Violare de domiciliu

Sentinţă penală 536 din 03.11.2018


Dosar nr. ..../306/2018

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIBIU

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa penală nr. 536/2018

Şedinţa publică din data de 23.11.2018

Instanţa constituită din: 

Preşedinte: A.I.I. – Judecător

Grefier: C.V.I.

Pentru astăzi fiind stabilită pronunţarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul E.V., trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 224 alin. (2) Cod penal şi tentativă de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 32 raportat la art. 218 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal, în dauna persoanelor vătămate/părţi civile V.M. şi S.C.J.U.SIBIU.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează instanţei faptul că prezenta cauză a fost dezbătută în şedinţa publică din data de 12.11.2018, când părţile prezente au pus concluzii pe fond, concluzii consemnate în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, încheiere care face parte din prezenta hotărâre, după care:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin rechizitoriul nr. 2402/P/2018 din data de 12.06.2018, emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 12.06.2018, sub număr de dosar ..../306/2018, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului E.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 224 al. 2 din C.p., și tentativă de viol, prev. şi ped. de art. 32 din C.p., rap. la art. 218 al. 1 din C.p.,  cu aplicarea art. 38 al. 1 din C.p.

În fapt, s-a reţinut că la data de 19.05.2018, în jurul orei 22:00, inculpatul E.V. a pătruns în curtea şi locuinţa persoanei vătămate V.M., situată în sat P., unde, cu scopul de a o viola pe persoana vătămată, a exercitat violenţe asupra acesteia, violenţe care i-au produs persoanei vătămate leziuni care necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale, după care, fără consimţământul persoanei vătămate i-a băgat mâna în zona organelor genitale, provocându-i de asemenea leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt reţinute în rechizitoriu au fost administrate următoarele mijloace de probă în cursul urmăririi penale: Proces-verbal de cercetare la faţa locului din 20.05.2018 + planşă fotografică  (f. 7-25 d.u.p.); Reclamaţie persoana vătămată V.M. (f. 26 d.u.p.); Declaraţie persoana vătămată V.M. din 20.05.2018 (f. 27-30 d.u.p.); Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 1646/A1agr/41 din 20.05.2018 (f. 32-33 d.u.p.);Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 1649/A1v/14 din 21.05.2018 (f. 35-36 d.u.p.); Fişă de constatări preliminare nr. 1649/A8/425 din 21.05.2018 (f. 37 d.u.p.); Proces-verbal de recunoaştere din grup din 20.05.2018 + planşă fotografică (f. 39-43 d.u.p.); Proces-verbal de recunoaştere a unei persoane după fotografie din 30.05.2018 + planşe fotografice (f. 45-50 d.u.p.); Declaraţie martor V.A. din 20.05.2018 (f. 51-53 d.u.p.); Declaraţie martor B.R.Ş. din 20.05.2018 (f. 54-56 d.u.p.); Declaraţie martor D.I. din 20.05.2018 (f. 57-59 d.u.p.); Declaraţie martor D.S. din 20.05.2018 (f. 61-62 d.u.p.); Declaraţie martor D.A.R. din 20.05.2018 (f. 64-65 d.u.p.); Declaraţie martor F.L. din 20.05.2018 (f. 66-69 d.u.p.); Declaraţie martor B.A. din 21.05.2018 (f. 70-72 d.u.p.); Declaraţie martor B.K. din 21.05.2018 (f. 73-75 d.u.p.); Copie fişă intervenţie la eveniment din 20.05.2018 (f. 76 d.u.p.); Copie fişă intervenţie la eveniment din 19.05.2018 (f. 77 d.u.p.); Declaraţie suspect E.V. din 20.05.2018 (f. 79-80 d.u.p.); Declaraţie inculpat E.V. din 21.05.2018 (f. 82 d.u.p.); Înregistrare audio-video audiere inculpat E.V. din 21.05.2018 (f.104 d.u.p.);

Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu nr 1008/2018 din data de 18.07.2018(f. 8-9 d. 6300/306/2018/a1) judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.

