Ucidere din culpă. Conducere a unui vehicul după consumarea alcoolului.

Chiar dacă nu se poate stabili în concret ce influenţă a avut în acest caz consumul de alcool asupra fiecăruia dintre inculpaţi, o astfel de influenţă a consumului de alcool asupra conducătorilor auto nu poate fi negată. Altfel nu ar fi sancţionat în toate cazurile consumul de băuturi alcoolice al conducătorilor auto, ci doar în cazul în care s-ar dovedi că acest lucru ar produce consecinţe concrete asupra circulaţiei autovehiculelor pe drumurile publice. Se cunoaşte că alcoolul încetineşte rapiditatea reacţiilor conducătorilor auto şi le tulbură capacitatea de a lua decizii optime în trafic şi de a evita eventualele obstacole ce le pot apărea în cale etc.

Constată că prin sentinţa penală  nr. 153/10.08.2017 a Judecătoriei Zărneşti s-a dispus următoarele:

1. În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală și la art. 158 alin. 1 Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., […], pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. 1 din Codul penal, ca urmare a intervenirii retragerii plângerii prealabile.

În baza dispozițiilor art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul A.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, a obligat pe partea civilă B. la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 lei.

2. În baza art. 192 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul A., […], la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 67 alin. 1 din Codul penal, a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de dispozițiile art. 66 alin.1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere pe o perioadă de trei ani de la data executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, a interzis  inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 335 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi şase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, în baza art. 334 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii penale de 6.000 lei (200 zile-amendă a câte 30 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 39 alin. 1  lit. e) din Codul penal, a contopit pedepsele aplicate, aplicând pedeapsa în cea mai grea, de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul A. să execute 2 (doi) ani și 6 (şase) luni închisoare, pedeapsă căreia îi va adăuga în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 lei.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) din Codul penal, a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară cea mai grea, interzicerea exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse.

În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

3. În baza art. 192 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul C., […], la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 67 alin. 1 din Codul penal, a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de dispozițiile art. 66 alin.1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere pe o perioadă de trei ani de la data executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, a interzis  inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 196 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 196 alin. 2, alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa amenzii penale de 9.000 lei (300 zile-amendă a câte 30 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 334 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, a condamnat  pe inculpatul C., la pedeapsa amenzii penale de 6.000 lei (200 zile-amendă a câte 30 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În baza art. 39 alin. 1 lit. c) din Codul penal, a contopit pedepsele cu amenda stabilite în cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea de 9.000 lei închisoare, căreia îi adaugă o treime din totalul celorlalte, respectiv 2.000 lei, urmând ca inculpatul să execute în final 11.000 lei.

În baza art. 39 alin. 1  lit. e) din Codul penal, a contopit pedepsele aplicate, aplicând pedeapsa în cea mai grea, de 2 ani închisoare, căreia îi adaugă un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare, pedeapsă căreia îi adaugă în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 11.000 lei.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) din Codul penal, a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară cea mai grea, interzicerea exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse.

În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, a aplicat inculpatului C. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

4. În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil  şi la art. 1.382 Cod civil, a admis admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi obligă în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta a echivalentului în lei al sumei de 20.000 Euro calculat la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând daune morale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil  şi la art. 1.382 Cod civil, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi obligă în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta a sumei de 4.418,79 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil şi la art. 1.382 Cod civil, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă E. şi a obligat  în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta a sumei de 8.310,87 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil  şi la art. 1.382 Cod civil, a admis  în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean E. şi a obligat în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta a sumei de 579,94 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a obligat pe inculpatul C. la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul C. privitoare la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, a respins cererea de constituire ca parte civilă privitoare la daunele materiale formulată de partea civilă A. în contradictoriu cu inculpatul C., ca inadmisibilă.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, a admis  în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A. şi obligă pe inculpatul C. la plata către aceasta a echivalentului în lei al sumei de 5.000 Euro calculat la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând daune morale.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală  a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

A respins cererea inculpatului C. de obligare a inculpatului A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

A obligat  pe inculpatul C. să plătească suma de 3.450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă A..

A obligat pe inculpaţi în solidar să plătească suma de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă D..

Onorariul avocatului din oficiu F. în cuantum de 195 lei urmează a fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune această hotărâre instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. xxx/P/2013 emis la data de 25.06.2015 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărnești a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpații: C., cercetat în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat“, prevăzute de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, “ucidere din culpă” prevăzute de art. 178 alin. 1 şi alin. 2 din Vechiul Cod penal, “vătămare corporală din culpă”, prevăzute de art. 184 alin. 1 şi alin. 3 din Vechiul Cod penal, “vătămare corporală gravă din culpă“, prevăzute de art. 184 alin. 2 şi alin. 4 din Vechiul Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. b) din Vechiul Cod penal şi art. 5 alin. 1 din Codul penal. A., cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat“, prevăzute de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere“, prevăzute de art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, “ucidere din culpă”, prevăzute de art. 178 alin. 1 şi alin. 2 din Vechiul Cod penal şi “vătămare corporală din culpă”, prevăzute de art. 184 alin. 1 şi alin. 3 din Vechiul Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. b) din Vechiul Cod penal şi a art. 5 alin.1 din Codul penal.

 Ministerul Public a reţinut, în esenţă, că, în seara de 09.06.2013, în jurul orelor 20.30, inculpatul A. a condus motocicleta proprietate personală marca Yamaha TW de culoare neagră şi gri metalizat pe raza oraşului G., zona H., fără a fi înmatriculată, și fără ca inculpatul să posede permis de conducere, a provocat un accident de circulaţie în urma căruia persoana vătămată B. a suferit leziuni care au necesitat un număr de 40-45 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, accident soldat și cu decesul numitei I..

Cu aceeași ocazie, inculpatul C. a condus pe raza oraşului G., zona H., motocicleta  marca Yamaha TW de culoare alb-albastru fără a fi înmatriculată și a provocat un accident de circulaţie în urma căruia persoana vătămată A. a suferit leziuni care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate fizică permanentă, iar persoana vătămată B. a suferit leziuni care au necesitat, pentru vindecare, un număr de 40-45 zile îngrijiri medicale.

Această situaţie de fapt a fost reţinută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces-verbal de cercetare la faţa locului  şi planşa fotografică (filele nr.18-33); plângerea şi declaraţia persoanei vătămate B. (filele nr. 34-37); plângerea şi declaraţia persoanei vătămate A. (filele nr. 38-41); declaraţiile părţii civile D. (filele nr. 42-43); adresa de constituire de parte civilă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean E. (fila nr. 45); adresa nr. 27396 din 12.11.2014 a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă E. de constituire de parte civilă (fila nr. 46); proces – verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat al lui A. (fila nr.51); declaraţii inculpat A. (filele nr. 53-54;56-57); proces-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat a lui C. (fila nr.59); proces-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect a lui C. (fila nr. 60); proces-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de inculpat a lui C. (fila nr.61); declaraţiile învinuitului C. (filele nr. 63-64,66); raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 192/AUT din 15.06.2013 (filele nr.68-69); raportul de expertiză medico-legală nr. 1696/E din 01.07.2013 a numitului A. (fila nr.70); raportul de expertiză medico-legală nr. 1697/E din 01.07.2013 a numitei B. (fila nr. 72); raportul de expertiză medico-legală (completare) nr. 1697/E/2013 din 29.-01.2014 a numitei B. (fila nr.73); proces-verbal de recoltare a probelor biologice (fila nr.74); buletin de examinare clinică (fila nr.75-77); cereri de analiză şi procese-verbale de prelevare (fila nr.76,78-79); buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 816/T din 11.06.2013 a lui C. (fila nr.80); buletin de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 834/T din 14.06.2013 (fila nr. 81); acte medicale (filele nr. 83-99); raport de expertiză tehnică nr. 708228 din 10.07.2014 (filele nr. 117-154); punct de vedere asupra raportului de expertiză tehnică judiciară (filele nr. 155-171); răspuns la obiecţiuni (filele nr. 177-190); cerere de recuzare a expertului J. (filele nr. 191-192); ordonanţă de respingere a cererii de recuzare (filele nr. 193-194), adrese Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (filele nr. 103-105).

Prin încheierea din data de 09.11.2015, judecătorul de cameră preliminară a verificat competența instanței şi a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. De asemenea, judecătorul a respins excepţiile invocate de către inculpaţi (f. 4-7 dosar a1).

Prin încheierea nr. 14/Contestaţie/CP/29.01.2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Braşov a respins contestaţiile formulate de către inculpaţii împotriva încheierii pronunţate de Judecătoria Zărneşti.

La termenul din 23.09.2016, inculpaţii au arătat că nu solicită aplicarea procedurii recunoaşterii învinuirii, prevăzute art. 375 Cod procedură penală. În consecinţă, instanţa a dispus readministrarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale. De asemenea, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu privire la latura civilă a cauzei. Apoi, instanţa a încuviinţat audierea martorului K. şi întocmirea referatelor de evaluare de către Serviciul de probaţiune (f. 108-109 d.i.). Instanţa a prorogat dezbaterile asupra obiecţiunilor.

La acelaşi termen, a fost audiat inculpatul C. (f. 102-103 d.i.).

Au fost depuse la dosarul cauzei referatele de evaluare întocmite de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E. (f. 140 – 143 d.i.).

La termenul din data de 07.02.2017, au fost ascultaţi martorii K. (f. 159 d.i.), L. (f. 160 d.i.). La acelaşi termen, instanţa a respins obiecţiunile invocate în cauză de către inculpaţi (f. 163 – 165 d.i.) şi a încuviinţat emiterea unei adrese către R.A.R.

La termenul din data de 07.03.2017 a fost ascultat martorul M. (f. 176 d.i.). Instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpaţi.

La termenul din data de 11.04.2017 persoana vătămată B. şi-a retras plângerea prealabilă formulată în cauză cu privire la inculpatul A.. (f. 199 d.i.).

Analizând ansamblul materialului probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 09.06.2013, potrivit propriilor declaraţii, inculpatul A., în jurul orei 17.30 a fost contactat telefonic de vărul său, inculpatul C. pentru a se întâlni pe strada N., unde se afla şi acesta cu motocicleta. Cei doi s-au întâlnit pe strada N., după care au hotărât să meargă în “O.”, pe drumul care leagă oraşul G. de satul O..

Inculpaţii, după ce au ajuns în zona “O”, au hotărât să se întoarcă în oraşul G., la cabana H., pe acelaşi traseu după care au oprit acolo.

Inculpaţii A. şi C. au intrat în bar unde fiecare a consumat câte o bere.

În jurul orelor 20.30, cei doi au plecat, de la cabană, spre casă, în faţă fiind inculpatul A., urmat de inculpatul C., pentru ca acesta din urmă să-l urmărească pe vărul său cum conduce motocicleta.

În momentul în care inculpatul A. a ajuns la intersecţia străzii P. cu strada Q., acesta a virat, la stânga, moment în care inculpatul C. l-a acroşat cu roata din faţă a motocicletei sale în roata din spate a motocicletei acestuia.

Inculpatul A. a căzut de pe motocicletă, iar cele două motoare au fost proiectate pe trotuar lovind pe victimele B. şi pe I. care se aflau pe trotuar. Detalii privitoare la impactul motocicletelor rezultă şi din declaraţia persoanei vătămate B. (f. 35 d.u.p.), care se coroborează cu declaraţia inculpatului A. (f. 53-57 d.u.p.), care a arătat că motocicleta sa a fost acroşată în roata din spate de către motocicleta inculpatului C., că cele două motociclete s-au răsturnat şi că au lovit două femei care se aflau pe trotuar. Totodată, inculpatul C. a arătat că a acroşat motocicleta condusă de inculpatul A., deoarece acesta nu a semnalizat schimbarea direcţiei de mers (f. 63 verso d.u.p.). Instanţa reţine că există dubiu cu privire la împrejurarea dacă inculpatul A. a semnalizat sau nu, deoarece acesta, în cursul urmăririi penale, nu a făcut nicio menţiune cu privire la acest aspect şi nici nu a fost întrebat cu privire la acest aspect, iar singura sursă probatorie ce atestă omisiunea de a semnaliza este declaraţia inculpatului C., care nu se coroborează cu nicio altă probă. Chiar dacă omisiunea de a semnaliza poate explica acţiunea inculpatului C. de a acroşa motocicleta condusă de inculpatul A., explicaţia poate fi primită doar parţial, întrucât coliziunea ar fi putut avea loc în pofida acţiunii celui din urmă de a semnaliza schimbarea direcţiei de mers. În tot cazul, inculpatul A. nu s-a asigurat că poate efectua virajul în condiţii de siguranţă.

