Pretentii

Hotărâre 6440 din 12.10.2018


Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de …, reclamanta … a solicitat, în contradictoriu cu pârâta …, cu citarea în calitate de intervenient forţat a numitului …, obligarea pârâtei la plata sumei de 37.606,50 euro reprezentând cuantumul despăgubirii datorate pentru avariile autovehiculului cu număr de înmatriculare …, respectiv 172.440,84 lei, a sumei de 3535,01 euro reprezentând penalități de întârziere calculate până la data introducerii acțiunii, precum și la plata în continuare a penalităților până la plata efectivă a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că la data de 17.01.2014, intervenientul forţat, conducând autovehiculul marca … cu nr. de înmatriculare … a produs din culpa sa un accident de circulaţie în urma căruia a fost avariat autovehiculul marca … cu nr. de înmatriculare …, proprietatea numitului …, asigurat CASCO la societatea reclamantă care a fost avizată despre producerea daunei, plătind despăgubirea în cuantum de 46.320 euro.

Prin plata despăgubirii, reclamanta se subrogă în drepturile asiguratului CASCO, fiind îndreptăţită să recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului, în raport de prevederile art. 2210 C. civ.

De asemenea, a învederat că suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperată de la pârâtă, întrucât deţinătorul autovehiculului al cărui conducător se face vinovat de producerea accidentului avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terţilor prin accidente de circulaţie la … .

La data de 04.07.2017 s-a formulat cerere de despăgubire, însă pârâta nu și-a onorat obligația de plată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2210 C. civ., art. 49 şi art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Norma RCA aprobată prin Ordinul 14/2011 al CSA.

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 4553,81 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului principal de cerere, respectiv cu suma de 915,47 lei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă capătului de cerere vizând penalitățile, conform art. 3 alin. (1) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 51)

La data de … a fost depusă întâmpinare de către pârâtă, prin care s-a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivare, pârâta a arătat că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care reclamanta a efectuat plata despăgubirii, respectiv din data de 17.03.2014, acesta fiind momentul nașterii dreptului de a-și recupera cheltuielile efectuate. În tot acest interval, societatea pârâtă nu a fost avizată cu privire la faptul instrumentării dosarului de daună și efectuării plății, promovând direct această acțiune.

Pe fond, a susținut pârâta că neefectuarea plății despăgubirii este imputabilă reclamantei și societății spaniole … al cărei corespondent este, deoarece nu au pus la dispoziție documentele necesare instrumentării dosarului de daună.

A mai arătat că înțelege să conteste și valoarea despăgubirii, nefiind depuse înscrisuri din care să rezulte valoarea pieselor și manoperei necesare repunerii autovehiculului în stare de funcționare.

De asemenea, s-a învederat că pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care dosarul de daună nu a fost finalizat din motive care țin în exclusivitate de conduita persoanei păgubite și, respectiv, a societății …

În drept, a invocat Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 23/2014.

În dovedire, pârâta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 01.02.2018 s-a depus răspuns la întâmpinare de către reclamantă, prin care s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

A susținut reclamanta că a intervenit suspendarea cursului prescripției ca urmare a contestării de către intervenientul forțat a procesului-verbal de contravenție.

Astfel, termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data plății despăgubirii, respectiv din data de 17.03.2014 a fost suspendat pe perioada existenței pe rolul instanțelor de judecată a dosarului nr.  … având ca obiect plângere contravențională, și anume de la data de 03.02.2014 (data înregistrării plângerii) până la data de 28.09.2015 (data pronunțării soluției în calea de atac a apelului).

Momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului material la acțiune este momentul plății despăgubirii de către asigurător, singura dată la care prejudiciul a fost localizat în patrimoniul asigurătorului și de la care acesta era îndreptățit să solicite recuperarea acestei sume, însă nu se poate susține că reclamanta ar fi stat în pasivitate, de vreme ce s-a așteptat soluționarea dosarului având ca obiect plângere contravențională.

A mai invocat reclamanta că a intervenit și un caz de întrerupere a termenului de prescripție prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, iar avizarea prin intermediul corespondentului din Spania reprezintă un act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere.

De asemenea, a arătat că pârâta a fost avizată și în România despre producerea evenimentului rutier în cauză, iar după ce a fost notificată, aceasta nu a formulat niciun fel de obiecțiuni cu privire la suma solicitată.

La termenul de judecată din data de … , instanţa a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune și a încuviințat proba cu înscrisuri, precum și proba cu expertiza tehnică auto, apreciind aceste probe admisibile şi apte a conduce la soluţionarea cauzei pe fondul ei.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea soluționării excepției prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 17.01.2014, intervenientul forţat …, conducând autovehiculul marca  … cu nr. de înmatriculare  … a produs un accident de circulaţie în urma căruia a fost avariat autovehiculul cu nr. de înmatriculare …, proprietatea numitului …, asigurat CASCO la societatea reclamantă.

