Simulatie – conditii cumulative – solutie de admitere

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Str. TRAIAN Nr. 33, CONSTANȚA;  Tel. 0241 / 617760; Fax. 0241/619669

Dosar civil nr.9515/212/2016

SENTINȚA CIVILĂ nr.8790

Ședința Publică din data de 26 Iulie 2017

Instanța constituită din:

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător Dr.

Grefier:

Simulatie – conditii cumulative – solutie de admitere 

Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în declararea simulației – rezoluție contract – repunerea părților în situația anterioară, cerere formulată de reclamanta ME, în contradictoriu cu pârâții MP și ND.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.05.2017 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și stabilind că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, în temeiul art.396 alin.1 și alin.2 C.proc.civ.rep. (în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile și în caz de amânare, odată cu anunțarea termenului la care a fost amânată pronunțarea, poate stabili că pronunțarea hotărârii se va face prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței), a amânat succesiv pronunțarea la 23.05.2017, 30.05.2017, 14.06.2017, 28.06,2017, 10.07.2017, 12.07.2017 și la 26.07.2017 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ.rep., a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Obiectul și istoricul cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 21.04.2016 sub numărul 9515/212/2016, astfel cum a fost precizată, reclamanta ME a chemat în judecată pe pârâții MP și ND solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța în cauză:

1.să declarare caracterul simulat al Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV, în temeiul art.1175 Cod Civil din 1864, cu aplicarea art.3 din Legea nr.71/2011

2.urmare a admiterii capătului 1 de cerere, să dispună rezoluțiunea judiciară a Contractului simulat de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV, în temeiul art.1020 – art.1021 Cod Civil din 1864, cu aplicarea art.3 din Legea nr.71/2011

3.urmare a admiterii capătului 2 de cerere, să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii Contractului simulat de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV,  în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 1.218,00 mp, situat în …, având număr cadastral …, reintră în patrimoniul reclamantei ME.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că:

Caracterul simulat al contractului

Pârâții, fiică, respectiv ginere, ai reclamantei, au declarat acesteia, la mijlocul anului 2008, că doresc să o îngrijească și și-au asumat această obligație exclusivă întrucât cealaltă fiică a reclamantei era plecată din țară. În acest sens, pârâții au solicitat reclamantei ca, din dreptul acesteia de proprietate asupra imobilului teren intravilan, situat în …, să le transmită o suprafață pe care aceștia să edifice o construcție.

La data de 19.09.2008, între părți s-a încheiat Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV.

Conform contractului:

–reclamanta ar fi vândut pârâților imobilul teren intravilan în suprafață de 1.218,00 mp, situat în …

–prețul vânzării, stabilit de comun acord, ar fi fost de 7.000,00 lei

–prețul vânzării ar fi fost achitat reclamantei anterior prezentării părților la notar.

În realitate, prețul nu a fost achitat reclamantei.

Deși părțile au semnat un contract de vânzare cumpărare, în realitate, acestea au dorit să se transmită pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului în schimbul obligației de întreținere (asigurare de alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, îngrijire în caz de boală) pe care și-au asumat-o față de reclamantă, pe toată durata vieții acesteia.

Din căsătoria reclamantei cu numitul MV, au rezultat doi copii, respectiv două fete care, fiecare, și-a întemeiat propria familie, reclamanta rămânând singură după decesul soțului. Cu trecerea timpului, din cauza vârstei și a stării de sănătate, reclamanta a avut tot mai multă nevoie de persoane în preajma sa și de sprijinul acestora.

Având în vedere relația apropiată dezvoltată de reclamantă cu pârâții, bazată pe o încredere nelimitată, reclamanta a convenit cu pârâții să le transmită dreptul de proprietate asupra imobilului, în schimbul asigurării, de către aceștia, a întreținerii pe toată durata vieții acesteia.

Scopul încheierii acestui contract a fost acela de a crea aparența unei vânzări-cumpărări, în realitate inexistente. Contractul este unul simulat deoarece voința și intenția părților a fost aceea de a încheia un contract de întreținere a reclamantei, în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acelui teren, către pârâți.

