Caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare

Caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţe.

Prin încheierea civilă nr. 6337/02.07.2018 pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 3955/182/2018 s-a respins cererea formulată de petentul BEJ M M, privind încuviinţarea executării silite solicitată de creditoarea U P I (L) S.A., prin avocat A M, împotriva debitorului C M.

În considerentele încheierii s-a reţinut că potrivit art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă, modificată prin OUG nr. 1/2016 şi art. 664 alin. (1) Cod procedură civilă, executarea silită poate porni numai la cererea creditorului.

Creditorul este cel care are o creanţă certă lichidă şi exigibilă, astfel cum aceasta este definită în art. 632 Cod procedură civilă.

În speţă, cererea de executare silită depusă la BEJ M M, a fost formulată de U P I (L)  S.A..

Titlul executoriu a cărui încuviinţare se solicită a fost încheiat între Alpha Bank Romania S.A. şi debitor.

 Din contractele de cesiune de creanţă depuse la dosar, nu a reieşit că s-a făcut dovada notificării debitorului a cesiunii de creanţă, pe Alpha Bank Romania S.A. o avea împotriva debitorului Cardos Marius, în temeiul Contractul de credit nr. 547 din data de 04.10.2007, în patrimoniul lui U P I (L) S.A..

Borderoul cu situaţia actelor comunicate nu ţine loc de dovadă poştală de comunicare a cesiunii de creanţă, astfel încât cesiunea nu este opozabilă debitorului, nefiind îndeplinite condiţiile de opozabilitate prevăzute la art. 1578 alin. 5 Cod civil, motiv pentru care cererea de încuviinţare a executării silite a fost respinsă, conform art. 666 alin. (5)  pct. (7) Cod procedură civilă, modificată prin OUG nr. 1/2016, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 664 şi art. 666 alin. (4) Cod procedură civilă.

Împotriva sentinţei a declarat apel creditoarea U P I (L) S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a încheierii civile nr. 6337pronunţate în data de 02 iulie 2018 de către Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 6916/182/2018 şi, în consecinţă admiterea cererii de încuviinţare a executării silite formulată de către petentul BEJ M M privind pe creditoarea U P I (L) S.A. şi pe debitorul CARDOS Marius, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 547/04.10.2007.

La data de 04.10.2007 între A B R S.A., în calitate de împrumutătoare, şi numitul C M, în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit nr. 547.

La data de 11.09.2017, a intervenit Contractul de cesiune de creanţa încheiat între A B R S.A. şi subscrisa, având ca obiect inclusiv creanţa ce decurge din încheierea Contractului de credit nr. 547/04, 10.2007, ce figurează in Anexa încheiată cu aceasta ocazie, la poziţia 7245.

Deşi atât creditoarea cedentă, cât şi subscrisa am efectuat numeroase demersuri pentru soluţionarea amiabilă a diferendului, debitorul a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale asumate prin încheierea Contractului de credit nr. 547/04.10.2007, motiv pentru care subscrisa s-a adresat BEJ M M, cererea de executare fund înregistrată sub nr. 1898/ 19.06.2018.

Ca urmare a înregistrării cererii de executare silită formulate, în calitate de creditoare cesionară, executorul judecătoresc a solicitat instanţei de executare încuviinţarea executării silite, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Baia Mare sub numărul 6916/182/2018.

Prin încheierea civilă nr. 6337pronunţată în data de 6 martie 2018 de către Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 6916/182/2018 s-a dispus respingerea cererii formulate de către petentul BEJ M M privind pe creditorul U P I (L) S.A. şi pe debitorul C M, având ca obiect încuviinţarea executării silite a contractului de credit nr. 547 din data de 04.10.2007.

Pentru a pronunţa această soluţie, Onorata Instanţă a reţinut în cuprinsul considerentelor încheierii atacate următoarele:

Din contractele de cesiune de creanţa depuse ia dosar, nu a reieşit ca s-a făcut dovada notificării debitorului a cesiunii de creanţa, pe care A B R S.A. o avea împotriva debitorului C M, in temeiul Contractului de credit nr. 547 din data de 04. 10.2007, in patrimoniul lui U P I S.A.