În condițiile art. 20 CPP,  la data de 10.09.2018,  persoana vătămată V.M. a arătat că solicită obligarea inculpatului la plata sumei de  10.000 lei daune morale, fiind audiată cu privire la constituirea de parte civilă(22-23 d.i). De asemenea, SCJU Sibiu, prin adresa expediată la data de 28.09.2018(f.38-39 d.i.) a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 139 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu acordarea de îngrijiri medicale persoanei vătămate.

La termenul din data de  01.10.2018,după ce s-a dat citire actului de sesizare, inculpatul a arătat că nu doreşte judecarea cauzei în condiţiile procedurii simplificate întrucât nu se consideră vinovat de faptele ce i se impută.

În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea inculpatului E.V.(f.48-50 d.i), a persoanei vătămate V.M.(f. 86-88 d.i.), a martorilor V.A.(f.52-54 d.i.), B.R.Ş. ( 56-57 d.i..), D.I.(f.59-60 d.i. ), D.S.(f.62-63 d.i.), D.A.R.(f.65-67d.i.), B.A.(f. 69-70 d.i.), B.K.(f.72-73 d.i..) şi F.L.(f.90-92 d.i.).

La termenul de judecată din data de 12.11.2018, persoana vătămată V.M., prezentă personal şi asistată de apărător ales, a arătat că-şi majorează cuantumul pretenţiilor formulate în constituirea de parte civilă, de la 10.000 de lei la 20.000 de lei, depunând şi chitanţa nr. 0434/12.11.2018, atestând plata onorariului de avocat în cuantum de 1000 de lei(f.93 d.i.).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, în seara zilei de 19.05.2018, inculpatul E.V. a consumat băuturi alcoolice la barul S.C. K. Com S.R.L. situat în sat P., comuna P., judeţ Sibiu.

Ulterior plecării din local, inculpatul a fost observat de:

-  martora V.A.(F.52-54 D.I) în jurul orei 20:30,  în apropierea locuinţei martorei B.K., inculpatul fiind murdar, mirosind a alcool şi a oi. Cât timp a fost observat de martoră, inculpatul s-a deplasat după şura lui S.I., lângă şura lui B.K., aşezându-se jos în iarbă. Martora a precizat că între locul în care se afla inculpatul şi locuinţa persoanei vătămate este o distanţă de aproximativ 300 de metri.

- martorul D.I.(F. 59-60 d.i.), în jurul orei 20:45-20:50, l-a observat pe inculpat,  în dreptul locuinţei martorului situate în sat P. nr. ...A, la o distanţă de aproximativ 200 m de locuinţa persoanei vătămate. La întrebarea martorului, inculpatul a arătat că ar căuta o oaie rătăcită, dispariţia unei oi de la stâna la care lucra inculpatul fiind infirmată de martorul D.A.R.(f.67 d.i.). Martorul D.I. a precizat că fiind la o distanţă de aproximativ 10 m de inculpat, nu şi-a dat seama dacă acesta s-ar fi aflat în stare de ebrietate.

- martora B.K., în jurul orei 21:00, a arătat că ieşind în curte l-a întrebat pe martorul B.A. ce face, la întrebare răspunzându-i inculpatul, aşezat pe iarbă, spunând “Stau şi mă uit la tine”. Ulterior, inculpatul s-a ridicat şi a intrat din grădina vecinului B.A. în grădina martorei B., deplasându-se după şură, plecând după ce martora l-a ameninţat că sună la poliţie. Martorul B.A.(f. 69-70 d.i.) a confirmat că în seara zilei de 19.05.2018 martora B. i-a spus că l-a văzut pe inculpat în curte şi, fiindu-i frică de acesta, i-a solicitat numărul de telefon al şefului de post.

Persoana vătămată V.M. a arătat că, imediat după lăsarea întunericului, inculpatul a pătruns în curtea acesteia prin escaladarea gardului împrejmuitor, intrând în casă.

În ceea ce priveşte modul de pătrundere al inculpatului, relevantă este planşţa fotografică de la f. 10-19 d.u.p. şi procesul verbal de cercetare la faţa locului, fiind identificate urme de noroi pe gardul împrejmuitor.

