Art. 21 alin. (6)1 din Legea nr. 10/2001. Măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură. Calcul. Aplicarea sau nu a valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială.

Art. 21 alin. (6)1 din Legea nr. 10/2001. Măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură. Calcul. Aplicarea sau nu a valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială.

Art. 21 alin. (6)1 din Legea nr. 165/2013 prevede în cazul în care nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, ca evaluarea să se facă prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială. Aflarea imobilului în prelungirea unui alt teren pentru care s-a dispus anterior reconstituirea, printr-o hotărâre judecătorească, echivalează cu identificarea categoriei terenului şi aplicarea valorii care reiese din grila notarială.

(Secţia a IV-a Civilă, decizia nr. 948A din data de 18.09.2018)

Prin cererea formulată la data de 20.10.2016, sub nr. (...) pe rolul (...), reclamanţii (...) au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), anularea parțială a deciziei de compensare nr. (...) emisă de CNCI în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.

În motivarea cererii, în esență, contestatorul a arătat că a fost eronat întocmit calculul numărului de puncte aferent imobilului, valoarea fiind în realitate mai mare prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 în mod corect.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. (...) (...) a admis cererea formulată de reclamanţii (...), în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, a anulat în parte decizia de compensare nr. (...) emisă de pârâta CNCI în ceea ce priveşte cuantumul măsurilor compensatorii, a stabilit cuantumul măsurilor compensatorii în favoarea reclamanţilor la suma de 30.000 lei, a obligat pârâta la emiterea unei decizii de compensare pentru terenul în suprafaţă de 10 ha situat (...), înscris la poziţia 86 din anexa 39, conform Hotărârii nr. (...), prin 30 000 puncte pe numele reclamanţilor şi a obligat pârâta CNCI la plata către reclamanţi a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariul de expert şi onorariul de avocat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin decizia de compensare nr. (...) au fost stabilite despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 10 ha situat (...), înscris la poziţia 86 din anexa 39, conform Hotărârii nr. (...) a Comisiei Judeţene Buzău, fiind stabilită o despăgubire de 9750 de puncte. 

Această decizie de compensare a fost emisă în aplicarea sentinţei civile nr. (...)pronunţată de (...), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. (...) pronunţată de (...), prin aceasta constatându-se calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 10 ha teren agricol extravilan situat (...), fiind obligată pârâta să emită decizie de compensare prin puncte.

În drept, în ceea ce privește cuantumul acestor măsuri reparatorii, tribunalul  a reţinut  că în cauză a fost realizat raportul de expertiză de către expert (...), cu aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, pe baza înscrisurilor de la dosar.

Expertul a evaluat terenul pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reieșind o valoare a imobilului de 30 000 de lei, prin raportare la grila notarilor publici din categoria extravilan arabil - zona de câmpie, valoarea fiind de 0,30 lei/mp.

Contrar susţinerilor din întâmpinare privitoare la modul de evaluare a terenului în sensul aplicării dispoziţiilor art. 21 alin. (61) din Legea nr. 165/2013, tribunalul a reţinut că terenul a fost identificat ca situându-se în prelungirea primelor 10 ha pentru care s-a dispus anterior reconstituirea, fiind vorba despre categoria teren arabil, agricol, lucrat în dijmă de către martorii audiaţi în dosarul nr. 28689/3/2015.

Prin urmare, valoarea totală rezultată potrivit grilei notariale este de 30 000 lei, pentru această valoare urmând a se dispune emiterea deciziei de validare în favoarea reclamanţilor.

Împotriva sentinţei civile nr. (...) a declarat apel pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în motivarea căruia a susţinut următoarele critici:

Instanţa de fond în mod greşit a omologat raportul de evaluare întocmit de expertul (...)  şi a dispus anularea deciziei de compensare şi acordarea de despăgubiri în valoare de 30.000 ei, întrucât obiecţiunile la raportul de expertiză în documentaţia le despăgubiri nu există informaţii cu privire la identificarea exactă a vechiului amplasament al terenului din comuna Scutelnici, Judeţul Buzău, care face obiectul dosarului de despăgubiri.

Apelanta pârâtă arată că expertul precizează în raportul de expertiză aşa cum am arătat si prin obiecţiunii că „obiectul cauzei îl constituie teren neidentificat topografic".

Instanţa de fond a reţinut că „terenul a fost identificat ca situându-se în prelungirea primelor 10 ha pentru care s-a dispus anterior reconstituirea, fiind vorba despre teren arabil, agricol, lucrat în dijmă de martorii adiaţi în dosarul nr. (...).

