Obligarea paratului sa solicite autoritatilor competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului achizitionat de la reclamanta.

Sentinţă civilă 667 din 02.10.2018


Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr.(…) , reclamanta  VN a chemat in judecata pe paratul  SM si a solicitat ca prin hotararea care va fi pronuntata sa se constate intervenita conventia dintre parti, cu privire la autoturismul Dacia 1310 L, cu numarul de inmatriculare(…),  hotararea fiindu-i necesara in vederea radierii autoturismului, precum si sa fie obligat paratul sa achite Primariei taxele si impozitele impreuna cu majorarile aferente, de la data vanzarii si pana in momentul in care autoturismul va fi radiat.

Totodata, reclamanta a solicitat obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamanta a aratat ca la data de (…)printr-un inscris sub semnatura privata denumit „proces – verbal” a vandut paratului autoturismul mentionat, ocazie cu care paratului i-au fost predate toate documentele autoturismului – carte de identitate, talon, asigurare – in vederea radierii.

Arata reclamanta ca prin procesul verbal incheiat intre parti, paratul s-a obligat sa achite la primarie impozitul anual aferent autoturismului, insa acesta nu si-a indeplinit aceasta obligatie.

Reclamanta a mai aratat ca obligatia de a cere radierea revine noului proprietar al autovehiculului, insa acesta nu si-a indeplinit obligatia, astfel ca, neindeplinirea de catre cumparator a obligatiei de a cere radierea autovehiculului nu este imputabila reclamantului.

In concluzie, reclamanta a solicitat admiterea actiunii asa cum a fost formulata.

In probatoriu, reclamanta a solicitat proba cu interogatoriu paratului, proba cu acte si proba testimoniala cu martorul CI .

Cererea a fost legal timbrata cu suma de 80 lei (f.6).

Paratul  SM nu a inteles sa formuleze intampinare in combaterea sustinerilor reclamantei, desi i s-a comunicat ca are obligatia de a depune intampinare in termen de 25 de zile de la primirea adresei, iar pentru primul termen de judecata fixat, desi legal citat,  acesta nu s-a prezentat in instanta si nici nu a depus dovezi din care sa rezulte imposibilitatea prezentarii la instanta.

In cursul judecarii procesului, instanta a incuviintat pentru reclamanta proba cu inscrisurile atasate cererii, proba cu interogatoriu si proba testimoniala, fiind audiata martora CI .

La solicitarea instantei, s-au depus la dosar relatiile solicitate Primariei oras Corabia, respectiv adresa nr.(…) (f.24).

Analizand actele dosarului de fata si probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:

Prin contractul de vanzare cumparare incheiat la data de(…), fila nr. 8 din dosar, reclamanta a instrainat catre parat vehiculul marca Dacia 1310 pentru pretul de 1.000 de lei ce a fost integral achitat la data perfectarii conventiei.

Reclamanta in calitate de vanzator a procedat la predarea vehiculului, iar paratului in calitate de cumparator revenindu-i obligatia de a efectua formalitatile necesare pentru transcrierea transmiterii dreptului de proprietate in favoarea sa. Cu toate acestea paratul nu a inteles sa isi indeplineasca obligatiile ce ii revin in acest sens, astfel ca si in prezent vehiculul figureaza ca fiind inmatriculat pe numele reclamantei desi aceasta nu mai beneficiaza in mod efectiv si nu mai foloseste vehiculul.

Analizand cu prioritate primul capat al cererii de chemare in judecata, instanta urmeaza sa il respinga pentru urmatoarele considerente.  Potrivit prevederilor art. 32 C. Proc. Civ. una din conditiile necesar a fi indeplinite pentru exercitarea unei actiuni in justitiei este aceea a justificarii unui interes determinat, legitim, personal, nascut si actual. In cauza, prin cel dintai capat al cererii formulate reclamanta solicita ca instanta sa constate ca intre parti a intervenit vanzarea vehiculului amintit.

 Raportat la momentul incheierii acestui act in speta sunt incidente prevederile Noului Cod Civil. Potrivit art. 1650 al. 1 NCC, vanzarea este contractul prin care vanzatorul transmite sau, dupa caz, se obliga sa transmita cumparatorului proprietatea unui bun in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca. Potrivit art. 1674 NCC Cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul, proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din momentul incheierii contractului, chiar daca bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost platit inca.

Asadar, contractul de vanzare cumparare are un caracter consensual, pentru formarea valabila a acestuia fiind necesar doar acordul de vointa a partilor, intocmirea in forma scrisa fiind necesara pentru probarea actului juridic incheiat. In speta vanzarea cumpararea intervenita intre parti este consacrata prin contractul de vanzare cumparare pentru un vehicul folosit, fila nr. 8 din dosar astfel incat acestea nu mai justifica un interes legitim pentru a solicita constatarea intervenirii  unei astfel de tranzactii consfintita deja prin inscrisul ce se afla in posesia lor.

