Inculpatul a lovit cu briceagul persoana vătămată care a necesitat 20 de zile de îngrijiri medicale

Hotărâre 1505/2018 din 22.03.2018


 R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 1505

Ședința publică de la 22.03.2018

Completul compus din:

Judecător : NIC OLETA B______

Grefier: A____ E____ D______

 

Ministerul Public este reprezentat de procuror Fraiu F_____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul H______ S______ , trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 2440/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.2 C.p. și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de a rt. 372 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin.2 C.p. 

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura este legal  îndeplinită.

Mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului de judecată din 07.03.2018, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 22.03.2018.

 

INSTANȚA

 

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 2440/P/2017, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.05.2017 sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H______ S______, pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.2 C.p. și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 38 alin.2 C.p. 

Prin actul de inculpare s-a reținut, în esență, că în data de 12.03.2017, în jurul orelor 15:15, în timp ce se afla în fața barului ”Transilvania„ de pe Calea Martirilor 1989, nr. 56, din Timișoara, inculpatul H______ S______ a lovit-o pe persoana vătămată O___ C______ I___ de două ori, cu briceagul pe care îl purta asupra sa fără drept într-un loc special amenajat pentru distracție.

Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu, au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: declarațiile inculpatului  H______ S______ (f.69-72), declarațiile persoanei vătămate O___ C______ I___ (f.41-. f. 43-44), declarațiile martorului M____ D____ C______ (f.45-46, f. 47-48), declarațiile martorului M____ E______ A_____ (f.49-50, f.51-52), declarațiile martorului S____ V_____ (f.53-54, f. 55-56), declarațiile martorului T___ A___ (f.60-61), declarațiile martorului G_____ V___ (f.64-65), -declarațiile martorei E______ D_____ (f.57, f. 58-59), declarațiile martorului M____ G_______ (f. 62-63), raportul de primă expertiză expertiză medico-legală nr. 511/A1/13.03.2017 (f.22.), procesul verbal de cercetare la fața locului, împreună cu planșa foto aferentă (f27. F. 30-33,), planșa foto cu examinarea hainelor la Spitalul Județean (f.36-40), procesul verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere (f.78-81 ) împreună cu CD-ul cu imaginile video (f. 82), certificatul medico-legal nr.256/A2/13.03.2017 (f.87) împreună cu înscrisurile medicale  (f.83-98.) depuse de inculpat, dovada de ridicare a obiectului corp delict-briceag (f. 16) .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 06.07. 2017, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La data de 27.09.2017 , la cel de-al doilea termen de judecată , cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului drepturile de care beneficiază precum și  dispozițiile art. 374 alin 4 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin 10 C.proc.pen., privind judecata în procedură simplificată.

Inculpatul a arătat că nu dorește ca judecata sa aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 C.proc.pen. (f. 27 ). S-a procedat la audierea inculpatului și a persoanei vătămate.

În condițiile în care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, acesta a înțeles să conteste și probele administrate în faza de urmărire penală, motiv pentru care instanța a dispus readministrarea acestor probe . Din oficiu, instanța a solicitat o copie a cazierului judiciar al inculpatului (f. 22 ,130 ).

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art. 375 C.p.p. raportat la art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reț ine următoarea situație de fapt :

În data de 12.03.2017, în jurul orelor 15:15, în timp ce se afla în fața barului ”Transilvania„ de pe Calea Martirilor 1989, nr. 56, din Timișoara, pe fondul unui conflict verbal anterior, inculpatul H______ S______ a lovit-o pe persoana vătămată O___ C______ I___ de două ori, în spate, cu briceagul pe care îl purta asupra sa. În urma vătămărilor suferite, persoana vătămată a avut nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale.

În faza de judecată instanța a încuviințat cererea de realizarea a unui supliment la raportul de expertiză medico legală. În urma reexaminării s-a stabilit că persoana vătămată a avut nevoie de 20 de zile de îngrijiri medicale(f.122).

Situația de fapt mai sus prezentată este susținută de probele administrate pe parcursul urmăririi penale și readministrat e în faza de judecată precum și de probele administrate direct în fața instanței.

