Litigii de muncă. Obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale prevăzute de contractul colectiv de muncă. Art. 269 din Codul muncii.

Sentinţă civilă 746 din 29.03.2010


Prin cererea înregistrata la aceasta instanta sub nr. 693/116/2010 din 19.02.2010, reclamantul Sindicatul Liber “Dunarea” Giurgiu al CN APDF SA Giurgiu a chemat în judecata pe pârâta Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu pentru ca prin hotarâre judecatoreasca sa fie obligata la plata celui de-al 13-lea salariu, pentru toti angajatii companiei.

În motivarea actiunii, reclamantul arata ca la data de 09.05.2008 a încheiat cu pârâta Contractul Colectiv de munca nr. 27/2008 care a fost înregistrat la Directia de  Munca si Protectie Sociala Giurgiu.

Conform art.40 alin.2 lit.a din Contractul Colectiv de munca alte venituri sunt : al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent si va fi acordat în primul trimestru al anului urmator.

Cu adresele nr. 376/2009 si nr. 399/2009, a solicitat pârâtei plata acestui drept banesc însa pârâta, prin adresa nr. 3501/03.06.2009 a refuzat acordarea celui de-al 13-lea salariu cu motivarea ca  prin hotarârea nr. 10 a Consiliului de administratie al CNPDF SA Giurgiu, s-a hotarât neacordarea acestuia, iar prin adresa nr.5787/31.08.2009 motivarea refuzului consta în  aceea ca fondul de salarii prevazut în bugetul de venituri si cheltuieli pe 2009 a fost depasit.

Asa fiind solicita ca pârâta sa fie obligata prin hotarâre judecatoreasca, la plata acestor drepturi salariale catre angajatii companiei.

În drept se invoca prevederile Codului muncii, Contractului Colectiv de munca si Cod pr. civila.

În dovedirea actiunii solicita proba cu înscrisuri si interogatoriu pârâtei.

Au fost depuse în copie adresele prin care se solicita al 13-lea salariu si raspunsul la acestea al CNAPDF SA Giurgiu, hotarârea nr. 10 a Companiei, Contractului Colectiv de munca nr.27/2008, actul aditional la acest contract, un model de contract individual de munca.

Prin întâmpinarea formulata Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu solicita respingerea actiunii ca neîntemeiata.

Arata ca prin adresa nr. 3501/03.06.2009 a transmis Sindicatului Liber Dunarea faptul ca prin hotarârea nr. 10/27.04.2009 Consiliul de administratie al CN APDF SA Giurgiu a hotarât neacordarea celui de-al 13-lea salariu pentru salariatii companiei ca urmare a reducerii cheltuielilor salariale în vederea încadrarii în bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2009.

Se mai precizeaza si faptul ca, în raport cu dispozitiile în vigoare, cresterea fondului de salariu reprezinta o crestere a câstigului mediu salarial, or, în conditiile nerealizarii veniturilor, indicele de productivitate a muncii în unitati valorice, ar fi mai mic decât indicele de crestere al câstigului mediu salarial, astfel încât pentru eficienta, productivitatea muncii trebuie sa fie mai mare decât indicele de crestere al câstigului mediu  salarial.

Pârâta învedereaza faptul ca aceasta hotarâre a fost adoptata în contextul masurilor luate de Guvernul României de limitare a efectelor crizei economice globale, astfel încât sa se reduca volumul cheltuielilor  la un nivel care sa asigure pastrarea echilibrului bugetar.

În dovedirea  întâmpinarii solicita proba cu înscrisuri.

La termenul din 29.03.2010, reclamantul a depus  un tabel cu membrii de sindicat cu domiciliul în judetul Calarasi în numele carora a formulat prezenta actiune, anexând si cartile de  identitate ale acestora .

Tribunalul, analizând actele dosarului, în raport de înscrisurile depuse, prevederile Codului muncii si ale Contractului Colectiv de munca nr. 27/2008 încheiat la nivelul  Companiei  Nationale Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu, constata ca actiunea reclamantului Sindicatul Liber”Dunarea” Giurgiu, formulata în numele membrilor de sindicat cu domiciliile în Judetul Calarasi, conform tabelului anexat, este întemeiata.

Se retine astfel ca, potrivit art.4 alin.2 lit.a din Contractul Colectiv de munca încheiat între Sindicatul liber “Dunarea” Giurgiu si  Compania  Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale SA Giurgiu, la categoria “alte venituri” intra si al 13-lea salariu, egal cu salariul de baza brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent si care va fi acordat în primul semestru al anului urmator.

Asa cum recunoaste si pârâta, acest drept salarial se cuvine angajatilor sai, însa el nu poate fi acordat întrucât s-ar depasi fondul de salarii prevazut în bugetul de venituri si cheltuieli pe 2009, iar masura dispusa de  companie prin hotarârea nr. 10/27.04.2009 a fost adoptata în contextual masurilor crizei economice.

Având în vedere acordul pârâtei cu privire la acordarea celui de-al 13-lea salariu angajatilor sai, exprimat în prevederile Contractului Colectiv de munca la nivel de Companie, invocarea motivelor sus aratate ca o cauza exoneratoare de raspundere nu poate justifica neplata acestuia, cu atât mai mult cu cât nu exista nici un act aditional modificator la art.40 din contract.

Cum contractul încheiat reprezinta legea  partilor iar, potrivit art. 269 din Codul muncii angajatorul este obligat în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul, se retine ca în cauza sunt îndeplinite cerintele raspunderii civile contractule, actiunea urmând a fi admisa si, în consecinta, a obliga pe pârâta la plata celui de-al 13-lea salariu membrilor de sindicat în numele carora a fost formulata.