Drepturi salariale

Recurs. Drepturi salariale

Art. 51 din OUG nr. 83/2014 a recunoscut dreptul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legiuitorul nu a stabilit un termen de când se aplică aceste drepturi recunoscute prin art. 51 din OUG nr. 83/2014, ceea ce înseamnă că dreptul se acordă de la momentul intrării în vigoare a Legii, din 09.04.2015.

Aşadar, momentul naşterii dreptului intimaţilor reclamanţi la acordarea şi recalcularea drepturilor băneşti îl reprezintă data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015. Adoptarea OUG nr. 20/2016 s-a făcut în scopul înlăturării oricărei alte interpretări date art. 5 ind. 1 din Legea nr.71/2015.

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 4079 din 20 decembrie 2018

- art. 51 din OUG nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015, OUG nr. 20/2016

Prin Sentința nr. (...)/CA/03.05.2018, Tribunalul (...) a admis cererea precizată formulată de reclamanții: (R1), (R2), (R3), (R4), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9), (R10), (R11), (R12), (R13), (R14), (R15), (R16), (R17), (R18), (R19), (R20), (R21), (R22), (R23), (R24), (R25), (R26) în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate (...).

A admis cererea de intervenţie în interes propriu formulata de intervenienții (I1), (I2), (I3), (I4), (I5) în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate (...).

A dispus anularea răspunsurilor emise de CAS (...) la plângerile prealabile formulate de reclamanți şi intervenienți.

A obligat pârâta la emiterea deciziilor de salarizare la nivel maxim, stabilit în cadrul caselor județene de asigurări de sănătate pentru aceeași funcție/grad/treapta şi gradație la nivelul gradației 3, 4 respectiv 5, deţinute de către fiecare reclamant, individual, astfel:

- pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2016 pentru reclamanţii (R1), (R2), (R3), (R5), (R6), (R8), (R9), (R11), (R12), (R13), (R14), (R15), (R16), (R17), (R18), (R19), (R20), (R21), (R22), (R23), (R25);

- pentru perioada 09.04.2015 - 13.07.2016 pentru reclamanta (R7);

- pentru perioada 02.07.2015 - 04.08.2015; 04.09.2015 - 08.10.2015; 09.12.2015 - 31.12.2015; 01.01.2016 - 31.07.2016 pentru reclamanta (R10);

- pentru perioada 25.07.2015 - 18.01.2016 pentru reclamanta (R24);

- pentru perioada 20.01.2016 - 31.05.2016 pentru reclamanta (R25);

- pentru perioada 25.04.2016 - 31.07.2016 pentru reclamanta (R4).

- pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2016 pentru intervenienţii (I1), (I2), (I3), (I4), (I5).

A obligat pârâta la calcularea şi plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite prin aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a drepturilor salariale efectiv acordate, sume care vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenţei și până la data plății efective.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 2500 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Casa de Asigurări de Sănătate (...), solicitând admiterea recursului în temeiul art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, casarea în totalitate a sentinţei şi reținerea spre rejudecare, cu consecința respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivare, recurenta arată că instanța de fond nu a avut în vedere apărările formulate de pârâta CAS (...). Niciunul dintre funcționarii publici care au introdus cererea de chemare în judecată nu au contestat ca fiind nelegale deciziile emise de CAS (...) prin care le-a fost stabilit salariul de bază din 2010 până la zi și nici deciziile care au operat majorările stabilite prin legislația corespunzătoare în perioada 09.04.2015 - 31.07.2016. Actele administrative privind stabilirea salarizării personalului din cadrul CAS (...) nu au fost contestate de reclamanți și intervenienți.

Ca urmare a emiterii Ordinului CNAS nr. 850/11.10.2016, în vederea aplicării prevederilor O.U.G. 43/2016 pentru modificarea OUG 57/2015, CAS (...) a emis decizii care stabilesc nivelul maxim al salariului de bază aferent unui program normal al timpului de muncă stabilit pentru fiecare funcție de execuție şi conducere din cadrul caselor de asigurări de sănătate. Arată că înainte de emiterea Ordinului CNAS, CAS (...) nu putea să stabilească alte salarii, iar Ordinul CNAS nu retroactivează, aplicarea acestuia făcându-se începând cu luna august 2016.

Textul de lege al art. 31 alin. 11 şi 13 a fost introdus prin OUG nr. 43/2016 din 31 august 2016 publicată în Monitorul Oficial 673 din 31 august 2016. Invocând aplicarea acestui text de lege se încearcă o aplicare retroactivă, ceea ce contravine art. 15 alin. 2 din Constituție potrivit căreia legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale mai favorabile.

