Criterii pentru inlocuirea masurii arestarii preventive conform art 242 alin 2 Cpp.

Legiuitorul român, prin dispoziţiile art. 355 C.pr.pen., în considerarea caracterului urgent pe care-l prezintă cauzele cu arestaţi a prevăzut că judecata în cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv sau aflaţi în arest la domiciliu se face de urgenţă şi cu precădere, termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile şi doar pentur motive temeinic justificate instanţa poate acorda termene mai lungi.

În cauză, prima instanţă nu a respectat aceste dispoziţii, termenele de judecată fiind stabilite cu depăşirea termenului prevăzut de legiuitor, în unele cazuri, chiar cu o lună şi, pe cale de consecinţă, după şapte luni de zile de la data începerii judecăţii, prima instanţă nu a fost măsură să administreze probatoriul ce a stat la baza trimiterii în judecată şi nici probatoriul încuviinţat cu ocazia judecăţii: a fost audiată persoană vătămată şi un număr de 11 martori, la ultimul termen de judecată dispunându-se amânarea cauzei în vederea administrării în continuare a probei testimoniale constând în reaudierea respectiv audierea unui număr total de 8 martori.

Prin încheierea din 13 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr.  .. în baza art. 242 alin. 8 C.pr.pen.  raportat la art. 242 alin. 2 C.pr.pen. a fost respinsă cererea inculpatului … zis ,,..", de înlocuire a măsurii preventive.

Analizând cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. 2 C.proc.pen., măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 din C.proc.pen.

Judecătorul a reţinut că potrivit art. 202 alin. 1 C.proc.pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Totodată, s-a reţinut că potrivit art. 202 alin. 3 C.proc.pen., orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.

Aşadar, judecătorul trebuie, pe de o parte, să verifice condiţiile legale pentru luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, iar, pe de altă parte, să aprecieze, printr-o examinare concretă a cauzei, dacă această măsură preventivă este suficientă pentru realizarea scopurilor prevăzute de art. 202 alin.1 C.proc.pen.: buna desfăşurare a procesului penal; împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală/judecată; prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni.

Cu privire la prima condiţie, s-a constatat că aceasta este îndeplinită întrucât, în cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul .. a săvârşit o infracţiune, iar măsura preventivă este necesară pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal şi împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală/judecată, având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile pentru luarea măsurii arestării preventive, iar această măsură există deja în cauză.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, mai întâi, judecătorul a reţinut că la soluţionarea cererii de înlocuire a măsurii preventive, nu se poate da o altă relevanţă juridică elementelor avute în vedere la luarea măsurii preventive. De aceea, cererea de înlocuire a măsurii preventive urmează a fi soluţionată în raport de elemente/împrejurări noi, respectiv diminuarea suspiciunii rezonabile conform căreia inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, şi printr-o evaluare, la acest moment, a împrejurărilor concrete ale cauzei.

În continuare, prin prisma art. 242 alin. 2 C.proc.pen. şi în ceea ce priveşte împrejurările concrete ale cauzei, evaluând gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, împrejurările în care au fost comise, modul şi circumstanţele de săvârșire a acestora, s-a remarcat gradul ridicat de pericol social al faptelor de săvârşirea cărora este acuzat inculpatul, în acelaşi timp, însă, instanţa apreciază că indiferent de gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestuia, doar acuzaţia săvârşirii unor infracţiuni grave, chiar dacă rămâne un factor pertinent, nu ar legitima totuși păstrarea măsurii privative de libertate în ființă la acest moment.

Referitor la circumstanţele personale ale inculpatului şi la conduita procesuală a acestuia, instanța a reţinut că acesta este cunoscut cu antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar,  iar din datele sale personale a reieşit că nu are studii, la data arestării preventive nu avea un loc de muncă stabil, are 4 copii minori. În acelaşi timp, se reţine că până la acest moment procesual inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, însă această împrejurare se circumscrie dreptului la apărare al inculpatului şi, în nici un caz, nu poate fi reţinută în defavoarea acestuia.

Pe de altă parte însă, instanţa a reţinut că faptele cercetate în prezenta cauză s-au petrecut pe fondul unor relaţii tensionate între familiile din care fac parte inculpatul şi persoana vătămată în condiţiile în care familiile implicate locuiesc, fără forme legale, destul de aproape, între membrii acestora  având loc, de-a lungul timpului, o serie de conflicte ce au necesitat intervenţia organelor de ordine.

