Acțiune în răspundere contractuală

Prin sentinţa civilă nr. 14513 din 22.11.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 16703/245/2017  s-au dispus următoarele:

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea, invocată de instanţă din oficiu.

S-a respins, ca fiind prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta  S.C. C.E.T. IAŞI S.A, prin administrator judiciar în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI, cod client 11108, . având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 19.411,13, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei mai 2012 - mai2017, calculate pentru facturi de energie termică emise în perioada ianuarie 2010-aprilie2011 (scadente februarie 2010 - iunie 2011).

Pentru a se pronunţa în acest sens prima instanţă a reţinut următoarele:

„Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2017, reclamanta S.C. CET IASI S.A., prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL în contradictoriu cu pârâta ASOCIATIA DE PROPRIETARI, cu sediul în Iaşi, a solicitat instanţei de judecată obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 19.411,13 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere facturate aferente perioadei mai 2012-mai 2017.

In motivare reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta, în calitate de consumatoare, contractul de furnizare a energiei termice nr. 1056/12.07.2010, ce a dat naştere la dreptul de a factura, la tarifele legale în vigoare, cantităţile de energie furnizată şi de a încasa contravaloarea serviciilor prestate, cu obligaţia corelativă a consumatoarei parate de a achita integral şi la termen preţul serviciilor prestate.

Conform susţinerilor reclamantei au fost emise facturi fiscale, ce sunt enumerate în componenta „sold clienţi” din 31.05.2017 aflată la dosar, cu menţiunea că, pentru neachitarea la termenele scadente a facturilor în perioada arătată pârâta datorează penalităţi de întârziere, potrivit clauzelor contractuale.

În drept, reclamanta a invocat disp. Codului civil art.194 C.pr.civ, art. 1270, art.1516 alin.1, art. 1169 C.civ coroborate cu disp. Legii nr.325/2006, Ordinul ANRSC nr.483/2008 .

La termenul din data de 18.10.2017, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Reclamanta a formulat precizări prin care a solicitat respingerea prescripţiei  dreptului material la acţiune deoarece sumele solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere au fost calculate în temeiul clauzei penale din convenţie a de facturare individuală a energiei termice încheiată între cele două părţi. A mai arătat reclamanta că penalitatea de întârziere are caracterul unei obligaţii accesorii faţă de obligaţia principală, care este plata preţului şi urmează regimul juridic al obligaţiei principale, validitatea acesteia din urmă constituind o condiţie esenţială pentru obligaţia accesorie.

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, prin prisma motivelor invocate de părţi, instanţa reţine următoarele aspecte:

Cu privire la fundamentarea în drept a pretenţiilor formulate de către reclamantă, instanţa notează faptul că aceasta a invocat prevederile noului cod civil. Urmărind dispoziţiile de aplicare a legii în timp inserate în art. 6 Noul Cod civil, instanţa notează că unul dintre principiile fundamentale este reprezentat de neretroactivitatea legii civile. În acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispoziţiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa in vigoare, precum si situaţiilor juridice născute după intrarea sa in vigoare. Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile si efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea si capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie si obligaţia legala de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor si din raporturile de vecinătate, daca aceste situaţii juridice subzista după intrarea in vigoare a Codului civil.

Analizând dispoziţiile legale prin prisma principiului enunţat, precum şi a intenţiei legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situaţiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidenţa vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011. Pe cale de consecinţă, deşi a fost pornit sub incidenţa noului cod civil, prezentul proces este analizat prin prisma vechii reglementări în materie civilă, fiind vorba în esenţă de efecte deja produse ale unui contract încheiat sub legea veche.

Între părţi au fost stabilite raporturi juridice contractuale prin semnarea şi negocierea convenţiilor între CET şi ASOCIATIA DE PROPRIETARI, conform contractului de furnizare a energiei termice nr. 1056/12.07.2010.

Faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată din oficiu, luând în considerare şi aspectele reţinute anterior cu privire la legea materială aplicabilă, instanţa constată că, în materie de prescripţie, este aplicabil Decretul nr. 167/1958. Astfel, cum prescripţia a început sa curgă potrivit dispoziţiilor decretului-lege, se vor aplica prevederile acestui act normativ sub orice aspect ce interesează prescripţia, deci şi în privinţa posibilităţii de invocare din oficiu de către instanţa de judecata a excepţiei.

