Lovirea sau alte violenţe

Prin încheierea penală nr. 101 din camera de consiliu din 24 aprilie 2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ineu, în baza art. 346 alin.2 cod procedură penală respinge memoriul formulat de inculpatul B ca neîntemeiat.

Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar penal nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, privind pe inculpatul B (cu datele de mai sus), trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe,, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata B (cu datele de mai sus).

Prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, inculpatului şi persoanei vătămate ON.

În motivarea acestei încheieri, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ineu a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu din 05.03.2018 în dosar nr. …/P/2017, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul B, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe,, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că, în data de 14 04 2017, în jurul orelor 13:00 persoana vătămată ON se afla cu turma de oi a numitului SI la păşunat pe păşunea dintre localităţile Voivodeni şi Aldeşti în locul numit popular „Între Văi”.

  În acel loc se afla şi martorul BI cu turma de oi a familiei sale. La scurt timp între martorul B şi persoana vătămată O au avut loc unele discuţi contradictorii pentru locul de păşunat al oilor, iar după aceste discuţii, martorul B l-a apelat telefonic pe nepotul său, inculpatul B, să vină la locul mai sus menţionat deoarece persoana vătămată se afla cu turma de oi pe păşunea lor.

  La scurt timp în locul menţionat au ajuns cu o maşină inculpatul B însoţit de către părinţi săi, martorii BC şi BG, şi de martorul BL.

  Au avut loc din nou unele discuţi contradictorii cu privire la locul de păşunat al oilor, iar pe fondul acestor discuţii, inculpatul B a luat o ţeavă metalică, care o avea asupra sa, şi l-a lovit de mai multe ori cu aceasta pe persoana vătămată ON, în zona capului, membrelor şi a corpului, până când acesta a căzut la pământ şi în continuare, căzut fiind la pământ, l-a tăiat cu un cuţit în gamba stângă a piciorului.

  La insistenţele martorului SI, care a observat agresiunea asupra persoanei vătămate, inculpatul B a încetat să-l mai lovească pe ON.

Inculpatul, după ce a încetat agresiunea, s-a urcat în maşină şi a plecat împreună cu persoanele cu care venise.

Martorul SI a observat că persoana vătămată avea fracturat braţul drept

Persoana vătămată a apelat numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a sosit un echipaj al ambulanţei, iar ulterior organele de poliţie, iar persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat la SJML Arad pentru obţinerea unui certificat medico - legal.

Din certificatul medico legal nr. 216/A2 din 25.04.2017 eliberat de SJML Arad rezultă că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice la nivelul capului, braţelor şi corpului. Tot din acest act medical rezultă că leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin lovire cu sau de corp dur şi necesită pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a recunoscut fapta săvârşită, declarând că nu l-a agresat pe ON.

Însă, din probele administrate, respectiv declaraţie persoană vătămată, certificat medico legal, declaraţie martor SI, rezultă cu certitudine faptul că în data de 14.04.2017, inculpatul B a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate ON, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale.

Prin memoriul depus la data de 28 martie 2018, inculpatul B, a solicitat ca în temeiul art. 345 alin. 3 Cod procedură penală să se constate neregularitatea actului de sesizare a instanţei, şi pe cale de consecinţă comunicarea încheierii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu în vederea remedierii neregularităţilor şi pentru a preciza dacă menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată.

În cuprinsul memoriului a arătat că în conformitate cu art. 342 Cod procedură penală obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecaţii, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Această regularitate a actului de sesizare impune condiţia obligatorie ca rechizitoriul, pe lângă faptul că trebuie să îndeplinească toate condiţiile de formă şi de conţinut, astfel cum sunt ele reglementate în cuprinsul art. 328-329 Cod procedură penală, el trebuie să fie emis şi în condiţiile art. 327 Cod procedură penală, acest ultim aspect nefiind îndeplinit în prezenta cauză.

Conform art. 327 Cod procedură penală: atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate, procurorul a) emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal.

Acest text de lege reglementează condiţiile în care poate fi emis rechizitoriul, respectiv condiţiile impuse pentru soluţionarea în una din modalităţile prevăzute de lege a urmăririi penale

Inculpatul consideră că cerinţa că urmărirea penală este completă nu este îndeplinită în cauză deoarece prin rechizitoriul atacat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, nefiind administrată nici o probă care să stabilească cu exactitate modalitatea de desfăşurare a evenimentelor din data respectivă, respectiv dacă inculpatul a săvârşit sau nu fapta respectivă.

În cauză au fost audiaţi următorii martor Sl (audiat în 17.01.2018) fila 42-44 UP, BC f. 45-47, BG f. 48-50, BL  f. 51-53 şi Bl f. 54-56.

Dintre aceşti martori patru martori (respectiv BC f. 45-47 dosar u.p., BG f. 42-44 dosar u.p., BL f. 51-53 dosar u.p. şi BI f. 54-56 dosar u.p.,) declară că nu l-a lovit pe aşa-zisa parte vătămată, nu a avut vreo bară metalică sau cuţit (dimpotrivă cuţit a avut numai martorul partea vătămată), că evenimentele s-au produs în jurul orelor 10.

Singurul „martor” Sl fila 42-44 UP declară că a văzut cum inculpatul B, l-a lovit pe ciobanul meu” cu o ţeava metalică peste braţul drept.

Martorul a insistat să nu mai fie lovit ciobanul său şi a observat că acesta avea braţul drept fracturat (deci de 2 ori precizează acest lucru).

Cu alte cuvinte sunt două categorii de martori:patru martori declară că au fost de faţă şi inculpatul nu l-a agresat pe partea vătămată şi un singur martor declară că l-a lovit peste braţul drept.

Pe de altă parte, între declaraţiile martorilor şi susţinerile părţii vătămate în propria sa plângere (nr. 30-32 dosar UP) sunt grave contradicţii. Astfel partea vătămată declară că a fost lovită peste braţul stâng de B după care ,,acesta m-a trântit la pământ şi mi-a băgat un cuţit în picior”.

Potrivit art. 131 Cod procedură penală când se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor audiate în aceiaşi cauză se procedează la confruntarea lor dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.

În cauza de faţă este evident că din moment ce 4 persoane susţin poziţia inculpatului iar una singură contrariul (şi aceasta cu grave devieri de la adevăr) era evident că se impunea confruntarea acestor persoane.

La urmărirea penală nu a ştiut de această declaraţie, nu a fost informat de organul de poliţie astfel că nu a putut cere efectuarea acestei confruntări.

În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 3 CPP după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului. Ori tocmai acest lucru nu a fost făcut în prezenta cauză, fapt ce a creat inculpatului o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel.

S-a reţinut în rechizitoriu pag.2 alin.3 că între părţi au avut loc discuţii contradictorii „iar pe fondul acestor discuţii inculpatul B a luat o ţeava metalică, pe care o avea asupra sa şi l-a lovit de mai multe ori cu aceasta pe partea vătămată în zona capului, membrelor şi a corpului, până când acesta a căzut la pământ şi în continuare,căzut fiind la pământ, l-a tăiat cu un cuţit în gamba stângă a piciorului”. Prin lecturarea acestei descriere a stării de fapt sunt multe lucruri neclare, altele în contradicţie cu toate probele de la dosar.