Cei doi inculpaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest, în cazul inculpatului A., rezultatul fiind de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat şi în cazul inculpatului C., rezultatul fiind de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpaţilor le-au fost prelevate câte o singură probă biologică de la fiecare la ora 21.40 – 0,35% - C. și la ora 22.20 – 0,40 – A. (f. 80-81 d.u.p.). Contrar susţinerilor inculpaţilor, instanţa consideră că alcoolemia fiecărui inculpat, chiar dacă nu a atins cote foarte mari, a fost totuşi de natură să diminueze capacitatea de reacţie şi reflexele acestora în activitatea de conducere pe drumurile publice.

În urma accidentului produs, inculpatul A. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate fizică permanentă conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1696/E din 01.072013 (filele nr. 70-71 d.u.p.). De asemenea, persoana vătămată B. a suferit leziuni care au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1697/E/2013 din 29.01.2014 (fila nr. 73 d.u.p.).

Apoi, în urma accidentului produs, la data de 14.06.2013 a intervenit decesul victimei I.. Potrivit raportului de constatare medico-legală (autopsie) nr. 192/AUT din 15.06.2013 moartea numitei I. a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator consecutiv hemoragiei, contuziei meningo-cerebrale cu fractura bolţii şi bazei craniene. Leziunile de violenţă constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire de către un corp dur aflat în mişcare, urmat de cădere pe un plan dur în cadrul unui accident de trafic rutier produs în condiţiile stabilite de anchetă şi au legătură de cauzalitate directă cu decesul.

Raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză a formulat o concluzie certă cu privire la vitezele de deplasare în momentul dinaintea impactului, care au fost pentru motocicleta neagră a inculpatului A. de 35 km/h şi respectiv 46 km/h pentru motocicleta alb-albastră a inculpatului C..

Contrar susţinerilor inculpatului A., dinamica producerii accidentului a fost analizată suficient de clar de către expert, care a demonstrat că cele două motociclete circulau la o distanţă de cca 7 m una de cealaltă prima la o distanţă de 2 metri de axul drumului, cea de-a doua la 30-40 cm de axul drumului. În urma coliziunii, cele două motociclete s-au răsturnat una sub cealaltă. În final, motocicleta neagră a ajuns dedesubt cu roata din faţă şi cu partea din dreapta a ghidonului pe trotuar, iar motocicleta alb-albastră deasupra, cu roţile pe carosabil. De asemenea, expertul a indicat inclusiv traiectoria de deplasare a celor două motociclete ulterior impactului, care s-au deplasat fără control în direcţia victimelor (f. 137 d.u.p.).

Din analiza dinamicii producerii accidentului rezultă că starea de pericol a fost creată prin schimbarea bruscă a direcţiei de mers de către inculpatul A. (f. 143 d.u.p.).

Totodată, la consecinţele accidentului a contribuit şi poziţia de mers a inculpatului C. care circula aproape de axul drumului, astfel că niciunul dintre inculpaţi nu a respectat normele în vigoare privind poziţia de deplasare în timpul mersului. În consecinţă, există un raport de cauzalitate direct între nerespectarea acestor prevederi privind virajul la stânga efectuat de inculpatul A. şi poziţia de mers a inculpatului C. şi producerea evenimentului rutier.

Cu privire la posibilităţile de evitare a accidentului, s-a reţinut că evitarea ar fi fost posibilă, dacă inculpatul A. ar fi avut permis de conducere, dacă nu ar fi consumat alcool şi dacă ar fi respectat legislaţia rutieră. În ceea ce priveşte pe inculpatul C. acesta ar fi trebuit să circule cu o viteză de maxim 39 km/h, pentru evitarea coliziunii. De asemenea, acesta ar fi trebuit să nu consume alcool şi să fi respectat legislaţia rutieră.

Prin adresa nr. 70750 din 25.06.2013 emisă de SPCRPCJV E. rezultă că numitul A. nu figurează ca fiind posesor al permisului de conducere (fila nr. 105 d.u.p.). De asemenea, cele două motociclete nu erau înmatriculate (f. 103-104 d.u.p.).

Inculpatul A. s-a apărat, solicitând excluderea raportului de expertiză, arătând că acesta a fost efectuat de către o persoană care nu deţine licenţă pentru folosirea programului de reconstituire a accidentelor rutiere PC Crash ver. 10.0. Inculpatul a arătat că proba a fost obţinută cu încălcarea legii, ceea ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. 2 Cod procedură penală  privitoare la excluderea probelor. Instanţa reţine că solicitarea de excludere a raportului menţionat a fost analizată în cursul procedurii de cameră preliminară (f. 6 dosar a1). Într-adevăr, solicitarea de excludere a probei nu a fost analizată în raport de acest argument. Însă, acest argument nici nu a fost invocat la acel moment. Întrucât legalitatea probelor se analizează numai în cursul procedurii de cameră preliminară, instanţa urmează a înlătura argumentul inculpatului sub acest aspect.

De asemenea, inculpatul A. s-a mai apărat arătând că simularea s-a făcut fără să se cunoască vreo valoare certă a niciunui element relevant. Instanţa observă că expertiza a fost întocmită pe baza tuturor probelor aflate la dosarul cauzei, în raport de care acesta a stabilit atât vitezele, poziţiile celor două motociclete, atât înaintea impactului, cât şi ulterior impactului, dar şi traiectoria acestora ulterior impactului.

Apoi, inculpatul A. a mai arătat că inculpatul C. a încălcat normele privind circulaţia pe drumurile publice. Instanţa are în vedere că ambii inculpaţi au încălcat aceste norme, culpa unui inculpat fiind concurentă cu a celuilalt.

Inculpatul a mai arătat că persoana vătămată B. a staţionat pe partea carosabilă, iar nu pe trotuar; dacă ar fi staţionat pe trotuar, aceasta ar fi căzut peste motociclete. Instanţa va înlătura argumentul inculpatului, întrucât modul de prăbuşire al unei persoane în urma impactului dintre această şi o motocicletă pot fi diferite în funcţie şi de modul în care persoana îşi pierde echilibrul, ceea ce nu mai poate fi determinat ulterior, întrucât această operaţiune presupune verificarea unor condiţii de ordin subiectiv, precum modul de stabilire a centrului de greutate al corpului unei persoane.

Apoi, neconcordanţa petelor de sânge cu poziţia finală a corpului victimei I. nu este relevantă, întrucât în urma unui accident, victima poate efectua anumite mişcări necontrolate, cu atât mai mult cu cât decesul acesteia nu a survenit imediat.

Inculpatul A. a mai arătat că între faptul nedeţinerii unui permis de conducere şi producerea accidentului rutier nu există legătură de cauzalitate, întrucât acesta ar putea să posede cunoştinţele necesare conducerii pe drumurile publice. Instanţa va înlătura argumentul inculpatului, întrucât lipsa permisului de conducere generează o prezumţie de necunoaştere a normelor privind conducerea pe drumurile publice, împrejurare care este de natură să impună persoanei în cauză să nu conducă vehicule. De altfel, nepriceperea inculpatului în desfăşurarea activităţii de conducere pe drumurile publice este dovedită de evenimentul rutier ce formează obiectul prezentei cauze.

Inculpatul A. a susţinut că în urma accidentului, motocicletele au fost mutate, însă această împrejurare nu este susţinută de nicio probă.

Apoi, inculpatul a mai arătat că suprapunerea finală dintre cele două motociclete nu este verosimilă, însă instanţa reţine că aceasta a fost explicată de către expert în cuprinsul suplimentului raportului de expertiză şi că o asemenea suprapunere este posibilă datorită structurii motocicletei. 

Instanţa va înlătura, de asemenea, argumentele inculpaţilor în sensul că motocicletele nu puteau fi înmatriculate. Invocarea propriei culpe nu poate fi primită. Astfel, dacă motocicletele nu puteau fi înmatriculate, atunci acestea ar fi trebuit să nu fie conduse pe drumurile publice.

Audiaţi fiind, inculpaţii A. şi C. au recunoscut şi regretat numai parţial săvârşirea infracţiunilor de care au fost acuzaţi. Inculpaţii au tăgăduit implicarea în săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În final, instanţa reţine că există legătură de cauzalitate între omisiunea inculpatului A. de a se asigura şi de a semnaliza anterior efectuării manevrei de a vira la stânga, între nedeţinerea de către acesta a unui permis de conducere, între consumul de alcool şi producerea accidentului. De asemenea, instanţa reţine că există legătură de cauzalitate între omisiunea inculpatului C. de a conduce motocicleta cât mai aproape de marginea drumului, între consumul de alcool şi producerea accidentului.

Aceasta deoarece prin respectarea normelor de circulaţie, inculpaţii aveau posibilitatea de a evita coliziunea cu victimele.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, instanţa reţine că legile succesive aplicabile prevăd limite egale de pedeapsă pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Legea veche este mult mai favorabilă în privinţa concursului de infracţiuni, prin lipsa sporului obligatoriu de pedeapsă. Însă, legea nouă prevede limite de pedeapsă mai mici în cazul infracţiunilor de vătămare corporală din culpă. De asemenea, infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul penal este sancţionată alternativ cu amenda. Apreciind global legile succesive aplicabile în timp, instanţa consideră că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 2009, întrucât limitele de pedeapsă sunt, în general, mai mici decât în vechea legislaţie, iar una dintre infracţiuni este sancţionată alternativ cu pedeapsa amenzii penale.

1. a. Fapta inculpatului A. constând în aceea că, la data de 09.06.2013, în jurul orei 20.30, conducând motocicleta marca Yamaha TW neînmatriculată, de culoare neagră, pe strada H. din oraşul G., jud. E., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, fără a deţine permis de conducere şi fără a se asigura în vederea schimbării direcţiei de mers, a generat coliziunea cu motocicleta marca Yamaha TW condusă de inculpatul C., în urma impactului motocicletele deplasându-se pe trotuar, rezultând astfel decesul numitului I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Elementul material al infracţiunii de ucidere din culpă constă în acţiunea inculpatului de a conduce motocicleta sub influenţa băuturilor alcoolice, fără permis de conducere şi fără a se asigura în vederea schimbării direcţiei de mers, şi de a favoriza impactul cu motocicleta aflată în urma sa.

Acţiunea a fost săvârşită cu ocazia efectuării unei activităţi - aceea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, pentru exercitarea căreia sunt stabilite reguli prin acte normative - O.U.G. nr.195/2002 şi H.G. nr.1391/2006.

Totodată, acţiunea este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea activităţii de conducere a unui autoturism:

- art. 20 din O.U.G. nr.195/2002 „pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere, conducătorii acestora trebuie să posede permis de conducere corespunzător”;

- art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 („Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.”), şi

- art. 116 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 („Intenţia conducătorilor de autovehicule şi tramvaie de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi şi 100 m în afara localităţilor înainte de începerea efectuării manevrelor”.),

- art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 („Constituie contravenţie şi se sancţionează […] săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune”.)

Acţiunea inculpatului a avut ca rezultat moartea unei persoane, a victimei I..

Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi decesul victimei a fost stabilită prin raportul de constatare medico-legală nr. 192/AUT/15.06.2013, potrivit căruia: „Leziunile de violenţă constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri și planuri dure în cadrul unui accident rutier” (fila 69 d.u.p.).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit infracţiunea din culpă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 4 lit. b) din Codul penal, întrucât nu a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale, deși trebuia și putea să prevadă producerea stării de pericol.

b. Fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 09.06.2013, în jurul orei 20.30, a condus motocicleta marca Yamaha TW, de culoare neagră, pe strada H. din oraşul G., jud. E., fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzute de art. 335 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii constă în acţiunea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere.

Urmarea imediată constă în starea de pericol cu privire la relațiile sociale ce privesc siguranța traficului rutier.

Fiind infracţiuni de pericol, legătura de cauzalitate între fapte şi urmările produse rezultă din materialitatea faptei (ex re).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, conform art. 16 alin. 3 lit. a) din Codul penal, întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a urmărit producerea stării de pericol.

Infracţiunea a fost săvârşită în forma continuă, acţiunea prelungindu-se în timp în chip natural, până la intervenţia unei împrejurări care a determinat epuizarea infracţiunii, în cauză fiind vorba despre oprirea motocicletei conduse de către inculpat în victimele aflate pe trotuar.

c. Fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 09.06.2013, în jurul orei 20.30, a condus motocicleta marca Yamaha TW, neînmatriculată, de culoare neagră, pe strada H. din oraşul G., jud. E., întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii constă în acţiunea de a conduce un autovehicul care nu era înmatriculat.

Urmarea imediată constă în starea de pericol cu privire la relațiile sociale ce privesc siguranța traficului rutier.

