Casarea cu trimitere nu se poate dispune decât o singură dată în cursul procesului. Consecinţe în ce priveşte asigurarea unui al doilea grad de jurisdicţie

Potrivit art. 498 alin 2 Cpc, potrivit cărora casarea cu trimitere nu se poate dispune decât o singură dată în cursul procesului; o atare dispoziție legală care împiedică trimiterea repetată a cauzei spre rejudecare primei instanțe, are în vedere a se asigura eficiența principiului celerității procesului civil, care este o coordonată esențială a acestuia, şi a fost asumată de legiuitor inclusiv relativ la situația nelegalei citări la primă instanţă, și, așadar, cu consecința punerii în plan secund a asigurării unei noi căi de atac într-o atare ipoteză.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. ..../86/2015 din data de 26 noiembrie 2015, reclamanţii U.A.T. municipiul A. şi Primarul municipiului A., B, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi C. şi Curtea de Conturi a României a solicitat:

1. anularea Încheierii nr. VI.119/03.11.2015 prin care a fost soluţionată Contestaţia înregistrată la Curtea de Conturi a României, Departamentul VI sub nr.VI.40886/2015 formulată de UAT municipiul A. împotriva Deciziei nr. 19/39 din data de 15.06.2015 emisă de Camera de conturi C. şi admiterea contestaţiei formulată împotriva Deciziei nr. 19/39 din data de 15 iunie 2015 emisă de Camera de conturi C.;

2. anularea parţială a Deciziei nr. 19/39 din data de 15 iunie 2015 emisă de Camera de conturi C., în ceea ce priveşte măsurile de la rubrica constatări, respectiv punctul 6, 10 precum şi menţiunile de la rubrica Măsuri, respectiv punctele II 2.1. şi II 2.4.;

3. anularea parţială a procesului - verbal de constatare din data de 21.05.2015 întocmit de auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi C. înregistrat la U.A.T. municipiul A. cu nr. 11359/2015 şi la Camera de Conturi C. cu nr. 1016/2015, în ceea ce priveşte constatările de la Secţiunea I: constatări rezultate în urma misiunii de audit financiar – U.A.T. A.: punctul 1.6, 1.7, 1.11, 1.12 precum şi constatările de la Secţiunea II: Constatări rezultate în urma misiunii de audit financiar – ordonatori de credite: pct. 2.7; 2.8; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr.1320 din data de 20.10.2016 pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, reclamanţii U.A.T. Municipiul A. prin primar şi Primarul municipiului A. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 533 din data de 20 martie 2017 Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile reclamanţilor şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 26.04.2017 sub nr. ..../86/2015*.

În cauză, SC D. SRL a formulat cerere de intervenţie în apărarea reclamanţilor UAT Municipiul A. – prin primar şi primarul Municipiului A..

Prin sentinţa nr. 4201 din 26 octombrie 2017 Tribunalul Suceava a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Curtea de Conturi, a respins capătul de cerere din cererea principală având ca obiect „litigiu Curtea de Conturi” formulată de reclamanţii U.A.T. Municipiul A. prin primar şi Primarul municipiului A. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Conturi a României şi Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi C., privind anularea parţială a procesului verbal de constatare înregistrat la UAT municipiul A. sub nr. 11359/21.05.2015 şi la Camera de Conturi C. sub nr. 1016 din 22.05.2015 ca inadmisibil, a respins ca nefondate capetele de cerere din cererea principală privind anularea Încheierii nr. VI.119/03.11.2015 a Curţii de Conturi şi anularea parţială a Deciziei nr. 19/39 din 15.06.2015 emisă de Camera de Conturi C. şi a respins ca nefondată cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantelor, formulată de SC D. SRL.

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii şi intervenienta.

În motivarea cererii, reclamanţii arată că, sub un prim aspect, consideră că sentinţa recurată este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia adoptată, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. pr. civ. : când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. 1 C pr. civ. la lit b) se statuează norma privind conţinutul considerentelor hotărârii, respectiv expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivarea în fapt şi în drept a soluţiei pronunţate, motivele pentru care s-au înlăturat cereri ale părţilor etc. Deşi instanţa de fond specifică faptul că va analiza punctual măsurile contestate, consideră că nu există o apreciere concretă a situaţiei de fapt raportată la motivele de drept care au condus la soluţia instanţei de respingere în totalitate a solicitărilor. Nu sunt date nici un fel de motive legale care să conducă la ideea de netemeinicie a cererii de anulare a actelor administrative contestate, în realitate considerentele hotărârii fiind practic inexistente, instanţa de fond limitându-se a prelua susţinerile din procesul-verbal încheiat de auditorii externi.

