Cerere de valoare redusă

Sentinţă civilă 1164 din 16.11.2018


Pe rol, judecarea acţiunii civile formulate de reclamanta SC AT ASIGURARI SA in contradictoriu cu paratul G M, având ca obiect „cerere de valoare redusă”.

La apelul nominal făcut in camera de consiliu au lipsit părţile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Instanţa, constatând că pricina se află la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate după declinare, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. a procedat din oficiu la verificarea şi stabilirea competenţei în soluţionarea pricinii şi a constatat că este competentă general, material şi teritorial să judece cauza în temeiul art. 1028 C.proc.civ. rap. la art. 121 C.proc.civ.

În temeiul art. 258 C.proc.civ. instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind concludente, pertinente şi utile soluţionării cauzei.

În temeiul art. 244 C.proc.civ, instanţa a declarat terminată cercetarea judecătorească şi a reţinut cauza spre soluţionare.

J U D E C A T O R I A,

Deliberând asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balş la data de 10.09.2018, sub numărul de dosar 1751/184/2018 reclamanta S.C. A Ţ ASIGURĂRI S.A. l-a chemat în judecată pe pârâtul G M pe calea procedurii speciale privind cererile de valoare redusă, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 2384,88 lei reprezentând despăgubiri şi la plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 04.06.2017 pârâtul GM , în timp ce se deplasa cu atelajul hipo pe str. Primăverii din satul B , jud. Olt nu a asigurat mânzul, acesta mergând slobod pe lângă atelaj, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia Sandero cu nr. de înmatriculare XXXX , rupându-i oglinda laterală stângă. A mai arătat că vinovăţia pârâtului rezultă din procesul-verbal de contravenţie seria POTY nr. XXXX /04.06.2017 emis de IPJ Olt.

A menţionat reclamanta că avariile produse autoturismului marca Sandero cu nr. de înmatriculare XXXX  au fost constatate de reprezentantul S.C. AT  ASIGURĂRI S.A. prin nota de constatare a daunelor din data de 08.06.2017 şi cea de reconstatare din data de 05.07.2017 întocmite în dosarul de daună nr. CN100453. De asemenea, a menţionat că la data producerii accidentului autoturismul era asigurat CASCO la societatea reclamantă, condiţii în care aceasta a achitat contravaloarea despăgubirii în sumă de 2384.88 lei.

Reclamanta a prezentat dispoziţiile art. 2210 C.civ., arătând că s-a subrogat în drepturile asiguratului, fiind îndreptăţită să recupereze de la pârât suma achitată cu titlu de despăgubire. Totodată, a menţionat că pârâtul a fost invitat la sediul său pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, însă nu s-a prezentat.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1025 – 1032 C.proc.civ., art. 2210 alin. 1, 1357, 1381 C.civ. şi ale OG 13/2011.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.

Pentru dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, actele din dosarul de daună CN 100453 şi invitaţia la conciliere nr. 82543/30.03.2018 adresată pârâtului cu confirmarea primirii acesteia.

În cauză a fost încuviinţată şi administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând ansamblul actelor aflate la dosar, instanţa reţine următoarele:

În fapt, aşa cum reiese din actele din dosarul de daună aflate în copie la dosar, în data de 04.06.2017 pârâtul GM , în timp ce se deplasa cu atelajul hipo pe str. Primăverii din satul B , jud. Olt, nu a asigurat mânzul, iar acesta, mergând slobod pe lângă atelaj, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia Sandero cu nr. de înmatriculare XXXX , provocându-i acestuia avarii, vinovăţia sa fiind stabilită prin procesul verbal de contravenţie seria POTY nr. XXXX /04.06.2017 (fila 15).

Instanţa reţine că la momentul producerii evenimentului rutier, pentru autovehiculul Dacia Sandero avariat era încheiat un contract de asigurare facultativă auto-casco cu societatea reclamantă (filele 17-18) în baza căruia reclamanta a constituit dosarul de daună nr. CN 100453. În data de 29.09.2017 reclamanta a achitat către AT  S.A. suma de 2384,88 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor necesitate de autoturismul avariat, după cum reiese din extrasul de cont aflat la dosar (fila 33).

Din probele administrate rezultă că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii delictuale cerute de dispoziţiile art. 1357 C.civ. în raport cu pârâtul GM , astfel:

Fapta ilicită a pârâtului este reprezentată de neasigurarea mânzului care se deplasa pe lângă atelajul pe care în conducea, astfel provocând avarierea autovehiculului asigurat de reclamantă; prejudiciul este dovedit, acesta reieşind fără dubii din actele de constatare a incidentului, precum şi din dosarul de daună întocmit; la fel de evidentă este şi vinovăţia sub forma culpei a pârâtului, după cum deja s-a arătat; la acestea se adaugă şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, care rezultă de asemenea, din ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Aplicabile în cauză sunt şi dispoziţiile art. 2210 C.civ., în conformitate cu care, în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane. Astfel, în calitate de asigurător, reclamanta este îndreptăţită să solicite recuperarea sumei plătite ca despăgubire de la pârâtul vinovat de producerea daunelor.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculate de la data introducerii acţiunii până la data plăţii efective a datoriei, instanţa constată că devin aplicabile dispoziţiile art. 2 din OG nr. 13/2011, potrivit cărora în cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi, iar în absenta stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală.

Instanţa consideră că sunt îndeplinite condiţiile stabilite de lege pentru curgerea dobânzii legale si anume: obligaţia de bază a constat în plata unei sume de bani, datoria este lichidă şi exigibilă, iar prin plata efectuată de către reclamantă în locul pârâtului aceasta a suferit un prejudiciu constând în lipsa de folosinţă a sumei plătite, prejudiciu care se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale potrivit dispoziţiilor speciale ale OG nr. 13/2011.

În consecinţă, instanţa urmează să admită acţiunea şi să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2384,88 lei reprezentând despăgubiri, precum şi a dobânzii legale calculate asupra acestei sume de la data introducerii acţiunii (10.09.2018) până la data achitării integrale a debitului.

Totodată, în baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ., potrivit căruia partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, instanţa va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE :

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. AT ASIGURĂRI S.A. (cod fiscal XXXXXXXX), cu sediul în mun. B, împotriva pârâtului GM  , domiciliat în comuna B , .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2384,88 lei reprezentând despăgubiri, precum şi a dobânzii legale calculate asupra acestei sume de la data introducerii acţiunii (06.09.2018) până la data achitării integrale a debitului.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie de drept.

Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, care va fi depus la Judecătoria Balş.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 noiembrie 2018.

Data publicarii pe site:  07.02.2019