Astfel, instanța reține că potrivit declarațiilor martorului M____ G_______, (f.62-63 dup ) coroborată cu planșele foto (f.78-81 dup ) a reieșit faptul că, ulterior izbucnirii conflictului, martorul l-a condus afară pe inculpat pentru a încerca să potolească starea de tensiune care se crease în bar. La ieșirea din bar, martorul l-a atenționat încă odată pe inculpat să plece acasă și „ să își vadă de treaba sa ”, dar inculpatul nu a vrut, moment în care p entru a fi mai convingător i-a arătat martorului M____ G_______ că avea în mână un briceag de culoare roșie, iar martorul i-a spus să îl bage înapoi în buzunar. După acest incident, martorul a plecat acasă, trecând însă din nou prin fața barului, mai târziu, întrucât a uitat să își cumpere pâine, moment în care a surprins conflictul verbal ce se desfășura în timp real între inculpatul H______ S______ și  persoana vătămată O___ C______ S______, dar nu a dorit să se amestece și a plecat mai departe. Acesta a declarat că s-a întors cu spatele din cauză că nu dorea să fie implicat și că nu a văzut ca vreunul dintre cei doi să fi exercitat acte de violență.

Audiat în fața instanței(f.115 d.inst) martorul și-a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale dar atunci când i s-a cerut să spună tot ce își amintește acesta a declarat că nu ar fi văzut incidentul dintre inculpat și persoana vătămată dar că își amintește când inculpatul i-a arătat briceagul la ieșirea din bar și că i-a spus acestuia să îl bage în buzunar.

Împrejurarea că inculpatul deținea briceagul și l-a arătat martorul ui M____ G_______ este confirmat ă și prin planșa foto depusă la dosarul cauzei (f.78-81), împreună cu CD-ul cu înregistrarea camerelor de supraveghere, dar și cu procesul verbal de vizionare (f.76), în care se poate vedea cum inculpatul H______ S______ se opune la rugămintea martorului de a părăsi localul și îi arată acestuia briceagul pentru a fi lăsat în pace.

Instanța reține că la câteva minute după ce inculpatul a fost condus afară, și persoana vătămată a părăsit incinta barului, fiind condusă afară, pe terasă, de către martora E______ D_____. Persoana vătămată s-a reîntâlnit cu inculpatul în fața barului, iar conflictul dintre cei doi a reizbucnit.

Mai reține instanța că î n tot acest timp, pe terasa barului se aflau martorii M____ D____ C______, M____ E______ A_____, S____ V_____ și A___ T___, care serveau o cafea. Din declarațiile coroborate ale acestora, instanța reține că aceștia au auzit din interiorul barului gălăgie, iar la scurt timp, un b ă rbat mai în vârstă, ulterior identificat în persoana inculpatului H______ S______, a fost escortat afară de martorul M____ G_______, iar imediat și persoana vătămată, identificată ulterior ca fiind O___ C______, a fost însoțită afară din bar, de martora E______ D_____.

Fiind audiați în faza de urmărire penală, m artorii M____ D____ și S____ V_____ au precizat că l-au văzut pe inculpat în timp ce îi arăta martorului M____ G_______ briceagul (f.46), iar martorul S____ V_____ a menționat că l-a și auzit pe inculpat când i-a zis martorului că „ o sa îl taie„ ,(f.56) neștiind însă la cine se referă. Cu toate acestea, datorită faptului că din bar a fost scoasă și persoana vătămată, martorul și-a dat seama că la aceasta s-a referit inculpatul când a zis „ că o să îl taie”.

Din declarațiile coroborate ale martorilor oculari Mișco D____ C______ (f. 45-46, f.47-48), Mișco E______ A_____ (f.49-50, f. 51-52), V_____ S____ (f.53-54, f.55-56) și A___ T___ (f. 60-61) a reieșit faptul că mai apoi inculpatul H______ S______ se î ndepărta de la bar, fiind urmat însă de persoana vătămată O___ C______, care mergea în spatele lui .

