Abuz în serviciu. Agent de pază.- art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal

Hotărâre 840/Ap din 17.12.2018


Întrucât încălcarea cu intenţie de către inculpat a obligaţiei prevăzute de art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003, de a prinde şi a prezenta poliţiei pe cei care au agresat persoanele vătămate în data de 1.05.2015, agresori care se aflau chiar în clubul păzit de inculpat în momentul în care au sosit organele de poliţie la faţa locului, rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal.

Prin sentinţa penală nr. 845/08.05.2018 a Judecătoriei Braşov, în baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, s-a respins schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal și purtarea abuzivă prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată B.) cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal și lovirea sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată B.) cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal invocată de instanță din oficiu.

În baza art. 297 alin. 1 Cod penal, a condamnat pe inculpatul C. […] la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii abuzul în serviciu (persoane vătămate B. și D.).

În baza art. 66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate prin prezenta sentinţă.

În baza art. 65 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal (dreptului dea fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

Pedeapsa se execută în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 60 Cod penal.

În baza art. 297 alin. 1 Cod penal, a condamnat pe inculpatul A. […] la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii abuzul în serviciu, prev. de art. 297 alin.1 Cod penal  (persoane vătămate B. și D.).

În baza art. 66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate prin prezenta sentinţă.

În baza art. 65 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal (dreptului dea fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

În baza art. 296 alin. 2 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal a condamnat  pe  inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii purtarea abuzivă prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată  B.).

În baza art. 66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate prin prezenta sentinţă.

În baza art. 65 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) Cod penal (dreptului dea fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată.

A constatat că infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin prezenta sunt concurente cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov, precum și cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală.

A menţinut anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov, dispusă prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor: 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal (ambele aplicate prin sentința penală nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov), 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 207 alin. 1 și 3 Cod penal și 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 351 Cod penal (ambele aplicate prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov).

În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal a contopit pedepsele stabilite prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov și  nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală, așa cum au fost repuse în individualitatea lor, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul  celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani și 4 luni închisoare, stabilind în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal, respectiv a interzicerii dreptului dea fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a comunica cu persoana vătămată E. pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 Cod penal.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal a interzis  inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b) şi n) Cod penal (dreptului dea fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată E.) pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

În baza art. 72 alin.1 Cod penal și art. 73 alin. 1 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată de 5 ani şi 2 luni închisoare, durata reţinerii din data de 09.11.2015, durata arestului preventiv din data de 10.11.2015 la 27.12.2016, precum și perioada deja executată de la 27.12.2016 la zi.

A anulat M.E.P.I. nr. 2208/2016 din 27.12.2016 emis de Judecătoria Brașov în baza sentinței penale nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală și a dispus emiterea unor noi forme de executare la baza rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A constatat că persoanele vătămate B. și D. nu s-au constituit părți civile în procesul penal în raport de săvârșirea infracțiunii abuzul în serviciu.

A luat act că persoana vătămată B. a renunțat la pretențiile civile formulate față de inculpatul A..

În baza art. 274 alin. 1 a obligat inculpaţii C. și A. la plata sumei de 4.000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că la data de 03.05.2015, persoanele vătămate D. şi B. au formulat plângere penală faţă de autori necunoscuţi, întrucât în data de 01.05.2015, în jurul orei 05,00, au fost agresate fizic de persoane pe care nu le cunosc în faţa clubului F. din mun. G., întrucât au cerut bonul fiscal pentru băuturile alcoolice consumate (f. 24, 27, d.u.p).

Fiind audiate persoanele vătămate D. şi B. au declarat că în noaptea de 30.04/01.05.2015 împreună cu prietenul lor, martorul H., au consumat băuturi alcoolice în localul F. (S.C. I. S.R.L.) situat în mun. G., str. J. nr. xx, jud. G., până în jurul orei 05,00 a.m. Întrucât la momentul achitării finale, preţul băuturilor li s-a părut a fi excesiv de mare au solicitat barmaniţei bonul fiscal, aceasta sfătuindu-i să vorbească cu administratorul societăţii, martorul K.. Acesta a refuzat să le înmâneze bonul fiscal, reproşându-le chiar că au băut gratis, astfel încât cei trei au devenit recalcitranţi, fiind evacuaţi din club de către bodyguarzi (erau îmbrăcaţi la fel, respectiv tricou de culoare negru, mulat pe corp, de unde am dedus că sunt bodyguarzii clubului, deşi nu aveau nimic inscripţionat pe haine). După ce s-au depărtat aprox. 50 m. o persoană necunoscută i-a strigat pentru a se întoarce să ia bonul, ceea ce au şi făcut, moment în care, respectiva persoană l-a lovit pe D. cu pumnul în zona feţei, acesta căzând la pământ în stare de inconştienţă, în condiţiile în care era şi în stare avansată de ebrietate (mă aflam în stare de ebrietate şi nu-mi amintesc decât că am primit un pumn în zona feţei ... din acel moment, de la lovitură, nu-mi mai amintesc decât că m-am trezit în ambulanţă deoarece mi-am pierdut cunoştinţa, f. 39, d.u.p).

Apoi, aceeaşi persoană (rămasă neidentificată, cu toate că inculpaţii au propus audierea unui martor L. care a declarat că el ar fi agresorul celor două persoane vătămate) s-a îndreptat spre B. pe care, de asemenea, l-a lovit cu pumnul în zona feţei, acesta căzând la pământ. Imediat la faţa locului au sosit şi cei doi agenţi de pază inculpaţi în prezenta cauză, iar inculpatul A. l-a lovit pe B. care îşi revenea încercând să se ridice, cu piciorul, persoana vătămată căzând din nou la pământ, după care cei trei (respectiv inculpaţii C. şi A., precum şi persoana necunoscută) au intrat în club, la faţa locului sosind un echipaj de poliţie şi ambulanţa care i-a transportat pe D. şi B. la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.

 Potrivit certificatului medico-legal nr. 1138/E din 12 mai 2015 numitul D. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure. Leziunile pot data din data de 01 mai 2015 şi necesită 11-12 zile îngrijiri medicale (f. 25, d.u.p), iar potrivit certificatului medico-legal nr. 1123/E din 11 mai 2015 numitul B. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure. Leziunile pot data din data de 01 mai 2015 şi necesită 28-30 zile îngrijiri medicale (f. 29, d.u.p).

Potrivit procesului verbal încheiat de lucrătorii de poliţie ajunşi la faţa locului numiţii B. şi D. (care nu a putut relata nimic întrucât era într-o stare avansată de ebrietate) prezentau urme de lovituri în zona capului şi mai multe pete de culoare brun-roşcată cu aspect de sânge în zona feţei şi pe haine, persoana vătămată B. şi martorul H. declarând verbal că cei doi au fost agresaţi de agenţii de pază ai clubului F. (f. 30, d.u.p).