Astfel, se susţine că inculpatul l-a lovit cu ţeava peste cap şi membre lucru pe care nu-l susţine nici martorul S.

Martorul S susţine că l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe cioban peste braţul drept. După ce a căzut la pământ martorul a insistat ca ciobanul să nu mai fie lovit lucru care s-a şi petrecut.

Nici martorul S şi nici alt martor nu relatează vreo împrejurare în care inculpatul l-a tăiat cu un cuţit pe cioban şi atunci se naşte întrebarea de unde s-a reţinut aşa ceva din moment ce nu există nici o probă care să susţină aşa ceva.

Pe de altă parte nu s-a explicat în cuprinsul Rechizitoriului de ce s-au înlăturat cei patru martori ,mai ales că martorii declară că inculpatul şi acei martori am fost în zona de păşunat la orele 9-10 şi nicidecum la orele 12 şi după ce i-am spus ciobanului să plece acesta a plecat cu turma de oi la domiciliul său.

Mai mult decât toţi martorii declară că ciobanul avea un cuţit şi nicidecum inculpatul.

Un alt eveniment relevant şi care este total exclus din rechizitoriu este acea ascundere a ciobanului în pâlcul de spini, martorii relatând că acesta avea într-o mână un cuţit iar în cealaltă o bâtă.

De asemenea , inculpatul şi martorii audiaţi arată că toţi au fost prezenţi pe câmp la ora 10 iar BG a sunat la 112 şi la faţa locului au sosit organele de poliţie. Dacă ciobanul ar fi fost lovit în acele împrejurări organele de poliţie ar fi constatat imediat aceasta. Era obligatoriu a se cere relaţii de la serviciul 112 pentru a se dovedi dacă susţinerea mea este reală, dar acest lucru nu s-a făcut.

Rechizitoriul este neregulamentar întocmit.

Conform art. 342 Cod procedură penală obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competentei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Sintagma „legalitatea sesizării instanţei” cuprinsă în art. 342 Cod procedură penală este una destul de largă, ea vizând deopotrivă regularitatea actului de sesizare a instanţei, aspect ce rezultă neîndoielnic din coroborarea dispoziţiilor art. 345 alin. 2 şi art. 346 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală.

Această regularitate a actului de sesizare impune condiţia obligatorie ca Rechizitoriul să îndeplinească toate condiţiile de formă şi de conţinut, astfel cum sunt ele reglementate în cuprinsul art. 328-329 Cod procedură penală.

În cadrul dispoziţiilor art. 328 Cod procedură penală se face trimitere la dispoziţiile art. 286 alin. 2 Cod procedură penală unde la lit. d) se impune condiţia motivării în fapt şi în drept a faptelor imputate. Aceasta presupune obligaţia descrierii amănunţite a actelor întreprinse de inculpat pentru fiecare pretinsă infracţiune în parte precum şi a probelor pe care acuzaţia se fundamentează, în acest fel stabilindu-se obiectul viitoarei judecăţi de o manieră clară şi precisă. De altfel interpretarea acestor dispoziţii este în deplină corelare cu dispoziţiile art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală care prevede că: Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut ia art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

În cazul inculpatului aceste cerinţe obligatorii nu au fost respectate nefiind descrise  în concret faptele imputate inculpatului, şi sunt reţinute aspecte care sunt total neprobate.

Inculpatul nu a recunoscut faptele imputate şi susţinerile sale au fost probate cu patru martori.

Prin urmare, în rechizitoriu nu se precizează în concret şi detailat în ce constă activitatea infracţională care se reproşează inculpatului, alta decât o descriere generală aşa cum am arătat mai sus - cu trimitere pertinentă la probe care să o susţină, respectiv când s-au petrecut evenimentele şi în ce împrejurări. O astfel de manieră de a descrie faptele - ca cea din rechizitoriu - este contrară art. 328 Cod procedură penală coroborat cu art. 286 alin. 2 Cod procedură penală unde la lit. d. se prevede obligativitatea precizării motivelor de fapt şi de drept.

Mai mult decât atât Rechizitoriu conţine o serie de contradicţii şi neclarităţi în privinţa faptelor precum şi evidenţierea unor elemente colaterale care nu dovedesc săvârşirea faptei.

O cerinţă esenţială a cuprinsului rechizitoriului (art. 328 alin. 1 Cod procedură penală) o constituie obligaţia evidenţierii probelor şi mijloacelor de probă. Conform acestei cerinţe, astfel cum s-a arătat şi în doctrina juridică (N. Volonciu, Noul cod de procedură penală comentat, Ed. A ll-a, revizuită şi adăugită, Hamangiu, 2015, pag. 925), rechizitoriul nu trebuie să se limiteze la a face o enumerare a acestora, un opis al probatoriilor efectuate în cadrul anchetei, ci este esenţial a se face o analiză a tuturor mijloacelor de probă administrate.

În momentul în care procurorul analizează presupusele fapte săvârşite nu face referire la nici un mijloc de probă. înscrisuri, declaraţii ale inculpatului, ale martorilor, etc. care au legătură cu fapta, fiind amintit doar la modul general producerea faptei şi cu elemente care nu au nici un suport probator.

Prin urmare, rechizitoriul este neregulamentar întocmit fiind în imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii având în vedere cele mai sus arătate.

Cu privire la inexistenţa plângerii penale arată că fapta s-a petrecut în data de 14 aprilie 2017iar în referatul întocmit în data de 07.02.2018 de organele postului de poliţie Bârsa se arată că „prin ordonanţa din 14.04.2017 a organelor de poliţie s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal.

Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu din 14 aprilie 2017 (f. 21 dosar UP) organul de poliţie a menţionat că „în temeiul art.292 Cod procedură penală „ m-am sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 14.04.2017, în jurul orelor 12:53 numitul B … l-a lovit cu o bâtă peste mâna stângă pe ON...”

Potrivit art. 288 Cod procedură penală care reglementează modurile de sesizare organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. Plângerea penală este depusă de ON  în data de 20 septembrie 2017.

Potrivit art. 193 alin. 3 Cod penal acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea penală a părţii vătămate care trebuie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat de săvârşirea faptei.

Chiar în plângerea penală depusă f. 20 partea vătămată recunoaşte că nu a depus plângere penală la timp. Şi în Procesul verbal de consemnare a explicaţiilor din 20 septembrie 2017 (f. 25-26) arată că s-a reîntors în localitatea Bârsa în data de 13 septembrie 2017 şi că nu a depus plângere penală împotriva inculpatului.

Prin ordonanţa din 7 februarie 2018 Parchetul dispune punerea în mişcare a acţiunii penale invocând ca dovezi „plângerea persoanei vătămate, declaraţii de martor, certificat medico legal”.