Rezoluțiunea contractului

Inițial, pârâții au respectat înțelegerea reală privind obligația de a presta întreținere reclamantei, dar, pe parcurs, aceștia s-au dezinteresat de îngrijirea acesteia. Pârâta a plecat din țară pentru a lucra în Italia și, de la plecare, nu a mai revenit la locuința reclamantei. Pârâtul nu s-a mai interesat de situația reclamantei. De altfel, pârâții s-au separat în fapt (pârâtul a părăsit domiciliul comun) și, la data promovării acțiunii, se află în proces de divorț (dosarul civil nr…., pe rolul Judecătoriei Constanța).

În drept, reclamanta a invocat art.1175, art.1020 – art.1021 Cod Civil din 1864.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri (filele nr.8 – 12, din dosar).

Prin Încheierea din data de 10.05.2016, instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantă și a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 455,00, în 20 de rate lunare, în cuantum de 22,75 lei fiecare, începând cu luna mai 2016 (fila nr.28, din dosar).

2. Întâmpinarea

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 19.10.2016, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:

Părțile nu au încheiat un contract de întreținere (act secret) și nici nu au avut o astfel de intenție. Prin Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV, pârâții au cumpărat imobilul teren intravilan în suprafață de .. mp, situat în …, pentru care au plătit prețul vânzării, ferm, final și serios, de 7.000,00 de lei. Suma a fost achitată integral la data încheierii actului autentic, înainte de prezentarea la biroul notarial, astfel cum s-a consemnat în contract. Prețul nu a fost achitat în fața notarului, iar reclamanta și-a asumat orice fel de risc sub acest aspect, așa cum, de altfel, s-a și consemnat în act.

Existența simulației presupune un act secret care să fi precedat actul aparent ori să fi fost simultan cu el, chiar dacă înscrisul în care s-a consemnat actul secret a fost redactat ulterior săvârșirii actului aprarent. Esențial este ca înțelegerea între părți (convenția, în sens de operațiune juridică, negotium) să fie anterioară actului aparent sau concomitentă. Din economia art.1175 Cod Civil din 1864, rezultă că simulația presupune existența unui act juridic secret, care înlătură sau modifică un act aparent. Întrucât actul secret se încheie, de regulă, în formă scrisă, el a fost denumit contraînscris.

Simulația nu poate fi dovedită, între părțile contractante, decât prin contraînscrisul care ar anihila sau ar modifica actul aparent.

În speță nu sunt incidente excepțiile prevăzute de art.1191, art.1198 și de art.1203 din Codul Civil din 1864.

În drept, pârâtul a invocat art.1175, art.1191, art.1198 și art.1203 din Codul Civil din 1864.

4. Probe administrate în cauză

Instanța a încuviințat și au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială.

II. Aprecierea instanței:

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

1. Asupra capătului de cerere privind caracterul simulat al contractului

1.1. Legea civilă aplicabilă

Ținând cont de fundamentul contractual al pretențiilor formulate de reclamantă, raportat la art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, potrivit cu care contractul este supus dis¬pozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, instanța va reține dispozițiile de drept civil material (substanțial) cuprinse în Codul Civil din 1864.

1.2. În drept, simulația reprezintă o excepție de la opozabilitatea contractului față de terți, reglementată prin art.1175 Cod Civil din 1864, potrivit căruia Actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altei persoane.

Din analiza textului normativ mai sus evocat, rezultă condițiile  simulației, respectiv existența simultană a două convenții: actul aparent, denumit contract simulat, prin care se creează o aparență juridică ce nu corespunde realității, și actul secret (ocult), denumit contraînscris, care corespunde voinței reale a părților și prin care acestea anihilează în tot sau în parte, aparența juridică creată prin actul public simulat, stabilind adevăratele raporturi juridice dintre ele. De esența simulației este ca actul secret să se fi încheiat concomitent sau, eventual, înainte de încheie¬rea contractului aparent, deoarece, în caz contrar, cele două contracte reprezintă manifestări de voință distincte și autonome ale acelorași părți, care își vor produce efecte juridice specifice, împrejurare care exclude de plano teza unui acord simulatoriu între părți. Or, incontestabil, simulația are caracter convențional pentru că se naște tocmai din acea convenție a părților denumită acord simulatoriu, care este de esența oricărei simulații.