În ceea ce priveşte motivele de drept care au stat la baza emiterii hotărârii şi care ar trebui să arate părţilor din proces care sunt dispoziţiile legale incidente cauzei pe care instanţa de fond le-a aplicat raportat la situaţia de fapt, conducând astfel la soluţia adoptată, precizează reclamanţii că în motivarea sentinţei recurate nu este indicată nici măcar o dispoziţie legală de drept material pe care să se întemeieze hotărârea.

Deosebit de cele expuse mai sus, sentinţa instanţei de fond nu cuprinde nici motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Singurele argumente reţinute de instanţa de fond şi preluate din procesul-verbal încheiat de reprezentanţii prim-pârâtei sunt comparaţiile cu informaţiile de pe internet, fără ca acestea să fie verificate sub nici un aspect, respectiv veridicitatea anunţurilor, seriozitatea preţurilor, calitatea produselor, detalii privind garanţia, punerea în funcţiune şi nu în ultimul rând data de publicare a anunţurilor. Consideră foarte importante două aspecte ignorate atât de auditorii externi, cât şi de către instanţa de fond.

Referitor la măsura privind servicii de închiriere copiatoare/multifuncţionale cu furnizorul SC D. SRL, instanţa de fond a reţinut doar părerea pârâtelor, respectiv aceea privind o comparaţie de preţuri din anunţuri de pe internet la date diferite care viza preţul de vânzare a unor produse similare, eroare existentă în aceste susţineri fiind dată de faptul că au fost vizate preţuri de vânzare, iar contractul de prestări servicii a avut ca obiect un complex de servicii constând în închiriere, instalare, punere în funcţiune, instruire personal, asigurare service, cheltuieli de întreţinere, asigurare consumabile, iar ca finalitate, trecerea cu titlu gratuit în patrimoniul instituţiei noastre a copiatoarelor/ multifuncţionalelor. Consideră că a fost făcută o confuzie gravă prin susţinerile auditorilor externi, în sensul că, analizând oferte de vânzare de pe internet, s-a ajuns la concluzia că acele copiatoare au fost cumpărate şi nu închiriate, denaturându-se scopul contractului, respectiv închiriere şi prestări servicii, în acest fel reţinându-se preţuri de vânzare şi nu de închiriere, comparaţia neavând nici o justificare legală.

Referitor la obiectivul de investiţii privind reabilitarea iluminatului public în municipiul A. menţionat la pagina 23 din sentinţa recurată, consideră nelegală măsura dispusă la pct. 11.2.1 din Decizia nr. 19/39/2015 şi implicit motivarea instanţei de fond, în sensul că acest act administrativ conţine o dispoziţie formulată în termeni generali care lasă ulterior la latitudinea auditorilor externi a aprecia dacă unele măsuri au fost îndeplinite în mod concret, deşi acestea nu au fost nominalizate. Măsura dispusă de către auditorii externi nu are menţionat nici măcar un temei legal aşa cum a fost arătat în cazul celorlalte măsuri şi este evident că nu se justifică o diferenţiere în cadrul aceluiaşi act administrativ între măsurile dispuse.

Referitor la obiectivul de investiţii privind amenajare complex sportiv la Colegiul E. consideră greşită soluţia instanţei de fond având în vedere că în urma expertizei judiciare s-a stabilit că au fost efectuate lucrări de construire a tribunei cu o valoare de 8.152 lei, iar diferenţa până la valoarea iniţială de 17.616 lei a fost restituită de către executant, conform extrasului de cont depus la dosar, astfel încât măsura dispusă a rămas fără obiect. Dispoziţia prim-pârâtei în sensul recuperării întregii sume iniţiale nu poate fi primită avându-se în vedere că au fost efectuate lucrări de construire, iar tribuna există efectiv ca parte din complexul sportiv, restituirea diferenţei înlăturând ideea de prejudiciere a bugetului local.

Referitor la plata dublă provenind din derularea contractului de lucrări de reabilitare a Colegiului E., nu se găsesc în culpă în sensul celor dispuse prin decizia prim-pârâtei, respectiv că ar fi efectuat o plată dublă deoarece nu au efectuat nici o plată voluntară, reţinerea sumei de 57.622 lei fiind rezultatul procedurii de executare silită. Prin măsura dispusă care de altfel nu este motivată în drept, prim-pârâta desconsideră caracterul imperativ al titlului executoriu emanând dintr-o hotărâre judecătorească şi a procedurii de executare silită, atribuind o culpă care nu le aparţine.

