivă de transmitere a notificării.

La data încheierii contractului, în mod cert pârâţii au avut calitatea de consumatori, în înţelesul art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 şi art. 2 din Legea nr. 193/2000,  fiind persoane  fizice care au acţionat în scopuri în afara activităţii lor comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. În lipsa unor probe în sens contrar, această calitate se prezumă a fi păstrată şi la data notificării.

Această cerinţă este în strânsă legătură cu cerinţa ca imobilul care face obiectul dării în plată să aibă destinaţia de locuinţă. Din chiar conţinutul contractului de credit ipotecar, rezultă că imobilul a cărui achiziţie se asigură din suma împrumutată va avea destinaţia de locuinţă. În lipsa unor probe în sens contrar, această calitate se prezumă a fi păstrată şi la data notificării. În plus, pârâtul O T S a dovedit că la adresa imobilului nu figurează sediul social al vreunei societăţi supuse înregistrării în registrul comerţului. 

În ce priveşte existenţa impreviziunii, trebuie observate dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 623/25.10.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (2), art. 6-8, în special art. 8 alin. (1), (3) şi (5), art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său.

Prin această decizie, Curtea Constituţională a constatat că prevederile din art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea Constituţională a arătat că: „119. Aşadar, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit. 120. În aceste condiţii, Curtea constată că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare. Astfel, din punct de vedere procedural, instanţa judecătorească, în condiţiile formulării contestaţiei de către creditor sau a acţiunii în constatare de către debitor, va verifica îndeplinirea condiţiei notificării creditorului conform celor prevăzute de Legea nr. 77/2016, îndeplinirea criteriilor prevăzute de art. 4 din lege, aplicând în mod obligatoriu teoria impreviziunii în cadrul art. 7 din lege, respectiv art. 8, ori în cadrul art. 9 din aceeaşi lege. 121. Instanţa judecătorească care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii). Cu alte cuvinte, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv al Legii nr. 77/2016, instanţa judecătorească va pronunţa o hotărâre prin care va dispune fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.”

De asemenea, Curtea Constituţională a admis aplicarea teoriei impreviziunii şi în privinţa contractelor de credit încheiate sub imperiul Codului civil din 1864, cum este în situaţia dedusă judecăţii, astfel cum aceasta a fost conturată de doctrină şi jurisprudenţă.

Teoria impreviziunii permite adaptarea unui contract ale cărui prestaţii au devenit dezechilibrate, prin schimbarea radicală a împrejurărilor existente la data încheierii acestuia, schimbarea având caracter excepţional şi neputând fi prevăzută la data încheierii contractului. În urma acestei schimbări, executarea contractului devine excesiv de oneroasă pentru una sau pentru toate părţile contractante.

Pârâţii au contractat creditul în valută, anume în USD, restituirea urmând a avea loc în aceeaşi monedă străină, în condiţiile în care venitul acestora era şi este obţinut în moneda naţională (RON). Ca atare, cuantumul ratei de credit lunare de restituit are o valoare în USD, conform graficului de rambursare, şi o altă valoare în RON, care variază în funcţie de cursul de schimb valutar USD/RON de la data scadenţei.

În cazul contractului de credit acordat în valută, riscul modificării ratei de schimb aparţine împrumutatului, în cazul deprecierii monedei naţionale, şi împrumutătorului, în cazul aprecierii monedei naţionale, dacă echivalenţa prestaţiilor se raportează la moneda naţională.

Cursul de schimb valutar USD/RON anunţat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de credit ipotecar – 16.05.2008 a fost de 2,3615 RON/USD, iar la data notificării – 10.02.2017 a fost de 4,2283 RON/USD. Rezultă că a avut loc o majorare substanţială a ratei de schimb, suportată exclusiv de către pârâţi, în calitate de împrumutaţi. Pe fondul majorării constante a ratei de schimb, de exemplu, pentru o rată de credit de 273 USD, pârâtul a plătit suma de 1.159,38 lei în data de 15.11.2016 (la un curs de schimb de 4,24680 RON/USD) şi suma de 1.194,40 lei în data de 15.12.2016 (la un curs de schimb de 4,37510 RON/USD), în condiţiile în care, la aceeaşi rată de credit de 273 USD, la data acordării creditului, pârâtul ar fi plătit suma de  644,6895 lei.

În aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a admis că în ipoteza încheierii unui contract de credit, există un risc inerent oricărui contract şi un risc supra-adăugat.  Primul  implică posibilitatea prevederii sale de către părţi la momentul încheierii contractului, al doilea, nu. Dacă variaţia ratei de schimb poate fi prevăzută ca având loc în limite rezonabile, în sens pozitiv sau negativ, care se traduce într-un risc inerent, asumat de către părţi, majorarea exorbitantă a ratei de schimb nu poate fi prevăzută, constituind un risc supra-adăugat, cu caracter excepţional.

Prin urmare, devalorizarea accentuată a monedei naţionale în raport cu moneda americană reprezintă un eveniment exterior şi imprevizibil, care a determinat un dezechilibru major între prestaţiile părţilor contractante, în defavoarea pârâţilor, obligaţi să suporte unilateral şi integral această devalorizare.

 Pârâtul a încercat o reaşezare a contractului, solicitând reclamantului o renegociere a contractului, inclusiv pe durata acestei judecăţi, dar, fără rezultat, deşi, în chiar cadrul contestaţiei, reclamantul a făcut trimitere la posibilitatea adaptării contractului, în lumina dispoziţiilor deciziei nr. 623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale.

Aşa cum s-a arătat anterior, Curtea Constituţională a prevăzut în mod expres că instanţa are obligaţia de a aplica teoria impreviziunii, inclusiv în cadrul contestaţiei creditorului formulate în baza art. 7 din Legea nr. 77/2016,  putând, în lipsa acordului părţilor, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună adaptarea contractului în forma pe care o decide,  darea în plată constituind soluţia ultimă impusă de Legea nr. 77/2016.

În cauză, instanţa va proceda la adaptarea contractului, considerând că soluţia dării în plată este excesivă, în condiţiile în care pârâţii nu au dovedit şi o imposibilitate obiectivă de plată a ratelor de credit (doar pârâtul a făcut dovada veniturilor sale, nu şi pârâta, or, ambii pârâţi, indiferent de înţelegerea dintre ei intervenită la desfacerea căsătoriei lor, sunt ţinuţi de  restituirea creditului, fiind obligaţi în solidar).

Mutarea pârâtului în interes de serviciu în mun. Timişoara, unde este obligat să-şi asigure spaţiul locativ în baza unui contract de închiriere, încheierea unei noi căsătorii de către fiecare pârât şi naşterea unui copil, în cazul fiecărui pârât, sunt circumstanţe subiective, intervenite ulterior încheierii contractului de credit ipotecar, care au determinat schimbarea substanţială a împrejurărilor de la data încheierii contractului, însă, nu sunt suficiente prin ele însele. Pe lângă aceste împrejurări, pârâţii aveau obligaţia să facă dovada incapacităţii executării în continuare a contractului.

Conversia în moneda naţională a creditului va permite adaptarea contractului de credit, prin reechilibrarea prestaţiilor pentru viitor, putând constitui o soluţie echitabilă tuturor părţilor contractante în măsura în care va distribui în mod egal riscul supra-adăugat. În acest scop, instanţa va avea în vedere următoarele condiţii: conversia se va realiza folosind cursul de schimb valutar USD/RON constând în media aritmetică a cursurilor de schimb valutar USD/RON anunţate de Banca Naţională a României pentru fiecare zi de scadenţă a ratelor de credit, conform graficului de plată, de la data acordării creditului până la data conversiei, conversia va avea ca obiect soldul creditului de la data conversiei, fără deosebire dacă este scadent sau nu, iar costurile creditului – dobânda şi comisioanele prevăzute în contractul de credit vor fi stabilite, prin negociere, fără ca obligaţiile de plată să depăşească nivelul obligaţiilor de plată izvorâte din contractul de credit ipotecar rezultat din aplicarea cursului de schimb valutar USD/RON constând în media aritmetică a cursurilor de schimb valutar USD/RON anunţate de Banca Naţională a României pentru fiecare zi de scadenţă a ratelor de credit, conform graficului de plată, de la data acordării creditului până la data conversiei.

