Salarizare

Sentinţă civilă 853 din 06.12.2018


Acţiunea reclamantului prin care solicită modificarea funcţiei pe care lucrează aceea de personal nedidactic la nivelul I S J  M., consilier juridic, în personal didactic auxiliar şi în consecinţă, acordarea şi celorlalte drepturi de care beneficiază personalul didactic auxiliar, întemeiată pe dispoziţiile OMEN nr.3058/16.01.2018. Soluţie de respingere ca neîntemeiată a acţiunii.

Tribunalul Mehedinţi-sentinţa din 06.12.2018

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 16.05.2018 reclamantul A. R. I. a chemat în judecată pârâţii I. Ş. J. M. şi M. E. N., solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor prevăzute de Ordinul comun, Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr.3058/16.01.2018 şi a Ordinului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr.943/23.01.2018, privind  încadrarea reclamantului ca personal didactic auxiliar aşa cum este prevăzut de acest ordin comun şi respectarea tuturor drepturilor care i se revin în baza acestui ordin;

- obligarea la plata diferenţei dintre suma efectiv încasată şi cea rezultată din recalcularea drepturilor salariale prin aplicarea tuturor drepturilor în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale menţionate, raportat la majorările salariale acordate în conformitate cu Legea – cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice completată şi modificată ulterior, privind personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat până la data pronunţării hotărârii dar şi pe viitor, având în vedere că reclamantul este încadrat cu contract de muncă  pe durată nedeterminată, sume actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective;

- obligarea la decontarea cheltuielilor de navetă între localitatea O. – D. – T. S., întrucât pentru a se deplasa la serviciu reclamantul este nevoit să efectueze zilnic naveta pe această rută, având domiciliul în localitatea O., iar sediul instituţiei este în D. – T. S., fapt care ar fi posibil odată cu încadrarea reclamantului ca personal didactic auxiliar, conform actelor normative în vigoare;

- obligarea pârâţilor la plata  sporului de complexitate în procent de 15% prevăzut de Legea nr.79/20148 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii cadrul nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În fapt, reclamantul A. R. I. a arătat că este salariatul I. Ş. M. cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar între acesta şi I. Ş. M. prin reprezentantul său legal – inspectorul şcolar general, în calitate de angajator, a fost încheiat contractul individual de muncă nr…./2008.

Reclamantul a arătat că la data de 07.03.2018 s-a adresat I. Ş. M. cu o solicitare în ceea ce priveşte punerea în aplicare a prevederilor care rezultă în urma publicării OMEN 3058/2018 – privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I „Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ” salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, reclamantul consideră că prevederile acestui ordin sunt aplicabile şi acestuia în sensul că ar trebuie să îi fie modificată funcţia pe care lucrează de personal didactic la nivelul  I. Ş. M. aşa cum se află în prezent, în personal didactic auxiliar aşa cum este prevăzut în art.1- 3 din prevederile prezentului ordin comun astfel:

„Art. 1 - Funcţiile didactice auxiliare care nu se regăsesc în cap. I pct. 6 din anexa nr. I şi în anexa nr. III, cap. II, pct. II, lit. b) la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

 Art. 2 - Pentru funcţiile didactice auxiliare prevăzute în anexa la prezentul ordin se utilizează salariile de bază din anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător fiecărui domeniu de activitate din sistemul bugetar.

Art. 3 - Personalul încadrat pe funcţiile prevăzute în anexa la prezentul ordin are statut de personal didactic auxiliar şi beneficiază de celelalte prevederi aplicabile personalului didactic auxiliar, prevăzute în cap. I lit. B "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

Reclamantul a susţinut că, refuzul nejustificat al instituţiei I. Ş. M., unde îşi desfăşoară activitatea îi aduce atingere în sensul că dacă ar fi încadrat ca personal didactic auxiliar ar putea beneficia de celelalte prevederi aplicabile personalului didactic auxiliar, prevăzute la litera B – Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ, din Capitolul I al Anexei I la Legea – cadrul 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Referitor la capătul doi din cerere, reclamantul a precizat că odată aplicarea corectă a prevederilor acestui ordin ar putea beneficia de majorările salariale acordate în conformitate cu Legea  - cadrul 153/2017  completată şi modificată ulterior, privind personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar care au fost acordate începând cu luna martie 2018.