Apelanta pârâtă invocă faptul că instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate în analizarea actelor şi probelor de la dosar întrucât, expertul nu a putut identifica terenul în cauză. Mai mult, în dosarul nr. (...)instanţa nu a audiat martori, ci în considerentele deciziei nr. (...) pronunţată de (...), a reţinut la pagina 7 că „trecerea întregii suprafeţe de 20 ha în patrimoniul CAP rezultă neechivoc din considerentele sentinţei civile nr. (…) pronunţată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. (…).

În motivarea acesteia în pagina 3-4 s-a reţinut că "s-au produs dovezi cu înscrisurile oficiale si martori care atestă că petenta a deţinut proprietate în perioada 1942 - 1951 un teren în suprafaţă de 20 ha pe raza (...), teren lucrat în dijmă de către martorii audiaţi până în anul 1951, când a fost preluat iniţial în patrimonial CAP (...), si ulterior în patrimoniul  (...)

Deşi, s-ar părea că art. 451, alin. (2) intră în conflict cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului", conflictul este însă numai aparent.

În realitate, făcând aplicarea art. 451, alin. (2), instanţa nu a intervenit  în contractul de asistenţă juridică dintre avocat şi client, care se menţine în integralitate. Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul convenit, în schimb, cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanţă.

Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanţei este cu atât mai necesară cu cât, respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

Apelanta consideră că trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată şi onorariu.

Au fost invocate dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, unde se precizează că: "Curtea Constituţională a reţinut că prerogative instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca aceasta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.

În sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.

Legiuitorul, prin edictarea art. 451 alin. (2) a permis reducerea acestor categorii de cheltuieli de judecată, pentru protejarea părţii ce a căzut în pretenţii de instituirea unei obligaţii excesiv de oneroase, având izvorul într-un contract faţă de care are calitatea de terţ. Astfel, regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de onorariu avocaţial, proporţional cu circumstanţele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părţii ce a avut câştig de cauză de a-şi recupera cheltuielile avansate şi culpa procesuală a părţii ce a căzut în pretenţii.

Apelanta pârâtă consideră că instanţa de fond, în temeiul aceluiaşi art. 451 alin. (2) C.pr.civ. avea posibilitatea „chiar şi din oficiu", să aprecieze disproporţionalitatea cuantumului onorariului avocaţial faţă de criteriile legale enunţate în normă şi, pe cale de consecinţă, să procedeze la reducerea acestuia, însă, în mod netemeinic, a considerat just cuantumul onorariului perceput de către avocat.

Pe cale de consecinţă, fără a aduce atingere clauzelor contractului de asistenţă juridică, instanţa poate să reducă cuantumul onorariului avocaţial solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată dacă apreciază disproporţionalitatea acestuia în raport cu limitele pricinii.

În consecinţă, apelanta pârâtă a solicitat admiterea apelului şi respingerea acţiunii formulată de către reclamanţi, ca fiind neîntemeiată.

Apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de compensare nr. (...) apelanta-pârâtă a emis decizia de compensare pentru terenul în suprafaţă de 10 ha situat în (...), prin 9.750 puncte.

Evaluarea realizată conform deciziei contestate a avut în vedere faptul că vechiul amplasament al terenului nu a putut fi identificat, sens în care au fost aplicate dispoziţiile art. 21 alin. (6)1 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora „În cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă, potrivit prevederilor alin. (6)”.

În consecinţă, apelanta-pârâtă a încadrat terenul la 0,15 lei/m.p., pentru teren extravilan, păşune; iar la valoarea astfel reieşită a aplicat coeficientul maxim de reducere de 35%.

Curtea constată că în mod corect a reţinut tribunalul faptul că în cauza de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (6)1 din Legea nr. 165/2013.

Astfel, într-o primă critică, apelanta susţine că instanţa de fond în mod greşit a omologat raportul de evaluare întocmit de expertul (...), critică pe care Curtea a respins-o, constatând că raportul de expertiză evaluare a fost comunicat pârâtei la data de 29.06.2017, fără ca aceasta să formuleze obiecţiuni.

Curtea a respins critica potrivit căreia instanţa care a soluţionat dosarul nr. (...)nu a audiat martori, ca nefondată, deoarece acele hotărâri judecătoreşti nu pot constitui obiectul cenzurii instanţei de apel în cauza de faţă

Curtea a respins şi critica potrivit căreia instanţa de fond a dat dovadă de superficialitate în analiza probelor, ca nefondată.