Fiind infracţiuni de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmările produse rezultă din materialitatea faptei (ex re).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, conform dispoziţiilor de art. 16 alin. 3 lit. a) din Codul penal, întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a urmărit producerea stării de pericol.

Infracţiunea a fost săvârşită în formă continuă, acţiunea prelungindu-se în timp în chip natural, până la intervenţia unei împrejurări care a determinat epuizarea infracţiunii, în cauză fiind vorba despre oprirea motocicletei conduse de către inculpat în victimele aflate pe trotuar.

d. Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit retragerea plângerii prealabile.

Potrivit dispozițiilor art. 196 alin. 6 Cod penal, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. 1 Cod penal, retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Prin declarația dată în fața instanței de judecată, persoana vătămată B. a arătat că este de acord să își retragă plângerea prealabilă formulată faţă de inculpatul A. (f. 199 d.i.).

În aceste condiţii, potrivit art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală și la art. 158 alin. 1 Cod penal, instanţa va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. 1 din Codul penal, ca urmare a intervenirii retragerii plângerii prealabile.

În baza dispozițiilor art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. faţă de inculpatul A..

În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei, vor fi suportate de către persoana vătămată B.

Toate cele trei infracţiuni menţionate mai sus au fost săvârşite în concurs ideal, întrucât prin aceeaşi acţiune au fost lezate valori sociale distincte.

2. a. Fapta inculpatului C. constând în aceea că, la data de 09.06.2013, în jurul orei 20.30, conducând motocicleta marca Yamaha TW neînmatriculată, de culoare alb-albastru, pe strada H. din oraşul G., jud. E., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, fără a conduce motocicleta cât mai aproape de partea din dreapta a drumului public, a intrat în coliziune cu motocicleta marca Yamaha TW condusă de inculpatul A., în urma impactului motocicletele deplasându-se pe trotuar, rezultând astfel decesul numitului I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzute de art. 192 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Elementul material al infracţiunii de ucidere din culpă constă în acţiunea inculpatului de a conduce motocicleta sub influenţa băuturilor alcoolice, aproape de axul drumului, şi de a intra în coliziune cu motocicleta aflată în faţa sa.

Acţiunea a fost săvârşită cu ocazia efectuării unei activităţi - aceea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, pentru exercitarea căreia sunt stabilite reguli prin acte normative - O.U.G. nr.195/2002 şi H.G. nr.1391/2006.

Totodată, acţiunea este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea activităţii de conducere a unui autoturism:

- art. 41 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 („Vehiculele şi animalele, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulaţie, cât mai aproape de marginea părţii carosabile, cu respectarea semnificaţiei semnalizării rutiere şi a regulilor de circulaţie.”) şi

- art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 („Constituie contravenţie şi se sancţionează […] săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune”.).

Acţiunea inculpatului a avut ca rezultat moartea unei persoane, a victimei I..

Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi decesul victimei a fost stabilită prin raportul de constatare medico-legală nr. 192/AUT/15.06.2013 (fila 69 d.u.p.).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta din culpă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 4 lit. b) din Codul penal, întrucât nu a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale, deși trebuia și putea să prevadă producerea stării de pericol.

b. Fapta inculpatului C., constând în aceea că, la data de 09.06.2013, în jurul orei 20.30, a condus motocicleta marca Yamaha TW, neînmatriculată, de culoare alb-albastră, pe strada H. din oraşul G., jud. E., întrunește elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzute de art. 334 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Elementul material al laturii obiective al infracţiunii constă în acţiunea de a conduce un autovehicul care nu era înmatriculat.

Urmarea imediată constă în starea de pericol cu privire la relațiile sociale ce privesc siguranța traficului rutier.

Fiind infracţiuni de pericol, legătura de cauzalitate între faptă şi urmările produse rezultă din materialitatea faptei (ex re).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta cu intenţie directă, conform dispoziţiilor de art. 16 alin. 3 lit. a) din Codul penal, întrucât a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale şi a urmărit producerea stării de pericol.

Infracţiunea a fost săvârşită în formă continuă, acţiunea prelungindu-se în timp în chip natural, până la intervenţia unei împrejurări care a determinat epuizarea infracţiunii, în cauză fiind vorba despre oprirea motocicletei conduse de către inculpat în victimele aflate pe trotuar.

c. Fapta inculpatului C. constând în aceea că, la data de 09.06.2013, în jurul orei 20.30, conducând motocicleta marca Yamaha TW neînmatriculată, de culoare alb-albastră, pe strada H. din oraşul G., jud. E., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în coliziune cu motocicleta marca Yamaha TW condusă de inculpatul A., în urma impactului motocicletele deplasându-se pe trotuar, rezultând astfel vătămarea corporală a persoanei vătămate B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Elementul material al infracţiunii de vătămare corporală din culpă constă în acţiunea inculpatului de a conduce motocicleta sub influenţa băuturilor alcoolice şi de a intra în coliziune cu motocicleta aflată în faţa sa, ceea ce a condus la vătămarea prin ricoşeu a persoanei vătămate B..

Acţiunea a fost săvârşită sub influenţa băuturilor alcoolice – acesta având o îmbibaţie alcoolică de 0,35% la ora (f. 80 d.u.p.).

Acţiunea inculpatului a avut ca rezultat vătămarea corporală a unei persoane, respectiv a victimei B..

Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi vătămare corporală a victimei a fost stabilită prin raportul de constatare medico-legală nr. 1697/E/2013/29.01.2014, potrivit căruia persoana vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 40-45 zile de îngrijiri medicale (fila 73 d.u.p.).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta din culpă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 4 lit. b) din Codul penal, întrucât nu a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale, deși trebuia și putea să prevadă producerea stării de pericol.

d. Fapta inculpatului C. constând în aceea că, la data de 09.06.2013, în jurul orei 20.30, conducând motocicleta marca Yamaha TW neînmatriculată, de culoare alb-albastră, pe strada H. din oraşul G., jud. E., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, fără a conduce motocicleta cât mai aproape de partea din dreapta a drumului public, a intrat în coliziune cu motocicleta marca Yamaha TW condusă de inculpatul A., în urma impactului motocicletele deplasându-se pe trotuar, rezultând astfel vătămarea corporală a persoanei vătămate A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. 2, alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Elementul material al infracţiunii de vătămare corporală din culpă constă în acţiunea inculpatului de a conduce motocicleta sub influenţa băuturilor alcoolice, aproape de axul drumului, şi de a intra în coliziune cu motocicleta aflată în faţa sa.

Acţiunea a fost săvârşită cu ocazia efectuării unei activităţi - aceea de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, pentru exercitarea căreia sunt stabilite reguli prin acte normative - O.U.G. nr.195/2002 şi H.G. nr.1391/2006.

Totodată, acţiunea este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea activităţii de conducere a unui autoturism: art. 41 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 şi art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

Acţiunea inculpatului a avut ca rezultat vătămarea corporală a unei persoane, respectiv a victimei A..

Legătura de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi vătămare corporală a victimei a fost stabilită prin raportul de constatare medico-legală nr. 1696/E/01.07.2013, potrivit căruia persoana vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale, dar şi o infirmitate fizică permanentă - splenectomie (fila 70 d.u.p.).

În ceea ce priveşte latura subiectivă, inculpatul a săvârşit fapta din culpă, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 4 lit. b) din Codul penal, întrucât nu a avut reprezentarea consecinţelor acţiunii sale, deși trebuia și putea să prevadă producerea stării de pericol.

Toate cele patru infracţiuni menţionate mai sus au fost săvârşite în concurs ideal, întrucât prin aceeaşi acţiune au fost lezate valori sociale distincte.

Instanţa de fond nu reţine concluziile formulate de inculpatul C., prin apărător, de a se dispune achitarea în temeiul art. 17 alin. 2 și al art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 31 din Codul penal, „Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.”

În cauză, inculpatul a invocat faptul că impactul motocicletei conduse de acesta cu motocicleta condusă de către inculpatul A., din care a rezultat moartea numitului I. (fapta prevăzută de legea penală - uciderea unei persoane) a fost determinat imposibilitatea prevederii manevrei de virare la stânga a inculpatului A., cu atât mai mult cu cât acesta din urmă circula la o distanţă de 2 m faţă de axul drumului (consecinţa unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută).

Însă, faţă de probatoriul analizat mai sus, instanţa conchide că apărarea formulată de inculpat nu prezintă relevanță cu privire la latura penală a cauzei.

Instanța consideră că inculpatul C. nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la conducerea autovehiculului cât mai aproape de marginea drumului. Întrucât există o conduită ce îi este imputabilă inculpatului C. în producerea evenimentului rutier, reţinerea cazului fortuit este exclusă.

Altfel spus, fapta penală a inculpatului nu este consecinţa împrejurării neprevăzute constând în conduita imprudentă şi concurentă a inculpatului A., ci este în egală măsură consecinţa faptului că inculpatul  C. nu a condus motocicleta cât mai aproape de marginea drumului, intrând astfel în coliziune cu acesta.

De asemenea, caracterul secundar (f. 143-144 d.u.p.) al omisiunii inculpatului C. de a respecta poziţia de mers nu este de natură să diminueze procentajul de culpă în producerea evenimentului rutier. Astfel, contribuţia inculpatului are caracter secundar, însă este esenţială, întrucât în absenţa sa, accidentul nu s-ar fi produs. Instanţa reţine că inculpaţii au avut o contribuţie de 50% fiecare în producerea complexului eveniment rutier.

Totodată, instanţa nu poate reţine concluziile inculpatului C. referitoare la dezincriminarea infracţiunii de vătămare corporală din culpă săvârşită faţă de persoana vătămată B.. Astfel, inculpatul a susţinut că art. 196 alin.1 din Codul penal nu mai reia sintagma urmarea nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi prevăzută de art. 184 alin.1, alin. 3 din Vechiul Cod penal. Argumentul inculpatului este întemeiat doar parţial. Dispoziţiile art. 196 alin. 1 din Codul penal incriminează în prezent doar fapta prin care se produc leziuni traumatice, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţei psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. Într-adevăr, fapta prin care se produc leziuni traumatice, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, săvârşită din culpă de către o persoană ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anumite activităţi nu mai este incriminată. Însă, instanţa a reţinut deja că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de 0,35 % (f. 80 d.u.p.). Prin urmare, ipoteza textului art. 196 alin.1 din Codul penal – lege penală mai favorabilă conform analizei de mai sus – este îndeplinită în privinţa inculpatului. De aceea, teza acestuia nu poate fi primită.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 396 alin. 1, alin. 2 din Codul de procedură penală, întrucât fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiune dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanţa va dispune condamnarea inculpaţilor C. şi A.  pentru săvârşirea infracţiunilor analizate mai sus.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa are în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele precum şi dispozițiile art. 74 din Codul penal, potrivit cu care stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Instanța reține că inculpaţii au condus autoturismul cu o viteză redusă faţă de limita maximă admisă pe sectorul de drum (35 km/h şi 46 km/h, faţă de 50 km/h – f. 132 d.u.p.).

Cu privire la persoana inculpaţilor, aceştia sunt integraţi social şi nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale. De asemenea, în cursul procesului penal, inculpaţii s-au prezentat la organele de urmărire penală şi la toate termenele de judecată, având o atitudine relativ cooperantă, chiar dacă au susținut că sunt nevinovaţi.

Instanța reţine totuşi gravitatea faptelor din prisma urmărilor produse (decesul unei persoane, vătămarea corporală a altor două persoane). Apoi, instanţa reţine că inculpatul A. nu deţine permis de conducere. Apoi, ambii inculpaţi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Instanţa reţine şi că inculpaţii nu au înţeles nimic din prezentul proces penal şi că preocuparea principală şi constantă a fiecăruia a fost de a plasa vina asupra celuilalt. Aceştia au dat dovadă de lipsă de căinţă şi au refuzat expres să-şi asume responsabilitatea pentru infracţiunile comise.

 1. În privinţa inculpatului A., instanţa consideră că pentru sancţionarea, dar şi pentru formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 192 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În egală măsură, în baza dispozițiilor art. 67 alin. 1 din Codul penal, instanța va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de dispozițiile art. 66 alin.1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere pe o perioadă de trei ani de la data executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, instanţa va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 335 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an şi şase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Totodată, în baza art. 334 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul A., la pedeapsa amenzii penale de 6.000 lei (200 zile-amendă a câte 30 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

La stabilirea unei zile-amendă instanţa a avut în vedere că inculpatul este angajat în muncă.

În baza art. 39 alin. 1  lit. e) din Codul penal, va contopi pedepsele aplicate, aplicând pedeapsa în cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 6 luni, urmând ca inculpatul A. să execute 2 (doi) ani și 6 (şase) luni închisoare, pedeapsă căreia îi va adăuga în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 lei.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului A. pedeapsa complementară cea mai grea, interzicerea exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse.