In ceea ce priveste fondul cauzei instanta retine ca potrivit art. 11 al. 4 din O.U.G. 195/2002  in cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se inscriu in evidentele autoritatilor competente simultan cu mentionarea incetarii calitatii de titular al inmatricularii a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operatiuni si emiterea unui nou certificat de inmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autoritatii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Art. 17 din acelasi act normativ stipuleaza ca radierea din evidenta a vehiculelor se face de catre autoritatea care a efectuat inmatricularea sau inregistrarea doar in cazul scoaterii definitive din circulatie a acestora, la cererea proprietarului, in urmatoarele cazuri: a)proprietarul doreste retragerea definitiva din circulatie a vehiculului si face dovada depozitarii acestuia, detinut in conditiile legii; b)proprietarul face dovada dezmembrarii, casarii sau predarii vehiculului la unitati specializate in vederea dezmembrarii; c)la scoaterea definitiva din Romania a vehiculului respectiv; d)in cazul furtului vehiculului. (2) Radierea din evidenta a vehiculelor inregistrate, la trecerea acestora in proprietatea altei persoane, se face de catre autoritatea care a efectuat inregistrarea, la cererea proprietarului, in conditiile legii.

Potrivit textelor de lege expuse anterior, incidente in cauza, radierea unui autovehicul din evidenta autoritatilor competente si implicit de pe numele proprietarului sau, in speta reclamanta, poate fi efectuata doar in anumite cazuri limitative cu caracter expres. In speta instanta apreciaza ca nu este incident niciunul din aceste cazuri, instrainarea unui autoturism presupunand transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia, operatiune ce presupune inscrierea sa in evidentele serviciului de inmatriculari pe numele cumparatorului concomitent cu radierea de pe numele vanzatorului.

Avand in vedere modalitatea de reglementare existenta in prezent in acest domeniu, radierea unui vehicul de pe numele vanzatorului nu poate fi operata fara inscrierea pe numele cumparatorului in calitate de nou proprietar.

 Or aceasta operatiune presupune in mod exclusiv o manifestare de vointa din partea cumparatorului pentru indeplinirea tuturor formalitatilor necesare procesului de transcriere. Cum in speta paratul in calitate de cumparator a refuzat sa procedeze in aceasta maniera, instanta observand existenta in sarcina sa a unei obligatii legale in acest sens il va obliga pe acesta sa solicite autoritatilor competente transcrierea dreptului de proprietate asupra autoturismului in cauza.

Astfel instanta, obliga paratul sa solicite autoritatilor competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca Dacia 1310 L cu seria (…) numarul de inmatriculare(…), pe numele sau in calitate de proprietar, apreciind ca potrivit celor expuse anterior radierea vehiculului de pe numele vanzatorului poate fi efectuata doar concomitent cu transcrierea pe numele cumparatorului, operatiune ce presupune o manifestare de vointa din partea celui din urma. In situatia refuzului paratului de a proceda la transcrierea transmiterii dreptului de proprietate pe numele sau acesta va putea fi obligat la plata de penalitati in conditiile art. 906 NCC. 

In consecinta, instanta va admite in parte actiune in sensul ca va obliga  paratul sa achite reclamantei suma de 493 lei, reprezentand valoarea impozitului platit Primariei Corabia, si sa solicite autoritatilor competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului marca Dacia 1310 L cu seria motor (…) si numarul de inmatriculare(…), pe numele sau in calitate de proprietar, urmand a respinge actiunea in rest, cu privire la capatul de cerere privind constarea intervenirii unei conventii de vanzare cumparare.

De asemenea, in temeiul art.453 alin.1 C.pr.civ., paratul va fi obligat la plata sumei de 880 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, in favoarea reclamantei, constand in 80 lei taxa timbru  (f.6) si 800 lei onorariu avocat (f.26) .

In consecinta,  instanta va admite in parte actiune in sensul ca va obliga  paratul sa achite reclamantei suma de 493 lei, reprezentand valoarea impozitului platit Primariei Corabia, si sa solicite autoritatilor competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului pe numele sau in calitate de proprietar, urmand a respinge actiunea in rest.

De asemenea, in temeiul art.453 alin.1 C.pr.civ., paratul va fi obligat la plata sumei de 880 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, in favoarea reclamantei, constand in 80 lei taxa timbru  (f.6) si 800 lei onorariu avocat (f.26) .

Judecatoria Corabia mai 2019