Borderoul cu situaţia actelor comunicate nu tine loc de dovada poştala de comunicare a cesiunii de creanţa, astfel încât cesiunea nu este opozabila debitorului nefiind îndeplinite condiţiile de opozabilitate prevăzute la ort. 1578 alin. 5 Cod civil, motiv pentru care cererea de încuviinţare a executării silite se va respinge, conform art. 666 alin. 5 pct. 7 Cod de procedura civila, modificata prin OUG nr. 1/2016, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 666 si art. 666 alin. 4 Cod procedura civila.

Soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală, având în vedere că în prezenta cauză există un contract de cesiune valabil încheiat, opozabil debitorului cedat, conform celor mai jos expuse.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cesiunea de creanţe este un act juridic civil, cu titlu oneros sau gratuit, prin care o persoană numită cedent transmite o creanţă unei alte persoane numită cesionar, aceasta dobândind astfel dreptul de încasa creanţa de la debitor, numit şi debitor cedat.

Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă , al, părţilor. consimţământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte în contractul de cesiune, contractul fiind valabil încheiat prin simpla remitere a titlului, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile: - art. 1566 alin. 1 C.civ., cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanţa împotriva unui terţ,

- art. 1573 alin. 1 C.pr.civ., creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului si a cesionarului, fără notificarea debitorului,

- art. 1574 alin. 1 C.civ. consfinţind că cedentul este obligat să remită cesionarului titlul constatator al creanţei aflat în posesia sa, precum şi orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis.

Prin urmare, cesiunea de creanţă reprezintă o modalitatea de transmitere a obligaţiilor în formă convenţională, prin care un creditor - cedent, transmite o creanţă a sa unei alte persoane - cesionar, debitorul creanţei fiind obligat faţă de cesionar, odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul. Cu alte cuvinte, prin plata unei sume, creditorul iniţial se înlocuieşte cu un alt creditor, iar după notificarea sa, debitorul va fi obligat faţă de cel de-al doilea creditor, fără să fie necesar consimţământul debitorului pentru cesiune (decât în măsura în care creanţa este legată în mod esenţial de persoana creditorului conform art. 1573 alin. 2 Cciv.), acesta putând opune creditorului cesionar toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune şi creditorului cedent.

Ulterior încheierii Contractului de cesiune mai sus menţionat, au fost realizate operaţiunile pentru asigurarea opozabilităţii cesiunii:

- faţă de terţi, prin înscrierea acesteia în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, identificatorul de înscriere având numărul 2017-00060333822876-PXD, fiind astfel respectate atât prevederile art. 1578 C.civ. cu privire la opozabilitatea cesiunii unei universalităţi de creanţe, cât şi dispoziţiile art. 2 al Titlului VI - Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare - din Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, conform căruia sunt supuse publicită(H prin înscrierile în AEGRM, alături de alte acte juridice, şi toate cesiunile drepturilor de creanţă, sens în care se reţine că, această reglementare, se aplică, de principiu, tuturor cesiunilor de creanţă;

- faţă de debitorul cedat, prin transmiterea Notificaţilor redactate, de către creditoarea cedentă şi de către apelantă către debitor, la data de 26.09.201,7 fiind astfel satisfăcute exigenţele cu privire la comunicarea şi acceptarea cesiunii, fiind anexate acţiunii introductive de instanţă.

În analiza problematicii juridice a transmiterii caracterului de titlu executoriu în urma realizării cesiunii de creanţă, se poate remarca că nu există dispoziţii legale exprese în materia cesiunii cuprinse în Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare şi nici în OUG nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi de adecvare a creditului, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care să interzică instituţiilor nebancare sau bancare să îşi cesioneze creanţele, ci dimpotrivă în art. 293 din OUG nr. 99/2006 se face referire la posibilitatea băncilor de economisire şi creditare în domeniul locativ de cesionare a creanţelor decurgând din finanţări în baza contractului de economisire-creditare, inclusiv a garanţiilor aferente, însă numai în condiţiile în care sumele obţinute din cesiune sunt utilizate pentru desfăşurarea activităţii de economisire şi creditare în sistem colectiv pentru domeniul locativ şi pentru finanţarea anticipată şi intermediară.