Referitor la obiectivul de investiţii amenajare loc de joacă, precizează că diferenţa de preţ provine din faptul că furnizorul a livrat echipamente cu dimensiuni mai mari, iar pe lângă furnizarea produselor a mai efectuat şi lucrări de amenajare teren şi montaj echipamente, astfel încât nu poate fi reţinută existenţa unui prejudiciu.

Prin cererea de recurs formulată intervenienta a solicitat în principal, casarea sentinţei şi trimiterea la rejudecare de către instanţa de fond; în subsidiar, admiterea prezentului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând, pe fond, admiterea, în parte a cererii introductive (privitoare la relaţia contractuală cu reclamanta), precum şi admiterea cererii de intervenţie accesorie, în considerarea următoarelor considerente: a formulat o cerere de intervenţie accesorie în susţinerea reclamantei U.A.T. Primăria A. şi Primarul Municipiului A.. Potrivit disp. 64 alin. 2 Cod pr.civ., instanţa avea obligaţia de a se pronunţa pe admisibilitatea în principiu a cererii, însă analizând încheierea din data de 05.10.2017 reiese că aceasta a fost admisă în principiu.

Pentru a analiza în principiu era necesară citarea, precum şi pronunţarea unei încheieri motivate, care putea fi atacată (la momente distincte în funcţie de soluţie), instanţa înţelegând să ignore total existenţa sa ca şi parte în proces, cu grava încălcare a dispoziţiilor procesuale aplicabile, precum şi a drepturilor şi intereselor sale. Având în vedere că a dobândit calitatea de parte în proces, potrivit disp. art. 65 alin, 1 Cod pr.civ., instanţa fondului avea obligaţia de a o cita (art. 65 alin. 2 Cod pr.civ.), lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, odată dobândită calitatea de parte în proces, chiar şi fără a o cita, în sarcina judecătorului fondului subzista obligaţia de a-i comunica hotărârea pronunţată în această cauză (art. 427 alin. 1), lucru care de asemenea nu s-a întâmplat ci doar ulterior formulării unei cereri exprese în acest sens.

Odată cu data de 05.10.2017, când a dobândit calitatea de parte în proces, instanţa avea obligaţia de a o cita, ori la acelaşi termen, încălcând normele de procedura ce vizează citarea părţilor din proces, a trecut la dezbaterile pe fond şi soluţionarea cauzei. Nulitatea hotărârii de această perspectivă este evidentă prin prisma încălcării disp. mai sus invocate, coroborate cu cele prevăzute de art. 153 alin. 1 şi 2 Cod pr.civ., vătămarea în această situaţie fiind prezumată.

Art. 20 alin. 1 din lege şi disp. art. 498 alin. 2 Cod pr.civ. prevăd că în situaţia în care judecata s-a făcut în lipsa părţii nelegal citată atât la administrarea probelor, cât si la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, o singură data în cursul procesului, va casa cu trimitere la rejudecare. Admiterea solicitării depinde de interpretarea dată sintagmei o singură dată din cuprinsul art. 20 alin. 1 din lege art. 498 alin. 2 Cod pr.civ., respectiv dacă legiuitorul a stabilit ca indiferent de caz, casarea cu trimitere să fie dispusă o singură data ori daca aceasta poate fi dispusă o singură data pentru fiecare caz.

În cazul în care instanţa va respinge solicitarea de casare cu trimitere pentru rejudecare, intervenienta invocă incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 6 teza I Cod pr.civ., nefiind respectate normele de procedură şi nici cele referitoare la motivarea hotărârilor.

Referitor la nemotivarea hotărârii şi nerespectarea disp. art. 22 alin. 2 Cod pr.civ., argumentele sunt cele menţionate în cererea de recurs a părţii în susţinerea căreia a promovat cererea de intervenţie, reiterând şi motivarea instanţei de control din primul ciclu procesual.

Pe fondul cauzei, precizează că nu are nici un element de noutate, argumentaţia sa nefiind analizată/combătută.

Prin întâmpinarea depusă pârâta intimată Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursurilor. Arată că, dintr-o simplă lecturare a sentinţei recurate, se poate concluziona că aceasta este motivată atât în fapt, cât şi în drept, fiind unanim apreciat că importantă este motivarea în sine, iar nu volumul acesteia, deşi din această ultimă perspectivă, motivarea instanţei de fond este una amplă.