La scurt timp martorii, au auzit gălăgie și au fugit către cei doi. Când au ajuns în apropiere, martorii l-au văzut pe inculpat cum a scos un briceag din buzunar și în timp ce persoana vătămată fugea printre mașini, pe Calea Martirilor, inculpatul a prins-o din urmă și a lovit-o cu lama briceagului în spate, aceasta s-a întors, iar inculpatul a lovit-o din nou în piept, moment în care a țâșnit sângele și aceasta a căzut la pământ. Imediat lângă cei doi au fugit martorul S____ V_____, împreună cu martorul Mișco E______ A_____, pentru a-l imobiliza pe inculpat și pentru a-i lua briceagul din mână. Martorul S____ V_____ a pus mâna pe geacă să îl prindă, însă inculpatul, fiind și în stare avansată de ebrietate, s-a dezechilibrat a căzut jos și s-a lovit cu fața de asfalt (f. 56). Ulterior, martorul a  încercat să îi ia briceagul din mână, pentru a evita ca inculpatul să mai lovească cu el, lovindu-l în acest sens cu mâna de capota unei mașini (f. 56, f. 52) , însă nu a reușit întrucât inculpatul îl ținea foarte strâns. Inculpatul striga în acest timp „ lăsați-mă în pace, nu e treaba voastră ” și se zbătea să scape. În cele din urmă a ieșit în fața barului și martora E______ D_____, care i-a observat pe cei doi căzuți pe asfalt, iar pe persoana vătămată O___ C______ S______ plină de sânge pe haine, mânjirea hainelor cu sânge reieșind și din planșa foto. Din planșa foto se mai poate desprinde de asemenea, și aspectul prezenței sângelui din abundență în cele două locuri în care persoana vătămată a fost înjunghiată, respectiv în piept și în spate, precum și faptul că tăieturile în geacă au fost liniare, provenind astfel de la briceagul cu lamă dreaptă, ridicat de la inculpat pe bază de dovadă. (f.16 ) . D upă ce au reușit să îl imobilizeze pe inculpat, martorul M____ E______ A_____ l-a trimis pe fratele acestuia, martorul M____ C______ D____, să fugă după organele de poliție, acestea fiind sunate însă în prealabil și de persoana vătămată, fapt și pentru care martorul s-a întâlnit pe drum cu echipajul de poliție și i-a condus la locul faptei. Organele de poliție au încercat din nou să ia briceagul din mâna inculpatului H______ S______, dar nu au reușit întrucât era foarte recalcitrant, fapt pentru care ofițerii de poliție i-au pus cătușele. Aceștia au fost ajutați de martori să îl bage pe inculpat în mașina poliției, deoarece opunea rezistență, zbătându-se constant (f. 52 dup ) și sprijinindu-se inclusiv cu capul de plafonul mașinii (f. 56) când a fost introdus în mașina poliției. Între timp la fața locului a sosit și un echipaj al ambulanței, care l-a luat pe O___ C______ și l-a transportat la spital.

Faptul că trei martori l-au imobilizat pe inculpat, în timp ce un martor a fugit după poliție, este susținut și prin declarația martorei E______ D_____ (f. 58), care a declarat că i-a văzut pe cei trei în timp ce încercau să îl țină pe inculpat, fără să îl lovească, în timp ce acesta zbiera ca sa îi fie dat drumul. Mai mult, se reține că inculpatul s-a și autovătămat, datorită comportamentului recalcitrant manifestat cu ocazia urcării în mașina poliției.

Instanța reține că această stare de fapt este confirmată și de către martorul G_____ V___ (f.64-65), care a arătat că, în timp ce se juca în bar la un aparat (aspect fixat și prin planșa foto ), a văzut când inculpatul a ieșit afară, fiind ulterior urmat de persoana vătămată, continuând conflictul în curte. Totodată și din declarația acestuia a reieșit faptul că în stradă au ieșit cei patru martori, care au încercat să aplaneze conflictul. Martorul a declarat că el personal nu a văzut îmbrânceala, pentru că nu l-a interesat , dar a auzit zgomotele.

Referitor la starea de fapt instanța reține și declarația persoanei vătămate, declarație care se coroborează cu declarațiile martorilor și înregistrările camerelor video.

Astfel, din declarația persoanei vătămate O___ C______ S______ (f.41, f. 43-44) a reieșit faptul că aceasta s-a aflat în incinta barului Transilvania, unde juca cărți cu inculpatul H______ S______, iar la un moment dat inculpatul a început să îi adreseze injurii, discuția degenerând într-un conflict verbal. Datorită stării conflictuale, martora E______ D_____, fiind de serviciu la bar, le-a spus să nu se certe în bar, ci să iasă afară. (f. 57-59).

În fața instanței martorii și-au menținut declarațiile date anterior în faza de urmărire penală, prezentând în același mod desfășurarea evenimentelor (f. 75,76,102,103,104).

 

De reținut că martorul A___ T___ a declarat în fața instanței(f.104), contrar declarației date în faza de urmărire penală(f. 61 dup) că nu a văzut momentul în care persoana vătămată a fost înjunghiată, cu toate că și-a menținut declarația dată în faza de urmărire penală.

Întrebat de către instanță în legătură cu neconcordanțele dintre cele două declarații, martorul a arătat că nu își aduce aminte tot, având în vedere timpul scurs.

Cu toate acestea, instanța reține că martorul a declarat că a văzut persoana vătămată înjunghiată și că l-a văzut pe inculpat cu cuțitul în mână.

Fiind audiată în faza de urmărire penală, p ersoana vătămată a arătat că a ieșit din bar după inculpat și că odată ajunși în stradă au avut și o altercație fizică, îmbrâncindu-se reciproc. O___  C______ a recunoscut că i-a dat o palmă inculpatului, și acesta din urmă căzând la pământ. A mai arătat că ulterio r a fost lovit de către inculpat cu un briceag de culoare roșie pe care l-a mai văzut anterior asupra inculpatului.

