Pretenţii

Sentinţă civilă 84 din 30.01.2019


Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 13.04.2018 de reclamanta TA în contradictoriu cu pârâtul SB, s-a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2088,41 lei, sumă reprezentând contravaloare operaţiuni de service (piese si manopera) pentru care a fost emisa factura fiscală seria TABV nr.473993 din data de 25.07.2017 si neachitată pana la data introducerii cererii, precum si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata reprezentate de taxa judiciara de timbru.

În motivarea cererii se arată de reclamantă că a efectuat operaţiuni de service la autoturismul cu numărul de înmatriculare B111KSI, serie de saşiu: WDD2163731A025471, prezentat de către parat, operaţiuni pentru care a fost emisa factura seria TABV nr. 473993/25.07.2017, semnata si acceptata de către pârât.

Se susţine de către reclamantă  faptul că pârâtul SB  nu a achitat contravaloarea aferenta acestor operaţiuni, cu toate că societatea reclamantă TA a efectuat operaţiunile de service care i-au fost solicitate.

Menţionează reclamanta că intre TA si pârât s-au derulat raporturi juridice sub forma simplificata a prestării serviciilor si a emiterii facturii fiscale in cuantum de 2088,41 lei, reprezentând contravaloare factură, care are natura juridica a unui înscris sub semnătură privata si face dovada împotriva emitentului si in favoarea destinatarului.

In condiţiile in care factura fiscala este acceptată la plată de către destinatar, aceasta face dovada si împotriva acestuia in ceea ce priveşte existenţa actului juridic si executarea operaţiunii care constituie obiectul lor.

In speţă, factura fiscală emisa de reclamantă a fost acceptata de către pârât prin semnarea si stampilarea acesteia.

Astfel, după emiterea precomenzii si comenzii de lucru nr. 51056415 din 17.07.2017 si repararea autoturismului, s-a emis devizul cumulativ de lucrări nr. 51056415 din data de 17.07.2017, deviz in baza căruia a fost emisa Factura fiscala seria TABV nr. 473993, din data de 25.07.2017.

Arată reclamanta ca paratul SB  a semnat si acceptat toate documentele emise, inclusiv Factura fiscala seria TABV nr. 473993, din data de 25.07.2017, precum si fisa de control calitate din 25.07.2017, fără sa existe obiecţii cu privire la cantitatea si calitatea serviciilor oferite.

Se mai arata că, potrivit art. 1270 Cod Civil, contractul valabil încheiat are putere de lege intre părţile contractante, iar conform art. 1350 alin. 1 si 2 din Codul Civil, orice persoana trebuie sa isi îndeplinească obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când fără justificare nu isi îndeplineşte aceasta îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte parţi si este obligată să repare acest prejudiciu.

Reclamanta precizează că prejudiciul total creat societăţii constă in suma de 2088,41 lei pe care paratul o are de achitat.

Apreciază reclamanta că, in speţa de faţă, condiţia existenţei unui raport de cauzalitate intre neexecutarea obligaţiei asumate si prejudiciu este îndeplinită, întrucât acesta din urmă este consecinţa logică si directă a nerespectării de către parat a obligaţiei de plată a contravalorii operaţiunilor de service.

In ceea ce priveşte cerinţa culpei paratului, arată reclamanta că din dispoziţiile art. 1547 Cod Civil, rezultă că debitorul este ţinut să repare prejudiciul cauzat cu intenţie sau din culpa.

In acelaşi timp, art. 1548 Cod Civil instituie si o prezumţie de vinovăţie in sarcina debitorului prin simplul fapt al neexecutării, prezumţie care pana la acest moment nu a fost răsturnată prin dovedirea unei cauze străine, exoneratoare de răspundere.

Reclamanta consideră că si-a îndeplinit toate obligaţiile ce revin prestatorului intr-o atare situaţie, prestând in totalitate si cu respectarea normelor de calitate serviciile de reparaţii solicitate, emiţând factura fiscala pentru preţul aferent serviciilor si,  mai presus de toate, încrezându-se in buna credinţa a paratului cu privire la achitarea preţului.

Având in vedere faptul ca obligaţia de a plăti o suma de bani este o obligaţie de a da, creditorului acestei obligaţii - in vederea obţinerii executării acesteia prin intermediul unei acţiuni in justiţie - nu-i revine decât sarcina de a proba existenţa contractului si executarea propriilor obligaţii, urmată de afirmarea neexecutării obligaţiei debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanţe de plata faptul ca intre cele doua parţi nu mai exista nicio obligaţie valabila, acestea fiind stinse anterior prin plata, ori in speţa de faţă pana la data prezentei cereri paratul nu a făcut dovada plaţii.