Declaraţiile persoanelor vătămate vor fi apreciate de instanţa de judecată ca fiind sincere, întrucât se coroborează întru totul cu materialul probator administrat la dosarul cauzei, ce va fi analizat în continuare, după cum urmează:

Martorul H. (f. 40-41, d.u.p, f. 5-7, vol. II, d.i), care le-a însoţit pe persoanele vătămate B. şi D. în clubul F. în noaptea de 30.04/01.05.2015 a confirmat faptul că în interiorul localului a pornit o altercaţie verbală cu managerul acestuia motivat de împrejurarea că nu au primit bon fiscal la achitarea notei de plată, în urma căreia au fost escortaţi afară de trei agenţi de pază printre care l-a recunoscut în sala de judecată, cu ocazia audierii, pe inc. A.. A afirmat despre aceştia că i-a recunoscut foarte uşor ca fiind agenţi de securitate ai clubului întrucât erau îmbrăcaţi în negru şi scria pe spate Security. După ce s-au îndepărtat cam 50 m. au fost strigaţi de un bodyguard să se întoarcă și să ia bonul fiscal pe care îl pretinseseră, au revenit toţi trei, primul fiind D. care a fost lovit de unul din cei trei agenţi de pază după cum i-a văzut martorul. Cu toate că declaraţiile martorului nu sunt constante, în cursul urmăririi penale declarând că prietenii săi au fost loviţi de o persoană necunoscută, iar în faţa instanţei şi-a nuanţat declaraţia în sensul că au fost loviţi atât de o persoană necunoscută cât şi de inculpatul A. care l-a lovit pe B. când acesta încerca să îşi revină, în sensul că încerca să se ridice, apoi din nou de persoana necunoscută, instanţa va aprecia declaraţia acestui martor în raport de faptele şi persoanele cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, aşadar având în vedere numai participaţia inculpatului A., nicidecum a persoanei rămasă neidentificată. Martorul H. a fost cel care a apelat serviciul 112 la faţa locului sosind un echipaj de poliţie şi ambulanţa care a transportat victimele la spital.

Declaraţiile persoanelor vătămate se coroborează şi cu cele ale martorului M. (f. 59-61, d.u.p, f. 162-163, vol. I, d.i), în special cu cele date în cursul urmăririi penale, întrucât instanţa constată că, fiind audiat în şedinţa publică din data de 09.05.2017 nu îşi mai aduce aminte mare parte din aspectele despre care a fost întrebat. Astfel, martorul M. se afla în clubul respectiv ca invitat, fiind prieten cu K.. – administratorul localului. Despre C. şi A. a afirmat că aveau calitatea de bodyguarzi ai clubului. La un moment dat între prietenul său K. şi o persoană din club s-a iscat o discuţie în urma căreia agenţii de pază, respectiv C. şi A. l-au dat afară pe clientul certăreţ, ocazie cu care martorul a observat că mai era însoţit de doi prieteni.

În continuarea relatării sale, M. a precizat că la un moment dat din club a ieşit o persoană pe care o cunoaşte din vedere şi pe care, cu prilejul audierii în şedinţa de judecată din data de 09.05.2017, a recunoscut-o în sală ca fiind martorul L. (declaraţia acestuia fiind la f. 161, vol. I, d.i). Această persoană, L. l-a lovit pe D. (i-a dat un pumn în zona capului, acesta căzând la pământ), după care l-a lovit şi pe B. (cel blond, căruia i-a dat şi lui un pumn tot în zona capului, căzând şi acesta la pământ). Ceea ce interesează în prezenta cauză este că după ce numitul L. a reintrat în club acesta a bătut palma cu inculpatul A., după care cei doi agenţi de pază au ieşit afară, după cum declară martorul, pentru a încerca să îi ridice pe cei doi, însă au făcut exact contrariul, în sensul că atunci când cel blond încerca să se ridice A. a mers la el, l-a împins acesta căzând din nou la pământ.

Mai mult, martorul a declarat că atunci când numitul L. i-a lovit pe cei doi, managerul clubului K., agenţii de securitate, inculpaţii A. şi C., au văzut când L. îi loveşte pe cei doi, însă niciunul dintre ei nu a făcut nimic pentru a-i opri, L. fiind prieten cu A. şi locuind în alt oraş, nu în G..

Martorul K. (f. 56-58, d.u.p, f. 8-9, vol. II, d.i) – managerul clubului F., în cursul urmăririi penale a declarat că agenţii de pază care în acea seară se aflau în serviciu se numesc C. care este şi angajatul societăţii şi A. care în acea seară se afla în probă. Despre incidentul din seara respectivă, despre care a precizat că a avut loc în afara localului, a declarat că a fost generat de atitudinea agresivă verbal a victimelor care erau nemulţumite că fetele de la bar nu i-au servit cum trebuie şi le-au dat un bon de casă, în loc de două, motiv pentru care inculpatul C. i-a evacuat din incinta localului. După acest moment cei trei au încercat să intre din nou, forţând din exterior uşa de acces, adresându-le injurii şi ameninţări, moment în care a văzut o persoană, pe care pretinde că nu o cunoştea, că iese din bar şi îi loveşte pe doi dintre cei trei tineri, care cad la pământ. Atunci, susţine martorul, el împreună cu agenţii de pază A. şi C. au ieşit din club şi i-au stropit cu apă pe cei doi agresaţi, ce erau căzuţi la pământ, inculpatul A. l-a lovit pe unul dintre cei doi deoarece s-a ridicat şi a încercat să sară la bătaie.

În faţa instanţei, martorul şi-a schimbat declaraţia, încercând să susţină apărarea inculpaţilor, care erau angajaţii săi, apărare grefată, printre altele pe ideea că inculpatul A. nu ar fi îndeplinit, în fapt, obligaţiile unui agent de pază. Astfel, martorul K. a arătat că inculpatul A.  se afla în seara respectivă într-o perioadă de probă, dar nu se ştie clar pentru ce post, probabil de bodyguard, sub condiţia de a obţine atestatul prevăzut de Legea nr. 333/2003 sau, dacă nu îl obținea, urma să îi ofere alt post. Referitor la faptul că în noaptea de 30.04/01.05.2015 inculpatul A. era îmbrăcat cu un tricou ce reprezintă uniforma agenţilor de pază, martorul a precizat că trebuia să se familiarizeze cu postul, în sensul că i-a arătat principalele obiective şi ce are de făcut, precizând că numai tricourile de la Security i se potriveau şi voia să vadă dacă îi corespunde măsura ca să nu mai piardă vremea după ce va fi angajat (f. 9 verso, vol. II, d.i). Aşadar, instanţa constată că martorul K. nu a putut oferi o justificare plauzibilă, demnă de a fi avută în vedere de judecător, cu privire la schimbarea declaraţiei dată în cursul urmăririi penale când a declarat expressis verbis că inculpatul A. era agent de pază, aflându-se în perioada de probă.