Faţă de cele mai sus arătate, inculpatul consideră că acţiunea penală nu putea fi pusă în mişcare. Potrivit art. 16 c.pr.penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în muşcare iar dacă a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă lipseşte plângerea prealabilă. Din moment ce pretinsa faptă a fost săvârşită în 14 aprilie 2017 iar plângerea penală a fost depusă în data de 20 septembrie 2017 este evidentă incidenţa acestui text de lege.

Examinând memoriul formulat de inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosar nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin prisma dispoziţiilor art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, constată că acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform prevederilor art. 342 Cod procedură penală, obiectul procedurii de cameră preliminară este verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Verificarea legalităţii sesizării instanţei presupune că examinarea de către judecătorul de cameră preliminară dacă rechizitoriul a fost întocmit de către un procuror din cadrul parchetului competent, dacă actul de sesizare cuprinde menţiunile prev. de art. 328 Cod procedură penală, dacă sunt descrise toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dacă procurorul a dispus cu privire la toate faptele şi cu privire la toţi inculpaţii şi dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeinicei.

Potrivit memoriului depus de inculpat la data de 28.03.2018, acesta invocă urmărirea penală incompletă deoarece prin rechizitoriul atacat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, nu este administrată nici o probă care să stabilească cu exactitate modalitatea de desfăşurare a evenimentelor din data respectivă, respectiv dacă inculpatul a săvârşit sau nu fapta respectivă.

Din conţinutul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu la data de 05.03.2018 în dosar nr. …/P/2017, rezultă că a fost trimis în judecată inculpatul B, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe,, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, care în data de 14.04.2017 a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate ON, lovindu-l pe acesta cu o ţeavă metalică şi un cuţit în diferite părţi ale corpului, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale, stare de fapt expusă în punctul I din rechizitoriu.

Aspectele privitoare la existenţa probelor în sensul stabilirii existenţei infracţiunii respectiv dacă aceasta a fost sau nu comisă de inculpat exced însă procedurii camerei preliminare, din dispoziţiile art. 346, alin. 3 Cod procedură penală, rezultând că soluţia restituirii cauzei la procuror nu este posibilă în vederea completării probaţiunii, administrarea probelor necesare lămuririi cauzei şi stabilirii adevărului putând fi realizată de către instanţa de judecată în condiţii de nemijlocire, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 351 Cod procedură penală.

De asemenea, conform art. 103 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală: (1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. (2) În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 97 alin. 1 Cod procedură penală: „(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”, respectiv art. 100 alin. 1 Cod procedură penală: „(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.”

Inculpatul are posibilitatea de a formula noi cereri de probaţiune în faţa instanţei în sensul menţionat în memoriu.

Relativ la nedescrierea faptelor comise în concret de inculpat, prin acelaşi memoriu este criticat faptul că nu este precizat în concret şi detailat în ce constă activitatea infracţională, mai precis că este efectuată o descriere generală.

Conform art. 328 alin. 1 Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, cuprinzând în mod corespunzător, datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului.

Ceea ce este esenţial este ca fapta reţinut în cuprinsul actului de sesizare, să fie prezentat cu toate elementele cu relevanţă penală, sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, fapt ce înlătură orice îndoială cu privire la obiectul judecăţii şi nu-l împiedică pe inculpate a se apăra.

În cuprinsul rechizitoriului procurorul arată că ,,în data de 14 04 2017, în jurul orelor 13:00 persoana vătămată ON se afla cu turma de oi a numitului SI la păşunat pe păşunea dintre localităţile Voivodeni şi Aldeşti în locul numit popular „Între Văi”. În acel loc se afla şi martorul BI cu turma de oi a familiei sale. La scurt timp între martorul B şi persoana vătămată O au avut loc unele discuţi contradictorii pentru locul de păşunat al oilor, iar după aceste discuţii, martorul B l-a apelat telefonic pe nepotul său, inculpatul B, să vină la locul mai sus menţionat deoarece persoana vătămată se afla cu turma de oi pe păşunea lor.La scurt timp în locul menţionat au ajuns cu o maşină inculpatul B însoţit de către părinţi săi, martorii BC şi BG, şi de martorul BL.Au avut loc din nou unele discuţi contradictorii cu privire la locul de păşunat al oilor, iar pe fondul acestor discuţii, inculpatul B a luat o ţeavă metalică, care o avea asupra sa, şi l-a lovit de mai multe ori cu aceasta pe persoana vătămată ON, în zona capului, membrelor şi a corpului, până când acesta a căzut la pământ şi în continuare, căzut fiind la pământ, l-a tăiat cu un cuţit în gamba stângă a piciorului.” Prin urmare, susţinerile inculpatului sunt nefondate.

În ceea ce priveşte neregularitatea rechizitoriului deoarece nu sunt indicate mijloacele de probă, potrivit rechizitoriului pct. II ,,Mijloacele materiale de probă sunt enumerate : declaraţie persoană vătămată (filele 23-24;30-32); certificat medico legal (filele 19); declaraţii martori (file 42-56); declaraţii inculpat (filele 34-41). Este adevărat că nu sunt enumerate amănunţit declaraţiile fiecărui martor cu fila dosarului u.p, însă sunt indicate toate mijloacele de probă pe baza cărora a fost emis actul de sesizare al instanţei, probele regăsindu-se în dosarul de urmărire penală în cronologia indicată.

În fine, cu privire la lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, susţinerile inculpatului sunt nefondate întrucât, potrivit declaraţiei persoanei vătămate ON din 14.04.2017, fila 23 dosar u.p. acesta arată în alin.3,, solicit trimiterea în judecată a acestuia,, rezultând deci că acesta a înţeles să solicite tragerea la răspundere penală a inculpatului în urma incidentului petrecut la aceiaşi dată.

Potrivit art. 288 alin. 1 Cod procedură penală, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu.

Cu privire la plângere ca mod de sesizare al organului de urmărire penală potrivit art. 289 Cod procedură penală, plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămate ce i s-a cauzat prin infracţiune.

Conţinutul plângerii este menţionat la art. 289 alin. 2 Cod procedură penală. Ori, aşa cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate, depuse la fila 23 dosar u.p., acesta a menţionat expres că înţelege să solicite trimiterea în judecată a inculpatului, prin urmare nu se poate vorbi despre nedepunerea plângerii, condiţie menţionată expres la art. 193 alin. 3Cod penal.

Cu privire la actul de sesizare al instanţei, starea de fapt expusă în rechizitor se susţine cu următoarele mijloace de probă: declaraţie persoană vătămată (filele23-24;30-32); certificat medico legal (filele 19); declaraţii martori (file 42-56); declaraţii inculpat (filele 34-41).

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, dispoziţia de trimitere în judecată şi a achitării cheltuielilor judiciare, fiind semnat de procurorul care l-a întocmit şi a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.

Studiind actele dosarului de urmărire penală, instanţa apreciază că a fost respectat principiul legalităţii în ceea ce priveşte efectuarea acestora.