Privitor la capătul trei din cererea de chemare în judecată, referito la obligarea pârâtului la decontarea cheltuielilor de navetă între localitatea O. – D. – T. S., întrucât pentru a se deplasa la serviciu reclamantul este nevoit să efectueze zilnic naveta pe această rută, având domiciliul în localitatea O., acest lucru este posibil în conformitate cu prevederile HG 569/2015 – pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru navetă la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, coroborate cu prevederile Legii nr.1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale.

În ceea ce priveşte capătul patru din cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită acordarea sporului de complexitate în procent de 15% prevăzut de Legea nr.79/20148 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii cadrul nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acest spor de complexitate fiind reglementat astfel:

“15. La articolul unic, punctul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins

24. La anexa nr. VIII, capitolul II, litera A, punctul I, punctul 3 de la notă se modifică şi va avea următorul cuprins:

"3. Personalul contractual din cadrul aparatului M.F.P., M.M. şi J. S., M. M., M. D. R. şi A. P., M. F. E., M. S., M. E. N., C. N. de A. de S. şi din instituţiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, din cadrul aparatului A. P., S. G. al G., M. A. şi P. şi M. J., precum şi din serviciile P., cu excepţia celui prevăzut la pct. 1 şi 2, precum şi cu excepţia personalului prevăzut la cap. II lit. A pct. I subpct. 2.4 din prezenta anexă, beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%."

Astfel, faţă de cele arătate reclamantul a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a  fost formulată.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, fiind depuse următoarele înscrisuri: cererea din data de 07.03.2018 înregistrată sub nr……/07.03.2018, răspunsul nr…../12.04.2018 emis de ISJ M. urmare a adresei nr. ……/07.03.2018, adresa M.E.N nr……/10.04.2018 înregistrată la ISJ M. cu nr……/12.04.2018, Contractul individual de muncă …../05.07.2008, Ordinul comun privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în Anexa I a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Ordinul comun privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în Anexa I a Legii nr.153/2017.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr.3058/16.01.2018 şi a Ordinului Ministerului Muncii  şi Justiţiei Sociale nr.943/23.01.2018 – privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I „Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ” a Legii – cadrul nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr.1/2011 – Legea Educaţiei Naţionale, Legea cadrul nr.153/2017 completată şi modificată ulterior, pe Legea nr.79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii – cadrul nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi pe prevederile HG 569/2015 – pentru aprobarea Normelor metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar.

În cauză a fost depusă întâmpinare de către pârâtul M. E. N. prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive  şi respingerea cererii de chemare în judecată cu privire la M. E. N. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată, din următoarele motive:

Între M. E. şi personalul angajat al I. Ş.nu există nici un fel de raporturi juridice, cu atât mai mult nu există nici obligaţii din partea M. E. cu privire la calcularea şi plata drepturilor salariale.

Prin definiţie, raporturile juridice de munca au caracter intuitu personae, presupun existenţa numai a două părţii contractante spre deosebire de raporturile juridice civile şi cele comerciale.

Calitatea de angajator, aşa cum este definită această noţiune la art.10 şi art.14  din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii cu modificările şi completările ulterioare, o are numai conducerea inspectoratului şcolar care are personalitate juridica.

Potrivit art. 94 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 în coroborare cu prevederile Legii nr. 90/2001, M. E. în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale are funcţii publice specifice care implica exerciţiul autorităţii de stal si funcţii de conducere, îndrumare şi control.

În niciun caz, Ministerul nu are calitate de angajator faţă de reclamant (care este angajat al I. Ş. J. M.), conform principiului specialităţii capacităţii de folosinţă, nu poate încheia contracte individuale de munca cu personalul I. Ş. J., nu are competenţa de a calcula salarii şi implicit nici de a plăti salarii.

Inspectoratele şcolare judeţene în conformitate cu prevederile art.95 alin.l din Legea Educaţiei Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, sunt servicii publice deconcentrate ale  Ministerului Educaţiei, cu personalitate juridica.

În concluzie I. Ş. J. M. are obligaţia de plată a drepturilor salariale pentru proprii angajaţi.

Pe fondul cauzei, pârâtul M. E. N. a precizat următoarele:

Salarizarea funcţiei de consilier juridic din cadrul I. Ş. J. M. unde este angajat reclamantul se efectuează în conformitate cu prevederile Anexei VIII, capitolul II, lit. A - Salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi alte organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene,  municipii,  administraţie publica locală - consilii, primarii şi servicii publice din subordinea acestora, pct, 111 lit, b, funcţia care nu face parte din categoria personalului didactic auxiliar.