Modalitatea de producere a evenimentului rutier rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv înscrisurile de la dosar, nefiind contestată de către pârâtă, aceasta contestând doar cuantumul sumei solicitate cu titlu de despăgubiri de către reclamantă.

La data de 04.07.2017, persoana păgubită  … prin  …. a solicitat plata despăgubirii achitate de reclamantă în dosarul de daună nr. … deschis ca urmare a evenimentului rutier din data de 17.01.2014 (filele 74-77).

S-a solicitat ca plata despăgubirii în cuantum de 37.606,50 euro să fie făcută în contul societății … în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii cererii.

Astfel, în temeiul poliței de asigurare CASCO, reclamanta a achitat în contul societăţii reparatoare suma aferentă reparațiilor necesare autoturismului cu număr de înmatriculare  … la data de 17.03.2014.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 2500 alin. (1) Cod civil, „dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, iar alin. (2) al aceluiași text de lege defineşte şi noţiunea de „drept la acţiune” ca fiind dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz.

În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, potrivit art. 2523 Cod civil, prescripţia începe să curgă de la data când titularul a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea dreptului la acţiune, în speța dedusă judecății acest moment fiind data plății despăgubirii de către societatea reclamantă, respectiv 17.03.2014, dată a plății ce nu a fost contestată de niciuna dintre părți și care reprezintă data la care prejudiciul produs în patrimoniul asigurătorului a fost cunoscut de către acesta, de la acest moment fiind asigurătorul îndreptățit să solicite recuperarea acestei sume.

Astfel, cel mai târziu la data plății despăgubirii, reclamanta, care indică în mod expres în răspunsul la întâmpinare această dată ca fiind cea de la care începe a curge termenul de prescripție, a cunoscut data intervenirii cazului asigurat și persoana vinovată de producerea lui.

Instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 2517 Cod civil cu privire la termenul general de 3 ani al prescripției extinctive, în raport de care constată că dreptul la acțiune s-a prescris în cauză la data de 17.03.2017, deci anterior introducerii cererii de chemare în judecată din data de 17.10.2017, motiv pentru care va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta  … și va respinge cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

De asemenea, instanța constată că, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind plata debitului principal, s-a stins și dreptul la acțiune privind plata penalităților, după cum rezultă din dispozițiile art. 2503 Cod civil, conform cărora odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

Având în vedere soluția ce urmează a se pronunța cu privire la capătul principal de cerere, față de prevederile art. 453 Cod de procedură civilă, urmează, totodată, a respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la susținerea reclamantei referitoare la suspendarea cursului prescripției ca urmare a contestării procesului-verbal de contravenție de către intervenientul forțat, instanța reține că dispozițiile art. 2532 C. civ. reglementează în mod expres cazurile generale de suspendare a cursului prescripției, situația invocată de reclamantă neputând fi asimilată vreuneia dintre ipotezele prevăzute de textul de lege anterior menționat.

A mai invocat reclamanta faptul că s-a întrerupt cursul termenului de prescripție la momentul la care asigurătorul  … s-a adresat corespondentului  … prin intermediul căruia pârâta a confirmat acoperirea poliței și acceptul de preluare a răspunderii.

Astfel, avizarea prin intermediul corespondentului pârâtei din Spania ar  reprezenta un act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere, potrivit art. 2537 pct. 4 C. civ.

Instanța reține că în sprijinul acestor din urmă susțineri ale reclamantei referitoare la avizarea pârâtei prin intermediul corespondentului din Spania nu au fost aduse niciun fel de dovezi din care să reiasă data acestei puneri în întârziere pentru ca instanța să poată aprecia asupra incidenței în cauză a prevederilor art. 2537 pct. 4 C. civ., precum și asupra îndeplinirii cerinței ca punerea în întârziere să fi fost urmată de introducerea cererii de chemare în judecată în termen de 6 luni pentru a opera întreruperea, astfel cum impun prevederile art. 2540 C. civ.

Totodată, data de 04.07.2017 la care reclamanta a avizat pârâta din România în legătură cu producerea evenimentului rutier din data de 17.01.2014 este ulterioară datei de 17.03.2017 la care termenul de prescripție a dreptului material la acțiune s-a împlinit, astfel încât întreruperea cursului nu mai poate, în mod evident, opera.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 C. proc. civ., întrucât reclamanta este cea care a pierdut procesul, instanța o va obliga pe aceasta să plătească pârâtei suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu expert (fila 83).

Pentru aceste considerente, urmează a admite excepția prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta  … prin întâmpinare și a respinge cererea de chemare în judecată ca prescrisă.