Prin încheierea penală nr. 75 din Camera de consiliu din 18 iunie 2018 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad, în baza art. 425  indice 1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 347  Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de inculpatul-contestator B împotriva încheierii penale nr. 101/24.04.2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Ineu pe care o desfiinţează şi soluţionând dispune:

În baza art. 345 alin. 3 Cod procedură penală admite cererile şi excepţiile formulate de inculpatul-contestator B.

Constată nulitatea ordonanţei de începere a urmăririi penale din data de 14.04.2017; referatului de terminare a urmăririi penale din data de 19.02.2018; ordonanţei de punere în mişcare  a acţiunii penale din data de 07.02.2018 şi a tuturor actelor procedural penale întocmite în cursul lunii ianuarie şi februarie 2018 şi dispune excluderea acestor mijloace de probă.

Dispune comunicarea încheierii procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu  pentru a remedia neregularităţile actului de sesizare a instanţei în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri şi pentru a preciza dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei.

Pentru a pronunţa această încheiere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr.437 din 18.04.2018, pronunţată în dosar nr…. 2018/a1, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Ineu, a respins memoriul formulat de inculpatul B, ca neîntemeiat.

S-a constatat competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar penal nr. …/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, privind pe inculpatul B, trimis în judecată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe,, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu din 05.03.2018 în dosar nr. … /P/2017, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul B, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe,, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că, în data de 14 04 2017, în jurul orelor 13:00 persoana vătămată ONse afla cu turma de oi a numitului SI la păşunat pe păşunea dintre localităţile Voivodeni şi Aldeşti în locul numit popular „Între Văi”.

În acel loc se afla şi martorul BI cu turma de oi a familiei sale. La scurt timp între martorul B şi persoana vătămată O au avut loc unele discuţi contradictorii pentru locul de păşunat al oilor, iar după aceste discuţii, martorul B l-a apelat telefonic pe nepotul său, inculpatul B, să vină la locul mai sus menţionat deoarece persoana vătămată se afla cu turma de oi pe păşunea lor.

La scurt timp în locul menţionat au ajuns cu o maşină inculpatul B însoţit de către părinţi săi, martorii BC şi BG, şi de martorul BL.

Au avut loc din nou unele discuţi contradictorii cu privire la locul de păşunat al oilor, iar pe fondul acestor discuţii, inculpatul B a luat o ţeavă metalică, care o avea asupra sa, şi l-a lovit de mai multe ori cu aceasta pe persoana vătămată ON, în zona capului, membrelor şi a corpului, până când acesta a căzut la pământ şi în continuare, căzut fiind la pământ, l-a tăiat cu un cuţit în gamba stângă a piciorului.

La insistenţele martorului SI, care a observat agresiunea asupra persoanei vătămate, inculpatul B a încetat să-l mai lovească pe ON. Inculpatul, după ce a încetat agresiunea, s-a urcat în maşină şi a plecat împreună cu persoanele cu care venise. Martorul SI a observat că persoana vătămată avea fracturat braţul drept.

Persoana vătămată a apelat numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a sosit un echipaj al ambulanţei, iar ulterior organele de poliţie, iar persoana vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Ulterior, persoana vătămată s-a deplasat la SJML Arad pentru obţinerea unui certificat medico - legal.

Din certificatul medico legal nr. 216/A2 din 25.04.2017 eliberat de SJML Arad rezultă că persoana vătămată a suferit leziuni traumatice la nivelul capului, braţelor şi corpului. Tot din acest act medical rezultă că leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin lovire cu sau de corp dur şi necesită pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul nu a recunoscut fapta săvârşită, declarând că nu l-a agresat pe ON.

Însă, din probele administrate, respectiv declaraţie persoană vătămată, certificat medico legal, declaraţie martor SI, rezultă cu certitudine faptul că în data de 14.04.2017, inculpatul B a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate ON, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale.

Prin memoriul depus la data de 28 martie 2018, inculpatul B, a solicitat ca în temeiul art. 345 alin. 3 Cod procedură penală să se constate neregularitatea actului de sesizare a instanţei, şi pe cale de consecinţă comunicarea încheierii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu în vederea remedierii neregularităţilor şi pentru a preciza dacă menţine sau nu dispoziţia de trimitere în judecată.

În cuprinsul memoriului a apreciat că cerinţa că urmărirea penală este completă nu este îndeplinită în cauză deoarece prin rechizitoriul atacat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, nefiind administrată nici o probă care să stabilească cu exactitate modalitatea de desfăşurare a evenimentelor din data respectivă, respectiv dacă inculpatul a săvârşit sau nu fapta respectivă.

În cauză au fost audiaţi următorii martor Sl (audiat în 17.01.2018) fila 42-44 UP, BCf. 45-47, BG f. 48-50, BL f. 51-53 şi Bl f. 54-56.

Dintre aceşti martori patru martori (respectiv BC f. 45-47 dosar u.p., BG f. 42-44 dosar u.p., BL f. 51-53 dosar u.p. şi BI f. 54-56 dosar u.p.,) declară că nu l-a lovit pe aşa-zisa parte vătămată, nu a avut vreo bară metalică sau cuţit (dimpotrivă cuţit a avut numai martorul partea vătămată), că evenimentele s-au produs în jurul orelor 10.

Singurul „martor” Sl fila 42-44 UP declară că a văzut cum inculpatul B ,,l-a lovit pe ciobanul meu” cu o ţeava metalică peste braţul drept.

Martorul a insistat să nu mai fie lovit ciobanul său şi a observat că acesta avea braţul drept fracturat (deci de 2 ori precizează acest lucru).

Cu alte cuvinte sunt două categorii de martori:patru martori declară că au fost de faţă şi inculpatul nu l-a agresat pe partea vătămată şi un singur martor declară că l-a lovit peste braţul drept.

Pe de altă parte, între declaraţiile martorilor şi susţinerile părţii vătămate în propria sa plângere (nr. 30-32 dosar UP) sunt grave contradicţii. Astfel partea vătămată declară că a fost lovită peste braţul stâng de B după care ,,acesta m-a trântit la pământ şi mi-a băgat un cuţit în picior”.

Potrivit art. 131 Cod procedură penală când se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor audiate în aceiaşi cauză se procedează la confruntarea lor dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.

În cauza de faţă este evident că din moment ce 4 persoane susţin poziţia inculpatului iar una singură contrariul (şi aceasta cu grave devieri de la adevăr) era evident că se impunea confruntarea acestor persoane.

La urmărirea penală nu a ştiut de această declaraţie, nu a fost informat de organul de poliţie astfel că nu a putut cere efectuarea acestei confruntări.

În conformitate cu prevederile art. 306 alin. 3 CPP după începerea urmăririi penale, organele de cercetare penală strâng şi administrează probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului ori inculpatului. Ori tocmai acest lucru nu a fost făcut în prezenta cauză, fapt ce a creat inculpatului o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel.

