Contestaţie decizie de concediere

Sentinţă civilă 147/2016 din 04.02.2016


Pe rol fiind judecarea cauzei de Litigii de muncă privind pe contestatorul ….., în contradictoriu cu intimatul CAR …., având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

…………………………………………………………………………

INSTANŢA DE JUDECATĂ

Asupra cauzei civile de faţă;

Prin contestaţia înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. …. din data de …., contestatorul … a solicitat anularea deciziei de concediere din data de .. emisă de către intimata …… şi reintegrarea în postul deţinut anterior, obligarea pârâtei la plata sumei de bani aferente salariilor restante începând cu data de …. şi până la momentul reintegrării şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Motivându-şi în fapt contestaţia ….., arată că la data de ….., a încheiat cu pârâta un contract individual de muncă cu timp parţial, dobândind calitatea de angajat al acestei instituţii, pe perioadă nedeterminată iar la data de …., s-a încheiat un act adiţional la acest contract prin care se stabilea ca el să fie retribuit pentru munca prestată cu suma de 1250 lei începând cu data de 16.06.2014.

Susţine că la data de 31.08.2015, i s-a cerut de conducerea intimatei să predea gestiunea, fiind întocmite în acest sens două procese verbale iar la interpelarea sa de ce anume este necesar să predea gestiunea i s-a răspuns că i s-a desfăcut contractul individual de muncă şi că urmează ca în locul său să vină o altă persoană începând cu data de 01.09.2015.

Mai susţine că s-a conformat solicitărilor celor de la conducerea intimatei, predând toate materialele şi sumele de bani ce se aflau în gestiunea sa, însă, la data de 03.09.2015 a solicitat prin adresă să îi fie comunicată o copie de pe decizia de desfacere a contractului individual de muncă întrucât nu ştia să fi greşit cu ceva care să ducă la o astfel de sancţiune. Solicitarea sa nu a primit nici un fel de răspuns nici măcar până la momentul formulării prezentei acţiuni, motiv pentru care la sfârşitul lunii septembrie s-a prezentat la sediul ITM Vaslui, le-a făcut cunoscută situaţia şi, în urma verificărilor efectuate de către aceştia în baza de date, a aflat cu stupoare că nici măcar nu i-a fost înregistrat acest contract de muncă în REVISAL.

Menţionează că de la momentul când i s-a adus la cunoştinţă verbal despre faptul că i s-a desfăcut contractul de muncă s-a mai prezentat la locul de muncă însă nu a fost primit pe motiv că nu mai are calitatea de salariat al acestei entităţi.

………………………………………………………………………………………

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Conform contactului individual de muncă încheiat sub nr. … contestatorul a fost angajat pe postul de secretar – contabil la ………

La data de 31 august 2015 s-a întâlnit consiliul director al intimatei care are şi atribuţii de comisie de disciplină în vederea cercetării disciplinare prealabile a faptelor presupus a fi săvârşite de către contestator.

La aceeaşi data contestatorului … i s-a desfăcut contractul individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii avându-se în vedere Referatul cercetării disciplinare al Consiliului director cu atribuţii şi de comisie de disciplină.

Potrivit dispoziţiilor  art. 251 Codul muncii:

(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2) În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

#M11

(4) În cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

Prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetării disciplinare prealabile garantează posibilitatea exercitării dreptului său la apărare. Convocarea salariatului de către persoana împuternicită de către angajator să realizeze această operaţiune se face printr-un înscris, care trebuie să precizeze obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă parcurgerea acestei proceduri de cercetare disciplinară prealabilă.

Astfel, nu s-a făcut dovada convocării salariatului, cu indicarea obiectului, datei şi a locului întrevederii.

Intimata a încălcat prevederile legale referitoare la convocarea salariatului la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, care confereau acestuia dreptul la apărare, în faza prealabilă în condiţiile în care nu a dovedit convocarea, în scris, a salariatului de persoana împuternicită de angajator să realizeze această operaţiune, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii şi prin niciun act comunicat anterior concedierii nu se aduce la cunoştinţa salariatului că este supus unei proceduri de cercetare disciplinară.

Din dispoziţiile legale rezultă că în vederea cercetării disciplinare, salariatul va fi convocat în scris despre demararea acestei proceduri astfel încât convocarea orală a salariatului nu întruneşte condiţiile cerute de textul de lege şi nu poate acoperi cerinţa textului.

Prin urmare, contestatorul a fost lipsit de procedura cercetării prealabile obligatorii, prevăzută de art. 251 Codul muncii, şi de garanţiile legale oferite de aceasta. Astfel, instanţa constată că la emiterea deciziei de concediere intimata a încălcat dispoziţiile imperative arătate mai sus, urmând să aplice sancţiunea indicată de textul de lege.

Nefăcând dovada convocării contestatorului, instanţa urmează a admite contestaţia împotriva a măsurii desfacerii contractului individual de muncă invocată de către contestator şi drept consecinţă va anula Decizia din 31.08.2015 emisă de intimată.

Raportat acestor considerente, instanţa va admite contestaţia aşa formulată de ….. şi în baza dispoziţiilor art. 80 din Codul muncii va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere, va obliga intimata …… să-i plătească contestatorului drepturile salariale de la data desfacerii contractului individual de muncă  (01.09.20159) până la data reintegrării efective.

În baza dispoziţiilor art. 453 Cod procedură civilă, instanţa va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată cuvenite contestatorului, în cuantum de 700 lei (onorariu avocat).

Pentru aceleaşi considerente, participând la deliberări, conform art. 55 din Legea nr. 304/2004, asistenţii judiciari şi-au exprimat opinia in sensul celor reţinute de către instanţa de judecată.

Prezenta cauză este scutită de taxă judiciară de timbru, conform prevederilor art. 270 Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia formulată de către contestatorul …… împotriva Deciziei nr. …. emisă de intimata ……….

Dispune anularea Deciziei din ……. şi reîncadrarea contestatorului pe postul ocupat anterior.

Obligă intimata la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.09.2015 până la data reintegrării.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei, reprezentând onorariu avocat.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Vaslui.