Conform prev. art.1 din Decretul nr.167/1958, cu modificările şi completările ulterioare, incident în speţă raportat la disp. art. 6 alin.4 NCC: ” Dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.”, iar art.3 din acelaşi text de lege stabileşte termenul general de prescripţie de 3 ani, în timp ce art.12 din Decretul nr.167/1958 prevede că dreptul la acţiune cu privire la prestaţiile succesive se stinge printr-o prescripţie deosebită, în acelaşi termen de 3 ani pentru fiecare prestaţie lunară.

Deşi  reclamanta a arătat  că penalităţile calculate şi solicitate prin cererea de chemare în judecată ar fi aferente perioadei mai 2012-mai 2017, în fapt ele sunt calculate in baza unor facturi ale căror debite sunt prescrise, aspect dedus din modul de calcul al penalităţilor de întârziere prezentat de creditoare si ataşat la dosar la filele 30 si urm.

Astfel, este vorba de facturi emise în perioada ianuarie 2010-aprilie 2011, a căror scadenţă este cu mult anterioara introducerii acţiunii, avându-se in vedere şi data de la care încep să curgă penalităţile de întârziere, conform prevederilor art. 18 din contractul încheiat de părţi, reclamanta nereuşind să facă dovada unor cauze de suspendare sau întrerupere reale, apte de a influenţa şi prelungi cursul prescripţiei, instanţa urmând a constata ca si penalităţile de întârziere solicitate sunt prescrise .

Astfel, in acest context , instanța arata ca scadenta celei mai noi facturi in baza căreia s-au solicitat penalități de întârziere este de 03 iunie 2011 ( factura U 650185 emisă la data de 30 aprilie 2011 ), astfel încât penalităţile de întârziere pot fi solicitate după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadentei, data de la care începe să curgă si termenul de prescripţie a dreptului la acţiune. Or, acţiunea fost introdusa la data de 15.06.2017, data la care dreptul la acţiune cu privire la penalitățile de întârziere era prescris.

Din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine dacă vreuna dintre plăţile efectuate ar fi avut efect întreruptiv al cursului prescripţiei,  cu atât mai mult cu cât din componenţa sold clienţi, ultima plată apare efectuată la data de 28.09.2011 şi priveşte factura U 473319 scadentă la data de 26.02.2011. Chiar şi în această situaţie, de la data recunoaşterii – 28.09.2011 a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani ce s-a împlinit înainte de data introducerii prezentei acţiuni.

Fata de cele reţinute,  instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge în tot acţiunea reclamantei, pentru considerentele expuse.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel  în termen legal reclamanta SC CET IAŞI SA - prin Lichidator Judiciar . care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele mai vechi de 3 ani de la data introducerii acţiunii este neîntemeiata, intrucat termenul de prescripţie a fost întrerupt prin Sentinţa civila nr. 2679/23.02.2015 pronunţata de Judecătoria Iasi, in dosarul nr. 1539/245/2013, prin care a fost admis debitul principal pentru care au fost calculate penalităţile solicitate prin prezenţa acţiune, sentinţa pusa in executare silita Ia B.E.J. T.D.P..

Conform art. 16 lit. b) si lit. c) din Decretul nr. 167 din 1958 prescripţia se întrerupe: b) prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanţa judecătoreasca, ori la un organ de arbitraj, necompetent; c) printr-un act începător de executare.

Conform art. 17 din acelaşi act normativ "întreruperea şterge prescripţia inceputa inainte de a se fi ivit  imprejurarea care  a  intrerupt-o.  Dupa intrerupere  incepe  sa curgă  o  noua  prescripţie.

In cazul cind prescripţia a fost intrerupta printr-o cerere de chemare in judecata ori de arbitrare sau printru-un act incepator de executare, noua prescripţie nu incepe sa curgă cit timp hotarirea de admitere a cererii nu a rămas definitiva sau, in cazul executării, pina la indeplinirea ultimului act de executare".

Penalităţile de întârziere au fost calculate în temeiul clauzei penale art. 18 din contractul de furnizare a energiei termice încheiat de cele două părţi.

Conform art. 1066 Cod civil clauza penală reprezintă o convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

Potrivit art. 1073 cod civil "Creditorul are dreptul de a dobindi indeplinirea exacta a obligaţiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare. ", iar potrivit art. 969 Cod civil "Convenţiile legal făcute au putere de lese intre părţile contractante. "

Intimata a beneficiat de serviciile noastre, prestate în temeiul contractului şi este în culpă pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor contractuale asumate.