În funcție de scopul concret al actului aparent și de relația în care acesta se găsește cu un act secret, doctrina a arătat că simulația poate fi realizată prin trei procedee, respectiv prin fictivitate, prin deghizare totală sau parțială și prin interpunere de persoane. 

1.3. În speță, reclamanta a invocat realizarea unei simulații prin deghizare totală, în sensul că părțile au încheiat un act juridic real, cu o anumită natură juridică (contract de întreținere), pe care l-au ascuns sub aparența unui alt act juridic, mincinos, cu o altă configurație (vânzare-cumpărare).

1.4. Verificarea condițiilor simulației:

Actul aparent, public sau ostensibil este Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV, având ca obiect material (derivat) imobilului teren intravilan în suprafață de …, situat în .., având număr cadastral …(filele nr.9 – 10, din dosar).

1.4.1. Actul secret, ocult sau contraînscrisul

Între părți nu s-a încheiat un contraînscris în sensul de instrumentum.

Față de configurația instituției simulației, parțial expusă anterior, instanța reține sub un prim aspect, că, din coroborarea dispozițiile art.1173, art.1174 și a art.1198 Cod Civil din 1864, rezultă că și în contra actului autentic simulat se poate face proba fie prin contraînscrisuri, fie prin martori și prezumții, când aceasta nu are ca scop combaterea faptelor atestate de autoritatea care autentifică înscrisul, ci a declarațiilor făcute de părți și consemnate în act. Totodată, sub un al doilea aspect, instanța mai reține că posibilitatea părților contractante de a dovedi una împotriva celeilalte, în limitele arătate, că actul autentic este simulat, în tot sau în parte, reiese și din prevederile art.1175 Cod Civil din 1864, potrivit cărora convenția secretă, care modifică un act public, are putere doar între părțile contractante. În sfârșit, pe tărâm probator, instanța reține, în al treilea rând, că, deși potrivit art.1175 și art.1197 Cod Civil din 1864, între părți, intervenția simulației se poate dovedi doar prin existența contraînscrisului, de la această regulă există însă excepția prevăzută de art.1198 Cod Civil din 1864, privitoare la imposibilitatea morală (sau materială) de a preconstitui un înscris.

Pe fundamentul acestor considerente teoretice, în jurisprudență s-a impus interpretarea, îmbrățișată de instanță, potrivit căreia prin act secret se înțelege convenția părților în sens de negotium iuris, iar nu exclusiv înscrisul doveditor în materialitatea lui.

Instanța apreciază că se impune coroborarea interpretării și aplicării dispozițiilor legale ce reglementează materia simulației prin deghizare totală, respectiv a dispozițiilor art.1175 cu art.1198 Cod Civil din 1864, și constată aplicabilitatea în speță a imposibilității morale de a preconstitui contraînscrisul, fundamentată pe relația  mamă – fiică și soacră – ginere existentă  între  reclamantă și copârâți la data încheierii actului aparent.

Această împrejurare nu exclude însă dovedirea contraînscrisului în accepțiunea de negotium iuris, ceea ce înseamnă că în speță se impune, în primul rând, verificarea condiției privitoare la încheierea între părți a unei înțelegeri verbale cu titlu de acord simulatoriu în ceea ce privește natura juridică a actului secret.

Raportat la considerentele ce preced, instanța urmează să înlăture apărările pârâtului  privind respingerea de plano a acțiunii, deoarece în cauză nu există un act secret în sens de instrumentum probationis, urmând să analizeze dacă în speță s-a făcut dovada acordului simulatoriu intervenit cu bună știință între părți. Totodată, având în vedere că pârâta este fiica reclamantei și pârâtul – ginerele acesteia (până la desfacerea căsătoriei pârâților prin divorț, la data de 21.09.2016, prin Sentința civilă nr… pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul civil nr…), instanța reține că greșit pârâtul indică prin întâmpinare inaplicabilitatea art.1198 Cod Civil din 1864.