 La întrebarea persoanei vătămate cu privire la motivul pentru care inculpatul a intrat în casa sa, acesta şi-a exprimat intenţia de a întreţine raporturi sexuale cu aceasta. Persoana vătămată a precizat că în momentul în care inculpatul a intrat în casă, se afla la masa, cu faţa spre uşă, încăperea fiind iluminată, precum şi faptul că l-a văzut clar pe inculpat înainte de a stinge lumina, astfel încât l-a recunoscut cu uşurinţă, nefiind influenţată de alte persoane.

Ulterior pătrunderii inculpatului în locuinţa persoanei vătămate, acesta a împins-o pe persoana vătămată pe pat, şi acţionând cu mâna în zona vaginală, prin mişcările repetate făcute, i-a cauzat acesteia inclusiv sângerări. Persoana vătămată a precizat că inculpatul a încercat să întreţină cu aceasta inclusiv raport sexual oral, nereuşind datorită opoziţiei acesteia. În acest context, inculpatul a ţinut-o strâns pe persoana vătămată de mâini, a  lovit-o cu palmele în zona feţei, aplicându-i lovituri şi în zona coastelor.

Potrivit Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 1646/A1agr/41 din 20.05.2018 (f. 32-33 d.u.p.), ulterior agresiunii, persoana vătămată prezenta leziuni la traumatice care s-au putut produce prin lovirea repetată cu corpuri dure şi posibil prin prindere forţată la nivelul antebraţelor, ce necesită 7-8 zile îngrijiri medicale. Potrivit Raportului de primă expertiză medico-legală nr. 1649/A1v/14 din 21.05.2018 (f. 35-36 d.u.p.), ce a avut ca obiectiv să stabilească dacă persoana vătămată prezintă semnele unui raport sexual recent, finalizat sau sub forma tentativei, la examenul genital s-au constatat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 19.05.2018 sub acţiunea unui factor traumatic local, posibil inclusiv în cadrul unui/unor raporturi sexuale pe cale vaginală, leziuni care necesită 8-9 zile îngrijiri medicale.

De altfel, din planşa fotografică aflşată la filele 21-25 d.u.p., instanţa reţine că lata de 20.05.2018, persoana vătămată prezenta leziuni vizibile la nivelul feţei şi al antebraţelor, iar sângerările acuzate de persoana vătămată la nivelul zonei genitale, au fost observate de martora F.L.(f.90-92 d.i.).

Martorul D.A.R.(f.65-67d.i.), fiind audiat, a confirmat că în seara zilei de19.05.2018, s-a întâlnit cu  inculpatul E.V. la barul S.C. K. Com S.R.L., situat în sat P., comuna P., judeţ Sibiu, precum şi faptul că a doua zi, întrebându-l pe inculpat ce s-a întâmplat cu o seară înainte, acesta a arătat că nu îşi mai aminteşte şi că s-ar fi trezit la o stână părăsită, în timp ce martorul  D.S.(f.62-63 d.i.) a confirmat că inculpatul a lipsit toată noaptea de la stâna unde lucra şi unde ar fi trebuit să doarmă.

Desi inculpatul a încercat să acrediteze idea că persoana vătămată îl acuză în mod nejustificat şi că martorii mint, nimic din declaraţiile administrate în faţa instanţei nu ridică îndoieli cu privire la veridicitatea declaraţiilor consemnate, care de altfel se coroborează şi îl plasează pe inculpat în apropierea locuinţei victimei. Nu există relaţii tensionate între inculpat şi martori, martorii care l-au observant pe inculpat în seara zilei de 19.05.2018 cunoscând despre inculpat doar că lucrează la o stână în apropierea localităţii P..