Intimata ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI nu a depus întâmpinare.

În faza apelului nu s-au administrat alte probe.

Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conţinutul cererii de apel şi la dispoziţiile legale incidente, Tribunalul reţine că apelul este fondat, urmând a fi admis  pentru considerentele ce succed:

Aşa după cum a rezultă din actele şi lucrările dosarului,  în temeiul contractului reclamanta a emis facturile depuse la dosarul cauzei, însă pârâţii nu au achitat contravaloarea acestora sau au plătit cu întârziere, fiind calculate penalităţi de întârziere.

Codul civil din 1864, art. 969 alin 1 : “Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”.

Potrivit art 1,7,8,11 şi 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi art 1903 -1904 C.civ, drepturile de creanţă, indiferent de izvorul lor sunt supuse prescripţiei extinctive, care este, potrivit articolului trei din decretul menţionat mai sus, un termen general de 3 ani şi care începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune. Totodată, De asemenea, potrivit art 12 din acelaşi act normativ, în căzui în care un debitor este obligat la prestaţii succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare dintre aceste prestaţii se stinge printr-o prescripţie deosebită.

Noul Cod civil, art. 1512: “Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă. (2) Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu. (3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale”; art. 2500 alin 1 : “ 1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”; art. 2501 alin 1 : “1) Prescripţia nu operează de plin drept”; art. 2513: “Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”.

Legea nr. 71/2011, art. 201: „Prescripţiile începute si neîmplinite la data intrării in vigoare a Codului civil sunt si rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma dispoziţiilor legale redate mai sus, instanţa de control judiciar reţine că apelul este fondat, sentinţa instanţei de fond fiind parţial temeinică, motiv pentru care urmează a fi schimbată în parte.

Instanţa de control judiciar reţine că,  soluţia primei instanţe relativ la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este parţial temeinică,  apelul fiind fondat din acest punct de vedere.

În acest sens, trebuie reţinut  că prin sentinţa civila nr. 2679/23.02.2015 pronunţata de Judecătoria Iasi, in dosarul nr. 1539/245/2013, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta din prezenta cauză  şi a fost obligată pârâta să plătească  suma de 33.917,79 lei reprezentând contravaloare facturi emise în perioada ianuarie 2010-aprilie 2011 şi suma de 9790,08 lei penalităţi de întârziere pentru ianuarie 2010-aprilie 2012.

Astfel, soluţia dată de Judecătoria Iaşi prin sentinţa civila nr. 2679/23.02.2015 pronunţata in dosarul nr. 1539/245/2013, a avut ca şi efect întreruperea termenului de prescripţie pentru sumele datorate în baza facturi emise în perioada ianuarie 2010-aprilie 2011.

În consecinţă,  pentru aceste sume, începând cu data de 23.02.2015 curge un nou termen de prescripţie ce se împlineşte la  23.02.2018. Cum prezenta cerere de chemare în judecată a fost introdusă pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 14.06.2017, este evident că termenul de prescripţie nu era împlinit pentru penalităţile de întârziere calculate pentru perioada mai 2012-mai 2017 la debitul principal existent pentru ianuarie 2010-aprilie 2011 aşa încât, în mod greşit a fost admisă excepţia prescripţiei pentru aceste sume.

În consecinţă, urmează a fi respinsă  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de instanţă din oficiu.

Analizând pe fond cererea reclamantei, cu privire la debitul solicitat pentru penalităţile de întârziere calculate pentru perioada mai 2012-iulie 2017 la debitul principal existent pentru lunile ianuarie 2010-aprilie 2011 instanţa de control judiciar reţine că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 19.411,13 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei mai 2012 – mai 2017, calculate pentru facturi de energie termică emise în perioada ianuarie 2010-aprilie2011.

Faţă de toate cele reţinute, Tribunalul urmează a admite apelul formulat de apelantul S.C. CET S.A. prin Lichidator Judiciar . împotriva sentinţei civile nr.  14513/22.11.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o va schimba în tot, în sensul că.

Va respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiunea, invocată de instanţă din oficiu.

Va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta  S.C. C.E.T. IAŞI S.A, prin administrator judiciar,  în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI, cod client 11108.

Va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 19.411,13 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei mai 2012 - mai2017, calculate pentru facturi de energie termică emise în perioada ianuarie 2010-aprilie2011.

Domenii speta

Spete similare