Funcţia de consilier juridic menţionată în Ordinul comun nr.3058/943/2018 este prevăzută pentru salarizarea personalului din cadrul universităţilor în conformitate cu prevederile Anexai VIII, capitolul II, lit. B - alte unităţi bugetare de subordonare centrala şi locală, precum şi din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investiri, pct. I, lit. B.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 din Noul Codul de Procedura Civila; Ordinul nr.3058/2018 privind reglementarea funcţiilor cu statut de personal didactic auxiliar care nu se regăsesc în anexa I "Familia ocupaţională de funcţii bugetare învăţământ" la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

La data de 26.06.2018 reclamantul A. R. I. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M. E. N., pentru următoarele considerente:

Deşi se invocă faptul că nu exista raporturi juridice de muncă între reclamant şi M. E. N., fapt prin care se solicită ca această excepţie să fie admisă, reclamantul a făcut precizarea că, într-adevăr nu există raporturi juridice de muncă, dar aşa cum arată art. 95 alin 1 din Legea 1/201l - Legea Educaţiei Naţionale : "(1) Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu personalitate juridică…”.

Aşadar, reclamantul a arătat că instituţia la care îşi desfăşoară activitatea, respectiv I. Ş. J. M., este direct subordonată M. E. N. care este ordonatorul principal de credite şi care aprobă organigrama şi statele de funcţii ale inspectoratelor şcolare în condiţiile art.95, alin 2 din Legea  nr.l/2011  - Legea Educaţiei Naţionale: (2)"Structura inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti se stabileşte prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului” .

 În aceste condiţii nu se poate invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M. E. N., considerând că această instituţie are calitate procesuala şi excepţia invocată trebuie respinsa.

De asemenea, reclamantul a mai arătat că această excepţie trebuie respinsă şi pe considerentul că, atâta timp cât acţiunea se bazează pe prevederile OMEN nr.3058/2018, ordin emis de către Ministerul Educaţiei Naţionale, nu înţelege cum această instituţie nu are calitate procesuală.

Mai mult decât atât, reclamantul a arătat faptul că M. E. N. este instituţia care gestionează şi administrează programul de salarizare EDUSAL, prin S1VECO ROMÂNIA.

În atare situaţie, luând în considerare admisibilitatea acţiunii, dacă nu ar fi obligat şi M. E. N., nu s-ar putea pune în aplicare hotărârea de către I. Ş. J. M., deoarece modificarea în acest program privind încadrarea reclamantului ar trebui să fie făcută de către M. E. N., nu de instituţia la care lucrează.

Privind fondul cauzei referitor la încadrarea ca personal didactic auxiliar aşa cum este prevăzut de către OMEN nr.3058/2018, M. E. N. este într-o totală eroare atunci când face precizarea că funcţia de consilier juridic este prevăzută doar pentru consilierii juridici din cadrul  învăţământului universitar.

Prevederile Anexei VIII, capitolul II, lit. B se utilizează pentru stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile didactice auxiliare, aşa cum reiese din art.2 din OMEN 3058/2018 şi nu fac niciunde referire la faptul că este vorba doar de unităţile din învăţământul universitar, aşa cum greşit este interpretat în întâmpinarea formulată.

A mai menţionat faptul că în preambulul ordinului mai sus menţionat se face referire art.125 din Legea 1/2011-Legea Educatei Naţionale care vine în completare la prevederile art.247-250 din aceeaşi lege, articole care sunt parte integrantă a titlului IV” Stalului personalului didactic", cap.I " Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar " secţiunea 3 "Funcţii didactice şi didactice auxiliare" din Legea 1/201l-Legea Educaţiei Naţionale.

În aceste articole sunt reglementate funcţiile didactice şi didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar, aşa cum reiese din actul normativ invocat şi în aceste condiţii trebuie respinse aceste apărări,

În art. 251 este precizat clar că:” (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în colaborare cu Ministerul Muticii, Familiei şi Protecţiei Sociale, este autorizat ca, în funcţie de dinamica învăţământului, să stabilească şi să reglementeze noi funcţii didactice, respectiv didactice auxiliare”.

În aceste condiţii, tocmai prin OMEN 3058/2018 se face o completare a funcţiilor didactice auxiliare cu funcţia de consilier juridic, aşa cum este prevăzut în anexa acestui ordin, iar salarizarea se face cum este reglementat de către art. 1-3 din acest ordin si anexa acestui ordin.

