Perioadele în afara perioadei în care salariatul prestează efectiv muncă, în care, potrivit unui program anterior stabilit, anumite categorii de salariaţi trebuie să fie pregătiţi să intervină în orice moment în vederea îndeplinirii unor sarcini de s...

Timpul de lucru efectiv. Înţelesul sintagmei. Prestare muncă în afara perioadei de program.

 Perioadele în afara perioadei în care salariatul prestează efectiv muncă, în care, potrivit unui program anterior stabilit, anumite categorii de salariaţi trebuie să fie pregătiţi să intervină în orice moment în vederea îndeplinirii unor sarcini de serviciu (în cauză fiind denumită „perioadă de permanenţă la domiciliu”), nu constituie timp de lucru în mod necondiţionat, ci condiţionat de îndeplinirea unor sarcini şi atribuţii specifice.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., sent. nr. 936/F/9 mai 2011

 Prin acţiunea înregistrată reclamantul KE a chemat în judecată pe pârâta SC „CS” SRL Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 30.328 lei cu titlu de drepturi salariale restante, reprezentând sporul pentru muncă suplimentară prestată în perioada 25.08.2007 – 28.05.2010 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Între reclamant şi pârâtă s-a încheiat contractul individual De muncă nr. 1867/20.02.2007, reclamantul dobândit calitatea de angajat al intimatei începând cu data de 01.02.2007, pe postul de paznic, locul desfăşurării muncii fiind la Punctul de lucru Bistriţa, sediul OTB Bank Bistriţa, aşa cum reiese din fişa postului.

Atribuţiile reclamantului au fost stabilite prin fişa postului în care se menţionează că  acesta are obligaţia de a acţiona şi răspunde  în conformitate cu Legea nr. 333 din  8 iulie 2003 (privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor) şi Legii nr. 17/1996 (privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor), ROF al pârâtei. În fişa postului nu figurează prevăzută expres obligaţia de  efectuare a  permanenţei la domiciliu şi nici în ce ar consta o astfel de permanenţă, fiind prevăzut expres că  execută în mod nemijlocit misiunile din Planul de pază pentru postul încredinţat.

Nici în Regulamentul de Serviciu la pârâtei de care  reclamantul a luat la cunoştinţă odată cu începerea activităţii, potrivit procesului verbal de luare la cunoştinţă din 01.02.2007, semnat de reclamant, nu este prevăzută o astfel de obligaţie.

Deşi reclamantul susţine că în Planul de pază se prevede obligaţia agentului de pază de a interveni la obiectiv în caz de alarmă, o astfel de obligaţia pentru el sau pentru  alt agent de pază angajat al pârâtei nu este prevăzută.

Astfel, obligaţia de pază a obiectivului OTP BANK SUCURSALA BN,  a fost asumată de pârâtă potrivit contractului de prestări servicii din 30.04.2008, în care se prevede că paza locaţiei este asigurată de agenţi conform Planului de pază, le fel şi  intervenţia, în caz de alarme, se  asigură, tot în conformitate cu Planul de pază.

Potrivit Planului de pază a obiectivului OTP BANK SUCURSALA BN, nr. 2133/01.06.2006 paza acestui obiectiv se realizează atât prin intermediul agenţilor de pază,  un post, Postul nr. 1, care se asigură în zilele lucrătoare ale băncii, de la 7 la 19, cât şi prin intermediul sistemului de securitate electronică (sistem antiefracţie, antiincendiu, sistem de televiziune cu circuit închis, sistem de control acces).

Se reţine că, în ceea ce priveşte sistemul electronic de pază sunt prevăzute două entităţi care asigură intervenţia în caz de alarme, respectiv Dispeceratul Zonal De Monitorizare Şi Intervenţie (DZMI), care este reprezentat de SC „DSG” SRL Bistriţa şi nu de către pârâtă şi Dispeceratul Central de Monitorizare şi Intervenţie (DCMI) şi doar acesta este asigurat de pârâta SC „CS” SRL Bucureşti.

Chiar dacă programul de lucru a fost stabilit până la ora 19, potrivit planului de pază, agentul de pază va părăsi obiectivul doar odată cu ultimul angajat şi doar după ce a armat sistemul tehnic.