S-a reţinut în rechizitoriu pag.2 alin.3 că între părţi au avut loc discuţii contradictorii „iar pe fondul acestor discuţii inculpatul B a luat o ţeava metalică, pe care o avea asupra sa şi l-a lovit de mai multe ori cu aceasta pe partea vătămată în zona capului, membrelor şi a corpului, până când acesta a căzut la pământ şi în continuare,căzut fiind la pământ, l-a tăiat cu un cuţit în gamba stângă a piciorului”. Prin lecturarea acestei descriere a stării de fapt sunt multe lucruri neclare, altele în contradicţie cu toate probele de la dosar.

Astfel, se susţine că inculpatul l-a lovit cu ţeava peste cap şi membre lucru pe care nu-l susţine nici martorul S.

Martorul S susţine că l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe cioban peste braţul drept. După ce a căzut la pământ martorul a insistat ca ciobanul să nu mai fie lovit lucru care s-a şi petrecut.

Nici martorul S şi nici alt martor nu relatează vreo împrejurare în care inculpatul l-a tăiat cu un cuţit pe cioban şi atunci se naşte întrebarea de unde s-a reţinut aşa ceva din moment ce nu există nici o probă care să susţină aşa ceva.

Pe de altă parte nu s-a explicat în cuprinsul Rechizitoriului de ce s-au înlăturat cei patru martori ,mai ales că martorii declară că inculpatul şi acei martori am fost în zona de păşunat la orele 9-10 şi nicidecum la orele 12 şi după ce i-am spus ciobanului să plece acesta a plecat cu turma de oi la domiciliul său.

Mai mult decât toţi martorii declară că ciobanul avea un cuţit şi nicidecum inculpatul.

Un alt eveniment relevant şi care este total exclus din rechizitoriu este acea ascundere a ciobanului în pâlcul de spini, martorii relatând că acesta avea într-o mână un cuţit iar în cealaltă o bâtă.

De asemenea, inculpatul şi martorii audiaţi arată că toţi au fost prezenţi pe câmp la ora 10 iar BG a sunat la 112 şi la faţa locului au sosit organele de poliţie. Dacă ciobanul ar fi fost lovit în acele împrejurări organele de poliţie ar fi constatat imediat aceasta. Era obligatoriu a se cere relaţii de la serviciul 112 pentru a se dovedi dacă susţinerea mea este reală, dar acest lucru nu s-a făcut.

Rechizitoriul este neregulamentar întocmit.

Conform art. 342 Cod procedură penală obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competentei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Sintagma „legalitatea sesizării instanţei” cuprinsă în art. 342 Cod procedură penală este una destul de largă, ea vizând deopotrivă regularitatea actului de sesizare a instanţei, aspect ce rezultă neîndoielnic din coroborarea dispoziţiilor art. 345 alin. 2 şi art. 346 alin. 2, 3 şi 4 Cod procedură penală.

Această regularitate a actului de sesizare impune condiţia obligatorie ca rechizitoriul să îndeplinească toate condiţiile de formă şi de conţinut, astfel cum sunt ele reglementate în cuprinsul art. 328-329 Cod procedură penală.

În cadrul dispoziţiilor art. 328 Cod procedură penală se face trimitere la dispoziţiile art. 286 alin. 2 Cod procedură penală unde la lit. d) se impune condiţia motivării în fapt şi în drept a faptelor imputate. Aceasta presupune obligaţia descrierii amănunţite a actelor întreprinse de inculpat pentru fiecare pretinsă infracţiune în parte precum şi a probelor pe care acuzaţia se fundamentează, în acest fel stabilindu-se obiectul viitoarei judecăţi de o manieră clară şi precisă. De altfel interpretarea acestor dispoziţii este în deplină corelare cu dispoziţiile art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală care prevede că: Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut ia art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.

În cazul inculpatului aceste cerinţe obligatorii nu au fost respectate nefiind descrise în concret faptele imputate inculpatului, şi sunt reţinute aspecte care sunt total neprobate.

Inculpatul nu a recunoscut faptele imputate şi susţinerile sale au fost probate cu patru martori.

Prin urmare, în rechizitoriu nu se precizează în concret şi detailat în ce constă activitatea infracţională care se reproşează inculpatului, alta decât o descriere generală aşa cum am arătat mai sus - cu trimitere pertinentă la probe care să o susţină, respectiv când s-au petrecut evenimentele şi în ce împrejurări. O astfel de manieră de a descrie faptele - ca cea din rechizitoriu - este contrară art. 328 Cod procedură penală coroborat cu art. 286 alin. 2 Cod procedură penală unde la lit. d. se prevede obligativitatea precizării motivelor de fapt şi de drept.

Mai mult decât atât Rechizitoriu conţine o serie de contradicţii şi neclarităţi în privinţa faptelor precum şi evidenţierea unor elemente colaterale care nu dovedesc săvârşirea faptei.

O cerinţă esenţială a cuprinsului rechizitoriului (art. 328 alin. 1 Cod procedură penală) o constituie obligaţia evidenţierii probelor şi mijloacelor de probă. Conform acestei cerinţe, astfel cum s-a arătat şi în doctrina juridică (N. Volonciu, Noul cod de procedură penală comentat, Ed. A ll-a, revizuită şi adăugită, Hamangiu, 2015, pag. 925), rechizitoriul nu trebuie să se limiteze la a face o enumerare a acestora, un opis al probatoriilor efectuate în cadrul anchetei, ci este esenţial a se face o analiză a tuturor mijloacelor de probă administrate.

În momentul în care procurorul analizează presupusele fapte săvârşite nu face referire la nici un mijloc de probă. înscrisuri, declaraţii ale inculpatului, ale martorilor, etc. care au legătură cu fapta, fiind amintit doar la modul general producerea faptei şi cu elemente care nu au nici un suport probator.

Prin urmare, rechizitoriul este neregulamentar întocmit fiind în imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii având în vedere cele mai sus arătate.

Cu privire la inexistenţa plângerii penale arată că fapta s-a petrecut în data de 14 aprilie 2017 iar în referatul întocmit în data de 07.02.2018 de organele postului de poliţie Bârsa se arată că „prin ordonanţa din 14.04.2017 a organelor de poliţie s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal.

Potrivit procesului verbal de sesizare din oficiu din 14 aprilie 2017 (f. 21 dosar UP) organul de poliţie a menţionat că „în temeiul art.292 Cod procedură penală „ m-am sesizat din oficiu cu privire la faptul că în data de 14.04.2017, în jurul orelor 12:53 numitul B … l-a lovit cu o bâtă peste mâna stângă pe ON...”

Potrivit art. 288 Cod procedură penală care reglementează modurile de sesizare organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu. Plângerea penală este depusă de ON  în data de 20 septembrie 2017.

Potrivit art. 193 alin. 3 Cod penal acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea penală a părţii vătămate care trebuie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat de săvârşirea faptei.