Aşadar, reclamantul consideră că prin OMEN 3058/2018 se face o completare a legii şi că în aceste condiţii şi consilierii juridici din cadrul inspectoratelor şcolare trebuie încadraţi ca personal didactic au ml iar şi plătiţi in conformitate cu prevederile anexei acestui ordin.

Mai mult decât atât, art.4 din OMEN 3053/201S precizează că: "Direcţiile generate din cadrul M. E. N. şi instituţiile/unităţile de învăţământ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin".

Aşadar, reclamantul apreciază că şi I. Ş. J. M. este instituţie a sistemului de învăţământ şi, ca atare situaţie, acest ordin este aplicabil şi instituţiei la care lucrează.

Faţă de celălalt capăt de cerere, respectiv capătul de cerere prin care solicit plata sporului de complexitate în procent de 15% prevăzut prin Legea nr.79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, M. E. N. nu a formulat nici un fel de apărare, deci, practic recunoaşte în mod tacit că acest spor trebuie acordat.

 Pentru aceste considerente reclamantul a solicitat respingerea apărărilor făcute de M. E. N. şi admiterea acţiunii formulate aşa cum a fost precizată.

Pârâtul I. Ş. J. M. nu a depus întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 20.09.2018 s-a dispus emiterea unei adrese către pârâţii I. Ş. J. M. şi M. E. N., cu menţiunea de a comunica următoarele:

- dacă reclamantul poate fi încadrat la personal didactic auxiliar conform Ordinului M.E.N nr.3058/2018, în caz negativ să indice motivul pentru care nu este încadrat, dacă este încadrat ca personal nedidactic;

-  dacă reclamantul ar trebui să beneficieze de sportul de complexitate în procent de 15% prevăzut de Legea nr.79/20148 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii cadrul nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- dispoziţiile de încadrare privind pe reclamant;

- dacă în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A. R. I. a fost achitată diferenţa dintre suma efectivă şi cea rezultată din recalcularea drepturilor salariale prin aplicarea tuturor drepturilor în ceea ce priveşte respectarea Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale nr.3058/16.01.2018 şi a Ordinului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr.943/23.01.2018, raportat la majorările salariale acordate în conformitate cu Legea cadru nr.153/2017privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice completată şi modificată ulterior, privind personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitare;

- dacă în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A. R. I. a fost achitată contravaloarea cheltuielilor de navetă între localitatea O. – D. – T. S., în caz afirmativ să depună dovezi în acest sens iar în caz negativ să indice  motivele neachitării;

- dacă în ceea ce îl priveşte pe reclamant a fost acordat sporul de complexitate în procent de 15% prevăzut de Legea nr.79/20148 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii cadrul nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în caz afirmativ să depună dovezi în acest sens iar în caz negativ să indice  motivele neacordării.

Pârâtul I. Ş. J. M. a depus răspuns cu adresa nr.12009/08.10.2018, la aceasta fiind anexate următoarele înscrisuri: adresa nr……./10.04.2018, extras din Legea nr.153/2017, adresa nr……../15.03.2018 emisă de I. Ş. J. M., Contractul individual de muncă nr…../05.07.2008, adresa nr……/DM/07.05.2018 emisă de M. E. N., Sentinţa nr…../22.01.2013 pronunţată de T. M. în dosarul nr…../101/2012.

Prin încheierea de şedinţă din data de 11.10.2018, faţă de lipsa răspunsului pârâtului M. E. N. la solicitările instanţei s-a dispus revenirea cu adresă către acest pârât.

La dosarul cauzei a fost ataşată la dosarul cauzei a Sentinţei civilă nr…../22.01.2013 pronunţată de T. M. –S. C. de M. şi A. S. în dosarul nr……/101/2012.

Pârâtul  M. E. N. a depus răspuns la solicitările instanţei cu adresa nr…../14.11.2018.

La solicitarea instanţei, pârâtul I. Ş. J. M. a depus răspuns cu adresa nr……/26.11.2018 prin care a comunicat că reclamantul nu a beneficiat de decontarea cheltuielilor de navetă pe ruta O. – D. – T. S., pentru perioada 16.05.2015 – 16.05.2018, iar motivul nedecontării cheltuielilor de navetă l-a reprezentat sentinţa civilă nr…../2013 pronunţată în dosarul nr……/101/2012.

S-a mai menţionat că, în data de 09.10.2018, I. Ş. J. M. a depus la dosarul cauzei, adresa nr…../08.10.2018, în care a fost specificat motivul nedecontării cheltuielilor cu naveta privind pe reclamant.