În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, instanţa va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat. În baza dispoziţiilor art. 14 din aceeaşi lege, profilul genetic obţinut de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, introdus în S.N.D.G.J., vor fi şterse după trecerea unei perioade de 5 ani de la decesul acestuia.

2. În privinţa inculpatului C., instanţa consideră că pentru sancţionarea, dar şi pentru formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 192 alin. 1 şi alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În egală măsură, în baza dispozițiilor art. 67 alin. 1 din Codul penal, instanța va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de dispozițiile art. 66 alin.1 lit. i) din Codul penal, respectiv dreptul de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere pe o perioadă de trei ani de la data executării pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, instanţa va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 196 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (persoană vătămată B.).

În baza art. 196 alin. 2, alin. 3 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul C. la pedeapsa amenzii penale de 9.000 lei (300 zile-amendă a câte 30 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă (persoană vătămată A.).

Totodată, în baza art. 334 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, va condamna pe inculpatul C., la pedeapsa amenzii penale de 6.000 lei (200 zile-amendă a câte 30 lei pentru fiecare zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

La stabilirea unei zile-amendă instanţa a avut în vedere că inculpatul este angajat în muncă.

În baza art. 39 alin. 1 lit. c) din Codul penal, instanţa va contopi pedepsele cu amenda stabilite în cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea de 9.000 lei închisoare, căreia îi adaugă o treime din totalul celorlalte, respectiv 2.000 lei, urmând ca inculpatul să execute în final 11.000 lei.

În baza art. 39 alin. 1  lit. e) din Codul penal, va contopi pedepsele aplicate, aplicând pedeapsa în cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care va adăuga un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul C. să execute 2 (doi) ani și 2 (două) luni închisoare, pedeapsă căreia îi va adăuga în întregime pedeapsa amenzii penale în cuantum de 11.000 lei.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) din Codul penal, aplică inculpatului C. pedeapsa complementară cea mai grea, interzicerea exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal, pentru o perioadă de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a acestei pedepse.

În baza art. 45 alin. 5 din Codul penal, aplică inculpatului C. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării dreptului de a conduce vehicule care presupun deținerea unui permis de conducere, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. i) din Codul penal de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, instanţa va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat. În baza dispoziţiilor art. 14 din aceeaşi lege, profilul genetic obţinut de la inculpatul condamnat definitiv la pedeapsa închisorii, introdus în S.N.D.G.J., vor fi şterse după trecerea unei perioade de 5 ani de la decesul acestuia.

a. În cauză, s-au constituit părţi civile în procesul penal:

-D., iniţial pentru suma de 15.000 Euro cu titlu de daune materiale şi 25.000 Euro daune morale (f. 43 d.u.p.), iar ulterior terminării cercetării judecătoreşti pentru suma de 70.000 de Euro cu titlu de daune morale şi de 21.900 lei cu titlu de daune materiale (fila 210 d.i.);

-B. pentru suma de 20.000 Lei, cu titlu de daune morale şi suma de 4.000 lei cu titlu de daune materiale (fila 108 d.i.).

-Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă E. pentru suma de 8.310,87 lei, cu titlu de daune materiale (f. 46 d.u.p.).

-Serviciul de Ambulanţă Judeţean E., pentru suma de 579,94 lei cu titlu de daune materiale (f. 45 d.u.p.).

-A., pentru suma de 25.000 Euro cu titlu de daune morale şi daune materiale într-un cuantum neprecizat (f. 89 d.i.).

În raport de situaţia de fapt, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1.357 din Codul civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi vinovăţia, astfel:

- Fapta ilicită este reprezentată de încălcarea dreptului obiectiv şi anume dispoziţiile art. 20 din O.U.G. nr.195/2002, art. 54 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, ale art. 116 alin. 2 din H.G. nr. 1391/2006 şi ale art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 în cazul inculpatului A., respectiv dispoziţiile art. 41 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 şi ale art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 în cazul inculpatului C..

- Vinovăţia inculpaţilor îmbracă forma şi modalitatea culpei în cazul infracţiunilor care au generat prejudicii, conform explicaţiilor de mai sus.

- Prejudiciul material produs părţilor civile prin fapta ilicită este reprezentat de ocazionarea unor cheltuieli de înmormântare, în cazul părţii civile D., în cuantum de 4.418,79 lei, constând în servicii administrative înhumare, taxă capelă, întocmire act de deces, îmbălsămare, lucrări cimitir, lumânări, loc de veci, sicriu, monument funerar. Caracterul cert al acestui prejudiciu rezultând din înscrisurile aflate la filele 186-194 d.i.

În cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă E. şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean E., instanţa reţine că prejudiciul a fost stabilit după preţuirea realizată de către acestea, fiind depuse listele cu decontul de cheltuieli. Însă, cuantumul pretenţiilor nu depăşeşte o valoare rezonabilă.

În privinţa modificării cuantumului pretenţiilor formulate de către partea civilă D., instanţa reţine că aceasta a fost făcută cu nerespectarea dispoziţiilor art. 20 alin. 5 Cod procedură penală, majorarea pretenţiilor intervenind ulterior terminării cercetării judecătoreşti, respectiv cu ocazia dezbaterilor. În consecinţă, instanţa va avea în vedere numai cuantumul pretenţiilor civile precizat iniţial, în termenul legal.

În privinţa pretenţiilor materiale formulate de către partea civilă A., instanţa observă că în cazul acestora nu este precizată întinderea. Or, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 2 Cod procedură penală, constituirea de parte civilă se face cu indicarea întinderii pretenţiilor. Iar partea civilă A. a precizat doar întinderea pretenţiilor morale. În consecinţă, instanţa urmează a respinge cererea de constituire de parte civilă privitoare la daunele materiale formulată în cauză de către partea civilă A., ca inadmisibilă.

Prejudiciul moral constă în suferinţa cauzată părţii civile D. prin pierderea intempestivă a mamei. Din declaraţia martorului L. (f. 160 d.i.), rezultă că relaţiile victimei cu fiul său erau foarte apropiate, specifice relaţiilor de afecţiune existente într-o familie, decesul victimei provocându-i părţii civile o puternică suferinţă psihică. Pentru a stabili cuantumul daunelor ce vor fi acordate, instanţa va avea în vedere principiul reparaţiei echitabile şi proporţionale, stabilind că suma globală de 20.000 euro corespunde prejudiciului moral încercat de fiul victimei decedate. Suma urmează a fi achitată în solidar de către inculpaţi.

În privinţa prejudiciului moral cauzat persoanei vătămate B., instanţa reţine că din declaraţia martorului M. rezultă că cea dintâi a suferit un şoc puternic prin accidentul produs. Instanţa va avea în vedere principiul reparaţiei echitabile şi proporţionale, stabilind că suma globală de 20.000 lei pretinsă de partea civilă corespunde prejudiciului moral încercat partea civilă B.. Instanţa a reţinut deja că aceasta şi-a retras plângerea prealabilă formulată în cauză faţă de inculpatul A.. De asemenea, instanţa a reţinut deja că inculpaţii au avut contribuţii egale la săvârşirea faptelor vătămătoare. Lăsând nesoluţionată acţiunea civilă formulată faţă de inculpatul A., instanţa îl va obliga numai pe inculpatul C. la plata către partea civilă B. a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.

În privinţa daunelor materiale solicitate, instanţa reţine că partea civilă B. nu a făcut dovada acestora, motiv pentru care instanţa va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

În privinţa daunelor morale solicitate de inculpatul A., constituit parte civilă în cauză, instanţa reţine că acesta a suferit o splenectomie în urma incidentului rutier, ceea ce echivalează cu o infirmitate fizică permanentă. În raport de această suferinţă, instanţa consideră că suma de 10.000 Euro reprezintă o sumă de bani suficientă pentru atenuarea suferinţei pricinuite. Însă, instanţa a reţinut deja că inculpaţii au contribuit în mod egal la producerea faptelor vătămătoare. Prin urmare, reţinând culpa concurentă a inculpatului A., constituit parte civilă în cauză, instanţa urmează a dispune obligarea numai în parte a inculpatului C. la plata către cel dintâi a sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune morale.

- Între faptele inculpaţilor şi prejudiciu există raport de cauzalitate, întrucât în lipsa acţiunii inculpatului, accidentul, ce a cauzat decesul victimei, prejudicial moral şi, implicit, cheltuielile de înmormântare nu s-ar fi produs.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil  şi la art. 1.382 Cod civil, instanța  a admis  în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi  a obligat  în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta al echivalentului în lei al sumei de 20.000 Euro, reprezentând daune morale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil  şi la art. 1.382 Cod civil, instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D. şi a obligat în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta a sumei de 4.418,79 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil  şi la art. 1.382 Cod civil, instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă E. şi a obligat în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta a sumei de 8.310,87 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil  şi la art. 1.382 Cod civil, instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean E. şi va obliga în solidar pe inculpaţii A. şi C. la plata către aceasta a sumei de 579,94 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, instanța a admis  în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a obligat  pe inculpatul C. la plata către aceasta a sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, instanța a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă B. în contradictoriu cu inculpatul C. privitoare la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, instanța a respins cererea de constituire ca parte civilă privitoare la daunele materiale formulată de partea civilă A. în contradictoriu cu inculpatul C., ca inadmisibilă.

În baza art. 19 şi art. 397 din Codul de procedură penală raportat la art. 1.357 Cod civil, instanța a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A. şi a obligat pe inculpatul C. la plata către aceasta a echivalentului în lei al sumei de 5.000 Euro, reprezentând daune morale.

În final, având în vedere soluţia de condamnare, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură penală, instanţa îi va obliga pe fiecare dintre inculpaţii A. şi C. la plata sumei de 850 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

La stabilirea cheltuielilor judiciare, instanţa are în vedere cheltuielile din cursul urmăririi penale (1.000 lei), numărul de termene de judecată (opt termene), citaţiile, corespondenţa cu instituţii etc.

Văzând că plata onorariului de avocat nu este reglementată de Codul de procedură penală, instanţa reține că potrivit art. 453 din Codul de procedură civilă, aplicabil conform dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură civilă şi conform art. 276 alin. 6 Cod procedură penală, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.

Instanţa reţine că inculpatul C. a solicitat obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor de judecată. Însă, în urma cercetării judecătoreşti, instanţa nu a putut reţine o culpă a inculpatului A. în raport cu inculpatul C.. În consecinţă, instanţa va respinge cererea inculpatului C. de obligare a inculpatului A. la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Viceversa este totuşi valabilă, întrucât inculpatul C. a săvârşit o infracţiune în dauna inculpatului A., în condiţii de culpă concurentă, conform analizei de mai sus – 50% - 50%. În consecinţă, instanţa urmează a admite numai în parte cheltuielile de judecată solicitate.

Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanţa observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către partea civilă A. în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a onorariului de avocat (filele 204-208 – 6.900 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a inculpatului C., îl va obliga pe acesta să plătească suma de 3.450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă A..

Cercetând actele depuse la dosarul cauzei, instanţa observă înscrisurile ce atestă efectuarea unor cheltuieli de către partea civilă D. în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a onorariului de avocat (fila 209 – 1.700 lei), astfel încât, reținând culpa procesuală a inculpaţilor, îi va obliga pe aceştia în solidar să plătească suma de 1.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă D..

Onorariul avocatului din oficiu F. în cuantum de 195 lei urmează a fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti, inculpaţii C. şi A. şi partea civilă D..

Reprezentantul Ministerului Public susţine că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti împotriva sentinţei penale nr. 153 din data de 10 august 2017 pronunţată de Judecătoria Zărneşti, vizează individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.

În cauză, în sarcina inculpatului A. s-a reţinut săvârşirea a 3 infracţiuni, respectiv ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 şi 3 Cod penal, conducerea unui vehicul fără permis prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal iar pentru una s-a dispus încetarea procesului penal, respectiv pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, urmare retragerii plângerii prealabile.

Pentru inculpatul C. s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal,  art. 196 alin. 1 Cod penal, art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal  şi art. 334 alin. 1 Cod penal.

Consideră că în cauză nu s-a procedat la o individualizare justă din punct de vedere judiciar. Astfel,  pentru infracţiunea de ucidere din culpă pedeapsa este echivalentă cu minimul special al textului de lege incriminator.

Având în vedere şi numărul de infracţiuni care au fost săvârşite, apreciază că nu sunt respectare criteriile de individualizare şi solicită majorarea acestora, în special pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Solicită a fi avute în vedere motivele dezvoltate în referatul parchetului aflat la dosarul cauzei.

În plus, pentru inculpatul C., sub aspectul individualizării, consideră că nu s-a realizat o justă individualizare, cel puţin din punct de vedere al proporţionalităţii.