De fapt, inculpatul A. era agent de pază la S.C. I. S.R.L. (clubul F.), dar nu era în nicio perioadă de probă, aceasta este o „găselniţă” a martorului K. care îl anagajase pe inculpatul A. fără forme legale, deoarece nu deţinea atestatul prevăzut de legea mai sus menţionată. Mai mult, chiar martorul L. (găsit „ţap ispăşitor” de inculpaţi în prezenta cauză) a declarat că ştie că C. şi A. erau agenţi de pază la acel club în urmă cu aprox. 3 ani (f. 161, vol. I, d.i).

În faţa instanţei martorul a mai declarat că, în timp ce persoanele evacuate se îndepărtau de club a ieşit un tânăr care „s-a dus la cei trei, le-a dat un pumn la fiecare şi i-a culcat la pământ”, după care martorul împreună cu agenţii de pază, au ieşit din club „pentru a acorda sprijin persoanelor căzute la pământ”, în sensul că i-au stropit cu apă, context în care una dintre acestea şi-a revenit şi a încercat să îl lovească pe un agent de pază, fiind lovită de acesta.

Referitor la faptul că inc. C. nu a întocmit raportul de incident prevăzut de art. 46 alin. 1 lit. d) teza finală din Legea nr. 333/2003 martorul a arătat că nu a procedat în acest sens deoarece aşa i-a spus chiar el, care „cunoaşte mai bine legislaţia”, iar incidentul a avut loc în afara clubului, aşadar al obiectivului.

Având în vedere această declaraţie nesinceră a martorului K., reprezentanta Ministerului Public s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii mărturia mincinoasă, solicitând înaintarea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a declaraţiilor date de acesta în cursul urmăririi penale şi în faţa judecătorului fondului pentru a se efectua cercetări (f. 70-71, vol. II, d.i), iar instanţa, cu motivarea de mai sus, o va înlătura din ansamblul probator administrat.

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere realizează complet tabloul infracţional (f. 70 și urm.), astfel: la ora 05:01:22 cele două persoane vătămate B. şi D., împreună cu prietenul lor, martorul H. au fost scoşi din club de C., A., K. şi o altă persoană rămasă neidentificată (ceea ce confirmă susţinerea primilor trei că mai multe persoane le-au evacuat), iar managerul clubului închide uşa pe interior, agenţii de securitate C. şi A. se postează în faţa uşii în interior, iar victima D. încearcă să reintre în club trăgând de uşă, fiind îndepărtat de H. (f. 74 verso, d.u.p). 

La ora 05:03:30 din club iese o persoana rămasă neidentificată, pe care, aflat lângă uşa de acces agentul de securitate A. face un gest prietenesc cu mâna, peste ceafa acestuia (f. 74 verso, d.u.p). La ora 05.04.15, camera video nr. 1 (f. 71, d.u.p) surprinde momentul în care această persoană îl loveşte cu pumnul peste faţă pe D., acesta cade pe spate, pe asfalt, inconştient, iar la 05:04:51 agresorul reintră în club (f. 71, d.u.p).

În intervalul 05:04:21-05:37:02 (când sosesc organele de poliţie), inculpaţii C. şi A., martorul K. şi două persoane rămase neidentificate care le-au lovit pe persoanele vătămate intră şi ies din club, fără a-i “stropi cu apă pe cei agresaţi şi căzuţi la pământ”.

Camera video nr. 1 a D.R.D.P. G. surprinde momentul în care agentul A. îl loveşte cu pumnul pe B. (care fusese şi anterior lovit de o altă persoană), imediat un alt tânăr, de asemenea, rămas neidentificat îl loveşte şi el cu piciorul pe B. care cade şi rămâne la pământ (f. 81 verso, d.u.p).

Concluzionând, cele două persoane vătămate D. şi B. au fost lovite de următoarele persoane: o persoană, rămasă neidentificată, care i-a lovit pe rând pe fiecare dintre ele, în jurul orelor 05,04, când nu era altcineva afară din club. Imediat au ieşit inculpaţii C. şi A., martorul  K. şi cea de-a doua persoană rămasă neidentificată, inculpatul A. lovindu-l pe B. care şi-a revenit încercând să se ridice, acelaşi lucru făcându-l şi cel de-al doilea tânăr a cărei identitate nu s-a stabilit în prezenta cauză. 

Apărarea inculpaţilor s-a grefat pe următoarele idei principale: inculpatul A. nu era angajat ca agent de pază la S.C. I. S.R.L. (localul F.); persoanele vătămate au fost lovite de alte persoane decât cele inculpate în prezenta cauză, mai precis nu de inculpatul A., propunând audierea martorului L. în susţinerea acestei apărări; inculpatul C. nu avea obligaţia de a interveni în altercaţie, de a întocmi proces-verbal conform art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003 deoarece incidentul a avut loc în afara clubului, deci nu intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

Astfel, fiind audiat, în cursul urmăririi penale inculpatul A. a precizat că „în data de 01.05.2015, mă aflam în probă ca agent de pază la clubul S.C. I. S.R.L, F. din mun. G., strada J.” (f. 19, d.u.p), pentru ca, ulterior, în faţa instanţei, văzând încadrarea juridică reţinută în sarcina sa de către procuror să arate că în seara respectivă se afla în club ca “client” (f. 48 verso, vol. I, d.i), afirmaţie contrazisă chiar de către martorul K., care, deşi nu a fost foarte sincer, a menţionat că inculpatul se afla în perioada de probă, iar dacă obţinea atestatul necesar urma să fie angajat ca agent de pază, acesta fiind singurul impediment.

Aceştia au relatat în continuare că în dimineaţa zilei de 01.05.2015, patronul clubului, K., le-a cerut să evacueze trei cetăţeni care erau recalcitranţi, ceea ce au şi făcut, după care au încuiat uşa de acces pe interior pentru că aceştia trăgeau cu intenţia de a reveni.