Pe de altă parte, susţine că instanţa a analizat toate măsurile contestate de către recurenţi, inclusiv cea dispusă în pct. 2.1 din decizia contestată în legătură cu care a fost depusă cererea de intervenţie accesorie, fiind clarificate aspectele relevante ale speţei, fondul pricinii fiind cercetat şi lămurit corespunzător pentru toate abaterile de la legalitate şi regularitate consemnate, respectiv toate măsurile dispuse de Camera de Conturi C..

Hotărârea pronunţată se subsumează elementelor necesar a fi reţinute şi pe care le prevede art. 425 alin.(l) lit.b) din Cod pr.civ., respectiv obiectul cererii, susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, fiind arătate motivele pentru care au fost înlăturate susţinerile recurentelor.

Cu referire la fondul cauzei se arată că recurentele nu au precizat care anume ar fi actele normative prin raportare la care hotărârea recurată este nelegală, nici nu individualizează prevederile legale pretins încălcate de către instanţa de fond, respectiv acele prevederi de drept material a căror aplicare să fi fost realizată greşit sau încălcate de către instanţa de fond.

 Conchide că, în lipsa unei astfel de precizări, instanţa de recurs este practic pusă în imposibilitatea de a verifica dacă instanţa de fond a aplicat sau nu greşit normele de drept substanţial aplicabile cauzei sau le-a încălcat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine:

 Recurenta–reclamantă UAT Municipiul A. a criticat sentința Tribunalului Suceava, arătând că instanța de fond a soluționat cauza cu aplicarea eronată a dispozițiilor de drept procesual, respectiv sentința nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția adoptată, precum și de drept material, instanța interpretând în mod greșit actele deduse judecății și probele administrate. La rândul său, recurenta – intervenient accesoriu SC D. SRL a criticat sentința, arătând în principal că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură, intervenienta nefiind citată la administrarea probelor cât și la dezbaterea fondului, sens în care a solicitat în principal casarea cu trimitere, și, de asemeni a arătat că sentința este motivată necorespunzător și a realizat o aplicare greșită a dispozițiilor de drept material.

Analizând criticile formulate, curtea apreciază că acestea sunt întemeiate relativ la judecarea cauzei cu încălcarea dispozițiilor de drept procesual relativ la citarea părților în procesul civil, în ce priveşte intervenientul accesoriu. Astfel, curtea reține că prima instanță a procedat la soluționarea cauzei fără a fi dispus citarea în cauză a intervenientului accesoriu, recurenta SC D. SRL: fiind formulată o cerere de intervenție accesorie în favoarea reclamantei de către această societate comercială la 4.05.2017, după motivarea acesteia la 6.09.2017 și comunicarea ei părților din litigiu la termenul din 7.09.2017, la următorul termen din 5.10.2017 instanța procedează la încuviințarea în principiu a cererii de intervenție accesorie și rămâne în pronunțare asupra cauzei, fără ca pentru vreunul din cele două termene intervenienta să fi fost citată sau prezentă la ședințele de judecată.

Or, potrivit art. 153 Cod pr.civ., instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, dispoziții care au caracter imperativ.

Ca urmare, curtea, reţinând că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală, că există motive de nelegalitate care atrag casarea acesteia, în condiţiile art. 488 alin. 5 Cod pr.civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. 2, să admită recursul şi să dispună casarea sentinţei recurate și rejudecarea procesului în fond asupra cererii legate de intervenţia SC D. SRL, rejudecare ce va avea loc de către instanța de recurs, la un termen stabilit în acest scop.

 Asupra soluţiei de rejudecare cu reţinere, se are în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 498 alin 2 Cod pr.civ., potrivit cărora casarea cu trimitere nu se poate dispune decât o singură dată în cursul procesului; or această soluție, a casării cu trimitere nu mai poate fi dispusă, prezenta cauză fiind în al doilea ciclu procesual (după o primă soluționare a cauzei în primă instanță, hotărârea pronunțată a fost casată de către instanța de recurs cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, hotărârea supusă analizei în prezentul recurs fiind cea pronunțată ulterior de către prima instanță în rejudecare).