Înainte de a părăsi obiectivul agentul de pază trebuie să anunţe DZMI, să solicite  maşina de recuperare şi după ce va sosi maşina DZMI de recuperare va arma sistemul de securitate electronică antiefracţie, va închide şi încuia uşa de la intrare în sucursală, după care se va deplasa la DZMI şi va preda cheile şi cartela de acces într-un plic sigilat.

DZMI are  agenţi proprii, cod de armare şi dezarmare propriu,  precum şi chei de la uşa de intrare în sucursală.

În caz de primire de semnale de alarmă DZMI are obligaţia să anunţe pe: directorul sucursalei sau pe înlocuitorul de drept al acestuia şi pe coordonatorul PL al pârâtei şi va trimite un echipaj la obiectiv, echipaj care va asigura descuierea uşii cu cheia, dezarmarea sistemului de alarmă, inspectare a încăperilor, înlăturarea cauzei alarmei, va întocmi o fişă de eveniment în care se vor consemna măsurile luate , apoi va arma sistemul antiefracţie, va încheia uşa de la intrare în sucursală şi  va preda DZMI, în plic sigilat: cheile  de la uşa de la intrare şi de la consola de operare a sistemului antiefracţie.

După aceeaşi procedură se operează şi în caz de larmă de incendiu.

În situaţia în care nu se poate înlătura cauza alarmei sau/şi nu se poate arma sistemul antiefracţie, echipajul va anunţa DZMI .

DZMI va anunţa  pe directorul sucursalei sau pe înlocuitorul de drept al acestuia şi va lua măsuri pentru a se asigura paza obiectivului până la remedierea defecţiunii sau până la intrarea în program normal al sucursalei.

Prin urmare, DZMI (care nu este pârâta, aşa cum anterior s-a arătat)are obligaţia să asigure paza, până la remedierea defecţiunilor sau până la reluarea programului normal de lucru, agenţii pârâtei neavând o astfel de obligaţie.

Or, reclamantul nu este angajatul DZMI ci al pârâtei.

Totuşi, în concret, la angajare, reclamantului i s-a comunicat atât programul de lucru cât şi salariul ce i se acordă, salariul care cuprinde toate sporurile cuvenite pentru munca prestată potrivit programului comunicat, aşa cum reiese din declaraţia martorului BA, celălalt agent de pază de la postul OTP Bank, sucursala BN.

Martorul a declarat că programul de lucru care i s-a comunicat de angajator era următorul: un agent de pază  efectuează efectiv programul de pază în zilele lucrătoare începând de luni de la ora 7 până la ora 19, zilnic de luni până vineri la ora 19, iar următoarea săptămână este liber.

Totodată în săptămâna în care presta activitatea efectivă la postul de pază, trebuia să asigure permanenţa la domiciliu, zilnic, începând cu ora 19 până a doua zi la ora 7, când intra în program de pază efectivă.

Vineri la ora 19 serviciul de permanenţă era preluat de agentul care  efectua paza efectivă în săptămâna următoare, astfel că programul de permanenţă la domiciliu, pentru un agent începea vineri la ora 19 până luni la ora 7, când acelaşi agent  începea săptămâna de pază efectivă şi, în săptămâna respectivă, agentul de pază asigura permanenţa  înafara programului efectiv de pază, până vineri la ora 7.

Începând cu  vineri ora 19 şi până  următoarea vineri la ora 19 agentul de pază era liber.

În timpul perioadei în care  asigura permanenţa de la domiciliu  agentul de pază avea în dotare telefonul mobil,  la care era sunat de dispecerul din cadrul dispeceratului central în caz de alarme primite la dispecerat şi, în urma telefonului primit, trebuia să se prezinte la postul de pază.

Potrivit declaraţiei martorului agentul de pază avea obligaţia să nu părăsească localitatea atunci când asigura permanenţa.

Programul de permanenţă era evidenţiat într-un caiet, aflat în copie la filele 96-118, care avea rubricile nume şi prenume, perioada şi observaţii.