Chiar în plângerea penală depusă f. 20 partea vătămată recunoaşte că nu a depus plângere penală la timp. Şi în Procesul verbal de consemnare a explicaţiilor din 20 septembrie 2017 (f. 25-26) arată că s-a reîntors în localitatea Bârsa în data de 13 septembrie 2017 şi că nu a depus plângere penală împotriva inculpatului.

Prin ordonanţa din 7 februarie 2018 Parchetul dispune punerea în mişcare a acţiunii penale invocând ca dovezi „plângerea persoanei vătămate, declaraţii de martor, certificat medico legal”.

Faţă de cele mai sus arătate, inculpatul consideră că acţiunea penală nu putea fi pusă în mişcare. Potrivit art. 16 c.pr.penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în muşcare iar dacă a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă lipseşte plângerea prealabilă. Din moment ce pretinsa faptă a fost săvârşită în 14 aprilie 2017 iar plângerea penală a fost depusă în data de 20 septembrie 2017 este evidentă incidenţa acestui text de lege.

Examinând memoriul formulat de inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosar nr. …/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin prisma dispoziţiilor art. 345 alin. 1 Cod procedură penală, s-a constatat că acestea sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform prevederilor art. 342 Cod procedură penală, obiectul procedurii de cameră preliminară este verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Verificarea legalităţii sesizării instanţei presupune că examinarea de către judecătorul de cameră preliminară dacă rechizitoriul a fost întocmit de către un procuror din cadrul parchetului competent, dacă actul de sesizare cuprinde menţiunile prev. de art. 328 Cod procedură penală, dacă sunt descrise toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dacă procurorul a dispus cu privire la toate faptele şi cu privire la toţi inculpaţii şi dacă rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeinicei.

Potrivit memoriului depus de inculpat la data de 28.03.2018, acesta invocă urmărirea penală incompletă deoarece prin rechizitoriul atacat a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, nu este administrată nici o probă care să stabilească cu exactitate modalitatea de desfăşurare a evenimentelor din data respectivă, respectiv dacă inculpatul a săvârşit sau nu fapta respectivă.

Din conţinutul rechizitoriului emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu la data de 05.03.2018 în dosar nr…. /P/2017, rezultă că a fost trimis în judecată inculpatul B, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe,, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 2 Cod penal, care în data de 14.04.2017 a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate ON, lovindu-l pe acesta cu o ţeavă metalică şi un cuţit în diferite părţi ale corpului, cauzându-i acesteia leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile de îngrijiri medicale, stare de fapt expusă în punctul I din rechizitoriu.

Aspectele privitoare la existenţa probelor în sensul stabilirii existenţei infracţiunii respectiv dacă aceasta a fost sau nu comisă de inculpat exced însă procedurii camerei preliminare, din dispoziţiile art. 346, alin. 3 Cod procedură penală, rezultând că soluţia restituirii cauzei la procuror nu este posibilă în vederea completării probaţiunii, administrarea probelor necesare lămuririi cauzei şi stabilirii adevărului putând fi realizată de către instanţa de judecată în condiţii de nemijlocire, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 351 Cod procedură penală.

De asemenea, conform art. 103 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală: (1) Probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. (2) În luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aceste dispoziţii se coroborează cu cele ale art. 97 alin. 1 Cod procedură penală: „(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal”, respectiv art. 100 alin. 1 Cod procedură penală: „(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.”

Inculpatul are posibilitatea de a formula noi cereri de probaţiune în faţa instanţei în sensul menţionat în memoriu.

Relativ la nedescrierea faptelor comise în concret de inculpat, prin acelaşi memoriu este criticat faptul că nu este precizat în concret şi detailat în ce constă activitatea infracţională, mai precis că este efectuată o descriere generală.

Conform art. 328 alin. 1 Cod procedură penală, rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, cuprinzând în mod corespunzător, datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului.

Ceea ce este esenţial este ca fapta reţinut în cuprinsul actului de sesizare, să fie prezentat cu toate elementele cu relevanţă penală, sub aspectul conţinutului unei infracţiuni, fapt ce înlătură orice îndoială cu privire la obiectul judecăţii şi nu-l împiedică pe inculpat a se apăra.

În cuprinsul rechizitoriului procurorul arată că ,,în data de 14 04 2017, în jurul orelor 13:00 persoana vătămată ON se afla cu turma de oi a numitului SI la păşunat pe păşunea dintre localităţile Voivodeni şi Aldeşti în locul numit popular „Între Văi”. În acel loc se afla şi martorul BI cu turma de oi a familiei sale. La scurt timp între martorul B şi persoana vătămată O au avut loc unele discuţi contradictorii pentru locul de păşunat al oilor, iar după aceste discuţii, martorul B l-a apelat telefonic pe nepotul său, inculpatul B, să vină la locul mai sus menţionat deoarece persoana vătămată se afla cu turma de oi pe păşunea lor.La scurt timp în locul menţionat au ajuns cu o maşină inculpatul B însoţit de către părinţi săi, martorii BC şi BG, şi de martorul BL .Au avut loc din nou unele discuţi contradictorii cu privire la locul de păşunat al oilor, iar pe fondul acestor discuţii, inculpatul B a luat o ţeavă metalică, care o avea asupra sa, şi l-a lovit de mai multe ori cu aceasta pe persoana vătămată ON, în zona capului, membrelor şi a corpului, până când acesta a căzut la pământ şi în continuare, căzut fiind la pământ, l-a tăiat cu un cuţit în gamba stângă a piciorului.” Prin urmare, susţinerile inculpatului sunt nefondate.

În ceea ce priveşte neregularitatea rechizitoriului deoarece nu sunt indicate mijloacele de probă, potrivit rechizitoriului pct. II ,,Mijloacele materiale de probă sunt enumerate : declaraţie persoană vătămată (filele 23-24;30-32); certificat medico legal (filele 19); declaraţii martori (file 42-56); declaraţii inculpat (filele 34-41). Este adevărat că nu sunt enumerate amănunţit declaraţiile fiecărui martor cu fila dosarului u.p, însă sunt indicate toate mijloacele de probă pe baza cărora a fost emis actul de sesizare al instanţei, probele regăsindu-se în dosarul de urmărire penală în cronologia indicată.

În fine, cu privire la lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, susţinerile inculpatului sunt nefondate întrucât, potrivit declaraţiei persoanei vătămate ON din 14.04.2017, fila 23 dosar u.p. acesta arată în alin.3,, solicit trimiterea în judecată a acestuia,, rezultând deci că acesta a înţeles să solicite tragerea la răspundere penală a inculpatului în urma incidentului petrecut la aceiaşi dată.

Potrivit art. 288 alin. 1 Cod procedură penală, organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, ori se sesizează din oficiu.

Cu privire la plângere ca mod de sesizare al organului de urmărire penală potrivit art. 289 Cod procedură penală, plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică referitoare la o vătămate ce i s-a cauzat prin infracţiune.