Pentru infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. 1 Cod penal, s-a dispus condamnarea la o pedeapsă de 6 luni închisoare, or pentru  infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. 2, 3 Cod penal, s-a dispus pedeapsa amenzii.

Raportat la gravitatea fiecăreia dintre infracţiunile comise, consideră că nu este o proporţie între pedepsele aplicate.

Apelantul inculpat A. consideră că legea penală mai favorabilă este Codul penal 1968, deoarece aşa cum se prevede în literatura de specialitate, în practica judiciară, dar şi în art. 7 paragraf 1 din Convenţie, când se face aplicarea legii penale mai favorabile, trebuie să se ţină cont de legea penală mai favorabilă în funcţie de faptele concrete ale cauzei dedusă judecăţii.

Legea penală mai favorabilă este Codul penal 1968 deoarece limitele de pedeapsă pentru infracţiunea cea mai gravă este închisoarea de la 2 la 7 ani, raportat la sancţiunile din Codul penal şi celelalte legi succesive, dar stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracţiuni este mai favorabilă raportat la Codul penal anterior.

În acest context, solicită a observa dispoziţiile art. 33 Cod penal 1968 referitor la concursul de infracţiuni şi art. 34 lit. b şi d din Codul penal 1968 cu privire la pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni şi dispoziţiile art. 38 din Codul penal actual, care sunt în mod vădit mai severe cu privire la concurs spre deosebite de dispoziţiile art. 34 din Codul penal 1968.

Prima instanţă face referire la faptul că sancţiunile pentru unele dintre infracţiunile deduse judecăţii ar fi limitele mai mici în actualul cod penal, dar în opinia sa, aceasta nu contează în mod deosebit, ci pentru acest concurs de infracţiuni la care a făcut referire.  Pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă nu se mai impune pentru că a intervenit împăcarea.

Al doilea aspect pe fondul cauzei este faptul că, aşa după cum se poate observa, în cauză nu există martori care să fi participat efectiv la săvârşirea acelor infracţiuni.

Raportul de expertiză care s-a întocmit în cauză are un rol deosebit de important, are un caracter ştiinţific şi ar fi trebuit să vină să lămurească cele mai multe aspecte ale cauzei pentru a putea deduce care au fost împrejurările săvârşirii faptelor respective.

Apărătorul ales al inculpatului subliniază faptul că încă din faza de urmărire penală a arătat şi a solicitat recuzarea expertului, dovadă fiind înscrisurile de la dosar.

Raportul de expertiză a fost făcut de domnul expert cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv nu a avut licenţa de operare pentru programul utilizat la întocmirea raportului de expertiză.

În mod total nejustificat a făcut trimitere şi la textul de lege care reglementează domeniul. Atât magistratul procuror în cursul urmăririi penale, apoi magistratul judecător de la Judecătoria Zărneşti şi magistratul de la Tribunalul Braşov prin încheierile date cât şi în  faza camerei preliminare, au susţinut că niciun expert nu este obligat să aibă licenţă pentru a efectua o asemenea expertiză, ceea ce este un lucru nereal, fapt dovedit prin acea adresă pe care a depus-o la dosar încă din faţa primei instanţe şi prin care se dovedeşte că orice expert indiferent de domeniul în care activează este obligat să aibă licenţă pentru programul pe care îl utilizează.

Expertul a efectuat raportul de expertiză pe programul Universităţii R. şi a recunoscut că nu a avut licenţă pentru a opera pe acest program. În acest sens, a dat dovadă de imparţialitate pentru a că lucrat împreună cu expertul parte al coinculpatului C.. Nu a făcut singur acea expertiză, cum ar fi fost legal şi normal, ci a preluat date din expertiza făcută de expertul parte al celeilalte părţi.

În continuare, apărătorul ales susţine că se va referi la toate greşelile care pot afecta soluţionarea pertinentă a cauzei, care  a  afectată soluţia în primă instanţă.

Cel mai important este să se refacă expertiza. În acest sens, apărătorul punctează faptul că a formulat şi o plângere penală, dar care se află încă spre soluţionare la parchet, nefiind dată încă soluţia în cazul respectiv.

Prin urmare, s-au făcut încălcări grave ale legii, iar din punctul său de vedere, raportul de expertiză este lovit de nulitate absolută, ce poate fi invocată oricând.

Apărătorul ales arată că a ridicat aceste excepţii şi în faza de urmărire penală, în faza camerei preliminare şi apoi pe tot parcursul judecăţii în faţa primei instanţe, dar nimeni nu a ţinut cont de aceste aspecte.

Această probă este obţinută cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale, nu poate fi legală şi pe cale de consecinţă, instanţa nu poate pronunţa o hotărâre pe baza unei probe nelegale dublată şi de suspiciunea rezonabilă privind lipsa de imparţialitate a expertului. Cu atât mai mult cu cât şi inculpatul a avut un expert parte care a fost exclus, dar nu s-a ţinut cont de obiecţiunile formulate. A ataşat motivelor de apel şi punctul de vedere al expertului parte care sunt mult mai clare decât ce ar putea invoca pe partea de legalitate a raportului respectiv.

Referitor la toate celelalte aspecte care au fost reţinute de prima instanţă, toate acestea derivă din acel raport de expertiză pe care prima instanţă a pus un accent deosebit. Era singura probă ştiinţifică de la dosar, neexistând alte probe.

Chiar instanţa arată că există un dubiu cu privire la împrejurarea dacă inculpatul A. a semnalizat când a dorit să treacă pe partea stângă pe drumul ce ducea spre casă. Instanţa a arătat că singura sursă este declaraţia coinculpatului C. care nu se coroborează cu nicio altă probă de la dosar, o spune chiar magistratul de la Judecătoria Zărneşti. Totuşi pe parcurs, se ajunge la concluzia că inculpatul A. nu a semnalizat. Se întreabă care a fost logica pentru a se ajunge la această concluzie. Nu există nicio probă care să ateste omisiunea de a semnaliza, decât declaraţia coinculpatului C..

Dacă s-ar fi efectuat raportul de expertiză aşa cum ar fi trebuit, respectiv dacă s-ar fi determinat viteza, distanţa, greutatea motocicletelor, s-ar fi putut ajunge la concluzii care poate ar fi răsturnat cu totul soluţia primei instanţe.

A se vedea că este foarte probabil că inculpatul C. a circulat cu o viteză superioară limitei admise din respectiva zonă, situaţie ce a fost evitată. S-a evitat a fi trecută de către expertul S., prin simularea acelui program prin introducerea în raportul de expertiză a unei variante eronate. Acel program este foarte performant şi este făcut mai mult pentru simulare pentru studenţii din facultăţile de profil, să studieze pe acesta. Datele trebuiau să fie mult mai concrete, nu trebuia să se meargă pe o simulare. Erau date concrete luate din teren,  Se făcuse în mod cert cercetarea  la faţa locului  şi toate aceste date trebuiau să fie coroborate. Se puteau da soluţii complete la probele ridicate la raportul de expertiză. 

 Este clar faptul că la viteză s-a greşit în mod intenţionat. Dacă s-ar fi calculat viteza reală cu care venea coinculpatul C., s-ar fi văzut că, indiferent de viteza cu care circula inculpatul A., indiferent dacă acesta a semnalizat sau nu, că avea permis sau nu, că motocicleta era înmatriculată sau nu, respectiv dacă avea sau nu permis de conducere în momentul în care  motocicleta din spate a avut viteză şi nu s-a asigurat. În momentul în care venea din spate, a venit cu viteză, deşi urma o intersecţie de drumuri, semnalizată, el trebuia să reducă viteza, ceea ce n-a făcut. Cu toate acestea, i-a acroşat roata din spate şi cele două motociclete au format un ansamblu de corpuri, care deja au luat o altă traiectorie, cu o altă viteză şi au pornit către trotuarul străzii respective unde au lovit persoana vătămată B..

Expertul parte a demonstrat foarte clar că ea nu se afla chiar pe trotuar, ci era chiar coborâtă pe marginea carosabilului. Expertul a demonstrat că ea nu se afla chiar pe trotuar, era coborâtă pe carosabil, au lovit-o şi aceasta prin cădere a determinat căderea victimei, respectiv a persoanei care a decedat, cea de a doua victimă. Nu a fost lovită de ansamblul de motociclete.

Ansamblul de motociclete au lovit persoana vătămată şi aceasta în cădere,  a antrenat şi căderea victimei care a decedat.

Tot din momentul impactului, inculpatul A. a fost aruncat de pe motocicletă, s-a aflat la un pas de moarte, a fost salvat  şi totodată şi-a pierdut un organ vital. A fost o lecţie foarte dură pentru el. Dacă toate aceste elemente erau prezentate în mod corect, respectiv dacă se făceau calculele aşa cum ar fi trebuit, atunci ar fi existat imaginea clară a tot ceea ce a fost acolo.

Apărătorul se întreabă cum poate susţine prima instanţă că deja  prin raportul de expertiză s-a stabilit foarte clar viteza motocicletelor şi întreaga dinamică, atâta vreme cât există atâtea erori de calcul, pe care le-a demonstrat prin anexa depusă; la greutatea motocicletelor  respective s-au trecut calcule  total eronate, care nu corespund realităţii. Sunt foarte multe erori. Raportul de expertiză, în opinia sa, ar trebui să fie refăcut. 

De asemenea, se putea stabili, dar nu s-a stabilit,  dacă schimbarea direcţiei de mers s-a făcut în mod brusc sau nu. Aşa cum a mai arătat, coinculpatul C., ambii se fac vinovaţi pentru ce s-a întâmplat într-o mai mică sau mai mare măsură, dar subliniază faptul că indiferent de viteză, de faptul că avea sau nu permis, acest accident este unul atipic. Nu circula cu motocicleta; el nu  aveau cum să evite acest impact deoarece a fost acroşat  din  spate de motocicleta coinculpatului C.. A arătat şi poziţia victimelor din momentul producerii accidentului.

Instanţa subliniază faptul  că în urma accidentului, motocicletele au fost mutate şi din această  cauză nu s-a putut face reconstituirea datelor cu mare certitudine.

Că nu au fost mutate a susţinut şi a făcut dovada. Apare şi în procesul-verbal de cercetare la faţa locului că imediat după accident au fost mutate motocicletele pentru că ele căzuseră pe piciorul persoanei vătămate şi  ca atare, pentru a-i fi eliberat membrul inferior lovit, au fost mutate. Nu s-a citit cu atenţie din cauza faptului că nu s-a pus accent pe acel raport de expertiză.

În continuare, apărătorul ales susţine că s-a tot pus accentul pe faptul că cei doi inculpaţi au consumat alcool. Acum Nu se face teoria faptului care este nivelul alcoolemiei permis  în ţările europene, fără a exista pericol public pe drumurile publice. În cazul coinculpaţilor nu s-a depăşit limita legală, nici nu poate  fi vorba despre acest lucru. Or,  a reţine acest lucru pentru individualizarea pedepsei, ca şi circumstanţă agravantă, este total nejustificat şi neîntemeiat.

Având în vedere că motocicleta inculpatului A. a fost acroşată din spate de motocicleta inculpatului C., tot acolo se ajungea. Cele două motociclete au format un ansamblu comun şi au zburat într-o parte sau alta.

Având în vedere aceste aspecte, care nu au fost elucidate, nici prin raportul de expertiză, nici prin audierea celor doi inculpaţi, din punctul său de vedere există o mare îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului A.. Nu s-a făcut aplicarea principiului in dubio pro reo, potrivit căruia orice îndoială operează în favoarea inculpatului.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, solicită instanţei a vedea motivele de apel depuse şi anexa depusă care este făcută de expertul parte.

În opinia sa, nu ar trebui să existe acea agravantă referitoare la consumul de alcool pentru că nu este cazul. Nu este de acord cu afirmaţia primei instanţe în sensul că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul A. nu ar fi consumat alcool. A se vedea faptul că acesta a avut o alcoolemie foarte mică. Inculpatul A. a fost acostat din spate şi el însuşi a devenit o victimă.

S-a mai făcut menţiunea că inculpaţii nu au înţeles nimic din prezentul proces penal şi că au dat vina unul pe celălalt şi nu au arătat că le pare rău. Nu este de acord cu aceste afirmaţii, care sunt certificate de înscrisurile de la dosar, încă din faza de urmărire penală, respectiv aspectele care au condus la respectivul eveniment tragic. Inculpatul regretă şi s-a împăcat cu persoana vătămată.

