Chiar dacă prima instanță a arătat în motivarea sentinței penale pronunțate că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii, arătându-se că va fi condamnat și pentru infracțiunea prev. de art. 334 Cod penal, Curtea nu poate soluționa însăși pentru prima dată acțiunea penală sub acest aspect, concomitent cu verificarea legalității și temeinicie hotărârii atacate, sub celelalte aspecte.
Cuprins pe materii: Drept procesual penal: Apel - soluții
Indice alfabetic: trimiterea cauzei spre rejudecare, nepronunțare
Temei de drept: art. 421 alin. 1 punctul 2 lit.b Cod procedură penală
Tribunalul Bacău
Încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil
Curtea de Apel Constanța
Procedura civila. Contestatie la executare formulata de tert. Inadmisibilitatea repunerii in discutia partilor a fondului dreptului. Dovada dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul executarii.
Tribunalul Vrancea
Anulare Hot. Consiliu Local. Motive de nelegalitate ale actului administrativ
Curtea de Apel Suceava
Cerere pentru redeschiderea procesului penal. Invocarea nerespectării dispoziţiilor art. 105 din Codul de procedură penală. Audierea inculpatului în prezenţa unei persoane cunoscătoare a limbii străine fără calitate oficială de interpret/traducător autori
Curtea de Apel Galați
Amânarea aplicării pedepsei. Lipsa acordului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii