Încetare raport de muncă

Încetarea raportului de muncă, urmare a voinţei unilaterale a angajatului. Excepţie de la aplicarea sancţiunii decăderii din dreptul de a beneficia de subvenţii pe un termen de 2 ani de zile.

Încetarea raportului de muncă în urma voinţei unilaterale a angajatului, nu se încadrează în cazurile limitativ enumerate de legiuitor pentru a fi aplicabilă sancțiunea decăderii din dreptul de a beneficia de subvenții pe un termen de 2 ani de zile, prevăzută art. 85^1 din Legea nr. 76/2002 din 16 ianuarie 2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

 Prin sentinţa civilă nr.610/05.09.2018, pronunţată de Tribunalul Arad Secţia a III-a de Contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a fost admisă acţiunea în contencios administrativ, formulată de reclamanta X, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ Y, şi, pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta convenţia de subvenţionare întemeiată pe art.85 alin.1 din Legea nr.76/2002 şi la plata către reclamantă a subvenţiei prevăzute de art.85 alin.1 din Legea nr.76/2002 pentru fiecare dintre cele două angajate ale reclamantei, respectiv S şi T pentru o perioadă de 12 luni, retroactiv de la data angajării acestor persoane.

 În litigiu, s-a reţinut că, reclamanta a solicitat, în temeiul 85 al. 1 din Legea nr. 76/2002, obligarea pârâtei la încheierea convenţiei de subvenţionare şi la plata către reclamantă a subvenţiei prevăzute de lege pentru fiecare din angajatele S şi T, pentru o perioadă de 12 luni, de la data angajării acestor persoane, apreciind ca nejustificat refuzul acesteia de a proceda în modalitatea arătată, câtă vreme condițiile legale sunt îndeplinite.

S-a reţinut că, refuzul pârâtei, exprimat şi prin întâmpinare are în vedere ineficacitatea cheltuirii banului public şi nerespectarea dispoziţiilor art. 85 din Legea 76/2002, în sensul că reclamanta nu a menţinut raporturile de muncă cel puţin 18 luni cu alte două angajate care şi-au dat demisia înainte de a se împlini termenul de 18 luni de la angajare.

Instanţa a avut în vedere faptul că, regimul juridic aplicabil raportului juridic litigios în litigiul pendinte este reglementat de Legea nr. 76/2002 din 16 ianuarie 2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.

Instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art.85 alin.1 din Legea nr. 76/2002, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Sancțiunile pentru nerespectarea dispozițiilor legale sunt prevăzute de art. 85 alin.4 și de art. 85^1 din lege, potrivit celor ce succed:

În conformitate cu prevederile art.85 alin.4, angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2) anterior termenului de 18 luni sunt obligaţi să restituie, în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă sau de serviciu anterior termenului menţionat, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, dacă încetarea acestora a avut loc din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2).

În egală măsură, art. 85^1 din lege prevede că angajatorii care beneficiază de subvenţionarea locurilor de muncă în condiţiile art. 80 sau art. 85 alin. (1) şi (2) şi care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor încadrate pe aceste locuri de muncă, din motivele prevăzute la art. 83 alin. (2), anterior termenelor prevăzute de lege, nu mai pot beneficia de o nouă subvenţie din bugetul asigurărilor pentru şomaj pe o perioadă de 2 ani de la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu.

Instanţa a observat că, norma de trimitere, respectiv art. 83 alin.2 condiționează aplicarea sancțiunilor sus menţionate de încetarea raportului de muncă din următoarele motive: în temeiul art. 55 lit. b), art. 56 lit. d) şi e), art. 61 lit. d) şi art. 65 din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, ca urmare a acordului părţilor, la data convenită de acestea, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului individual de muncă, de la data la care nulitatea a fost constatată prin acordul părţilor sau prin hotărâre judecătorească definitivă; ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia ocupată de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de reintegrare;  în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat; concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului (încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia).

Instanţa a constatat că, în speță, raporturile de muncă anterioare au încetat în temeiul art.55 lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ca urmare a voinţei unilaterale a angajatului, motiv de încetare ce nu se încadrează în cele limitativ enumerate de legiuitor pentru a fi aplicabilă sancțiunea prevăzută art. 85^1 din lege, a decăderii din dreptul de a beneficia de subvenții pe un termen de 2 ani de zile.