De asemenea, nu se poate reţine nici susţinerea inculpatului că persoanei vătămatei i s-ar fi spus pe cine să indice la efectuarea recunoaşterii din grup, persoana vătămată negând că în dimineaţa zilei de 20.05.2018 l-ar fi văzut pe inculpat înaintea administrării procedeului probator. Martorul D.A.R.(f.65-67d.i.), desi a fost la locuinţa persoanei vătămate împreună cu inculpatul şi organele de poliţie, nu a văzut-o pe persoana vătămată, şi nici ulterior nu a observat niciun gest prin care organele de cercetare penală să o influenţeze pe persoana vătămată în identificarea inculpatului din grup. Totodată, se observă că şi martorul B.R.Ş. ( 56-57 d.i..), a confirmat că persoana vătămată şi inculpatul au ajuns separat la locul efectuării recunoaşterii din grup, neexistând contract vizual între părţi anterior plasării inculpatului în grup, condiţii în care persoana vătămată l-a recunoscut fără ezitare, şi fără a fi influenţată de organele de poliţie, ca fiind persoana care a agresat-o în seara zilei de 19.05.2018.

Faptul că la efectuarea cercetării la faţa locului nu au fost ridicate urme papilare care să conţină suficiente elemente pe baza cărora să se realizeze identificarea(f.16 d.u.p.) nu reprezintă o “probă de nevinovăţie” a inculpatului, în condiţiile în care toate celelalte probe administrate se coroborează cu declaraţia persoanei vătămate, după cum efectuarea unei testări poligraf apare ca inutilă în condiţiile în care inculpatul a arătat în mod constant că nu îşi aminteşte ce s-a întâmplat în seara zilei de 19.05.2018.

În ceea ce priveşte suţinerea inculpatului că în seara zilei de 19.05.2018 nu ar fi fost capabil să se deplaseze până la locuinţa persoanei vătămate, întrucât a consumat o cantitate considerabilă de băuturi alcoolice, instanţa constată că martorii care l-au observat pe inculpat în apropierea locuinţei persoanei vătămate au arătat că acesta nu întâmpina dificultăţi în deplasare.Totodată, instanţa constată că nu a fost propus niciun martor care să confirme că inculpatul, după plecarea din local s-ar fi deplasat la stâna părăsită la care acesta afirmă că ar fi dormit.

În drept, analizând cu prioritate cererea de schimbare a încadrării din tentativă de viol, prev. şi ped. de art. 32 din C.p., rap. la art. 218 al. 1 din C.p., în forma asimilată a infracțiunii de viol prevăzută de art. 218 alin.2 Cod Penal, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 218 alin. 2 Cod Penal cu aceeaşi pedeapsă(închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi) se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1) (prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare).

Prin analiza coroborată a declarației persoanei vătămate V.M.(care a arătat că inculpatul a acționat cu mâna în zona vaginală, iar prin mişcările repetate făcute i-a cauzat acesteia inclusiv sângerări- f. 86-88 d.i.), a declarației martorei F.L.( care a observat faptul că persoana vătămată prezenta sângerări f.90-92 d.i.), precum și a constatărilor cuprinse în Raportul de primă expertiză medico-legală nr. 1649/A1v/14 din 21.05.2018 (prin care s-a arătat că la examenul genital s-au constatat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 19.05.2018 sub acţiunea unui factor traumatic local, posibil inclusiv în cadrul unui/unor raporturi sexuale pe cale vaginală, leziuni care necesită 8-9 zile îngrijiri medicale- fiind descrise pe larg leziunile- f. 35-36 d.u.p.), instanța constată că a existat o penetrare vaginală, motiv pentru care va admite cererea de schimbare a încadrării juridice.

Pe fondul cauzei, faptele inculpatului E.V. care, la data de 19.05.2018, în jurul orei 22:00,  a pătruns în curtea şi locuinţa persoanei vătămate V.M., situată în sat P., nr. ..., unde, cu scopul de a o viola pe persoana vătămată, a exercitat violenţe asupra acesteia, violenţe care i-au produs persoanei vătămate leziuni care necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale, după care, fără consimţământul persoanei vătămate i-a băgat mâna în zona organelor genitale, existând o penetrare vaginală confirmată medico-legal, provocându-i de asemenea leziuni care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 224 al. 2 din C.p., și viol(forma asimilată), prev. şi ped. de la art. 218 al. 2 din C.p.,  cu aplicarea art. 38 al. 1 din C.p..