Conţinutul plângerii este menţionat la art. 289 alin. 2 Cod procedură penală. Ori, aşa cum rezultă din declaraţia persoanei vătămate, depuse la fila 23 dosar u.p., acesta a menţionat expres că înţelege să solicite trimiterea în judecată a inculpatului, prin urmare nu se poate vorbi despre nedepunerea plângerii, condiţie menţionată expres la art. 193 alin. 3Cod penal.

Cu privire la actul de sesizare al instanţei, starea de fapt expusă în rechizitor se susţine cu următoarele mijloace de probă: declaraţie persoană vătămată (filele23-24;30-32); certificat medico legal (filele 19); declaraţii martori (file 42-56); declaraţii inculpat (filele 34-41).

Totodată, rechizitoriul cuprinde datele referitoare la faptă, încadrarea juridică, la profilul moral şi de personalitate al inculpatului, la actele de urmărire penală efectuate, dispoziţia de trimitere în judecată şi a achitării cheltuielilor judiciare, fiind semnat de procurorul care l-a întocmit şi a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.

Studiind actele dosarului de urmărire penală, instanţa de fond a apreciat că a fost respectat principiul legalităţii în ceea ce priveşte efectuarea acestora.

În baza art. 346 alin. 2 Cos procedură penală, constatând că rechizitoriul nr. …/P/2017 din data 05.03.2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu cuprinde datele prevăzute de art. 328 Cod procedură penală, că s-a respectat principiul legalităţii în ceea ce priveşte administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară urmează a dispune începerea judecăţii privind pe acelaşi inculpat.

Împotriva acestei încheieri a declarat contestaţie, în termen legal, inculpatul solicitându-se admiterea contestației formulate în cauză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Arad constată că prezenta contestație este fondată pentru următoarele motive:

Verificând încheierea primei instanţe în raport de motivele invocate în contestaţie, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele temeiniciei şi legalităţii, conform principiilor generale reglementate de Noul Cod de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară al tribunalului apreciază întemeiată contestaţia formulată.

Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în speţă şi reglementate de art. 345 Cod proced.penală (1)

La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate*), ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.

(2) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă în camera de consiliu, prin încheiere, care se comunică de îndată procurorului, părţilor şi persoanei vătămate.

(3) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.

În speţă, deşi inculpatul prin apărătorul său a precizat că plângerea penală a fost depusă tardiv, situaţie care atrage nulitatea oricăror acte procedurale întocmite în cauză, judecătorul primei instanţe a apreciat că urmărirea penală este legală respectiv rechizitoriul este legal întocmit.

Pentru a aprecia în acest sens a arătat că susţinerile inculpatului cu privire la lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate, sunt nefondate întrucât, potrivit declaraţiei persoanei vătămate ON din 14.04.2017, fila 23 dosar u.p. acesta arată în alin.3,, solicit trimiterea în judecată a acestuia,, rezultând deci că acesta a înţeles să solicite tragerea la răspundere penală a inculpatului în urma incidentului petrecut la aceiaşi dată.

Judecătorul camerei preliminare a instanţei de control apreciază că formularea părţii vătămate potrivit căreia solicită trimiterea în judecată a inculpatului inserate în cuprinsul declaraţia sale nu se substituie obligaţiei de a întocmi o plângere penală în cazul infracţiunii pentru care legea prevede obligativitatea acesteia şi desigur în termenul prevăzut de lege.

În speţă, judecătorul instanţei de control reţine că plângerea penală a fost depusă la  data de 20.09.2017; urmărirea penală a început la data de 14.04.2017,acţiunea penală a fost pusă în mişcare la data de 07.02.2018 iar referatul de terminare a urmăririi penale a fost întocmit la data de 19.02.2018.

Potrivit art. 193 alin. 1-3 Cod penal : „(1) Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

În speţă, pentru ca acţiunea penală să fie pusă în mişcare în cazul infracţiunii de lovire reţinută în sarcina inculpatului B trebuia ca partea vătămată să depună o plângere penală până la data de  15.07.2017.

Partea vătămată însă a depus plângerea penală abia la data de 20.09.2017 (f. 20), ocazia cu care recunoaşte că nu a depus-o la timp. Apoi, în Procesul verbal de consemnare a explicaţiilor din 20.09.2017 (f. 25-26) arată că s-a reîntors în localitatea Bârsa în data de 13 septembrie 2017 şi că nu a depus plângere penală împotriva inculpatului.

Cu toate acestea, aşa cum am arătat la data de 14.04.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale, fără ca organele de urmărire penală să fie sesizate cu o plângere penală, aşa cum este necesar în cazul infracţiunii de lovire.

Mai mult, chiar şi în ipoteza unei sesizări din oficiu, conform art. 288 Cod proced.penală organele de urmărire penală la primirea plângerii penale trebuia să verifice dacă aceasta este depusă în termenul legal şi numai după îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege să dispună punerea în mişcare a acţiunii penale.

În acest sens invocăm dispoziţiile art. 294 Cod proced.penală  (1) La primirea sesizării, organul de urmărire penală procedează la verificarea competenţei sale, iar în cazul prevăzut la art. 58 alin. (3) înaintează procurorului cauza, împreună cu propunerea de trimitere a sesizării organului competent.

(2) În situaţia în care plângerea sau denunţul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiţionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.

(3) Atunci când sesizarea îndeplineşte condiţiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare.

În speţă, plângerea penală fiind depusă cu încălcarea termenului de 3 luni prevăzut de lege de la data săvârşirii faptei, soluţia care se impunea era aceea a clasării, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (4) „În cazul în care procurorul apreciază propunerea întemeiată, dispune, prin ordonanţă, clasarea.” ale aceluiaşi art.294 Cod proced.penală.

De asemenea potrivit art. 297 Cod proc. penală: „(1) La primirea plângerii prealabile, organul de urmărire penală verifică dacă aceasta îndeplineşte condiţiile de formă şi dacă a fost depusă în termenul prevăzut de lege. În cazul în care constată că este tardivă, organul de cercetare penală înaintează procurorului actele încheiate împreună cu propunerea de clasare.

(2) Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de urmărire penală se constată că este necesară plângerea prealabilă, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de urmărire penală continuă cercetarea. În caz contrar, înaintează procurorului actele încheiate şi propunerea de clasare.”

De remarcat este că în speţă, atât punerea în mişcare a acţiunii penale cât şi referatul de terminare a urmăririi penale au fost dispuse ulterior depunerii tardive a  plângerii penale respectiv la datele de 19.02.2018 şi 07.02.2018.

De asemenea toate actele procedurale au fost efectuate după depunerea plângerii penale respectiv după data de 20.09.2017. În acest sens precizăm declaraţia inculpatului B  din data de 12.02.2018 (f.34); declaraţia suspectului B.C.A. din data de 23.01.2018 (f.38); declaraţia părţii vătămate ON (f.30), declaraţiile martorilor (f.42,45,48,50,54) consemnate în cursul lunii ianuarie 2018; Proces-verbal Pol Bârsa din 12.02.2018 (f.9,13)Proces.-verbal Pol Ineu (f.14);

Deşi motivul de nelegalitate nu se regăseşte printre cauzele de nulitate absolută prev. de art. 281 Cod proced.penală , natura nulităţii este de ordine publică întrucât vizează legalitatea urmăririi penale în ansamblul său.