În fața instanței persoana vătămată și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, prezentând în mod similar desfășurarea evenimentelor(f. 28 d. inst.)

Fiind audiat în cauză, în faza de urmărire penală, inculpatul H______ S______ a susținut că persoana vătămată O___ C______, care era însoțită de încă două persoane, a început conflictul prin faptul că l-a împins și a căzut pe jos. În timp ce se afla pe jos, inculpatul susține că a observat lângă o masă aflată în apropierea porții un briceag de culoare roșie, pe care l-a luat în mână. Totuși, acesta nu mai reține dacă briceagul avea deschisă vreo lamă ascuțită sau un alt obiect înțepător/tăietor. Inculpatul a arătat că în timp ce se afla pe jos, a fost lovit cu pumnii și picioarele de către celelalte persoane care se aflau cu persoana vătămată O___ C______. În acel moment, inculpatul a declarat că în timp ce se afla pe jos, a lovit cu briceagul spre persoana vătămată, care se afla în picioare, cu fața spre acesta, atingându-l cu tirbușonul de la briceag. Totuși, inculpatul nu a putut preciza dacă l-a înjunghiat sau nu, ci a simțit doar că acel tirbușon s-a agățat de hainele persoanei vătămate. Mai mult, inculpatul a mai arătat că a lovit de mai multe ori spre persoana vătămată și există posibilitatea să îl fi lovit cu acel briceag și în altă parte a corpului. Inculpatul H______ S______ a recunoscut că cele două plăgi aflate pe corpul persoanei vătămate (una la nivelul pieptului, iar alta pe spate) sunt cauzate de către acesta prin acțiunile de lovire, dar că a procedat în acest mod în scopul de a se apăra de loviturile celorlalte două persoane, apreciindu-se a fi în legitimă apărare.

În fața instanței(f. 27) inculpatul a declarat că persoana vătămată l-a lovit, venind pe la spate și sărind pe el. A declarat că a fost lovit și de către martorii aflați la masă. A mai declarat că, fiind căzut, a văzut un briceag sub masă, pe care l-a luat și cu care a lovit la întâmplare. Întrebat de către instanță, inculpatul a declarat că își explică tăietura de pe spatele persoanei vătămate prin aceea că este posibil ca aceasta  să se fi tăiat în sârma sau bucata de metal de la gardul de proprietarul barului la ieșire.

Instanța, având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, inclusiv declarațiile martorilor și înregistrările video, apreciază că declarațiile inculpatului sunt nesincere. Astfel cum s-a reținut anterior, reiese cu certitudine din probele administrate în cauză că briceagul aparținea inculpatului și că acesta l-a lovit în spate pe O___ C______ cu acest briceag, aspect observat în mod direct de către martori.

În același sens, declarația martorului M____ G_______ se coroborează cu planșele foto, din care se poate observa că inculpatul a scos din buzunar briceagul, în fața ușii barului, pe cale de consecință îl avea asupra sa, și nu l-a găsit pe jos în curte. Faptul scoaterii din buzunar a briceagului este susținut și prin declarațiile celor patru martori oculari, care l-au văzut ulterior pe stradă pe inculpat în timp ce a scos din buzunar briceagul și a lovit-o pe persoana vătămată cu lama acestuia.

Referitor la susținerile inculpatului, potrivit cărora s-ar fi aflat în legitimă apărare, instanța reține următoarele: din probele administrate în cauză nu rezultă întrunirea condițiilor legitimei apărări, nici cele referitoarea la atac, dar nici cele referitoare la apărare.