 Reține curtea că o atare dispoziție legală care împiedică trimiterea repetată a cauzei spre rejudecare primei instanțe, are în vedere a se asigura eficiența principiului celerității procesului civil, care este o coordonată esențială a acestuia, că această dispoziție legală a fost asumată de legiuitor expres și explicit inclusiv relativ la situația nelegalei citări la primă instanţă, și, așadar, cu consecința punerii în plan secund a asigurării unei noi căi de atac într-o atare ipoteză.

 Nu mai puțin însă, se va avea în vedere și că neregularitatea produsă, fără a fi negată existența și importanța acesteia, astfel cum s-a arătat anterior, este de natură a fi îndreptată prin reluarea judecății în fond de către instanța de recurs: așa cum s-a arătat în practica CEDO, o procedură de judecată se impune a fi apreciată în întregul ei, că în acest context, o carență constatată într-un stadiu anterior al procedurii poate fi îndreptată într-un stadiu ulterior, cu condiția ca organul de recurs să aibă competența necesară ștergerii viciului invocat (competența acordată așa cum s-a arătat instanței de recurs, de către legiuitor prin art. 498 alin. 2 Cod pr.civ.), că dreptul la un proces echitabil nu poate fi examinat in abstracto ci doar în lumina împrejurărilor specifice ale fiecărui caz (context în care devine relevant faptul că în concret prezenta cauza a parcurs deja o durată de 3 ani doar pentru judecata în primă instanță, că cererea de intervenție relativ la judecarea căreia s-a produs neregularitatea este una accesorie, în sprijinul părții reclamante și că ea a fost introdusă la rându-i și a lărgit cadrul procesual sub aspectul părților, în al doilea ciclu procesual, aşadar la 2 ani după formularea acțiunii și la finalul judecății în primă instanță în al doilea ciclu procesual).

Asupra întinderii casării şi rejudecării, curtea reţine că, faţă de neregularitatea constatată – lipsa citării intervenientului la judecata în prima instanţă a cererii sale de intervenţie accesorie, cerere ce a fost formulată în sprijinul reclamantei recurente UAT Mun. A., şi cu privire (exclusiv) la partea din decizia şi încheierea curţii de conturi privind achiziţionarea unor servicii de copiere şi printare (societatea intervenientă contractând cu UAT A. exclusiv relativ la copiatoarele în cauză, nu şi în ce priveşte celelalte achiziţii/servicii analizate de curtea de conturi în decizie, astfel că cererea sa de intervenţie nu poate fi relaţionată cu acestea) – această neregularitate atrage corespunzător şi neregularitatea soluţiei primei instanţe asupra cererii principale relativ la această chestiune - achiziţionarea de copiatoare, sens în care recursul UAT A. devine la randu-i admisibil sub acest aspect. Cât timp judecata cererii principale – asupra achiziţiei de copiatoare, avea, ca urmare a formulării cererii de intervenţie accesorie, ca şi coordonată pentru analiză şi argumentele avansate prin cererea de intervenţie, şi cât timp statuările primei instanţe, asupra acesteia din urmă sunt viciate, aşa cum s-a arătat, în mod corespunzător nici analiza cererii principale pe acest segment, nu poate fi reţinută ca fiind corespunzătoare.

 În ce priveşte însă, celelalte aspecte din acţiunea principală a reclamantei, care nu au legătură cu cererea de intervenţie, curtea reţine că soluţia pronunţată de prima instanţă asupra acestora este legală, şi că, respectiv, criticile recurentei - reclamante UAT A. în acest sens, nu sunt întemeiate.

 Astfel, în primul rând, reține curtea că în mod corect prima instanţă a arătat că achiziţiile efectuate în cadrul obiectivului de investiţii Reabilitare iluminat public Municipiul A., nu au respectat principiul economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, prin încheierea contractului la preţuri supraevaluate, cât timp aşa cum s-a arătat, procedura de selecţie internă a privit firme cu alt obiect de activitate, cât timp documentaţia aferentă nu susţine existenţa reală a caracteristicilor produselor livrate ca fiind cele solicitate (acestea putând fi, aşadar, altele decât cele avute în vedere la contractare, şi deci, care să justifice un alt preţ), şi cât timp în aceeaşi perioadă reclamanta achiziţionase de la o altă societate comercială acelaşi tip de produse la jumătate din preţul achitat. Este de reţinut că aceste argumente toate împreună coroborate, au aptitudinea de a contura şi susţine concluzia indiferenţei în procedură faţă de principiile enunţate, chiar dacă ar fi admisibil de exemplu, că fiecare în parte şi în absenţa celorlalte, ar fi putut fi insuficient.