Dispoziţiile legii procedural-penale, mai sus-precizate privitoare la necesitatea plângerii penale în cazul infracţiunii de lovire pentru a fi  pusă în mişcare  acţiunea penală nu pot fi eludate, în caz contrar ar însemna ca „instituţia plângerii penale prealabile nu ar mai exista şi ar fi o prevedere inutilă”, aşa cum judicios a arătat apărătorul inculpatului.

Prin încheierea penală nr. 130 din Camera de consiliu din 15 noiembrie 2018 a  judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad,  în temeiul art. 347 alin. (3) teza a II-a raportat la art. 346 alin. (3) lit. a) Cod procedură penală restituie cauza ce face obiectul dosarului penal nr. …/P/2017 Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.

Pentru a pronunţa această încheiere, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Arad a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr.75 din 18.06.2018 a judecătorului de cameră preliminară al Tribunalului Arad s-a admis contestaţia formulată de inculpatul-contestator B, împotriva încheierii penale nr. 101/24.04.2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Ineu pe care a desfiinţat-o şi soluţionând s-a dispus:

În baza art. 345 alin. 3 Cod procedură penală s-au admis cererile şi excepţiile formulate de inculpatul-contestator B; s-a reţinut nulitatea ordonanţei de începere a urmăririi penale din data de 14.04.2017; referatului de terminare a urmăririi penale din data de 19.02.2018; ordonanţei de punere în mişcare  a acţiunii penale din data de 07.02.2018 şi a tuturor actelor procedural penale întocmite în cursul lunii ianuarie şi februarie 2018 şi s-a dispus excluderea acestor mijloace de probă.

Din considerentele încheierii penale, în esenţă, s-a reţinut că deşi exista menţiunea persoanei vătămate inserată în cuprinsul declaraţiei sale din data de 14.04.2017 privind trimiterea în judecată a inculpatului, această menţiune nu echivalează cu plângerea prealabilă necesar a fi depusă pentru tragerea inculpatului la răspundere penală. Mai mult, s-a reţinut că persoana vătămată avea această posibilitate fiind prezentă în localitatea în care a avut loc pretinsul incident chiar ulterior primei sale declaraţii şi cu toate acestea nu a depus vreo plângere, aşa încât nu se poate concluziona că lipsa plângerii prealabile ar fi fost suplinită de declaraţia sa din data de 14.04.2017.

De asemenea, dacă acea menţiune privitoare la solicitarea persoanei vătămate privind  trimiterea in judecată a inculpatului,  ar fi fost suficientă şi îndestulătoare pentru ca organele de urmărire să dispună punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului, nu s-ar fi justificat întocmirea plângerii prealabile de către persoana vătămată la data de 20.09.2017 aşa cum s-a procedat în speţă şi nici dispoziţia procurorului privind punerea în mişcare a acţiunii penale emisă abia după depunerea plângerii prealabile respectiv la data de 07.02.2018.

Dacă procurorul ar fi apreciat că declaraţia persoanei vătămate ţine loc de plângere prealabilă ar fi dispus trimiterea în judecată în baza declaraţiei acesteia dar procurorul nu a dispus decât numai după depunerea plângerii prealabile, desigur, în această situaţie fiind încălcate dispoziţiile legale privitoare la termenul pentru care se poate formula plângerea respectiv sesizarea organelor de urmărire penală, prev. de art. 193 alin. 3 Cod penal rap. la art. 295 Cod proced.penală  şi art. 294, art. 297 Cod proced.penală.

În acest context, judecătorul camerei preliminare, prin încheierea penală nr. 75/18.06.2018, desfiinţând actele procedurale întocmite de organele, a dispus comunicarea încheierii procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu pentru a remedia neregularităţile actului de sesizare a instanţei în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei încheieri şi pentru a preciza dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei.

Încheierea motivată a fost comunicată Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad la data de 28.06.2018 (f. 26), care la data de 05.07.2018 a trimis o adresă de răspuns (f. 22).

Prin adresa nr.974/III/2/2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu s-a comunicat că se menţine dispoziţia din dosarul penal nr. …/P/2017 de trimitere în judecată a inculpatului B, arătându-se că declaraţia dată de persoana vătămată ON trebuie considerată plângere penală prealabilă, conform practicii judiciare, întrucât în cuprinsul acesteia este descrisă fapta, indicat făptuitorul şi se solicită trimiterea acestuia în judecată.

Potrivit art. 345 alin. 3 Cod proced.penală:”În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare sau în cazul în care sancţionează potrivit art. 280 - 282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.”

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 346 alin. 3 Cod Procedură Penală judecătorul de Cameră Preliminară, restituie cauza la parchet dacă, rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut de art. 345 alin. 3, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii.”

Parchetul a comunicat un răspuns, însă răspunsul se limitează doar la menţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată cu specificarea faptului că „declaraţia persoanei vătămate trebuie considerată plângere prealabilă” fără să fie remediate, în vreun fel, neregularităţile actelor procedurale emise de organelor de urmărire penală şi care au stat la baza actului de sesizare a instanţei.

Judecătorii camerei preliminare a Tribunalului Arad apreciază că actele procedurale întocmite de organele de urmărire penală şi care au stat la baza emiterii rechizitoriului  din data de 05.03.2018 emis în dosarul nr. …/P/2017, sunt nelegale, aşa încât instanţa de judecată nu este legal sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 342 Cod procedură penală.

În speţă, constatându-se nulitatea ordonanţei de începere a urmăririi penale din data de 14.04.2017; referatului de terminare a urmăririi penale din data de 19.02.2018; ordonanţei de punere în mişcare  a acţiunii penale din data de 07.02.2018 şi a tuturor actelor procedural penale întocmite în cursul lunii ianuarie şi februarie 2018 şi dispunându-se excluderea acestor mijloace de probă; rechizitoriul nu are nici un fundament juridic.

Mai mult, a aprecia că declaraţia părţii vătămate reprezintă plângere prealabilă înseamnă a pune semnul egalităţii ca forţă juridică între cele două acte procedurale, reglementate diferit (art. 111 Cod procedură penală vs. art. 289, art.295 şi urm. Cod procedură penală) cu regim juridic diferit şi mai mult a lipsi de orice eficienţă juridică doctrina plângerii prealabile. Cu alte cuvinte reglementarea instituţiei plângerii prealabile  printre normele procedural penale ar fi total inutilă şi neavenită.

Chiar dacă s-a invocat practică judiciară în aceste sens, judecătorul reţine, în primul rând că aceasta nu este izvor de drept iar în al doilea rând practica judiciară invocată aparţine trecutului (aferentă anilor 2000-2005) aşadar anterior intrării în vigoare a actualului Cod procedură penală (2014).

Domenii speta

Spete similare