În aceeaşi ordine de idei, OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv ale OUG nr. 52/2016, în art. 70 alin. 4 prevede cu titlu de excepţie: creanţele rezultate din contractele de credit neperformante, pentru care creditorul a declarat scadenţa anticipată ori a iniţiat procedura executării silite a consumatorului, iar notificarea va menţiona creditorul care va incasa de la consumator sumele pentru rambursarea creditului după cesiune, precum şi numele şi adresa sediului social şi a punctului de lucru al reprezentantului legal în România.

Singurul act normativ care face referire la existenţa titlului executoriu în materia cesiunii este OUG nr. 52/2016, publicată în M.Of. nr. 727/20.09.2016, având ca obiect de reglementare contractele de credit pentru consumatori care implică un imobil, iar în ceea ce priveşte acest tip de contract dispoziţiile art. 58 alin. 5 prevăd că acestea nu reprezintă titluri executorii în cazul în care cesionarul este o entitate ce desfăşoară activităţi de recuperare creanţe. Acest act normativ este aplicabil însă numai contractelor de credit privind imobile încheiate după intrarea ordonanţei în vigoare, conform art. 135.

Prin urmare, legislaţia specială în materia contractelor de credit permite cesiunea de creanţă de către instituţiile financiare bancare sau nebancare, creanţe născute în temeiul contractului de credit, iar dispoziţiile legale nu prevăd obligaţia cesionarului de a formula o acţiune în judecată pentru a obţine recuperarea creanţei, ci dimpotrivă stabilesc că pentru opozabilitate faţă de debitorul cedat este necesară notificarea acestuia, de regulă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, notificarea menţionând creditorul căruia i se va face plata creanţei. Prin urmare, nu se poate reţine cu argumente de text că un contrat de credit bancar sau un contract de credit încheiat cu o instituţie financiar nebancară este intui/u persoane, iar executorialitatea este legată de titularul creanţei şi nu de creanţă însăşi.

Conform celor mai sus menţionate s-a pronunţat în numeroase rânduri şi practica judiciară, sens in care se aminteşte:

- Decizia nr. 2852/10.10.2006, pronunţată de către ÎCCJ, în care instanţa a apreciat că cesiunea de creanţă este o modalitate de transmitere a obligaţiilor în formă convenţională, prin care un creditor - numit cedent - transmite a creanţa a sa unei alte persoane - numită cesionar - debitorul creanţei fiind achitat fată de cesionar odată cu îndeplinirea formalităţilor de opozabilitate a acestei operaţiuni, fără a i se cere consimţământul, prevederi care se regăsesc în cuprinsul dispoziţiilor art. 1566-1586 din noul C.civ.

- Decizia nr. 2438/2008, pronunţată de către ÎCCJ, reţine că pe de altă parte nu există nicio prevedere legală sau reglementare care să instituie numai anumite modalităţi de recuperare a creanţelor sau care să excludă încheierea unor contracte de cesiune de creanţă, astfel încât creditorul, indiferent că este sau nu o banca, poate recurge la orice modalitate legală de încasare/recuperare a creanţei sale. De asemenea, se reţine că băncile pot efectua orice alte activităţi ori operaţiuni necesare pentru realizarea obiectului de activitate autorizat, fără a fi necesară includerea lor în autorizaţia acordată, deci inclusiv operaţiuni de recuperare a creanţelor, care se pot concretiza şi î/t contracte de cesiune de creanţă prin care se urmăreşte încasarea sau recuperarea unor creanţe neperformante.

- Decizia nr. 12/17.12.2012, pronunţată de către ÎCCJ, care a statuat că dreptul creditorului de a cesiona creanţa nu poate fi considerat abuziv, întrucât una din condiţiile esenţiale pentru stabilirea caracterului abuziv al unei clauze este ca acea clauză să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Or, prin cesionarea creanţei, se schimbă doar titularului dreptului de a cesiona creanţa şi nicidecum drepturile şi obligaţiile debitorului.