Până la proba contrarie, actul aparent sau public (Contractul de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV) este prezumat a exprima adevărul, adică voința reală a părților. Această probă contrarie revine reclamantei, în temeiul principiului actori incumbit probatio, instituit de art.249 C.proc.civ.rep., conform căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

1.4.2. Acordul simulatoriu (animus simulandi) și anterioritatea lui în raport cu actul public:

Pentru considerentele ce succed, instanța reține existența unui acord simulatoriu intervenit între reclamantă și pârâți,  cu privire la natura juridică reală a Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV.

Potrivit declarației martorului OS, martorul o vizitează des pe reclamantă, iar cu ocazia acestor vizite, reclamanta i s-a plâns că a încheiat cu pârâții un contract de vânzare cumpărare formal și că, în realitate, reclamanta a consimțit să transmită pârâților dreptul de proprietate asupra imobilului, fără ca aceștia să plătească prețul vânzării, scopul real fiind acela ca fiica și ginerele să edifice o construcție pe teren, pentru a fi în preajma reclamantei și să presteze acesteia întreținerea de care aceasta avea nevoie. A mai arătat martorul că, după separarea în fapt a pârâților, reclamanta era și mai nemulțumită de comportamentul acestora căci, în loc să beneficieze de îngrijirea lor, tot ea era cea care trebuia să meargă și să le facă de mâncare copiilor pârâților. Pârâtul însuși i-a spus martorului că el nu are de gând să construiască nicio casă pe terenul primit de la reclamantă, căci soția i-a plecat în Italia și el urmează să introducă acțiune de divorț. Deși în fața martorului pârâtul nu a recunoscut că își asumase obligația de a o îngriji pe soacra reclamantă, pârâta a recunoscut expres această obligație, adresându-i-se martorului în sensul că îi este rușine de mama sa că, deși și-a asumat obligația să o întrețină, ea nu poate să mai respecte această obligație, întrucât trebuie să se gândească, mai întâi, la copiii ei; că, pentru suplimentarea veniturilor și, deci, pentru îngrijirea copiilor, a plecat în Italia, sperând, totodată, că, pe durata plecării ei, pârâtul va fi cel care se va îngriji de reclamantă (filele nr.93 – 94, din dosar).

În același sens a declarat și martorul LS, care a învederat că, în considerarea relației mai apropiate pe care mama reclamantă o avea cu fiica pârâtă, mult mai apropiată față de relația cu cea de a doua fiică, reclamanta și-a făcut milă de pârâtă și i-a dat un loc de casă; că pârâta i-a spus martorului că este nemulțumită de pârât, întrucât acesta nu se îngrijește nici de imobilul primit și nici de reclamantă și că, începând cu anul 2015, pârâta însăși se află în imposibilitatea de a o mai îngriji pe reclamantă, întrucât trebuie să aibă grijă de copiii ei (fila nr.95, din dosar). 

În ceea ce privește prețul vânzării, instanța constată că, în cuprinsul contractului, s-a consemnat că acesta nu a fost achitat în fața notarului, care, sub acest aspect, nu a făcut decât să consemneze învoiala părților, care și-au asumat orice fel de risc sub acest aspect. Dat fiind că achitarea prețului nu este o faptă atestată de autoritatea care a autentificat înscrisul, instanța conchide că proba cu martori și prezumții este admisibilă pentru a combate această declarație făcută de părți și consemnată în act.