Faţă de cele expuse, instanţa va constată că notificarea comunicată reclamantului  G B. de către pârâţii O T S şi S M V, în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016, nu conduce la stingerea creanţei izvorâte din contractul de credit ipotecar nr. ___________ din 16.05.2008 şi a accesoriilor sale prin dare în plată, ci, la adaptarea contractului sub forma conversiei în lei a creditului, prin act adiţional la contractul de credit ipotecar, care se va încheia în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Desigur, obligaţia reclamantului de a realiza conversia în lei a creditului, instituită de instanţă ca urmare a notificării comunicate reclamantului de către pârâţi, în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016, nu înlătură dreptul pârâţilor de a renunţa la această notificare, dreptul reclamantului de a renunţa la judecată sau dreptul părţilor de a stinge litigiul într-un alt mod prevăzut de lege, părţile fiind libere să decidă asupra executării contractului de credit fie în procedura prevăzută de Legea nr. 77/2016, fie în afara acestei proceduri.

Cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei, singura cheltuială dovedită a fi suportată, va fi respinsă, căci soluţia de admitere în parte pe care o va pronunţa instanţa se datorează nu temeiniciei contestaţiei reclamantului, ci, obligaţiei instanţei de a aprecia asupra aplicării impreviziunii până la limita superioară impusă de Legea nr. 77/2016 (predarea imobilului şi ştergerea datoriilor principale şi accesorii), constatând că nu se impune darea în plată, ci, doar adaptarea contractului de credit ipotecar. Pârâţii nu sunt părţi care au pierdut procesul, căci notificarea acestora nu a fost anulată, dimpotrivă, instanţa a recunoscut efecte juridice acestei notificări.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

 H O T Ă R Ă Ș T E: 

Admite în parte cererea având ca obiect acţiune în constatare-contestaţie creditor Legea nr. 77/2016 formulată de reclamantul  G B., CUI _________, cu sediul în Bucureşti, _______________, în contradictoriu cu pârâţii O T S, , cu domiciliul în mun. Timişoara, ____________, jud. Timiş, şi S M V, , cu domiciliul în sat_________________.

Constată că notificarea comunicată reclamantului de către pârâţi, în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016, nu conduce la stingerea creanţei izvorâte din contractul de credit ipotecar nr. ____________ din 16.05.2008 şi a accesoriilor sale prin dare în plată, ci, la adaptarea contractului sub forma conversiei în lei a creditului.

Obligă pe reclamant să realizeze conversia în lei a creditului, astfel:

- conversia se va realiza folosind cursul de schimb valutar USD/RON constând în media aritmetică a cursurilor de schimb valutar USD/RON anunţate de Banca Naţională a României pentru fiecare zi de scadenţă a ratelor de credit, conform graficului de plată, de la data acordării creditului până la data conversiei;

- conversia va avea ca obiect soldul creditului de la data conversiei, fără deosebire dacă este scadent sau nu;

- costurile creditului – dobânda şi comisioanele prevăzute în contractul de credit vor fi stabilite, prin negociere, fără ca obligaţiile de plată să depăşească nivelul obligaţiilor de plată izvorâte din contractul de credit ipotecar rezultat din aplicarea cursului de schimb valutar USD/RON constând în media aritmetică a cursurilor de schimb valutar USD/RON anunţate de Banca Naţională a României pentru fiecare zi de scadenţă a ratelor de credit, conform graficului de plată, de la data acordării creditului până la data conversiei;

- conversia va face obiectul unui act adiţional la contractul de credit ipotecar, care se va încheia în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Obligaţia reclamantului de a realiza conversia în lei a creditului, instituită de instanţă ca urmare a notificării comunicate reclamantului de către pârâţi, în baza art. 5 din Legea nr. 77/2016, nu înlătură dreptul pârâţilor de a renunţa la această notificare, dreptul reclamantului de a renunţa la judecată sau dreptul părţilor de a stinge litigiul într-un alt mod prevăzut de lege. 

Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara.

Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 21 iulie 2017.

Domenii speta

Spete similare