Elementele materiale al laturii obiective constau în pătrunderea fără drept, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea şi locuinţa persoanei vătămate V.M., fără consimțământul acesteia, respectiv prin penetrarea vaginală cu mâna/degetele a persoanei vătămate, comisă prin constrângere, utilizând în acest sens și violență(lovirea repetată a persoanei vătămate, imobilizarea mâinilor acesteia, etc.).

Urmarile imediate constau în producerea unei stări de pericol ca urmare a încălcării dreptului la inviolabilitatea domiciliului persoanei vătămate, respectiv încălcarea libertății victimei de a decide cu privire la întreținerea unui raport sexual, fiind cauzate persoanei vătămate cu aceeași ocazie leziuni traumatice prin lovirea repetată cu corpuri dure şi prin prindere forţată la nivelul antebraţelor, ce necesită 7-8 zile îngrijiri medicale, precum și leziuni traumatice la nivelul zonei genitale ce necesită 8-9 zile îngrijiri medicale. În ceea ce privește legătura de cauzalitate, instanța constată că în privința primei infracțiuni(violarea de domiciliu fiind o infracțiune de pericol) legătura de cauzalitate rezultă din însăşi săvârşirea faptelor (ex re), iar în privința infracțiunii de viol, formă asimilată, rezultă din materialitatea faptei, fiind evidenţiată şi de concluziile rapoartelor medico-legale administrate în cauză.

Pe latură subiectivă, inculpatul a săvârşit infracțiunea de violare de domiciliu  cu intenţie în modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit.b C.pen., întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a acceptat producerea stării de pericol(intenţie indirectă), respectiv intenţie în modalitate prevăzută de art. 16 alin. 3 lit.a C.pen., având reprezentarea că astfel încalcă libertatea sexuală a persoanei vătămate și urmărind producerea unei astfel de urmări.

Astfel cum se reține și în actul de sesizare al instanței, faptele au fost săvârşite înainte ca autorul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, prin două acţiuni distincte(pătrundere în locuință, respectiv penetrare vaginală), astfel încât în speţă sunt aplicabile atât dispoziţiile art. 38 alin. 1 cod penal referitor la concursul real de infracţiuni.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin .2 C.pr.pen. întrucât faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, instanţa va dispune condamnarea inculpatului E.V. pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina sa.

La individualizarea pedepselor ce urmează a fi stabilite inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În concret, instanţa reţine că inculpatul a pătruns prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea persoanei vătămate (în condițiile în care poarta era asigurată), după lăsarea întunericului, după care a intrat fără consimţământul acesteia în locuință, unde cu scopul declarat de a întreține raporturi sexuale cu aceasta, a împins-o pe pat, a  lovit-o în mod repetat și a  penetrat-o vaginal cu mâna. Se reține, de asemenea, că acționând astfel inculpatul a cauzat persoanei vătămate inclusiv leziuni traumatice evaluabile prin zile de îngrijiri medicale(7-8 zile în privința leziunilor vizibile și 8-9 zile în privința leziunilor din zona genitală). Instanța nu poate ignora nici faptul că inculpatul a vizat o persoană de sex feminin în vârstă de 84 de ani, care locuiește singură și are posibilități limitate de a se apăra, folosind violențe disproporționate pentru a stopa opoziția acesteia.

În ceea ce privesc circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa reţine că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind împlinit termenul de reabilitare în privinţa pedepselor cu închisoarea stabilite anterior în privinţa acestuia. De asemenea, instanţa reţine că inculpatul, în vârstă de 44 de ani, este  divorţat și lucra, la data comiterii faptelor,  în calitate de cioban la stâna martorului D.A.R..

Raportat la circumstanțele prezentate anterior, instanța va aplica o  pedeapsă la nivelul minimului legal pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (având în vedere că aceasta a fost săvârșită cu intenție indirectă, scopul pătrunderii fiind săvârșirea celei de-a doua infracțiuni), respectiv 6 luni închisoare, și o pedeapsă îndreptată spre mediu pentru săvârşirea infracţiunii de viol (formă asimilată), respectiv 4 ani de închisoare, pedepsele stabilite anterior fiind, în opinia instanţei, într-un cuantum suficient pentru atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei.