Astfel, pentru a putea fi reținută starea de legitimă apărare, în cauză trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții referitoare la apărare : săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală – această condiție este îndeplinită, fiind realizată prin acțiunea inculpatului de a lovi cu briceagul de două ori persoana vătămată, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 20 zile de îngrij iri medicale; fapta să fie îndreptată împotriva agresorului - aceasta condiție nu este îndeplinită, deoarece din probatoriul administrat nu s-a putut stabili că persoana vătămată l-a lovit pe inculpat pentru a p utea fi considerat un agresor. Instanța reține că, potrivit declarației persoanei vătămate cei doi s-au îmbrâncit, dar că inculpatul a fost cel care l-ar fi îmbrâncit prima oară. În aceste condiții, instanța apreciază că în cauz ă nu sunt probe care să confirme faptul că această îmbrânceală reciprocă are caracterul unui „ atac material, direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana inculpatului”, astfel cum este def init de art. 19 al.2 din C.pen.; apărarea să fie idonee/ necesară pentru înlăturarea atacului -din probele administrate reiese că apărarea inculpatului nu a avut acest caracter de apărare ci dimpotrivă de pornire a atacului . În acest se reține că inculpatul a alergat după persoana vătămată și a înjunghiat-o în spate, în timp ce acesta se îndepărta; - apărarea să fie precedată de ata c - în cauză s-a stabilit că nu a avut loc un atac care să pună în pericol persoana inculpatului ; apărarea să fie proporțională cu atacul - condiție care de asemenea nu este îndeplinită, de vreme ce în îmbrânceala dintre cei doi, persoana vătămată s-a folosit doar de mâini, în timp ce inculpatul s-a folosit și de un briceag pe care îl avea asupra sa și cu ajutorul căruia a înjunghiat-o pe aceasta de două ori , o dată în spate, în timp ce se îndepărta.

Condițiile referitoare la atac , presupun existența unui atac material, direct, imediat și injust care pune în pericol persoana celui care se apără . Instanța apreciază că î n cauza nu se poate reține existența unui atac, întrucât inculpatul este cel care a provocat-o la scandal pe persoana vătămată, motiv pentru care nici nu vor mai fi analizate celelalte condiții referitoare la atac, constatându-se cu claritate că nu sunt întrunite condițiile incidenței cauzei justificative ale legitimei apărări, cu consecința respingerii acestei apărări ca nefondate.

Instanța reține că starea de fapt anterior reținută este confirmată și de planșele fotografice (f. 36-40), din care se poate vedea cum hainele persoanei vătămate, respectiv cămașa și geaca, sunt tăiate în mai multe locuri, corespunzătoare zonei pieptului și spatelui, fiind pătate cu sânge din abundență. De asemenea, tăieturile corespund lamei briceagului folosit de inculpat, astfel cum se poate constanta și din examinarea planșei fotografice în care briceagul a fost fixat (f. 30-33). Mai mult, prin aceleași planșe fotografice au fost fixate și urmele de sânge de pe lama briceagului, sânge provenit din tăierea persoanei vătămate de către inculpat. Leziunile corporale pricinuite persoanei vătămate sunt susținute nu doar prin declarațiile acesteia, coroborate cu declarațiile martorilor și ale inculpatului, dar și prin concluziile raportului de expertiză medico-legală.

Astfel, din raportul de expertiză medico-legală (f.22), reiese faptul că persoana vătămată O___ C______ I___ prezintă “plăgi înjunghiate aparent nepenetrante hemitorace drept prin heteroagresiune”. Se constată că persoana vătămată a suferit o plagă înjunghiată liniară de aprox. 3cm în regiunea pectorală dreaptă și o plagă înjunghiată eliptică cu diametrul mare de 5cm și cel mic de 2,5cm în regiunea scapulară dreapta, ce pot data din data de 12.03.2017. Totodată, se constată că persoana vătămată va avea nevoie de 14 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile suferite nu i-au pus în pericol viața. Instanța reține că în urma suplimentării raportului de expertiză s-a stabilit că persoana vătămată a avut nevoie de 20 de îngrijiri medicale.

Având în vedere considerentele reținute anterior, instanța constată că probele administrate în cauză se coroborează între ele, dovedind starea de fapt reținută în rechizitoriu. Potrivit celor expuse mai sus se constată că în cauză există suficiente probe care conduc la concluzia că inculpatul H______ S______ a săvârșit faptele reținute în sarcina sa.

1. În drept , f apta inculpatului H______ S______ , care în data de 12.03.2017, în jurul orelor 15:15, în timp ce se afla în fața barului ”Transilvania„ de pe Calea Martirilor 1989, nr. 56, din Timișoara, a lovit-o pe persoana vătămată O___ C______ I___ de două ori, cu briceagul pe care îl purta asupra sa, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 20 de zile de îngrijiri medicale, care însă nu au pus în primejdie viața persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.2 C.p.

Elementul material al infracțiunii a fost realizat prin acțiunea inculpatului, care a lovit-o de două ori  persoana vătămată cu briceagul, odată în zona pieptului și odată în spate. Urmarea socialmente periculoasă a constat în lezarea integrității corporale și a sănătății persoanei vătămate, cu consecința necesității unui număr de 20 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Legătura de cauzalitate între lovirea persoanei vătămate și urmarea socialmente periculoasă, a rezultat în mod direct din acțiunea inculpatului de a înțepa cu briceagul persoana vătămată. În ceea ce privește latura subiectivă se reține că, inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, prev. de art. 16 alin.3 lit.a) C.p., acesta pr evăzând și urmărind  lovirea persoanei vătămate cu briceagul.