Între timp a ieşit din club, probabil cu intenţia de a vorbi la telefon, susţin inculpaţii şi pentru că au fost înjuraţi de cei care stăteau în faţa clubului, i-a lovit pe doi dintre aceştia care au căzut la pământ. Atunci, inculpaţii, cu acordul “şefului” lor şi, din spirit civic, au ieşit afară (“deşi nu era treaba lor”, declaraţie C., f. 47, vol. I, d.i), i-au stropit cu apă pe cei aflaţi la pământ, le-au dat să bea apă şi, întrucât unul dintre cei loviţi a mişcat, inculpatul A. s-a speriat crezând că va fi lovit de acela, moment în care l-a lovit cu palma peste faţă. După sosirea organelor de poliţie, inculpatul C. a declarat că nu a dat nicio explicaţie pentru că nu li s-a cerut (declaraţie neadevărată după cum reiese din conţinutul procesului-verbal existent la fila 30, d.u.p. şi în care s-a consemnat că a confirmat cele declarate de numitul N. în sensul că nu cunoaşte detalii referitoare la agresiunea asupra celor două persoane), nu a întocmit procesul verbal prevăzut de art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea 333/2003 pentru că aşa i-a spus managerul K., deşi ştia că are această obligaţie, însă nu avea obligaţia de a interveni deoarece altercaţia a avut loc în afara clubului şi exceda atribuţiilor sale de serviciu.

Declaraţiile inculpaţilor nu pot servi la aflarea adevărului în cauză, fiind nesincere, în totalitate. Astfel, în ceea ce priveşte calitatea în care s-a aflat inculpatul A. în noaptea de 30.04.2015/01.05.2015, aşa cum s-a arătat mai sus, acesta era angajat ca agent de pază, fără a avea încheiat contract de muncă în lipsa atestatului profesional prev. de art. 36 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003 – “să fie atestat profesional, potrivit prevederilor prezentei legi”, nu era în nicio perioadă de probă, activitatea sa la acest club fiind cunoscută chiar de martorul propus de inculpaţi,  L. (f. 161, vol. I, d.i). Aşadar inculpatul A. exercita în fapt atribuţiile specifice agentului de pază prevăzute de art. 46 din Legea nr. 333/2003, săvârşind faptele deduse judecăţii în exercitarea acestor atribuţii.

Referitor la cele două persoane care le-au lovit pe persoanele vătămate, rămase neidentificate în prezenta cauză, judecătorul fondului, consideră, în urma analizei materialului probator administrat la dosarul cauzei că acestea nu erau străine de persoana inculpaţilor, aceştia fiind de fapt cei care le-au îndemnat pe acestea să procedeze în acest fel, drept dovadă gesturile de mulţumire ale inculpaţilor după ce au exercitat violenţele, gesturi surprinse de camerele de supraveghere: la ora 05:47:00, camera video nr. 3 a S.C. I. S.R.L. Club F. una din persoanele rămase neidentificate care a lovit persoanele vătămate se sărută pe obraz cu agentul de pază C., iar în afara clubului, celălalt agresor, a dat mâna cu managerul K. (f. 75, d.u.p), în timp ce la ora 05:03:30, camera video nr. 3 a S.C. I. S.R.L. Club F. l-a surprins pe inculpatul A. care, înainte ca autorul necunoscut să iasă din club pentru a lovi persoanele vătămate, a făcut un gest prietenesc cu mâna peste ceafa acestuia (f. 74 verso, d.u.p), precum şi faptul că la sosirea organelor de poliţie, deşi agresorii erau în club, inculpatul C. a declarat că nu a văzut nicio altercaţie, lăsându-i pe cei doi agresori să părăsească localul împreună (ora 05:46:39, f. 80, d.u.p) după plecarea echipajului la 05:41:30 (f. 76, d.u.p).

 De altfel, inculpaţii au încercat să găsească autorul agresiunilor exercitate asupra lui D. şi B. în persoana martorului L., însă acesta deşi a declarat că i-a lovit pe cei doi, a creat convingerea instanţei că nu a fost la locul faptei, relatând altă modalitate de comitere decât cea prezentată chiar de către inculpaţi, în sensul că a menţionat că nu a intrat în club nici înainte, nici după ce i-a bătut pe cei doi, nu a lovit decât o singură persoană deoarece ceilalţi doi au sărit pe el, nu i-a văzut pe inculpaţii A. şi C. în seara respectivă, aşadar o declaraţie “învăţată” care nu se coroborează cu absolut nicio probă aflată la dosarul cauzei şi pe care instanţa o va înlătura în întregime.

În ceea ce priveşte obligaţia reţinută în rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, respectiv cea prevăzută de art. 46 alin. 1 lit. d) teza a III a din Legea nr. 333/2003, judecătorul fondului reţine: potrivit art. 297 alin. 1 Cod penal constituie infracţiunea abuzul în serviciu “fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, art. 308 Cod penal stipulând că dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Decizia nr. 405 din 15.06.2016 Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 297 alin. 1 Cod penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma “îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acesteia se înţelege “îndeplineşte prin încălcarea legii”. 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a precizat că inculpaţii C. şi A., în calitate de agenţi de pază la S.C. I. S.R.L. (localul 4 F.) aflaţi în timpul serviciului au încălcat dispoziţiile art. 46 lit. d) din Legea nr. 333/2003 (f. 45, vol. I, d.i).

Potrivit art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003 – ”în timpul serviciului, personalul de pază este obligat: să oprească și să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârșit infracțiuni ori alte fapte ilicite în obiectivul păzit, pe cele care încalcă normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracțiunilor flagrante, să prindă și să prezinte poliției pe făptuitor, să oprească și să predea poliției bunurile ori valorile care fac obiectul infracțiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri pentru conservarea ori paza lor, întocmind totodată un proces-verbal pentru luarea acestor măsuri. Procesul-verbal astfel întocmit constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală”.

În speţa dedusă judecăţii probele administrate au stabilit mai presus de orice îndoială că în imediata apropiere (30-50 m.) a localului F. din mun. G., în dimineaţa zilei de 01.05.2015 persoanele vătămate B. şi D., în jurul orei 05,00 au fost agresate fizic de două persoane rămase neidentificate, precum şi de inculpatul A. aflat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu ca agent de pază la clubul menţionat, fiind aşadar o infracţiune flagrantă (descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat), iar inculpaţii deşi au urmărit desfăşurarea ei şi chiar au ieşit afară în timp ce victimele se aflau la pământ nu numai că nu au intervenit, dar, aşa cum s-a arătat mai sus nu au prezentat poliţiei făptuitorii care se aflau în interiorul localului când lucrătorii de poliţiei făceau primele investigaţii şi nu au întocmit procesul-verbal prevăzut de text (evident că nici nu aveau cum să îl întocmească de vreme ce nu îşi îndepliniseră obligaţiile de a interveni, de a prinde şi de a prezenta poliţiei făptuitorii, procesul-verbal urmând a confirma luarea acestor măsuri). Inculpaţii s-au limitat la a asista pasiv cum două persoane sunt lovite chiar sub ochii lor, persoane pe care chiar inculpaţii ca agenţi de pază îi dăduseră anterior afară din club la solicitarea managerului, aşadar altercaţia pornise din local, pentru ca apoi să se apere în faţa instanţei spunând că altercaţia nu a avut loc în restaurant, aşa încât nu erau obligaţi să intervină.