Constatând că în privinţa sancţionării infracţiunii de viol (formă asimilată) este obligatorie interzicerea exercitării unor drepturi, instanţa, în baza art. 66 alin. 2 Cod Penal, va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate(având în vedere că prin săvârşirea faptelor profilul moral al inculpatului se dovedeşte incompatibil cu exercitarea unor funcţii publice, precum şi pentru a asigura protecţia persoanei vătămate).

Totodată, în baza art. 65 alin.1 Cod Penal  va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, pedeapsă accesorie care se execută se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Reţinând că infracţiunile pentru care urmează a fi aplicate pedepsele, se află în concurs real(art. 38 alin.1 Cod Penal),  în baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi a art. 39 alin 1 litera b) din Codul penal, va contopi pedepsele principale stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se va adauga un spor obligatoriu şi fix de 1/3 cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani și 2  luni închisoare.

Pentru aceleaşi motive, în baza art.45 alin.1 şi 5 Cod Penal, va aplica alături de pedeapsa principală rezultantă şi pedepsele complementare şi accesorii stabilite pentru cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, respectiv:

- pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani;

- pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Având în vedere că prin încheierea  nr. 760 din data de 21.05.2018 dispusă în dosarul nr.5451/306/2018 s-a luat în privinţa inculpatului măsura arestării preventive, măsură menţinută prin încheierile pronunţate în dosarele asociate, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistând şi fiind întărite de soluţia de condamnare a inculpatului, în baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală, instanţa va  menține măsura arestării preventive luată faţă de acesta.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 72 Cod Penal  va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 20.05.2018 până în prezent.

 Reţinând că se dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol, în formă asimilată, comisă prin utilizarea de violenţe, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008  va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul E.V.. Totodată, va aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

Pe latură civilă, instanţa reţine că persoana vătămată V.M. s-a constituit parte civilă cu  suma de  10.000 lei daune morale(f. 22-23 d.i.) , majorând cuantumul pretenţiilor la 20.000 de lei(f.86-88), precum şi SCJU Sibiu, prin adresa expediată la data de 28.09.2018(f.38-39 d.i.) a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 139 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu acordarea de îngrijiri medicale persoanei vătămate.

În drept, potrivit art. 1357alin. 1 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, şi respectiv existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.

Practica şi literatura juridică sunt unanime în a considera că prin „faptă” se înţelege acţiunea sau inacţiunea, iar prin „vinovăţie” fiind pe tărâmul răspunderii civile, pentru antrenarea integrală a acesteia, nu există o preocupare specială pentru a sublinia forma vinovăţiei, ci se face o simplă referire generală la existenţa culpei.

Date fiind considerentele prezentate anterior instanţa reţine că există fapta ilicită, constând în pătrunderea fără drept, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea şi locuinţa persoanei vătămate V.M., fără consimțământul acesteia, respectiv prin penetrarea vaginală cu mâna/degetele a persoanei vătămate, comisă prin constrângere, utilizând în acest sens și violență(lovirea repetată a persoanei vătămate, imobilizarea mâinilor acesteia, etc.), vinovăţia inculpatului, respectiv săvârşirea faptei cu intenţie, un prejudiciu, precum şi raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu produs. În ceea ce priveşte întinderea şi dovedirea prejudiciului instanţa reţine următoarele:

1.Constituire parte civilă V.M.