Instanța mai constată că, prin întâmpinare, pârâtul nu a făcut nicio aserțiune relativă la resursele financiare care i-ar fi permis să achiziționeze imobilul împreună cu copârâta. În întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul nu a invocat în apărare nicio resursă financiară având destinația anterior menționată, iar din înscrisurile depuse la dosar, în răspuns la adresele dispuse de instanță, nu rezultă nicio conexiune între sumele indicate în înscrisuri și faptul că acestea ar fi servit cumpărării imobilului în litigiu. Instanța a solicitat Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța să comunice situația conturilor bancare pe care le-au deținut și le dețin părțile, respectiv un listing din aplicația conturi bancare fiscnet Detalii conturi pentru CIF. Conform răspunsului comunicat, numai pârâții figurează cu conturi deschise la societăți bancare (filele nr.63 – 65, din dosar). Dată fiind susținerea pârâtului că el este cel care ar fi achitat prețul vânzării, în numerar (răspunsul la întrebarea nr.3, din interogatoriu), instanța a solicitat societăților bancare la care acesta avea conturi deschise să comunice extrasele de cont, pentru a vedea dacă, realmente, cuantumul sumelor rulate pe conturile acestuia ar fi fost de natură să creeze instanței prezumția că pârâtul a dispus de suma necesară achitării prețului. Instanța constată că din extrasele de cont rezultă că pârâtul, în perioada 31.08.2007 – 30.09.2008, a avut rulaje cuprinse între aproximativ 350,00 lei și 1.400,00 lei (filele nr.102 – 116, din dosar). În concluzie, instanța reține că extrasele de cont nu probează vreun depozit la nivelul aproximativ al prețului vânzării, pentru a se putea prezuma că suma a fost ulterior retrasă din cont pentru a achita prețul imobilului.

De altfel, instanța observă o reală contradicție în ceea ce privește susținerile pârâtului referitoare la modalitatea și perioada în care ar fi achitat prețul. Deși prin întâmpinare a susținut că el și pârâta au achitat prețul la data perfectării actului, dar înainte de a se prezenta la biroul notarial, la interogatoriu a învederat că, dimpotrivă, el însuși a achitat prețul, în numerar, dar după ce încheiase contractul cu reclamanta (răspunsul la întrebarea nr.3, din interogatoriu, fila nr.119, din dosar).

În absența unui înscris secret în accepțiunea de instrumentum,  în temeiul dispozițiilor art.329 rap. la art.327 C.proc.civ.rep., instanța va reține ca și prezumții situația materială și personală a reclamantei. Reclamanta este născută în anul 1943 și realizează un venit lunar din pensie, în cuantum de 726,00 de lei (filele nr.17 – 19, din dosar). Prin urmare, cum în anul 2008, aceasta avea 65 de ani și era și văduvă, instanța prezumă relativ că nevoile acesteia, în raport cu fiica și cu ginerele, erau legate de întreținerea acesteia (alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj, îngrijire în caz de boală, etc.). Pe de altă parte, este de prezumat că, la nivelul anului 2008, o sumă de 7.000,00 de lei, dacă ar fi fost realmente încasată, s-ar fi regăsit într-un cont bancar deschis pe numele reclamantei. Or, cum s-a arătat deja, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța nu a identificat conturi bancare deschise pe numele reclamantei.

1.5. Concluzia instanței rezultată în urma verificării condițiilor simulației:

Sub aspect probator instanța constată că,  deși în cauză nu există practic un contraînscris înțeles într-o accepțiune restrictivă, cum este cea de instrumentum probationem, existența actului juridic secret ca negotium juris a fost dovedită, astfel cum rezultă din coroborarea întregului material probator reținut în cauză. Condiția privind anterioritatea (cel mult concomitența) încheierii înțelegerii verbale dintre părți în raport cu actul public autentic este, de asemenea, îndeplinită, din materialul probator administrat în cauză rezultând că aceasta a avut loc anterior prezentării părților pentru perfectarea actului autentic. 

1.6. Soluția instanței:

În raport cu considerentele ce preced, instanța apreciază că a fost probată existența înțelegerii secrete încheiate între părți, în sensul că actul Contract de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV, are un caracter simulat, rezultat dintr-o deghizare totală, prin ascunderea adevăratei naturi juridice a actului realmente voit de către părți, respectiv un contract de întreținere travestit în haina aparentă a unui contract de vânzare-cumpărare.

Pe cale de consecință, instanța urmează a admite primul capăt de cerere, urmând, în temeiul art.1175 Cod Civil din 1864, să constate caracterul simulat al contractului anterior menționat.

2. Asupra capătului de cerere privind rezoluțiunea contractului

2.1. În drept, legea civilă aplicabilă rezoluțiunii contractului:

Potrivit art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.

În același sens dispun art.6 alin.3 Cod Civil și art.4 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil, actele juri¬dice lovite de nulitate absolută ori relativă sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi. Așadar, validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare în momentul în¬cheierii actului juridic, fiind fără relevanță faptul că legea nouă (ulterioară momentului încheierii actului) ar adăuga o condiție de validitate sau efi¬cacitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea condiție.