Analizând actele  dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Reclamantul A. R. I. este angajatul pârâtului I. Ş. J. M. cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată nr……./2008, îndeplinind funcţia de consilier juridic.

Prin acţiunea de faţă a chemat în judecată pe pârâţii, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor prevăzute de Ordinul comun, Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale nr.3058/16.01.2018 şi a Ordinului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr.943/23.01.2018, privind  încadrarea reclamantului ca personal didactic auxiliar aşa cum este prevăzut de acest ordin comun şi respectarea tuturor drepturilor care i se revin în baza acestui ordin;

- obligarea la plata diferenţei dintre suma efectiv încasată şi cea rezultată din recalcularea drepturilor salariale prin aplicarea tuturor drepturilor în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale menţionate, raportat la majorările salariale acordate în conformitate cu Legea – cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice completată şi modificată ulterior, privind personalul didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat până la data pronunţării hotărârii dar şi pe viitor, având în vedere că reclamantul este încadrat cu contract de muncă  pe durată nedeterminată, sume actualizate cu rata inflaţiei până la data plăţii efective;

- obligarea la decontarea cheltuielilor de navetă între localitatea O. – D. – T. S., întrucât pentru a se deplasa la serviciu reclamantul este nevoit să efectueze zilnic naveta pe această rută, având domiciliul în localitatea O., iar sediul instituţiei este în D. – T. S., fapt care ar fi posibil odată cu încadrarea reclamantului ca personal didactic auxiliar, conform actelor normative în vigoare;

- obligarea pârâţilor la plata  sporului de complexitate în procent de 15% prevăzut de Legea nr.79/20148 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii cadrul nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul M. E. N. este întemeiată.

Potrivit art.26 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectul raportului juridic litigios, or, în speţă M. E. nu are calitate de angajator faţă de reclamant, ca atare între păţi nu există raporturi juridice obligaţionale şi având în vedere obiectul acţiunii de faţă, acest pârât nu are calitate procesuală în cauză urmând a respinge acţiunea faţă de acesta.

Pe fondul cauzei, cu privire la primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtului la încadrarea reclamantului ca personal didactic auxiliar conform Ordinului Educaţiei Naţionale nr.3058/16 ianuarie 2018 şi a Ordinului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr.943/23 ianuarie 2018, instanţa reţine că este neîntemeiat.

Potrivit OMEN nr.3058/16 ianuarie 2018:

„Art. 1 - Funcţiile didactice auxiliare care nu se regăsesc în cap. I pct. 6 din anexa nr. I şi în anexa nr. III, cap. II, pct. II, lit. b) la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

 Art. 2 - Pentru funcţiile didactice auxiliare prevăzute în anexa la prezentul ordin se utilizează salariile de bază din anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător fiecărui domeniu de activitate din sistemul bugetar.

Art. 3 - Personalul încadrat pe funcţiile prevăzute în anexa la prezentul ordin are statut de personal didactic auxiliar şi beneficiază de celelalte prevederi aplicabile personalului didactic auxiliar, prevăzute în cap. I lit. B "Reglementări specifice personalului didactic din învăţământ", din anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.”

Invocând aceste texte legal, reclamantul solicită modificarea funcţiei pe care lucrează, aceea de personal nedidactic la nivelul I. Ş. J. M., consilier juridic, în personal didactic auxiliar şi în consecinţă, acordarea şi celorlalte drepturi de care beneficiază personalul didactic auxiliar.

Reclamantului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile OMEN nr.3058/2018.

Prin coroborarea dispoziţiilor art.1 Anexa la OMECTS nr.5530/2011 cu cu modificările şi completările ulterioare „Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, denumite în continuare inspectorate şcolare, sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului care se organizează la nivelul judeţului/municipiului Bucueşti şi care acţionează pentru realizarea obiectivelor sistemului de învăţământ prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în domeniul de învăţământ preuniversitar” cu cele ale literi b), Secţiunea II, Subcapitolul I, CAPITOLUL II, Anexa nr.VIII Familia Ocupaţională de Funcţii Bugetare „Administraţie ” din Legea nr.153/2017 rezultă, fără echivoc că reclamantul nu se încadrează personal didactic auxiliar care se regăsesc în anexa I “Familia ocupaţională de funcţii bugetare Învăţământ” la Legea – cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Reclamantul nu poate fi încadrat ca personal didactic auxiliar întrucât potrivit art.17 alin.1 din Ordinul nr.5530 din 5 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a inspectoratelor şcolare:

„Art.17 (1) Domeniile economic şi tehnic-administrativ, juridic, audit, POSDRU includ personal nedidactic, de specialitate, necesar desfăşurării activităţilor specifice:

a) financiar-contabile;

b) normare-salarizare;

c) reţea şcolară, plan de şcolarizare;

d) secretariat-arhivă;

e) informatizare;

f) tehnic-administrativ;

g) audit public intern;

h) juridic;

i) POSDRU.”