Judecătorul observă că obligaţia care le revine agenţilor de pază în cea de-a treia teză a art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003 priveşte o infracţiunea flagrantă despre care agenţii iau cunoştinţă în timpul serviciului indiferent dacă are loc în interiorul obiectivului păzit sau în exteriorul acestuia. O altfel de interpretare ar goli de conţinut acest text, întrucât legiuitorul a intenţionat să asigure posibilitatea de a identifica şi prinde mai repede autorii unor astfel de fapte de care iau cunoştinţă agenţii de pază în timpul serviciului şi care, evident, nu pot avea loc decât la o distanţă relativ mică de obiectivul păzit, astfel încât să poată fi observată de aceştia. În speţă inculpaţii C. şi A., în calitate de agenţi de pază aflaţi în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, au nesocotit dispoziţiile legale menţionate, cu atât mai mult cu cât incidentul a pornit din interiorul clubului, ei fiind cei care i-au evacuat şi aveau obligaţia de a interveni pentru ajutarea victimelor, prinderea şi identificarea autorilor agresiunii în vederea tragerii la răspundere penală, inculpaţii acţionând exact contrar. 

În ceea ce privește infracțiunea de purtare abuzivă reținută în sarcina inculpatului A. potrivit art. 296 Cod penal constituie purtare abuzivă ”Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.

(2) Ameninţarea ori lovirea sau alte violenţe săvârşite în condiţiile alin. (1) se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime”. Subiectul activ este persoana care se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, fără a exista nicio referire la calitatea acesteia de funcționar sau funcționar public. În doctrină (C. Rotaru, A.R. Trandafir,V. Cioclei – Drept penal, partea specială II, Editura CH Beck, București 2018, pag. 377 ) s-a arătat că posibilitatea angajării răspunderii penale există chiar și pentru cei care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice, alta decât cele prevăzute de art. 175 alin. 2 Cod penal (care nu îndeplinește, așadar condițiile de la art. 308), de exemplu dacă o persoană lovește menajera pe care a angajat-o sau garda de corp. Esențial pentru reținerea infracțiunii de purtare abuzivă este ca subiectul activ la momentul comiterii faptei să se afle în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Așa cum s-a arătat în prezenta motivare, inculpatul A. a lovit-o pe persoana vătămată B. în timp ce, în fapt, exercita serviciul de agent de pază la clubul F. din mun. G., fără a avea vreo relevanță penală împrejurarea că nu exista un contract de muncă înregistrat la I.T.M.

Față de aceste considerente, în baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală instanța a respins schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunile de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal și purtarea abuzivă prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată B.)  cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal în infracțiunile abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal și lovirea sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată B.) cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului C. care la data de în data de 01.05.2015, în jurul orelor 04,00 în timp ce executa serviciul de pază la S.C. I. S.R.L. (localul F.) situată în mun. G., str. J. nr. xx, jud. G., a asistat din interiorul clubului la evenimentul petrecut în afara localului fără a interveni, deşi era obligat să o facă, unde persoanele vătămate B. şi D. erau lovite de către o persoană necunoscută, după care nu a acordat sprijin organelor de poliţie, nu a oprit şi nu a prezentat acestora toate persoanele implicate în incidentul menţionat, încălcând astfel dispoziţiile art. 46 lit. d) din Legea nr. 333/2003, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii abuzul în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului A. care la data de 01.05.2015, în jurul orelor 04,00 în timp ce executa serviciul de pază la S.C. I. S.R.L. (localul F.) situată în mun. G., str. J. nr. xx, jud. G., a asistat din interiorul clubului la evenimentul petrecut în afara localului fără a interveni, deşi era obligat să o facă, unde persoanele vătămate B. şi D. erau lovite de către o persoană necunoscută, după care nu a acordat sprijin organelor de poliţie, nu a oprit şi nu a prezentat acestora toate persoanele implicate în incidentul menţionat, încălcând astfel dispoziţiile art. 46 lit. d) din Legea nr. 333/2003, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii abuzul în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal.

Sub același aspect, fapta inculpatului A. care la data de 01.05.2015, în jurul orelor 04,00 în timp ce executa serviciul de pază la S.C. I. S.R.L. (localul F.) situată în mun. G., str. J. nr. xx, jud. G., a lovit persoana vătămată B. cu pumnul în zona feței, producându-i vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare 28-30 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii purtarea abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal.

În privinţa laturii subiective, inculpații au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor cu intenţie directă.

La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpaților C. și A. instanţa a avut  în vedere criteriile prev. de art. 74 Cod penal şi anume: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite – folosindu-se de alte persoane care erau în club și pe care le-au determinat să exercite violențe asupra persoanelor vătămate, sub protecția anonimatului, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită şi care privește normala desfășurare a relațiilor de serviciu, demnitatea, integritatea fizică a persoanei; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii – pe care instanţa îl apreciază la un nivel ridicat, pe fondul creării unor vătămări corporale persoanelor vătămate, împiedicării identificării și tragerii la răspundere penală a celorlalți participanți la fapta de lovire; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit – nu au putut explica; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului – inculpatul A. este cunoscut cu antecedente penale suferind multiple condamnări pentru infracțiuni grave: cămătărie, șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice, încăierare, fiind cercetat în altă cauză pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă la omor; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal –  inculpații au negat faptele reţinute în sarcina lor în scopul evitării răspunderii penale, manifestând dispreț și nepăsare față normele legale și rigorile legii penale şi nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială – inculpatul A. are vârsta de 29  ani, este necăsătorit, studii 4 clase, iar inculpatul C. are vârsta de 39 de ani, studii 10 clase și școala profesională, agent de pază la S.C. I. S.R.L..

Fiind dovedită existenţa faptelor, elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii, precum şi săvârşirea acestora de către inculpați, instanţa urmează să antreneze răspunderea penală, apreciind că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum îndestulător pentru infracţiunile săvârşite.

Raportat la toate aceste criterii, instanţa a apreciat necesitatea aplicării unei pedepse orientate spre mediu ce se va executa în regim de detenţie în conformitate cu prevederile art. 60 Cod penal, având în vedere gravitatea infracţiunilor pe care le-au săvârşit inculpații şi cuantumul pedepsei aplicate, instanţa apreciind că prin această modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei poate fi atins scopul prevăzut de legiuitor, dând posibilitatea acestora să reflecteze asupra valorilor sociale pe care le-au încălcat şi să-şi adapteze comportamentul viitor la aceste valori.

Având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi atitudinea procesuală de care a dat dovadă inculpatul, în baza art. 67 Cod penal va aplica acestora pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de prevăzute de Codul penal în art. 66 alin. 1 lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate prin prezenta sentinţă.