Pentru speța dedusă judecății, rezoluțiunea – cauză de ineficacitate a actului juridic, este deci supusă legii în vigoare în momentul încheierii actului (Contract de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV), respectiv Codului Civil din 1864.

2.2. În drept, contractul și  rezoluțiunea contractului:

Art.969 alin.1 Cod Civil: Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante (principiul forței obligatorii a contractului -  pacta sunt servanda).

Art.970 Cod Civil: Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligațiunei, după natura sa.

Art.1020 Cod Civil: Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.

Art.1021 Cod Civil: Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.

2.3. Neîndeplinirea culpabilă a obligației de întreținere:

Întrucât obiectul acțiunii, în funcție de finalitatea urmărită, îl reprezintă rezoluțiunea contractului de întreținere menționat, instanța va analiza condițiile rezoluțiunii, conform art.1020 – 1021 Cod Civil din 1864, respectiv:

-dacă există o neexecutare fără justificare, totală sau parțială, în acest din urmă caz,  suficient de importantă a contractului

-dacă această eventuală neexecutare se datorează culpei pârâților debitori ai obligației de întreținere.

Se impune deci a se stabili dacă, din probele administrate în cauză, rezultă că pârâții și-au îndeplinit sau nu obligațiile contractuale față de creditoarea obligației de întreținere, începând cu data de 19.09.2008, data încheierii contractului, și până în prezent.

Actul a fost încheiat cu considerarea relațiilor de rudenie, respectiv de afinitate, și afecțiune reciprocă care au existat între părți.

Debitorii întreținerii erau obligați să asigure întreținerea în natură, succesiv și permanent, potrivit clauzelor contractuale, asigurându-i reclamantei hrană, îmbrăcăminte, încălță¬minte, menaj, precum și folosința unei locuințe corespunzătoare, dar și îngrijirile medicale necesare.

În ceea ce o privește pe pârâtă, instanța reține că, potrivit declarațiilor concordante ale martorilor, aceasta a plecat în Italia, pentru a-și suplimenta veniturile și a putea presta întreținere propriilor copii. Ambii martori au confirmat că pârâta se află în imposibilitatea de a se îngriji de mama sa, apreciind că prioritară este, pentru ea, îngrijirea copiilor săi. De altfel, prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 07.10.2016, pârâta a comunicat instanței că cunoaște conținutul și motivele cauzei deduse judecății, că motivele invocate de reclamantă sunt reale și că este de acord cu admiterea acțiunii, inclusiv în privința petitului referitor la desființarea contractului (fila nr.44, din dosar).

În ceea ce îl privește pe pârât, instanța reține că acesta a negat că și-ar fi asumat obligația de a o întreține pe reclamantă, dar că, probatoriul administrat în cauză a dovedit din contră. Martorii au învederat instanței că pârâta a sperat că, după plecarea sa în Italia, pârâtul să o îngrijească pe reclamantă. Fără putință de tăgadă, instanța constată că pârâtul nu prestează întreținere reclamantei și nici nu intenționează ca, pe viitor, să își îndeplinească o astfel de obligație.

Având în vedere că obligația de întreți¬nere se execută în natură, ceea ce înseamnă că pârâții erau obligați să asigure reclamantei în concret, ritmic și coerent, hra¬nă, îmbrăcăminte, încălță¬minte, menaj (spălat, călcat, gătit), medicamente, dar și îngrijirile medicale necesare etc., pentru un trai care să poată fi apreciat ca fiind normal atât în raport cu nivelul de trai avut de reclamantă anterior încheierii contractului, dar și cu voința părților exprimată în clauzele contractului secret, instanța constată că pârâții nu numai că nu probează o astfel de executare a obligației de întreținere, dar, în esență, poziția lor procesuală este aceea că pârâta nu mai poate, iar pârâtul nu vrea, să execute obligația. Prestarea în natura a obligației de întreținere și caracterul personal al acesteia țin de însăși esența contractului de întreținere. Prin încheierea contractului întreținătorul își asumă o obligație de a face – de a presta o întreținere – și nu una de a da, respectiv plata unor sume lunare de bani. Principiul care guvernează executarea contractului de întreținere este că obligația de întreținere trebuie executată în natura ei specifică, întreținătorului revenindu-i obligația de a presta întreținerea care, așa cum s-a precizat anterior, este în esență o obligație de a face care, datorită caracterului alimentar, se execută zi cu zi.