Se poate observa că reclamanții invocă Decizia ICCJ nr. 23/2016 arătând că salarizarea trebuia să fie la nivelul maxim al gradului profesional încă din 09.04.2015. Ulterior s-au invocat prevederile art. 31 alin. 11 şi 13 la OUG nr. 57/2015 prevederi care au fost introduse abia prin OUG nr. 43/2016 din 31 august 2016 publicată în Monitorul Oficial 673 din 31 august 2016 dată de la care CAS (...) a făcut aplicarea textului de lege, aplicând şi prevederile Ordinului CNAS nr. 850/11.10.2016 emis pentru aplicarea acestor prevederi legale.

În drept, recurenta invocă art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Intimaţii-reclamanţi (R1), (R2), (R3), (R4), (R5), (R6), (R7), (R8), (R9), (R10), (R11), (R12), (R13), (R14), (R15), (R16), (R17), (R18), (R19), (R20), (R21), (R22), (R23), (R24), (R25), (R26), precum şi intimaţii-intervenienţi (I1), (I2), (I3), (I4), (I5) au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, menținerea în totalitate a sentinţei, fără cheltuieli de judecată în recurs.

În motivare, intimaţii-reclamanţi arată că soluţia instanţei de fond prin care s-a admis acţiunea reclamanţilor şi a intervenienţilor în interes propriu este întemeiată. În ceea ce priveşte temeiul legal, în motivare, instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a Deciziei nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție, precum şi faptul că la nivelul Uniunii Europene există reglementări care au caracter prioritar faţă de cele din dreptul intern, date fiind cele prevăzute de art. 20 din Constituția României şi anume Directiva 2006/54/CE precum și Directiva Consiliului 2000/78/CE.

Intimaţii arată că în opinia ÎCCJ, din interpretarea art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, rezultă intenţia legiuitorului ca prin adoptarea acestei norme, să elimine discriminările existente între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Intimaţii apreciază că situaţia lor se încadrează în prevederile art. 5 din OUG nr. 83/2014 aşa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 6 din Legea nr. 71/2005, întrucât fac parte din personalul numit la nivel de casă județeană de sănătate pe funcții de același fel.

Astfel, consideră că este întemeiată acțiunea având în vedere că pentru fiecare reclamant existau diferențe între salariul avut în luna aprilie 2015 şi salariul maxim pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradație avut de personalul din alte case județene de asigurări de sănătate. Este vădit discriminatorie păstrarea pentru anumite categorii de personal plătite din fonduri publice a salariilor avute în luna decembrie 2014, prin aplicarea art. 1 şi 2 din O.U.G 83/2014, iar pentru alții crearea unei prevederi speciale, care dă posibilitatea pentru o categorie restrânsă, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceluiași tip de instituții sau autorități publice subordonate ordonatorului central de credite pentru fiecare funcție/grad/treaptă şi gradaţie, de a fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, încălcându-se principiul egalități de șanse și cel al egalității în fața legii.

În înţelesul dispoziţiilor art. 1 alin. 51 din OUG nr. 83/2014, sintagma „salarizat la acelaşi nivel” nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de „acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie”, noțiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. 1 şi 2 al art. 1 din OUG nr. 83/2014 şi prin care executivul a intenționat păstrarea în piață a salariilor în cursul anului 2015 la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Astfel, intimaţii consideră că se impune salarizarea lor la nivelul maxim al funcţiei/gradului profesional încă din 09.04.2015, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015.

În drept, intimaţii invocă Legea nr. 71/2015, O.U.G. nr. 83/2014 şi art. 488 pct. 6, 8 Cod procedură civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa a reţinut următoarele:

Criticile invocate de recurenta pârâtă la adresa sentinţei atacate vizează perioada de la care intimaţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi la stabilirea salariului brut lunar la acelaşi nivel cu cel al celorlalţi funcţionari din cadrul caselor judeţene de asigurări de sănătate pentru aceeaşi funcţie, acelaşi grad profesional şi gradaţie.

Recurenta pârâtă susţine pe de o parte că instanţa de fond nu a analizat apărările sale formulate sub acest aspect, iar pe de altă parte că intimaţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi la stabilirea salariului la acelaşi nivel cu cel al celorlalţi funcţionari din cadrul caselor judeţene de asigurări de sănătate, doar de la data emiterii Ordinului CNAS nr. 850/11.10.2016.

Aceste critici se încadrează în motivele de recurs prev. de art. 488 pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

Analizând motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că nu este întemeiat.

Potrivit art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedura civilă, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecaţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin.1 lit. b) Cod procedură civilă.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigentă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, Curtea a constatat că în speţă, instanţa de fond a analizat apărările prezentate de pârâtă referitoare la momentul de la care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la salarizare la nivel maxim.

Considerentele sentinţei relevă că instanţa de fond a stabilit motivat care este momentul de la care s-a născut dreptul reclamanţilor la salarizare la nivel maxim, iar faptul că nu a răspuns punctual fiecărui argument prezentat nu poate duce la concluzia că acestea nu au fost analizate, fiind suficient ca din motivare să rezulte că argumentele pârâtei prezentate în apărarea sa au fost analizate. În cazul sentinţei ce face obiectul prezentului recurs, această critică formulată de recurenţi nu este întemeiată.

Prin urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă este apreciat ca fiind neîntemeiat de către instanţa de recurs.

Cât priveşte motivul de casare prev. de art. 488 alin.1 pct. 8 Cod procedură civilă, nici acesta nu este întemeiat.

Contrar opiniei recurentei pârâte, instanţa de recurs a constatat că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introduse prin Legea nr. 71/2015, de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, în ce priveşte perioada de la care se aplică.

Instanţa de recurs a reţinut că prin art. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, legiuitorul a recunoscut dreptul personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalului din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalului prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legiuitorul nu a stabilit un termen anume de când se aplică aceste drepturi recunoscute prin art. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, ceea ce înseamnă că dreptul se acordă de la momentul intrării în vigoare a Legii, din 09.04.2015.

Aşadar, momentul naşterii dreptului intimaţilor reclamanţi la acordarea şi recalcularea drepturilor băneşti în temeiul art. 5 ind. 1 din OUG nr. 83/2014, îl reprezintă data intrării în vigoare a Legii nr.71/2015.

Prin OG nr. 20/2016 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost completată OUG nr. 57/2015.

S-a introdus art. 3 ind. 1, prin care se prevede că prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Preambulul OUG nr. 20/2016, lămureşte scopul avut în vedere de legiuitor pentru adoptarea actului normativ.

În preambulul Ordonanţei s-a menţionat, printre altele, că pentru adoptarea sa a fost avută în vedere împrejurarea că există niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie în cadrul aceleiaşi instituţii, iar, pe de altă parte, creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată a condus la stabilirea aceluiaşi nivel de salarizare pentru personalul cu atribuţii şi nivel al studiilor diferite, în cadrul aceleiaşi instituţii; că autorităţile/instituţiile publice centrale şi locale se confruntă cu o serie de procese aflate pe rolul instanţelor de judecată din întreaga ţară având ca obiect eliminarea unor discrepanţe rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 şi că instanţele pronunţă hotărâri judecătoreşti în favoarea salariaţilor, iar impactul financiar al punerii în executare a sentinţelor judecătoreşti asupra bugetului general consolidat ar putea fi semnificativ.

Având în vedere motivaţia legiuitorului, instanţa de recurs a reţinut că scopul pentru care legiuitorul a introdus acest nou articol a fost acela al înlăturării oricărei alte interpretări date art. 5 ind. 1 din Legea nr.71/2015.

OUG nr. 20/2016 a fost adoptată la data de 08.06.2016.

Având în vedere că şi OUG nr. 20/2016 a generat o serie de neclarităţi în aplicarea prevederilor sale, aspect menţionat în preambulul OUG nr. 43/2016, de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, a fost adoptată această nouă Ordonanţă de Urgenţă, nr. 43/2016, la data de 31.08.2016, al cărei scop este de asemenea înlăturarea inechităţilor şi oricărei alte interpretări date art. 5 ind. 1 din Legea nr. 71/2015.

Soluţia instanţei de fond este în acord cu interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 23/2016.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a lămurit problema de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 5 ind. 1 din Legea nr.71/2015, statuând în sensul că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare: nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

A confirmat prin urmare jurisprudenţa instanţelor care dădeau această interpretare dispoziţiilor art. 5 ind. 1 din Legea nr.71/2015 anterior pronunţării deciziei.

Emiterea Ordinului CNAS nr. 850/11.10.2016, pe care instanţa nu a avut posibilitatea să îl analizeze nefiind depus la dosarul de fond şi nici prezentat în faţa instanţei de recurs, nu este în măsură să determine o altă interpretare a dispoziţiilor legale enunţate, din susţinerile recurentei rezultând că Ordinul a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr. 43/2016, pentru modificarea OUG nr. 57/2015.

Cât priveşte argumentul neatacării deciziilor de salarizare anterioare, instanţa de recurs a constatat că funcţionarilor publici nu le revenea această obligaţie.

Prin Decizia nr. 9/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, dispoziţiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plată, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.

A stabilit că nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii fiind aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate (...),  împotriva Sentinței nr. (...)/CA/03.05.2018 pronunțată de Tribunalul (...), pe care a menţinut-o în totalitate, fără cheltuieli de judecată în recurs, nefiind formulată o astfel de cerere.

Domenii speta

Spete similare