În aplicarea directă şi prioritară a dispoziţiilor art. 3 din Protocolul adiţional I la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, aşa cum au fost interpretate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hirst c. Regatului Unit, văzând şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV(74)/05.11.2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 545 din 18/07/2008, instanţa le va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de Codul penal în art. 66 alin. 1 lit. a) - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi lit. b) – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicată prin prezenta hotărâre.

Astfel, în baza art. 297 alin. 1 Cod penal  a condamnat pe inculpatul C.  la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii abuzul în serviciu (persoane vătămate B. și D.).

În baza art. 297 alin 1 Cod penal a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii abuzul în serviciu, prev. de art. 297 alin.1 Cod penal. (persoane vătămate B. și D.).

În baza art. 296 alin. 2 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal a condamnat  pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii purtarea abuzivă prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal (persoană vătămată B.).

A constatat că infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin prezenta sunt concurente cu infracţiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sent. nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov, precum și cu cele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală.

A menţinut anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov, dispusă prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală.

A descontopit  pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor: 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a) Cod penal şi 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 322 alin. 1 Cod penal (ambele aplicate prin sentința penală nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov), 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 207 alin. 1 și 3 Cod penal și 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 351 Cod penal (ambele aplicate prin sentința penală nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov).

În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal a contopit  pedepsele stabilite prin prezenta cu pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 1257/09.07.2015 pronunţată în dosarul nr. xxxxx/197/2012 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 320/C/18.04.2016 a Curţii de Apel Braşov și  nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală, așa cum au fost repuse în individualitatea lor, stabilind pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din totalul  celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani și 4 luni închisoare, stabilind în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani şi 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi n Cod penal, respectiv a interzicerii dreptului dea fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a comunica cu persoana vătămată E. pe o perioadă de 2 ani, în condiţiile prevăzute de art. 68 Cod penal.

În baza art. 45 alin. 5 Cod penal raportat la art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a), b) şi n) Cod penal (dreptului dea fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a comunica cu persoana vătămată E.) pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. 3 Cod penal.

În baza art. 72 alin.1 Cod penal și art. 73 alin. 1 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată de 5 ani şi 2 luni închisoare, durata reţinerii din data de 09.11.2015, durata arestului preventiv din data de 10.11.2015 la 27.12.2016, precum și perioada deja executată de la 27.12.2016 la zi.

A anulat M.E.P.I. nr. 2208/2016 din 27.12.2016 emis de Judecătoria Brașov în baza sentinței penale nr. 1694/16.09.2016 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. xxxx/197/2016 definitivă prin decizia penală nr. 943/Ap/27.12.2016 a Curții de Apel Brașov – Secția penală și a dispus emiterea unor noi forme de executare la baza rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

 În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, a constatat că în termen legal persoanele vătămate persoanelor vătămate D. (f. 28, vol. I, d.i) şi B. (f. 29, vol. I, d.i) s-au constituit părţi civile în procesul penal cu sumele de 10.000 euro cu titlu de daune morale și 5.000 lei daune materiale, pretenții solicitate în cazul inc. D. de la ”persoana care l-a lovit” (f. 127 verso, vol. I, d.i).

La termenul de judecată din 10.04.2018 (f. 186, vol. II, d.i) persoana vătămată B. a depus la dosarul cauzei declarația autentificată sub nr. 729/30.03.2018 la Societatea Profesională Notarială ”O. și P.” (f. 186, vol. II, d.i) potrivit căreia persoana vătămată ar fi fost de acord cu retragerea plângerii prealabile față de inc. A. în situația în care s-ar fi reținut în sarcina acestuia din urmă infracțiunea lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal declarând totodată că nu mai are nicio pretenție materială față de inculpatul A. decurgând din infracțiunea de lovire sau alte violențe.

Judecătorul fondului că sub aspectul daunelor materiale provocate de acțiunea de lovire exercitată de inculpatul A. asupra victimei B. acesta a înțeles să declare că nu mai are nicio pretenție, motiv pentru care va lua act că persoana vătămată B. a renunțat la pretențiile civile formulate față de inculpatul A..

În ceea ce privește acțiunea civilă formulate de partea civilă D. (f. 28, vol. I, d.i) aceasta a solicitat sumele de 10.000 euro cu titlu de daune morale și 5.000 lei daune materiale de la ”persoana care l-a lovit” (f. 127 verso, vol. I, d.i). Or, în speța dedusă judecății nu a fost trimisă în judecată această persoană și, în consecință, instanța a constatat că persoanele vătămate B. și D. nu s-au constituit părți civile în procesul penal în raport de săvârșirea infracțiunii abuzul în serviciu.

(…)

În ce priveşte apelul declarat de inculpatul C., curtea constată că acesta este întemeiat sub aspectul nereţinerii dispoziţiilor art. 308 Cod penal şi sub aspectul individualizării modalităţii de executare a pedepsei.

Inculpatul C. nu are calitatea de funcţionar public, deoarece acesta este angajat al unei societăţi comerciale private, iar nu a vreunei autorităţi sau instituţii din cele enumerate la art. 175 Cod penal. S.C. I. S.R.L., la care inculpatul exercita activitatea de agent de pază, este o persoană juridică privată, astfel încât sunt incidente în cazul inculpatului C. prevederile art. 308 Cod penal, potrivit cărora dispoziţiile art. 297 Cod penal privind abuzul în serviciu se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită o însărcinare de orice natură în serviciul oricărei persoane juridice.

Cum dispoziţiile art. 308 Cod penal prevăd că în acest caz limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime, rezultă că reţinerea dispoziţiilor art. 308 Cod penal în cazul inculpatului C. creează o situaţie mai favorabilă acestuia. Prin aplicarea acestui articol limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită de inculpat sunt mai reduse şi din acest motiv se impune admiterea apelului inculpatului sub acest aspect. Chiar dacă, în concret, instanţa de apel nu reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, deoarece apreciază că aceasta a fost corect stabilită, este obligatorie reţinerea dispoziţiilor art. 308 Cod penal în încadrarea juridică a faptei.

De asemenea, curtea constată că apelul inculpatului C. este întemeiat sub aspectul modalităţii de individualizare a executării pedepsei.

Curtea constată că instanţa de fond i-a aplicat inculpatului C. o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal. Cuantumul pedepsei stabilite de instanţa de fond este corect stabilit, ţinând cont de circumstanţele reale şi personale ale săvârşirii infracţiunii. Inculpatul a comis o infracţiune destul de gravă, prin neîndeplinirea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu în noaptea de 30.04/01.05.2015. Fapta acestuia a creat o stare de neîncredere în îndeplinirea corectă a atribuţiilor de serviciu de către agenţii de pază, care au obligaţia de a asigura apărarea integrităţii corporale a persoanelor.