Tribunalul reţine că deşi respectiva programare se referea la permanenţa la domiciliu, la rubrica „perioada” era menţionată întreaga perioadă în care agentul asigura atât paza efectivă la postul de pază, cât şi permanenţa la domiciliu, fiind trecută durata unei săptămâni întregi; de ex. 06.03.2009 (zi de vineri, ceea ce presupune începerea permanenţei doar de la ora 19)-13.03.2009 (tot zi de vineri, ceea ce presupune  ora 19, când se încheie serviciul de pază efectivă) iar, la rubrica „observaţii”, se menţionau alarmele declanşate, ora declanşării, ora finalizării intervenţiei, cauza acestora, precum şi intervenţiile la care  agentul a fost prezent la obiectiv.

În caz de alarmă şi intervenţie echipa DZIM încheia un proces verbal în care se menţiona, cauza alarmei, durata intervenţiei, persoanele prezente, procesele verbale de intervenţie, în cazul intervenţiilor la care a participat reclamantul în perioada pentru care solicită plata sporului pentru ore suplimentare.

Din menţiunile efectuate în caietul de permanenţă coroborate cu  conţinutul proceselor verbale de intervenţie  reiese că  reclamantul a participat la următoarele intervenţii: 25.04.2008, de la 15,47 la 15,49, 2 minute, în timpule serviciului efectiv de pază; 23.04.2009, ora 10,55, în timpul programului efectiv, simulare reacţie şi chemare apel,  din  iniţiativa directorului băncii; 29.07.2009, între 1,53 şi 1,36, 3 minute, când reclamantul a fost chemat de la domiciliu; 23.09.2009, între 14,09 şi 14,12, în timpul serviciului de pază efectivă, când s-a apăsat din greşeală butonul de panică; 05.10.2009, între 13,38-13,41, 3 minute, în timpul programul efectiv de pază; 15.01.2010, ora 1,49, alarmă de verificare, când a fost chemat de acasă; 16.04.2010, între 19,09 şi 19,12, 3 minute, la sfârşitul programului de lucru al băncii şi preluarea programului de permanenţă de către reclamant (vineri seara).

Prin urmare, în perioada în discuţie, 25.08.2007-28.05.2010 reclamantul  a fost apelat în timpul în care asigura permanenţa şi a participat la două intervenţii, în data de 29.07.2009 , 3 minute; în data de  15.01.2010, ora 1,49 şi a mai participat la o intervenţie, în data de 16.04.2010, când a fost prezent la sediul obiectivului, cu ocazia preluării  serviciului de permanenţă.

Începând cu luna mai 2010 programul de pază efectivă era de doar 10 ore zilnic, de la 8 la 18, permanenţa asigurându-se după acelaşi sistem.

Pârâta recunoaşte faptul că  agentul de pază  avea în dotare telefon mobil şi că era întocmit un program de permanenţă însă susţine că asigurarea permanenţei  nu presupunea obligaţia agentului de a nu părăsi localitatea ci doar de a avea telefonul deschis pentru a fi anunţat şi, să se prezinte la obiectiv, în situaţiile în care  sistemul nu putea fi armat şi era necesară prezenţa acestuia la obiectiv, fie pentru intervenţie, fie pentru a asigura paza.

Având în vedere programul de pază efectivă, anterior arătat, aşa cum rezultă şi din pontajele întocmite de reprezentantului punctului de lucru din Bistriţa, reclamantul a prestat efectiv activitate de pază la punctul de pază (cu excepţia lunilor în care celălalt agent a fost în concediu de odihnă) sub durata normală, prevăzută pentru o normă întreagă, de 40 de ore pe săptămână, conform art.109 din Codul muncii  în forma în vigoare  în perioada 25 august 2007-28 mai 2010, în unele luni prestând efectiv activitate doar 100, 120 ore lunar, dar plata salariul s-a făcut pentru o normă întreagă aşa cum reiese din statele de plată.

Chiar dacă, potrivit planului de pază  în cazul  în care  sistemul nu putea fi armat paza trebuia asigurată de DZMI şi nu de către pârâtă, aşa cum pârâta recunoaşte, angajaţii săi pe postul de agent de pază ce-şi desfăşurau activitatea la punctul de pază OTP Bank din Bistriţa, din care unul este reclamantul, aveau obligaţia să se prezinte la sediul obiectivului în caz de alarmă, fie pentru a interveni, fie pentru a asigura paza, până la intrarea în programul normal de lucru, în situaţiile în care nu se putea arma sistemul de pază electronică.