Astfel cum a mai arătat, inculpatul A. şi-a pierdut un organ şi are şi calitatea de persoană vătămată în cadrul acestui proces.  Din anul 2013 de când a avut loc accidentul, starea sa de sănătate a avut de suferit şi va avea de suferit prin lipsa organului respectiv îi scade şi imunitatea corpului. De atunci inculpatul nu mai are linişte. Inculpatul este întreţinător de familie, nu este un tânăr care nu are loc de muncă. Singura pasiune pentru motoare l-a adus în această împrejurare. Fără să se creadă aşa ceva, nu încearcă să dea vina pe celălalt inculpat, care este un pic mai matur, dar el este cel care i-a inoculat această dragoste şi plăcere pentru motoare. El este mentorul inculpatului A., el l-a ajutat cu bani pentru a lua acest moped, de aceea l-a şi lăsat să circule înaintea lui deoarece dorea să-l vadă cum merge, cum respectă regulile de circulaţie şi mereu stabilea traseul. Astfel inculpatul A. s-a lăsat influenţat; este tânăr, dar are o vârstă şi fără să realizeze consecinţele juridice ale faptei, acum plăteşte  atât el cât şi părinţii lui.

De asemenea, instanţa nu a luat în considerare concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune E., unde se reţine că inculpatul A. se identifică un bun nivel, este integrat în societate, este susţinătorul material al familiei, este bine văzut în colectivitate şi lucrează în 4 schimburi, ceea ce puţin dintre tineri o mai fac astăzi.

Relativ la aspectul ce priveşte mediul carceral, face precizarea că vizitează mediul penitenciar şi cunoaşte ce se întâmplă în spitalele penitenciar şi în penitenciar în general. Un astfel de mediu nu este pentru a reeduca o persoană tânără pentru că acolo nu există asemenea valori. Aceste valori sunt insuficiente din toate punctele pentru întreg sistemul penitenciar din România, nu se poate face o educaţie. Toate aceste aspecte, consideră că trebuie a fi luate în calcul la pronunţarea soluţiei şi să fie coroborate. Un asemenea tânăr, ajungând în mediul carceral, nu va mai fi acelaşi, în sens clar negativ şi nu pozitiv.

În final, în  ceea ce priveşte latura civilă, referitor la pretenţiile formulate de partea civilă D., achiesează la poziţia coinculpatului C., care s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 de euro, după care a solicitat majorarea acestei sume pe motiv că şi alţi membrii ai familiei au fost afectaţi de pierderea victimei, respectiv a mamei, respectiv a bunicii. 

Este adevărat că fiecare ştie singur cât a suferit prin pierderea unei persoane dragi. Din punct de vedere legal trebuie să se ţină seama de acordarea unor sume compensatorii care să acopere o asemenea suferinţă, dar trebuie să existe şi anumiţi parametri. Daunele materiale se acordă potrivit dovezilor solicitate de lege conform procedurii penale şi civile.

Referitor la pretenţiile formulate de inculpatul A. a depus chitanţele, înscrisurile doveditoare. În ceea ce priveşte pretenţiile materiale de la locul de muncă al inculpatului nu le-a adus pentru a face o diferenţă a sumei de bani pierdută din salariu. Inculpatul lucrează în 4 schimburi şi sumele oarecum s-au echilibrat.

Apărătorul ales susţine că a insistat în privinţa daunelor morale deoarece inculpatul are calitatea şi de inculpat şi are şi calitatea de persoană vătămată. A pierdut un organ vital şi a cheltuit dublu. Şi în ceea ce priveşte onorariul de avocat, a avut de muncit sub două aspecte diferite, astfel încât lasă la aprecierea instanţei cu privire la acest aspect.

Ca atare, solicită în urma reanalizării stării de fapt, în lumina principiului in dubio pro reo, a raportului de expertiză care a stat la baza soluţiei pronunţate în mod preponderant, achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal (respectiv art. 178 alin. 1 şi 2 Cod penal 1968) în baza art. 16 alin. 1 lit. b. Cod procedură penală.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal (respectiv art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002) solicită a observa că lipsa permisului nu a avut nicio legătură de cauzalitate. Aceasta s-a datorat nerespectării regulilor de circulaţie şi a neatenţiei inculpatului C..

Faţă de cele arătate, pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare este o pedeapsă exagerat de severă.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi,  în principal, desfiinţarea sub aspectul reţinerii ca lege penală mai favorabilă Codul penal 1968, solicită achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza a II Cod procedură penală 1968  şi a proceda la redozarea pedepsei  aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere,  iar ca modalitate de executare aplicarea dispoziţiilor art. 81 Cod penal 1968, iar în subsidiar, suspendarea executării sub supraveghere în condiţiile art. 86/1 Cod penal 1968.

În subsidiar, dacă instanţa va menţine pedeapsa rezultantă  de 2 ani şi 6 luni, solicită desfiinţarea sentinţei primei instanţe sub aspectul condamnării inculpatului A. la pedeapsa închisorii rezultantă de 2 ani şi 6 luni, solicitând aplicarea unei pedepse rezultante care să aibă în vedere procentul de culpă diferit, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 Cod penal 1968 sau în subsidiar, suspendarea sub supraveghere, în condiţiile art. 86/1 Cod penal 1968.

Pentru apelantul inculpat C. se susţine că instanţa are a observa că decisiv în acest dosar este  raportul de expertiză, declaraţiile părţilor şi declaraţia unui singur martor ce a fost audiat K.. Acel martor dovedeşte că inculpatul A. circula de peste 2 ani cu motocicleta. S-au deplasat 4-5 în satul Ş..

Nu s-a făcut nicio dovadă că inculpatul A. ar fi fost îndrumat de inculpatul C.. Pe drum public s-au deplasat şi nu a existat vreo discuţie legată de traseul urmat sau de oprire. Nu pot fi primite aceste susţineri pentru că nu există absolut nicio probă în afară de declaraţia coinculpatului.

Ceea ce contează, dincolo de raportul de expertiză, pentru stabilirea corectă a faptelor, este modalitatea în care cele două persoane au fost la cercetarea la faţa locului cu prilejul întocmirii raportului de expertiză. Atunci au fost prezenţi şi experţii consilieri sub aspectul fotografiilor, lucrurile sunt lămurite.

Ambii inculpaţi în fotografii sunt poziţionaţi anterior producerii evenimentului rutier.

Instanţa are a observa că pe baza propriilor declaraţii, care susţin că inculpatul este poziţionat  pe partea dreaptă la circa 50 de cm de sensul separator al celor două benzi. Celălalt este în urmă cu 7 metri.  Dacă el era chiar poziţionat  în apropierea trotuarului, este evident că nu a semnalizat şi a virat brusc şi de aceea s-a produs evenimentul rutier.

La referatul de evaluare nu este real că s-a poziţionat  înainte de a face această manevră lângă sensul de demarcaţie dintre cele două benzi. Acea fotografie contrazice. Dacă a fost acolo lângă trotuar, înainte să facă manevra, este evident că nu a semnalizat, aspect ce nu este consemnat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului pentru că dacă ar fi semnalizat în mod obiectiv, s-ar fi menţinut semnalizarea când a ajuns poliţia. Şi pe aceste motive, oscilează cu privire la relatarea sa. S-a aflat lângă intersecţie pe trotuar, a făcut o manevră bruscă, iar C. era în urmă cu 7 metri. Datorită acestei manevre bruşte, s-a produs acest eveniment rutier, au căzut amândoi de pe motociclete, au făcut o rototranslaţie ajungând pe trotuar şi au lovit cele două persoane vătămate, din care una a decedat şi una a suferit îngrijiri medicale.

Expertul arată că datorită existenţei unei leziuni este foarte probabil ca ea să se fi aflat pe trotuar în mişcarea de rototranslaţie.

Nu există niciun argument pentru ca poziţia lui A. să fie avută în vedere. Evenimentul rutier s-a produs, cum reţine şi expertul, ca o cauză principală, datorită încălcării dispoziţiilor cu privire la efectuarea manevrei de schimbarea direcţiei de mers prevăzută de art. 107 alin. 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. Inculpatul A. trebuia să se încadreze pe lângă linia de demarcaţie cu circa 50 de metri înainte de schimbarea direcţiei de mers, nu  să facă această manevră.

Acestea sunt motivele pentru care susţine că acest apel trebuie respins.

Cu privire la apelul inculpatului C., solicită admiterea acestuia şi a stabili că legea penală mai favorabilă este Codul penal anterior. Individualizarea pedepsei se alege de judecător în procesul deliberării, fără ca apărătorii să fie prezenţi.

Sancţiunea principală are aceleaşi limite. Referitor la regimul concursului, solicită a observa că dispoziţiile din Codul penal 1968 oferă posibilităţi mai extinse de individualizare şi mai puţin severe, inclusiv consecutive pedepsei,  pedeapsa cu suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere, care sunt mai puţin restrictive decât Noul Cod penal. Teoretic, aceasta ar fi legea penală mai favorabilă, dar aceasta este aprecierea judecătorului. Critică sub acest aspect hotărârea. Este aprecierea judecătorului care hotărăşte modalitate de executare.

Astfel, solicită desfiinţarea sentinţei penale sub aspectul condamnării inculpatului C. pentru infracţiunile de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală, în baza art. 16 alin. 1 lit. d cu aplicarea art. 47 Cod penal (art. 31 Cod penal 1968). Pe teza cazului fortuit, consideră că accidentul este consecinţa unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută de clientul său, care s-a aflat la 7 metri, A. a făcut acea manevră bruscă de schimbarea sensului de mers, este greu de găsit o  responsabilitate, posibilitate de anticipare a clientului său.

Judecătorul fondului a tratat această chestiune, cu privire  la clientul său,  relativ la încălcarea dispoziţiilor din O.U.G. nr. 195/2002, respective art. 41 alin. 1 potrivit căruia  există obligaţia participanţilor la trafic,  posibilitatea de a circula pe partea dreaptă cât mai aproape de acostament.

Un aspect de netăgăduit, este faptul că circulaţia este pe partea dreaptă. O altă normă de recomandare, nu este sancţionată, cu privire la folosirea benzii cât mai aproape de partea carosabilă.

În acest sens, acea normă de recomandare nu ar putea atrage o sancţiune drastică cum ar fi în cazul menţionat. Motocicletele atunci când circulă este bine să circule pe banda stângă, a sensului de mers, pentru a fi văzuţi, pentru a avea un manual de recomandare la care a făcut vorbire, pe de o parte.

Pe de altă parte, inculpatul a spus că  a circulat în propria-i bandă. Pentru că era o intersecţie cu un drum secundar,  dar pe care puteau veni animale, căruţe, circulând aşa avea o bună posibilitate de a evita alte pericole. Pericolul a venit de unde nu se aştepta. Nimic nu anticipa conducerea sa. Încălcarea dispoziţiilor art. 41 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 nu poate fi imputată. În opinia sa, riscul asumat de mersul pe motocicletă, care nu trebuie să atragă vreo sancţiune.

S-a mai spus că  ar fi vinovat de producerea acestui eveniment rutier, că ar fi consumat alcool, (0,15%), în aerul expirat, un consum relativ minor. Expertul nu a reţinut drept cauză a producerii accidentului a consumului de alcool. Timpii de reacţie nu au  fost afectaţi. Nu există absolut nicio legătură între acest pretins consum de alcool, care este real, este obiectiv şi evenimentul rutier produs.

În esenţă, pentru infracţiunea de vătămare corporală faţă de persoana care nu s-a prezentat, a solicitat achitarea, fapta fiind dezincriminată. Vătămarea corporală din culpă, din Codul penal anterior,  prevede ca şi condiţie, care nu se mai regăseşte în art. 192 alin. 2 Noul Cod penal, făptuitorul să se afle în exercitarea unei profesii, ce nu se mai regăseşte în noua reglementare. În niciuna din aceste ipoteze nu se găseşte inculpatul pe care-l asistă. Raportat la prevederea din Codul penal rutier că s-ar fi aflat în stare de ebrietate, nu poate fi acceptat un astfel de  considerent deoarece starea de ebrietate trebuie înţeleasă din  legislaţie. Avem două texte în Codul penal,  art. 331, art. 336 alin. 1 Cod penal, o persoană sub influenţa alcoolului în momentul în care era o alcoolemie peste 0,80%, acesta este înţelesul celor două infracţiuni şi el se impune în această materie.

În principal, susţine că fapta este dezincriminată şi solicită achitarea, iar în subsidiar, pe aceleaşi considerente, solicită achitarea pe existenţa cazului fortuit.

Cu privire la circulaţia cu un vehicul neînmatriculat, lucrurile pot fi privite din ambele direcţii. Inculpatul circula pe o motocicletă motocros ce nu putea fi înmatriculată şi nu putea fi omologată. Pot circula pe drumurile publice, doar autovehicule care sunt  înmatriculate. Nu este definită printr-o legislaţie subsecventă, însăşi în Codul rutier nu se prevede expres că un vehicul care nu este omologat nu poate circula pe drumurile publice (vehiculul lui nu putea fi înmatriculat). Personal, apărătorul ales susţine că a tras  concluzia că legea nu este suficient de previzibilă utilizând o motocicletă ce nu putea fi omologată şi prin urmare nu putea fi înmatriculată.