Având în vedere că inculpatul C. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în modalitatea atenuată, prevăzută de art. 308 Cod penal, şi ţinând cont de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, curtea constată că se impune amânarea aplicării acestei pedepse, potrivit dispoziţiilor art. 83 Cod penal.

Astfel, din probele administrate rezultă că fapta de abuz în serviciu comisă de inculpat nu este una deosebit de periculoasă, având în vedere că nu a produs consecinţe deosebit de grave pentru persoana juridică la care acesta este angajat sau pentru persoanele vătămate din prezenta cauză. Dimpotrivă, în urma cercetărilor au fost identificaţi agresorii persoanelor vătămate, iar acestea din urmă s-au şi împăcat cu unul dintre agresori.

De asemenea, la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei curtea va ţine cont şi de faptul că inculpatul C. nu are antecedente penale şi este integrat în muncă, motiv pentru care se impune amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare, stabilită în sarcina acestui inculpat pentru infracţiunea săvârşită.

Riscul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere stabilit de instanţă constituie o ameninţare suficientă pentru inculpat, astfel încât acesta să nu mai comită alte infracţiunii. Din acest motiv nu este necesară executarea efectivă a pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.

Pentru aceste motive, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală  curtea va admite apelul formulat de inculpaţii C. împotriva sentinţei penale nr. 845/08.05.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul cu numărul de mai sus, pe care o desfiinţează cu privire la nereţinerea dispoziţiilor art. 308 Cod penal şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului C..

Rejudecând în aceste limite, curtea va reţine aplicarea dispoziţiilor art. 308 Cod penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, săvârşită de inculpatul C..

În baza art. 396 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatului C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal. La stabilirea cuantumului pedepsei curtea va ţine cont de circumstanţele reale şi personale indicate de instanţa de fond în sentinţa atacată, pe care şi le însuşeşte în totalitate.

Având în vedere că pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului este de doi ani închisoare, iar ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 308 Cod penal maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru această infracţiune este mai mică de 7 ani închisoare, curtea constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune amânarea aplicării pedepsei. În consecinţă, în baza art. 83 alin. 1 şi 3 Cod penal va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul G. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul G..

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Curtea constată că restul motivelor de apel ale inculpatului C. nu sunt întemeiate.

Nu se impune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal, deoarece sunt întrunite toate condiţiile pentru reţinerea în sarcina inculpatului a acestei infracţiuni.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în cauză sunt suficiente probe din care să rezulte că inculpatul C. şi-a încălcat obligaţiile legale stabilite în art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003, potrivit cărora „În timpul serviciului, personalul de pază este obligat:… d) să oprească şi să legitimeze persoanele despre care există date sau indicii că au săvârşit infracţiuni ori alte fapte ilicite în obiectivul păzit, pe cele care încalcă normele interne stabilite prin regulamentele proprii, iar în cazul infracţiunilor flagrante, să prindă şi să prezinte poliţiei pe făptuitor, să oprească şi să predea poliţiei bunurile ori valorile care fac obiectul infracţiunii sau al altor fapte ilicite, luând măsuri pentru conservarea ori paza lor, întocmind totodată un proces-verbal pentru luarea acestor măsuri. Procesul-verbal astfel întocmit constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală;”

 Aşadar, inculpatul C., care se afla în timpul serviciului în data de 1.05.2015, avea obligaţia de a-i opri, de a-i prinde şi a-i prezenta poliţiei pe agresorii persoanelor vătămate B. şi D.. Cele două persoane vătămate consumaseră băuturi alcoolice în clubul F., unde inculpatul C. a asigurat paza în calitate de agent de pază în noaptea respectivă. După ce au ieşit din club, în timp ce se aflau în faţa uşii de intrare, cele două persoane vătămate au fost agresate iniţial de către o persoană rămasă neidentificată şi apoi de inculpatul A.. Din probele administrate, respectiv din declaraţiile persoanelor vătămate, ale martorului H.  şi din înregistrările efectuate de camerele de luat vederi ale D.R.D.P. G. (Camera 01) şi Q. (Ch. 12), care pot fi vizionate, rezultă cu certitudine că inculpatul C. a asistat la incidentul în care o persoană neidentificată şi coinculpatul A. au lovit persoanele vătămate în timp ce se aflau în faţa clubului la care lucra inculpatul.

Astfel, de pe înregistrarea făcută de camera video 01 („Parcare”) se vede foarte clar că, în intervalul orar 04:05:30-04:07:30 menţionat pe cameră (chiar dacă intervalul orar setat pe cameră nu corespunde cu cel real, este cert că evenimentele s-au petrecut în noaptea respectivă), persoanele vătămate au fost lovire de individul rămas neidentificat şi de agentul de pază A., iar inculpatul C. a fost de faţă la acest incident. Aşadar, inculpatul C. a văzut care sunt cei care au lovit persoanele vătămate în noaptea de 30.04/01.05.2015.

De asemenea, din înregistrarea făcută de această cameră video se vede cum la ora menţionată pe cameră 04;36:40 a sosit poliţia, însoţită de agenţi ai forţelor speciale de intervenţie, iar la 04:38:23 agenţii de poliţie intră în club.

Aceleaşi aspecte sunt înregistrate şi pe camera video „Q.”, unde se poate vedea exercitarea agresiunilor asupra persoanelor vătămate în intervalul orar menţionat pe cameră 03:47:11-03:50:00. Din nou, faptul că pe cameră este setată o altă oră nu are nicio relevanţă, deoarece se poate constata că este vorba de acelaşi eveniment, petrecut între aceleaşi persoane, în noaptea de 30.04./01.05.2018, în faţa clubului F..

La ora 03:48:16 menţionată pe cameră se vede clar cum inculpatul C. era de faţă la agresiune şi s-a aplecat să ridice de jos o sticlă cu apă. Deşi orientarea camerei nu a permis surprinderea întregului incident, imaginile înregistrate sunt suficiente pentru a dovedi faptul că inculpatul C. a fost de faţă la săvârşirea infracţiunilor flagrante de lovire exercitate asupra persoanelor vătămate.

Săvârşirea unei infracţiuni flagrante îl obligă pe agentul de pază să prindă şi să prezinte poliţiei pe făptuitor, chiar dacă această infracţiune flagrantă s-a comis în interiorul localului sau în faţa uşii de intrare a acestuia. Altfel ar însemna ca agenţii de pază ar putea să asiste pasivi la infracţiuni flagrante grave comise la intrarea în localurile unde exercită paza şi să nu aibă nicio obligaţie de a prinde pe făptuitori şi a-l prezenta poliţiei, ceea ce nu poate fi acceptat. Interpretarea corectă a textului de la art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003 este acela că agenţii de pază au obligaţia de a legitima şi a opri persoanele cu privire la care există date sau indicii că au săvârşit infracţiuni sau alte fapte ilicite în obiectivul păzit, însă au obligaţia de a prinde şi a preda poliţiei pe făptuitorii infracţiunilor flagrante indiferent dacă acestea s-au comis în obiectivul păzit ori în apropierea acestuia.