Cu privire la daunele morale solicitate, în cuantum de 20.000 de lei,  instanţa reţine că, în urma săvârşirii infracţiunii, partea civilă a fost puternic afectată din punct de vedere moral, cât şi fizic. Se reţine că persoana vătămată este o persoană în vârstă de 84 de ani, locuieste singură într-o comunitate restrânsă, fiind atacată în propria locuinţă, faptele inculpatului generând o stare de temere ce se manifestă în continuare prin somn agitat, gesturi de apărare în somn, astfel cum rezultă din declaraţia martorei F.L. (f.90-92 d.i.). Totodată, instanţa reţine că violenţele exercitate de inculpat, disproportionate în raport de opoziţia persoanei vătămate, au avut ca urmare producerea unor leziuni traumatice, evaluate prin zile de îngrijiri medicale, persoana vătămată acuzând în continuare dureri în zona coastelor(f.90-92 d.i.). Raportat la circumstanţele săvârşirii faptelor şi la urmările produse, instanţa apreciază întemeiate pretenţiile formulate de persoana vătămată, urmând a admite acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată, şi a-l obliga pe inculpat la plata către persoana vătămată a sumei de 20.000 de lei cu titlu de daune morale.

2.În ceea pe privește constituirea ca parte civilă a SCJU Sibiu(f.30 d.i.), reținând  în plus față de dispozițiile legale amintite anterior și dispozițiile art. 320 din Legea nr. 95/2006, apreciind că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului(analizate mai sus, instanța va admite acțiunea civilă și îl va obliga pe inculpatul E.V. la plata către partea civilă a sumei de 139 de lei, cu dobânzi și penalități până la stingerea integrală a debitului, reprezentând daune materiale

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., instanţa îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 1500 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale(f. 106 d.u.p.).

În temeiul art. 276 alin.1 Cod Procedură Penală, raportat la soluţia de admitere a acţiunii civile a părții civile V.M., constatând că partea civilă a făcut dovada achitării cu titlu de onorariu avocat a sumei de 1000 lei(f. 93 d.i), instanţa îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 1000 lei către partea civilă cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

În baza art.386 Cod Procedură penală, admite cererea de schimbare încadrare juridică formulată de apărătorul ales al persoanei vătămate și schimbă încadrarea juridică a celei de-a doua infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul E.V. din tentativă de viol, prev. şi ped. de art. 32 din C.p., rap. la art. 218 al. 1 din C.p., în viol, prevăzută de art. 218 alin.2 Cod Penal.

În baza art. 396 al. 2 C.p.p., condamnă pe inculpatul E.V.,  la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 224 al. 2 din C.p..

În baza art. 396 al. 2 C.p.p., condamnă pe inculpatul E.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 218 alin.2 Cod Penal.

În baza art. 66 alin. 2 Cod Penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani care începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate

În baza art. 65 alin.1 Cod Penal interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, pedeapsă accesorie care se execută se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi a art. 39 alin 1 litera b) din Codul penal, contopeşte pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu şi fix de 1/3 cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 4 ani și 2  luni închisoare.

În baza art.45 alin.1 şi 5 Cod Penal, se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă şi pedepsele complementare şi accesorii stabilite pentru cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, respectiv:

- pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani;

- pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n C.pen., respectiv: -dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu persoana vătămată V.M. ori de a se apropia de aceasta, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală menține măsura arestării preventive luată faţă de inculpat prin încheierea  nr. 760 din data de 21.05.2018 dispusă în dosarul nr.5451/306/2018.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap la art. 72 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 20.05.2018 până în prezent.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul E.V.. Aduce la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului său genetic.

În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat art. 1357 şi urm. C.civ, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă V.M.,  şi obligă inculpatul E.V.  la plata către partea civilă a sumei de 20.000 lei reprezentând daune morale.

În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.civ, coroborat cu art. 320 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă de partea civilă  SCJU,  şi obligă inculpatul E.V.  la plata către partea civilă a sumei de 139 de lei, cu dobânzi și penalități până la stingerea integrală a debitului, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 272, 274 al. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1700 de lei.

În baza art. 276 alin.1 Cod Procedură Penală  obligă inculpatul E.V. la plata sumei de 1000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată, către partea civilă V.M..

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.11.2018.

PREŞEDINTE,GREFIER,

A.I.I.C.V.I.

Red.: A.I.I./18.12.2018

Tehnored.: C.V.I./18.12.2018

Ex. 6