 De asemenea, instanţa nu a putut aprecia că, în speță, nu s-a respectat eficacitatea cheltuirii banului public de către reclamantă. Astfel, instanţa a reţinut că, din evidenţele pârâtei, depuse chiar de aceasta la dosarul cauzei, nu rezultă că, cele două persoane pentru care se solicită subvenţia, respectiv angajatele S şi T nu ar fi respectat perioada de angajare la societatea reclamantă în cursul anului 2014, nerespectarea perioadei de către aceste două persoane fiind consemnată la alte societăţi. Dimpotrivă, în raporturile cu reclamanta, aşa cum rezultă din extrasele REVISAL, depuse la filele 83-84 dosar, cele două persoane sunt angajatele reclamantei din data de 07.02.2017 până în prezent şi că, în consecinţă, nu i se poate reproşa reclamantei ineficacitatea cheltuirii banului public.

 Nu în ultimul rând, instanţa a apreciat că nerespectarea perioadei de 18 luni de menţinere a raporturilor de muncă, prevăzută de art. 85 din Legea 76/2002 în raporturile cu două angajate în anul 2014 nu creează premisa necesară pentru a concluziona nerespectarea de către reclamantă a eficacităţii cheltuirii banului public, dat fiind faptul că reclamanta are un număr de 27 de angajaţi, potrivit susţinerii din cererea administrativă, iar, pe de altă parte nemenţinerea raporturilor de muncă în perioada de 18 luni de la angajare s-a produs în urmă cu patru ani. Aşa fiind, instanţa reţine că nu se poate prezuma ineficacitatea cheltuirii banului public, dacă într-un interval de patru ani, reclamanta nu a respectat decât într-un an perioada de menţinere a raporturilor de muncă şi cu doar două persoane din cele 27 angajate.

În concluzie, instanţa a apreciat că, deoarece întrunirea condițiilor prevăzute de art.85 alin.1 din lege nu este contestată în cauză, aplicarea sancțiunii decăderii prevăzută art. 85^1 din lege în considerarea unei prezumții simple de ineficacitate a cheltuirii banului public, în absența oricărui alt mijloc de probă care să sprijine această prezumție, apare ca refuz un nejustificat în sensul art.2 lit.i din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ – în sensul de exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, pentru bunul motiv că dispozițiile legale ce instituie restrângeri de drepturi sunt de strictă interpretare și aplicare.

Din aceste motive, văzând că refuzul pârâtei de a soluţiona cererea reclamantei este nejustificat şi că acţiunea acesteia este întemeiată, instanţa a admis acţiunea reclamantei  şi a obligat pârâta să încheie cu reclamanta convenţia de subvenţionare întemeiată pe art.85 alin.1 din Legea nr.76/2002 şi la plata către reclamantă a subvenţiei prevăzute de art.85 alin.1 din Legea nr.76/2002 pentru fiecare dintre cele două angajate ale reclamantei, respectiv S şi T pentru o perioadă de 12 luni, retroactiv de la data angajării acestor persoane.

Sentinţa Tribunalului Arad a fost menţinută prin Decizia civilă nr.227/21.02.2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, care a respins recursul declarat împotriva sentinţei respective.

Curtea de Apel a reţinut că, esenţial în speța de faţă este că raporturile de muncă anterioare au încetat în temeiul art.55 lit. c) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ca urmare a voinţei unilaterale a angajatului, motiv de încetare ce nu se încadrează în cele limitativ enumerate de legiuitor pentru a fi aplicabilă sancțiunea prevăzută art. 85^1 din Legea 76/2002, a decăderii din dreptul de a beneficia de subvenții pe un termen de 2 ani de zile.

Pentru aceste considerente, Curtea a apreciat că prima instanţă a aplicat în mod corect dispozițiile analizate mai sus, considerentele expuse de către Tribunal fiind nu numai strâns legate de natura cauzei deduse judecăţii, dar şi corecte.

Domenii speta

Spete similare