Activitatea de pază realizată de pârâtă se desfăşoară conform  dispoziţiilor Legii nr. 333/2003, fiind pază asigurată în sistem privat, pentru o entitate privată dar, în privinţa procedurilor, actul normativ nu face distincţie între paza asigurată prin forţe şi mijloace militare de către instituţiile specializate ale autorităţilor administraţiei publice şi paza asigurată  prin forţe şi mijloace civile, în regim privat, agenţii de pază civili  având în dotare armament şi muniţie,  ca şi militarii şi  sunt instruiţi să poată interveni în orice moment.

În consecinţă, în speţă, se pune problema dacă orele în care reclamantul trebuia să asigure permanenţa la domiciliu constituie  timp de muncă în sensul dispoziţiilor art. 108 din Codul muncii, reclamantul susţinând că  toată perioada în care asigura permanenţa, constituie timp de muncă întrucât era la dispoziţia angajatorului şi, practic ar fi fost sechestrat la domiciliu, pregătit în orice moment să intervină dacă era sunat, ca în sistem militarizat şi trebuia să ajungă la obiectiv în 10 minute, în timp ce pârâta susţine că perioada în care  reclamantul a asigurat permanenţa, în vederea intervenirii la obiectiv nu constituie timp de muncă.

Pentru calificarea acestei perioade ca fiind sau nu timp de muncă nu prezintă relevanţă, dacă reclamantul avea  obligaţia de a nu părăsi localitatea, deoarece  în calificarea  acestui timp ca fiind timp de muncă,  relevant este dacă, în toată perioada în care trebuia să asigure permanenţa, îndeplinea sau nu sarcini şi atribuţii de serviciu. 

Tribunalul reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 108 din Codul muncii nemodificat „timpul de muncă reprezintă orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau ale legislaţiei în vigoare.

Prin urmare pentru a fi considerat timp de muncă,  perioada în care  un salariat se află la dispoziţia angajatorului, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii respectiv, prima, salariatul să se afle la dispoziţia angajatorului şi, a doua, în această perioadă salariatul să îndeplinească sarcinile şi atribuţiile sale.

Deci nu este suficient ca angajatul să se afle la dispoziţia angajatorului ci trebuie ca  salariatul să îndeplinească şi atribuţii şi sarcini stabilite de angajator în sarcina sa.

Perioadele în afara perioadei în care salariatul prestează efectiv muncă, în care, potrivit unui program anterior stabilit, anumite categorii de salariaţi trebuie să fie pregătiţi să intervină în orice moment în vederea îndeplinirii unor sarcini de serviciu (în cauză fiind denumită „perioadă de permanenţă la domiciliu”), nu constituie timp de lucru în mod necondiţionat, ci condiţionat de îndeplinirea unor sarcini şi atribuţii specifice. Aşadar, în speţă, din durata perioadei de „permanenţă”, constituie timp de lucru doar perioadele de timp în care reclamantul a participat efectiv la intervenţii, întrucât doar în aceste perioade el a îndeplinit sarcini şi atribuţiile specifice postului ocupat.

Noţiunea de dispozitiv presupune faptul ca angajaţii trebuie să fie pregătiţi să intervină în orice moment, în orice zi a săptămânii, la solicitarea conducătorului unităţii sau instituţiei publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgenţă pe care le presupune, fiind o noţiune specifică salariaţilor militari.