Funcţia de consilier juridic menţionată în Ordinul comun nr.3058/943/2018 este prevăzută pentru salarizarea personalului din cadrul universităţilor în conformitate cu prevederile Anexai VIII, capitolul II, lit. B - alte unităţi bugetare de subordonare centrala şi locală, precum şi din compartimentele de contabilitate, financiar, aprovizionare, investiri, pct. I, lit. B.

În consecinţă este neîntemeiat şi capătul 2 din cererea de chemare în judecată, respectiv salarizarea funcţiei de consilier juridic din cadrul I. Ş. J. M. unde este angajat reclamantul se efectuează în conformitate cu prevederile Anexei VIII, capitolul II, lit. A - Salarizarea personalului contractual din administraţia publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor şi alte organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii judeţene,  municipii,  administraţie publica locală - consilii, primarii şi servicii publice din subordinea acestora, pct. 111 lit. b, funcţia care nu face parte din categoria personalului didactic auxiliar.

Neîntemeiat este şi capătul de cerere privind decontarea cheltuielilor de navetă între localitatea O. – D. – T. S..

Potrivit art.105 alin.2 lit. f din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale, cu completările şi modificările ulterioare, finanţarea complementară se asigură bugetele locale ale unităţilor administrativ – teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin Legea bugetului de stat cu această destinaţie, pentru următoarele categorii de “cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar, conform Legii. „

Ca atare neavând calitatea de cadru didactic şi personal didactic auxiliar, nu există temei legal pentru acordarea cheltuielilor de navetă.

În ceea ce priveşte sporul de complexitate de 15% prevăzut de Legea nr.79/2018 privind aprobarea O.U.G 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii – cadru nr.153/2017.

Potrivit art.38 alin.3 lit.a din Legea – cadru nr.153/2017 prevede că începând cu 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Alin.4 al art.38 prevede că începând cu anul 2019, salariile de bază ale personalului bugetar vor fi stabilite în funcţie de salariile prevăzute în anexele la Legea – cadru nr.153/2017.

Art.38 alin.6 din legea – cadru se mai sus prevede că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018 salariile de bază sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

La pct.3 de la Notele din Cap.I şi II, lit.A la Anexa nr.VII a Legii – cadru nr.153/2017, modificată şi completată prin Legea nr.79/2018 se prevede o majorare a salariilor de bază de 15% pentru complexitatea muncii, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din unele instituţii şi autorităţi publice.

Faţă de cele de mai sus, rezultă că majorarea salarială de 15% pentru complexitatea muncii va deveni aplicabilă în anul 2019, etapă în care salariul va fi determinat în raport cu salariul de bază prevăzut în anexele la legea sau în următoarele situaţii, după caz:

- pentru personalul ale cărui salarii majorate cu 25% depăşesc grila din 2022 (situaţie prevăzută de art.38 alin.6, se vor acorda salariile de bază prevăzute în anexele din Legea – cadru pentru anul 2022, care vor cuprinde gradaţia aferentă tranşelor de vechime în muncă, la care se aplică majorarea de 15% pentru complexitatea muncii.

- în mod similar se va proceda şi în cazul personalului nou – încadrat, numit sau promovat în baza art.39 alin.2, pentru care nu există funcţie similară în plată, aş cărui salariu de bază este stabilit prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele la lege cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.82/26.11.2018 în dosarul nr.2450/2018, având în vedere sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 7568/99/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor Notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap. I din Anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, stabileşte că:

-  majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017 - 31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018;

- pentru perioada 2019 – 2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017;

- prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Ca atare, reclamantul poate beneficia de sporul de complexitate de 15%, începând cu luna ianuarie 2019 ….conform punctului 3 de la Notele din Cap. I şi II lit.A la Anexa nr.VII a Legii – cadru nr.153/2017 modificată prin Legea nr.79/2018.

Luând în considerare cele de mai sus instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului M. E. N., şi respinge acţiunea faţă de acest pârât.

Va respinge acţiunea formulată de reclamantul A. R. I. faţă de pârâtul I. Ş. J. M..

Domenii speta