Cum efectul cesiunii de creanţă între părţi este transferul dreptului de creanţă din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, în condiţiile în care operaţiunea de cesiune de creanţă nu este prohibită nici de lege şi nici de contractul de credit (prin semnarea Contractului de credit, debitorul a admis că este de acord că Provident are dreptul de a transfera ori cesiona integral sau parţial contractul de credit, precum şi drepturile şi obligaţiile sale rezultând din ori în legătură cu acest credit, fără aprobarea clientului, dar cu informarea acestuia, conform art. 24 din Contract) din care rezultă creanţa deţinută împotriva debitorului, iar condiţiile de formă şi de fond sunt îndeplinite, nu există niciun motiv de fapt şi/sau de drept care să afecteze valabilitatea contractului de cesiune.

În drept, s-au invocat textele legale menţionate în cuprinsul prezentei, precum şi orice alt text legal incident.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor de la dosar şi a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul reţine următoarele:

Prin încheierea civilă nr. nr. 6337/02.07.2018, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. 6916/182/2018,  s-a respins cererea de încuviinţare a executării formulată de către creditoarea urmăritoare U P I S.A., împotriva debitorului C M, a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 547 din data de 04.10.2007 încheiat între banca A B R S.A. şi debitor pentru recuperarea sumei de 2189,34 lei

Soluţia s-a fundamentat în esenţă pe constatarea conform căreia din contractele de cesiune de creanţă depuse la dosar, nu ar fi reieşit că s-a făcut dovada notificării debitorului a cesiunii de creanţă, pe A B R S.A. o avea împotriva debitorului C M, în temeiul Contractul de credit nr. 547 din data de 04.10.2007, în patrimoniul lui U P I S.A..

Tribunalul reţine că la data de 04.10.2007 între A B R S.A., în calitate de împrumutătoare, şi numitul C M, în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit nr. 547. Ulterior, la data de 11.09.2017, a intervenit Contractul de cesiune de creanţa încheiat între A B R S.A. şi apelantă, având ca obiect inclusiv creanţa ce decurge din încheierea Contractului de credit nr. 547/04.10.2007.

Cesiunea de creanţă se încheie valabil prin simplul acord de voinţă  al părţilor, consimţământul debitorului cedat nefiind cerut, deoarece nu este parte în contractul de cesiune, contractul fiind valabil încheiat prin simpla remitere a titlului, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile: - art. 1566 alin. 1 C.civ., art. 1573 alin. 1 C.pr.civ., art. 1574 alin. 1 C.civ.

În speţă s-a dovedit de apelantă faptul că  cesiunea a fost înscrisă  în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, identificatorul de înscriere având numărul 2017-00060333822876-PXD, iar debitorul a fost înştiinţat prin transmiterea NotificĂrii redactate de către creditoarea cedentă şi de către apelantă către debitor, la data de 26.09.2017 (f.7-10 dosar apel), astfel că ipoteza reţinută de prima instanţă nu subzistă.

Potrivit art. 120 Ordonanţa de urgenţă nr. 99/2006 , contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii. Acest din urmă text, în vigoare şi nemodificat, are caracterul unei norme speciale, derogatorii faţă de regimul de drept comun al contractelor.

Aşa cum remarca şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin considerentele Deciziei nr. 3/2014 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 15.427/211/2013 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, „consacrarea, prin art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituţie de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligaţii (creanţe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligaţiei respective. În consecinţă, caracterul executoriu este asociat cu creanţa, iar nu cu înscrisul ca atare şi, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanţa însăşi a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialităţii nu se constituie într-un aspect de drept procesual, aşa cum a susţinut titularul sesizării, ci a devenit o calitate a creanţei (…)”.

Având în vedere cele expuse, considerentele instanţei de fond nu-şi confirmă validitatea.

Pentru aceste considerente, văzând prevederile art. 666 Cod procedură civilă şi următoarele Cod procedură civilă, tribunalul, va schimba  încheierea primei instanţe, admiţând cererea de apel şi cererea de încuviinţare a executării silite.

Domenii speta

Spete similare