Sub aspectul programului şi procedurii de desfăşurare a activităţii, activitatea reclamantului este similară celei a militarului, adică trebuie să fie „în dispozitiv” în perioada în care asigură „permanenţa”, adică să fie pregătit să intervină în orice moment, la solicitarea dispecerului numit de conducătorul unităţii, fapt  probat în speţă, fiind puţin probabil  că  reclamantul  putea să se deplaseze la distanţe foarte mari faţă de sediul băncii din Bistriţa, întrucât  în caz de intervenţie, aceasta trebuie să se realizeze într-un interval scurt de timp de la  momentul apelului până la momentul sosirii la obiectiv, având caracter de urgenţă. Aceste aspecte au fost comunicate reclamantului şi acesta le-a acceptat anterior semnării contractului individual de muncă, toate constrângerile  pe care le presupunea  starea de a fi „în dispozitiv” în perioada în care trebuia să asigure permanenţa fiind comunicate reclamantului şi nu poate fi negat faptul că  timpul liber al reclamantului era cumulat pe durata unei săptămâni, privilegiu pe care un salariat cu program de 8 ore nu-l are şi prin urmare şi drepturile salariale ale reclamantului au fost stabilite avându-se în vedere atât constrângerile, cât şi privilegiile oferite de munca specifică postului respectiv.

În cazul salariaţilor militari, tocmai pentru că timpul în care trebuie fie „în dispozitiv” adică să fie pregătiţi să intervină în orice moment, în orice zi a săptămânii, la solicitarea conducătorului unităţii sau instituţiei publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgenţă pe care le presupune, nu constituie timp de lucru, în art. 13 din  Legea nr. 138/1999, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, s-a prevăzut dreptul cadrelor militare în activitate, militarilor angajaţi pe bază de contract şi salariaţilor civili de a beneficia de o indemnizaţie de dispozitiv lunară, de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază, drept menţinut şi după 1 ianuarie 2010, prin Legea nr. 330/2009 şi  apoi prin Legea nr. 287/2010 privind salarizarea pentru anul 2011.

Prin urmare, la încheierea contractului individual de muncă reclamantul putea să solicite  angajatorului  acordarea unui spor echivalent o indemnizaţia de dispozitiv, prevăzută pentru militari, în condiţiile în care, specificul activităţii  sale  este  similar cu cel al salariaţilor militari, iar Legea nr. 138/1999 nu se aplică  raporturilor de muncă din sectorul privat.

Însă, având în vedere, că timpul efectiv în care reclamantul urma să presteze activitate este cu mult sub nivelul duratei normale a timpului de lucru (cu puţin peste 50%), părţile au convenit ca sporul pentru asigurarea permanenţei să se acorde în altă modalitate şi respectiv diferenţa dintre salariul acordat (corespunzător unei norme întregi) şi salariul pentru munca efectiv prestată să reprezinte tocmai  sporul  cuvenit pentru asigurarea permanenţei.

Reclamantul a fost informat înainte de încheierea contractului de muncă că  drepturile totale cuvenite lunar sunt la nivelul salariului minim pe economie, în care sunt incluse toate sporurile, fiindu-i prezentat şi programul de  activitate, aspecte acceptate de reclamant, iar aceasta nu reprezintă o renunţare a reclamantului la anumite drepturi, ci dimpotrivă  modalitatea în care s-au stabilit drepturile  reclamantului sunt în favoarea acestuia (de ex., în speţă, la stabilirea stagiului de cotizare se ia în calcul normă întreagă şi nu doar fracţiune de normă  în timp ce dacă  ar fi fost angajat cu fracţiune de normă şi i s-ar fi acordat  spor pentru asigurarea permanenţei, stagiul de cotizare s-ar calcula la fracţiune de normă).

Cum perioada în care reclamantul a asigurat permanenţa, fără să intervină efectiv la obiectiv sau să execute alte sarcini sau atribuţii de serviciu nu este timp de lucru şi cum timpul în care reclamantul a prestat activitate, atât în timpul programului efectiv de pază cât şi timpul în care acesta a participat la intervenţii  sau a prestat activitate peste programul de lucru al băncii (sporadic 10, 15 minute peste ora 19, aşa cum rezultă din procesele verbale de predare - primire a serviciului) nu depăşeşte durata normală a timpului de lucru prevăzut pentru o normă întreagă, tribunalul reţine că reclamantul nu a prestat muncă suplimentară, în sensul art. 117 din Codul muncii nemodificat  şi drept urmare  nu este îndreptăţit să beneficieze de sporul pentru munca suplimentară, spor prevăzut de art. 120 din Codul muncii nemodificat.

Domenii speta

Spete similare