2 . În drept , fapta inculpatului H______ S______ , care în data de 12.03.2017, în jurul orelor 15:15, în timp ce se afla în fața barului ”Transilvania„ de pe Calea Martirilor 1989, nr. 56, din Timișoara, a lovit-o pe persoana vătămată O___ C______ I___ de două ori, cu briceagul pe care îl deținea asupra sa fără drept, într-un loc special amenajat și autorizat pentru distracție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin.1 C.p.

Elementul material al infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, a fost realizat în speță prin acțiunea inculpatului, de a deține asupra sa, într-un loc special amenajat și autorizat pentru distracție - respectiv Barul Transilvania -, și de a folosi la lovirea persanei vătămate, un obiect interzis prin lege la deținere, într-un asemenea local, anume – un briceag (obiect  fabricat anume pentru tăiere sau înțepare, art. 372 alin.1 lit.a) teza a –II-a C.p.). Urmarea socialmente periculoasă a constat în starea de pericol creată pentru siguranța cetățenilor prezenți în acel bar, dar și la fața locului în momentul izbucnirii conflictului fizic, precum și atingerea adusă integrității corporale a persoanei vătămate prin folosirea briceagului, iar întrucât infracțiunea este una de pericol, legătura de cauzalitate între urmarea socialmente periculoasă și acțiunea inculpatului rezultă din însăși materialitatea faptei astfel cum a fost expusă. În ceea ce privește latura subiectivă, se reține că inculpatul a săvârșit și această infracțiune cu intenție directă, prev. de art. 16 alin.1 lit.a) C.p.. Astfel, din modul în care a acționat, coroborat cu împrejurările în care s-a aflat, se deduce că, pe fondul consumului anterior de alcool și a disputei avută cu persoana vătămată, în urma căreia a și fost scos afară din local, a folosit briceagul pe care îl avea asupra sa atât în bar, cât și în afara barului, cu intenție.

În condițiile în care inculpatul, prin fapta sa de a deține și de a folosi un briceag la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, datorită modului în care a fost săvârșită și a urmărilor pe care le-a produs a realizat conținutul a două infracțiuni, se va reține și incidența concursului ideal de infracțiuni, astfel cum este reglementat de în art. 38 alin.2 C.p.

La alegerea și individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea acestuia, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale fiecărui inculpat, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială incidența circumstanțelor atenuante sau agravante.

Astfel, instanța va ține cont de faptul că inculpatul H______ S______, în vârstă de 70 de ani, este fiul lui G_______ și M____, născut la data de 01.07.1947 în ____________________________, cu domiciliul în Timișoara, __________________, _____________, ________________, CNP: xxxxxxxxxxxxx, posesor C.I. ________. Nr. xxxxxx, de cetățenie română, căsătorit, studii liceale, pensionar, fără antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale și judecății inculpatul a avut o atitudine nesinceră, în ceea ce privește infracțiunea de lovire recunoscând că cele două împunsături cu briceagul au fost cauzate de el, dar în legitimă apărare, apărare care însă a fost respinsă. De altfel, în fața instanței a afirmat că este posibil ca persoana vătămată să se fi zgâriat în gardul de sârmă și astfel să capete tăietura de pe spate. În ceea ce privește infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, inculpatul a negat în permanență că briceagul este al său și că l-a avut asupra sa în bar, deși din imaginile video, planșele foto, dar și declarațiile martorilor, s-a stabilit că inculpatul a avut briceagul asupra sa atât în bar, cât în afara barului. Din fișa de cazier a inculpatului (f. 130 ) se reține faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

Așadar, constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpați, instanța:

1. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 și urm. C. pen., va condamna pe inculpatul H______ S______, fiul lui G_______ și M____, născut la data de 01.07.1947 în ____________________________, cu domiciliul în Timișoara, __________________, _____________, _________________, CNP: xxxxxxxxxxxxx, posesor C.I., ________, nr. xxxxxx, de cetățenie română, necăsătorit, studii liceale, pensionar, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 2 luni  închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.2 C.pen .

2. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 C. pen., va condamna pe același inculpat H______ S______ la pedeapsa de 6 luni închisoare , pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin.1 C.p.