Astfel, se constată că Decizia de compensare nr. (...) a  fost emisă în executarea sentinţei civile nr. (...)pronunţată de (...), rămasă definitivă prin decizia civilă nr. (...) pronunţată de (...), prin care instanţa a anulat decizia prin care pârâta CNCI invalidase Hotărârea nr. (...) a Comisiei Judeţene Buzău şi prin care a obligat-o pe pârâtă să emită decizie de validare a acestei hotărâri, pentru suprafaţa de 10 ha teren agricol extravilan situat în (...).

Din considerentele acestor hotărâri judecătoreşti se reţine că anularea deciziei de invalidare nr. (...) emisă de CNCI s-a impus datorită faptului că prin această decizie s-au încălcat drepturile recunoscute definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. (...) pronunţată de (...), prin care se reţinuse faptul că „petenta a deţinut în proprietate în perioada anilor 1942-1951 un teren în suprafaţă de 20 ha pe raza (...) cu care a fost înzestrată de mama sa, terenul fiind preluat în patrimoniul CAP (...) şi ulterior în patrimoniul (...).

Prin urmare, pentru 10 ha, din cele 20 ha la care se face referire în sentinţa civilă nr. (...), s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate prin sentinţa civilă nr. (...), fiind emise Titluri de proprietate, iar pentru restul de 10 din totalul de 20 ha (...) de acordare a măsurilor reparatorii prin înscrierea terenului la poz. 86 din anexa 39 la Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 1172/2001.

Argumentând că nu s-a putut stabili suprafaţa reconstituită după autoarea (...) şi că nu s-a putut stabili suprafaţa de teren cu care autoarea a fost deposedată lipsind dovada preluării de către stat în perioada de referinţă, apelanta-pârâtă a emis decizia nr. (...) prin care a invalidat măsura acordării de despăgubiri stabilită prin Hotărârea CJ Buzău nr. (...).

Respingând aceste argumente, prin sentinţa civile nr. (...)pronunţată în dosarul nr. 28689/3/2015, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. (...) pronunţată de (...), (...) a arătat faptul că s-a făcut dovada că „autoarea reclamantei deţinea în proprietate suprafaţa de 10 ha solicitată, parte din suprafaţa mai mare de 20 ha”.

Aşadar, într-o justă apreciere a probatoriului, tribunalul a reţinut în mod corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (61) din Legea nr. 165/2013, atât timp cât prin hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior, menţionate în cele ce preced, terenul în litigiu a fost identificat ca situându-se în prelungirea primelor 10 ha pentru care s-a dispus anterior reconstituirea dreptului de proprietate.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, Curtea precizează că, aplicarea dispoziţiilor art.451 alin. (2) C.pr.civ. nu reprezintă o intervenţie a instanţei în contractul de asistenţă juridică dintre reclamantă şi avocatul său, aşa cum prevede expres şi art. 451 alin. (2) teza finală din Noul Cod de procedură civilă, ci doar fixează acel cuantum al cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, ce va fi pus în sarcina părţii căzute în pretenţii.

Conform chitanţei ataşată împuternicirii depuse la fila 4 din dosarul de fond, cuantumul onorariului de avocat pentru judecata în primă instanţă este de 1.000 lei.

În aprecierea criteriilor prevăzute la alin. (2) al art. 451 C.pr.civ., Curtea are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la cheltuielile de judecată efectuate de o parte în litigiu, în considerarea faptului că hotărârile în care statele contractante sunt părţi au forţă obligatorie pentru acestea, conform art. 46 din Convenţie.

Astfel, jurisprudenţa instanţei de contencios a drepturilor omului este în sensul că „un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cuantumului lor” (Cauza Abramiuc c. României, cererea nr. 37411/02, hotărârea din 24.02.2009, par. 155).

Raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C.pr.civ., Curtea apreciază că suma de 1.000 lei este rezonabilă faţă de complexitatea cauzei şi de munca depusă de avocat, fiind îndeplinit criteriul proporţionalităţii onorariului raportat la volumul de muncă presupus de pregătirii apărării de către apărătorul părţii adverse şi cel al complexităţii litigiului.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. (1) C.pr.civ., Curtea a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C.pr.civ., a obligat apelanta să plătească intimaţilor reclamanţi suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat dovedit cu chitanţa de la fila 29 din dosarul de apel.

Domenii speta

Spete similare