Întreținerea unei persoane implică nu numai o prestație materială, ci și o latură psihologică, care se întemeiază pe un raport de încredere și apropiere. Obligația asumată de întreținători de a asigura reclamantei îngrijire și întreținere cu toate cele necesare traiului, include în conținutul său și îndatorirea de a se preocupa să asigure acesteia o atmosferă caldă, un climat constant de liniște și armonie, deoarece un trai liniștit nu poate avea loc într-un climat de certuri. Potrivit declarației martorului OS, pârâtul a mers la locuința reclamantei, în câteva rânduri, și a proferat cuvinte jignitoare la adresa acesteia. De asemenea, a învederat martorul, în anul 2014, de Paștele Blajinilor, aflându-se în vizită la reclamantă, pârâtul, în stare de ebrietate fiind, a venit la locuința acesteia și a proferat injurii la adresa reclamantei (filele nr.93 – 94, din dosar).

Prin urmare, probatoriului administrat relevă nu doar neexecutarea culpabilă și fără justificare a obligației de întreținere de către pârâți, ci și faptul că pârâta se află în imposibilitate, iar pârâtul refuză nejustificat, să execute obligațiile asumate contractual. Este aprecierea instanței că chiar recunoașterea pârâtei în sensul că nu mai are posibilități materiale pentru a continua întreținerea, la care s-a obligat, denotă că demersul reclamantei în sensul rezoluționării contractului de întreținere este pe deplin justificat. Faptul că, în prezent, dat fiind divorțul pârâților, relațiile dintre reclamantă și pârât sunt tensionate și reclamanta dorește desființarea contractului, constituie și el un argument pentru a dispune rezoluțiunea contractului, cu atât mai mult cu cât probele administrate dovedesc ca fiind culpabilă atitudinea debitorilor întreținerii.

2.4. Soluția instanței:

Concluzionând că în mod culpabil pârâții nu au îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contractul încheiat între părți în anul 2008, în temeiul art.1020 – art.1021 Cod Civil din 1864, instanța va admite și acest capăt de cerere și, dând efect corespunzător acestei soluții, va dispune rezoluțiunea Contractului simulat de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV.

3. Asupra capătului de cerere privind repunerea părților în situația anterioară:

3.1. În drept:

Sancțiunea neexecutării obligației izvorâte dintr-un asemenea contract este  rezoluțiunea actului juridic, rezoluțiune care are ca efect desființarea retroactivă a actului, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, astfel că părțile sunt obligate a-și restitui una alteia tot ceea și-au executat în temeiul contractului desființat, cu excepția prestării întreținerii, care nu se restituie. Prin urmare, repunerea părților în situația anterioară prin pronunțarea rezoluțiunii implică unele particularități determinate de specificul acestui contract, și anume:

-ca regulă, în caz de rezoluțiune, întreținutul trebuie să primească înapoi bunul transmis întreținătorului, ceea ce înmseamnă că, în privința întreținutului opereaza restitutio in integrum;

-întreținătorul nu este în drept să primească echivalentul întreținerii deja prestate, căci contractul de întreținere are caracter aleatoriu, iar debitorul de rea-credință ar putea, prin încetarea prestării între¬ținerii, să înlăture caracterul aleatoriu al contractului, atunci când valoarea întreținerii ar depăși valoa¬rea bunului dat în contraprestație.

3.2. În speță:

Având în vedere convenția părților prin care s-a transmis de la reclamantă către pârâți dreptul de poprietate asupra imobilului, urmează că repunerea reclamantei în situația anterioară încheierii contractului echivalează cu redobândirea de către aceasta a dreptului de proprietate asupra imobilului.