 În intervalul dintre momentul lovirii persoanelor vătămate şi momentul sosirii poliţiei agresorii nu au părăsit clubul în care inculpatul C. a exercitat paza, acest lucru putând fi constatat din urmărirea filmării video de pe cele două camere de luat vederi. Având în vedere că inculpatul C. a asistat direct la exercitarea de violenţe asupra persoanelor vătămate, este evident că îi cunoştea şi îi putea indica organelor de poliţie, în momentul în care acestea au venit la club ca să cerceteze faptele de agresiune comise asupra persoanelor vătămate. Neîndeplinindu-şi această obligaţie legală, inculpatul a încălcat obligaţia prevăzută de art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003.

Inculpatul C. avea obligaţia legală, prevăzută de art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003 să prindă şi să prezinte poliţiei pe făptuitori şi nu şi-a îndeplinit această obligaţie, fapt ce a avut drept consecinţă imposibilitatea organelor de urmărire penală de a-l identifica pe cel de-al doilea agresor în timp real.

Având în vedere că obligaţia legală a inculpatului C. de a-i preda poliţiei pe autorii infracţiunilor flagrante este prevăzută într-o lege, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în Decizia  CCR nr. 405/2016 privind necesitatea ca obligaţia încălcată de funcţionar să fie prevăzută în legislaţia primară.

Întrucât încălcarea cu intenţie de către inculpatul C. a obligaţiei prevăzute de art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003, de a prinde şi a prezenta poliţiei pe cei care au agresat persoanele vătămate în data de 1.05.2015, agresori care se aflau chiar în clubul păzit de inculpat în momentul în care au sosit organele de poliţie la faţa locului, rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 Cod penal.

În ce priveşte apelul inculpatului A., curtea constată că apelul acestuia este întemeiat doar sub aspectul greşitei reţineri în sarcina sa a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal.

Instanţa a motivat reţinerea în sarcina inculpatului A. a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, pe considerente similare cu acelea reţinute în sarcina inculpatului C.. Curtea constată că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului A. neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003, de a prinde şi a preda poliţiei pe făptuitorii infracţiunii flagrante, deoarece inculpatul A. a fost chiar unul din participanţii la această infracţiune flagrantă. Astfel, din vizionarea camerei de filmat nr. 01 a D.R.D.P. G. rezultă clar că inculpatul A. a lovit persoana vătămată B., fiind de faţă şi inculpatul C.. Or, dacă i s-ar impune inculpatului A. obligaţia de a indica organelor de poliţie pe făptuitorii infracţiunilor flagrante comise în data de 1.05.2015 asupra persoanelor vătămate, ar însemna să se încalce dreptul acestuia de a nu se autoincrimina, drept rezultat din art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului. Inculpatului A. nu i se poate impune obligaţia de a se autodenunţa, motiv pentru care faţă de acesta nu mai putea opera obligaţia prevăzută de art. 46 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 333/2003, care poate fi reţinută doar în sarcina inculpatului C., care nu a participat la lovirea persoanelor vătămate.

Pentru aceste motive, având în vedere că în sarcina inculpatului A. nu se poate reţine săvârşirea cu intenţie a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, deoarece s-ar încălca dreptul inculpatului de a nu se autoincrimina, în baza art. 16 alin. 1 lit. b) teza a II-a Cod penal curtea va dispune achitarea  acestui inculpat pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal.

Menţinând toate celelalte dispoziţii ale instanţei de fond, curtea va dispune contopirea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa apelată cu infracţiunile concurente comise de inculpatul A., pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1257/09.07.2015 a Judecătoriei Braşov şi prin sentinţa penală nr. 1694/16.09.2016 a Judecătoriei Braşov.  În temeiul art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, în urma contopirii inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, căreia i se va adăuga un spor de pedeapsă de 1 an şi  8 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa principală rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare.

Pentru aceste motive, curtea va reduce cuantumul pedepsei rezultante principale aplicate inculpatului A., de la 5 ani şi 10 luni închisoare, la 5 ani şi 2 luni închisoare.

Motivul de apel al inculpatului A., prin care solicită achitarea sa şi pentru infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 Cod penal, este nefondat.

Aşa cum s-a arătat anterior, din vizionarea înregistrării de pe camera video din parcare rezultă cu certitudine că inculpatul A. a lovit persoana vătămată B., în timp ce îşi exercita atribuţiile de serviciu de agent de pază la clubul F., aparţinând S.C. I. S.R.L.. Astfel, de pe înregistrarea făcută de camera video 01 („Parcare”) se vede clar cum, în intervalul orar 04:05:30-04:07:30 menţionat pe cameră (nu are relevanţă faptul că ora setată pe camera de filmat nu corespunde cu cea reală) agentul de pază A. a lovit una dintre persoanele vătămate.

Nu are nicio relevanţă faptul că inculpatul A. nu era angajat formal la societatea comercială S.C. I. S.R.L., deoarece art. 296 Cod penal nu face nicio referire la existenţa unui contract de muncă, a unei remuneraţii ori a altor aspecte care ţin de încheierea unui contract de muncă. În consecinţă, singura condiţie prevăzută de lege pentru reţinerea acestei infracţiuni este ca făptuitorul să fie în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar în speţă inculpatul A. se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în activitatea de agent de pază la clubul F., din G., chiar dacă nu avea încheiat în mod legal un contract de muncă.

De altfel, şi în dreptul muncii, prin Decizia nr. 37/2016 a ICCJ, s-a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și art. 57 alin. (5) și (6) din Codul muncii, combinat cu art. 211 lit. b) din Legea nr. 62/2011, art. 35 din Codul de procedură civilă și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului, în ipoteza neîndeplinirii de către părți a obligației de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă, persoana fizică care a prestat muncă pentru și sub autoritatea celeilalte părți are deschisă calea acțiunii în constatarea raportului de muncă și a efectelor acestuia și în situația în care respectivul raport de muncă a încetat anterior sesizării instanței.

Aceeaşi soluţie se impune şi din analizarea noţiunii de „alte persoane” dintre cele menţionate în art. 308 Cod penal, care face referire la persoane care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul oricărei persoane juridice. Aşadar, nu este necesară existenţa unui contract de muncă încheiat în formă valabilă pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

În concluzie, inculpatul A. era în exercitarea unei activităţii de serviciu în momentul în care l-a lovit pe persoana vătămată B., chiar dacă formal nu avea încheiat un contract de muncă, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul A., în cuantum de 260 de lei va fi înaintat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.