Inculpatul utilizând o motocicletă de motocross, care nu putea fi omologată şi nici înmatriculată, norma este ascunsă, nu este previzibilă.

Pe chestiuni subsidiare, nu poate fi reţinută o contribuţie egală pentru că însăşi raportul de expertiză, a stabilit cauza principală a accidentului, în sensul că a fost schimbat brusc sensul de mers.

Nu poate fi reţinută o contribuţie egală, chiar dacă a fost concurentă, deoarece apariţia stării de pericol, relativ la conduita inculpatului A., a fost determinată de conduita inculpatului A.. Este evident că nu pot fi puse pe acelaşi cântar egal cele două încălcări pentru motivele arătate. Accidentul era lesne neprevizibil, în momentul în care se schimbat brusc direcţia de mers; este greu de anticipat că cineva va vira brusc în faţă şi că îl va intersecta pentru că se afla în apropierea liniei de demarcaţie.

Solicită stabilirea unei culpe diferite ce are efecte cu privire la circumstanţele atenuante, atât pe Noul Cod cât şi Codul penal 1968.

Relativ la această culpă, apărătorul ales face referire la o decizie a Curţii de Apel Arad. În cazul unui eveniment rutier, conducătorul a ieşit dintr-o intersecţie, fără a respecta regulile de circulaţie şi a rezultat o coliziune cu un alt conducător auto care venea pe drumul principal. O culpă pentru cel ce a ieşit din intersecţie, s-a stabilit  în proporţie de 90%, respectiv pentru  cel care avea o viteză peste limita legală, vizavi de celălalt, de numai  10 %. 

Solicită desfiinţarea sentinţei penale în ceea ce priveşte condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare.

Din caracterizarea de la locul de muncă, reiese că inculpatul este cunoscut ca o persoană indispensabilă, bine integrată. Nu pot fi avute în vedere chestiunile că inculpatul nu ar fi manifestat căinţă i că inculpaţii au dat vina unul pe altul, recunoscând faptele în materialitatea lor, cum sunt prezentate în actul de sesizare. Ce a pus în discuţie, apărătorul susţine că este coloratura juridică şi împrejurările favorabile inculpatului.

Împrejurări care sunt favorabile, punerea în discuţie a faptului că s-a schimbat direcţia de mers, nu pot fi penalităţi din acest punct de vedere.

Relativ la lipsa de căinţă după incident, inculpatul regretă fapta în sine, nu împiedică argumentele ce ţin de exercitarea dreptului la apărare.

Scopul pedepsei ce poate fi stabilită, poate fi stabilit şi dacă se va trece peste privarea de libertate, caracterizarea inculpatului, prezenţa inculpatului la fiecare termen, în condiţiile în care inculpatul a dat declaraţii la judecătorie, şi-a manifestat căinţa şi ţinând seama de concluziile referatului că este bine integrat,  de toate aceste aspecte, aplicarea unei pedepse fără executare în regim de detenţie, având la dispoziţie dispoziţiile legale, solicită suspendarea condiţionată, sau amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere prevăzută de Noul şi Codul penal anterior.

În ce priveşte chestiunile ce ţin de latura civilă, apelul inculpatului A. şi acordarea despăgubirilor, de plano, este cel puţin imoral ca să fie obligat la despăgubiri civile pentru că tot acest eveniment este rezultatul faptei lui,  din păcate, o neatenţie, fapta victimei este o neatenţie, fapta victimei,  astfel că solicită exonerarea.

Dacă instanţa va aprecia procentul de culpă în mod diferit, solicită a diminua daunele acordate. Se opune evident  la majorarea acestora.

În mod corect trebuie să suporte despăgubirile faţă de persoana care a decedat, în maniera în care au fost solicitate de spital. Cheltuielile de spitalizare pentru A., trebuie  mult diminuate raportat la procentul de  culpă pentru chestiunile pe care deja le-a antamat privind o culpă diferită.

Referitor la daunele acordate fiului persoanei care a decedat, de 15.000 euro, depăşeşte prima constituire de parte civilă ce  trebuia avută în vedere.

Cheltuielile judiciare care s-au acordat integral, în esenţă, pentru munca depusă de avocat privea  nu numai săvârşirea faptei faţă şi de celelalte infracţiuni, munca vizavi de raport şi astfel încât ele sunt majorate.

Analizând actele şi lucrările dosarului curtea constată că apelurile declarate sunt întemeiate doar sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepselor rezultante.

Instanţa de fond a considerat că se impune executarea în regim de detenţie a pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor A. şi C., bazându-se în principal pe faptul că aceştia nu şi-au asumat rezultatul grav produs ca urmare a faptei lor, încercând să dea vina unul pe celălalt pentru producerea acestui rezultat.

Curtea nu poate primi această motivare, deoarece demersurile inculpaţilor de a-şi face apărarea şi a-şi susţine propriile opinii cu privire la modul de producere a evenimentului rutier şi gradul de vinovăţie a lor nu poate constitui un criteriu predominant pentru alegerea modalităţii de executare a pedepsei rezultante. Este adevărat că din probele administrate rezultă culpa ambilor inculpaţi în producerea evenimentului rutier care a avut ca urmare decesul numitei I. şi vătămarea corporală a numitei B. şi a inculpatului A., dar modul în care s-a produs acest eveniment şi dinamica lui sunt atât de complexe încât fiecare dintre inculpaţi putea să-şi formeze convingerea sinceră că celălalt este responsabil de producerea accidentului. Or, exprimarea acestei convingeri în cadrul procesului penal nu poate atrage consecinţe pe planul individualizării pedepsei aplicate sau a modului de executare a acesteia.

La individualizarea modalităţii de executare a pedepselor rezultante nu se poate face abstracţie de interesul inculpaţilor pentru aflarea adevărului, de prezentarea lor în faţa instanţei de judecată, de situaţia personală a acestora şi de integrarea lor în societate şi în familie. Toate aceste aspecte sunt de natură să formeze convingerea că nu se impune privarea lor de libertate pentru a-i determina să conştientizeze gravitatea faptei comise şi pentru a-i reeduca, fiind suficientă pentru atingerea acestui scop suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor şi stabilirea în sarcina inculpaţilor a unor obligaţii prevăzute de lege.

Curtea constată că esenţială pentru reeducarea inculpaţilor A. şi C. este executarea efectivă a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce vehicule care presupun deţinerea unui permis de conducere, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. i) Cod penal. Fiind vorba de un accident de circulaţie provocat în urma conducerii necorespunzătoare a unor astfel de vehicule, aşadar de o faptă comisă din culpă, sancţiunea aptă să conducă la atingerea scopului pedepsei este această pedeapsă complementară,  aplicată de instanţa de fond ambilor inculpaţi pe o durată de 3 ani. Or, potrivit art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal această pedeapsă complementară se execută de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale. Din moment ce noul Cod penal permite executarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule şi în cazul în care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, iar atingerea scopului pedepsei poate fi realizată doar prin executarea efectivă a pedepsei complementare, fără executarea pedepsei principale în regim de detenţie, curtea va admite apelurile declarate pentru acest motiv.

Cum în vechiul Cod penal nu exista o astfel de posibilitate de executare a pedepsei complementare, deoarece singura posibilitate de a le impune inculpaţilor executarea efectivă a pedepsei complementare era executarea efectivă a pedepsei principale, este evident că noul Cod penal este legea penală mai favorabilă inculpaţilor, deoarece permite atingerea scopului pedepsei şi prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale. Între executarea efectivă a pedepsei principale cu închisoarea şi suspendarea sub supraveghere a acesteia este mai favorabilă legea care permite această din urmă modalitate de executare. Dacă legea nouă permite în modul acesta atingerea scopului urmărit prin aplicarea pedepsei, respectiv executarea efectivă a pedepsei complementare interzicerii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani şi prin suspendarea executării pedepsei principale rezultante, atunci aceasta este legea penală mai favorabilă.

Din acest motiv nu sunt întemeiate susţinerile apelanţilor referitoare la aplicarea legii vechi, ca fiind lege penală mai favorabilă în cauză.

În ce priveşte motivul de apel al parchetului prin care se solicită majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor, curtea constată că acesta este nefondat, cuantumul pedepselor fiind în mod corect stabilit de instanţa de fond.

Aşa cum s-a arătat anterior, modul de producere a accidentului de circulaţie a fost generat de culpa celor doi inculpaţi, însă această culpă nu a fost atât de gravă încât să denote o periculozitate sporită a acestora şi să necesite aplicarea unor pedepse mai mari. În cauză sunt multe aspecte atenuante, care justifică orientarea instanţei de fond spre minimul special al pedepselor prevăzute de lege pentru faptele săvârşite. Faptul că la producerea accidentului a contribuit culpa coroborată a ambilor inculpaţi face ca fiecare dintre aceştia, separate, să aibă o culpă mai redusă, ceea ce impune de asemenea aplicarea unor pedepse mai reduse.

La individualizarea pedepselor aplicate fiecărui inculpate instanţa de fond a ţinut cont şi de faptul că inculpatul A. a suferit el însuşi unele leziuni grave de pe urma producerii accidentului, dar a şi contribuit la acestea. Din aceste motive instanţa de fond i-a aplicat inculpatului C. o pedeapsă cu amenda pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal. Chiar dacă, în abstract, această infracţiune ar fi mai gravă decât cea prevăzută de art. 196 alin. 1 Cod penal, în concret, având în vedere că la producerea rezultatului vătămător al primei a  contribuit şi persoana vătămată (A.), se justifică aplicarea pedepsei amenzii în acest caz.

Constatând că inculpatului A. i s-a aplicat o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 6000 de lei, din care aceasta din urmă va fi executată executiv, curtea constată că nu se impune agravarea pedepselor aplicate acestui inculpat. De asemenea, constatând că inculpatului C. i s-a aplicat o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani şi 2 luni închisoare şi 11000 de lei, din care aceasta din urmă va fi executată executiv, curtea constată de asemenea că nu se impune agravarea pedepselor aplicate acestui inculpat. Pedepsele rezultante de peste 2 ani închisoare aplicate fiecărui inculpat, plus pedepsele amenzilor penale executate efectiv, sunt suficiente pentru a asigura reeducarea inculpaţilor şi conştientizarea de către aceştia a gravităţii consecinţelor produse prin faptele lor.

Curtea constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, referitoare la lipsa culpei proprii în producerea accidentului de circulaţie, pentru motivele arătate de instanţa de fond în sentinţa apelată şi pentru următoarele motive:

În primul rând, se constată că în mod indubitabil decesul victimei I. şi vătămarea corporală a numitei B. şi a inculpatului A. s-au produs ca urmare a acţiunii conjugate a ambilor inculpaţi. Ambele motociclete s-au ciocnit şi s-au rostogolit pentru că au fost conduse de inculpaţi la distanţă foarte mică una de cealaltă. Printr-o mişcare comună ansamblul compus din cele două motociclete a vătămat pe victima I. şi pe partea civilă B., care staţionau regulamentar pe marginea drumului. Nu există niciun dubiu că cele două motociclete conduse de inculpaţi au produs acest rezultat vătămător.

În al doilea rând, se constată că ambii inculpaţi au contribuit, prin culpe proprii, la producerea acestui accident de circulaţie.

Ambii inculpaţi se aflau sub influenţa consumului de băuturi alcoolice în momentul în care s-au ciocnit unul de celălalt în timpul conducerii celor două motociclete. Chiar dacă gradul de alcoolemie nu era atât de ridicat încât să atragă răspunderea penală a acestora pentru conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului, fapta lor rămâne tot una ilicită, fiind contravenţie. Inculpatul A. avea în sânge o alcoolemie de 0,40 g/l, iar inculpatul C. una de 0,35 g/l, ambii inculpaţi având alcoolemie şi în aerul expirat, atunci când au fost testaţi cu aparatul etilotest, imediat după accident. Chiar dacă nu se poate stabili în concret ce influenţă a avut în acest caz consumul de alcool asupra fiecăruia dintre inculpaţi, o astfel de influenţa a consumului de alcool asupra conducătorilor auto nu poate fi negată. Altfel nu ar fi sancţionat în toate cazurile consumul de băuturi alcoolice al conducătorilor auto, ci doar în cazul în care s-ar dovedi că acest lucru ar produce consecinţe concrete asupra circulaţiei autovehiculelor pe drumurile publice. Se cunoaşte că alcoolul încetineşte rapiditatea reacţiilor conducătorilor auto şi le tulbură capacitatea de a lua decizii optime în trafic şi de a evita eventualele obstacole ce le pot apărea în cale etc. Ca dovadă a faptului că în cauză accidentul s-a produs ca urmare a consumului de alcool este şi modul în care inculpaţii nu au putut evita în mod concret ciocnirea celor două motociclete, din cauza unor erori de conducere a acestora. Dacă aceştia ar fi avut capacitatea optimă de a sesiza eventualul pericol de ciocnire, ar fi luat toate măsurile pentru a-l evita.