3.3. Soluția instanței:

Ca efect al desființării retroactive a contractului prin rezoluțiune, instanța va dispune repunerea părțile în situația anterioară, în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafață de … mp, situat în …., având număr cadastral …, va reintra în patrimoniul reclamantei.

4. Asupra cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă și de către pârât:

4.1. În drept:

Art. 453 C.proc.civ. rep.: (1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2)Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

4.2. În speță:

Cu ocazia cuvântului pe fondul cauzei, reclamanta și pârâtul, prin reprezentanți convenționali, au solicitat cheltuielile de judecată efectuate în cauză.

Reclamanta face dovada achitării unui onorariu avocațial în cuantum de 2.000,00 lei, reprezentând onorariu avocațial (chitanța nr.34/05.05.2017, fila nr.120, din dosar). În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, instanța constată că, prin Încheierea din data de 10.05.2016, instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de către reclamantă și a dispus eșalonarea plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 455,00, în 20 de rate lunare, în cuantum de 22,75 lei fiecare, începând cu luna mai 2016 (fila nr.28, din dosar).

Prin urmare, în condițiile art.452 C.proc.civ.rep., reclamanta face dovada achitării unor cheltuieli de judecată în cuantum total de 2.455,00 lei.

La rândul său, în condițiile art.452 C.proc.civ.rep., pârâtul face dovada achitării unui onorariu avocațial în cuantum de 500,00 lei, reprezentând onorariu avocațial (chitanța seria CA nr.310/06.03.2017, fila nr.121, din dosar). 

În ceea ce o privește pe pârâtă, instanța constată că îi sunt aplicabile dispozițiile art.454 C.proc.civ.rep., având în vedere că, prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de 07.10.2016, pârâta a comunicat instanței că cunoaște conținutul și motivele cauzei deduse judecății, că motivele invocate de reclamantă sunt reale și că este de acord cu admiterea acțiunii, inclusiv în privința petitului referitor la desființarea contractului (fila nr.44, din dosar).

4.3. Soluția instanței:

Având în vedere cererea reclamantei și a pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată raportată la soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, în temeiul art.453 C.proc.civ.rep., instanța:

–va obliga pe pârâtul ND să plătească reclamantei 2.455,00 lei cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru

–va respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtului ND având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

III. Instanța din oficiu:

În temeiul art.22 alin.6 în referire la art.453 C.proc.civ.rep., instanța va lua act de împrejurarea pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Hotărârea va fi comunicată:

–în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, de îndată ce va rămâne definitivă;

–în temeiul art.111 alin.6 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, organului fiscal competent, în termen de 30 zile, de la data rămânerii definitive.

Reținând dispozițiile legale ce succed,

-art.466 alin.1 C.proc.civ.rep. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.rep.;

-art.468 alin.1 C.proc.civ.rep.;

-art.471 alin.1 C.proc.civ.rep.,

hotărârea este supusă numai apelului la Tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Constanța (instanța a cărei hotărâre se atacă).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea precizată de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în declararea simulației – rezoluție contract – repunerea părților în situația anterioară, cerere formulată de reclamanta ME, în contradictoriu cu pârâții MP și ND.

Constată caracterul simulat al Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV.

Dispune rezoluțiunea Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV.

Repune părțile în situația anterioară încheierii Contractului de Vânzare Cumpărare autentificat sub numărul .../...., de către B.N.P. BV, în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului teren intravilan în suprafață de 1.218,00 mp, situat în …, având număr cadastral …, reintră în patrimoniul reclamantei.

Obligă pe pârâtul ND să plătească reclamantei 2.455,00 lei, cu titlul cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtului ND având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Hotărârea se comunică:

–în temeiul art.29 alin.5 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța, de îndată ce va rămâne definitivă;

–în temeiul art.111 alin.6 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, organului fiscal competent, în termen de 30 zile, de la data rămânerii definitive.

Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare, conform art.468 alin.1 C.proc.civ.rep..

Apelul se depune la Judecătoria Constanța, sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ.rep..

Pronunțată astăzi, 26.07.2017, punerea soluției la dispoziția părților fiind realizată prin mijlocirea grefei instanței, conform art.396 alin.2 C.proc.civ.rep..

Președinte, Grefier,

Domenii speta

Spete similare