În prezenta cauză instanța reține că natura faptelor săvârșite si ansamblul circumstanțelor personale a inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală, prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b din Cod penal , respectiv dreptul de a fi ales in autoritățile publice sau in orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. Astfel, se impune interzicerea acestor drepturi având in vedere funcția pedepselor complementare și accesorii, de scoatere din societate a inculpatului prin interdicția de a participa la viața sociala precum si faptul ca din penitenciar condamnatul nu și-ar putea îndeplini astfel de funcții și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită si moralitate  pentru cetățeni.

Astfel, în baza art. 67 al.1 și al.2 din Cod penal va aplica inculpatului H______ S______, pe lângă fiecare pedeapsă principală , pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.b C.p., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

De asemenea, în temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului H______ S______, pe lângă fiecare pedeapsă principală , pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Reținând că cele două fapte au fost săvârșite în concurs, în baza art. 39 al.1 lit.b C.p. și la art. 38 al.1 C.p. instanța va contopi pedepsele aplicate în prezenta cauză și va aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare pe care o va spori cu 2 luni închisoare (1/3 din 6 luni închisoare), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare .

În baza art. 67 al.1 și al.2 din Cod penal va aplica inculpatului H______ S______, pe lângă pedeapsă rezultantă , pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.b C.p., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

De asemenea, în temeiul art.65 din C.p. va aplica inculpatului H______ S______ , pe lângă pedeapsa rezultantă , pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că măsura controlului judiciar constituie un semnal de alarmă suficient în privința viitorului pe care l-ar putea avea inculpatul în perspectiva continuării activității infracționale. Circumstanțele personale ale inculpatului îndreptățesc instanța să considere că o pedeapsă executată în regim de detenție nu este în interesul acestuia, putând aduce prejudicii morale acestuia și sporind practic potențialul infracțional ce se impune a fi stopat. Cu toate acestea, se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată.

Conform art. 91 C.pen., instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiții: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității;  d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ aceste condiții, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an și 4 luni închisoare , inculpatul nefiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii, și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, față de circumstanțele personale ale acestuia menționate mai sus, instanța consideră că nu este necesară executarea în detenție la acest moment.

Pentru aceste considerente, î n baza art. 91 și urm. NCP, cu apl. art. 35 alin. 1 NCP, va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere , stabilind în sarcina inculpatului un termen de încercare de 2 ani , care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.

În baza art. 93 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere : a să se prezinte la Serviciul de Probațiune T____, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare  care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. 1 C . pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1, lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probațiune T____.

În baza art. 93 alin. 3 NCP instanța va impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Timișoara sau ____________________________, instituție ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T____ , pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare .

În baza art. 404 alin. 3 C . proc. pen., rap.la art. 96 C.pen. instanța va atrage atenția inculpatului a supra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei în regim de detenție .

În ceea ce privește latura civilă instanța reține că potrivit art. 1357 și urm. din C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Potrivit literaturii și practicii judiciare în materie, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții: fapta ilicită, prejudiciul produs ca urmare a faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Cu privire la fapta ilicită, așa cum s-a arătat pe parcursul considerentelor, aceasta a constat în lovirea părții civile de către inculpat. Vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe, astfel cum a fost precizat mai sus. Urmarea imediată constă în vătămarea părții civile.  Raportul de cauzalitate a fost dovedit prin certificatul medico-legal coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate. Așadar, instanța reține că sunt îndeplinite toate cele patru condiții.

Prejudiciul cauzat de fapta ilicită a inculpatului are două componente: o componentă materială și o componentă morală – ce constă în suferințele pricinuite părții civile de respectivul incident. Din situația de fapt mai sus-prezentată a reieșit că, urmarea imediată a faptei inculpatului a fost vătămarea numitului O___ C______.

Cu privire la solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata sumei de 20.000 euro cu titlul de daune morale(f. 58), instanța reține următoarele: p rin săvârșirea infracțiunii, acestei părți civile i-au fost produse de către inculpat prejudicii morale constând în suferințele cauzate de vătămările suferite. Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs, fiind strâns legat de persoană, a lezat direct și nemijlocit integritatea psihică a părții civile.

În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daune morale, instanța reține că acestea sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores , ca o compensare a suferințelor părților civile. Totuși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța trebuie să aibă în vedere o ________ criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care partea civilă a fost afectată emoțional, având în vedere și vârsta acesteia. Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză ridicată de aproximare și subiectivism.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța va aprecia, în raport de împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia (au fost necesare 20 de zile de îngrijiri medicale) , reținând și practica judiciară în domeniu, că suma de 20.0 00 de euro solicitată de cu titlul de daune morale este exagerată și astfel ar deturna, în opinia instanței, rațiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogățire fără justă cauză.

Instanța reține că potrivit înscrisurilor medicale, administrate în probațiune în faza de urmărire penală și judecată , persoana vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 20 de zile de îngrijiri medicale. Instanța mai reține și faptul că persoana vătămată nu a făcut dovada cu privire la suferirea unui prejudiciu moral de o intensitate ridicată, rămânând instanței libertatea de a face o apreciere în funcție de criteriile reținute anterior.

Pentru aceste considerente, î n baza art. 397 alin.1, art. 25 alin.1, art.19 C.proc.pen., rap. la art. 1357 și urm. Cod civil va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă O___ C______ I___ și va dispune obligarea inculpatului la plata către această parte civilă a sumei de 2000 euro cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 108 lit. d) C.pen., art. 112 alin.1 lit. b) C.pen. va dispune confiscarea  briceagului metalic cu mâner din plastic de culoare roșie cu lungimea de 9 cm, și o lama de 4 cm, cu lățimea de 1 cm, îndoită, prevăzută cu un tirbușon și încă 4 lamele pentru diverse utilități, ce se află în Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei Timișoara, conform procesului verbal de predare primire din data de 10.05.2017, la poziția 43/2017.

În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., va dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu parțial pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T____(dosar XXXXXXXXXXXXXX/a1.1).

În baza art. 274 alin. 1 C . proc. pen. , reținând culpa procesuală a inculpatului în declanșarea prezentului proces, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 2.000 lei (600 lei fiind suma aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

 

1. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 și urm. C. pen., condamnă pe inculpatul H______ S______, fiul lui G_______ și M____, născut la data de 01.07.1947 în ____________________________, cu domiciliul în Timișoara, __________________, _____________, _________________, CNP: xxxxxxxxxxxxx, posesor C.I., ________, nr. xxxxxx, de cetățenie română, necăsătorit, studii liceale, pensionar, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 2 luni  închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin.2 C.pen .

2. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. proc. pen. raportat la art. 91 C. pen., condamnă pe același inculpat H______ S______ la pedeapsa de 6 luni închisoare , pentru săvârșirea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin.1 C.p.

În baza art. 67 al.1 și al.2 din Cod penal aplică inculpatului H______ S______, pe lângă fiecare pedeapsă principală , pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.b C.p., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului H______ S______, pe lângă fiecare pedeapsă principală , pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 39 al.1 lit.b C.p. și la art. 38 al.1 C.p. contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză și aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 2 luni închisoare pe care o sporește cu 2 luni închisoare (1/3 din 6 luni închisoare), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare .

În baza art. 67 al.1 și al.2 din Cod penal aplică inculpatului H______ S______, pe lângă pedeapsă rezultantă , pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Cod penal, respectiv interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 2 ani, care se execută potrivit art.68 alin.1 lit.b C.p., de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art.65 din C.p. aplică inculpatului H______ S______ , pe lângă pedeapsa rezultantă , pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b din Codul penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 C.p., de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 91 și urm. NCP, cu apl. art. 35 alin. 1 NCP, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere , stabilind în sarcina inculpatului un termen de încercare de 2 ani , care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.

În baza art. 93 alin. 1 NCP pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere :

a) a să se prezinte la Serviciul de Probațiune T____ , la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare  care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. 1 C . pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1, lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune T____ .

În baza art. 93 alin. 3 NCP impune inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Timișoara sau ____________________________, instituție ce urmează a fi desemnată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul T____ , pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare .

În baza art. 404 alin. 3 C . proc. pen., rap.la art. 96 C.pen. atrage atenția inculpatului a supra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege ori săvârșește o nouă infracțiune intenționată, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei în regim de detenție .

În baza art. 397 alin.1, art. 25 alin.1, art.19 C.proc.pen., rap. la art. 1357 și urm. Cod civil admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă O___ C______ I___ și dispune obligarea inculpatului la plata către această parte civilă a sumei de 2000 euro cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 108 lit. d) C.pen., art. 112 alin.1 lit. b) C.pen. dispune confiscarea  briceagului metalic cu mâner din plastic de culoare roșie cu lungimea de 9 cm, și o lama de 4 cm, cu lățimea de 1 cm, îndoită, prevăzută cu un tirbușon și încă 4 lamele pentru diverse utilități, ce se află în Camera de Corpuri Delicte a Judecătoriei Timișoara, conform procesului verbal de predare primire din data de 10.05.2017, la poziția 43/2017.

În baza art. 272 alin.1 C.proc.pen., dispune plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu parțial pentru avocatul din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul T____(dosar XXXXXXXXXXXXXX/a1.1).

În baza art. 274 alin. 1 C . proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei (600 lei fiind suma aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 22.03.2018.