Aşa după cum s-a precizat şi în încheierile anterioare din 18 martie şi 15 aprilie 2019 când au fost respinse cererile de înlocuire formulate de acelaşi inculpat, în practica sa, în mod constant, CEDO a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru luarea şi menţinerea arestării unui acuzat suspectat că a comis o infracţiune: : - existenţa unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului (cauzele Lettelier c. Fanţei, parag. 51 şi Hendriks c. Olandei), - pericolul de fugă din partea acuzatului (cauza Strogmuller c. Austriei, parag. 15), - riscul ca, odată pus în libertate se împiedice buna administrare a justiţiei (cauza Wemhoff c. Germaniei, parag. 14), ori riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter c. Austriei, parag. 9).

Or, în cauză, raportat la cele mai sus precizate subzistă două dintre cele patru motive acceptate de jurisprudenţa CEDO pentru detenţia unei persoane până la judecată, şi anume, existenţa unui sentiment de îngrijorare în rândul publicului şi riscul ca inculpatul să comită noi infracţiuni.

Prin urmare, examinând necesitatea şi proporţionalitatea măsurii preventive cu gravitatea acuzaţiilor aduse, instanţa a apreciat că potenţialul risc al comiterii de noi infracţiuni, nu poate fi evitat în mod eficient prin luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpat, iar prezenţa inculpatului bănuit de comiterea unei infracţiuni grave în domiciliu nu poate înlătura sentimentul de îngrijorare în rândul publicului în contextul celor mai sus arătate. Cu atât mai mult cu cât de la data de 15 aprilie 2019 când a fost respinsă cererea aceluiaşi inculpat de înlocuire a măsurii preventive în fiinţă, în afară de trecerea timpului nu a mai intervenit nici un element de noutate cu relevanţă în cauză şi care să justifice o reapreciere a temeiurilor de fapt ce au justificat păstrarea măsurii arestării preventive.

Este adevărat că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri într-o cauză penală, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție, însă legiuitorul a stabilit ca, în cazul în care se regăsesc anumite condiții expres prevăzute, să se poată lua măsura restrictivă de libertate, indiferent dacă acuzatul recunoaşte sau nu săvârşirea faptei pentru care este cercetat, dacă are sau nu antecedente penale, normele de procedură interne fiind în deplin consens cu dispozițiile art. 5 CEDO. Referitor la durata rezonabilă a arestării preventive, judecătorul reține că privarea de libertate a inculpatului nu a depăşit un termen rezonabil raportat la stadiul procedurilor.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul …, motivele de contestaţie, formulate oral, prin avocat ales, fiind expuse în partea introductivă a prezentei.

Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii atacate, Curtea constată că este fondată contestaţia pentru următoarele considerente:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că în cursul desfăşurării procesului penal suspectul sau inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate şi numai în cazuri deosebite – ca de exemplu atunci când fapta sau persoana făptuitorului prezintă un pericol grav (cauza Contrada c. Italia, hot. din 14.01.1997, cauza Dinler c. Turcia, hot. din 31.05.2005) acuzatul să se afle în stare de deţinere, fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier c. Franţa, hot. din 26.06.1991).

În cauza de faţă, gravitatea faptei pentru care inculpatul MSF a fost cercetat şi trimis în judecată, complexitatea şi particularităţile cauzei, au justificat pe deplin arestarea preventivă dispusă dispusă prin încheierea nr. 24 din 03.02.2018 precum şi prelungirea respectiv menţinerea în mod succesiv a acestei măsuri preventive, în cursul urmăririi penale, în faza camerei preliminare şi cu ocazia judecăţii în primă instanţă, prin actul de sesizare reţinându-se în sarcina inculpatului între altele una dintre infracţiunile enumerate de legiuitor în categoria celor pentru care se poate dispune arestarea preventivă şi anume tentativa la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 C.pen. constând în aceea că în data de 31.12.2017, în jurul orelor 1900, pe fondul unui conflict preexistent între două familii de etnie rromă şi acţionând pe timp de noapte, împreună cu numiţii …., respectiv …, a pătruns fără drept în imobilul situat pe str. … unde locuia fără forme legale numitul …, având asupra lor bâte, context în care a spart uşa de la intrarea în locuinţă cu consecinţa degradării acesteia, provocând un prejudiciu în cuantum de 500 lei, iar apoi l-a lovit în cap cu un corp contondent pe persoana vătămată minoră …, cu consecinţa producerii de leziuni traumatice care au necesitat 50-60 zile îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa.

Probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi cel administrat nemijlocit în faţa instanţei de fond până la acest moment procesual justifică bănuiala plauzibilă că inculpatul a săvârşit fapta penală dedusă judecăţii, iar datele care circumstanţiază fapta (de o gravitate deosebită raportat la modalitatea în care se presupune că a fost comisă, vârsta victimei şi mobilul făptuitorului) şi inculpatul (cunoscut cu antecedente penale inclusiv ca urmare a comiterii unei infracţiuni de violenţă) pun în evidenţă aspecte concrete care au demonstrat că lăsarea în libertate a inculpatului a prezentat o stare de pericol pentru ordinea publică, aceasta fiind periclitată şi prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către inculpat dar şi de alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.

Curtea observă însă că dosarul în care a fost trimis în judecată contestatorul inculpat a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D la data de 09.07.2018 în procedura de camera preliminară iar primul termen de judecată, după finalizarea acestei proceduri a fost stabilit la 29.10.2018. Următorul termen de judecată a fost fixat la un interval de aproximativ o lună, 26.11.2018 iar următorul termen la mai mult de o lună şi jumătate respectiv 14 ianuarie 2019, termenele acordate în continuare fiind 21.01.2019, 29.01.2019, 18.02.2019, 04.03.2019, 18.03.2019, 01.04.2019, 15.04.2019 şi 13.05.2019.

Este de observat faptul că legiuitorul român, prin dispoziţiile art. 355 C.pr.pen., în considerarea caracterului urgent pe care-l prezintă cauzele cu arestaţi a prevăzut că judecata în cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv sau aflaţi în arest la domiciliu se face de urgenţă şi cu precădere, termenele de judecată fiind, de regulă, de 7 zile şi doar pentur motive temeinic justificate instanţa poate acorda termene mai lungi.

În cauză, prima instanţă nu a respectat aceste dispoziţii, termenele de judecată fiind stabilite cu depăşirea termenului prevăzut de legiuitor, în unele cazuri, chiar cu o lună şi, pe cale de consecinţă, după şapte luni de zile de la data începerii judecăţii, prima instanţă nu a fost măsură să administreze probatoriul ce a stat la baza trimiterii în judecată şi nici probatoriul încuviinţat cu ocazia judecăţii: a fost audiată persoană vătămată şi un număr de 11 martori, la ultimul termen de judecată dispunându-se amânarea cauzei în vederea administrării în continuare a probei testimoniale constând în reaudierea respectiv audierea unui număr total de 8 martori.

Or, caracterul rezonabil al duratei procedurilor în materie penală se apreciază, conform criteriilor stabilite prin jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg (cauza Slezevicius c. Lituania, cauza Tudorache c. România) atât în funcţie de complexitatea dosarului şi comportamentul inculpaţilor cât şi în funcţie de comportamentul autorităţilor.

În cauza de faţă nu se poate susţine poziţia adoptată de inculpatul contestator (negarea acuzaţiei) şi caracterul complex al cauzei justifică prelungirea procedurilor judiciare, în condiţiile în care, prima instanţă a acordat termene de judecată cu mult peste cele 7 zile prevăzute în codul de procedură penală şi nu a depus toate diligenţele pentru finalizarea cu celeritate a cercetării judecătoreşti (acordarea unor termene de judecată mai scurte, citarea tuturor martorilor ale căror depoziţii au fost contestate de inculpat prin nerecunoaşterea faptei încă de la data audierii acestuia, citarea martorilor la un singur termen de judecată în condiţiile în care termenele se acordă cu depăşirea celor 7 zile şi există dificultăţi în localizarea şi prezentarea în instanţă a martorilor – spre ex. la teremenul de judecată din 15.04.2019 instanţa a dispus citarea martorelor SS, MM, RA pentru termenul din 13.05.2019 şi citarea CE, DC, DE, CS şi ST  pentru un termenul ulterior soluţionării prezentei contestaţii şi anume 27.05.2019 iar la termenul din 13.05.2019 s-au prezentat şi au fost audiate numai două dintre cele trei martore citate şi anume martorele MM şi RA).

Se constată aşadar că procedura a durat în total 10 luni de la momentul trimiterii în judecată şi până la pronunţarea încheierii atacate, fără ca în cauză să existe indicii că inculpatul ar fi răspunzător de mersul greoi al cercetării judecătoreşti, împrejurare în care Curtea apreciază că durata procedurilor este excesivă şi nu satisface cerinţa termenului rezonabil (cauza Slezevicius c. Lituania – hotărârea din 13.11.2001).

Curtea de la Strasbourg a statuat cu valoare de principiu (cauza Patsuria c. Georgia – hotărârea din 6.11.2007 şi cauza Lelievre c. Belgia – hotărârea din 8.11.2007) că, odată cu trecerea timpului, nu mai sunt suficiente temeiurile care au legitimat arestarea, autorităţile naţionale având obligaţia pozitivă să indice alte elemente care să legitimeze în continuare menţinerea stării de arest, cu alte cuvinte justificarea în concret, în fiecare caz, a interesului public care, în ciuda prezumţiei de nevinovăţie poate cântări mai greu decât dreptul la libertate.

În cauza de faţă se constată că, la finalul unei perioade de detenţie destul de îndelungată (1 an, 3 luni şi 14 zile), nu s-a făcut dovada că o măsură preventivă privativă de libertate, mai puţin drastică decât arestul preventiv şi anume arestul la domiciliu nu ar fi în măsură să asigure scopul măsurilor preventive, cunoscut fiind faptul că prin starea de pericol pentru ordinea publică, apreciată inclusiv prin raportare la împrejurările concrete în care s-a comis, se diminuează prin trecerea timpului, ceea ce echivalează cu schimbarea temeiurilor care au determinat luarea celei mai drastice dintre măsurile preventive.

În raport de aceste considerente constatând totodată, în urma examinării fişei de cazier şi datelor din sistemul ECRIS că inculpatul doveştere perseverenţă infracţională în comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului persoanelor (are mai multe condamnări pentru furturi comise în străinătate) iar conduita violentă este adoptată numai contextual, în măsura în care beneficiază de suportul altor persoane (în cauza de faţă a fost însoţit de alte şase persoane iar în dosarul în care a fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 4560/15.12.2017 a Judecătoriei Craiova pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţă a comis fapta împreună cu şapte persoane), Curtea apreciază că măsura arestului la domiciliu, prin obligaţiile pe care le presupune şi care implică inclusiv interzicerea de a lua legătura cu ceilalţi inculpaţi şi cu martorii din cauză, o partea dintre aceştia fiind şi persoanele împreună cu care a comis infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 4560/15.12.2017 a Judecătoriei Craiova, este proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi suficientă pentru realizarea scopului urmărit – buna desfăşurare a procedurilor şi prevenirea săvârşirii altor infracţiuni.

Pentru toate aceste considerente constatând întemeiată contestaţia, în baza art.4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C.pr.pen. o va admite şi în urma desfiinţării în parte a încheierii contestate şi rejudecării cauzei, va admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive iar în baza art. 242 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 218 C.pr.pen. şi art. 202 C.pr.pen. va înlocui măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliupe o durată de 30 zile, începând cu data de 17.05.2019 până la data de 15.06.2019.

În baza art. 221 alin. 1 C.pr.pen. va impune inculpatului … obligaţia de a nu părăsi imobilul din …, fără permisiunea instanţei.

Pe durata arestului la domiciliu  inculpatul va avea următoarele obligaţii:

- să se prezinte în faţa  instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

- să nu comunice direct sau indirect cu inculpaţii: …. cu persoana vătămată …, cu martorii …...

În baza art. 221 alin. 4 C.pr.pen. va atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive, supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor urmând a se realiza de IPJ Dolj.

Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 21 din 03.02.2018 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, dacă nu este arestat în altă cauză, în vederea executării măsurii arestului la domiciliu.

Domenii speta

Spete similare