Cu toate ca paratul a semnat factura fiscala seria TABV nr. 473993/25.07.2017, acesta nu a plătit-o nici pana astăzi, deşi a fost pus in întârziere prin notificarea nr.1049 din data de 02.10.2017, a cărei confirmare de primire a fost semnata de parat, precum si prin

e-mail cu notificarea nr. 1709 din 16.08.2017 si nr.1834 din 28.08.2017

In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270 Cod Civil, art. 1547-1548 Cod Civil, art. 194 si următoarele din Cod Procedura Civila.

Pârâtului SB i s-au comunicat in data de 03.05.2018 cererea şi înscrisurile ataşate (fil.33 dosar) în vederea depunerii întâmpinării, însă acesta nu a depus la dosar întâmpinare sau alte cereri şi nici nu s-a prezentat în instanţă prin reprezentant legal/convenţional.

De asemenea, pârâtul a fost citat cu menţiunea chemare la interogatoriu pentru termenele din :  26.09.2018 (fila. 44 dosar) si 12.12.2018 (fila. 44 dosar), insa acesta nu s-a prezentat in instanţa pentru administrarea probei cu interogatoriul.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Între  reclamanta TA si pârâtul SB  s-au derulat raporturi juridice de  prestări servicii auto în urma cărora s-a emis factura fiscală seria TABV nr.473993 din data de 25.07.2017, reprezentând contravaloare operaţiuni de service (piese si manopera)  în valoare  de 2088,41 lei, factură, care are natura juridica a unui înscris sub semnătură privata si face dovada împotriva emitentului si in favoarea destinatarului.

In condiţiile in care factura fiscala este acceptată la plată de către destinatar, aceasta face dovada si împotriva acestuia in ceea ce priveşte existenţa actului juridic si executarea operaţiunii care constituie obiectul lor.

In speţă, factura fiscală emisa de reclamantă a fost acceptata de către pârât  prin semnarea si stampilarea acesteia.

Astfel, după emiterea precomenzii si comenzii de lucru nr. 51056415 din 17.07.2017 si repararea autoturismului  pârâtului SB, s-a emis devizul cumulativ de lucrări nr. 51056415 din data de 17.07.2017, deviz in baza căruia a fost emisa factura fiscala seria TABV nr. 473993, din data de 25.07.2017.

La momentul respectiv paratul SB  a semnat si acceptat toate documentele emise, inclusiv factura fiscala seria TABV nr. 473993, din data de 25.07.2017, precum si fisa de control calitate din 25.07.2017, fără sa existe obiecţii cu privire la cantitatea si calitatea serviciilor oferite.

Pârâtului SB i s-au comunicat in data de 03.05.2018 cererea şi înscrisurile ataşate (fil.33 dosar) în vederea depunerii întâmpinării, însă acesta nu a depus la dosar întâmpinare sau alte cereri şi nici nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu şi-a făcut nici o apărare în acest dosar.

De asemenea, pârâtul a fost citat cu menţiunea chemare la interogatoriu pentru termenele din :  26.09.2018 (fila. 44 dosar) si 12.12.2018 (fila. 44 dosar), insa acesta nu s-a prezentat in instanţa pentru administrarea probei cu interogatoriu, instanţa considerând o recunoaştere a pretenţiilor solicitate.

Prevederile  art. 1270 din  Codul Civil,  arată în mod clar faptul că contractul valabil încheiat are putere de lege intre părţile contractante, iar conform art. 1350 alin. 1 si 2 din Codul Civil, orice persoana trebuie sa isi îndeplinească obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când fără justificare nu isi îndeplineşte aceasta îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte parţi si este obligată să repare acest prejudiciu

Văzând cele de mai sus, precum şi prevederile art. 1270 Cod Civil, art. 1547-1548 Cod Civil instanţa va  admite acţiunea reclamantului TA în contradictoriu cu pârâtul SB, astfel îl va obliga pe pârât să plătească în favoarea reclamantei suma de 2088, 41 lei, cu titlul de pretenţii, reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate .

În baza art. 453 Cod procedură civilă va obliga pe pârâtul SB să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 152 lei.

Domenii speta