În plus, în cazul inculpatului A. se poate reţine şi culpa de a fi condus motocicleta fără a avea permis de conducere corespunzător, fapt care în mod evident a fost de natură să conducă la producerea accidentului de circulaţie, deoarece acest lucru atestă faptul că inculpatul nu deţine abilităţile necesare pentru a conduce astfel de autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, în cazul inculpatului C. se poate reţine şi culpa că a condus pe drumurile publice o motocicletă neomologată şi neînmatriculată, faptă ce constituie în sine un factor de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice. Motivul pentru care autovehiculele neomologate nu pot fi conduse pe drumurile publice este acela că ele nu prezintă suficiente garanţii pentru siguranţa participanţilor la trafic. Or, încălcând această regulă, inculpatul C. a pus în pericol şi chiar a vătămat viaţa şi integritatea corporală a altor persoane, neputându-se susţine că în speţă lipseşte orice legătură de cauzalitate între această încălcare a normelor care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi accidentul efectiv produs.

De altfel, chiar modul concret în care s-au desfăşurat acţiunile celor doi inculpaţi, independent de culpa fiecăruia ce poate fi dedusă din încălcările de mai sus, relevă că aceştia sunt cei care au provocat în mod concret accidentul de circulaţie ce a condus la decesul şi respectiv vătămarea corporală a persoanelor menţionate anterior.

Raportul de expertiză tehnică nr. 708228 din 10.07.2014 depus la dosarul de urmărire penală, întocmit de experţii tehnici desemnaţi, relevă culpa fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, în dinamica producerii accidentului şi modul în care ar fi trebuit să procedeze aceştia pentru a evita accidentul. La fila 16 din acest raport se arată că inculpatul A. este cel care a schimbat brusc direcţia de mers a motocicletei, dar la producerea accidentului a contribuit şi poziţia de mers a inculpatului C., care circula aproape de axul drumului, în discordanţă cu prevederile legale. Experţii au ajuns la această concluzie după ce au luat în considerare toate elementele de la dosar, inclusiv versiunile inculpaţilor cu privire la evenimentul rutier. Curtea constată că această concluzie a experţilor este întemeiată şi se coroborează cu întregul material probator administrat în cauză, neexistând niciun motiv pentru înlăturarea ei.

Aceste încălcări ale regulilor de circulaţie pe drumurile publice, coroborate cu culpa inculpaţilor constând în conducerea motocicletelor sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea fără a avea permis de conducere (inculpatul A.) ori fără ca motocicleta să fie înmatriculată (inculpatul C.), sunt singurele cauze ale producerii accidentului de circulaţie.

Nu poate fi primită susţinerea că victima I. şi persoana vătămată B. s-ar fi aflat pe carosabil în momentul producerii impactului, deoarece acelaşi raport de expertiză stabileşte în mod cert, la fila 16, că acestea se aflau pe trotuar. Afirmaţia cu privire la poziţia lor pe carosabil este o simplă supoziţie, care nu se bazează pe nicio probă certă, ci doar pe speculaţii, neputând fi primită. De altfel, chiar dacă s-ar fi dovedit adevărată această supoziţie, ea nu ar fi înlăturat culpa inculpaţilor de la producerea accidentului, având în vedere încălcarea de către inculpaţi a regulilor de circulaţie pe drumurile publice menţionate anterior.

Critica referitoare la lipsa licenţei expertului pentru programul informatic cu ajutorul căruia a întocmit expertiza nu poate fi făcută în faza de judecată, ci doar în faza camerei preliminare, deoarece priveşte legalitatea unei probe administrate în cursul urmăririi penale. În plus, această critică nu afectează fiabilitatea probei cu expertiza, astfel încât să se poată înlătura proba pe motiv că această nelegalitate ar afecta veridicitatea concluziilor raportului de expertiză.

Din aceste motive, având în vedere contribuţia egală a celor doi inculpaţi la producerea accidentului de circulaţie, în mod corect a stabilit instanţa de fond că culpa celor doi inculpaţi este egală, neputându-se stabili o culpă mai ridicată a unuia sau a celuilalt. Aşa cum s-a arătat, ambii au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca pe motociclete, ambii au săvârşit câte o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi ambii au încălcat câte o regulă concretă, contribuind în mod egal la producerea evenimentului rutier.

Nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului C. că din moment ce motocicleta condusă de el era neomologată, aceasta nu putea fi înmatriculată şi din acest motiv nu s-ar fi putut reţine în sarcina acestuia infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Autovehiculele neomologate nu sunt destinate conducerii pe drumurile publice, iar încălcarea acestei reguli atrage răspunderea penală a autorului. Altfel ar însemna că orice persoană ar putea conduce pe drumurile publice autovehicule neomologate, ceea ce ar fi absurd. Autovehiculele de genul motocicletei conduse de inculpatul C. trebuie transportate pe drumurile publice doar pe platformă, iar nu conduse, aşa cum sunt conduse motocicletele înmatriculate. Norma legală nu este neclară sub acest aspect, fiind clară în ce priveşte interdicţia de a conduce pe drumurile publice autovehicule neînmatriculate.

De asemenea, nu poate fi primită susţinerea acestuia că fapta de vătămare corporală din culpă comisă de inculpat ar fi fost dezincriminată in concreto prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, deoarece nu s-ar mai prevedea varianta agravantă a infracţiunii săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii. Având în vedere că inculpatul C. a  săvârşit infracţiunea de vătămare corporală din culpă ca urmare a conducerii unei motociclete neînmatriculate, fiind condamnat şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 334 alin. 1 din Codul penal, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 196 alin. 1 Cod penal. Potrivit acestui din urmă text de lege, fapta prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal săvârşită din culpă de către o persoană aflată în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un ana sau amendă. Or, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul C. a  săvârşit vătămarea din culpă a persoanei vătămate B. în timp ce desfăşura o activitate de conducere a unei motociclete neînmatriculate. Fiind vorba de o activitate ce constituie prin ea însăşi o infracţiune, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 1 Cod penal.

În ce priveşte infracţiunea de vătămare din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului C. pentru vătămarea coinculpatului A., se constată că în acest caz legea nu mai prevede nicio altă condiţie pentru existenţa infracţiunii, ci simpla culpă este suficientă pentru reţinerea acestei infracţiuni, dacă s-a produs vreunul din rezultatele de la art. 194 alin. 1 Cod penal.

Referitor la modul de soluţionare a laturii civile, curtea constată că în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea inculpaţilor A. şi C. la plata sumei de 20000 de euro către partea civilă D., cu titlu de daune morale, şi la plata către acesta a sumei de 4418,79 lei cu titlu de daune materiale. Aşa cum s-a arătat anterior, inculpaţii sunt exclusiv vinovaţi de producerea accidentului de circulaţie ce a condus la decesul victimei I., iar suma acordată cu titlu de daune morale se încadrează în limitele normale acordate de instanţele de judecată în cazul decesului unei rude apropiate. Ca orice deces al unei persoane apropiate, în speţă nu s-ar putea susţine că părţii civile D. nu i s-a produs un prejudiciu moral prin decesul intempestiv al mamei sale. Martora L. a arătat în declaraţia sa că relaţiile dintre partea civilă D. şi victimă, mama sa, era una foarte apropiată şi decesul acesteia din urmă i-a produs părţii civile o suferinţă psihică puternică.

În ce priveşte daunele materiale acordate acestei părţi civile, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acestea sunt dovedite în cuantum de 4418,79 de lei, dispunând obligarea în solidar a inculpaţilor la plata acestei sume. Această sumă reprezintă serviciile de înhumare, taxă capelă, întocmire act de deces, îmbălsămare, lucrări cimitir, lumânări, loc de veci, sicriu, monument funerar. Toate acestea sunt cheltuieli cauzate de fapta inculpaţilor, fiind dovedite cu înscrisurile de la dosar.

Apelul părţii civile D., declarat împotriva aceleiaşi sentinţe, nu este întemeiat, urmând a fi respins. Partea civilă nu şi-a motivat apelul declarat împotriva sentinţei instanţei de fond. Analizând sentinţa prin prisma aspectelor ce pot fi luate în considerare din oficiu, curtea nu constată niciun aspect de nelegalitate sau de netemeinicie a sentinţei. Sumele acordate părţii civile cu titlu de daune materiale şi morale au fost în mod corect apreciate de instanţa de fond, ţinându-se cont de toate probele de la dosar. Nu se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate acestei părţi civile, deoarece suma de 20000 de euro acordată este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă ca urmare a decesului mamei sale.

Sumele la care au fost obligaţi în solidar inculpaţii A. şi C. către unităţile spitaliceşti care le-au acordat îngrijiri medicale victimelor accidentului de circulaţie sunt dovedite cu înscrisurile de la dosar.

La fel, în mod corect s-a dispus obligarea doar a inculpatului C. la plata sumei de 10000 de lei către partea civilă B., având în vedere suferinţele provocate acesteia de fapta inculpaţilor şi necesitatea reparării prejudiciului moral suferit. Acţiunea civilă formulată de această parte civilă cu privire la inculpatul A. a fost lăsată nesoluţionată, ca urmare a retragerii plângerii prealabile faţă de acest inculpat. Suma acordată cu titlu de daune morale reflectă suferinţele provocate părţii civile B. de leziunile provocate de cei doi inculpaţi, care au necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale. Numărul mare de îngrijiri medicale justifică acordarea acestei sume cu titlu de daune morale.

În ce priveşte obligarea inculpatului C. la plata sumei de 5000 de euro, cu titlu de daune morale acordate coinculpatului A., care are şi calitatea de parte civilă în prezenta cauză, curtea constată că aceasta este justificată. În primul rând, din actele medico-legale rezultă în mod cert că în urma accidentului provocat de ambii inculpaţi, inculpatul A. a suferit leziuni ce au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale, precum şi o infirmitate fizică permanentă, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1696/E din 01.07.2013. În al doilea rând, aşa cum s-a arătat anterior, la producerea accidentului de circulaţie au contribuit amândoi inculpaţii, culpele acestora fiind egale. Culpa proprie a părţii civile A. în producerea accidentului de circulaţie, în proporţie de 50%, are ca efect reducerea corespunzătoare a despăgubirilor civile acordate acestuia, iar nu înlăturarea totală a acestora. În acest sens este şi principiul stabilit în art. 1384 alin. 4 Cod civil. Aşadar, inculpatul C. este obligat să suporte plata despăgubirilor civile suferite de coinculpatul A., proporţional cu propria culpă la producerea accidentului. Or, nu se poate susţine că prin leziunile suferite de coinculpatul parte civilă A., precum şi prin dobândirea unei infirmităţi permanente, suma stabilită de instanţa de fond cu titlu de despăgubiri ar fi prea mare. Suma de 5000 de euro, corespunzătoare unei culpe de 50% ce-i revine inculpatului C., nu este una exagerată, având în vedere consecinţele suferite de acesta în urma accidentului. Infirmitatea permanentă îl afectează pe coinculpatul A. pentru toată viaţa, iar suma care i s-ar fi cuvenit pentru repararea prejudiciului moral suferit, de 10000 de euro, nu este una disproporţionată. Ţinând cont de propria culpă a părţii civile în producerea accidentului, în mod corect a fost obligat C. la plata sumei de 5000 de euro.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală curtea va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Zărneşti şi de inculpaţii C. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 153/10.08.2017 a Judecătoriei Zărneşti, pe care o va desfiinţa sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepselor rezultante aplicate de instanţa de fond.

Rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 6 luni  închisoare aplicată de instanţa de fond inculpatului A., pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 92 alineat 2 litera a Cod penal va impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 al 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile şi stabileşte  că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria G. şi Direcţia de Servicii Sociale E..

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea  suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată de instanţa de fond inculpatului C., pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul E., la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 92 alineat 2 litera a Cod penal va impune condamnatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 al 3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile şi stabileşte  că instituţiile din comunitate în care inculpatul poate presta muncă sunt: Primăria G. şi Direcţia de Servicii Sociale E..

În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere.

Faţă de cele de mai sus, curtea va respinge apelul declarat de partea civilă D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

În temeiul art. 275 alin. 2 şi 3 Cod procedură penală va obliga pe partea civilă D. la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, restul rămânând în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare