Cerere de valoare redusa

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât P V. V CABINET AVOCATURĂ în contradictoriu cu intimata-reclamantă E E ROMANIA SA, împotriva sentinţei civile nr. 320 pronunţată la data de 27.02.2017 de Judecătoria Bârlad, în cauza având ca obiect cerere de valoare redusă.

…………………………………………………………………

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I.Procedura în faţa primei instanţe

1.Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad reclamanta E. ON Energie Romania  S.A.,  a chemat în judecată pârâtul P V Cabinet Avocatură, solicitând instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 1283.29 lei reprezentând contravaloarea facturilor neîncasate  de  energie electrică consumată  şi suma de 174.19  lei reprezentând majorări de întârziere aferente debitului solicitat,  cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 320/27.02.2017, Judecătoria Bârlad a constatat că reclamanta E. ON Energie Romania  S.A., a renunţat la judecarea cererii de valoare redusă formulată  în contradictoriu cu pârâtul P V Cabinet Avocatură,  .

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 8,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

……………………………………………………………………………………..

II.Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Tribunalul reţine următoarele:

Din perspectiva situaţiei de fapt, instanţa constată că la data de 05.09.2016, intimata-reclamantă EON Energie România SA a chemat în judecată recurentul-pârât Cabinet de Avocat PV, pentru a obţine obligarea acestuia la plata unui debit de 1283,29 lei. Cererea a fost timbrată cu suma de 50 lei, aferentă procedurii cererii de valoare redusă, prevăzută de art.1026-1033 Cod procedură civilă.

Prin precizările depuse la dosarul primei instanţe la data de 07.12.2016, pârâtul a arătat că a achitat debitul datorat, ataşând înscrisul doveditor al plăţii.

La termenul din data de 07.12.2016, prima instanţă a dispus comunicarea acestor precizări reclamantei, pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Prin cererea înaintată la dosarul cauzei la data de 16.01.2017, reclamanta EON Energie România SA a formulat, prin reprezentant convenţional, cerere de renunţare la judecată, arătând că pârâtul a achitat debitul pretins. A solicitat reclamanta, raportat la faptul că achitarea debitului a survenit după introducerii cererii de chemare în judecată, ca pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de timbru (fila 53 din dosarul primei instanţe).

Fiindu-i comunicată cererea de renunţare la judecată, pârâtul Cabinet de Avocat P V a arătat că este de acord cu aceasta, însă a invocat prevederile art.406 alin.(3) Cod procedură civilă, potrivit cărora, „dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”. În atare condiţii, pârâtul a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pe care el le-a făcut, respectiv suma de 200 lei pentru care Cabinetul de Avocatură P V a emis chitanţa nr.118/25.01.2017 pentru clientul Cabinetul de Avocatură P V.

Prin hotărârea recurată, prima instanţă a constatat că reclamanta a renunţat la judecarea cererii sale, însă a obligat pârâtul la plata sumei de 8,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Nu s-a pronunţat asupra cererii pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor lui de judecată.

Motivul de recurs privind greşita obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată este fondat, pentru considerentele ce succed:

Reclamanta a formulat în mod expres cerere de renunţare la judecată. Deşi a motivat cererea invocând achitarea debitului de către pârât, nu a solicitat respingerea cererii ca rămase fără obiect, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Renunţarea la judecată reprezintă un act de dispoziţie al reclamantului, care se desistează astfel de demersul său judiciar. Deşi a fost efectuată prin reprezentant convenţional iar la dosarul cauzei nu se regăseşte mandatul special al acestuia pentru actul de dispoziţie, soluţia primei instanţe de luare act de renunţare nu a fost contestată de reclamant din această perspectivă, instanţa de recurs nefiind învestită cu cercetarea legalităţii cererii de renunţare la judecată.

Aşadar, cererea de renunţare la judecată a avut un caracter neechivoc ceea ce determină aplicarea procedurii prevăzute de art. 406 Cod procedură civilă, conform căruia:

„(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată (…). (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă cererea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut”.

Prima instanţă a făcut aplicarea doar a alineatului (1), luând act de cererea de renunţare. Nu s-a pronunţat asupra cererii pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pe care el le-a făcut. Din această perspectivă, cererea recurentului-pârât în recurs, de pronunţare şi asupra acestui capăt de cerere apare ca fiind inadmisibilă, întrucât, potrivit art.444 Cod procedură civilă, omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra unei cereri formulate poate face obiectul unei cereri de completare, care, în lumina art.445 Cod procedură civilă este obligatoriu prioritară faţă de formularea recursului. Astfel fiind, instanţa de recurs nu se poate pronunţa asupra unui capăt de cerere omis a fi soluţionat de prima instanţă şi pentru care pârâtul nu a formulat cerere de completare a hotărârii. În consecinţă, motivul de recurs privind cheltuielile de judecată ale pârâtului în primă instanţă este nefundat.

Revenind la soluţia primei instanţe de a obliga pârâtul să achite reclamantei renunţătoare la judecată cheltuielile efectuate, Tribunalul constată că este în afara legii, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art.488 alin.(1) pct.5 Cod procedură civilă, respectiv încălcarea normelor de procedură.

Astfel fiind, pentru situaţia în care reclamantul renunţă la judecată, legea nu prevede decât posibilitatea ca reclamantul însuşi să suporte cheltuielile de judecată efectuate de pârât, aşa cum rezultă în mod clar din art.406 alin.(3) Cod procedură civilă.

Atunci când instanţa ia act de renunţarea la judecată, ea nu mai efectuează o cercetare a fondului pentru a stabili culpa procesuală a pârâtului, culpă care stă la baza soluţiei de obligare a acestuia la cheltuielile de judecată în ipoteza pierderii procesului, aşa cum reclamă art.453 Cod procedură civilă.

Din contră, pentru situaţia în care se renunţă la judecată, operează o prezumţie de culpă în privinţa reclamantului care a pornit un proces de care ulterior se desistează.

Prin urmare, pentru obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, prima instanţă nu a avut nici un temei legale, ceea ce determină, conform art.498 alin.(1) Cod procedură civilă, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, înlăturarea soluţiei privind obligarea pârâtului CABINET DE AVOCAT „P V” la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta EON ENERGIE ROMANIA S.A. (DELGAZ GRID S.A.).

Făcând aplicarea art.453 Cod procedură civilă în recurs, instanţa va obliga intimata-reclamantă EON ENERGIE ROMANIA S.A. (DELGAZ GRID S.A.) să achite recurentului-pârât CABINET DE AVOCAT „P V” suma de 50 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de acesta pentru cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de CABINET DE AVOCAT „P V” împotriva Sentinţei civile nr.320/27.02.2017 a Judecătoriei Bârlad, pe care o casează în parte.

Înlătură din dispozitivul sentinţei recurate menţiunea privind obligarea pârâtului CABINET DE AVOCAT „P V” la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta EON ENERGIE ROMANIA S.A. (DELGAZ GRID S.A.).

Obligă intimata-reclamantă să achite recurentului-pârât CABINET DE AVOCAT „P V”  suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Domenii speta

Spete similare