 Mai are în vedere curtea că, recurenta nu a criticat împrejurarea privind achiziţia produselor similare în aceeaşi perioadă la jumătate de preţ, care are o relevanţă semnificativă (nu a oferit nici o justificare a contractării la un preţ dublu în aceeaşi perioadă, deşi acest argument a fost reţinut de prima instanţă în hotărâre, a fost avansat de curtea de conturi explicit prin raportul de audit, şi de asemenea în încheierea VI.119/3.11.2015 – pag. 7). Recurenta a avansat critici relativ la acest punct, exclusiv din perspectiva organizării legale a procedurii de achiziţie cu trei oferte şi a injustei comparaţii cu oferta SC F. SRL prezentată ca argument de curtea de conturi, apărări care nu sunt suficiente: organizarea achiziţiei cu trei oferte nu înseamnă respectarea automată a principiilor economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, care, în contextul dat conturat din ansamblul procedurii, rezultă a nu fi fost respectate, şi tot astfel comparaţia avansată de curtea de conturi cu Sc F. – care nu poate fi înlăturată cât timp, chiar admiţându-se că această societate nu oferea becuri de aceeaşi intensitate, nici documentaţia celor efectiv achiziţionate de reclamantă nu susţine caracteristicile exacte ale acestora, dar chiar şi înlăturând acest argument (comparaţie) al curţii de conturi, subzistă celelalte argumente amintite mai sus.

În ce priveşte obiectivul de investiţii privind amenajare complex sportiv la Colegiul E., de asemenea, este pertinentă concluzia primei instanţe privind existenţa neconcordanţei între cantităţile de lucrări real executate şi cele înscrise în documentele financiar – contabile acceptate spre decontare, aspecte care de altfel au fost verificate prin expertiză. Nu se poate reţine argumentul recurentei privind efectuarea unor lucrări parţiale, cât timp, reclamanta nu a fost în măsură să dovedească realizarea obiectivului tribună astfel cum s-a prevăzut în articolul de lucrări, poziţia 17, articol YC01 din formularul C5 - achiziţie şi montaj tribună, iar unele lucrări evaluate de expert fiind constatate fi fost efectuate anterior acestei proceduri.

Nu pot fi reţinute nici argumentele recurentei relativ la plata dublă rezultată în derularea contractului de lucrări de reabilitare a Colegiului E., cât timp este certă împrejurarea că suma de 57.622 lei a fost achitată de două ori, o dată către creditoarea iniţială, Sc G. SRL, iar a doua oară către cesionara SC H. SRL, imputabilă fiind reclamantei nu plata efectuată în cadrul executării silite către cesionară, ci efectuarea plăţii – după acceptarea de către aceasta a cesiunii, către cedenta, creditoarea iniţială.

În ce priveşte obiectivul Amenajare loc de joacă la Şcoala I., de asemenea nu pot fi primite criticile recurentei, cât timp fiind certă şi necriticată împrejurarea neconcordanţei privind dimensiunile echipamentelor, diferenţa nu poate fi justificată de către reclamantă nefiind prezentate note de lucrări suplimentare sau situaţii de lucrări pentru includerea lor, lucrări despre care nu s-a arătat, de altfel, a fi fost obiect al contractului în cauză.

 Se mai reţine că nu poate fi primit nici argumentul recurentei relativ la nemotivarea hotărârii asupra celor mai sus arătate, analiza efectuată de prima instanţă asupra acestora fiind judicioasă atât asupra motivelor de fapt cât şi asupra motivelor de drept.

Pentru aceste motive, curtea, reţinând că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală în condiţiile art. 498 alin. 2 Cod pr.civ.numai în ce priveşte soluţionarea cererii de intervenţie accesorie şi respectiv a cererii principale a reclamantei în ce priveşte punctul 2.1. din decizia nr. 19/39/15.06.2015 şi încheierea nr. VI.119/3.11.2015 - privind achiziţia de servicii de copiere şi printare, că există motive de nelegalitate care atrag casarea acesteia exclusiv relativ la acestea, în ce priveşte celelalte aspecte cuprinse în decizie şi încheiere hotărârea pronunțată de prima instanța fiind legală, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. 2, să admită recursurile formulate şi, dispunând casarea în parte a sentinţei recurate în limitele celor mai sus arătate, şi menţinerea dispoziţiilor care nu contravin prezentei decizii, să reţină cauza spre rejudecare asupra celor anterior arătate, la un alt termen.

Domenii speta

Spete similare